Salutare la barcagii :). Dupa cum spune si titlul topicului, as vrea sa va intreb pe cei pasionati de acest microb (mare parte din forumisti) cum ati dobandit pasiunea asta, ce ramura a pescuitului va place, care sunt pestii pe care-i mancati cu cea mai mare placere, si tot ce credeti ca mai e interesant de povestit.
Asa ca incep eu: in afara ca m-am nascut si am crescut in Galati, "orasul unde pestii cresc in copaci" :D, s-a nimerit sa fiu si descendentul unei "dinastii" intregi de pescari profesionisti de etnie lipoveneasca. Cel mai vechi din tagma de care am auzit a fost strabunicu', marinar in flota rusa si ulterior pescar navodar la Brates.
Taica-miu a fost ultimul din aceasta "dinastie", eu rupand traditia si urmand o cariera tehnica. In ciuda acestui fapt, am avut destule experiente interesante cu pescuitul la plase, in copilarie si cand eram mai tinerel, din care o (mica) parte am povestit pe celalalt forum (pe care am scris pana acum un an). Din cauza acelor aventuri mi-a ramas si porecla de "braconieru", cu toate ca sunt vreo 15 ani de cand am bagat ultima oara serios coada in balta :).
Ce pot spune e ca mi-a placut dintotdeauna la nebunie la pescuitul la navod din barcaz, sau la scule curgatoare din duba, pe Dunare. Eram la varsta la care hormoneii si adrenalina urlau la maxim, si din fericire imi gasisem debuseul ideal in munca grea in mijlocul elementelor dezlantuite ale naturii. Cred ca am unele din cele mai placute amintiri dintotdeauna exact din acele vremuri. Viata pescarilor nu era nicidecum usoara, dar pentru un balaur hormonaut ca subsemnatul, totul era aidoma aventurilor marinaresti ale tineretii, povestite in atatea carti care ne-au fascinat in copilarie. Oricum, am sa-mi fac timp sa continui cu acele povestiri, trebuie intai sa-mi adun si sa-mi "conspectez" ideile.
Cel mai ciudat insa e ca n-am fost vreodata atras de pescuitul sportiv (la undite sau lansete), banuiesc ca din cauza ca aveam peste la discretie, si mi se parea pierdere de timp inutila statul la panda sa vezi cand (si daca) se misca pluta. Asa ca in prezent stau si ma minunez cat de mult s-a extins acest hobby, care mie mi se pare ciudat, dar incerc in acelasi timp sa-l inteleg.
De felul meu sunt un tip mai energic, si dupa cum spuneam, pescuitul sportiv mi se pare o activitate care nu prea are de-a face cu temperamentul meu. Am mai citit pe forumuri de pescari, dar ca de obicei trebuie "sapat" mult pana dai de informatiile importante. Insa cred ca mi-ar placea sa aflu mai multe, poate brigada de forumisti ma va "corupe" vreodata sa ma fac si eu lansetar ;D. Ce ziceti, e un subiect suficient de interesant ca sa-l detaliem ?
Bai branconierule, te manca pelea, ne inciti la violenta? :-X
Una e sa pescuiesti in crescatorie, alta in salbaticie.
Pescuitul m-a atras dintotdeuna desi in familia mea nu prea am avut pescari. M-au atras metodele simple, productive, si nu m-a prea pasionat pescuitul la crap.
Cred ca mi-a placut foarte mult biologia desi am urmat o cariera tehnica. Imi place sa inteleg comportamentul diverselor specii. Cu ce se hranesc, si daca se hranesc la un moment dat. E un fel de comunicare. Ma uit la pescuit ca la o stiinta care nu prea are de-a face cu norocul. Imi displace sa pescuiesc un corp nou de apa despre care nu stiu nimica. Nu ma vei vedea degeaba cu undita in mana cat e ziua de lunga, pentru ca nu are rost. Voi incerca sa invat despre locul respectiv, sa vorbesc cu localnicii, sa inteleg despre ce este vorba. Voi merge cu barca incet, "citind" corpul de apa.
Privesc pestii si tot ce traieste in apa cu respect, incerc sa produc un impact cat mai mic. Nu sunt un pescar de "trofee", pe care le eliberez numaidecat, dar nici nu practic exclusiv "catch and release" care mi se pare o perversiune :-).
Si, gandeste-te, atunci cand esti pe apa ce frumos e sa prinzi niste pestani pe care sa ii gatesti acolo in salbaticie, pe malul apei.
Daca vrei sa prinzi pasiunea pescuitului, incearca sa te uiti la seria "Catching The Impossible"
Trailerele primelor trei episoade din serie sunt aicea:
http://www.youtube.com/watch?v=vdSmQ3a0czk
http://www.youtube.com/watch?v=5QOideaKj4Q&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=klHm_daPdjQ&feature=related
..........................................................................................
Citat din: ss din Februarie 08, 2012, 11:27:12 PM
Bai branconierule, te manca pelea, ne inciti la violenta? :-X
As fi mai mult decat fericit sa vad sange pe aici :P :D.
@Mihai: interesanta abordare, de-a dreptul ecologica, imi aminteste despre grija cu care tratam fiecare peste pe care-l prindeam la plase (ce sa-i faci, sunt mai empatic decat e nevoie :P), de radeau lipovenii si cateodata ma luau si la ghioaga.
Si eu sunt foarte interesat de aspectele eco, si la fel incerc sa nu aduc vreo atingere ecosistemelor, nici macar cu vreun peste prins. In schimb, am fost si sunt interesat de ecologia sistemelor inchise, nu neaparat acvarii, ci sisteme recirculante sau acvaponice, avand intr-o vreme o adevarata dambla vizavi de aceste tehnologii. Cam atat pentru moment, revin zilele urmatoare ;).
La 4 ani,tatal meu m-a luat pe bicicleta si am pornit spre baltile ce erau odata in spatele plajei Cocuta. Atunci a avut loc inocularea virusului. Pe la 6 ani urlam si bateam din picioare in fata magazinului Ancora,fiindca vroiam o mulineta Pionier.Tot pe atunci ,vazand-ul pe taicameu cum se indeparteaza inot de mal,am sarit in Dunare crezand ca-l voi putea ajunge.Nu stiam sa innot.Dupa ce am fost salvat am inteles ca apa nu-mi e asa de prietena pe cat credeam si am inceput sa o privesc cu respect.
Pescuitul la pluta nu ma atras nici-o data.Folosec lansete de 2,1m,mulinete lente si silentioase pentru rapitor si cat mai rapide pentru stationar.
.
Placerea pescuitului...... .?
-In primul rand sculele sant realizari tehnice.I-mi place sa le curat,sale desfac,sa le ung,chiar daca nu au nevoie.Ca in bancul cu batrana trecuta strada cu forta ;D
-Teoria pescuitului e o treaba ce se invata din carti.
-Practica e o treaba ce se deprinde intr-o viata si face diferenta intre un pescar care prinde si unul care face umbra la pesti.
-Cand te intalnesti cu baietii din Raid',va dati cu barcile,dar si comunicati,socializati. Asa e si la pescuit. Daca se prinde peste ,toti sant ocupati cu sculele,momeala,mistourile gen : 'a vrut sa se sinucida babusca aia si te-a ale pe tine fiindca ai fata de cioclu', sau :"tu daca ai fi peste ai alege ca ultima fata pe care o vezi sa fie a ta ?"..etc Daca nu se prinde nimic,pe malul apei se incing de multe ori dispute visavi'de viteza de rotatie optima a mulinetei,materialul optim pentru pinioane,daca trebuie aruncat dincolo de prag,ori mai aproape,retete de nada,ce au astia in cap cu taxa auto ,motivul pentru care nu musca,faza solunarelor...Asta la Dunare. La balta cine face zgomot are parte de priviri dezaprobatoare din toate partile.Aparitia pescarilor cu prostovolul e cea mai mare oroare ce se poate intampla.Odata ca pestele nu manca atunci cand e speriat si al doilea,ne arata ca apa e batuta de astia si deci saraca in peste.
Pentru mine cel mai placut pescuit este cel cu naluci.Asta cere scule adecvate,un pic de casting in curte[aruncarea cu naluca la punct fix] si conditie fizica. Aici fara tehnica,experienta,citirea apei ,de care vorbea Mihaif99,singurul rezultat va fi oxigenarea baltii.Buna si asta,mai ales pentru cineva cu vederi ecologiste. ;D
Opresc doar 3 soiuri de pesti.Carasul [la stationar],face mult rau celorlate specii, somnul [ptr.prajit] si regina baltii ce ajunge acasa invariabil in borcan,la insistentele sotiei. In rest dau liber si cumpar peste oceanic de la magazin.
Citat din: Vali din Februarie 08, 2012, 11:57:03 PM
....In schimb, am fost si sunt interesat de ecologia sistemelor inchise, nu neaparat acvarii, ci sisteme recirculante sau acvaponice, avand intr-o vreme o adevarata dambla vizavi de aceste tehnologii. Cam atat pentru moment, revin zilele urmatoare ;).
Am vazut cateva emisiuni despre astfel de sisteme instalate si e uimitor de misto domeniul. Alte surprize placute mai ai? :-)
An primul rand, multumesc vali ca ai deschis acest subiect.pentru mine mania pescuitului,sa format in frageda copilarie pe cand eram la bunici in fiecare vacanta,nu eram atras de nici o culoare de statul la boschetareala din oras,in schimb ma simteam atras de scaldatul la derea si la balta,de legatura dintr-e mine si natura,mergeam in picioarele goale in tarana si noroi,vedeam stuful batut de vant,pasarile in balta si multe alte frumuseti ale naturii in toata frumusetea ei.
Pescuitul a inceput cu un stuf si un carlig balzer daruit de tatal meu pe la 7 ani,dupa care a urmat plimbatul cu barca din lemn,si la 9 ani deja eram printre pescarii profesionisti la scule ,navoade si altele.ma ascuneam in caruta in fan si tata se trezea cu mine la balta si nu mai avea ce sa faca decat sa ma tina pe langa ei la descurcat scule.si uite asa usor usor am intrat in randul pescarilor dupa care eram nebun,imi placeau glumele lor de cap. betiile lor ce sa mai erau nostimi din cale afara,dar si munca grea pe care o faceau pe orice vreme buna sau rea.
pescuiam in draci,si eu si toata gasca,se faceau bani frumosi,ba iarna pe sub gheata cu scule ba la stanog ba cu navoul,cu tihulca,etc.
dupa ce am crescut m-am angajat si am pierut contactul cu pescuitul la scule timp de 5 ani in care rar ma mai duceam cand aveam liber.in tre timp ceva lipsea si uite asa am fost nevoit sa-mi cumpar 2 lansete si un bat pt nevastamea si sa ma duc la marginea tulcei sa inchiriez barca la rame si sa ma relaxez.veneam sambata noaptea de la cluburi rupt si ma duceam la 4-5 dimineata la pescuit unde a-mi sareau toate cand dadeam de rasarit si de linistea baltii de dimineata.
si uite asa de voie de nevoie am devenit mic unditar.
cand mai prind la lanseta un crap e 1kg ma umfla rasu ca-mi aduc aminte ce monstrii scoteam la navod dar compensez cu mult cocart,de multe ori nici nu ajung bine la pescuit ca am la bord o juma de palinca sau rachiu si daca prind sau nu prind mai putin conteaza,conteaza ca sunt in natura si stau linistit,nu visez marea captura caci am prins-o multi ani la rand.
ce e misto la lanseta e ca stai relax cu combustibilu langa tine,contemplezi peisaju,mananci ce prinzi daca prinzi p... aia mananci si cum in general nu prea mai e peste.....asa ca trebe sa iei mancare de acasa.
si aici se vorbeste de pasiuni si dupa cum stiti distractia si f..... costa, asa ca daca ceva te face fericit trebuie neaparat sa consumi timp si bani.
si de oprit pt mancare opresc cam ce este mai maricel diverse specii.ce este mic trebuie sa creasca ,destul cat distrug altii din pacate.
cand mergi la pescuit trebuie sa citesti terenul,daca sunt solzi unde au campat altii ,cum e curentul apei,de care solzi?,unii mai scapa momeala pe jos vezi de care este,inspectezi fiecare loc in parte pe traseu.si in felul asta stii deja la ce sa te astepti.
Citat din: Laurentiu N. din Februarie 09, 2012, 12:37:36 AM
Carasul [la stationar],face mult rau celorlate specii,
De ce face carasul mult rau celorlalte specii?
Eu stiam ca este un luptator, un supravietuitor. In Ro este adevarat ca a cam luat locul linului dar nu stiam ca face rau altor specii. Am citit pe undeva ca este "peste de invazie", ca a fost adus din China pentru populare in crescatorii si scapat de acolo, a umplut toata Europa.
Am avut un acvariu numai cu carasi aurii si negrii, niste grasani, o frumusete. Traiau nehraniti cate o saptamana fara nici o problema. S-a stricat o data compresorul de aer cand am lipsit pentru mai mult timp. Pentru ca acvariul era suprapopulat au crapat toti si nu am mai cumparat altii. Era cam sinistru acvariul gol asa ca l-am amenajat din nou si am cumparat de la un magazin de articole de pescuit 20 de carasei vii (pesti salbatici) pentru rapitori. Au baietii doi ani de cand sunt boieri in acvariu. Cand i-am cumparat erau cat o falanga iar acum sunt mari cat un deget, deci au crescut cam de trei ori fata de cat erau. Dar... surpriza... desi toti erau normali, argintii, dupa un an, unul si-a schimbat culoarea si s-a patat cu negru si potrocaliu iar acum este complet portocaliu (poate pun poze maine). Toti care stiu povestea se hlizesc si spun ca ori este fetita ori este pedelist. Vanzatorii de la magazinele cu produse de acvaristica se uita cam ciudat cand le povestesc si ridica din umeri. Unii au spus ca de la mancare, altii i-au contrazis si au spus ca s-ar fi colorat toti de la mancare ceea ce nu s-a intamplat blablabla...
Pestisorii i-am cumparat acum doi ani, toamna si am zis ca le dau drumul, in Herastrau, primavara. Pe urma, in primavara, am tot amanat ca sa nu faca soc termic si de atunci baietii (si fetita) sunt in vacanta, la bai termale, la mine in acvariu. Dimineata, cand ma duc in camera in care tin acvariul, ma zaresc de la cativa metrii si sunt toti gramada la masa. Sa traiasca si sa fie sanatosi ca nu-i mananca nimeni.
Mai am un porcusor de Guineea, un caine, un scatiu si un sticlete dar astia nu intra la "pescuit". Iarna trecuta am avut in pensiune 5 sticleti (cumparati salbatici) si le-am dat drumul primavara. O sa fac la fel si cu scatiul si sticletele din iarna asta. Pana atunci le deschid, in fiecare dimineata, aparatul de radio pe Romania Cultural, asculta muzica simfonica si canta ca apucatii toata ziua. Mai am putin si le pun si TV cu "Animal Planet".
Citat din: Thor din Februarie 09, 2012, 01:52:19 AM
Citat din: Laurentiu N. din Februarie 09, 2012, 12:37:36 AM
Carasul [la stationar],face mult rau celorlate specii,
De ce face carasul mult rau celorlalte specii?
Eu stiam ca este un luptator, un supravietuitor. In Ro este adevarat ca a cam luat locul linului dar nu stiam ca face rau altor specii. Am citit pe undeva ca este "peste de invazie", ca a fost adus din China pentru populare in crescatorii si scapat de acolo, a umplut toata Europa.
Am avut un acvariu numai cu carasi aurii si negrii, niste grasani, o frumusete. Traiau nehraniti cate o saptamana fara nici o problema. S-a stricat o data compresorul de aer cand am lipsit pentru mai mult timp. Pentru ca acvariul era suprapopulat au crapat toti si nu am mai cumparat altii. Era cam sinistru acvariul gol asa ca l-am amenajat din nou si am cumparat de la un magazin de articole de pescuit 20 de carasei vii (pesti salbatici) pentru rapitori. Au baietii doi ani de cand sunt boieri in acvariu. Cand i-am cumparat erau cat o falanga iar acum sunt mari cat un deget, deci au crescut cam de trei ori fata de cat erau. Dar... surpriza... desi toti erau normali, argintii, dupa un an, unul si-a schimbat culoarea si s-a patat cu negru si potrocaliu iar acum este complet portocaliu (poate pun poze maine). Toti care stiu povestea se hlizesc si spun ca ori este fetita ori este pedelist. Vanzatorii de la magazinele cu produse de acvaristica se uita cam ciudat cand le povestesc si ridica din umeri. Unii au spus ca de la mancare, altii i-au contrazis si au spus ca s-ar fi colorat toti de la mancare ceea ce nu s-a intamplat blablabla...
Pestisorii i-am cumparat acum doi ani, toamna si am zis ca le dau drumul, in Herastrau, primavara. Pe urma, in primavara, am tot amanat ca sa nu faca soc termic si de atunci baietii (si fetita) sunt in vacanta, la bai termale, la mine in acvariu. Dimineata, cand ma duc in camera in care tin acvariul, ma zaresc de la cativa metrii si sunt toti gramada la masa. Sa traiasca si sa fie sanatosi ca nu-i mananca nimeni.
Mai am un porcusor de Guineea, un caine, un scatiu si un sticlete dar astia nu intra la "pescuit". Iarna trecuta am avut in pensiune 5 sticleti (cumparati salbatici) si le-am dat drumul primavara. O sa fac la fel si cu scatiul si sticletele din iarna asta. Pana atunci le deschid, in fiecare dimineata, aparatul de radio pe Romania Cultural, asculta muzica simfonica si canta ca apucatii toata ziua. Mai am putin si le pun si TV cu "Animal Planet".
Pe aicea se lasa cu amenzi GRELE daca te prinde eliberand pestii de acvariu sai chiar aia cumparati drept momeala in vreun lac. Cica poti buli ecosistemul.
Este adevarat ca se poate strica ceva in ecosistem dar nu cred ca si cu pesti care provin chiar de acolo (ma rog, alt Herastrau). Mai ales ca erau pentru prins rapitori deci cu un carlig in spinare tot in balta ii puneai si evident ca puteau si sa scape.
Doar ziceam ce se intampla pe aicea. Departe de mine intentia sa te judec.
Carasul se hraneste cu orice,inclusiv cu icrele celorlalti pesti. Se inmulteste f. usor imputinand resursele de hrana,lucru se afecteaza celelalte vietuitoare acvatice ce nu sant obisnuite cu "lupta de clasa" In timp au tendinta sa actioneze aproape ca iedera ,ce usuca arborele pe care s-a urcat. Oricum in vremuri de rastrishte,seceta,carasul e cel care stinge lumina ,cand celelalte specii s-au dus de mult.
@love delta: super misto ce ne povestesti, si ma bucur sa cunosc inca un navodar din vremurile trecute :).Poate ne gasim odata intr-o gashca mai mare sa povestim.
Intr-adevar, pe vremurile alea se faceau bani frumosi, pe vremea lui nea Nicu, dar mai ales dupa revolutie. In schimb, era foarte greu sa ajungi sa lucrezi direct pe barcaz, unde aveai acces la pesti la prima mana, cum ii scoteai din balta. Pentru asta, cel putin aici la noi trebuia sa muncesti toata iarna la umplut ghetaria cu bucati de gheata, apoi sa participi la celelalte munci - reparat, calafatuit si catranit barcazele, reparat navoadele, matitzele, sarghiile etc. Asa ca in vacanta de iarna si jumatate din vacanta de vara faceam munca patriotica la pregatirea pentru sezonul de pescuit, iar cealalta jumatate eram pe barcaz, de la camana si pana la "imbre". Au fost vremuri frumoase, cand am intrat de mic "in campu' muncii", am facut bani frumosi de buzunar, si in plus mi-am luat si lectiile necesare la scoala vietii :D.
@Laurentiu: spasiba pentru povestiri, cel putin mie imi deschid orizontul vizavi de pescuit. Culmea e ca am multi unditari sau lansetisti peste tot in jur pe aici (stii bine ce inseamna galatenii), insa daca as vrea sa merg in balta la sportul asta, as prefera sa merg cu cineva cu care sa am suficiente lucruri in comun. Asa ca poate ne gasim odata sa ma inveti si pe mine cum e cu pescuitul, ca nu mai am chef sa merg in balta si sa halesc numai conserve sau alte mancaruri "turistice" :).
@Thor: super interesanta si postarea ta. Poate ca pestisorul portocaliu s-a colorat in timp de la vreo mutatie genetica, cine stie. Porcusori de Guineea am avut si noi, sunt niste animalute superbe, mai ales daca le cresti de mici, te considera parintii lor. Sunt empatici si nu sunt agresivi precum hamsterii. E important totusi sa nu stea multa vreme singuri, fiindca ii apuca si pe ei depresiile. Pasarele inca n-am avut (imi sunt suficiente cele de la cap ;D), insa imi imaginez ce veselie trebuie sa fie la tine cand iti canta si radioul, si corul de zburatoare :D.
@Mihai: despre sistemele acvacole inchise, cred ca e mai bine sa scriem intr-o rubrica separata. Eu (inca) n-am ajuns sa lucrez "profi", dar am invatat cam tot ce e nevoie ca sa sustin o asemenea treaba, mai trebuie doar s-o pun pe roate la o scara convenabila. E intr-adevar ceva foarte interesant, fiind inca in faza de pionierat la nivel mondial.
@Vali-cu cea mai mare placere.
-Treaba cu invatatul...pe langa putina teorie,singura metoda care a dat roade la mine a fost "invatatura prin invecinare" de care vorbea Liiceanu'prin "90,adaptata la pescuit. De ex.sotia mea,urmarindu-ma,a observat, in timp, ca nu e neaparat necesar ca la elanul pentru aruncarea cu lanseta,sa-i agati cu carligul pe cei ce trec,imprudent,prin spate ;D
@vali,daca voi avea posibilitatea sa vin la jurilovca cu iola pe apa ne vom intalni,si anul trecut am vrut sa vin sa cunosc si eu pasionatii de barci ,dar din cauza jobului pe care al am pur si simplu nu am putut(anul trecut am avut liber doar 3 weekenuri care le-am dedicat iolei.
in rest sa fim sanatosi si la cat mai multe aventiri nautice din spectaculoasa Delta.
Eu am inceput pe cand eram soim al patriei cu o lanseta slefuita din fibra de sticla de tatal meu cu multa rabdare si faimoasa mulineta ruseasca "Delfinul". Si m-am cam lasat de vreo 5 ani dupa ce am lucrat 4 luni pe o nava de pescuit turistic in Adriatica; dupa ce ai avut de a face cu palamitele si macrourile italiene ce muscau in dusmanie din sardinele momeala esti dezamagit total de guvizii si somoteii ce inca mai supravietuies in Dunarea noastra. Si parca si stiucile din delta sunt tot mai rahitice de la un an la altul... :'(
@Mihai99 Nu era nici o problema de "judecata". Dar ma indoiesc ca cineva care pescuieste "sportiv" la rapitori (asta numai sportiv nu este) cu pestisor viu va pleca seara acasa cu pestisorii nefolositi. Tot in balta ajung. Si aici exista legislatie de protectia mediului si a ecosistemelor si cred ca amenzile sunt substantiale. In orice caz baietii mei raman in acvariu. Am pus niste poze (daca incap) cu pestisorul de aur cand inaca era patat si cu negru. Acum este complet portocaliu.
@Laurentiu N Toti pestii mananca icrele altor pesti ba chiar si icrele propriei specii. Inclusiv in acvariu se intampla asta, daca nu ai grija. Cand aveam pesti exotici cresteam gupi si alti vivipari pentru ca astia nasteau, in acvariu, prin boscheti iar ceilalti aveau astfel proteine - hrana vie.
Este adevarat, carasii sunt extrem de rezistenti, ei "sting lumina" cum ai spus.
Astia-s crescuti ptr a avea momeala vie la pescuit? :D
Citat din: Captan din Februarie 10, 2012, 08:26:25 AM
Astia-s crescuti ptr a avea momeala vie la pescuit? :D
NU, i-am cumparat acum doi ani, ca sa-i pun in acvariu, de la un magazin care ii vindea pentru pescuit la rapitor. Eu, la rapitor, pescuiesc cu momeala artificiala nu cu pestisor viu.
Le prieste in acvariul meu. Acum, cel tarcat este complet portocaliu. Nu stiu de ce din argintiu s-a facut portocaliu. Poate este regele pestilor. O sa pun poze cu pestisorul de aur dupa ce-l fotografiez.
Si ce dorinta iti pui, daca te intreaba? :D
Nu ma intreaba ca-i intra apa in gura. In poveste, mosul l-a scos pe mal.
Pentru mine pescuitul inseamna peisajul si linistea Dunarii. In general nu mananc
peste, cu exceptia meselor traditionale din Delta, fara de care lipseste ceva din
farmecul locului.
Am incercat, cu ani in urma sa fiu competitiv in cadrul concursurilor de pescuit,
dar am descoperit repede ca asta hranea stresul zilnic in loc sa ma linisteasca.
Nu-mi plac baltile amenajate si nu ma intereseaza sa prind peste, important este
locul, uneori ajung pe malul Dunarii, imi instalez scaunul, ma asez si ma intreb de
ce-oi fi carat si 100 kg de scule inutile cu mine...
@SS-se adauga si votul mau la ce ai spus,cu exceptia faptului ca eu sant amator de peste prajit,in schimb am renuntat la celelalte tipuri de carne, lactate ,ori oua.
