Croaziere grecesti : EGEEA DE MAI

[syRebekah]

Carantina se va ridica oricum, Grecia trăieşte din turism. Probabil după ce trece primul val al epidemiei, care va începe în Balcani undeva de Paşte.

Mă aştept că la sfârşit de iunie, cel mai târziu iulie să se poată circula din nou în Balcani. Eu sper la august pentru ieşit cu barca...

[Alex1958]

Salut,
Va fi foame mare in toate locatiile turistice. Noi aveam rezervare la sfarsit de mai, dar trebuie s-o anulam.
Ma intreb cum vor reactiona dpdv atitudine la reluare. La noi va fi probabil jaf la drumul mare- dupa cum stim mentalitatea investitorilor (peste care se va suprapune cea a prestatorilor...). Dar la greci?

[bbl81]

si eu am anulat concediu, am pierdut avansul, aia e. Probabil vom merge 'last minute' undeva, si gata. Numa sa treaca nebunia asta odata.

[syRebekah]

Alex, rămâne de verificat cu fiecare hotelier etc în parte, dar cred că la greci vor avea oferta uzuală. Nu cred că va porni vreo hoardă de turişti din România spre Grecia care să aglomereze cazările, deoarece sunt nişte incertitudini economice. Cei care stau acum pe 75% de fapt au rămas fără 25% şi posibil fără loc de muncă, nici alţii nu vor fi mai confortabil. În condiţiile astea nu te arunci să cheltui.
Nici discounturi nu cred că vor fi.
Problema va fi la calitatea serviciilor, deoarece industriile astea depind de muncitori sezonieri, adică după ridicarea restricţiilor va dura un timp să se facă din nou legătura între hotelieri şi muncitori, muncitorii să ajungă acolo, să pregătească etc.

[Razvan Evergreen]

Nu!!! Nu se poate, in mai trebuie sa fiu la barca, se supari Tanase, ce mama naibii!
Scuze Florio, te-am interrupt.

[Florio]

Nu-i bai de întrerupere, băieți .
De fapt toți aveți dreptate. Cei din turism vor încerca supraviețuirea cu disperare, fiecare prin metoda care simte că va fi câștigătoare:

Unii vor mări prețurile, fiindcă nu se adresează turiștilor cu buget redus. Iar clienții lor vor plăti fără probleme 20-30% în plus, pentru a avea serviciile cu care sunt obișnuiți.

Alții vor păstra aceleași prețuri, în speranța că vor atrage prin asta.

Vor fi și unii care se vor arunca să facă oferte reduse, în ideea că odată adus clientul, vor mai putea să-l mai ciupească pe ici pe colo, extra. Părerea mea este că ultimii vor fi perdanți, deoarece clienții cu buget redus  nu prea mai pleacă de acasă.
Vor pleca în vacanțe (de turism) numai oamenii care stau bine financiar și nici nu întrevăd probleme de acest fel pentru viitor.

Eu am continuat povestea din două mari motive:
1. În pauza asta de carantină, riscăm să începem discuții politice și să ne plictisim de aceleași bancuri vehiculate furibund pe toate căile de comunicare.
2. Parcă era păcat să las neterminată povestirea unei călătorii faine... chiar dacă a fost acum 4 ani . În plus poate și folosește cuiva vreo informație din topicul ăsta.

[dany]

Ai avut o idee buna!Ne mai fug gandurile  alea nepotrivite cu pasiunile noastre !

[syRebekah]

Dacă tot divagăm

Remarca lui Florio mi-a stârnit o curiozitate. Aţi fost în Grecia în locaţii turistice de lux? Nu genul 'deosebit' în sensul de amenajat mişto cu materiale uzuale sau scump datorită locului în sine, ci chiar clădire şi servicii de lux care să justifice preţul. Sunt curios pentru că eu am văzut Grecia turistică exclusiv ca o destinaţie frumoasă, relaxată şi ieftină. Desigur am ochit şi o marină de 200€ pe noapte cu gazon impecabil, dar nu mi s-a părut că ar oferi şi alte servicii care să justifice.

[Florio]

Dacă tot divagăm

Remarca lui Florio mi-a stârnit o curiozitate. Aţi fost în Grecia în locaţii turistice de lux? Nu genul 'deosebit' în sensul de amenajat mişto cu materiale uzuale sau scump datorită locului în sine, ci chiar clădire şi servicii de lux care să justifice preţul. Sunt curios pentru că eu am văzut Grecia turistică exclusiv ca o destinaţie frumoasă, relaxată şi ieftină. Desigur am ochit şi o marină de 200€ pe noapte cu gazon impecabil, dar nu mi s-a părut că ar oferi şi alte servicii care să justifice.

