Raid Romania

[x_petrolist]

Ma bag la ce ai spus, si asistenta tehnica pentru toti colegii

Salut Mihai. Te rog da-mi o adresa de email ca sa discutam amanunte. Multumesc

[Florio]

Corespondentul de la fata locului, va transmite (aproape) in direct, tehnicolor si pe ecran lat, situatiunea.
S-o iau cu inceputul.
Trec peste febra pregatirilor, fiindca o stiti deja, niciodata nu esti total pregatit in asemenea situatii. Important e sa nu uiti barca, velele, cuplul acte+bani . Si sa nu dai igienica pe frunza de brusture, ca nu e asa funny cum s-ar crede.
Eu n-am uitat nimic, ba chiar am avut un surplus de accesorii ( 5 veste de salvare pentru cei ce n-au, neoprene, etc..) . In schimb n-am avut cort, lucru care nu m-a impiedicat sa plec cu tupeu, luand in locul lui  6 litri de cabernet ( de 'al de curata piatra de la rinichi), o galeata de castraveciori murati si o chitara. 
   Am plecat cu masina unui prieten, un microbus de 7 locuri care putea duce tot atatia "raideri" la Jurilovca. Dar daca nu s-au inscris altii, am impartit habitaclul generos cu Nicu Home-made, stand la taclale pe cele doua fotolii din jurul mesei, ca la cafenea.

La Jurilovca ne-am strans cata frunza, cata iarba, la Peter pe mosie, intr-o atmosfera de mai mare dragul. Pe poarta tot intrau cei nou sositi, in curte se tot aliniau barci, gratarul lui Marian incepuse sa sfaraie, paharele semanau samanta de vorba si baietii erau in verva maxima, explicandu-si accesoriile, comentand lucratura barcilor, planuind tura si popasurile .

[Florio]

Mie mi-a dat Mike un cort de o persoana in care cu mult dupa caderea noptii si putin inainte de ivirea zorilor,  m-am varat ca soldatul in transee: pe coate si genunchi. N-am facut multe incercari fiindca am realizat din prima ca nu pot intra doar pe genunchi daca nu cuplez fatza. Cortul a fost o minune in care am aburit pana la ivirea zorilor. Cu ceva inainte de rasaritul soarelui am inhatat aparatul foto si am iesit sa tulbur cantatul cocosilor.
  Trezirea era la ora 6, ca sa putem ridica si noi ancora la ora 9.
Ca sa nu mai lungesc vorba, asa a si fost ! Am preparat cateva zeci de cafele sa aiba haiducii la trezire, le-am baut la gramada si am intins-o catre port. 
  Aici am umplut noul cheu cu prezenta noastra galagioasa si mai ales cu barcile pe care ne-am si apucat sa le armam si lansam la apa.
  Vedeti in poza si lotcile facute cu migala de prietenii nostri, si yawl-ul frumusel si cochet, Fraga3 care  isi ridica semet bompresul, velierul de 7m al lui Nicu cel cu aceeasi lungime la nume si catamaranul gonflabil facut de doi amici sa navigheze cu vele .

[Florio]

Intre marinari s-a strecurat un pasager clandestin, cu un pistol camuflat in surubelnita electrica si o bomba artizanala camuflata si ea intr-un acumulator. Desi isi rasese barba, l-am recunoscut pe Bin Laden pe care americanii cred si acum ca l-au eliminat. Omul are noua vieti, ca birmaneza: iata-l in Jurilovca navigand, iar in timpul liber leganandu-se in hamacul barcii si degustand un juice cu aroma de pruna, cu care l-au obisnuit localnicii.
Tot intre personajele controversate am avut si un dansator din varianta Chippendales , pe format romanesc : domnul Cipandel . Care a ridicat aplauze din audienta (desi probabil oamenii si-ar fi folosit altfel palmele) si fluieraturi. Probabil admirative.


P.S.
Ultima poza a fost facuta de o faimoasa doamna Capitan.

[Florio]

In scurt timp am armat barcile, am urcat bagajele si am plecat, lasand cheiul ceva mai linistit si cel putin un prieten ceva mai catranit.
Vorbesc despre Razvan-Capitanul, care a facut tot acest drum numai pentru a ne aduce si pune la dispozitie lotca lui . Din nefericire timpul liber de care dispune s-a terminat odata cu TID-ul de anul trecut, cand a stat 3 luni pe apa. Acum ii multumesc in numele meu si al tuturor celor care  au navigat cu barca lui, pentru gestul asta frumos si altruist.
  Sa ne traiesti Razvane  !
Barcutele noastre au colorat canalul pentru scurt timp, cand am vazut largul incretit de valuri, al lacului Golovita.
  Ma simteam ca acasa. Am batut lacurile astea, lagunele astea imense, tot anul trecut din primavara pana-n sfarsit de toamna . Cumva ma simt ca fac parte din acest loc.
  Odata iesiti in largul lacului, fiecare a inceput sa isi testeze barca, mai ales cei care nu si le pusesera inca pe apa .   