Adevarat!...febra pregatirilor pentru pescuit [pe balta],te face sa nu mai vezi peisajul.
Asa pateam acum ceva timp ,cand luand prea in serios chitara,la orice melodie ce i-mi placea,eu cautam armonii pe chitara.Melodia trecea,iar eu ramaneam cuprins de febra"acordurilor.
Abia dupa ce am renuntat,fara voia mea ,la acest instrument,m-am putut bucura cu adevarat de muzica.
Iar crescatoriile ma duc cu gandul la "elesteul"cu mistreti al lui Nastase ;D
Mama mia, da' violent mai esti Silviule, cine a citit ce ai scris la inceputul topicului chiar te-a crezut :P.
Culmea e ca exact aceeasi atractie o am si eu. Adica linistea la mal de ape sau pe barcaz, cu toate ca e din ce in ce mai greu de gasit. Delta s-a schimbat mult in ultima vreme, atat din cauza localnicilor, cat si a turistilor. Bine, nu contest ca imi place mai mult cand sunt intr-o gashca misto decat cand sunt singur, dar cand e vorba de liniste, renunt la gashca daca e nevoie.
Pe mine in schimb ma frapeaza tare urmatoarea chestie: cum poate cineva sa stea cu orele cu privirea atintita catre undite sau lansete, si mai ales care de "drive"-ul care face un om aparent pasnic sa se transforme intr-un vanator cu simturile incordate ?
Cred ca mie asta imi lipseste pentru a fi pescar pasionat, anume instinctul vanatorii, cum sta o matza la panda cand vede miscare :). Fiindca in ziua de azi cred ca ultimul motiv de a pescui este pentru a avea ce sa mananci.
Aici revin la o alta treaba vizavi de mirarea mea despre pescari: cred ca e aceeasi treaba cu mirarea altora despre mine cand stau cu orele si slefuiesc, lustruiesc, ma umplu de praf, fibra, rasini lipicioase si puturoase, si pe deasupra mai si spun ca-mi place :D.
Eu pescuiesc ca sa am ce mananc.
1-Adica pescuiesc pesti gustosi care nu se gasesc la magazin
2-Cand ma duc pe vreun lac mare sa fac camping pe vreo insula, car extrem de putina mancare, asa ca trebuie sa produc :)
Da, dar in cazul tau e vorba de placerea culinara in mijlocul naturii, nu de necesitatea fiziologica ;). Adica nu mai suntem pe vremea lu' nea Nicu, sa trebuiasca sa bagam coada in balta, ca altfel ajungeam la inanitie ...
Pai si pe vremea aceea (cu exceptia ultimilor ani) gaseai peste oceanic fie congelat, fie in conserva.
Unde gasesc eu la magazin peste proaspat la fel ca cel pe care il prinde mandea ?
Uite cateva lucruri de reflectat:
Bacteriile din sistemul digestiv al pestilor sunt extrem de agresive, in jumatate de ora de la moarte carnea pestelul ne eviscerat devine toxica. Cu toate acestea multa lume cumpa peste cu matele in el de la magazin.
Carnea pestelui este sterila, iar un fileu curatat bine (fara piele) si sarat un pic poate rezista si doua zile fara refrigerare la umbra, intr-un recipient inchis.
Carnea bass-ului Smallmouth este superba.
Cat despre pescari cred ca nu e cazul de de privitul sculelor ore in sir cu atentia incordata, etc etc. Poate cand ai actiune non stop si tot scoti si scoti :) Doar pescarii de crap pot lasa sculele in apa ore in sir, dar in general si la genul ala de pescuit si poti sa ai actiune daca faci ce trebuie.
Atentie si simturi incordate iti trebuie la pescuitul de fund cu plastice moi si/sau momeala naturala, cand vrei sa simti ce se intampla cu momeala si cand pestele o inhaleaza.
Pescuitul cu pluta este si el superb, si actiune non stop.
Pescuitul cu undite si lansete este de fapt o arta, daca e practicat asa cumtrebuie, si spre deosebire de vanatoare ai sansa sa eliberezi trofeul :)
Gandeste-te ca e la fel ca si constructia de barci: unii cred ca barca de lemn (pescuitul cu undita/lanseta) e o prostie si ca doar constructia de fibra e buna(pescuit cu plase). Altii cred ca o barca trebuie luata neaparat de la dealer (cumpara pestele de la magazin.
In primul rand multe multumiri ca ne-ai luminat :). Insa intrebarea mea e acum alta: de ce oare nu am fost pana acum pasionat de pescuitul sportiv ? Si de ce oare nici in continuare nu ma simt deloc atras ???.
Imi place pestele la nebunie (cu peste am crescut), dar parerea mea e ca e important sa-l prinzi intr-un mod eficient. Deci nu vad nici un castig in dotarea cu tot felul de sculamente si aparate, atata vreme cat exista tehnici mult mai eficiente decat unditele, lansetele etc. Asta e cred diferenta, eu vad doar partea practica a pescuitului, si chiar daca pentru altii pescuitul sportiv e poezie, pe mine nu ma entuziasmeaza.
In schimb, cred ca as deveni interesat de pescuitul sportiv doar in urmatorul caz: daca as fi pe o barca de croaziera, caz in care de pescuit ar depinde variatia alimentatiei. Mai ales ca pestele oceanic e o bijuterie dpdv nutritiv, si intotdeauna pe mare e bine de pastrat proviziile conservate pentru cazuri neprevazute ;).
@Vali
Incearca un pescuit la munte, la pastrav adevarat si pe urma vorbim de pescuit sportiv.
Thor, de obicei evit sa ma las prins in "frenezia" unei activitati daunatoare pentru mediu, mai ales ca la noi pastravul in apele de munte e din ce in ce mai rar. Atata vreme cat imi ajunge un peste ca sa ma satur, nu am de ce sa pescuiesc mai mult de atat. Mai ales ca nici catch & release nu are pentru mine vreo atractie, tot ce rezulta fiind stresarea inutila a pestilor si tulburarea ecosistemului.
Principiul meu in viata este sa incerc sa-mi las o amprenta cat mai mica asupra mediului. Nu inseamna ca procedez mai bine decat altii, insa ma gandesc ca poate pot compensa prin (in)actiunile mele abuzurile altora :).
Citat din: Vali din Februarie 11, 2012, 10:27:50 PM
Thor, de obicei evit sa ma las prins in "frenezia" unei activitati daunatoare pentru mediu, mai ales ca la noi pastravul in apele de munte e din ce in ce mai rar. Atata vreme cat imi ajunge un peste ca sa ma satur, nu am de ce sa pescuiesc mai mult de atat. Mai ales ca nici catch & release nu are pentru mine vreo atractie, tot ce rezulta fiind stresarea inutila a pestilor si tulburarea ecosistemului.
Principiul meu in viata este sa incerc sa-mi las o amprenta cat mai mica asupra mediului. Nu inseamna ca procedez mai bine decat altii, insa ma gandesc ca poate pot compensa prin (in)actiunile mele abuzurile altora :).
"La noi" pestele salbatic este tot mai rar incepand din Mare si Delta si terminand in varful muntelui.
Pescuitul sportiv inclusiv la pastrav nu are tangenta cu "frenezia" distrugerii mediului. N-am pescuit nicidata pastrav cu momeala naturala iar dintre rapitori doar sorete si bibani am prins cu rama dar aia sunt loviti in cap, nu sunt rapitori autentici, se prind si la carligul gol cu miros de rama.
Dar am inteles, exista si "rezerva" profesionistului fata de amatori. Dupa ce vezi barci pline cu tone de peste te umfla rasul sa stai cu batul in mana pentru un prapadit de biban. Chestia este ca n-am vazut pe nimeni sa se mandreasca, pe forumul asta, cu capturi ci am vazut numai oameni bucurosi ca pot avea o activitate, hai, macar cu un bat si o pluta, langa apa si mai ales ca pana la locul de pescuit pot pluti macar cu o gonflabila. Stiu ca tema este "Pescuitul, boala grea" dar la pescuit, daca nu mergem la pastrav, de multe ori mergem cu barca. Ar trebui schimbat titlul din "Pescuitul, boala grea" in "Pescuitul, boala grea - din barca".
In aprilie 2007 am vazut o treaba urata la Mila 23: cadea avatul intr-o veselie la lingurita, iar tipii cu care eram nu se mai opreau din pescuit. I-am intrebat: - ce faceti ba cu atata peste?, la care ei au spus: - lasa ba ca pestii din apa oricum nu-s numarati". Am vorbit apoi cu ei dupa vreo 2 zile de cand se intorsesera acasa cu cativa saci de avat, si mi-au zis ca au aruncat aproape tot pestele fiindca se stricase.
Chiar si multiplicat la numarul de pescari amatori, asta e un caz minor daca ne raportam la electricieni sau la ceea ce ne-a povestit Tudy despre cum se dau autorizatiile la "speciala" pe timpul prohibitiei.
Pe vremurile nu foarte indepartate, adica acum vreo 25 de ani, era la Dunare peste de te speriai, si intr-adevar am vazut - si am si prins - barci pline de peste. Bineinteles ca abundenta cea mai mare era la crescatoriile de tipul Bratesului, unde daca erai pe barcaz, iti alegeai la prima mana cel mai frumos crap sau salau. Treaba era ca pe vremea aia nu se pescuia la exterminare ca azi, pestele salbatic avea timp sa se regenereze, iar cel de crescatorie era suplimentat anual cu puiet.
Cred ca inca unul din motivele pentru care m-am ferit de hobby-ul pescuitului "sportiv" a fost ca in timp am vazut multi pescari dezamagiti, ori de lipsa pestelui, ori de tratamentul din partea stapanilor de balti, ori de modul cum au fost tratati de "cerberii" din Delta. Bine, eu fiind cam pe dinafara subiectului, nu mai stiu cum mai sta exact treaba in ziua de azi, si de aia am si intrebat pe acest topic, ca sa stim cum se descurca pescarii cu hobby-ul lor preferat.
treaba sta cam tot asa cum ai zis vali, dar pasiunea e tot pasiune si te mai iei si cu localnicii si cu cerberii ,da tre sa ai un pic cojones ca altfel e cam greu.eu unu din barca mea nu lipseste niciodata lanterna puternica si toporisca caci am avut cazuri in care baietii voiau sa-mi salte cate ceva din barca pe la 3am.si niciodata nu am anoptat singur ci faceam cu schimbul la nani.asta e trebuie schimbate mentalitatile de asa zisi haiduci ca lor le apartine balta,ei uite ca nui asa.nu mor caii cand vor cainii.si am vazut cu ochii mei cand 2 nemernici prindeau crap puiet intr-o veselie si au venit ecologistii la pont si le-au dat 5 ani mititica,deci unde vedeti deastea sunati la organele competente.
"nu stiu altii cum sant,dar eu cand ma gandesc la locul nasterii mele" ..... vad reletia dintre unditar si plasar"in Galati, cam asa :
-Pescarul cu plase,fie el braconier sau cu acte [pentru mine tot una e ],are dotari si cerinte specifice. El se raporteaza la ceilalti ca el,iar ca sa fii 'valoros'trebuie sa prinzi cat mai mult,sa te descurci' cat mai bine cu politia,sa risti [uneori libertatea] si sa scapi.Sa ai cel mai tare motor,cea mai mare barca , cea mai lunga setca ,sa mergi la pescuit si pe vreme mai rece sau inchisa [de' profitul ],sa mirosi a peste de la o posta [adica a succes],sa ai curtea plina de plase puse la uscat pe care sa le repari cu spectatori sau nu.
In cazurile cronice,conteaza si nesimtirea,adica sa arunce prostovolul ori sa treca cu setca la cat mai mica distanta de rama unditarului,pentru ca apoi sa se laude cu asta. Au un dispret profund pentru mediu,mult mai importanta fiind schimbarea canapelei din casa cu banii de pe pestele braconat. Cineva precum unditarul e considerat un terchea-berchea,ce n-are ce face acasa ,nu are realizari precum cele de mai sus si e tratat ca atare.
Cand eram copil,nasul meu,care pescuia cu plase,m-a invatat si pe mine sa impletesc.Mi-am facut un ciorpac ,am fost cu el de cateva ori pe langa bac,apoi mi-a trecut,probabil ca nu eram soi bun !
Unditarul are alt aluat,el se duce la pescuit dezinteresat,daca prinde bine ,daca nu si mai bine,nu va mai mirosi a peste si nu va mai umple de iz' bucataria,cosul de gunooi cu matze si nu va mai infunda chiuveta cu solzi. In schimb ii place starea pe care i-o da o astfel de treba,ii plac instrumentele pe care le folosecte,nu urmareste un profit.Sigur ca exista si cazuri intermediare !
Lansetistul care cara cantitati serioase de peste ,e dupa parerea mea un plasar' ratat,plus ca am vazut maximum de nesimtire in tabara unditarilor [nu a plasarilor],ce lasa dupa ei pe mal puzderie de gunoaie,urla cat ii tine gura la prietenul de pe celalalt mal,i-si terorizeaza familia,vorbesc oribil ,pun muzica,se imbata si apoi se scalda pe langa plutele colegilor replicand : ce sa sperii baa ! tu nu vezi ca nu e peste !
Excluzand cazurile cronice,cele doua clase' de pescari nu traiesc in relatii prea bune pe marginea apei,iar trecerea din una in alta dificila si improbabila. E ca si cand Muad'Dip" ar trece in la casa Harconen", sau invers. ;D
Frumoasa si reala radiografie :). Tocmai din cauza a ceea ce povestesti eu am incheiat-o demult cu pescuitul profesionist. A fost o vreme totusi cand pescuitul la plase era unica sursa de castig, si de multe ori nu prindeam suficient cat sa ne asiguram subzistenta (nu mai vreau sa-mi amintesc de vremurile alea).
Si totusi, nu toti pescarii la plase sunt niste "nasoi". Am multi amici care dau la plase din pasiune, in afara serviciului, pe acelasi principiu "daca este, este, daca nu, cel putin mai fac miscare si-mi petrec timpul pe balta".
Si oricum, in ultima vreme ANPA i-a disciplinat serios pe "baietii rai", nu mai fac chiar ce vor. In ziua de azi, braconierii castiga mai bine din furtul de fier in zona Dunare-Siret, decat din pescuit.
Pe de alta parte, cred ca mai e o diferenta, anume intre pescarii sportivi de pe mal si cei din barca :).
Asa e Vali - barca face diferenta ! ;D
Nu am in vedere pe cei ce traiesc din asta ! In Delta sant si acum oameni ce-si asigura existenta astfel,oameni pe care noi si autoritatile avem tendinta sa-i punem la zid fara a le oferi alternativa. Vreau doar sa arat,de dragul dreptatii,ca noi unditarii,nu santem chiar usa de biserica sau purtatori neobosti ai ecusonului ecologist :)
Citat din: ss din Februarie 11, 2012, 12:54:05 PM
Pentru mine pescuitul inseamna peisajul si linistea Dunarii. In general nu mananc
peste, cu exceptia meselor traditionale din Delta, fara de care lipseste ceva din
farmecul locului.
Am incercat, cu ani in urma sa fiu competitiv in cadrul concursurilor de pescuit,
dar am descoperit repede ca asta hranea stresul zilnic in loc sa ma linisteasca.
Nu-mi plac baltile amenajate si nu ma intereseaza sa prind peste, important este
locul, uneori ajung pe malul Dunarii, imi instalez scaunul, ma asez si ma intreb de
ce-oi fi carat si 100 kg de scule inutile cu mine...
Aprob pozitiv, nene Iancule.
Dar adaug ca modestia e exagerata, la ce capturi impozante ai reusit : http://www.facebook.com/photo.php?fbid=125857157487591&set=a.121684774571496.21841.100001899219429&type=1&theater
Asta dincolo de gluma mea grafica, cu pestele-pestisor :) . ( http://www.eurosail.ro/forum/viewtopic.php?f=34&t=232)
Stiuca aia a fost doar o greseala, pentru ca eram in barca insotit de blonda si trebuia sa-i demonstrez ca merg cu baietii la peste nu la fete! Dar altfel, uite o poveste in poze a pescuitului si rezultatelor mele normale!
Continuare!
Citat din: Vali din Februarie 12, 2012, 12:01:13 AM
In aprilie 2007 am vazut o treaba urata la Mila 23: cadea avatul intr-o veselie la lingurita, iar tipii cu care eram nu se mai opreau din pescuit. I-am intrebat: - ce faceti ba cu atata peste?, la care ei au spus: - lasa ba ca pestii din apa oricum nu-s numarati". Am vorbit apoi cu ei dupa vreo 2 zile de cand se intorsesera acasa cu cativa saci de avat, si mi-au zis ca au aruncat aproape tot pestele fiindca se stricase.
...............................
Povestea asta arata cu prisosinta ca ceea ce zice Laurentiu este adevarat.
Acuma, presupunand prin absurd, ca ceea ce au facut cunoscutii tai era legal, ma refer la cantitatea uriasa prinsa, ar trebui sa fie ilegal sa iei peste din balta si sa nu il consumi. In Canada, toate provinciile sunt destul de dure in acest sens. Niste oameni civilizati si responsabili, ar fi petrecut cateva ore curatand pestele, sau l-ar fi filetat si pus filetele cu un pic de sare pe gheata in coolere, apoi, odata ajunsi acasa, in congelator si ar fi avut peste luni in sir. Altii ar fi afumat pestele, in fine... E o rusine si un fapt deplorabil ce au facut.
Aceasta diferenta de atitudine combinata cu "da ce te f.. pe tine grija" la un procent semnificativ de compatrioti este ceea ce ne desparte de un popor civilizat.
Eram copil...vre-o zece ani...mucos ! ;D
Vecin cu casa noastra,gard in gard, statea Nea Nicu...mare pescar si "manufacturier" de undite din trestie...(Dan Dragos poate sa confirme !)
Omu' ,pe vremea aceea ,avea un Wolksvagen "broscuta" ,care din cand in cand pe masina se putea vedea o barca pneumatica de toata frumusetea...Atunci stiam ca Nea Nicu urma sa plece in Delta...
-Nea Nicuuuu !....Nea Nicuuu!....boc...boc...boc ...se auzea aproape in fiecare zi la poarta lu' Nea Nicu
Erau clientii lu' Nea Nicu...care veneau sa cumpere undite ,carlige ,plase etc.
Cand auzeam din casa, strigatele clientilor, ma duceam "racheta" la poarta dansului, intram, si apoi salivam la vederea unditilor pe care le vindea diversilor pescari..
Intr-o buna zi , i-mi iau inima in dinti si-l rog pe Nea Nicu...
-Nea Nicu !...nu-mi faci si mie o undita.. ?
Acesta ma priveste pe sub sprancenele stufoase , pufaind din tigara care-i era nelipsita din coltul gurii...
-Daaa... ce faci ma cu ea ?...unde te duci tu ma .. sa pescuiesti ?
-La....Paulesti !....hai te roooog !
Nea Nicu ,i-si baga mainile in buzunarele de la pijama ...aceasta era costumatia lui de zi cu zi...se intoarce cu spatele si da sa plece...
-Vino maine !...ca-ti fac una ...!
Uite asa, m-am pricopsit cu prima undita si tot odata m-am molipsit de "boala" asta care-i destul de grea... ;)
Asa cum am promis: PESTISORUL de AUR!
Nu te risca sa vorbesti cu el ! Daca-l tii in aceeasi camera cu teleizorul ,..e posibil sa se fi ingalbenit de la ce vede acolo ! ;D
Nu are acces la TWC.
Dar de ce nu s-au colorat toti? I-am cumparat la gramada din aceeasi galeata, din acelasi magazin, i-am pus pe toti in acelasi acvariu, au bagat in ei aceeasi mancare... Cred ca este totusi PESTISORUL de AUR.
Ameninta-l ca il omori, apoi te prefaci ca te imbunezi si ii drumul iar apoi pune-ti o dorinta si vezi daca se indeplineste
Daca nici la radio nu are acces,...atunci sigur ai lasat prea aproape de el vre-un ambalaj de stiksuri' si a citit ce contine. S-a ingalbenit numai el, fiindca e singurul care stie sa citeasca ;D
Ba da, are acces la radio pentru ca este in aceeasi camera cu scatiul si sticletele si asculta toti muzica sinfonica de la Bucuresti Cultural. Dar ar fi trebuit sa se coloreze si ceilalti pesti.
S-ar putea totusi sa aiba o optiune politica diferirita de a majoritatii pestilor si sa fi semnat o adeziune la pedele. Si atunci s-a facut portocaliu si nu mai este PESTISORUL de AUR. Daca este singurul portocaliu din cei 20 de carasei inseamna ca are 5%, cam cat iese si pedeleul in sondajele useleului. Respect optiunea politica a fiecaruia dar norcul lor ca toti au gura plina cu apa. Altfel ajungeau in canalul colector Dambovita (ca sa nu stric ecositemul Herastrau).
Acum stiu sigur ce are ! E metalist !!! Muzica simfonica i-a distrus ficatul.De aici si culoarea ;D
Acum serios vorbind : am avut mai multi ani acvariu si am observat ca la pesti apar destul de des anomalii de culoare,sau chiar malformatii. Stiu ca ma contrazic putin,..dar daca nici una din presupunerile noastre nu e corecta....cred totusi ca ar trebui sa incerci sa vorbesti cu el ! La inceput lucruri simple:politica,[taxa primei inmatriculari],ce s-a intamplat cu flota ..etc.
@Laurentiu N.
Anomaliile le-as putea intelege la niste pesti de acvariu care nici nu stiu ca acum 1000 de ani niste neamuri de ale lor s-au nascut prin Brazilia sau, in cazul nostru, prin China. Dar astia sunt pesti prinsi cu halaul (asa se numeste? parca asa a spus vanzatorul de la magazin) prin baltile de langa Bucuresti. Ei nu s-au nascut in acvariu unde probabilitatea corcirii ar fi fost foarte mare. N-au intrat niciodata in contact cu pesti de acvariu. Nu au existat niciodata alti pesti in acvariul in care se scalda ei. Acvariul a fost complet reamenajat inainte sa ii pun. Au fost pesti salbatici. Nici macar nu ii ingrijesc excesiv - se vede, in poze, ca sunt alge negre crescute pe frunzele plantelor din acvariu.
Nu sunt un "bolnav" al pescuitului dar am mai dat cu batul in balta. Cum ar fi sa prinzi la undita un caras portocaliu? Nu ai face ca lipoveanul din poveste? (Vali, fara suparare, povestea cu pestisorul de aur, tin minte ca era ruseasca; minunate povesti pentru copii au rusii).
Gata, ajunge! Cred ca am lungit-o prea mult cu povestea cu PESTISORUL de AUR. Trebuie sa scriu subiectul pe un forum de acvaristica.
Care este meniul unui pescar, dacă nu a avut noroc la pescuit?
- MIC DEJUN – ştu că n-am
PRÂNZ – crap de foame
CINA – somn uşor.
Eheee , pescuitul este boala grea , boala ce-am capatat-o si eu inca de mic , neavand pe cineva in familie , macar cu mici simptome , sa zici ca mi-a fost transmisa de catre cineva apropiat . Cred ca avem 5 sau 6 ani , tin minte ca nu eram la scoala, si am urmarit un pescar amarat , cu un bat de alun , care prindea molani pe raul Prahova . Asa stiu ca se numeau pestisorii aia , niste mustaciosi mici si plini de mucus .Usor , usor , microbul mi-a intrat in sange si ,desi lucrez in piata farma de ani buni , n-am mai gasit remediu' :) . Prima mea experianta , nashpa , avut-o pe la 8 ani , impreuna cu un prieten de suferinta , cu doua bete de bambus :) , " laser frate " , facute cadou de tatal prietenului meu , cand , un misel , vazandu-ne singuri , ne-a amenintat ca daca nu avem permis va trebui sa ne confiste unditele si ,cum noi habar nu avem cu ce se mananca , ne-am conformat .Dar cum toate astea nu erau de ajuns , ne-a pus pe-o fuga fratilor , de'am plecat in chiloti de acolo , lasand pe malul apei pantalonii si tot ce mai avem la noi .De atunci , binenteles , boala s-a agravat , in sensul bun al cuvantului si am ajuns un mare pasionat al pescuitului la rapitor cat si la crap, dar numai pe ape salbatice . Nu accept ideea de a merge la pescuit in crescatorii .Pescuitul pentru mine este echivalent cu iesitul in natura , in locuri retrase , unde sa nu fiu nevoit sa ascult ultimele manele sau sa dau peste fel de fel de personaje dubioase . De asemenea , asa cum spunea si Vali , imi place sa-mi las amprenta cat mai putin asupra locurilor unde pescuiesc sau asupra speciilor vizate .
Dunarea si Delta , le-am descoperit acum 7- 8 ani dar , de atunci , numai aici pescuiesc . Pur si simplu sunt fascinat de aceste locuri iar combinatia pescuit Delta/Dunare pt mine reprezinta modul ideal de a ma relaxa si a-mi incarca bateriile . Anul trecut am avut 8 iesiri in Delta si 4 pe Dunare in diverse locatii .Totodata , achizitionarea primei mele barcute , o pneumatica ruseasca , mi-a aplificat aceasta pasiune si mai mult ,am reusit sa-mi virusez sotia , de care nu mai scap, fapt ce nu-mi displace .Acum ca vreau sa-mi iau o cabinata ..... va dati seama ce-o sa iasa :)) .Referitor la ce s-a discutat pe forum , despre cei care nu au o limita in ceea ce priveste cantitatea retinuta sau cei care ignora restrictiile ce tin de dimensiunea minima care difera de la o specie la alta , pot sa va spun ca incerc de fiecare data cand am ocazia sa atrag atentia persoanelor respective, asupra acestor lucruri ,dar in cele mai multe cazuri nu sunt ascultat . Binenteles ca este frustrant dar macar ramam impacat cu ideea ca am incercat .