Un exemplu destul de elocvent cred, pot da eu din ceea ce am întâlnit în călătoriile cu barca: complexul Sani Beach.
Spun elocvent fiindcă este într-o zonă de buget redus, peninsula Kassandra, dar afișează și taxează, lux.
O cameră pentru două persoane/o săptămână, 2000 euro.
Marina mi-a cerut pentru barca mea de 8m, 75 euro pe zi. Exact cât plătisem cu un an înainte pentru o barcă de 45 picioare, la ditai Atakoy Marina, miezul Istanbulului.

Noi nu suntem turiști, Gheorghiță, de aceea nu știm fața aceasta care frizează și luxul. Dar destinații de lux există.

[syRebekah]

Mersi!
Aşa cum spui, sunt interesat mai mult de aventură şi n-am de ce să îmi folosesc timpul ca să muncesc pentru banii necesari genului acesta de concedii. Prefer oricând un ancoraj protejat. Dar curiozitatea rămâne.

Cu RBK am fost taxat la Atakoy cu 65€/noapte, 3 persoane, utilităţi 2kw de curent. Mă bate gândul să mai merg până acolo vara asta după carantină, dar cred că voi sta la ancoră, oricum nu fac intrarea.

[Florio]

Noapte, beznă, liniște.
Prin sarturi începe să adie un vânt a cărui vibrație o simt. Odată cu ea, apare ca o căldură, satisfacția: e aproape ora 5 și deja prognoza începe să se adeverească.
Să-i las să doarmă, vântul bate către larg, mă va scoate fără a mai porni motorul. Am dexteritate, fac o cafeluță în lumina domoală a unei lumânări grase, fără să trezesc pe nimeni. Până fierbe apa, ies înfrigurat să pregătesc totul pentru desprinderea de cheu.
Uuu...vânticelul s-a întețit și mă pătrunde prin cămașă, cerând un tricou mai gros.
Chestia e că locul prea mic pentru barca noastră, m-a obligat să am două legături directe și alte două springuri pupa-prova și invers, pentru a nu da prea multă libertate bărcii. Vor trebui dezlegate în ordinea dictată de curent, pentru a evita orice problemă.
Cafeluța m-a încălzit, și până am băut-o, negrul cerului dinspre Athos s-a mai diluat cu un ușor mov. Deja e 5.30, zorii nu au apărut încă la latitudinea asta. În București deja e lumină de o oră. Simt o foială în barcă, din patul lui Cosmin. N-o să-l mai trezesc, mă descurc singur.
5:45. Desfac legăturile de sub vânt, dau mola și celor din vânt, și în timp ce barca se depărtează de cheu, ridic randa, derulez genovezul. Nemo face o semi-girație, velele se deschid în "foarfecă", în urmă se aude siajul fremătând.
E o senzație! Singur în răcoarea dinaintea zorilor, toată familia e la căldurică în barcă, în plin vis. Habar nu au că suntem deja către larg .
Ciudat, vântul se ondulează după relief și începe să vină din travers. Mai bine decât pupa!
Deja începe să se simtă o hulă măricică, venind dinspre largul Egeei, barca se ridică greoi peste fiecare spinare de val.
Apoi dinaintea traversului, vântul mai slăbește.
-Nu-i nimic, zic, își revine el când ieșim din influența peninsulelor.
Sunt sedus de imaginea muntelui Athos, imponderabil datorită unui vălătuc gros de nori de la suprafața mării, pe care parcă plutește.   Conturul lui este bine creionat de lumina răsăritului de dincolo de masiv.
Și brusc, un crâmpei de disc solar, dă să apară peste creasta muntelui, ca un ciob luminos.
-Aparatul! mă fulgeră un gând. Unde naiba am pus aparatul foto?
Bine că-s ordonat, pe o barcă mică dacă nu ești tipicar nu mai găsești nimic niciodată. Plonjez peste o banchetă a mesei, găsesc gențile de laptop și foto, revin în 5 secunde cu aparatul la ochi!
Am noroc, încă se mai păstrează imaginea de vulcan în erupție, a Athosului. Și trag câteva instantanee.





