Constructie Jon Boat GF 16 Bateau

Creat de catalinp, Septembrie 22, 2019, 12:19:36 PM

« precedentul - următorul »

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

dany

A plouat pe barca?Vezi cum o usuci!!!!Daca ai umiditate in placaj,rasina nu mai lucreaza,v-a ramane ''cruda''

catalinp

A trecut apa prin protectia pusa. Evident ca o voi usca. Din ce am constatat, in cate ore insorite se usuca relativ usor.
Wood Duck 12 - CLC

diles

crezi tu,e nevoie de o uscare mai profunda pentru a elimina umiditatea din placaj.sa nu ai peste 15%umiditate la lemn inainte de a aplica rasina

Vali

Eu zic sa astepti pana se incalzeste bine timp de minim 2 zile. Lasi barca la soare, cu sipcile de indreptare a fundului pe pozitie. In 2 zile de caldura adevarata placajul se va usca bine.

Pui si slefuiesti la flex si "ciuperca" tot ce e cu mucegai, sufli bine de praf si rumegus fin, dupa care te apuci de laminat.

Bati fibra la interior, lasi sa polimerizeze, apoi scoti sipcile, bati fibra la exterior, si la fel lasi sa polimerizeze. Aplici apoi redanele specificate in planuri, avand muchiile rotunjite. Peste redane mai dai minim un strat de banda de tesatura (nu biaxiala), cel mai bine 2 sau chiar 3 straturi.

In felul asta scapi si de ondulari, si de mucegai, si rigidizezi si barca. Pentru a reusi, ai nevoie de caldura si de timp ca placajul sa se usuce. Pana atunci tot ce poti face e sa ai rabdare sa se imbunatateasca vremea.
"Poate ca esenta vietii sta in dorinta de a atinge altceva decat ceea ce ti-a fost prescris" - Christian Tirtirau

catalinp

Va salut,

Am prins o fereastra scurta de vreme favorabila si am reusit sa montez sipcile (niste bucati de lambriu) pentru indreptare fund (am reusit sa-i dau o forma cursiva, nu neaparat dreapta, "gropile" disparand). Am incercat varianta de prindere cu negrese, insa plopul pare destul de moale si nu tineau, asa ca am folosit suruburi pentru lemn 6x40. Ulterior am taiat varfurile care au strapuns barca la flex, rezultand niste "stele negre" de la contactul discului cu placajul.




Legat de mucegai, am lasat la uscat si am pulverizat din abundenta cu hipoclorit. Tratamentul pare sa fi fost eficient.

Am reusit sa laminez integral compartimentul banchetei de la pupa cu biaxial de 320g, ocazie cu care am constatat ca exista un consuma f mare de rasina. La fel am procedat cu spatiul dintre banchete. Compartimentul banchetei din mijloc a fost laminat partial (doar fundul si imbinarile). Pe laterale si restul zonelor nelaminate , am pensulat cu rasina. Daca imi va mai ramane fibra voi reveni asupra partilor interioare laterale.



Intr-o alta fereastra de vreme buna, intentionez sa rastorn barca, sa scot suruburile si sipcile dupa care sa laminez integral exteriorul cu biaxiala de 440, nu inainte de a veni cu fasii suplimentare pe imbinari. Am vazut si eu ce important si ok e sa lucrezi "ud pe ud".

Inainte de toate cele de mai sus , am montat de proba o bagheta laterala, insa daca respect profilul din proiect al acesteia , pare sa aiba mai mult rol antistrop  decat structural. Personal mi se pare f firava. La barcile realizate am vazut ca s-a optat pentru profil dreptunghiular al acestei baghete.


Va multumesc mult pentru sfaturile care mi le dati!
Wood Duck 12 - CLC

diles

incearca sa folosesti role de trafalet de velur la laminare,e mai eficient si consumul de rasina e mai mic.

catalinp

Va salut,

Intr-o fereastra de ploaie, la o temperatura de peste 32 grade si nori amenintatori in zare, am reusit sa laminez exteriorul.
Departe de a fi iesit o laminare ca la carte. Tesatura biaxiala groasa (440g) si placajul s-au infruptat cu sete din rasina. Caldura nu prea mi-a dat timp de pierdut , paharul cu rasina marindu-si temperatura de la minut la minut iar polimerizarea facandu-se f repede. Au mai ramas unele bule de aer, mai mari sau mai mici. Ma gandesc sa le umplu cu rasina , folosind un ac mai gros.