De exemplu , anul trecut , la o partida de pescuit la crap , la Victoria , l-am ajutat pe vecinul din dreapta mea sa scoata o namila de aprox 30 Kg (pozele vorbesc ) , un exemplar deosebit iar pentru multi dintre noi,rar intalnit .S-a chinuit omul ,de pe mal , mai bine de o ora sa-l scoata dar fara succes. Intr-un final , a apelat la mine sa-l iau in barca , unde mai bine de 30 minute , ne-am lasat purtati de "submarin" pe unde au vrut mustatile lui . Cu chiu cu vai am reusit sa-l saltam in barca pt ca in mincioc a intrat pe sfert . Pt cateva secunde mi s-a taiat resuflarea , ce sa mai zic , o experienta ca asta o traiesti probabil o data in viata . Ce m-a frapat a fost faptul ca nu a vrut sa-l elibereze desi i-am sugerat ca un crap ajunge foarte rar la asemenea dimensiuni plus ca este foarte gras si probabil nu va intelege mare lucru din el .Cam atat pentru moment ......
PS : pozele sunt cu mine si un prieten .... nu mai am poza cu cel care l-a prins .
Ma bucur sa vad si sa citesc asemenea istorii pescaresti.
Mai ales ca experienta mea de prins monstri e foarte subtire in talie :) .
Imi vine in minte un rondel al pescarului, care incepea cam asa:
"Pestele acela mare
Ce-l inghite pe cel mic,
Cum o fi la-nfatisare
N-as putea sa spun nimic " ;D ;D
Pescuitul poate sa fie si simplu. Cateva noi link-uri despre pescuitul la pesti pasnici, nade simple, in fine... KISS stuff ;)
http://www.youtube.com/watch?v=6X5Tgxwh83c
http://www.youtube.com/watch?v=sbhWUR-QFKc&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=cyJXuahNsSs&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=CWNKNtLCRyg&feature=related
Dragilor , postez un citat de pe un site de pescuit , al unui renumit pescar de-al nostru , din Delta ,Forgo Dorin ,aflat acum pe raul Ebro :
"am uitat sa va spun ca mai erau citiva pescari pe rau ,tot Romani de-ai nostri, unii bineinteles ca erau cu plase monofilament iar altii dadeau la salau cu peste congelat.
Primii aveau vre-o 7-8 crapi frumosi in sajoc,cei sportivi prinsesera un salau cam la 2 kg,miine o sa va transmit si poze. "
Nimic nu-i mai satura pe astia , pana si acolo au ajuns sa strecoare apa cu monofilamentu' :( .
domnilor am rascolit si eu pe forumul nostru si am ajuns la un alt subiect placut si unde am de povestit;
Eu nu pot sa spun de la cati ani sunt pe balta pt ca atunci cand am inceput sa stiu de mine eram deja pe balta , provin si eu dintr-o familie de pescari si vanatori dar cu timpul asa cum vad ca s-a intamplat la toata lumea ,in viata apar multe schimbari pe care o periada nu le simti si o perioada destul de mare desi simti ca ceva ne lipseste. Am pescuit si eu la scara mare si am ARAT hectare intregi dupa galeti de rame negre ,lipitori negre am batut balti pt carasei de momeala si am intors tone (cred) de gunoi dupa coropisnite pt a alimenta imfometatele '' lansete'' . La 4 buc trageam la rame 4h dimineata si 4h seara si tineam barca cu pupa oglinda in curent fara probleme si nu simteam nimic , nici-o durere nici-un dispret , in haita de barcagii de pe dunare era numai respect , nu exista sa se bage unul peste altul.
De cum se dadea drumul la pescuit plecam cu tata weekend si in vacante cu familia si prieteni cate o luna jumatate. Veneam de acolo cu peste uscat borcane de marinat ce era pe final praspat si ce mai mancamsi noi pe acolo. Cand ajungeam acasa si vedeam painea o pupam :)) , sau cand aveam musafiri mancau ciorba de peste , prajit etc iar eu coserve la greu ca de paste eram satul. Voi continua mai tarziu si sper sa scanez ceva poze ca da bine pe sticla. va urma
nu reusesc sa bag poze poate maine reusesc
Cand am inceput sa pescuiesc? Aproape ca nu imi mai aduc aminte. Nimeni dintre apropiatii mei nu a avut pasiunea pescuitului inafara de un var cu 18 de ani mai mare, fire romantica si razvratita, dar cu care nu am avut prea mult de-a face. Pare ciudat, dar am inventat roata. Am invatat singur. In copilarie, si aici ma gandesc la varste mici, trei patru anisori, poate cinci, cand ai mei ma mai trimiteau, in timpul verii, cate o luna la tara. Bunicii din partea tatalui aveau o gospodarie tare pricopsita in Teleorman pe undeva pe langa Rosiorii de Vede. Eram cel mai mic dintre trei verisori unul cu cinci ani mai mare si celalalt cu opt. Ca orice Praslea ma tineam dupa ei si incercam ca invat, iar ei incercau sa scape de mne. Periodic imi primeam chelfaneli de la cel mijlociu.
Tot in acel sat, bunica noastra avea o sora, si casa acesteia era pe malul elesteului. Imi aduc aminte de un nuc cu dimensiuni de baobab in mijlocul unei gramezi impresionante de balegar, balotii de stuf, si omniprezenta barza care isi facea cuibul pe cosul casei. Ma intrebam daca are doua picioare, mai mult in gluma.... Iar cand verii mei ma incurajau sa cred ca are doar unul le strigam ca mint, pesemne ii stiam de sugubeti, iar ei izbucneau in hohote de ras.
Halaul era instrumentul de pescuit la casa matusii... halaul si pripoanele.
Pripoanele erau ceva magic. Imi amintesc privindu-l pe Nelu fiul matusii mele, pe atunci un baietandru, dar un om foarte evoluat evoluat spiritual... divaghez. Il priveam asadar cum lansa pripoanele. Punea momeala in carlige, apoi lua firul de pescuit si il rotea circular astfel incat scotea un suierat intens, il rotea mult, dupa reguli numai de el stiute, intelegand pesemne balansul plumbilor grei, in timp ce eu priveam arta magica cu cu ochi mariti de mirare, apoi lansa plumbul in vazduh, pe distante uriase. Ma fascineaza si acum puritatea acelui stil stravechi numit aici "handlining" si care in prezent capata din ce in ce mai multi adepti.
Noi copii insa pescuiam halaul. Puneam cateva bucatele de paine si mamaliga uscata in acesta, apoi il lasam usor in apa. Dupa catebva minute il ridicam, si fara gres se zbateau cativa pestisori in acesta. Halaul era greu si nu prea puteam sa il ridic, dar cumva o faceam. Verilor mei nu le prea placea aceasta activitate, nici statul pe balta, astfel ca atunci cand am ajuns la varsta la care puteam merge cu o trotineta am inceput sa ma duc singur la pescuit.
Odata, stand pe malul elesteutui si incercand sa gandesc precum un peste am realizat ca strategia era gresita. Ridicam halaul prea des. Am decis sa astept. Am pus mai multa paine si mamaliga decat de obicei, am pasit in apa namoloasa a elesteului si am asezat halaul la cativa metri de mal, apoi m-am intors la mal si am asteptat. Am asteptat cu rabdare si am visat la pestii cei mari care se perindau pe deasupra plasei, am privit la lisitele care treceau in zbor elegant si poposeau pe insula ca o jungla din mijlocul elesteului. La un moment dat, prin reveria mea, ma realizat ca poate ar fi bine sa scot halaul in caz ca pestii maninca toata mancarea din acesta si isi pierd interesul.
Am intrat in apa tiptil, aproape be burta miscandu-ma precum un sarpe, ca sa nu sperii pestii, pina am ajuns la coada halaului, apoi un ultim impuls de moment, am batut din picior, si am scos halaul si... in el frumusete de ciortanas, peste mare pentru un copil. M-am chinuit groaznic, pentru ca halaul gol era la limita puterii mele de copil. Acum, cu pestele in el, iar eu in namol pina la ganunchi nu puteam ridica halaul din apa. Pestele se zbatea de mama focului, iar eu am luat-o deandaratelea spre mal, cu muschii bratelor tremurand de efort, cele patru coluri ale plasei si liniile dintra ele iesite din apa, dar pestele in centru halaului inca in apa. Extrageam fiecare picor din namol si il plantam cativa centimetri mai in spate, unde se afunda la loc, si apoi celalalt picor, intr-o munca de sisif ce parea sa nu se mai sfarseasca. Echilibru si incordare maxima. Plasa se scufunda parca, ajungea din ce in ce mai jos in timp ce puterile mi se sleiau. Pina la urma am ajuns la margine si m-am cocotat pe mal asa de-a' n-daratelea, apoi cu o ultima opinteana, mai mult un efort de vointa, am tarait plasa halaului pe mal cu pestele in ea. VICTORIE, am alergat cu pestele in maini la matusa Paulica care si-a arata admiratia, apoi am luat-o prin sat, iar lumea se oprea, se mira si ma intreba.
Am ajuns victorios cu pestele meu acasa, unde m-au privit suspicios iar la inceput nu m-au crezut ca e prins de mine, si oricum ce s-a intamplat de aici incolo nu mai are importanta, dar au trecut ani buni pina am prins ceva mai mare decat acel "monstru" al copilariei mele.
Scriind acest mini eseu, mi-em dat seama de ceva. Lumea invata pescuitul de la altii, repeta o reteta de succes fara sa stie de ce, fie baga plasa unde treebuie, fie momeste intr-un anumit fel, dar putini se opresc sa incerce sa inteleaga prada, sa gandeasca ca ea.
Citat din: Mihaif99 din Februarie 23, 2012, 05:00:28 AM
Pare ciudat, dar am inventat roata.
O melodie a lui Socaciu, prea adevarata pentru noi. Pe mine m-a impresionat, poate prea mult:
http://www.youtube.com/watch?v=51aB7KJq7eI
Va multumesc la amandoi ! Mihai, pentru ca ti-ai deschis cufarul cu amintiri,lasandune si pe noi sa vedem, cu ochii mintii,franturi din copilaria ta. Povestirea are darul de a crea o anumita stare ,pe care Vincentiu a inteles-o si a stiut sa o continue :)
Amintiri de pe ape mai indepartate
Din intamplare acum 5-6 ani am avut norocul sa lucrez 4 luni pe o barca de de pescuit(sportiv) in Adriatica. Barca era Apollo 2000, o fosta vedeta de la Guardia di Finanza siciliana, scoasa la pensie, dezarmata si vanduta la licitatie. Carena solida di placaj marin (adevarat placaj marin, dupa mai bine de 30 de ani de permanenta in apa nu arata nici o urma de degradare fara sa fie protejata cu fibra de sticla iar singurele picaturi care se infiltrau in santina intrau pe la tuburile port elice) pe osatura facuta dintr-un lemn exotic. 20 de metri lungime, 7 latime si 2000 de cai sub punte impartiti in 2 motoare MAN.
Ieseam in mare de 3-5 ori pe saptamana. Pe la 2 dupaamiaza, dupa ce imbarcam cei 15-30 clienti cu muntele lor de bagaje molam paramele si Silvio, cealalta jumatate a echipajului, o strecura incet, incet din acvatoriul portului-Cesenatico in faimosul Porto Canale (proiectat de mana lui Leonardo Davinci acum 500 de ani) si de aici spre mare.
Iesiti dintre faruri Silvio scoate din frigider o damigeana de de vin alb, isi ia in primire functia de PR - ist si se pierde printre clienti. Vinul e tratamentul impotriva raului de mare; Silvio nu prea sufera de asa ceva dar se trateaza preventiv impreuna cu clientii .
Eu raman ofiter de cart cu misiunea de al duce pe Apollo spre Anna Bella, Anna Lisa, Brenda, Barbara sau alta platforma de extractie din Nord Adriatica italiana.. Dupa cateva minute necesare incalzirii motoarelor lasam flapsurile jos si acceleram pana la 16 noduri. Putem sa mergem si cu 35 Nd dar o facem doar cand vrem "sa ne aratam muschii" in fata concurentei mai incete si nu pt mult timp deoarece Apollo inghite 4-5000 de litri de motorina pe saptamana mergand in regimul cel mai economic posibil.
Dupa ce ne strecuram prin culoarul dintre vivai, "fermele" de midii ce se intind pe o suprafata marisoara la vreo 5 mile de tarm, marea e libera si pilotul automat face aproape toata treaba. Cand si cand cate o mica corectie pt a evita geamandurile curselor pt sepii imprastiate peste tot. In aproximativ 1.5-2 ore ajungem sub platforma. Silvio se intoarce in comanda si apropie prova la cativa metri de platforma iar eu cu o cange de 4 metri trec o parama peste una din babalele de sub vant. Daca sunt valuri mai mari de un metru operatia seamana cu un rodeo pe un cal naravas care intai se infinge in val si apoi se arunca cativa metri in sus in timp ce tu incerci sa nimeresti babaua cu lasoul. O data legati la platforma ne lasam scursi 10-50 de metri, Silvio activeaza sonarul si toti ochii sunt indreptati spre el asteptand verdictul: 35 metri( sau alta adancime) si toti se reped sa isi arunce momeala in apa. Arunc in apa plasele cu pastura, o nada formata din momeala nefolosita lasata sa se descompuna in bidoane bine inchise, nada care te face sa dai la peste in cele 5 secunde cat deschizi bidonul si o arunci in mare dar care formeaza un nor de resturi atractiv pt pesti in siajul navei .
Dupa verificarea legaturilor si o privre la radar pot sa ma apuc si eu de pescuit. Prada cea mai cautata e la palamite - palamida, un rapitor delicios de 1-6 Kg. Scule: o lanseta in carbon de 4-5 m, o mulineta mai solida si o linie simpla cu un plumb culisant lunguiet si o struna de 2 metri cu un carlig pe masura pestelui. "Smecherii" folosesc un fir foarte subtire de 0.2 cu care reusesc sa aduca langa nava chiar si un monstru de 4-5 kg. Ca momeala avem sardine ( Silvio are cateva sute de kilograme intr-un congelator ; in fiecare dimineata scoatem cateva ladite pe punte la soare si le dam sare ca sa se intareasca un pic). Montura e simpla: cu o andrea cu o agatatoare tragi prin sardina struna pana cand carligul ajunge in gura pestelui si cu o bucla a strunei o fixezi de coada pestelui, partea finala a strunei trebuie sa fie din fir textil - palamidele au dintii mai ascutiti decat stiuca. Fixezi struna cu un vartej sub plumbul culisant si gata, poti sa o lasi sa se scurga pana la adancimea dorita. Sau daca esti unul din nororcosii care au loc in pupa o lansezi departe in curentul plin de particule "apetisante" de pastura. Intr-un sezon intreg eu am avut norocul asta doar de doua ori (pe locurile respective era bataie, maniacii le rezervau chiar din iarna) cand marea era atat de agitata ca 90% din clienti erau "lesinati" peste tot.
O data ajunsa momeala cam pe unde pretindea Silvio ca ar misuna pestii cei mari si grasi fixezi lanseta in suportul ei pe teava parapetului si astepti. Cand si cand mai tragi la mana 2-3 metri de fir cu smuncituri mici si ii dai drumul la loc ca sa atragi atentia pestelui ( sau ca sa nu mori de plictiseala ca pestele nu aparea niciodata in primele 5 minute dupa operatia asta ). Primele muscaturi apareau intotdeauna spre apus si, daca era o zi buna, continuau toata noaptea. Intai un soc care iti smulgea cativa metri de fir de pe mulineta cu frana aproape pe liber. Asta era momentul critic: daca nu simtea nimic anormal si ii lasai firul liber palamida inghitea momela si puteai sa o intepi. Urma o lupta crancena cu monstrul, scurtata pe cat posibil ca sa nu agati firele vecinilor. Daca batul din "carbon" nu se facea bucati si daca firul nu ceda sau pestele nu reusea sa scuipe carligul reuseai sa o aduci langa bord unde vecinul o agata con il godino, un minciog sanatos proportionat pt prada asta, si o salta pe punte si la gheata cu ea in frigiderul personal.
Daca palamida nu musca exista planul B: lo sgombro - macroul. Mai toti au 300-500 grame dar uneori apar si bestii mai mari de un kilogram. Cu un ac potrivit ascuns intr-un fileu sau o coada de sardoncino (presupun ca sunt hamsii) si o lanseta mai usoara decat cea de palamite reusesti sa ii pacalesti fara probleme. Mie mi-a placut mult mai mult decat pescuitul palamidei: e mult mai dinamic, nu poti sa lasi o secunda lanseta din mana, risti sa o pierzi, iar cand o bestie de un chilogram musca in 3 secunde a facut deja un cer de 10 metri in suprafata apei adunand toate liniile din jur, desigur cu injuraturile de rigoare ale vecinilor: "ma porca putana, tira' fuori quell' maledeto pesce..."
Mai venea la bord si o alta categorie de pescari: amatorii de pescuit de fund. Cu lansete sensibile si momeli tip viermusi, bucati de calmari sau alte bunatati vanau pestisorii de fund pt zupa di pesce: draci de mare, ochioni si alte natii de pestisori necunoscuti. Uneori ieseau la iveala monstri rari: murene negricioase si grase sau un peste panglica lung de 1.5 lat de 0.2 si gros doar de 10-15 milimetri
O data la 3-4 saptamani avea loc un fenomen special: in lumina proiectoarelor marea dezlanzuia un spectacol extraordinar, un covor continuu de macrouri ce sagetau in toate directiile, la toate adancimile, rupt la fiecare cateva minute de formatii stranse in "V" de 10-15 umbre intunecate - toni sau alti monstri ce uneori mergeu spre 2 metri. Erau atat de multi ca daca ai fi plonjat ar fi trebuit sa iti faci loc cu mainile printre ei. Spectacolul continua toata noaptea, nici un peste nu se atingea de momeala si nimeni nu protesta, toti stateau fascinati de vermuiala de sub noi.
Fiecare iesire era deosebita, intotdeuna era ceva ce o facea unica: vizita unui grup de delfinni, o testoasa, o parama in elice la intrarea in port urmata de o ora de de stat sub nava pe la 4 dimineata la sfarsit de septembrie taind cu cuter-ul fir cu fir zecile de infasurari incastrate bine intre butucul elicei si cavalet, "vizita" nebinevenita a carabinierilor cu rib-urile lor ce reuseau sa pacaleasca toate radarele ce ii pandeau si imprastierea barcilor legate la platforma ca un stol de vrabii, bora, temutul vant de nord-est ce ii facea pe toti sa fuga in port....
Iertati-ma ca m-am intins atat de mult cu povestirea, pt mine lunile atea au fost cat o viata intreaga si si sunt inca vii in mine. Le-as repeta oricand. Acum Apollo a disparut din marina di Cesenatico. Silvio era un bun marinar dar un prost administrator, banca i-a confiscat barca si la facut chirias in propria casa. Probabil a ajuns pe mana unui smecher italian care a transformato in yacht de fite.
Nu am talent de povestitor dar sper ca v-am starnit interesul. Dar daca ajungeti pe Riviera Adriatica gasiti alte barci la Cesenatico, Rimini sau Cattolica care pot sa va ofere sansa de a trai o experienta extraordinara. Merita un pescuit de noapte sub o platforma, chiar si cu riscul de a nu prinde nimic...
Superb un adevarat LUP DE MARE ! Chiar astazi cautam un sejur la Adriatica acum sunt mai convins.Bafta!
Citat din: blue marlinIertati-ma ca m-am intins atat de mult cu povestirea...
Povestirile tale sunt fascinante, mai scrie-ne cand mai gasesti timp, fiindca ai avut intr-adevar experiente deosebite :).
@ BM Stilul asta se numeste cumva vertical jigging?
@Blue Merlin-modestia da bine :),dar eu nu cred ca-ti lipseste talentul de povestitor,plus ca ne dezvalue un alt mod de-a pescui,pe care noi cei din tara nu-l cunoastem.Sper sa continui !
Multumesc pt apreciere, incerc sa mai "editez" cate ceva daca mai prind ture de noapte linistite. Ii invidiez pe povestitorii inanscuti, gen Crocodilidilu, ce reusesc scrie pagini intregi captivante in timp ce eu trebuie sa fac un efort mare sa descriu acelasi lucru in mai mult de 2 fraze :)
@Mihai Nu stiu cum se numeste tipul asta de pescuit, nu imi mai amintesc nici macar cuvantul in italiana
http://www.naveapollo2000.it/ (http://www.naveapollo2000.it/)
Am descoperit ca site-ul e inca activ, sunt cateva fotografii interesante
Din ciclul "braconez, dar legal :)", dupa muuuuulti ani am regasit o poza la care tineam foarte mult, publicata pentru prima data in cartea "Judetul Galati pe scara timpului" - 1972. Poza a reaparut (online de data asta - pe Facebook) multumita unui grup de oameni pasionati de istoria mai veche sau mai noua a orasului Galati.
In poza vedem "scosul toanei" la navod, cand punga de la capatul navodului - "matitza" - este golita de pestele recoltat. Matitza din poza are ochiuri mici, deci se pescuiau si pestii mai mici, din motiv de realizare a planului. Prima persoana din stanga este tehnicianul piscicol si seful de navod Antonov Tudorel, alias Dorel Bazgarov, si e tatal meu :). Poza e facuta prin 1970:
Citat din: Vali din Aprilie 20, 2012, 10:21:03 PM
Din ciclul "braconez, dar legal :)", dupa muuuuulti ani am regasit o poza la care tineam foarte mult, publicata pentru prima data in cartea "Judetul Galati pe scara timpului" - 1972. Poza a reaparut (online de data asta - pe Facebook) multumita unui grup de oameni pasionati de istoria mai veche sau mai noua a orasului Galati.
In poza vedem "scosul toanei" la navod, cand punga de la capatul navodului - "matitza" - este golita de pestele recoltat. Matitza din poza are ochiuri mici, deci se pescuiau si pestii mai mici, din motiv de realizare a planului. Prima persoana din stanga este tehnicianul piscicol si seful de navod Antonov Tudorel, alias Dorel Bazgarov, si e tatal meu :). Poza e facuta prin 1970:
Ce frumoasa ocheada asta in urma, catre vremea in care apele aveau mult peste iar oamenii aveau o viata mai tacticoasa :) .
Si fiindca mi-a aparut un zambet in coltul gurii, nu pot sa ascund ca mi-am amintit de episodul cu Gica Borisov :D .
Citat din: Florio din Mai 12, 2012, 12:58:04 AM
Ce frumoasa ocheada asta in urma, catre vremea in care apele aveau mult peste iar oamenii aveau o viata mai tacticoasa :) .
Si fiindca mi-a aparut un zambet in coltul gurii, nu pot sa ascund ca mi-am amintit de episodul cu Gica Borisov :D .
Pe vremea aia viata era mai simpla, mai dura, dar si mai frumoasa. In plus, lumea isi rezolva problemele direct si transant, nu ca azi cand ne batem ca chiorii virtual pe forumuri, si cand ne gasim fatza in fatza ne transformam in niste mielusei :).
Io tot direct si transant le rezolv! haarsht! si .... gata. Transant mai ales....
Citat din: Mihaif99 din Mai 12, 2012, 07:48:10 AM
Io tot direct si transant le rezolv! haarsht! si .... gata. Transant mai ales....
Scuze, n-am retinut... macelar, cumva? ;D ;D ;D
Citat din: ss din Mai 12, 2012, 10:15:42 AM
Citat din: Mihaif99 din Mai 12, 2012, 07:48:10 AM
Io tot direct si transant le rezolv! haarsht! si .... gata. Transant mai ales....
Scuze, n-am retinut... macelar, cumva? ;D ;D ;D
Te-ai prins de gluma, nu?
Totusi exista oameni buni la suflet, darnici si impaciuitori.
Mie mi-a spus cineva, citez: " In viata e mai bine sa dai decat sa iei " .
M-am intrebat ce meserie o fi avand.
Era boxer :)
Florio, ca de obicei flower power! :) Stai linistit, doar ne intepam prieteneste, slabe sanse de sange siroaie...
Citat din: ss din Mai 13, 2012, 08:48:43 AM
Florio, ca de obicei flower power! :) Stai linistit, doar ne intepam prieteneste, slabe sanse de sange siroaie...
Am glumit, Tatal Pescarilor :) !
Vii la Jurilovca in uichend ?
(Nu scap nici o ocazie sa va intreb pe fiecare, unde se iveste ocazia )
si la Jurilovca este prohibitie
sau nu ???
Citat din: Florio din Mai 13, 2012, 02:19:22 PM
Citat din: ss din Mai 13, 2012, 08:48:43 AM
Florio, ca de obicei flower power! :) Stai linistit, doar ne intepam prieteneste, slabe sanse de sange siroaie...
Am glumit, Tatal Pescarilor :) !
Vii la Jurilovca in uichend ?
(Nu scap nici o ocazie sa va intreb pe fiecare, unde se iveste ocazia )
Sunt iobag pe mosia nevestei si tre' sa ma port frumos, ca altfel, la sfarsitul lunii, cand se ridica prohibitia, plec pe Dunare cu lautari si gasesc yalele schimbate la intoarcere! ;)
Citat din: nicu din Mai 13, 2012, 04:16:16 PM
si la Jurilovca este prohibitie
sau nu ???