Mare bucurie, mare! Estompată de vântul care deja cade bleg. Într-un minut-două, am vânt zero, barca e în derivă pe acea hulă, ghiul se balangăne greu stânga-dreapta. Ce naiba!?
Mai stau puțin, mai fac niște poze și realizez că suntem în moarte clinică: prognoza, moft!
Vânt zero, hulă mare, derivă să fie, dar s-o știm și noi! Dinainte, dacă se poate .
Nu, gluma asta n-o pot duce. Mai am ceva răbdare, dar devine vizibil că aștept în zadar.
-Hai înpoi, că aici a-nchis! Cu coada între picioare, strâng velele și fac cale-ntoarsă, utilizând vela de fier. Care merge la ralanti, ușor de abia o auzi.
Ce prostie! Blazat, mă întorc, acostez, leg barca și testez toate 4 legăturile, gradul de libertate, asigurarea, tot.
-Și acum ce? Păi... mă duc să mă culc, abia mijesc zorii. Măcar am făcut niște poze de National Geographic.
............................................
După câteva ore ne trezim toți, la programul de dimineață.
Cosmin:
-Mi s-a părut mie sau am auzit motorul?
-Ai auzit bine, am ieșit în larg dar vântul era doar unul local, de relief. Așa că a trebuit să mă întorc.
-Păi așa mi s-a părut și mie, dar când am ieșit, barca era la cheu, legată la fel și am crezut că am visat .

Oricum, pe la ora 10 când a început din nou vântul (vântul bun, sper de data aceasta), am ridicat din nou velele și am plecat direct de la cheu. Între munți am avut vânt, pe mare iarăși pace. Dar a durat vreme de un mic dejun preparat la repezeală, până a apărut și vântul de larg.









Un Beneteau 40,  francez după pavilion, ne urmează exemplul și iese din golf. Dar  barca noastră se mișcă mai bine în vânt slab și ne mărim avansul.
Se evidențiază ceea ce observasem și anterior: zona Halkidiki are mult vânt de relief. Vânt zonal, inconstant ca direcție și intensitate, se pornește după ora 10, crește progresiv, bate ca nebunul spre amiază și se potolește după orele 18.
Asta e ceea ce am observat eu în decursul câtorva ani în care am colindat în amănunt peninsulele, sau am ajuns tangențial, din alte călătorii.
Acum de exemplu, vântul s-a întărit, venind din prova babord. Apoi s-a rotit spre est, apoi s-a fâțâit, după care a revenit din prova, cu toată puterea.
Capătul Sithoniei este vântos adesea, caz în care formează brizanți, la deschiderea către largul Egeei, sub efectul dominant al nord-estului.
Asta mi s-a întâmplat și cu alte ocazii. Interesant a fost la doi ani după acest moment, când am mers cu echipajele de prieteni pre-RAID . Eu, Pelicanul și nea Gică ne-am udat fleașcă la insistențele unor valuri, fiind pe White Russian. Blue Wave a mers eroic cu micuța Trixy, de abia-i vedeam, iar Răzvan cu Evergreen a trebuit să se întoarcă din drum, fiindcă barca nu putea înainta în acele condiții.
Eu filmam în gura cabinei, către pupa,  și ne-am trezit dintr-o dată cu un val în cap! Apă rece și multă, să ne boteze bine . În filmare se aud niște răcnete pe 3 voci:
-Ăăăh! Aaah!!! Uuuuh!! Un fleoșc mare se vede în cockpit,
-Băăă da" ce rece e!!!
-Să-m ba" picioarele!
-Și io!!! Ochelarii-au sărit, toate s-au dus...trebuie să mă schimb!!!
Ultimul era nea Gică, om înțelept și cu grijă la sănătate  .
   Hai că m-am întins și am sărit la altă călătorie, din entuziasm !

Video:  https://youtu.be/H42fiYHBn4s


Și:        https://www.youtube.com/watch?v=ZSR1fMTaiEQ

Acum, împrejurările au decis să terțarolăm. O jumătate de randă și o jumătate de genovez doar, iar barca mergea, o frumusețe! Dar vântul frontal tot ne-a obligat să facem o serie de volte ciudate, ale căror direcții au devoalat inconstanța curenților de aer.
Pe parcurs am mai întâlnit două bărci, având scoasă câte o velă. Probabil oamenii nu voiau complicații.





Oricum, trecuți de un punct, când am schimbat direcția către Porto Koufo, navigația a devenit mai ușoară. Vânt de mare larg și val la fel. Am trecut rapid de ancorajul Mpelos delimitat de un istm nisipos, velele ducându-ne fain pââână în gura intrării la Koufo. Unde a căzut total,  ca la un semn.




Las" că a fost frumos! Acum motor, din la intrare până la cheiul pescăresc de la elicopter, înghețată, bălăceală... ce înghețată frate?! Mi-e foame de carne!! Vreau să gătesc!!!