Pana in prezent au intrat in jur de 16 kg rasina . Intuiesc ca va mai fi nevoie de vreo 7.5.

Urmeaza sa aplic redanele. Dupa care va urma o slefuire, o rasina la trafalet. Din acest punct experienta mea se incheie in materie de finisaje ambarcatiuni.

Ce grund sa aplic? Eventual ceva de umplere...Ce vopsea? Amorsa etc. Eventual ceva furnizor.

Va multumesc pentru sfaturi tuturor,


Wood Duck 12 - CLC

diles

golurile de aer de la inbinare trebuie reparate altfel rezistenta inbinari este compromisa,mai ales la oglinda.

catalinp

@Dilles , nu am goluri de aer care sa puna in pericol structura.

Am atasat si redanele: lipit cu rasina si fixat mecanic cu suruburi.Ramane sa dau jos suruburile, sa tesesc marginile cu o freza, sa laminez si ulterior sa umplu prin interior golurile lasate de suruburi cu rasina.

Wood Duck 12 - CLC

catalinp

Va salut,

In mare, am cam terminat cu laminarea.
Am luat motorul de la colegul nostru de forum, dl Ion Paun, ocazie cu care ii multumesc pentru rabdarea avuta cu mine. L-am montat. Placa antiventilatie in acest moment este cu 4.5 cm sub fundul barcii.
Dl Paun imi spunea ca pe barca lui mergea super, ridicat mai sus. Acu ma gandesc ca desi motorul e acelasi, barcile sunt diferite.
Ce ma sfatuiti sa fac? Il las asa  si il bag in teste sau ma apuc de modificat oglinda astfel incat placa AV sa fie in linie cu fundul barcii?





Rog ajutor la partea cu finisajele: filler, vopsele .
Multumesc


Wood Duck 12 - CLC

Zodiac

Legat de modificarea oglinzii , mergi in probe si vezi cat de multumit esti . Centimetrii in sus sau in jos fata de placa AV se simt bine la motoarele puternice si barcile de viteza .
La finisaje las pe altii sa vorbeasca .

diles

ridica motorul din start inainte sa te apuci de finisaje,lasa un cm mai jos placa decat fundul barcii ,acum e mult prea jos probabil va si stropi din cauza asta.

dany

Sunt de aceiasi parere cu Diles.A m avut ''SEVEN''-ul facut de mine...cumva asemanatoare...Am montat motorul cu aripa in linie cu fundul barcii si zburam!...dar am ramas fara apa si era sa bulesc motorul.Un cm mai jos ,chiar si 2 ,dar nu mai mult.La o barca cu fundul in ''v'' se poate ridica si mai mult,dar la barcile cu fundul plat nu prea merge,parerea mea

Vali

Despre finisaje, cel mai bine citeste topicurile baietilor care au construit barci din placaj si epoxy. E vorba de Babuta lui Moshu, Tango Skiff-ul lui Silvian, barca lui Diles, Constructia X13 a lui Nessy, barcile lui Dany, si mai sunt cateva.

La chituit foloseste rasina plus cenosfere, iar la vopsit un primer epoxidic si o poliuretanica mai de Doamne-ajuta.

"Poate ca esenta vietii sta in dorinta de a atinge altceva decat ceea ce ti-a fost prescris" - Christian Tirtirau

catalinp

Va multumesc pentru sfaturi.
Voi tine cont de ele. Proabil ca testele vor vorbi, insa pana acolo mai e ceva drum. O sa vad cat pot ridica motorul doar din menghina , fara sa fac alte modificari (sau nu se recomanda?).

Momentan sap sa dau de un peridoc. Nu-mi imaginam ca poate fi asa dificil.

Avem pe cineva pe forum care vinde  o cantitate mai mica de cenosfere? Ceva ramas nefolosit la un proiect personal?

Pentru vopseluri si grund am luat legatura cu EMEX (Romtehnochim) si am primit deja oferta.

Dany, cum ai reusit sa ramai fara apa?
Wood Duck 12 - CLC