Nicule, o fi prohibitie la ceva p-acolo.
Dar e liber la imprieteniri, navigat, schimb de idei, clatit ochiul si udat gatlejul :) .
sper sa reusesc sa aduc legal si anul asta scrumbiile pentru disc desi este prohibitie...
Sa stii ca la scrumbie nu (mai) e prohibitie. Insa nici nu se mai prinde ca in aprilie, de-acum e pe terminate...
o sa vedem sambata daca s-au terminat. ::)
Din ciclul "cat e pescaria-n floare, nici la ... pluta nu ne doare" :P, va prezint o inovatie interesanta a unui coleg de pescuit de pe vremuri. Deocamdata pun doar pozele, si am sa am mica rugaminte sa incercam impreuna sa descoperim la ce foloseste "scula" (eu stiu, dar e interesant sa vedem ce spune lumea). Inventia in cauza e o dambla veche a amicului meu, pe care a realizat-o dupa multe incercari ratate, si care pana la urma si-a facut bine treaba. Azi a venit la mine s-o reparam, si am ramas inca o data masca despre cat de "chititi" pot fi unii din semenii nostri :).
Citat din: Vali din Decembrie 23, 2012, 06:48:43 PM
Din ciclul "cat e pescaria-n floare, nici la ... pluta nu ne doare" :P, va prezint o inovatie interesanta a unui coleg de pescuit de pe vremuri. Deocamdata pun doar pozele, si am sa am mica rugaminte sa incercam impreuna sa descoperim la ce foloseste "scula" (eu stiu, dar e interesant sa vedem ce spune lumea). Inventia in cauza e o dambla veche a amicului meu, pe care a realizat-o dupa multe incercari ratate, si care pana la urma si-a facut bine treaba. Azi a venit la mine s-o reparam, si am ramas inca o data masca despre cat de "chititi" pot fi unii din semenii nostri :).
Salut tuturor!
Eu sunt interesat sa aflu la ce se foloseste navomodelul asa, ca sa mai invat. Din cate se vede, nu e folosit la plantat ca nu are cuva. Dar nici nu putem sa ne dam seama din imaginile oferite. Poate fi orice: sondarea apei cu un sonar wireless, transportul a ceva, chiar si pentru o plasa, etc. Astept, foarte curios.
nu stiu daca e frumos sa zic asa,
dar cred ca poate fi folosit si la curentat pestii :(
Cred ca este facuta pentru plantat, dar imi pare un model rudimentar, fara radiocomanda... ???
Multumesc dragi forumisti pentru pareri, si acum sa va prezint "realitatea crunta" ;D.
Ozn-ul din imagine e nici mai mult nici mai putin decat o sanie-submarin :o. Adica un navomodel radiocomandat care se deplaseaza pe sub apa inghetata, patinand cu cele 2 sarme de sus pe fatza inferioara a ghetii (partea ghetii de sub apa). Scopul lui este de a intinde o sfoara de cateva sute de metri pe sub gheata, de care sfoara se leaga dupa aia plasa de pescuit, si se trage prin copca pentru a se prinde baboiul :D.
Ca o mica paranteza, sa va povestesc putin cum se pescuieste traditional la plase pe sub gheata, si de ce a fost asa motivat amicul meu sa faca treaba asta: pentru a trage o sfoara pe sub gheata, in mod traditional se fac copci la distanta de 4-5 metri, apoi prin aceste copci se trage o "iglitza", adica prajina de lemn, de care e legata sfoara. Iglitza se trage din copca in copca, doar cu mana goala, de obicei suflecata pana la umar, prilej de congelare instantanee a membrului in cauza. Deci pentru a baga 100 de metri se sfoara pe sub gheata, trebuie sa bagi de 20-25 de ori toata mana in apa congelata, si sa impingi iglitza pe sub gheata. Am facut si eu sportul asta de multe ori, iar "neplacut" e un cuvant "soft" pentru a descrie senzatia crunta de degeratura pe care o ai la fiecare manevra.
Din cauza asta, amicul meu a venit acum cativa ani cu ideea asta: "ba, tu esti navomodelist, ia ajuta-ma sa-mi fac un aparat de tras codula pe sub gheata !" Initial i-am explicat cum sa faca un mini-submarin dintr-un tub de pvc cu 2 dopuri de lemn la capete, printr-unul din dopuri iesind axul cu elicea. In interior s-au montat bateriile R20 si motorul, insa problema sculei a fost ca nu avea stabilitate directionala si nici nu se putea manevra.
Asa ca Vasile a mai facut cateva incercari, cu tot felul de inventii, iar ultima e cea din poze, cu care a facut cu adevarat treaba. Dotarile "de exceptie" ale sculei sunt cele 2 motorase, comandate independent prin radio, deci se poate manevra barcazul stanga-dreapta, plus un laser montat in inelul din prova, care bate in sus si permite urmarirea locatiei barcii pe sub gheata, lumina laserului trecand si prin zapada care acopera cateodata gheata :).
De carpa aia alba se leaga un lest de plumb, astfel ca deplasamentul crescut sa determine o forta arhimedica mica, deci sa impinga foarte putin talpicile de sarma pe sub gheata, pentru viteza. Vasile a venit deci ieri sa etansam intr-un fel unul din motorase, fiindca ia apa, si nu-i vorba ca nu s-ar invarti, insa ingheata imediat apa in motor si nu se mai invarte :D. In plus, trebuie sa gasim un sistem rapid de etansare a trapei superioare, sa se poata schimba acumulatorul consumat cat mai repede.
Cam asta e polologhia, si ieri chiar nu-mi venea sa cred cu ce gargauni a venit la mine tovarasu' meu din copilarie, care la 40 de ani, cu familie, casa si afacere proprie, inca baga coada in balta, in amintirea vremurilor bune de altadata :).
adevarata treaba mai vali.
eu am omorat 2 drujbe stihl la gheata pana acum pt copci si cazane,dar uite un nene destept.
daca calculez cat costa jucaria aia e nimic fata de lanturi si alte alea.
chiar acu ma pun sa fac un submarin k dupa craciun incepe nebunia la gheata cu gasca de pensionari screlozati [km de scule de antins]
problema e ca n-am wireless.
deja am desfacut o filetanta pt treaba asta bini di tat.
multumesc de idee.ia uite mai frate angheta cacatu in mine.
gasit si telecomanda,cumpar o masinuta pt copii 50 ron si am tot sistemul.
Citat din: Vali din Decembrie 24, 2012, 12:09:04 PM
Ca o mica paranteza, sa va povestesc putin cum se pescuieste traditional la plase pe sub gheata, si de ce a fost asa motivat amicul meu sa faca treaba asta: pentru a trage o sfoara pe sub gheata, in mod traditional se fac copci la distanta de 4-5 metri, apoi prin aceste copci se trage o "iglitza", adica prajina de lemn, de care e legata sfoara. Iglitza se trage din copca in copca, doar cu mana goala, de obicei suflecata pana la umar, prilej de congelare instantanee a membrului in cauza. Deci pentru a baga 100 de metri se sfoara pe sub gheata, trebuie sa bagi de 20-25 de ori toata mana in apa congelata, si sa impingi iglitza pe sub gheata. Am facut si eu sportul asta de multe ori, iar "neplacut" e un cuvant "soft" pentru a descrie senzatia crunta de degeratura pe care o ai la fiecare manevra.
Foarte interesant navomodelul :) Totusi, solutia simpla ar fi fost o maneca de la un costum de scufundari tip dry-suit :) (unul stricat dincolo de orice posibilitate de reparare) . Sigur insa ca asta nu te scapa de dat zeci de copci si nici nu era asa spectaculos.
Acum 20 si ceva de ani cand procedam ca mai sus, ceea ce sugerezi tu apartinea de tehnica spatiala :D. Oricum, eram draci plini de vana si partzag, asa ca nu conta ca ne congelam labele, mai ales ca le congelam pe rand :P.
Ai si tu dreptate, imi aduc aminte de vreo 3 ore de fotbal jucate la -8 grade, pe vant, in zapada :) acum vreo 25 de ani. Daca as incerca asta acum, cred ca m-ar lua cu salvarea de la locul faptei :)
Off-topic: Eu cred ca daca ne punem madularele in miscare indiferent de vreme, ne mai pastram cate ceva din "vana" de altadata. Uite de exemplu, pana in 2007 m-am dat non-stop cu motoru' pe orice vreme, si n-aveam vreo treaba cu frigu' sau caldura (mergeam des iarna cu cortu' in muntii Macin). Dupa ce m-am mai sedentarizat, incepusem sa ma resimt, pana ce in 2010 am inceput sa ma dau din nou cu MTB. Chiar azi am facut o tura pe gheata pe Brates, am luat si vreo 2 trante, da' am venit acasa bucuros ca sunt din nou in forma ::).
Sa stii ca in general vorbind motorul e o modalitate buna de a te mentine in forma, evident daca mergi cu grija si bun-simt (ca altfel devine chestie de "cand" nu de "daca") . Conserva, in schimb, e moartea siluetei, dar pe soselele romanesti ramane totusi mult mai sigura.
Am gasit la Lidl incepand de luni 01.04 ceva truse de pescuti. Pentru o iesire pe Dunare, ce model ar fi cel mai bun?
http://catalog-oferta.com/lidl/lidl-catalog-01-04-2013-07-04-2013 (http://catalog-oferta.com/lidl/lidl-catalog-01-04-2013-07-04-2013)
Ma gandesc la All-Round 420-4. Mentionez ca nu am avut/am nicio treaba cu pesuitul, dar trebuie sa incep de undeva.
Este posibil sa fie bunicele, desi nu imi vine sa cred. Parerea mea este ca, pentru incepatori, mai bine iei scule din magazin de pescuit, in mod sigur poti face un set rezonabil si mai ai si ceva consultanta, sa poti alege in functie de pestii tinta si metoda de pescuit. Nu te zgarci la mulineta!
Salut .Daca vrei sa pescuiesti la pluta cu undita la dunare , 4,20 m este putin Se folosesc undite de 6-7m si nu trebuie sa -ti cumperi pt. inceput vergi de carbon,cel mult compozit sau chiar fibra de sticla.Fiind incepator ,merg si astea mai modeste,chiar daca sunt mai grele sunt mai sanatoase.Oricum sa-ti iei suport pt. undita ,pt.ca sa nu stai cu ea in mana.Acuma ,depinde si la ce pescuiesti......La pescuit din barca sau stationar....Sunt multi factori de avut in vedere.Parerea mea ,[sunt subiectiv pt. ca am un magazin in domeniu],mergi la un magazin de specialitate,eventual cu un prieten pescar,sau singur ,daca ai incredere lasa-te pe mana vanzatorului si-ti va recomanda ce trebuie.Eu stiu cum procedez cu incepatorii...fara misto...ii intreb unde vor si la ce pescuiesc ,cu ce momeli etc....dupa care le recomand ce li se potriveste si intotdeauna ii intreb cat sunt dispusi sa investeasca.Le arat variante,le fac monturi si s.a. m.d. La lidl sa-r putea sa ceri sfaturi de la cineva fara nici o tangenta cu pescuitul....Nici in magazinele on line sa nu te increzi ,....ca incepator ,vorbesc,este bine sa cumperi de la un magazin de specialitate .Daca esti pregatit cu raspunsurile la :cum,unde,in ce mod,etc...da-mi un nr.de telefon pe privat si-ti dau sfaturile pe care le ceri.STIMA. In timp ce-ti scriam vad ca a mai raspuns un prieten pescar si avem aceleasi pareri...
Citat din: gvincentiu din Aprilie 01, 2013, 09:56:50 AM
Mentionez ca nu am avut/am nicio treaba cu pesuitul, dar trebuie sa incep de undeva.
Cel mai bine e sa incepi din piata Tiglina. E un magazin bun acolo, cu de toate pentru toti, atat marfa pentru incepatori cat si pentru maniaci batrani. Patronul e pescar vechi si nu cere bani pe sfaturi! ;)
Cred ca cem mai usor si frumos stil ca sa inceput e stilul "float fishing"
Iata o lectie:
How to Float Fish with Matt Hayes -Full (http://www.youtube.com/watch?v=k5mbRbTWIvo#ws)
Da un search pe youtube dupa "Graeme Pullen", are si un show "TAFishing". Are un stil de pescuit simplu, fara pretentii.
Beginners River Fishing Tips (Part1) - Swim Selection in Small Rivers - TAFishing (http://www.youtube.com/watch?v=Zn2DkrilYLA#ws)
Azi, dis de dimineață am pus barca pe apă și am trecut la Bratianu pentru o partidă. Doi începători și un profesionist în barcă. 18 grade la umbră, 1005 mmHg, însă pe apă e mai frig, mai ales că se zburlea vântul din când în când. Slab de tot, fiindcă apa e rece și de amorțiți ce erau, cărășeii deabia mușcau râmele din cârlige. Am adâstat până la la 17.00 cu un ochi pe cer, deoarece stația meteo de 35 lei ce am luat-o arăta ploaie de pe la ora 13.00. Am tulit-o scurt la malul gălățean, când am văzut ce urcase pe cer.
M-am intors si eu din delta dupa o saptamana de stat prin boscheti!
a fost i distractie pe cinste chiar daca pestele e cam amortit!
promit sa vin si cu poze ca sunt pe camera!
Citat din: Thor din Februarie 09, 2012, 01:52:19 AM
Citat din: Laurentiu N. din Februarie 09, 2012, 12:37:36 AM
Carasul [la stationar],face mult rau celorlate specii,
De ce face carasul mult rau celorlalte specii?
El , saracul , e chiar nevinovat si blajin .... Face rau prin faptul ca intra "la bataie" cu aproximativ trei saptamani inainte de restul ciprinidelor , si , mai mult , carasoaica emite feromoni ciudati ce innebunesc masculii celorlalte specii . Ca atare acestia fecundeaza "in fals" icrele de caras iar la vremea la care femelele lor ajung la vremea "mulgerii" si depunerii multi dintre ei sunt deja vlaguiti si "storsi" .
Spre deosebire de caras caracuda , nativa a apelor noastre , depune odata cu celelalte ciprinide . P-acolo pe unde o mai gasim si p-asta , c-a fost aproape exterminata de braconaj si de catre caras . Ea fiind , saraca , cea mai afectata de catre acesta .....
In ziua aia ...
- prima parte -
.................................................................
- Tataicule ! ... Mihaita ! .... Hai , tataie , scoala-te . Aud o voce soptita .
- Mmmmmm ..... !
- Hai , tataita , hai ! Hai ca-i tarziu , e patru si zece ! Trebuie sa ajungem devreme la garla !
- Mmmmmm ..... !
- Hai mai baiatule ! Aseara ziceai ca mergi la peste ! Hai !
- Mmmmmm ..... !
- Cum vrei ! Ramai si dormi ! Eu am plecat , sa stii ! Sa nu plangi mai incolo ! imi zice bunicu' si se face ca iese din odaie . Brusc , ceea ce credeam ca-i vis imi invinge somnul si sar din pat ca ars , imi culeg in fuga de pe lada hainutele , ma-npiedic de pragul inalt al odaii , incerc sa ma obisnuiesc cu lumina saracacioasa a becului de pe prispa ce bate prin hartiile puse-n geamuri de bunica , si fug spre soproane unde se-ndrepta batranul privind in urma cu coada ochiului si ascunzandu-mi un zambet sugubat .
Se-ndrepta catre bicicleta . Avea un Tohan negru vechi . Ii pusese pe aripa din fata un cos de Alimentara , d-ala , impletit si decorat cu nu mai stiu ce fel de plastic colorat , cu ghidon ( sau coarne , cum se spunea pe la tara ) luat de la o Ukraina , si cu pedalele mai mult decat uzate si lipsite de cauciucurile talpilor . Langa batranul Tohan statea mandru Pegasul meu portocaliu cu sa lunga si ghidon inalt ( cu care mergeam pe-o roata !!! Eheee ! ) si pe cadrul caruia lipisem etichete ,, Adidas " , din cele ce se lipeau candva pe limba acestor incaltari . Mi le daduse unu' de lucra ma-sa la Antilopa .Eram mandru foc , eram fudul de nu mai puteam de bicicleta aia ! O iubeam !
...................................................................
Aseara , vazandu-l pe bunicu' umbland cu furca prin balegar , aplecandu-se cand si cand , culegand ceva .... mic probabil , pentru ca nu vedeam ce , si aruncand intr-un borcan de iaurt legat de guler si mai apoi , cu aceeasi sfoara de cureaua de la pantaloni , m-am indreptat catre el intreband :
- Ce cauti tataie ?
- Bomboane !
- Cum , bre , bomboane ? In balegar ? Ia sa vad !
- Da mah . Bomboane . Uite ! si-mi ridica bocanul sub nas lasandu-ma sa vad un pumn de rame colcaind unele peste altele .
- Bleah ! fac eu scarbit . Ce bomboane-s astea , bre ?
- Sunt bomboane pentru pesti , tataie ! Pestii le mananca !
- Nu cred ! Cum sa manance pestii asa ceva scarbos ? Nu cred !
- Nu ma crezi , sa fii sanatos ! Eu le dau bomboane d-astea , ei vin sa le manance , eu ii prind si-i aduc acasa sa-i mancam noi !
- Te duci la peste , tataie ?
- Ma duc . Maine dimineata .
- Ia-ma si pe mine !!! strig brusc impins de curiozitate ! Cum adica , pestii sa manance rame ca pe bomboane ??
- Te scoli tu asa de dimineata ?
- Da , ma scol ! Ai sa vezi matale !
- La patru ?
- Da ! Ma scol !
- Bine ! Vedem noi . Maine nu stau sa trag de tine . Daca te trezesti , te iau . Daca nu , ramai sanatos .
.......................................................................
Iata-ma acum in fata multor lucruri despre care nu stiam nimic . Nu stiam nici ca oamenii se pot trezi cand inca-i noapte afara . Nu stiam nici ca bunica , la ora aia , deja ,, daduse la pasari " . Venea din fundul curtii bodoganind :
- Pleci la peste , Gheorghe , si nu vezi de gaurile alea ! Iar a dat dihoru' as-noapte-n gaini !
- Lasa-ma femeie cu dihorii tai ! E Duminica ! Maine-ti schimb plasa la pasari . Azi de un'-sa-ti iau io plasa , ca-i inchis la Cooperativa .
- Il iei si pe dracu' asta mic ?
- Il iau sa vada si el cum e !
- Aveti grija omule cu apa aia . Sa nu-l lasi sa se scalde !
- Hai , mai lasa-ma femeie ! Da-ncoa' mancarea aia , ca-i tarziu !
Nu stiam nici ca mancarea-i deja pregatita , nici ca trestiile de zahar sunt legate pe cadrul batranului Tohan , nici ca un carut era legat in urma acestuia si pe carut legata bine era camera de tractor cu fund de Tego . Nu stiam inca nimic despre orele alea ale diminetii , si inca nu stiam nimic despre bagajele ce trebuiesc facute inaintea unei plecari . Nu stiam ca acest cuvant , ,, tarziu " , poate fi folosit cand de fapt este ... ,, devreme " . De obicei il auzeam seara inainte de culcare cand ma mai intindeam cu joaca . In ziua aia aveam sa aflu multe !
.....................................................................
Am plecat spre poarta impingand Pegasul de ,, coarne ". Glumea al batran pe seama lor si ma tachina teribil . Spunea ca nu-i mai trebuie tap la capre ! Ca-mi ia mie bicicleta ! Chestie de care-mi aduc aminte ca ma necajea la maxim ... Batranul venea in spatele meu cu Tohanul si restul de bagaje . Am iesit pe sosea si-am vazut-o altfel decat scaldata-n soarele vacantei de vara . Era vag luminata de un stalp electric , departe de poarta noastra , undeva in dreptul dispensarului . Restul stalpilor erau lipsiti de becuri functionale . Cu toate astea ... vedeam ! De-a lungul anilor am invatat si-am aflat ca eram ajutat de stele . Pana atunci nu le dadusem atata importanta . Stiam de ele , le priveam , le numaram , insa inca o faceam cu ochi de copil . Eram copil ....
Am sarit pe biciclete asa cum vazusem eu la bunicu' . Se punea piciorul stang pe pedala , se facea avant putin cu dreptul , dupa care-l aruncam prin spate de cealalta parte a bicicletei cautand pedala dreapta ce astepta docil indreptata-n sus . Imi placea chestia asta teribil ! Parea ceva ,, de oameni mari " si-o faceam mereu . Chiar descalecam degeaba ...... ca sa am ocazia sa reancalec !
Ne-am avantat spre dispensar si-am descoperit in dimineata aia ce inseamna sa traversezi un roi de tantari si gaze . Bazaiau si roiau scoase din minti sub singurul fascicol de lumina de pe sosea . P-astea le stiam . Stateam seara la televizor si plezneam cu palma cate un tantar ametit sau goneam cate o musca enervanta . Insa era ... prima oara cand am intrat , parca , in ,, imparatia lor " . Nu-mi imaginasem vreodata ca in lume sa existe atat de multe !
Cu ele-n ochi , pe sub tricou , in par , am continuat drumul . Am ocolit dispensarul si-am luat-o pe straduta ce ducea pe lunca si la garla . Privind in fata m-am inspaimantat putin ! Chiar nu ne mai astepta niciun stalp cu lumina , si-mi puneam , probabil , serios problema intunericului . Mai vedeam cate-o luminita timida pe sub vre-un sopron , prin vre-o prispa sau pe geamul vre-unei odaite , insa nu ne ajutau deloc .
Pe masura ce lasam in urma si ultimele casute din sat mai am descoperit ceva . Am descoperit ca eram inconjurati de-o lumina alburie . Un soi de lumina ce parca nici nu exista . O lumina la care contribuiau pomii , frunzele si aerul . Vedeam ... noaptea ! Nu stiam ca se poate ...
Dupa ultimii pomi din sat , dupa ultimul prun si corcodus lumina se mutase jos . Jos , unde sclipea in roua de pe iarba si-mi arata mai mult decat limpede pe unde se-nvarte roata din fata a bicicletei .
Eram mai mult decat uimit ! Eram mai mult decat surprins insa nu vorbeam despre asta . Voiam sa dau impresia bunicului ca .... ,, ma pricep la d-astea " , ca-s mare , ca nu-i nevoie sa-ntreb nimic ! Ca stiu ! ....... Insa nu stiam mai nimic . Abia incepeam sa aflu !
.......................................................................
Si iata-ne ajunsi in noapte pe ..... malul baltii ! Cat aveam ? ... 5 , ... 6 ani ? Am avut un sentiment pe care n-am reusit niciodata sa mi-l descriu sau sa-l inteleg pe deplin . Sunt 35 de ani de atunci si inca petrec in noapte ore-ntregi privind apa si-ncercand sa-l patrund , sa simt din plin ce vrea sa-nsemne , sa-mi asum total acea traire ,sau cum ar trebui sa ma simt ! Este un sentiment pe care ma lupt sa-l cuprind si-n acelasi timp ma rog sa n-o pot face vreodata . Poate si-ar pierde din mister si intensitate . ..... Cine stie ..... ?
.......................................................................
- va urma -
valiiiiiiiiii
te rog sa ii dai un mare BAN si foc la laptop daca ne mai lasa asa neterminati!
Groaznic!
ce oameni...... :o
asteptam cu interes continuarea! >:(
mai omule, nu stiu cu ce te ocupi dar lasa naibii tot ce faci si apuca-te de scris carti!
salutari!
lasati omu sa scrie ca ;D dupa mai multe povesti copy-paste si ma fac scriitor , vedeta , bani , motor 4 timpi :)) :)) :)) , si dupaia nu mai am inspiratie , se mai intampla , nu?
Citat din: bradutzu din Iunie 04, 2013, 09:47:16 AM
valiiiiiiiiii
te rog sa ii dai un mare BAN si foc la laptop daca ne mai lasa asa neterminati!
Acu' .... ce dracu sa fac ? Tre s-o termin , nu ? Sa nu mai spui ca va las ..... "neterminati" ! ;D ;D ;D
Si n-as vrea BAN ( nu de alta , da' io vreau .... BANI , ca-i criza , dracului ! :o )
..........................................
Mersi de comentarii domnilor ..... Ma bucur mult sa le vad .
...........................................
In ziua aia ...- partea a doua -
...........................................
Pe masura ce patrundeam in lunca baltii potecile se bifurcau si-si pierdeau amprenta clara . Erau din ce in ce mai greu de urmarit printre smocurile de iarba . Bunicul alege una dintre ele sigur pe directia ce-o urmam . In asa fel incat am ocolit balta prin partea stanga , cea de dispre sat .
La un moment dat bunicul i-mi spune :
- Gata tataie . Aici coboram si ne descaltam .
- Ne descaltam ?? Pai mi-a spus mamaia ca n-am voie descult , sa nu ma tai !
- Lasa ... ce ti-a zis ma-ta mare . Ne descaltam , ne punem pantofii pe coarnele la biciclete si o luam pe langa ele cu picioru' .
- Si de ce ne descaltam , tataie ?
- D-aici incolo se strica drumu' . Incepe mlastinis .
- ..... Mlastinis ? ... Ce-i ala ?
- E un fel de noroi , tataie . Se scufunda picioarele-n el si mergem greu . Nu-i mult de mers prin el . Ajungem repede in papuris si lasam camera la apa .