[Florio]

Iesirea pe lac a fost intampinata cu un vant slab care tot pica si care mai batea si din directie potrivnica. Adica dupa vorba clasica : "nu-i frumoasa, da-i batrana ! "
Dupa manevre peste manevre si volte peste volte, vantul a inceput sa prinda putere iar noi sa ne miscam spre capul Dolosman. Am uitat sa va spun ca dupa legile lui Murphy, chiar la plecare furca ghionderului a cedat unul din brate si a trebuit sa fac o improvizatie cu o saula, ca sa il fixez (ghionderul) de catarg. Improvizatie care ne-a insotit peste tot, fara sa faca probleme  .
Pe drumul catre Dolosman ne astepta Capitanul sa ne fotografieze de pe tarm. Cine stie ce-o fi fost in inima lui atunci ....

Asa cum ma asteptam, imediat dupa ce am trecut de capul Dolosman si insula Bisericuta, vantul s-a schimbat si din potrivnic a devenit purtator. Purtator si din ce in ce mai insistent, ridica valuri pe care barca incepea sa faca surfing  .
In conditiile astea zbenguiala pe apa devenea o frumusete, Aurelian isi sadise un zambet sub tigara iar eu saltam la prova ca un Hopa-Mitica si filmam jeturile de apa ce sareau pe ambele parti ale etravei. Barca noastra era plina-ochi de bagaje peste care tronam noi, 3 cupluri : Aurelian cu sotia, Paul Butusina si sotia, eu si chitara   .

[Florio]

In fata noastra yawl-ul lui Flemming zbura departe, lotca manevrata de Marian Bunea isi umfla si ea vela cautand largul, Fraga lui Vincentiu batea catre golful Holbina.... Ne raspandisem ca potarnichile  . Mihai cu lotca lui facea manevre din vela iar catamaranul gonflabil incerca voltele in vantul care nu prea il ajuta . Dupa discutii telefonice in care ne intrebam daca toti sunt in regula, ne-am vazut fiecare de drum, cum putea mai bine.
Deja vantul batea puternic si valurile incepusera sa se ridice.
Primul popas a fost dupa capul Iancina unde, protejati de vant, eu si Aurelian am facut o balaceala zdravana in asteptarea celorlalte barci.
Yawl-ul statea la ancora, lotca a fost trasa pe mal iar noi dupa ce ne-am balacit bine, am alergat putin pe pajistile Iancinei pana in varful promontoriului, sa vedem unde ne sunt prietenii .
Surpriza ! Lotca manevrata de Marian Bunea era foarte aproape si imediat dupa ea, Alexandra M., velierul lui Nicu. Am facut cateva poze si ne-am reluat locurile in barca.
Pana sa iesim in larg, deja cele doua catarge ale yawl-ului abia se mai zareau. Se misca barca aia, ceva de invidiat!
Desi usoara, e si foarte stabila, impartindu-si o suprafata velica mare, pe doua catarge mici ca inaltime. In alta ordine de idei, sta excelent la ancora, datorita velei de pe catargul pupa, care e folosita ca vela de ancora.
Ceea ce voiam sa il rog eu anul asta pe Lipan ( un mic triunghi de 2mp pe care sa il pun pe straiul pupa ca vela de ancora ), finlandezii aveau "by default"  .

[Florio]