Poftele nu se discută, am observat mereu, că organismul meu e mai inteligent decât mine. Dacă îmi cere ceva, e bine să-i dau, că știe el ce știe .
Pe scurt, am luat 2 kg de copane, am făcut o supă, copane prăjite cu crustă, cartofi prăjiți, chestii pe care nu le găsesc la flăcăii ăștia axați pe gyros și caracatițe.
Un echipaj franțuzesc, format din două cupluri  mai în vârstă și un cățel beagle foarte demn, pe nume "Captan", a venit la cheu cu un dinghy, de pe un yacht măricel ce stătea la ancoră.
Foarte simpatici, au intrat în vorbă cu noi, recunoscând steagul.
-Am văzut un pavilion la fel în Neos Mermaras, pe o navă-școală.
-Constantin! zicem noi fără ezitare.
-Da! Exact, Constantin.
Am fost bucuroși să auzim părerea bună a francezilor, despre prietenul nostru:
-Simpatic... și vorbește o franceză impecabilă! zice doamna.
Nu rezist și îl sun pe Constantin. Să îi spun ce impresii bune lasă doamnelor  și să-l vestesc: mâine ajungem în Neos Marmaras, te vizităm! .
   Searea rup masa în două, mănânc ca un refugiat!
Una peste alta, o zi excelentă. Avem și aici Wi-Fi la barcă, de la taverna "O Psaras", cum s-ar zice,  "Pescarul"
Mâine plecăm spre  Neos Marmaras, 10 mile...floare la ureche!

[Florio]

XVII.   Porto Koufo- Neos Marmaras

La ora 8 suntem toți în cockpit, zi mare, 1 iunie! Sărbătorim copiii mici și copiii mari (adică noi )
Cu tacâmuri speciale, baloane, goarne de carnaval...eee, socoteală serioasă.
Dacă stau să mă gândesc, am început sezonul acesta de sailing, din jumătatea lui mai. Superb! La 1 iunie deja am făcut două săptămâni  și două zile, de vacanță... și încă  mai avem de hoinărit!
Intenționez să plecăm după orele 10, oricum. Hakidiki m-a învățat programul vântului local, nu mai fac încercări fără rost.









Interesant e că la ora asta, când grecii încă visează, apare în port un personaj aparte: un tip slăbuț, cu raniță și bicicletă, haine kaki uzate, arse de soare, lanseta la fel. Omul pare foarte experimentat. Privește în apă ici colo, lansează și recuperează cu precizie o montură fâlfâind, un fel de calamar artificial, sigur de fabricație proprie. Pare făcut din fâșii de polietilenă tăiate dintr-o sacoșă. 
Perie puțin locul, apoi se îndepărtează. Mi-e ciudă că nu l-am întrebat detalii, cred că aș fi avut ceva de învățat.
Noi facem o masă festivă în cockpitul nostru decorat cu baloane, ghirlande și alte alea, râdem, ne hârjonim, mâncăm bine și ne mai conversăm cu francezii reveniți la cheu (ce francezi? Sunt belgieni! Ieri am prezumat naționalitatea, după limba vorbită)
Înainte de a ne desprinde de cheu, apare din nou pescarul fantomă, pe care nu-l mai scap . Când îl întreb de montura aia creativă, scoate din raniță o alta, făcută tot artizanal: un pui de rechin de vreo 35 cm, prins cu două cercuri de bandă izolatoare albă (de-aia de electrice), de două cârlige barosane. Un fel de vobler natural. 
Fantomaticul mi-a arătat cu necaz, niște siluete de ton mediteranean, care nu vor să muște. Eu nu le-am văzut nici arătate de el, dar am dat din cap: da, da! .
Asta-i.  "Iasas" și sus în barcă! După desprinderea de cheu am trecut pe lângă barca belgienilor cu prova spre promontoriul de ieșire din golf.
Băi, asta fu cea mai faină zi de navigație, din toată călătoria! Mai fu așa plecarea din Drenia, dar numai prima jumătate, până să se supere marea.
Am pus prova pe Neos Marmaras, direcția cea mai apropiată cât ne permitea vântul, strâns la maximum. Vom vedea mai încolo, cum s-o roti.
Normal că s-a rotit. A fost nevoie să scot din nou minunea de tangon, când a început să bată pupa. De când am tangonul, n-am mai scos gennakerul deloc. Genovezul devine extrem de eficient, întins astfel și completat de randă pe bordul celălalt. Iar barca alunecă frumos, fără nici o înclinație. Lucru de care au profitat fetele, să-și definitiveze niște manichiuri măiestre .







Și a ținut vântul acesta bunuț, până în dreptul ancorajului Spala Thronisia (o insuliță și două stânci stânga-dreapta), unde, pe țărm se află o șa coborâtă din relieful ceva mai înalt, iar în șa, o tavernă: Taverna Panos.
Taverna era un punct pe care voiam să-l vizitez, mai ales la dorința lui CristiZZ care își crease o fantezie din acest loc și nu putuse veni . Pica bine că era vremea de o masă de prânz. În plus de asta, cu siguranță vântul va reveni până păpăm noi meniul grecesc.
Pe mare, în larg, o velă se apropia din travers de noi.
-Cum naiba au ăia vânt, când la noi nu mișcă?
-Poate au scos vela, doar de poză.
-Sau poate au rămas cu ea așa, în speranța că revine vântul.
Pun binoclul pe barcă și surpriză! Apropiindu-se, îl văd pe Constantin, cu Bananec Blues. Tare fain e să întâlnești prieteni, așa, inopinat, pe  mare!
Am mers puțin alături, bucuroși de revedere, apoi noi am virat spre Panos iar Bananec și-a continuat drumul, urmând să ne adunăm spre seară în Neos Marmaras.