- ..... Papuris ? ... Ce-i ala ?
- Mai nepoate ! D-aia te-am luat ? Sa ma frichinesti la cap toata ziua ? Nici n-am ajuns bine si ma doare capu' ! Ai rabdare si-ai sa vezi ! imi zice bunicul deja scos din minti de ,, deceurile " mele de copil . Pus la punct de tonul autoritar din vocea sa renunt la intrebari si continui sa privesc in jurul meu uimit in continuare de faptul ca distingeam totul in pofida intunericului .
Nimerisem intr-o dimineata in care luna deja apusese . Doar stelele ma ajutau . Doar stelele si licarul vag al picaturilor de roua . Mergeam in urma bunicului prin mlastina si gaseam de-a dreptul iesit din comun faptul ca .... aveam voie sa ma murdaresc ! ..... Da nene ! Aveam voie sa umblu prin noroi ! Cat scandal avusesem pana atunci pentru cateva picatele de noroi pe picioare , cat ma certa bunica seara cand intram in casa , acum aveam ocazia sa ,, exploatez " momentul si paseam apasat sa-mi scufund picioarele cat mai mult in noroiul rece . Ma distra teribil !
Vedeam in partea mea dreapta trestii si papura . Nu stiam atunci care-i una , care-i cealalta . Urma sa invat . Ba mi-aduc aminte ca-n ziua aia , la intoarcerea acasa , am cules o legatura de papura si ma distram pe drum cu fulgii smulsi de vant din varful acestora .
La un moment dat vad ..... luciul apei ! Atat de neagra si .... totodata atat de luminoasa ! Stelele se reflectau discret in suprafata apei si sporeau farmecul momentului . De sus , de la intrarea-n lunca , se vedea lacul ca o uriasa pata neagra. Insa abia acum ma aflam exact pe malul acestuia . Ii simteam racoarea , ii simteam umezeala , ii auzeam broscoii , ii auzeam valurelele lovindu-se in frunzele de trestii si de tufele de tipirig . Ma uimea ! Mult timp n-am stiu lucrul asta , si am facut-o in mod automat , insa atunci am invatat ..... sa ascult apa ! Era prima oara cand imi ,, vorbea " .
- Hai ! Ia-ti bicicleta si da-o-ncoa . Sa le bagam aici in trestii . Noi intram cu camera pe apa si sa nu le gaseasca nimeni . Ca mai sunt cate unii de prin sat de-aduc vacile la apa mai la ziua .....
Asta chiar mi s-a parut uluitoare ! Cum adica sa lasam bicicletele nesupravegheate ? Daca le fura cineva ? Insa am facut cum mi-a spus bunicul . I-am impins-o pe-a mea si l-am urmarit cu ochii mari cum le pitea culcate in cociocul de trestii . Odata cu ele a pitit si carutul pe care carase camera . Ramasesem la mal cu camera , cu trestiile si cu doua sacose de rafie . Intr-una se afla mancarea si-o sticla cu apa , in cealalta ,, bomboanele " si juvelnicul de sarma .
- Hai ! Treci pe camera !
M-am indreptat timid dar hotarat si-am pasit pe fundul de Tego al acesteia . Senzatia a fost unica ! Aparenta instabilitate acesteia pe suprafata apei .... n-am s-o uit toata viata !
Bunicul , la randul lui , pune un picior in camera aplecand-o periculos inspre dansul , si cu celalalt , avand pantalonul suflecat pana sub genunchi , pasind dificil pe fundul apei o impinge inspre larg . Ma pierdusem total in placerea de a pluti . Isi ridica si celalalt picior , ma indeamna sa stau cu fundul pe balonul camerei , si cu doua farase de plastic , carora nu le gasisem rostul pana acum , incepe si vasleste agale .
Ma uitam fascinat catre el si-i studiam miscarile . Nu intelegeam deloc cum tinea directia . Dadea din ,, vasla " dreapta si-o luam la stanga , si invers . Pur si simplu ma deruta total acest lucru . Mi-am propus sa elucidez ,, misterul " mai tarziu si sa privesc catre inainte pe directia de mers .
- Eheee , nepoate , acu sa te vaz ! Unde zici tu sa ne bagam ? Ia ! Sa vaz ce zici !
- ?? ..... Cum adica .... unde ne bagam ?
- Adica unde sa dam la peste , mah ! Unde zici tu sa tragem camera ?
- Pai .... nu stiu tataie ! De un' sa stiu eu ? Matale unde-ai mai fost ?
- Uite colo-n stanga , langa cocioacele alea ?
- Tataie ! Ce-s alea cocioace ?
- ..... Iar incepi ? .... Hmmm . Cocioace-s tufarisurile astea de pe apa . Asa le zice . Ori ca-s de trestie , ori ca-s de papura . .... Hai , acolo mergem , unde zic io .
- Hai ! sustin eu important cu ton de cunoscator .
Ne apropiem incet de unul dintre cocioacele respective si bunicul , cu ajutorul unei franghii leaga ,, ambarcatiunea " de un smoc de papura . Imi explica rabdator cum aveam sa stam pe camera , cum vom sprijini trestiile cu cotorul pe camera si spicul pe varfuri lasate de papura , cum legam sticla cu apa si-o lasam pe langa camera sa se tina rece , si altele . Altele pe care nu le-am uitat niciodata si recurg la ele si astazi . Ma faceam ca inteleg tot , insa mi-am propus sa-nvat ,, din mers " ( parca acum nu-i asa cateodata ? ).
Atent la explicatiile lui n-am sesizat ca cerul nu mai este atat de negru , ca stelele nu mai sunt atat de multe , ca deja distingeam acoperisurile caselor din sat . Se crapa de ziua .
Bunicul parea a nu da aceeasi importanta lucrurilor ce pe mine ma uimeau si ,, robotea " febril printre cotoare , mijloace si spice de trestie de zahar . Care mai aveau si legate de ele niste fire ce pareau mai rau sa incurce treburile . Vedeam pe firele respective un betisor , o bucatica de ,, fier " , si sub aceasta un ac indoit . P-asta l-am ghicit imediat ! M-am prins ca de el trebuiesc agatate ramele .
Dupa cateva minute bune de asemenea ,, chestii serioase " bunicul pune in dreptul meu doua dintre trestii , pastrand pe partea sa inca trei .
- Acu' ti le arunc eu . Nu stau acum sa te-nvat cum se face . Mai pe lumina-ncolo te invat , da' nu acum , ca le agati de le ia dracii .
Din borcanelul de iaurt scoate o rama . Sarmana fiinta se incolacea disperata pe degetele lui , degete ce-mi era clar ca stiu exact ce fac , ca nu-i prima oara cand ,, se lupta " c-o rama . Cu cealalta mana trage de varful firului , cel cu bucatica ,, de fier " si cu carligul , cu doua degete apuca carligul de codita si cu o miscare sigura si rapida inteapa rama . Aceasta mai rau se zbate in timp ce apuc in viteza sa vad un soi de galbejeala scarboasa cu curge din ea . .... Banuiesc ca aveam ochii cat cepele !
Apuca undita de cotor si cu o miscare sigura arunca firul la cativa metri in fata mea . ,, Betisorul " se asaza linistit pe suprafata apei ..... cu un capat in sus !
- Tataie ! Uite la ala . Nu sta bine !
- Ce nu sta bine , mah ?
- Batisoru' !
- Care betisor nepoate ?
- Ala , bre , de l-ai aruncat matale !
- Mai nepoate , tu te-ai trezit bine ? Ce betisor am aruncat io ?
- Ala de la undita , tataie . Ala de pe ata aia cu carlig !
- ..... Ala nu-i betisor , tataie ! Aia-i pluta ! Asa-i spune . Si-asa trebuie sa sada . Cu un capat in apa si cu altu'-n sus . Cand vine pestele si mananca rama trage pluta-n apa . Atunci inseamna ca l-am prins . Ai inteles ?
- ..... Nu .
- ..... Hai lasa-ma-n pace ! Ai sa vezi tu .....
Imi arunca si cea de-a undita , le arunca pe-ale lui , si dintr-o data ..... nu mai se intampla nimic . Nimic ! Pur si simplu stam !
Si stam , ..... si stam , ..... si tot nimic ! In timpul asta ma uitam curios inspre dealul de dupa care urma sa rasara soarele . Stiam ca de-acolo trebuie sa vina , lumina-mi spunea acest lucru . Insa parca dura prea mult .
Dintr-o data ...... explodeaza ! ..... Iata-l ! ....... Soarele ! Strafulgera cerul cu sageti rosietice ce se rasucesc mirific intre ele ..... Da' stai asa , ca parca nu-i ala de-l stiu eu ! Nu , nu ! Asta-i mult mai mare si portocaliu . Si pe deasupra ma mai si pot uita la el ! Nu , n-are cum . Asta-i altu' , sigur . N-am curaj sa intreb , bunicul pare foarte atent la ,, betisoarele " din dreptul lui . Fumeaza in tacere si nu scoate o vorba . Fumul chistocului de Marasesti i se strecoara prin firele mustatii galbior-carunte si se transforma in fuioare subtirele . Prefer sa ,, studiez " singur soarele astalalt si eventual sa pun intrebari mai tarziu , dupa ce apare si soarele meu , ala mic , galben stralucitor la care nu te poti uita , si care ,, da caldura " . Precis o sa-l goneasca p-asta portocaliu . Precis !
Pe masura ce trece timpul vad ca .... se transforma . Ma captiveaza fenomenul , sunt de-a dreptul fascinat ! Dintr-un soare mare si portocaliu se transforma , incet - incet , intr-unul mic si din ce in ce mai galben . Si deja nu prea ma mai pot uita catre el . Atunci am invatat ce-i ..... rasaritul !
Impresionat si orbit de celesta transformare mut privirea catre plutele mele . Unde-or fi , ca n-am mai fost atent la ele ? Vad greu . In fata ochilor mi se valatuceste un gogoloi albastru-verzui . Peste ani aveam sa aflu ca gogoloiu' ala se numeste fosfena si-i din cauza luminii soarelui .
Usor-usor ochii mi se odihnesc si pot privi din nou in jurul meu . Caut plutele in continuare . Unde-or fi ? Aaaaa , una , uite-o colo , da' a doua ? Ma uit insistent pe suprafata apei , o caut cu privirea peste tot . .... Nu e si gata !
- Tataie , nu mai e o pluta .
- Cum , mah , nu mai e ? Ia sa vad .
- Era acolo si nu mai e !
- IA-L !!!
- ...??
- IA-L , N-AUZI ??
- Ce sa iau ? intreb eu bulversat .
- TRAGE , MAH , DE UNDITA ! Apuca de ea si ridic-o ! Ce , vrei sa ti-l prind io ?
Apuc temeinic de cotorul unditei cu ambele maini , plin de adrenalina si emotii , si ..... ridic ! Prin smulgere , fireste , raportat la starea in care ma bagase bunicu' !
Dintr-o data suprafata apei este sparta de o clipoceala . Prin ,, spartura " apei vad un obiect cam cat o palma cum se indreapta ,, glont " catre soarele ce tocmai il admirasem ! La finalul ,, cursei " impusa de lungimea firului , sarmanul ,, obiect " este zmucit inapoi catre suprafata apei . Cade inapoi printr-o noua clipoceala si dupa o secunda de ,, reveneala " se repede in partea stanga , catre plutele bunicului .
- Ia-l incet , mah , ia-l incet ! Trage incet , nu in halul asta , ca-i rupi gura !
- ............... Cum..... adica ...... incet ? intreb eu balbait ?
- Ridica-l incet , tataitule . Incet , pana pui mana pe el !
Ma conformez si ridic incet . Dar ..... in timp ce eu ridicam incet , .... el simteam ca trage tare ! Nu se lasa usor adus la suprafata . Pentru o secunda pun la indoiala sfatul bunicului si ma gandesc ca mai bine-am facut prima oara . Parca a avut mai multa eficienta decat ,, incetu' " lu' asta batranu' . Insa , .... hai totusi sa fac cum zice el , sa nu-l supar . Si continui sa trag .... incet ( hmm ! ) , in pofida evidentei impotriviri a ,, obiectului " de a se lasa adus . Chestia asta ma enerva peste fire !
Iata-l !!!!! Se vede serpuind rapid prin apa ! Fuge sub camera , de-acolo o ia disperat catre papuris , unde sta pret de cateva ..... lungi secunde . Eu continui sa trag .... INCET ( deja pocneam de nervi ! ) si reusesc sa-l aduc langa balonul camerei . Mai ridic inca putin , ..... inca putin , ..... inca , ..... gata ! L-am scos afara ! Atarna de gura dand febril din coada . Inteleg intuitiv ca-i speriat . Dar n-am timp sa ma gandesc acum la asta . Grija mea cea mai mare este sa-l ,, aterizez " pe placa de Tego .
- Bravo nepoateeeee ! Bravo ! Frumos caras !
- Cum caras , bre ? Nu-i peste ?
- ..... ?? Pai e ! E caras !
- Ce caras spui matale aici ? Nu-i caras ! E peste ! Nu la peste suntem ??
Dintr-o data pe al batran il umfla rasul . Radea de nu se mai oprea . Niciodata nu-l vazusem atat de vesel si exuberant .
- Mai Mihaita ! HAHAHAHAHA !!! Mai tataie ! HAHAHA ! E peste , da ! Da-i caras ! Sunt mai multi pesti in apa asta ! HAHAHAHA ! De mai multe feluri ! P-asta-l cheama caras !
- Da ' ...... cine le da nume la pesti , tataie ? P-asta cin' l-a botezat ? Pe fratii lui cum ii cheama ? intreb eu nedumerit .
- ??........ HAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHA !!!!!!!!!! Las' ca-ti explic acasa ! HAHAHAHAHAHA !!! Acu' ia-l si pune-l in juvelnic .
Furios pe penibilul in care simteam ca ma aflu , scot carligul din gura ..... carasului , ca ... deh , asa am inteles ca-l chema , il iau timid in maini si ma uit stupefiat cum incearca ..... sa vorbeasca si totusi nu aud nimic . Am invatat atunci ca pestii nu scot sunete ! Aveam in maini ..... primul peste prins de mine . Si , cel putin intuitiv , am stiut ca n-am sa ma opresc la el !!!
L-am pus in juvelnicul cu capac metalic pe baza de arculet , si febril ma straduiesc sa infig o rama-n ac . De reusit ..... am reusit . Insa numai Dumnezeu stie cum arata saraca cand mi-a aruncat bunicul firul inapoi in apa . Ba ... m-a si enervat iarasi . Continua sa rada de mine !
..................................................................
Va urma
Citat din: bradutzu din Iunie 04, 2013, 09:47:16 AM
ne lasa asa neterminati!
Crezi ca eram tampit sa termin povestea in partea a doua ? ;D ;D ;D ;D ;D ;D
Mai dureaza ...... :o
??? ce ai tu cu inima noastra?
imi aduc aminte de o carte citita de mine cu ceva ani in urma "comando delta" pe care am citit-o o data pe saptamana timp de o iarna intreaga in care nu ma puteam duce la pescuit ca nu ma lasa mama! Sunt pasaje intregi din carte pe care inca le stiu pe de rost si as mai citi cartea inca odata dar am dat-o unui pusti sa se bucure de ea si......nu o mai am!
ce vreau sa spun de fapt este ca esti peste cartea respectiva si ar fi pacat sa nu aduni povestirile intr-o mica colectie!
salutari
ps:
asteptam continuarea si te roooog sa nu ne tii mult pana la urmatoarea!
Multumim
ai grija ca se pare ca provoaca dependenta si vei avea batai de cap cu noi!
Comando Delta! De Dorian Marin, antrenorul de fotbal. Ce carte! Mi-au trebuit mai multi ani sa gasesc locurile din jurul Maliucului pe unde se intamplau o mare parte a actiunilor.
Sunt off topic, dar nu m-am putut abtine!
In rest, sunt in total acord cu Bradutzu. Profita de conjunctura, tot le scrii pe forum si aduna-le intr-un volum. Esti cu mult peste Comando Delta!
Antecedente exista, cazul lui Dorin Chis, sub numele de user Crocodiludilu, ce posteaza pe barcaholic, dar si aici si care este la a doua carte in 2 ani.
Citat din: bradutzu din Iunie 05, 2013, 09:00:57 AM
asteptam continuarea si te roooog sa nu ne tii mult pana la urmatoarea!
Multumim
Si eu va multumesc , domnilor .
Cat despre ....
Ziua aia.... prefer sa scriu cat se poate de atent si deloc pe fuga . Este ziua in care viata mea a capatat o nuanta anume . O nuanta care m-a urmarit pana astazi si care mi-a definit cumva dragostea pentru ape si pentru pescuit . Urmatoarea parte am inceput-o de multe ori . De tot atatea ori am renuntat s-o termin si s-o public .
Cum spune si Vali si cum probabil ati vazut , si eu sunt destul de exigent cu punerea in pagina dar mai ales cu extragerea si sublinierea poantei , a trairii , a chintesentei povestirii . Multe povesti de-ale mele sunt simple . Sunt despre intamplari haioase cu oamenii din viata mea , pe ape , la pescuit , sau in imprejurari ce tin de acestea doua . Despre acei oameni nu mi-e greu sa scriu . M-am inconjurat de oameni cu suflete uriase si cu simt al umorului pe masura . Adica d-aia de pleci cu ei "legat la ochi". Orice as povesti despre vreun moment trait langa ei cu siguranta are farmec . Insa unele dintre ele contin si alte nuante . Nuante inspre care mi-e greu sa ma aplec cu usurinta cu care povestesc o intamplare ilara . Aceste trairi necesita o stare speciala . Nu doar povestire , narare in sine , ci , cum spuneam , evidentierea senzatiei ..... Lucru care nu-i usor . Mai mult , nu vreau sa scriu "la kil" .
Referitor la adunarea acestor povestioare intr-o carte .... credeti-ma ca nu sunteti singurii care ma sfatuiesc s-o fac . Si ma gandesc din ce in ce mai serios la asta . Probabil ca am s-o fac vreodata . Iar cand am s-o fac , pentru voi , cei ce m-ati sprijinit in timp si m-ati mobilizat , un exemplar gratuit va va odihni pe noptiera .....
Inca odata .... multumesc domnilor . Si .... abia astept sa apareti in povestile mele ! ;D
De ne-om cunoaste , si nu se poate sa nu , precis colectionez ceva demn de pus in randuri din "cofetariile" voastre ..... Ca si voua , ca si mie , va curge-n vene un mititel afluent de Dunare . Nu se poate sa n-o "comiteti" ! :D :D
Sa traiti ! :D :D
De comis o comitem multi si cum spunea si Vali braconieru' "cine bea apa din ispol nu se mai vindeca niciodata", dar nu toti avem talentul tau narativ. De trait momentul, o facem fiecare in felul lui, doar ca povestea ce se naste din asta nu suntem in stare s-o spunem.
Cateva patanii am incercat si eu sa le pun pe forum, pe barcaholic, dar cand am vazut ce iese am lasat-o mai moale. De povestit am ce, dar nu stiu cum.
Si tocmai pentru asta apreciez un om ca tine, are si ce si stie si cum.
auzi mah ... ciby ... mai scriem si noi macar cateva randuri bune rele alea sunt si cand citeste '' bah'' zice :
_ Dati-va bah da-cilea , ca nu v-a iese nimic ...
si se supara si baga la scris . Noi scriem 3 randuri si radem cate-o pagina
BAH , da-te-asa , ca am de scris : ;D ;D ;D ;D ;D
............................................
Un stol de p...p...p...pasari pe Agighiol !
..............................................
Stabilim o plecare in pripa la Valea Nucarilor . Era prin Martie , undeva pe la jumatea lunii . Frig ! Nu atat ziua pe malul garlii , cat noaptea in corturi . Frig tare ! Asta facea sa nu ne putem strecura in corturi decat tarziu dupa miezul noptii si nu inainte de a slabi sensibil rezervele de tarie ale grupului .
Plecasem pentru 4 zile si trei nopti insa , cu tot disconfortul termic , impresionati de ,, batalioanele " de marlite si ,, plutoanele " de carasi care decideau ca le sta bine in juvelnicele noastre , am dat care , ce telefoane aveam de dat si ne-am prelungit sederea acolo pentru inca doua zile . Unii si-au rezolvat usor problema asta , altii mai putin usor . Insa , cum bine cunoasteti senzatia , gandeau :
,, - Ce-o fi o fi ! Cu asta ... cine stie cand ma mai intalnesc ! Mananca-n draci ! Nebun sa fiu sa plec acasa !"
Aveam corturile puse in complexul de odihna al ,, Casei Artistilor Plastici " unde , cu ajutorul lui Mabusse si-al lui Didel , aveam ,, ambasadele " asezate in relatii de adanca prietenie cu locatorul acesteia . Impropriu spus ,, acesteia " intrucat cladirea propriu zisa a complexului era demult timp .... arsa ! Din intreg complexul mai stateau in picioare pavilioanele administrative si un foisor cu statut de sala de mese .
Rasfatati peste masura de catre nea Mitica . Nea Mitica , un tip absolut deosebit , extrem de saritor care din orice gest facut ne obliga la si mai mult respect , se autoproclama ,, Lipoveanul nelipovean "! Sustinea ca el n-are nici o treaba cu pescuitul , ca nu-i de prin locurile alea si ca doar ,, nimerise " p-acolo . Problema era insa vocea lui ! Vocea si viteza cu care se buluceau cuvintele la el in gura . Vocea absolut harjaita si putrezita de cele 5 pachete de tigari pe zi si de tariile cu care-si incepea si-si incheia ziua . Dupa fiecare fraza a lui asezam in minte acel ,, puzzle " fonetic si , prin eliminare , construiam fel de fel de fraze din cuvintele lui , iar in functie de contextul discutiei deducem pe cea care s-ar fi potrivit cel mai bine . Pan-la urma ne-ntelegeam . Si-am observat ca asta se petrecea mai mult seara cand frazele noastre urmau aceeasi modalitate de constructie cu ale lui .
Din complexul respectiv , ca sa putem ajunge la locurile de pescuit trebuia sa traversam un canal cu lotca lui nea Mitica , dupa care s-o luam la pas cu sculele in carca pret de aproximativ 1,5 km pe un drumeag paralel cu Canalul Lipovenilor . Am fi putut da si in canal insa in anul ala ziceai c-a dat cu ceva in el ! Nici un oblete nu vazusem . Asa am ajuns sa dam intr-un calugar ce strangea apa altor trei canalute .
Dimineata nu parea greu . Veseli , odihniti , goniti de racoare parcurgeam acea distanta aproape pe neobservate . La a doua tigare deja intindeam scaunelele . La intoarcere insa , se complica treaba ! Pe langa tot ce carasem de dimineata se adauga un juvelnic cu 15 - 17 kg de albitura , plus inca vre-o 10 grade Celsius iar noi in aceleasi haine , plus jumatatile de Alexandrion si Stalinskaia consumate .
Cam in ultima zi plina de stat acolo decidem obositi ca mai bine o luam cu masinile prin sat , ocolim satul Agighiol , intram in camp , si dupa circa 3 - 4 km de drum rupt trebuie sa nimerim in acelasi loc . Mult de ocolit insa ne convenea . Ne puteam arunca hainele groase in masini , juvelnicele pline in portbagaj si lansetele pe masina . Boierie ! Dimineata urmand traseul respectiv am descoperit ca-i mult mai lung si complicat decat estimasem . Atat ne mai rugam , ca pe drum sa nu intalnim ceva care sa nu poata fi trecut cu rotile si sa fim nevoiti sa-ntoarcem . Asta era cel mai sumbru scenariu , mai ales ca dadea peste cap programul ultimei zile de stat acolo .
Ajunsi cu aventuri la locul nostru , dupa multe ocolisuri si vaioage , ne punem gospodareste atat pe pescuit cat si pe ultimele jumatati de tarie . Frigul , mai iute ca-n zilele trecute ajuta teribil la asta . Si a fost sa fie ca pe frigul ala sa avem si cea mai prolifica zi din toate ! Toti aveam juvelnicele pline de caras , ciortan si balos , si numa' exemplare rasarite ! Venea asta spre noi ca un ,, La Revedere " frumos !
Ne-am intins in ziua aia mai mult ca-n primele . Pana pe la 15 00 h . Voiam sa profitam la maxim de sansa asta inainte de-a pleca . Insa omiteam un lucru : atatea ore , fara mancare , cu tarie din abundenta , ..... eram ,, usor loviti " ! Intr-atat de ,, loviti " incat focalizam din ce in ce mai greu insula Popina de pe lacul Razelm . Si credeti-ma , nu-i deloc micuta insula asta ! Nu ne pasa ! Era prea bine si frumos ! Nu ne interesa nici de o eventuala intalnire cu politia locala la trecerea prin Agighiol !
,, - Ce-i spui Mabusse daca te opreste ?
- Ce sa-i spun ? Ii spun ca nu gasesc ciocolata cu rom !
- Pai .... ce legatura are ?
- Nu vezi mah ca esti beat ! Are !!!
- Aaaaa ! Daaa ?? Ok atunci ! Asa spunem !
Cat am mai fi vrut noi sa stam cu betele-n apa foamea ne chema in tabara . Nu atat foamea in sine cat gandul la plachia ce ne-o promisese nea Mitica , si care cu siguranta se racise pan-la ora aia ! Plecam ! Gaseau rotile mai greu ca dimineata sleaurile drumului de tara , insa inaintam ! Ba la starea pe care o aveam puteam afirma cu mana pe inima ca inaintam vertiginos ! La trecerea pe langa lacul Agighiol focalizam cu destule dificultati un stol gigantic de pelicani . Livache sensibil la genul asta de privelisti si in general la frumusetile naturii se entuziasmeaza si tipa :
- Opreste bah ! Opreste !