Ei, acum, dupa prima parte a zilei, odata cu trecerea de capul Iancina, vantul de sud a inceput sa ridice valuri tot mai mari, care faceau voltele ceva mai greu de stapanit. Ne-am trezit si cu doua ampanari inopinate, date de niste rafale razlete, care ne-au scuturat bine  . Am trecut eu la eche, inlocuindu-l pe Aurelian, ocazie cu care am observat ca odata cu vantul si valul, carma era tot mai greu de stapanit .
Dupa ce am manevrat-o normal, cu o mana, in scurt timp am simtit nevoia sa pun cele doua maini la treaba . Si odata cu cresterea vantului, la urcarea si coborarea in surfing de pe valuri, tineam echea cu doua maini si o impingeam cu corpul ! Credeti-ma, am facut febra musculara la picioare, cat ma impingeam in borduri, la fiecare val.
Totul cat mai lin, cu mare grija sa nu se rupa echea.
Deja echea Alexandrei M. se rupsese de ieri si fusese inlocuita cu o coada de topor  .
Din fericire echea Capitanului era facuta cu simt de raspundere si a rezistat cu brio.
Am depasit Enisala intr-o viteza greu de imaginat pentru o lotca .
La un moment dat ne-am apropiat de velierul lui Nicu 7m si am navigat in paralel, la cativa metri. A fost un dialog spumos care a starnit rasul in cascada : pe Aurelian, om subtire, nu-l lasa educatia sa strige la Nicu si Impaiatu, ca sa ne auzim in acel vant. Asa ca desi eram la 10 m unii de altii, le-a dat telefon ! Si vorbeau la telefon evident, degeaba, fiindca se tachinau oricum auzindu-se mai bine direct  .

[Florio]

Pe masura ce ne apropiam de Sarichioi, vantul a devenit mult prea tare iar valurile vazute de la mine, se ridicau peste capul lui Aurelian care statea sus in prova. E destul de greu sa va descriu cum pleca barca la vale pe val si cum sareau doua perdele de apa despicate de etrava, inalte cat silueta lui Aurelian . Trebuie sa vezi, ca sa crezi !
I-am depasit pe Nicu si Impaiatu si usor usor ne apropiam de lotca lui Marian care se vedea in zare. Se vedea si la un moment dat se abatea usor de la directia normala. Chiar am facut un pariu ca o sa-i ajung si intrec, pariu pe care iaca, l-am castigat  .
Deja conditiile erau cam extreme pe lacul asta binecunoscut ca suparacios, Marian a dat vela jos in chiar apropierea Sarichioiului, insa noi am reusit sa mentinem si cursul si vela sus, cu mare atentie dar si mult entuziasm de la navigatia asta tip surfing .
E usor de inteles de ce nu sunt poze din aceasta portiune.

[Florio]

In urma noastra ramasesera Mihai in lotca lui cu vela cu pic si Vincentiu, a carui vela o vazusem cum ia directia golfului Holbina si tine malul estic al lacului .
Oricum, noi, cei ajunsi la Sarichioi am incercat o operatiune mai dificila si anume acostarea la un ponton aflat in bataia acelor valuri. Pontonul era ceva mai ferit insa inaintarea cu curentul in fata s-a dovedit extrem de greoaie.
Greoaie-negreoaie, am facut-o pana la urma si am pututu debarca toti intr-o gradinita de rai, cu gazon gros sub picioare, copacei ce aruncau o umbra protectoare si gard viu verde pe perimetru. Am asigurat barcile, am intins corturile si a inceput un "program de voie" ca un binemeritat rasfat.

[Florio]

Unii au plecat sa deguste pestele de Sarichioi , altii (adica eu si Mihai) am pus in functiune aragazul de voiaj si papica gatita pe gazon. Daca e viata de bivuac, de bivuac sa-i ramana numele !

[Florio]

Seara a venit imediat, vremea s-a potolit, tantarii au fost aproape inexistenti, noi am continuat sa ne facem de cap, fiecare in felul lui. Fusese o etapa frumoasa si nitel obositoare  .
Proprietarul gradinii de rai, avea si cateva locuri de cazare(care nu ne tentau) dar si un umbrar in care Nicu si Sorin s-au desfasurat culinar: au scos din burta velierului un aragaz si o lada cu diverse, oale uleiuri, salate, legume, copane...ohohooo...
Si au gatit un...ostropel, ceva, care a umplut vecinatatile de arome. Ulterior am scos si eu cabernetul si chitara si ne-am pus pe cantat. Pana dupa miezul noptii, cand ne-am retras fiecare pe la "casele" lor

[Florio]

Si a venit dimineata urmatoare. Eu, "matinabil" cum ma stiti, oricat de tarziu m-as culca ma trezesc inainte de rasaritul soarelui, pe care vi-l si servesc aici, in poze  .
Noua zi a debutat cu cateva sarje de cafele pe care le-am facut in asteptarea somnorosilor si pentru reinvigorarea lor. Apoi masa de dimineata pe care multi au cam sarit-o ciugulind te miri ce.
Sorin a fost si chirurgul programului de dimineata, la apelul subsemnatului. A trebuit sa imi scoata 4 copci de la o taietura dintre omoplati, la care fusesem programat in Bucuresti(la scos, nu la taiat ). Eu i-am zis doctoritei: cocoana, n-o sa viu la dumneata peste 10 zile, ca o sa fiu plecat in salbaticie, dar gasesc eu acolo un specialist sa imi taie firele .
Si l-am gasit pe Sorin, caruia i s-a parut prea usor sa imi taie copcile cu foarfeca de la briceag; mi-a propus sa le rupa cu dintii  .