  Aici la Panos, e o mică poveste. Taverna are grădină mare, copaci seculari cu umbră deasă, răcoare, o zonă de camping și o șosea minimală dar impecabil asfaltată îi trece prin față.
Tot în fața tavernei, e marea, la un lat de șosea numai. Acolo și-au montat grecii, un ponton făcut din 3 chesoane de beton, înșirate ele frumos odinioară, dar pe care marea le-a împins mai artistic, doar să nu mai fie așa axate.
Că doar ne-a spus Nichita Stănescu " Perfecțiunea nu are de-a face cu arta! Dacă faci un cub perfect, trebuie să îi zdrobești un colț și atunci el devine artă. Perfecțiunea nu atrage atenția!"
Perfecțiunea însă, ne aștepta la mal. Cum ne-am apropiat, doi greci au venit în fugă la pontoane, făcând semn "aici, aici!".
-E semn bun! zic. Cum dau ăștia fuga, e clar ce prețuri ne așteaptă înăuntru .  Sunt pățit, am luat-o și la Golden Falcon!
M-am apropiat cu ochii pe sonar, fără să iau de bune semnele surescitate ale grecilor. Nu de alta dar barca e a mea, deciziile tot ale mele. Flăcăul de pe mal, oricine ar fi el, și-a pus pălăria și-a plecat, dacă pe informația lui lovești ceva.
La pontonul din mijloc, apa are cam 1,5m adâncime. Dar fundul apei este stâncos și neregulat, de aceea trebuie mare atenție.
Privind  deschiderea spre mare, nu mi-a inspirat încredere. Acum e calm, dar dacă se ridică vântul, se strică treaba.
-Mâncăm repejor, zic, fiindcă dacă se pornește ceva, aici nu e nici o protecție.
Dar până una-alta, să acostăm. Grecii se împart, unul în prova îi cerea insistent lui Cosmin, parâma. Cel din pupa, la fel de insistent, mie. Degeaba așa, doar de complezență și amabilitate.
Eu mulțumesc și cobor singur cu parâma-n mână, pe ponton. Dau să leg barca... ce vorbești!? Pupa tot pleca. Mă uit în față, năucul de grec trecuse parâma prova prin tachetul cheiului și trăgea de parcă priponea buhaiul!
-Hei! Lasă parâma aia, nu mai trage de ea! Las-o largă, lungă, dar las-o! îi zic grecului în engleză, căutând să îmi ascund iritarea.
Am tot întâlnit zeloși din ăștia, chiar și la marine cu pretenții, cum ar fi Nessebar. N-au habar de nimic, fac prost tot ce fac, dar se mândresc să te încurce . Cum s-ar zice, drumul spre iad e pavat cu bune intenții.
Mă rog, l-am convins să-i dea lui Cosmin parâma și ne-am legat noi barca așa cum trebuie.
Pontoanele aranjate bine: margini de lemn, tacheți, frumos. Adică nu frumos, dar util. Între pontoane, niște grilaje-pasarelă, din metal.
Gata. Hai la tavernă!





















La Panos la tavernă, totul curat, aranjat, bun gust, grădină mirifică, aranjamente interesante înăuntru pe pereți, toalete cu granit ca la hoteluri scumpe. Un amestec de rustic cu părți utile care ar friza luxul modernității.
Comandăm și mâncăm, nu de foame cât de circumstanță. Fructe de mare, să fier o masă ușoară .
Nu zici că am avut dreptate? Numai ce am terminat masa și  s-a ridicat și vântul. Așa de bine că ne bălăngănea barca la pontoane.