- Ce-ai mah ?
- Opreste , am zis ! Stai putin sa ne uitam !
- Opreste mah , nu vezi ca sare asta din masina ? Fa-i damblaua omului !
Pune Mabusse o frana nu tocmai regulamentara incat Didel , care conducea masina din spate . cu evidente eforturi reuseste sa nu ne loveasca . Didel , am uitat sa spun , avea ferma convingere ca el nu-i ,, lovit " deloc , si ca i se cuvine sa fie liderul grupului in ziua respectiva . Intr-atat credea in asta incat tipa mai tare ca toti , asa cum ii sta bine unui adevarat conducator al unui grup de pescari pierduti in pustiu !
- Baaaaah ! Ce frana-i asta ?
- Am oprit din timp Didele ! Ce tipi asa ?
- Unde dracu' ai oprit mah din timp ? Mai aveam putin si ,, ma urcam pe tine " !!!
- Pai daca nu te uiti la ,, stopuri " ! Ce sa-ti fac mai nene ?
- Iaute-l bah si p-asta ..... cu stopurile lui cu tot ! Poate ti-le fac praf acum !
In timpul asta Livache , cum v-am zis , sensibil la orice-nseamna natura , pierdut in reverii , pasind usor catre Agighiol , zambind se-ntoarce catre mine :
- Vezi bai Pictore ? Vezi ? P...p...p...pelonicalii !
- Ce-s aia mah ? zic eu pufnind in ras . Sunt p...p...p...peconiali !
- Ce dracu' bateti campii mah acolo ? intervine Mabusse iritat de dialogul nostru balbait . Sunt .... d-aia mah .... cum le zice ? .... pelicanoli !
- ..... Bah ! Hai sa mergem ! Hai ca ma enervati ! Sunteti matoi ! zice Didel nervos in timp ce-si impingea ochelarii mai in sus pe nas ! Ce PLM , mah , nu sunteti in stare sa ziceti ..... pelicantropi ??
........................................................................
- va urma -
Un stol de p...p...p...pasari pe Agighiol
(continuare )
Gabi ! Baiat istet !
..................................................................
Dupa ce trecem de ,, dilema " ce-o aveam in legatura cu numele zburatoarelor de pe Agighiol , dupa ce traversam comuna dezamagiti ca nu i-am putut studia grimasa politistului local spunandu-i dezinvolt ca ... noi doar cautam ciocolata cu rom , dupa ce trecem de cateva ori prin dreptul ulitei ce ne-ar fi scos din sat si ne-ar fi condus spre tabara , dupa multe alte discutii amicale in contradictoriu , iata-ne ajunsi si iata-ne in fata unei farfurii umpluta cu generozitate de catre nea Mitica cu o plachie absolut fara egal !
Obositi , obositi atat de ziua respectiva cat si de multitudinea de senzatii ce le intalnisem si le petrecusem in saptamana respectiva , infulecam in tacere din ,, ambrozia " cu gust de peste gatita cu dragoste si simt de raspundere de catre originala noastra gazda . Mai pe urma , pe la sfarsitul mesei , umblam insetati la bidoanele de vin , ne umplem paharele , dam noroc , dar nu inainte de-al invita si pe nea Mitica sa ciocneasca cu noi . V-am mai spus despre el cam ce fel de om este . Este de un bun simt iesit din comun . In timp ce noi ne bucuram de tot ceea ce ne oferea , dansul statea retras in cel mai umbrit loc studiind parca reactiile noastre , parca voind sa se bucure de bucuriile noastre . Mi-aduc aminte ca-n respectivul concediu , nu de putine ori imi dadeam gandurile la o parte si ma-ntrebam ..... ce-o face el , saracu' , in viata lui de zi cu zi , cum o gandi , ce bucurii o avea si ce si-ar putea dori de la viata , cum si-o umple timpul cand nu are pe nimeni prin preajma , nimeni in care sa refuleze indatoritor .
Cum spuneam , il invitam sa stea cu noi la masa , sa manance si dansul , sa nu stea asa retras ca nu este cazul . Se justifica simplu :
- Nu domnilor . Am mancat io , stati linistiti .
- Hai bre , vino-ncoa ! zice Mabusse . Vino , ia loc si mai mananca putin . Doua batai strica , doua mese niciodata !
- Nu dom' doctor . Sarumana . Nu mananc . .... Io mananc urat si n-am dintii toti in gura . Poate va fac sila .
- Hai bre , nea Mitica ! sarim toti cu gura pe el . Lasa treburile astea ! Vino-ncoa' si stai aicia langa mine , ca n-o fi foc !
Greu , reusim sa-l aducem langa noi la masa . Se simtea stingher , se simtea ,, bagat in seama de oameni importanti " , se simtea parca rupt din simplul sau univers . Sau poate ii era teama ca se va simti foarte bine , iar la plecarea noastra de maine .... ii vom lipsi si noi si mugurele de traire necunoscuta pana atunci de el ce-si facea loc in sufletul lui . Nu stiu , n-am mai stat sa ma gandesc la asta , pana azi .... chiar uitasem .
Va mai spuneam ca felul lui de-a vorbi era practic aproape imposibil de urmarit . Intuitiv acceptam ca-i limba Romana . Insa .... parca era pasareasca ! Stiam ca trebuie sa intelegem , ca n-ar fi un efort prea mare sa-i patrundem spusele , dar , daca nu eram ,, energizati " suficient cat sa ne aliniem ,, tainele comunicarii fiintelor superioare " cu ale dansului , nu reuseam usor . Ei bine , in dupa amiaza aia eram .... ,, plini de energie " . Ne uimea , de-a dreptul , usurinta cu care-l intelegeam pe nea Mitica , si , stupefiati ne uitam unii la altii vazand in colegii nostrii cum vorbesc si ei , in aceeasi cantitate de litere doar ca oranduite aleatoriu , si cu un ton mult sub baritonal si ,, grav " , sau , dupa cum era cazul , gaseam fraze in care consideram absolut necesar sa repetam o anumita litera . Probabil pentru o mai buna intelegere a celorlalti .
- Mai nea Mitica , traiti-ar familia matale , ce-i faci bre la plachia asta ? E Dumnezeiasca !!!
- Tata , de data asta ma ajutat si Gabi , baiatu' meu . Dumneavoastra nu-l stiti , c-a fost plecat la Sarinastuf cu provizii . E venit de deunazi , dupa ce-ati iesit la peste . Acu' doarme ca-i frant .
- Cum bre ? Ai baiat asa de mare ??
- Daaaa ! Mare si sanatos , baiat destept , nu prost asa ca mine . A fost si la scoala ! ne spune nea Mitica mandru . Si m-ajuta p-acilea toata ziulica , face toate alea !
- Bravo bre ! Sa-ti traiasca ! Cand s-o scula sa-l aduci sa-l stim si noi ! zice Nae ridicand paharul .
Ca-n orice parinte ce-si incepe ziua si gandurile cu copilul sau , si si-o incheie tot cu si prin el , nea Mitica pus dintr-o data in postura de-a avea ce vorbi cu ,, domnii de la Bucuresti " care , iata , il si asculta ,, fascinati " , sare din scaun :
- Da' las' ca-l scol sa-l vedeti ! Acu' ma duc !
- Lasa-l bre sa doarma ! Vine el mai pe seara !
- Nu ! Las' c-a dormit destul . Atatia oameni prin batatura si el porcaie-n odaie ? E rusine mare . Ca n-a fost aci , e una ! Da' acu' ca-i acilea tre sa vada de oameni ! zice gazda noastra si dispare catre odaie inainte de-al putea noi opri . Si se-ndeparta parca nerabdator sa-si trezeasca odrasla , sa-l aduca repede sa-l cunoastem . Noi pe el , si el pe noi .
Auzim dinspre odaie niste strigate , un dialog ciudat care cu siguranta nu era romanesc . Replicile lui Gabi la fel de neandertaliene si grobiene ca ale lui tata-sau , ceva zgomote de bufneli si tranteli la care ne-am uitat lung unii la altii si tacit am decretat ca n-au cum sa fie venite din violenta , ci poate din vreun soi de manifestare de dragoste ce noi n-o stim , dupa care apare nea Mitica tot singur , asa cum plecase .
- Gata . Vine . L-am trezit . Da' i-am spus sa-si dea cu apa pe fata inainte sa vina-ncoa . E baiat destept , v-am zis , si e rusine sa vina acilea cu ochii lipiti de somn . Vine-acu' !
- Hai bre omule ! Ti-am spus sa lasi baiatu'-n pace . Se trezea cand putea si venea el singur !
- Nu ! Acu' sa vina . Cand zic io ! O fi el destept , da io sun' tac-su ! Vine cand zic io !
- Cum zici matale , bre ! zice Mabusse conciliant , nedorind sa adanceasca vre-un conflict probabil dintre cei doi . Sa vina sa-l stim si noi ! Nu-i asa Pictore ? sa vina acum !
- Da doctore ! Sa vina sa-l stim si noi . Poate vreodata nu-i nea Mitica p-aici si-om avea nevoie de cineva sa ne deschida portile .
- Da domle' ! Sa vina ! zice Livache . Sa vina acum ! Mai ales ca-i si destept cum zice tac-su , am si io cu cine vorbi ceva nou ! De astia m-am saturat o saptamana .
.......................................................
In cateva minute apare ..... Gabi ! Un nume prea mic si prea lipsit de ,, cantitate " pentru a fi purtat de ..... muntele de om din fata noastra . Pret de-o secunda gandul mi-a fost plecat la Gulliver , Gargantua , Godzila , Yeti sau alte personaje gigantice din carti sau filme . Greu de apreciat ce inaltime sau greutate avea . Sunt oameni pentru care aceste unitati de masura parca nu se pot aplica si nu poti nici macar aprecia cat au . Esti doar coplesit de gigantul din fata ta . Asa si Gabi . Era pur si simplu ... mare !
- BUNA ZIUA ! zice simplu si face sa ne vibreze paharele noua si inima-n piept lu' tata-sau . GABI !
- Noroc .... mai .... Gabita ! zice Mabusse pierdut .
- Salut Gabi ! zic eu privind in sus .... de tot .
- Hai noroc ! Ce-ai mancat mah ? zice Livache amuzat .
- Sa traiesti ... flacau ! zice Didel de-a dreptul complexat de talia interlocutorului . Ce-ti da , mah , tactu sa mananci ? Boillies-uri cu alune ?
- ... NU . ASA-S IO . MARE .
- Aaaaa , Daaa ? Nu , serios ? Asa esti tu , mare ?? zic eu jumate amuzat , jumate inspaimantat .
- Pictore ....... ,, mergi incet " ! zice Nae insotindu-si spusa cu o privire sugestiva ce ma indemna la maxima diplomatie .
- AAAA ! NU ! DOAR CE-AM FOST LA SARINASTUF ! raspunde Gabi .... inteligent facandu-ne pe noi sa ne privim cu sprancenele ridicate la jumatea fruntilor si provocand un zambet mandru pe fata lu' nea Mitica .
In sfarsit . Pretindem ca .... ceva ne scapa , ceva n-am inteles noi cum trebuie ( doctore , fiti-ar vinu'-al dracu' , e bun rau , da se suie la cap ! ) si-l invitam sa ia loc . Se sfatuieste tamp din priviri cu tac-su , acesta-i da acordul tacit , Gabi sa pravaleste pe scaunul metalic trezind in noi suspiciuni la adresa rezistentei la eforturi mecanice ale picioarelor acestuia .
Odata ce-l aveam la masa era absolut firesc sa-i punem un vin ( ocazie cu care-am descoperit ca paharele de oameni normali erau subponderate pentru .... flacau ) , sa-i punem si lui o portie da plachie si ..... sa facem conversatie inteligenta cu el , asa cum ne-a sugerat plin de mandrie tata-su ca ar trebui :
- Si .... ia zii Gabi , .... care-i treaba ? incep eu timid .... nestiind cu ce sa-ncep .
- CE FUMEZI ? AAAA , D-ASTEA . SI LA NOI ,, ARE " .
- Bun ! Perfect ! Ia o tigare ! Vrei ?
- DA .
- Deci .... , ce zicea Pictoru' ? Care-i treaba ? insista si Nae .
- CARE TREABA ?
- Pai .... zii si tu ceva !
- AM SI BARCA !
- Ia-'uzi ! Are si barca ! Bravo , bai Gabi ! Ai barca ! De care ?
- DA , DA' NU-MI INTRA TOATE ALEA-N IA . IO AM VRUT DA' N-AM PUTUT !
- ..... Nu-ti intra toate ? Nasol . Pai ..... cum ai incercat ? Zi-ne si noua , sa stim si noi !
- AM MAI PATIT ASTA PE RAZELM , ANU' TRECUT CAND A DAT GHEATA !
- ..... ?? Daaaa ? Siiiii ? Cum a fost ?
- I-AM SI ZIS LU' ALA , , LU' VANEA , CA MAI BINE NU MA DUC .
- Daaa ??? I-ai zis ? Bravo ! Asa-i trebuie ! .... Da' .... Vanea ce-a zis ?
- AM AJUNS TARZIU , PE LA 10 ! CE SA MAI FAC D-ACOLO-NCOLO ?
Imaginati-va o masa plina de oameni , care cum a fost prins de inceputul ,, discutiei " . unii cu paharele ,, in drum " spre gura , altii cu tigarile sprijinite pe scrumiere , unul in drum spre buda si oprit in cadrul usii cu capul intors , cu privirea fixa si uitand de ceea ce-l facuse sa se ridice , in capul mesei un bust gigantic terminat in extreme de doua brate cat doi busteni , in sus cu un gat de dimensiunea unei galeti de nada , pe care se aseza o capatana uriasa , invelita de un par des si canepiu sub care gaseai o singura spranceana de cca 30 cm / 5 cm care umbrea cu generozitate doi ochi mijiti si somnorosi dar lipsiti de ura ( de fapt lipsiti de orice ) , un nas ,, borcanic " si doua buze ce aratau mai mult decat clar ca ..... avem foarte putin vin ramas pentru ultima seara la Valea Nucarilor .
Singura figura normala , fericita sau zambitoare din intreg cadrul respectiv , era a lu' nea Mitica ! Era scufundat in mandrie paterna privindu-si odrasla la masa cu ,, domnii de la Bucuresti " discutand ,, treburi serioase " .
Scutur vehement din cap spunandu-mi si ambitionandu-ma sa-i ,, dau de cap " situatiei , mi-l fac din priviri pe Livache aliat in scopul ce mi-l propusesem si continui :
- Da Gabi ! Era deja tarziu ! Daca plecai si tu mai devreme ..... poate se rezolva ceva ! spun eu raspunzand la .... nimic ! Livache intervine in forta sa ma ajute :
- Da Pictore ! Daca pleca mai devreme ..... era ceva , nu ?
- AU LUAT TREI TOANE DE ALBITURA , AI DRACU' ! zice Gabi tamp .
- Mai Gabi ! Stai asa ! zice Nae . Mai frate ! Noi nu ne intelegem deloc ! Tu ce zici acolo ?
- NU DOMNU' , N-AI INTELES ! IO N-AM VRUT SA MERG DELOC !
- Unde n-ai vrut mah sa mergi ? intervine Mabusse usor iritat .
- TI-AM ZIS ! PE RAZELM !
- Cand Gabi ? Asta iarna ?
- NU !
- Da' Cand mah ? Nu ziceai tu de asta iarna cand a dat gheata ?
- NU ! ACU' CAND AU VRUT MALAIU' , ULEIU' SI FAINA !
- .............. ??
- N-AI INTELES . STAI SA-TI MAI SPUI ODATA ...... FII ATENT ACILEA .....
- Bine ! .... Hai ! .... Ia-o de la capat , da'-ncet , sa intelegem ! zice Mabuse scos din minti !
- AU PLECAT EI TREI , LA-NCEPUT . AI INTELES ?
- Nu ........ Tu du-te mah , si pisa-te ! Ce-ai ramas in usa ca prostu' ?
- ... Las' ca ma pis p-orma . Tre' sa vad ce se-ntampla !
- Las' ca-ti zicem noi !
- N-aveti cum .....
....................................................................
- Gabi ! ..... Deci ! ..... Despre ce vorbim ?
- PAI VA SPUNEAM CUM E TREABA !
- Care treaba ?
- PAI CU BARCA , CAND AM FOST IO CU MALAIU' !
- Livache ! Stai ! Piua ! Gabi , ia tati o tigare , trage bine din ea , noi ne calmam , si-o iei de la capat . Bine ?
- N-AM MAI LUAT-O ODATA ?
- Ba da ! Mai ia-o odata !
- Spune-i mah s-o ia de la capatu' alalaltu' ! Poate suntem noi ,, dusi " si nu-ntelegem !
- Bah ! Ia taceti din gura si lasati baiatu' sa spuna el ce-are de spus , si nu-l mai interupeti ! Va bagati voi aiurea-n seama si-l zapaciti ! Zii Gabi !
- ASA . CAND AM AJUNS ERA TARZIU . SI-A RAMAS PROSTII FARA MALAI . CA BARCA N-O MAI AVEAM DE ANU' TRECUT . DA' I-AM ZIS SI LU' ALA SA VINA CAND POATE , CA-L REZOLV IO .
- ...................... ??
- Fratilor , Caragiale ..... e la cresa , grupa mica ! Sa mor eu !
- ........ Du-te ma si te pisa , n-auzi ?
- Nu plec nici daca ma pis pe mine ! Tre' sa stau aici sa vad !!!
- HAI CA NU-I ASA-NTUNERIC . O IEI DUPA GARDUT LA DREAPTA SI DAI DE STUFU' ALA . IO ACOLO MA p*s !
- Mabusse , ce-ai pus frate-n vin ? Coca ?
- Bah ! Terminati cu prostiile ! Asta-i caz medical , si vreau sa inteleg ! zice Mabusse profesional .
Ca sa fi la peste si sa nu-i auzi vocea lu' Didel , ..... trebuie .... sa nu fie acolo !!! Toata seara Didel tacuse si se uita ori prin ochelari ori pe deasupra lor . Saracu' , ca si noi nu intelegea nimic , insa eforturi depuneam toti s-o putem face . Ceva ne scapa , si asta ne irita la maxim !
............................................................
Dezarmat , Nae din cadrul usii , spune :
- Mai Gabi . Uite cum facem : tu spui ce-ai de spus , noi intelegem sigur , da' nu azi ! Maine , promitem ca ne gandim la ce zici tu , si pana plecam d-aici iti spunem parerea noastra . Ok ?
- CUM VRETI DUMNEAVOASTRA , DOMNU' NAE . IO NU MA SUPAR .
- Perfect ! Mai pune-i mah baiatului un vin , lu' nea Mitica la fel , si lasati-l sa spuna !
- SPUNEAM CA M-AM CERTAT CU EI , CA IE PROSTI ! IO LE-AM ZIS DE ANU TRECUT !
- Bravo Gabi ! Foarte bine ! Da-i inainte , zii !
- PAI DA ! CA D-AIA L-A SI LASAT AIA A LU' SACOTEI ! DE PROST CE IE , D-AIA !
- Si el ce-a zis ?
- CE SA ZICA ? A ZIS CA LUI NU-I TREBE BARCA !
- Ahaaa ! ..... Da' malaiu'-i trebuia ?
- CARE MALAI ?
- Ala de ziceai ca l-ai dus cu uleiu' si cu faina !
- CARE ?
- Pai n-ai zis , mah , tu ca ai dus ulei , malai si faina ?
- AAAA ! DA , DA' ACUM NU DE-AIA SPUNEAM !
- Gabi ! Schimbam iarasi ! Tu ..... zii ce vrei tu ! Noi .... nu mai vrem nimic ! Bine ?
Se ridica Didel , ridica solemn paharul de pe masa si cu un ton aproape neantalnit la el se intoarce spre nea Mitica :
- Nea Mitica , sa-ti traiasca ! Ai o minune de baiat ! Destept , gospodar , muncitor si ,, painea lu' Dumnezeu " ! Sa va dea Dumnezeu sanatate ! Hai noroc ! Si tu Nae , .... du-te si te pisa ca nu mai spune nimenea nimic ! Care mai scoate o vorba-n seara asta ..... doarme cu Gabi !
;D Moamaaaaa cred ca avem magnet la acelasi soi de oameni :D.Ce multe am patit si noi,ce repede ne gasesc,de cate ori am ratat baia fiind curiosi sa mai auzim cate ceva......
Nu am vazut pana acum locuri de pescuit,capturi,sangeeeeeee.....
Trofeeeee....Azi am intalnit un domn cu mainile inrosite dupa un dril de 3 ore cu un somn la Scurta,deznodamantul final fiind lanseta rupta si mult sange de data asta donat de pescar.
Radio , Matizu' , si agentu' Dobre
- partea I-a .
....................................................
-Noroc Pictore !
- Hai sa traiesti . Ce faci , mah ?
- Bine , tu ?
- P-acasa , ca omu' , duminica .
- Mergem pana la Arges ?
- Pentru ?
- Mai vedem si noi care-i rostu' p-acolo , .... trage , nu trage , .... se prinde , nu se prinde , ..... alea-alea .
- Si unde pe Arges vrei , mah , sa mergem ?
- Pe-autostrada , pe la km 36 , in balastierele-alea , c-am auzit ca s-a cam prins p-acolo saptamana asta.
- Si cand vrei sa mergem ?
- Pai acuma ! In patruj' de minute sunt la tine .
- Ce-ti trebuiesc patruj' de minute sa ajungi din Crangasi in Militari ?
- Trec sa-i iau si pe aialaltii , c-am vorbit deja cu ei .
- Pan-la masa de pranz eu vreau sa fiu acasa , ok ?
- Hai , mah , ce dracu' ? In doua ore suntem inapoi .
- ..... Hmmm . Hai . V-astept .
In 40 de minute cobor in parcare si-mi astept amicii . Apar in scurt timp inghesuiti in Matizul Nelei , veseli nevoie-mare ! Radio mai vesel ca toti .
- Cu ce vreti voi sa mergem , mah , pe Arges dupa ploile astea ? Cu Matizu' ??
- Termina , mah !!! Nu masina conteaza . Soferu-i "miezu' " !
- Bai nebunule , sunt noroaie cat "Casa Scanteii" ! Hai cu-a mea .
- Nu , ca consuma . Si nu ne bagam chiar in noroi de tot , ai sa vezi .
- ..... Treaba ta , cum vrei . Io nu-mping la masina daca ramai intepenit .
- Hai , treci sus odata , daca vrei sa fii-napoi la pranz .....
Ma strecor nitel cam chinuit pe bancheta din spate langa Relu si Andrei si in cinci minute deja Matizul "zboara" pe autostrada . In alte douazeci de minute la km 36 o paraseste pe una din bretelele de "fuga" si ne indreptam catre balastierele parasite despre care auzise Radio ca tin peste mult . Plouase in ultimele trei zile dar drumul nu ne facea probleme fiind tasat cu criblura si pietris . Dupa niscaiva sute de metri ajun gem "gloriosi" pe malul acestora ..... Pescari deloc !
-Ia zii mah , unde-s pescarii ??
- ..... Ce stiu io unde-s pescarii . Da' de ce trebuie musai sa fie ?
- Unde-ai auzit tu , bai aiuritule , sa se prinda peste sa nu fie pescarii "ciopor" pe mal ?
- Am auzit .....
- ..... Ai auzit pe dracu' !
- Uite-l p-ala cu oile , hai pan-la el sa-i cautam de vorba .
- Si ce dracu' sa-ti zica ala ?
- Nu stiu . Hai sa vedem .
Ne apropiem la pas de un amarat de cioban cu niste oi si mai amarate , pline de ciulini si cu apa mustind in lana , cautand scoase din minti prin grohotis macar un firisor de verdeata pe care sa-l pasca . De pe langa turma se reped la noi doi caini si mai amarati , schilozi , loviti , ragusiti si la fel de plini de scaieti ca oile de le-aveau in paza .
- Baaaaah , ..... noroc !!! Sa traiesti ! ..... Musca cainii astia ??
- .... Nu st'u . Da' ce vrei ?
- Vino-ncoa , sa te-ntreb ceva !
- Ce ?
- Vino-ncoa si te-ntreb !
- Da' ce vrei sa ma-ntrebi ?
- Mai nene , nu esti sanatos ? Da-te-ncoa si-ai sa vezi .
- Vino tu .
- Vin , da' zii-mi cu cainii astia care-i treaba pan' la urma ? Musca sau nu ?
- Io de un' sa stiu ?
Radio , intr-unul dintre putinele sale momente de stupefactie , se-ntoarce catre noi cu ochii mari :
-Bai , asta-i sanatos ? Auzi , ca cica nu stie daca musca aia .
- Pai poate n-o stii , mah ! Care mai e diliu ca tine sa-i caute lu' asta de vorba ?
- Cum adica , mah ? Ce i-am facut ?
- Pai io stiu ca nu i-ai facut nimic .... Da' nah , in capu' lui , vezi bine , e alta socoteala .
- Bah , mai da-i dracu' de caini , io ma'c la el sa-l intreb .
- Du-te mah ! Sa fii sanatos .