Ei, dupa glume si alte figuri, a venit si o parte mai trista, in care a trebuit sa ne despartim de doi dintre noi : dl. Paul Butusina si sotia dansului. Din 5 negri mititei, am ramas in barca, trei. Am strans totul si am plecat.
Vantul de sud se transformase in vest si a inceput din nou sa bata cu putere. Cu chiar mai multa putere decat in ajun. Am observat asta la barca lui Marian, care, plecat inaintea noastra, a trebuit sa dea vela jos. Ba chiar ne-a dat telefon sa ne spuna ca nu se poate tine vela sus in vantul ala.
-Nu-i nimic! Am zis noi. Mergem si vedem cum e.
Cum sa fie, asa cum ne spusese ! Vantul era asa puternic incat chiar de langa mal starnea valuri, cu toata protectia tarmului cu copaci si cladiri. Dupa cateva rafale in care se simtea violenta transmisa de catarg in osatura barcii, am dat vela jos si am tertarolat-o ceva mai mult de jumatate, facand o improvizatie. Eeee...alta viata ! Acum reeditam experienta zilei trecute, cu viteza parca si mai mare, insa mai placut si mai sigur. Se poate observa asta si prin existenta pozelor  .
Directia: insula Popina, unde ne astepta Vincentiu, care campase singurel in pustietate, ca un pustinc intelept.

[Florio]

Cand am ajuns in dreptul Popinei, ni s-au alaturat Mihai cu lotca lui si Vincentiu cu Fraga 3 . Deja eram in formatie compacta si planuiam unde sa acostam. Am propus plaja estica, fiindca era la adapost de vantul aprig si o stiam mai lata. Intr-adevar, imediat dupa ce am ocolit insula, vantul a disparut, insa plaja aia lata cu nisip de scoici pe care o stiam, ramasese o fasie ingusta  . Bun si asa. Trebuia sa ma astept ca la cat sunt apele de crescute, n-or sa ramana multe plaje descoperite.
Oricum, insula ne-a intampinat cu caldura, atat de multa caldura incat Aurelian a sarit in valuri. Restul ne-am facut de lucru pe langa barci, iar eu am hoinarit in cautarea relicvelor antice. Si am gasit doar prima parte, niste contraforti insiruiti, undeva catre varful insulei. Si multi scaieti .
Ne-am zbenguit pe insula ca niste copii, mergand pe pantele abrupte acoperite de o iarba alpina ca pe la cota 1400. Era senzatia de parca ajunsesem pe pamantul fagaduintei, aveam sentimentul ca suntem protejati si trebuie sa se intample ceva bun.
S-a intamplat ceva bun : pe niste lespezi late am intins o masa comuna, pe modelul pomenilor electorale si ne-am bucurat de linistea pe care o oferea Popina. Am facut si niste poze de grup (cu alte aparate decat al meu), dar inima ne dadea ghes sa iesim iarasi pe valuri.
Asa ca dupa doua feliute si o ciuguleala din checul adus de Florentina, am urcat in barci cu destinatia Sarinasuf.
Dar socoteala de acasa rar se potriveste cu cea din targ.
Daca in prima zi am sarit doua etape, ajutati de vantul puternic, de data asta am mai ars doua etape si am ajuns la Dunavatul de Jos.

[Florio]

Imediat dupa plecarea de pe insula Popina, vantul ne-a purtat iarasi foarte repede, astfel ca am incercat sa ajungem si sa navigam paralel cu tarmul nordic al Razelmului, sa nu ratam canalul ce duce la Sarinasuf. Planul era sa innoptam aici, langa o pensiune, singura existenta in imediata vecinatate a lacului.
Pe tot parcursul ne-am bucurat de aceeasi forta a vantului, care ne facea sa glisam pe fiecare val, iar de data asta am mers in formatie mai compacta.
Intr-una din imagini se vede echipajul lui Marian Bunea, cu Vasile Ostaciuc , sotia lui si Marian Supermarian la carma  . Toti mergand in viteza cu doar un petic de vela in vant purtator . In alta il observam pe Vincentiu in Fraga 3 , fara vela (biruita de vantul prea puternic) si saltand puternic pe valuri .