[Florio]

Plecăm frumos, simplu, fără ajutorul tipului de la tavernă, care plin de bune intenții, venise din nou să ne asiste. Așa vânt bun, mai rar. Am mers cu el, defilând și prin fața marinei Porto Carras, până exact în gura marinei Neos Marmaras. Parcă nu mă mai înduram să strâng velele. 
Ce vorbești, Bananec Blues era acolo, Constantin ne face cu mâna de la ponton, iar noi atât de rodați, acostăm cu o manevră bâlbâită de toată jena .
E drept ce se spune de copilul cu multe moașe, că rămâne nemoșit. Așa și noi, cu comenzi încrucișate. Eu strig la Cosmin să lase ancora, fac manevră ca de ancorare cu legat pupa la cheu. Din spate Constantin îmi strigă că mi-a păstrat mooring, ca la boieri, așa că întrerup manevra să aduc barca spre linia de mooring, dau în față, dau în spate, ridică ancora, prinde mooring-ul, bla bla bla, și așa am dus-o la cheu bâlbâită. 
Dar nu-i nimic, suntem ajunși, ne aflăm între prieteni, ne strângem mâinile, ne bucurăm și...plecăm să sărbătorim la taverna unde Constantin are linie de credit deschisă.
Bere și barbuni, apoi colind prin localitate, înghețată cât cuprinde, iar mai târziu, planurile băiețești de sporovăit la un pahar și un cântecel, până târziu, au fost anulate de țânțari. Iaca, fiecare  a cântat în barca lui, că afară, trupele de țânțari asaltaseră și cuceriseră Neos Marmaras!
Țipetele copiilor fericiți de la noi din barcă, cică nu s-au auzit. Eu credeam că n-a dormit tot portul, până nu mi-au adormit ghiavolii .



















Neos Marmaras, din gura portului

[Florio]

XVIII.   Neos Marmaras- Nea Potidaia

Gălăgie mare, răzbătea de afară. Și zorii abia mijiseră.
Ce naiba, se bat niște grecoaice? Ce-o fi țigănia asta? Ies, nu văd nimic, dar ciorovăiala era în toi, undeva pe șoseaua de sus de port.
-Constantin, ce e panarama asta? Îl întreb pe vecinul de ponton, ceva mai harnic la cafea, decât mine.
Mă luminează Constantin: e zi de piață. Sus chiar în dreptul bărcilor noastre, se târguiește.
-Aaa, păi e de bine. Mie-mi plac piețele, maxim! Acolo e tot farmecul local
Iau fuga portofelul, renunț din nerăbdare la drumul oficial și o tai direct pe povârnișul care dădea din port, exact în piață. Care piață, era o stradă unde se adunau joia, precupeții.
Și cum trec de pragul de vegetație, intru direct în altă lume: lumea precupeață!
Mătatămă, am plonjat în esența greacă: tarabe cu ouă puse pe paie (ouă d"alea adevărate, de găină...cocoșată de cocoș!), produse de toate felurile, făcute de mâna grecului, legume, fructe...o bogăție! Din care aleg tot ce pot și vin victorios și legănat-crăcănat de sacoșe, pe ponton.
Tania și copiii se drăgăleau cu golden retriever-ul de pe barca alăturată, un câine minunat, cu o soartă tragică. La fel ca a yachtului pe care locuia. Câinele era neglijat maxim, barca la fel (bimini-top rupt, vele rupte, atârnând. Stăpânul lor era un asiatic fantomatic, livid, cu (probabil) o boală incurabilă, care locuia în barcă, arătându-și rar, apariția tăcută. Constantin ne spune trist că nu au ce face dar sunt devastați de mila câinelui, pe care din când în când, stăpânul, îl mai aruncă în apă să-i disperseze purecimea.  Lume și apucături. Un teatru, frumos sau grotesc, o dramă continuă.
Povestea o aflu de la prietenii noștri, pe care îi servesc cu căpșune grecești, în așteptarea micului dejun.







Ziua este una excepțională, însorită, calmă, poate prea calmă pentru niște veliști, care vor vânt . Nu vom pleca până la orele 12, când prognoza arată 10-15 nd.  În așteptarea lui, hoinărim prin Neos Marmaras, la toate obiectivele turistice ale zonei. În plus de asta, cumpărăm și niște suveniruri, fiindcă peste două zile vom pleca acasă.
Nu-mi place Neos Marmaras, e prea turistic, prea aglomerat. Fuguța la barcă, să prindem vântul de 12 (la ora 13 ), ne luăm la revedere de la prieteni, Constantin ne dă mola, sus velele și la drum!













Vântul e slăbuț, dar bunicel, barca ne duce cu 4,5 nd.
Mergem cu vreo 10 grade mai sud decât ne trebuie. Asta e. Bine că e!
Fetele se culcă, noi stăm la timonă și cântăm la chitară.
Așa ajungem în dreptul insuliței Kelifos, o depășim mult prin nord, iar după 10 mile vântul se rotește puțin și ne dă posibilitatea să punem prova pe Nea Potidaia (sau Nea Potidia cum mai spun grecii).
Numai ce ne apropiem de peninsula Kassandra, că brusc, vântul pică, după câteva rotiri bezmetice, care ne-au făcut să executăm o girație ca penalizarea de la o regată. Păi dacă brusc vântul a venit din bordul celălalt, ce era să facem? Ne-am rotit? Ne-am rotit!
Oricum, mai aveam 2,8 mile până la portulețul pescăresc din est de Nea Potidaia, vreo 35 de minute de mers la motor. Am strâns  velele și dat o cheie, că asta era situația.