Se-apleaca Radio dupa un retevei , lucru care mai abitir a starnit cainii ciobanului . Cert este ca intr-un final reuseste sa se apropie de acesta tinand totusi cainii la o distanta ce-i asigura integritatea fizica . Printre latraturile acestora auzim franturi de dialog :
- Sa traiesti .
- Si matale .
- Nene , vii zilnic p-acilea ?
- Di ce ma-ntrebi ?
- Zii bre ! Vii zilnic ?
- Da , c-am stana acolo sea , la marnea padurii . Da' di ce ?
- Auzi bre , ai vazut pescari p-acilea zilele astea ?
- Am vazut .
- Si ? Ia zii , au prins ceva ?
- Io de un' sa stiu ? Le caut io de vorba ?
- Pai nu tre' sa le cauti de vorba , tre' numa' sa vezi dac-au prins ceva .
- Eee , na , ca n-am vazut . Pai io stau sa ma zgaiesc la ei ce fac ? Ce treaba am io cu ei ?
- ..... Mda .... In fine , asta e . Ramai sanatos .
- Sa traiesti . ...... Auzi ? Da di ce ma-ntrebi ?
- Ce conteaza ? daca zici ca nu i-ai vazut prinzand ..... ce rost are ?
- Pai are . Ca am auzit in sat ca tot pestele e strans mai la deal nitel , dincolo de drum . Acolo cica-i toti astia de se duc la peste .
- Unde , mah , dincolo de drum ?
- Iaca .... la "teava" daca stii . Unde-i teava aia mare de gaze de trece peste Arges .
- .... Sa traiesti !!!! Te iubesc !!!!
- .... Da' di ce ?
- .... D-aia , na ! ii raspunde Radio ciobanului din fuga indreptandu-se catre noi si facandu-ne precipitat semne din care trebuia sa intelegem sa sarim in masina .
- Pictore , tu stii p-aici ..... Unde-i teava aia de zice asta de ea ?
- Hai lasa , nu mai ..... Nu mai stii tu unde-i teava , ca oricum n-ai cum s-ajungi acolo pe noroaiele astea . Hai acasa , fi-ti-ar balastierele ale dracu' .....
- Hai , mah , pan-acolo sa vedem !
- Bah , tu nu esti sanatos ? N-auzi ca nu-i drum de mers acum pe el ??
- ..... Macar pan-aproape , sa vad io cam pe unde e .
- Radio , daca ramai intepenit , .... ti-am zis , .... al dracu' sa fiu daca imping la masina ! .... Ia-o-nspre autostrada , treci pe sub ea si mergi inainte ......
Trecem vijelios pe sub autostrada si continuam sa avem sub roti criblura . Drum de exploatare , plin de ochiuri de apa stransa dupa ploi , dar fara sa intampinam probleme majore . Provocarea insa apare la momentul la care trebuieste sa parasim criblura si s-o luam la dreapta pe un drum agricol ce ne-ar fi dus la celebra teava de gaze de peste Arges . Drumul mustea de apa iar pamantul era din acela cleios . Sarim cu gura pe Radio :
- Bai nebunule , nu intra pe drum ! Ti-am aratat unde e , n-ai decat sa vii altadata , acu' hai-napoi acasa !!!
- Da' Radio , nu risca . Ramai intepenit !
- Taceti bai din gura ca stiu io ce fac ! N-o iau pe drum . O iau pe langa , pe iarba .
- Baaaaai ! Mai rau e pe iarba ! Aluneci de te iau dracii !
N-aveai cu cine te-ntelege ..... Radio accelera , vira si schimba vitezele intr-un ritm nebunesc incercand sa tina micutul Matiz paralel cu drumul . La un moment dat , in pofida urletelor noastre de-a vira la dreapta , Radio vireaza brusc stanga si-si alege un mic delusor pe care incearca sa urce rotile din stanga . Acestea ajung pe coama dar din inertie masina scapa dincolo de delusor ...... intr-o mare baltoaca de cca 50 cm adancime si se intepeneste cu spoilerul in malul acesteia dandu-ne pe noi cu capetele in toate alea prin masina !!!!! .
- RADIIIIIIOOOOOOO , DOBITOC INCURABIL , ..... TE OMOOOOOOR !!!!!
- ..... Ce mah ? ... Ce v-ati speriat asa ? O scot imediat , ia sa vezi .....
- Ce dracu' sa scoti , mai tampitule ?? ..... Asta nu mai iese d-aici !!!
- Bine , si-atunci ce facem ?
- Ce .... FACEM ?? Noi nu facem nimic , neghiobule !!! ..... FACI !!! Faci ce vrei numa' scoate-o d-aici ca te spanzur , sa fiu al dracu' !
Radio forjeaza micutul motor si vireaza alandala fara ca masina sa se miste macar un milimetru . Incearca in fata , in spate , ..... nimic . Ne este din ce in ce mai evident ca masina este realmente infipta in malul mocirlos si ca pe cai normale nu avem cum s-o scoatem de-acolo ..... Suduim si blestemam cat n-am facut-o in doi ani la un loc , ne enervam reciproc de la un moment la altul , si evident spargem toate astea-n capu' lu' Radio care in sfrasit s-a resemnat intelegand ca trebuieste sa recurgem la altceva . La un alt fel de-a scoate masina din baltoaca . Ne calmam fortat , ne-aprindem toti tigarile si cautam o solutie :
- .....Bun .... Ce facem ?
- ..... Nu stiu .
- Zii Radio , ce e de facut .
- Io stiu ce-i de facut , da' nu zic !
- ..... Cum dracu' .... stii ce-i de facut da' nu zici ??
- Nu zic !
- Zii tembelule , ce-i in capu' tau ?
- ..... Iesim si-o impingem !
Evident asta straneste al "tsunami" de blesteme , bagari si scoateri , Dumnezei , sfinti , sorti , parinti , surori , frati , neamuri mai mult sau mai putin apropiate , etc ! Trece si asta si dupa ce ne-am descaltat si ne-am sumeticat pantalonii coboram in mijlocul baltoacei . Talpile ni se scufunda lent in pamantul mocirlos prevenindu-ne asupra "aventurilor" ce-aveam sa le parcurgem .......
.............................................
Dupa cca 2 ore ( !!! ) de opinteli si zmuciri reusim sa urcam Matizul cu spatele pe varful delusorului . Ne bucuram la unison si ...... avem timp sa ne privim unii pe altii . Vocile ni le recunoasteam . dar nu si figurile ! .... Eram plini de noroi efectiv din cap pana-n picioare . Incerc sa-mi aprind o tigare si descopar ca nu am cum ! Nu am cum sa bag mana-n buzunar , am bricheta fleasca , nu am niciun deget din care sa vad macar un cmp de piele nenoroita . Initiez inc-un val de injuraturi , smulg scos din sarite o husa de pe-un scaun , ma sterg nervos si reusesc sa-mi aprind tigarea . Fumega si ea ..... si eu !
Radio nu indrazneste sa ridice ochii catre noi , sa scoata un cuvant , sau sa comenteze la momentul la care ne aruncam noroiti pe banchetele masinii . Dintre toti il auzim pe Andrei pe un ton cel putin baritonal :
- Radio , ..... mucles ! Mars acasa cat esti inca viu .
Oalele si rotile sunt pline la saturatie de pamant . Puntea probabil la fel . Masina se zbuciuma periculos la peste 40 km / h facand sa para c-ar avea rotile partate . Cu avariile puse ne indreptam spre Bucuresti . Este deja 14 30 , am pierdut cu totii masa in familie , ne facem scenarii absurde despre cum o sa faca asta sa ne duca pe toti pana acasa . Incet-incet isi cauta de vorba cu noi :
- Bai , ..... am belit-o . Ce-i zic lu' Nela ?
- Ce-i zici lu' Nela ? .... Ii spui ca esti retard , handicapat , capsoman , si alte alea ! Si ma doare-n cur de ce-i zici tu lu' Nela , ..... zii ce-i zic io lu' a mea acasa ??
- Lasa mah , ii spui ca io-s de vina .....
- PAI STIE , MAAAAH !!! Stie ca tu esti de vina !!!!! Tu esti de vina si ca-i seceta-n Sahara , idiotuleeee !!! Esti de vina si ca ploua-n jos , mah !
- Da , mah , da .... ce sa' spun . Bla-bla-bla ....
- Hai , fa-ma sa te fac toata viata sa spui numa' bla-bla ......
- Cum adica ?
- Adica-ti dau cu ceva-n cap !
- ..... Bai , va rog ceva .
- Ce vrei ??
- Uite , cel mai aproape de autostrada stai tu . Mergem la tine in cartier la "Petarda" sa mancam cativa mici si p-orma sa m-ajutati sa duc si io masina la spalatorie . Si ne spalam si noi la aia acolo cu kercheru' . Fac io cinste .
"Petarda" e un mic local de cartier unde poti hali niste mici ..... destul de buni care-ti poti fi serviti pe niste mese ruginite . Ne cunoastem cu ospatarii si este poate singurul local din lume in care-am fi indraznit sa intram in halul in care eram .
Radio chiar are sa ne faca cinste iar noi chiar consideram ca nu-i cazul sa-l "refuzam" . Mai mult , decretam sa-i aducem paguba serioasa in portofel .
Cum-necum ajungem la "Petarda" , sideram ospatarii si ospataritele , ni se dau ziare sa punem pe scaune si ni se ia comanda : 20 de mici si ..... tot atatea beri !
- Radio , bei si tu , mah ??
- Da. Merit si io o bere dupa atatea aventuri .
- Nu mah ! ..... Tu meriti Verde de Paris !!! Da' nu asta-i problema . Cum conduci p-orma ?
- V-arat io . Oricum masina ramane la spalatorie in noaptea asta . Problema e doar d-aici pan-acolo
............................
<<< Va urma >>>
Radio , Matizu' , si agentu' Dobre
Partea a doua ......
..................................................
Plini de noroi terminam primul platou cu mititei si primele doua beri / cap de om . Facem semn ospatarului sa "recidiveze" . Dupa al doilea platou de mititei si cate alte doua beri ..... continuam cu bere . Dumnezeu stie cata am mai cerut . Cert este ca am realizat ( greoi , e adevarat ) ca se face de sase seara ......
In mahmureala noastra realizam faptul ca am lipsit familiilor de la masa de pranz . Telefoanele sunasera , e adevarat , insa cine dracu' avusese curajul sa raspunda ??
- Bai , ...... nu ma lasati aci ! Ma-'ceti cu Matizu' sa-l deretic !
- .... Ce dracu' ingaimi acolo , mai tembelule ?
- Zdrahoi !!! .... Cum ce ingaim ? Sa-l spal , dracu' sa-l ia !
- Pai cin' te-a bagat , mah , nebunule-n noroi ? Te-am bagat noi ?
- D-apai , nu cu voi ieream ?
- Radio , daca-ti "sexualizez" o sticla d-asta-n cap ..... e bine ?
- Niet !
- "Niet" pe dracu' ! Handicapat celebru ce esti ! Acu' ia-ti-o si du-ti-o la ..... dereticat !
- Bhaaai , d-apai ma spanzura femeia-sheeia ! Mani cu she se 'ce ea la munca !
- Da' trimite-o cu tramvaiu' , mah ! Care-i problema ?
- Da' shi vrai , mah , neghiobule , sa dorm la ghiena ?
- Da' dormi , dracu sa te ia de nebun , unde-o fii ......
Dialogul romano-moldovenesc continua minute lungi inspre deliciul celorlalti clienti ai "Petardei" . Radio insista sa-l ajutam sa duca Matizul la spalatorie , noi insistam sa ramanem la bere . Se pare insa ca moldoveneasca e mai presus de limba romana si capitulam incet-incet :
- Pai cum sa mergi , mai tampitule , la spalatorie , in halul asta de beat ?
- N-apai ...... va spui io cum ! Da' numa shi v-arat !
- Ce sa ne-arati , mah ?
- Iaca , numa' decat ! Voi 'pinjeti , io trag de volan !
- Cummm , mah ? Adicatelea ..... noi "pinjem' ??
- N-apai , .... cum al'fel ?
- Ce-ar fi ca noi sa tragem de volan si tu sa'-mpiji ??
- Pai ..... nu poci bah , ca mi-s bat rau ! Mi se gargaunesc creierii-n capu' ista !
- Radio , .... capu' "ista" ..... zvarle-l , mah ! Ca s-a stricat de tot ! Ii stricat inainte sa fii "bat rau" . Cand i-ai facut ultima oara ITP-ul ?
Iata-ne plecand jumate amuzati jumate scosi din sarite de la "Petarda" . Printre blocuri , printre stradute , cum-necum ne-am descurcat , dar ca sa putem ajunge la spalatorie nu aveam cum sa evitam intersectia Pasajul Lujerului cu B-dul Uverturii . Oricat am incercat noi sa-l ponderam pe Radio , sa-l determinam sa lasa dracului Matizu' pe dreapta si sa-l spele maine ..... n-a fost chip sa ne-ntelegem cu el .
C-o bere-n stanga , impingand cu dreapta , ne apropiam de intersectie . Cum Legile lui Murphy functioneaza permanent la perfectie , in intersectie vedem agitandu-se un agent de circulatie . Noi ne panicam . Radio .... nu ! Striga la noi scos din minti " Davai !!! Davai !!! Da ! Da ! Ocin haraso !!!
Evident ii atragem atentia agentului . Se indreapta pretios si oficial catre micutul Matiz de culoarea pamantului inconjurat de fo 4 tembeli matoi si cu al cinci-lea tembel ...... tinandu-se pe geam de volan sa nu cada in genunchi in intersectie .....
Regulamentar , asa cum se cuvine unui agent destoinic , diriguitor al unei intersectii permanent in degringolada , pune fluierul la gura si sufla din rarunchi .... La mai putin de trei metri de urechile lu' Radio !
- Baaaaai , shi faci tu acilea , ca-mi pocnesc timpanii-n capu' aista !!!
- Buna ziua ! ..... Agent Dobre . Va rog sa-mi prezentati documentele d-vs .
- Shi documenti , bhai ?? Ca m-ai surzit di tat ! Altu' fluier nu-t' gaseai ? Numa aista , de suna ca sirena lu' Vasile Roaita ? Bhai ..... ajientu Dobre , io mi-s bat ! Ia-ma-nshet , ca ma dezechilibriez ..... di rastorn mashina ista ! ... D-api .... sheai ? Iesti nervos ?
- ..... Stimate domn , ..... cum va permiteti ? Va rog sa trageti pe dreapta si pregatiti documentele la control .
- Domnu' ajientu Dobre , ..... da , iaca , di shi-mi sheri matali documentili ? .... Io-s mi-s sofer ?
Noi cascam ochii siderati ! Radio "straluceste" , e mai dilau decat credeam vreodata ca poa' sa fie . Este sclipitor in betia sa tinandu-se da Matiz sa nu cada in genunchi . Dobre face ochii mari si capata o grimasa special-oficiala , noi cadem in cur de ras . Pe jos , pe asfalt , in spatele namolitului Matiz al Nelei ..... radem , batem Cuba , radem cu lacrimi , si dam noroc cu sticlele de bere ..... Radio considera atitudinea noastra ca fiind total nepotrivita si , intorcandu-se cu o mina incruntata , ne mustruluieste balbaindu-se :
- Komrad ! Ni znaiu radeti ca bou' ! Aista-i mandru ajientu' Dobre care face ordine acilea-n 'tersectie ! Io nu-i dau documenti ca .... n-am di she , da'-pai voi nu ma' radeti ca vaca la vetierinar ! Mereti , dracu' , pie bordura , si numa' si-asistati ....... Beti biere pana v-o sede limba pluta , da' numa' pieriti d-acilea cu rasu' vostru a paguba ......
...............................................
<<< Va urma >>>
:)):)):)):)):)):)):))
hai modi cu matizu asta ca am dat tarcoale tot wekend-dul asta pe la calc si l-am incarcat de baleeeeeeee
numai la tv cand este o faza mai calumea baga reclama dew 30 min de te lasa cu ochii in soare
Hei , io sunt sacul fara fund ? Vine si urmarea . E inca ciorna in Word . Ii lipseste poanta . Si banuiesc ca p-aia o astepti , nu ? ;)
Am niscaiva probleme ..... Cand ma linistesc si-am stare s-o termin .... crede-ma ca n-am sa pierd vremea . O postez imediat .
..............................
p.s. Sanchi , nu-i misto s-astepti urmarea ? Am invatat io de la astia cu serialele lor ! Barem Prison Break m-a incaruntit asteptand de la o saptamana la alta !
Cele bune prietene ! ;)
Mama ei de viata, cand ma aduce si pe mine soarta ( blonda ), pe malul Dunarii, la Galatzburg, de Rusalii, mi-o ia viitura inainte. Frati galateni, imi dati si mie o idee de loc de pescuit in weekendul viitor, ca sa nu stau ca pensionarii pe scaunel in Port cu speranta doar la o platica si-un morunas de criza, please?
pai eu am iesit ieri la pescuit cu un coleg de forum si am pescuit la intrare in bazinul de la docuri unde a prins 3 somotei dintre care doar unul la 2-3 kg si ceilalti micuti dupa care am fost in scurta unde eu am avut o trasatura dar ratata!
dunarea arata ca un pamant diluat cu apa!
Citat din: bradutzu din Iunie 17, 2013, 02:23:07 PM
dunarea arata ca un pamant diluat cu apa!
Se spune " Dunarea e de cacao ! " ;D ;D ;D ;D
p.s. Ce puii mei voiai la cota asta ? Nu vezi ca "scoate scantei pe maluri" la ce debit are ?
asa se spune cum zici tu! din pacate oricum i-ai zice tot naspa e apa!
De asta am intrebat si eu unde se poate pescui, cacao nu bun! :P
Citat din: bradutzu din Iunie 17, 2013, 08:53:39 PM
asa se spune cum zici tu! din pacate oricum i-ai zice tot naspa e apa!
Si-atunci ? Ce dracu de rost are sa tragem de topicu' aista ?
O sa-i vina vremea , precis ...... Asteptam sa se "aseze" si-om vedea atunci ce si cum ...... ;) ;) ;)
@ SS Las ca te tinem informat in legatura cu capturile pe Dunare plus locurile de pescuit....
Teoretic,acum doar prin delta e posibil sa mai pice ceva,pe dunare nu cred sa fie sanse.dupa cate stiu eu nu prea merge pe nicaieri bine.am fost plecat cateva zile la rosu,dar a mers prost,doar vreo 4 crapi,in rest foarte mult ciortan la kg.mai musca si somoteiul noaptea.erau perioade cand nu puteai da la peste din cauza rosioarei,musca la orice.
Ce scurti in banda sunt americanii...Fura curent tare :))
Peoria Carp Hunters (http://www.youtube.com/watch?v=hN2gMP3Q2Z4#ws)
Citat din: Dragos din Iunie 17, 2013, 09:39:15 PM
nu puteai da la peste din cauza rosioarei,musca la orice.
Rosioara are ..... doua saptamani pe an in care " face legea" . Prima - cam acum , in Iunie , dupa iesirea din bataie , a doua - prin sfarsit de Octombrie .....
In astea doua saptamani e "Queen" in Dunare .... Nu se apropie alta "albitura" de carligu' cu mosmoande . Misuna rosioara ca dementa-n juru' ei . Singura sansa de-a te simti bine ca pescar este ca , odata cu fraiera de rosioara , sa-ti dea un stol de vaduvite prin fire ......
Daca va spun c-am prins rosioara la boilies .... ma credeti ?
Eu te cred, cu siguranta!
Am prins intro toamna pe canalul Mustaca rosioare la broscute. Doua broscute pentru somotel, doua rosioare, trageau ca nebunele de am crezut ca l-am inhatat pe mustacios!
Asa prapad n-am vazut in viata mea, in doua ore am prins peste 50 de kg de rosioara in trei insi si o luam pe alese, doar ce credeam ca merita.
Citat din: Dragos din Iunie 17, 2013, 09:39:15 PM
Teoretic,acum doar prin delta e posibil sa mai pice ceva,pe dunare nu cred sa fie sanse.dupa cate stiu eu nu prea merge pe nicaieri bine.am fost plecat cateva zile la rosu,dar a mers prost,doar vreo 4 crapi,in rest foarte mult ciortan la kg.mai musca si somoteiul noaptea.erau perioade cand nu puteai da la peste din cauza rosioarei,musca la orice.
unde la Rosu?
sunt ateva locuri de referinta pe acolo!
De referinta nu prea mai e nici un loc,conditiile se schimba de la o perioada la alta. Oricum o mare parte din canal e ocupata de plauri.trebuie incercat in mai multe locuri.
ok, merci!
ce momeala a vrut?
Problema e ca nu prea a vrut...acolo e obisnuit la porumb,dar anul trecut au dat si la boiles.personal recomand porumbul.daca vrei sa pleci acolo iti las telefonul meu si vorbim.
salut
zona mea preferata este intre km 9 si 11 dar am fost odata si pe rosu si zona e superba si acum daca plec cu barca mea ma gandeam sa aprofundez un pic zona! Deasemenea mi-am propus sa merg pe chilia unde n-am fost niciodata asa ca daca cunoasteti zone bune pe Chilia va rog sa postati cu incredere!
Parerea mea este ca in aceasta perioada,cu apa asa mare si tulbure,pescuitul pe chilia e compromis.eu acolo pescuiesc undeva in zona bastroe.cred ca la rosu e cea mai buna solutie momentan.pe chilia trebuie sa platesti zilnic taxa de pescuit lui raduta.taxa este intre 30 si 50 roni.
eu am sunat la ARBDD si se pare ca Raduta nu are concesionat decat 2 lacuri deci nu trebuie platit nimic!
am de gand sa trimit un mail oficial sa aflu de la ARBDD zonele libere la pescuit pe Chilia in baza permisului de pescuit pe ape publice!
Va tin la curent!
Citat din: bradutzu din Iunie 18, 2013, 10:01:25 PM
Va tin la curent!
Vorbeste bre frumos cu noi, cum ... la curent, nu suntem noi d'aia! :o
Salut.@braduzu, mergi pe chilia cu incredere,zona canalului Bastroe si mai jos e superba. Eu merg acolo de vreo 5ani,vara de vara. Nu cred ca vei scapa de taxa lui Raduta,dar merita. Totusi zic sa mai astepti putin sa treaca viitura,este destul de departe si daca vine apa nu cred ca o sa te intanlesti cu pestele.
Am atasat niste fotografii mai vechi,gasite in calculatorul sotiei. Atentie daca mergi pe chilia ca te trezesti foarte usor in ucraina si nu e tocmai placut sa-ti petreci noptile pe la pichetele granicerilor.
Citat din: bradutzu din Iunie 18, 2013, 10:01:25 PM
eu am sunat la ARBDD si se pare ca Raduta nu are concesionat decat 2 lacuri deci nu trebuie platit nimic!
am de gand sa trimit un mail oficial sa aflu de la ARBDD zonele libere la pescuit pe Chilia in baza permisului de pescuit pe ape publice!
Va tin la curent!
Din pacate are concesionata si o mare parte din bratul chilia
clar nu merg weekendul asta ca nu mai am resurse si nici apa nu ma prea imbie la plecat!
astept cu interes sa isi mai revina Dunarea!
aseara am iesit la pescuit la Dunare si mi-a rupt un somotel de vreo 5-6 kg!
nashpa!
Citat din: bradutzu din Iunie 27, 2013, 09:08:27 AM
aseara am iesit la pescuit la Dunare si mi-a rupt un somotel de vreo 5-6 kg!
nashpa!
Ai pescuit la feder? ;D
da da da!
pune si tu paie pe foc >:(
de fapt nu a rupt firul ci a scos firul de pe ochetul carligului ca nodul era ok!
La multi ani pescarilor ca azi este ziua mondiala a pescuitului!
ma razbun maine seara!
Citat din: bradutzu din Iunie 27, 2013, 03:00:11 PM
La multi ani pescarilor ca azi este ziua mondiala a pescuitului!
Urarea asta merita o mica paranteza, adresata pescarilor electrici: Multa bafta si succes!
Citat din: bradutzu din Iunie 27, 2013, 03:00:11 PM..... a scos firul de pe ochetul carligului ca nodul era ok!
Fratilor , la somn ..... CARLIG CU OCHET SI NODUL PALOMAR ! ..... Punct ! ;) ;) ;)
La viata mea am ratat doi somni "punctabili" , la fel , scotandu-mi carligele din nod . Alti doi - unu' la 14 kg si altu' la 22 i-am dat afara DOAR datorita "Palomarului" .
C-asa-i in "tenis" , vorba raposatului Caragiu ..... ;)
data viitoare nu mai scapa
garantat!
Vineri seara la apa din nou dupa monstru!
Citat din: bradutzu din Iunie 27, 2013, 03:42:18 PM
data viitoare nu mai scapa
garantat!
Vineri seara la apa din nou dupa monstru!
Lasa-l Cristi, nu mai fi suparat, sigur s-a rugat pentru sanatatea ta! Asa pomana nu mai prinde el!
Si apropos de scapat, la voi nu s-a auzit de cota datorata Dunarii? Cati ai mai scapat pe anul asta?
asta e primul scapat sincer sa fiu! - pe anul asta
Bineinteles ca fiecare pescar de Dunare stie care este cota de plata : fire, bete, carlige, pesti si alte lucruri date la apa! Abia dupa ce iti platesti cota parte vin si satisfactiile dar DUNAREA NU RAMANE NICIODATA DATOARE
e abia inceput de sezon si vor fi multe de povestit pana la iarna.......