Calm plat! O împrejurare care m-a făcut să mă gândesc cât de favorabil e momentul, să ridic barca pe trailer. Dilemă. S-o fac mâine când e programat, sau azi când marea ne dă ocazia?
Greu de decis, evidența și prevederea, spun s-o faci când ți se dă ocazia.
Dar prefer să iau decizia, nu după rațiune ci după afectiv: mai stăm o zi pe apă
Ne-om descurca noi.
Cum ajung în portuleț, dau ancoră exact în mijloc și trag cu pupa la cheu. Mă simt ca acasă, cunosc portulețul ăsta, de numa"-numa".  O mică plimbare, masa la restaurantul "Marina" din port, fiță, dragă.
Cu chelneri de fiță și prețuri de fiță.
Oricum, eu am gândul la trailer, așa că plimbarea de siestă o facem pe jos, către grecul amabil care ni l-a păstrat la el în curte.
Ajungem la grec, omul simpatic, dar avea o dispută în familie, cu nevasta. Iaca ce drame amoroase întâlnesc . A fost hazliu cumva, omul supărat pe soție, dar numai zâmbet, lapte și miere cu noi .
Long story short,  venim la barcă ciupiliți de țânțari,  eu obosit, copiii gălăgioși, cu chef de joacă.
Târziu ajung să mă culc, mă trezesc la ora 2 să scriu prostiile astea în jurnal, bând un ceai "Somn liniștit" de la Fares.

[Florio]

XIX.   Nea Potidaia- ultima zi de vacanță

"It is not over until it's over" .
Sau românește, "nu zi hop, până n-ai sărit"

La ora 8 am dat o cheie la mașină. Și ce dacă?
Bateria, moartă. Băăi! Ce fac?
Păi ce, n-am eu baterii la barcă?! Ok, am, dar n-o să car un acumulator de 55 kg. Hai că iau acumulatorul de 110 Ah, că e mai mic. Am și cabluri!
O prostie, am pus cablurile de pomană. OK, rapid demontează acumulatorul mașinii, pune-l pe al bărcii, cheie și ... oho! Pornește elegant mașina!   
Rapid, merg cu Cosmin, recuperez trailerul de la grec, îi las 3 sticle din cel mai fain vin pe care îl am și ne despărțim cu fluturat din mână.

Apoi fuguța la barcă, pentru slip și încălțări de apă, să încerc rampa lui John Varsamidis (care nu e de găsit la telefon). Rampa e la mare deschisă și în orice moment poate deveni impracticabilă, de la vreme.
Merg cu Cosmin acolo, John mă vede și-mi spune din nou hotărât, că ne dă tractor, orice, dar pe rampa lui nu se poate scoate barca pe trailer. E făcută doar pentru corăbiile alea ale lor și yachturi mari. Are niște șine (pe jumătate de rampă), le scot pe sănii, etc... Trebuie să caut altă rampă, în altă localitate.
-OK, zic, o să încerc.
-Nu se poate, au încercat mulți, nimeni nu a putut, crede-mă!
-John, dacă nu pot, dau o sticlă de whiski, zâmbesc eu. Dar dacă reușesc, tu dai o sticlă de Ouzo!
-O să plătești, zice.
-Sigur. Cât costă să folosesc rampa?
-Ce rampă? Nu rampa, nu te costă nimic. O să plătești whisky, că nu scoți barca!
-Bine, spun decis.
-Stai! Ai răbdare să îți dau tractorul.
- Nu cred că e cazul, am mașina.
-Care mașină?
-Asta, îi zic. Și arăt Mercedesul, o berlină, E-classe.
-Hahaha! N-o să poți! Crede-mă!

Am intrat în apă, am apreciat panta, zic:
-Cosmin, cred că o scoatem cu mașina noastră.
Plecăm să facem manevre ca-n istoria cu lupul, capra și varza. Barca e-n bazinul portuar de dincolo de canal, rampa e aici. E la 100 de metri, dar ca să trec canalul, se iese pe pod pe autostradă, e cu cântec .
Las trailerul aici, plec cu Cosmin vizavi, la barcă.
Plan: Cosmin duce mașina la rampă, eu duc barca, pe apă.  Ne întâlnim la micuțul ponton paradit (din canal pe malul cu rampa), leg barca, bag trailerul în apă, iau barca și vin cu ea pe mare, direct la trailer.
Este că-i complicat? Hai să vedem dacă funcționează!
Ne grăbim tare, că vântul a început să crească. Rampa, cum spuneam, e la mare deschisă și la orice vânticel care ridică val, n-o mai poți folosi.
În Potidaia, rămân la barcă și mă străfulgeră ideea:
-Bateria-motor barcă, e în mașină, sus pe rambleu. Și imediat gândesc cu voce tare odată cu Cosmin:
-Lasă, cuplăm bateria mare (160 Ah) și gata.
Cosmin urcă în mașină, eu în barcă.
-Dar dacă nu merge? mă încolțește bănuiala. Și dau cheie. NU MERGE!!!
Fuga după mașină, băăi ce sprinten pot fi! Cosmin a plecat deja, eu goană pe deal în papuci... l-am prins. Iau bateria şi plecăm fiecare la treaba lui.
Desfac legăturile bărcii, recuperez singurel ancora, duc barca la prăpădenia de ponton (trei lemne prinse de chietre) iar Cosmin ajuns deja, o ține la mână. Lângă barcă, niște stânci de numa-numa.
Fuga duc trailerul pe rampă, încercând să-l calibrez pe lățimea liberă a acesteia, vin la barcă, pornesc pe marea care deja ridicase val, cuplez motor-putere, iese lestul și vin ață pe peridocul care nu se vedea, din cauză de apă adâncă. Știa el, John, ceva.
Cosmin mi-a indicat cu mâna ridicată, poziția lui.
Mama ei de vreme, între timp s-au stârnit valuri măricele, care vin lateral, ca și vântul.  Asta e! Dăm înainte!
Nu pot merge repede că lovesc puternic, nu pot merge încet, că mă duce vântul lateral. Numai ce ajung la trailer și valurile îmi mută prova. Remediez din timonă, accelerez puțin și hop! Barca e sus!
Cosmin o prinde de vinciul trailerului, eu merg pe roof, cobor în mașină și...
Sub privirile stupefiate ale lucrătorilor din șantierul naval, scot ditamai barca fără nici un efort vizibil, mașina înaintând încet, la ralanti. Adevărul e că barca e impresionantă ca mărime, volum, cu toată arborada ridicată, în comparație cu mașinuța care o tractează .
-UNDE-I  JOHN?! strigă Cosmin făcând ochii roată.  John nu era nicăieri

În spatele nostru, marea se umfla văzând cu ochii. Un velier de 7-8m se balansa printre valurile tot mai mari, cu doar focul ridicat, să ajungă la adăpostul canalului. Am fost norocoși. Dacă mai întârziam o jumătate de oră...ciu-ciu! Apropo de ciu-ciu, ceva mai jos .















Restul zilei:
-Potidaia, distracție, cumpărături,
-Somn de frumusețe la amiază. Fetele, că eu bibilesc la mașină.
-Mai târziu tot fetele pleacă departe, la un Beach-bar. Eu fac pe mecanicul și scot două injectoare care pufăiau nițel pe la șaiba lor de foc, în urma tractării a ditamai barca prin munții Bulgariei și ai Greciei. N-am mai făcut niciodată așa ceva, dar cât poate fi de greu?

Funny story. Vin fetele după vreo oră și jumătate, Maria cap de coloană, mică și pornită:
-Știi ce frumos a fost la Beach-bar? Vaai, intonează ea cald-zâmbitoare, știi ce frumos a fost?
Și schimbă imediat în ton caustic cu zâmbet glacial:
-Ciu-ciu, tati! Ciu-Ciu!!!
Ciu-ciu înghețată, ciu-ciu Beach-bar! Nu era nimic, totul închis! Am mers atâta, degeaba!!!
Elanul ei mi-au înveselit ziua. Ce nerv și ce interpretare, pe puiul ăsta de om

Termin repejor  cu mașina și pentru revenirea la atmosfera de vacanță, facem o plimbare asezonată cu o shaorma și apoi ceva înghețată. Asta cu înghețata e rețeta pentru niște fete fericite. Eu nu-s consumator .
Seara culc arborada, dar o hoardă de țânțari nu mă lasă să termin de strâns totul. Așa ceva?!? De unde or fi aici atâți țânțari, nu știu. Că în toată vacanța n-am avut probleme.
Îi desfid și plec la o bălăceală în mare, apoi cu apa din dușul solar, mă clătesc și închei o zi glorioasă. Fără Ouzo, că John n-a mai venit .







    Dimineața următoare, la 5 am început a pregăti barca pentru drum, iar la 7 am plecat.
URA! Am reușit tot ce ne-am propus!

A urmat un drum lung, dar curat, fără incidente, care ne-a dus la orele 21 în fața curții.
Aici, părinții grijulii, o curte îngrijită, plină de flori, cireșe, casa curată....liniște... cămin!
Și-am încălecat pe o șa...și am continuat sezonul tot așa!
Fiindcă era abia 3 iunie, iar vara de acum începea!