Oh Doamne, fericiti cei saraci cu duhul ... adica nu-s atinsi de boala pescuitului ;D
Citat din: bradutzu din Iunie 27, 2013, 04:28:04 PM
asta e primul scapat sincer sa fiu! - pe anul asta
Bineinteles ca fiecare pescar de Dunare stie care este cota de plata : fire, bete, carlige, pesti si alte lucruri date la apa! Abia dupa ce iti platesti cota parte vin si satisfactiile dar DUNAREA NU RAMANE NICIODATA DATOARE
e abia inceput de sezon si vor fi multe de povestit pana la iarna.......
Pana la urma pestele scapat naste mai multe si mai frumoase povesti decat cel din juvelnic. "Mama, ce dihanie era!.... avea pe putin 6 kile!..." Da' de unde, era cu coada-nfipta-n nisip!
Eu si mare parte din prietenii mei nu suntem pescari adevarati. Ne place delta, ne place sa pescuim si sa prindem peste, dar pentru un bors. Pentru noi orice peste sarit de 4-5 kg este un invingator. Ba rupe firul, ba indreapta carligul, ba intra in ragalii si tot asa. Conteaza iesirea in natura, bautele pe malul apei, borsul facut acolo, pentru care nu exista un omolog casnic, distractia, bascalia facuta la vreun peste scapat, si cate nu mai sunt.
Eu nu-ti urez decat distractie maxima la pescuit cu barca pe care abia ai pus-o pe apa!
La prins peste nu fac urari de nici-un fel!
Citat din: byteworks din Iunie 27, 2013, 09:19:05 PM
Oh Doamne, fericiti cei saraci cu duhul ... adica nu-s atinsi de boala pescuitului ;D
Nu stiu ce au de pierdut!
Dar chiar si asa eu v-as primi cu draga inima langa noi pe malul baltii la un bors si la o distractie!
Mare placere mi-ar face, daca ne-am putea intersecta temporal si spatial :o
si eu subscriu la partea cu intersectatul!
haideti sa stabilim un weekend in delta si sa ne intalnim cu totii la un pescuit/bors/spritz/etc
ce ziceti?
Vineri dupa amiaza ne intalnim la Tulcea/mahmudia/Muriggiol depinzand de destinatia finala, dam barcile la apa si le scoatem duminica dupa amiaza!
cazare: cort
activitati: pescuit, pescuit, pescuit si altele!
Ce ziceti?
intalnirea nu trebuie sa fie neaparat in delta, poate fi si in alte zone ale Dunarii cu toate ca inima mea este in mare parte in delta!
Sa auzim numai de bine!
In urma unei programari la sfarsitul lui iulie in Thasos, (apropos Biteworks, iar merg pe cararile batute de tine), am tot programul turistic pe anul acesta dat peste cap, atat din punctul de vedere al concediului de la munca, cat si din punct de vedere material. Asa ca pana dupa 10 august nu mai pot face nicio promisiune. Dar si atunci ramane un mare semn de intrebare, mai am promisiuni facute unor cunostinte de a merge cu cortul cateva zile prin zona Comandau - Penteleu - Siriu.
Am o vaga presimtire ca anul acesta voi mai vede Delta undeva in toamna.
asta este!
si eu imi duc familia la mare o saptamana de pe 22 iulie dupa care plecam si la munte o ssaptamana sa ne racorim dupa mare asa ca si eu abia in August in Delta si sper sa prind un weekend in delta pana in concediul cu familia dar nu cred!
Citat din: Ciby din Iunie 28, 2013, 11:12:28 AM
In urma unei programari la sfarsitul lui iulie in Thasos, (apropos Biteworks, iar merg pe cararile batute de tine)
Si ma faci invidios, caci eu nu pup Grecia anul acesta ... dar din 5 iulie sant in Delta, la Sfantu si apoi Sulina!
Nu stiu la cine este invidia mai mare, as da Grecia pe Delta oricand, cu ochii inchisi. Dar mai avem si obligatii, nu doar drepturi.
Distractie placuta pe unde vei merge!
de acord cu Ciby
singurele concedii care conteaza ptr mine sunt cele din delta dar mai avem si familii asa ca.........
as renunta oricand la un hotel de 5 stele unde vreti voi(mare sau munte) pe un cort in delta!
vreau in deltaaaaaaaaa.........dar ma mai linistecs maine dimineata cu o iesire la Dunare!
Pai pentru noi Grecia inseamna tot camping, cort sau caravane, sub maslini si inconjurati de tufe de rozmarin, la buza plajei, n-as folosi hotelurile decat poate in ultima instanta, in tranzit.
Ca sa fiu in subiect, stand pe plaja la Pefkari/Thassos vedeam in fiecare zi, la aceeasi ora, trecand o barca pescareasca viu colorata in albastru, galben si verde, cu pescarul stand la pupa sub umbrela si izbind o caracatita intr-un ritm monoton. Noi ne uitam invidiosi desigur, caci n-am prins niciuna, totusi daca era poate aceeasi caracatita in fiecare zi, sau doar o carpa ::) Am reusit totusi sa arbaletez un pestisor de ... 10 cm :-\
Si intr-o seara am vizionat de pe terasa tavernei, tot pe buza marii, tot la Pefkari, un pescuit de noapte cu vreo 30 - 40 de ambarcatiuni, s-au grupat in larg in formatie de cerc larg, cu lumini puternice aprinse, probabil ca aveau o plasa imensa lasata pe fund si careia i-au inchis gura prin strangerea cercului. A durat cateva ore, noroc ca retzina era rece si si cheful de plecat la culcare egal cu zero.
Concediu placut tuturor!
nea' modi da povestea cu matizu unde-i , sa termin si io povestea ca mi-a ramas gandu... la radio , ajentu Dobre si imbarligaciosii ...... , ???????
Citat din: ionitzady din Iunie 30, 2013, 11:04:46 AM
nea' modi da povestea cu matizu unde-i , sa termin si io povestea ca mi-a ramas gandu... la radio , ajentu Dobre si imbarligaciosii ...... , ???????
;D ;D ;D Imi fac timp si-o termin . Promit !
cica sa pleci in delta linistit!
nici nu mai tin minte de cate ori am lasat masina in parcarea aia!
De cand este poza asta Cristi?
Citat din: bradutzu din Iulie 02, 2013, 01:26:46 PM
cica sa pleci in delta linistit!
nici nu mai tin minte de cate ori am lasat masina in parcarea aia!
Catch and Release!
este de ieri!
nu imi spune ca ai masina ...... acolo?
intr-un an in drum spre Murighiol am vrut sa mai luam ceva din Tulcea dar nu am putut intra in oras din cauza apei, deci e ceva obisnuit la ei dar parca nu ma asteptam la asa ceva totusi!
Buna seara tuturor, sunt mai nou pe forum, numele meu: Ghita Cosmin sunt din Ploiesti am 22 de ani.
Am urmarit cu placere acest topic am citit toate peripetiile toate povestile impresionante ale tuturor, Vali sa gandit bine, fiecare dintre voi a povestit cum a intrat microbul pescuitului in sange si cum se bucura de el in continuare, prima partida sau momentul culminant in viata ce la facut sa se apuce de pescuit, fiind un stil de viata si o modalitate de a iesi din monotoniea vietii si din aglomeratia orasului.
Am stat cateva ore pe ganduri "sa postez, sa nu postez......sa postez sa nu postez" mi-am luat imina in dinti si am decis sa o fac, dupa ce am citit atatea povestiri frumoase, mi-am dar seama ce fel de oameni sunt pe aici si consider ca o sa intelegeti CORECT sa o sa va povestesc in continuare.
Practic lanseta de copca cu dandineta erau jucariile mele preferate inca din copilarie, ma fascinau si parinti imi povesteau ca ma calma si stateam cuminte, numai plangeam sau cine stie ce mai faceam, urmaream povestirile voastre si incercam sa imi aduc aminte prima partida sau ceva de genu, ceva ce ma facut sa ma apuc de peste, nu am reusit. Imi vin in minte tot felul de partide alaturi de tatal meu care cu greu ma lua cu el din motive lesne de inteles
Imi aduc aminte si inca mai zambesc cand luam pesti din juvelnic si le umpleam gura cu pamant, cand tata nu era atent, deoarece nu vroia sa imi de-a undita sa pescuiesc mereu imi zicea ca o incurc, sau rup linia, ceea ce era adevarat.
Dupa multe rugaminti si nazdravanii l-am convins pe tata sa imi faca si mie un bat de pescuit dintr-o craca de alun. Acea craca de alun a fost undita mea ani buni de zile, pe la bunici sau cu tata nu lipsea niciodata, era "scula" mea de pescuit.
Dupa cativa ani de zile, undita a fost uitata in magazia bunicului si a stat acolo mult timp, timp in care nu am mai fost la peste, si parca lipsea ceva, mereu eram cu gandul la apa la pescuit, cand treceam pe langa magazia bunicului meu "stralucea" plina de praf intr-un colt si o zaream din prima printre toate detaliile aflate intr-o magazie.
Am fost prins in mirajul vietii la oras, nascut in 91 am fost prinde primi copii care rupeau intrenet-caffe-urile si am uitat de vechea mea undita facuta cu mult drag consider eu de tata chiar daca l-am suparat a facut-o cu drag, parca ma testat sa vada daca chiar imi place sau doar sa am ce strica.
Viata a continuat fara pescuit multi ani, dar tot lipsea ceva si zacea in mine dorinta de a fi langa apa si de a pescui.Practic dintr-o data am plecat de acasa eu cu bunul meu prieten cu care fac echipa la pescuit si de cand am fost in acea zi la pescuit, numai pot sta fara, nu pot intr-o zi sa nu ma gandesc la pescuit sau sa nu port o discutie de pescuit cu cineva, simt cum face parte din mine si ma linisteste.
De aici in continuare va rog sa intelegi ce sa spun, ptr toti pescuit este un stil de viata si pe multi va ajutat in viata, mie mi-a salvat-o, sper ca ce zic sa nu fie off topic eu consider ca nu, deoarece imi impartasesc viata cu voi cum ati facut-o si voi si va arat ce a inseamna ptr mine pescuitul.
De cand au devenit drogurile legale la noi in tara am devenit un consumator, uitand de toate de tot ce inseamna bunatate, blandete, speranta, impreuna cu toti cunoscutii mei prieteni, amici, vecini si practic toti adolescenti pe care ii vedeam pe strada ptr noi numai etnobotanicele erau importante, de la o zi la alta vedeai altu si altu de la varste mai mici de 16-17 ani treaba asta ptr mine a tinut cativa ani, timp in care singurul loc care imi aducea liniste, pace, impacare era pe balta la pescuit, timp in care toti prieteni mei inclusiv eu ne-am pierdut pe rand viitorul realizat partial prin scoala, nu am mai invatat sau nu ne-am mai dus.
Odata ce mi-am dat seama in ce lume sunt si in ce lume suntem cu toti am incercat sa fug, sa ma duc in alt grup de prieteni sau alte conjuncturi, fara nici o rezolvare deoarece pe peste tot era la fel mai rau ca un virus.Timp de cel putin 1 an de zile, doar la pescuit reuseam sa scap de diavolul asta ce intrase in noi toti, aici meditam si aici imi dadeam seama ce fac si unde gresesc, dar cand ajungeam acasa intram la loc sub ghearele acestui diavol care ne-a mancat sanatatea, bani, viitorul.
Cu toate aceste rele, eu ma trezeam dimineata si adormeam cu gandul la pescuit la diverse monturi, momeli, locuri, tehnici am reusit de-a lungul timpului sa imi fac cu "arsenal" de scule destul de bun si am incercat mereu sa evoluez si sa nu raman la stadiul de pescar amator, investiind bani munci din greu si timp in ele.
Ajungand in momentul de fata sa scap de diavol sa fiu un om bun,respectos,iubitor sa am un sens o directie in viata, sa am increde in Dumnezeu si sa il urmez pe cat se poate.
Consider ca pescuitul si aceasta "boala" a fost cu mine mereu din copilarie pana in momentul de fata, am trecut cu el prin acei ani negri ai vieti mele, si o sa fie alaturi de mine mereu deoarece il privesc ca pe un fel de inger pazitor asupra mea, si nu ca pe un hobby sau altceva, este viata mea.
In momentul de fata de la an la an incerc pe cat pot de mult sa devin un pescat mai bun si din pct de vedere techic dar si moral, eliber pesti mici sau toata cantitatea prinsa pastrad cativa de o saramura bine meritata, capturile mari se duc la fel in apa, deoarece merita, mi-au oferit un dril bun, mi-a facut ziua frumoasa, si ei sunt cei care perpetueaza specia in continuare.
De aceea pe cativa dintre voi poate v-am inebunit cu intrebari poate bune poate stupide legate de barca/motor, acestea fiind cele 2 mari componente dintr-un pescuit frumos care imi lipseau.
Sper sa ma intelegeti si sa nu ma "injurati" dar cu parere de rau va zic sa aceasta este realitatea in care traiesc dupa parerea mea 80% din adolescenti din ziua de ani, si putini reusesc sa scape fara sa lase in urma viitorul,sanatatea ajungand pana la situati extreme din cauza lor.
Cu toata stima si respectul !!! Ghita Cosmin.
Citat din: cosmin91 din Iulie 02, 2013, 10:36:08 PM
De cand au devenit drogurile legale la noi in tara am devenit un consumator, uitand de toate de tot ce inseamna bunatate, blandete, speranta, impreuna cu toti cunoscutii mei prieteni, amici, vecini si practic toti adolescenti pe care ii vedeam pe strada ptr noi numai etnobotanicele erau importante, de la o zi la alta vedeai altu si altu de la varste mai mici de 16-17 ani treaba asta ptr mine a tinut cativa ani, timp in care singurul loc care imi aducea liniste, pace, impacare era pe balta la pescuit, timp in care toti prieteni mei inclusiv eu ne-am pierdut pe rand viitorul realizat partial prin scoala, nu am mai invatat sau nu ne-am mai dus.
Odata ce mi-am dat seama in ce lume sunt si in ce lume suntem cu toti am incercat sa fug, sa ma duc in alt grup de prieteni sau alte conjuncturi, fara nici o rezolvare deoarece pe peste tot era la fel mai rau ca un virus.Timp de cel putin 1 an de zile, doar la pescuit reuseam sa scap de diavolul asta ce intrase in noi toti, aici meditam si aici imi dadeam seama ce fac si unde gresesc, dar cand ajungeam acasa intram la loc sub ghearele acestui diavol care ne-a mancat sanatatea, bani, viitorul.
Mai baiatule , ...... mai Cosmine , ...... iti trebuie multa tarie si vana sa spui asta unor .... "fitecine" de pe netu' asta mare . Lucru care duce acum la faptul ca mi-ai castigat respectul , admiratia si simpatia ! Si-un "+" la karma .
Ti-l dau din toata inima , ca de la pescar la pescar . Da' sa te puna dracu' sa nu gestionezi cum se cuvine plusu' meu .... ca te gasesc pe-o balta , undeva , si te bat de-ti suna apa-n cap !!!!!
Uite , ne vedem cumva , mergem la peste , de preferat in delta ..... Mai luam fo doi-trei "smintitoizi" de p-acilea si facem cum zici tu . Bem bere pana ne sta limba pluta si meditam la ce vrea muschii tai .
Esti de-o varsta cu fii-miu si privesti , ca si el , la un viitor frumos . Iti garantez categoric ca pescuitul - si navigatia , iubirea de apa - te va duce intr-un cotlon frumos al batranetii . Nu-i irosi acum primii pasi in defavoarea .... diavolului ( cum ii spui tu ) ca n-ai sa te mai poti intoarce aici , pe forum , astazi , s-o mai scrii odata .
Si de-ai mai scri-o inca odata ..... nu mai sunt eu ala sa creada .
Asadar RESPECT ! Fa cu el ceva sa merite . Sa-l meriti !
Cele bune prietene !
S-a dus dracu povestea cu Matizu si cu Dobre ...... Intrasem s-o scriu si m-a impresionat copilu' asta peste poate .....
Altadata ....
Eu cred ca ai facut foarte bine ca ne-ai scris povestea ta, Cosmin. Asta arata increderea ta in forumistii reuniti pe capcompas.ro, despre care sunt sigur ca te-ai gandit ca nu vor trata cu condescendenta ceea ce ai scris. Sunt si eu impresionat, si apreciez ca ti-ai deschis sufletul in fata unor "smintitoizi" (cum spune Modi) din aceeasi specie.
Cunosc si eu problemele pe care le au cei de varsta ta in ziua de azi. Noi astia ceva mai "ridicati" avem norocul ca ne-am format intr-o perioada cand stachetele si provocarile erau altele, si sincer duc dorul la golaneala de atunci :).
Ce pot sa-ti spun e ca aici esti ca acasa, si ar fi misto sa se intample mai des si intalniri pe viu intre barcagii si/sau pescari, ca sa nu stam la discutii doar in fata comp-ului, ci undeva la mal de ape :).
Salut COSMIN,SI BINE AI VENIT!.Sa stii ca nu esti singurul care a avut probleme de acest gen,sau de altfel...Este un pas important pt. tine sa recunosti ca ai avut probleme si ca ai trecut peste ele .Mai ai de munca in acest sens,si nu'' te culca pe-o ureche'',stai cu spiritul treaz si fa-ti prieteni cu alte preocupari,ceea ce vad ca ai facut deja.Ne-ai gasit!!Esti f. tanar si reprezinti viitorul ,esti atras de pescuit si de ape,fa-ti planuri de a construi o barcuta ,pune-ti mintea la treaba in ceva constructiv si-ti va aduce multe satisfactii.Am auzit ca la unii a mers chestia asta! ;)Daca nu ai posibilitati momentan sa te apuci de treaba ,ma refer la cele financiare,care includ si sculele necesare,spatiu de lucru ,etc.,cauta pe net planuri,fa-ti o lista de scule necesare,tot ce-ti trebuie....sa vezi ce ocupat ai sa fii.Fii pe faza ,si scrie cat mai des pe forum .Salutari si spor!
Citat din: Vali din Iulie 02, 2013, 11:33:36 PM
Noi astia ceva mai "ridicati" avem norocul ca ne-am format intr-o perioada cand stachetele si provocarile erau altele, si sincer duc dorul la golaneala de atunci :).
-Trage , ma ? ..... Ce-ai prins ?
-O capra neagra si doi iezi . Da' la astia le-am dat drumu' .................................................................................
Tineri , 19 - 20 de ani , atinsi din ce in ce mai adanc de febra pescuitului decidem sa facem o Delta ! Nu va entuziasmati , nu Delta face subiectul acestei povesti !
Ne-ncarcam cu tot ce ne trebuie p-acolo , ne chinuim sa le compresam in rucsacuri si sa optimizam fiecare spatiu din buzunarele acestora , legam corturile si alte acareturi pe dinafara , husele textile ale lansetelor si unditelor si .... plecam ! Multe ! Multe bagaje ! Atat la noi , cei patru amici si vecini de bloc , cat si la prietenele noastre de atunci ( pentru unii dintre noi acestea au devenit minunatele sotii de astazi , cele ce inca ne mai intreaba dimineata la 3 30 h la iesirea pe usa catre cate-o baltoaca lipite de somn :,, Da' cafeaua ti-ai luat-o , aiuritule ?" Le sarutam din fuga , luam si cafeaua facuta de aseara pentru drum si plecam .
Asa si atunci ! Bagaje multe , cum spuneam atat la noi cat si la ele , saracele . Suportau destoinic visand la un concediu de vis in pustiul Deltei Dunarii despre care auzisera atatea minunatii . Din nefericire pentru ele a fost sa fie un cosmar ! In acel an au fost probabil cei mai multi tantari si de-o agresivitate nemaiantalnita . Dupa doua zile a dat si o ploaie naprasnica odata cu care a scazut sensibil temperatura , si iata cum din ceea ce trebuia sa fie pentru noi o pescuiala desavarsita iar pentru ele un prilej de plaja si de whist a devenit un supliciu . Un supliciu in mijlocul caruia plangeau si jurau solemn ca nu vor mai pune vreodata piciorul in Delta pentru absolut nimic in lume . Ne parea rau pentru ele , ne simteam realmente vinovati pentru ce le era dat sa suporte insa efectiv nu aveam ce face . Atat am putut face , am plecat acasa cu doua zile mai devreme fata de cat ne propusesem sa stam acolo .
...
Asta e ! Ne-am resemnat si ne-am propus ca-n acel an sa ,, recidivam " spre toamna tarziu c-o iesire-n Delta insa fara ele .
...
Intr-o seara in fata blocului Relu baga ,, fitilu' " :
- Bai ! Hai la munte fara fete ! Facem si noi un traseu condimentat cu sprituri , cu poante si cu veselie maxima ! Deja astea s-au cam invatat sa ne frichineasca la melodie la fiecare bere dusa la gura ! Luam si noi o vacanta de-un week-end . Ce ziceti ?
- Hai !!!
- Hai , mah , mergem ! Da' cum facem sa nu vrea sa mearga si ele ?
- Pai ...... le spunem ca mergem in Delta !!!! N-or sa vrea sigur sa mearga !!!
- Mai nene , .... esti destept !
- Ok . Asa ramane . Cand mergem ?
- Pai hai chiar in week-end-ul asta .
- Gata ! Mergem fiecare acasa si pregatim terenul . Le sunam , ne vedem cu ele , care cum stie ! Avem trei zile sa pregatim tarasenia ! Spunem ca plecam in Delta !
Numa' ca ne cam scapase ..... un mic amanunt !!! Aveam sa ne lovim de el naprasnic !
Ma suna Relu Vineri seara sa cobor in fata blocului . Oarecum nefireasca cererea lui pentru ca tocmai ne despartisem sa avem timp sa facem bagajul pentru maine . Ajung jos si vad adunata la scara toata gasca . Relu ne sunase pe toti :
- Ce-i mah ? Ce vrei ? Abia am vorbit !
- Da , stiu ! ..... E ,, groasa " !
- Cum adica ? Ce s-a intamplat ? Sa nu spui ca nu mai mergi !
- Nu mah , merg ! De mers merg ! Numa' ca a mea zice ca doarme la mine-n noaptea asta , c-o sa-i fie dor de mine , ca sa-mi faca ea cafeaua de dimineata , bla-bla-bla !!!
- Asa ! Si ? Si-a mea la fel ! Le lasam dormind si ne vedem de drum !
- Mai boule !!!!! Cum pleci tu ,, in Delta " fara scule de pescuit ?? Tu nu gandesti ??
- ............ Pfffffff , ........baga-mi-as ...... Nu m-am gandit !
- Pai pune , dracu' , mana si gandeste-te !
- Bai nene , fiti atenti aici ! N-o dati la-ntors ca ne-am ,, scos " cu fetele ! Astea vorbesc intre ele si daca vreuna se prinde de ,, manevra " ne-am nenorocit ! Nu mai avem zile cu ele !
- Bun ! Stiu !!! Ce facem ?? Nu pot sa-i spun sa nu doarma la mine . O ,, dam in alte alea " !
- Pai ....... ne luam sculele cu noi !
- Cum , mah , sa iau lansetele la munte ? Tu esti cretin ??
- Ia zii tu cum altfel vrei sa faci ? Ai alta solutie ? Vezi ca n-ai ? Tu esti ala cretinu' ! Esti cretin din clasa-ntaia !!! Esti cretin din preistorie !!!
In fine , ati inteles situatia . Plecam fiecare pe la casa lui , pe doi dintre noi ne asteptau fetele . Era acea minunata vreme in care se ,, descopereau " cu viitoarele soacre ! Care-mai-de-care mai amabila una cu alta , stateau impreuna la bucatarie ore-ntregi , isi puneau cafeaua reciproc , glumeau , ne ,, barfeau " pe noi ,, bagabontii " , isi gaseau subiecte comune de discutii , si asa mai departe . Era acea vreme dupa care ne trezim de multe ori c-o plangem sau ne lipseste . Era acea vreme .........
Dimineata la 4 30 h , in Bucuresti , in Ozana , pe strada Fetesti , patru vechi amici se-ntalnesc in fata scarii , se privesc cu fete lungi dupa care-i umfla un ras isteric ! Cu rucsacul in spate ticsit de bagaje , cu ceaun , trepied , suporti de lanseta , scaunel textil , lansete , vergi de piper , juvelnice si mincioace , paturi si cearceafuri , etc , si plecam spre Gara de Nord unde urma sa ne urcam ....... in celebrul tren de 6 10 ce pleca de la linia 1 ...... cu destinatia BRASOV !!!!!
....................................................................................
Cam de-aici au inceput sa se complice lucrurile . Daca initial nu eram pentru vecinii de vagon decat niste pescari ce urmau probabil sa coboare din tren pana pe la Ploiesti , pe masura ce ne ,, incapatanam " sa ramanem in compartiment chiar si dincolo de Sinaia ..... atrageam priviri din ce in ce mai circumspecte . Din acele priviri desluseam limpede grija calatorilor vis-a-vis de integritatea noastra psihica . Nu ne deranja , ba chiar ne amuzam intre noi .
La un moment dat pe Moromete-l interpeleaza unu' :
- Hai noroc !
- Noroc !
- Si ... unde mergeti , fratilor , la peste ?
- Daaaa !
- Unde ?
- Pai nu ne-am hotarat . Cred c-o sa coboram in Timisu de Sus .
- Bine , si unde dati voi la peste-n Timisu ?
- Pai vedem noi ! N-auzi ca nu ne-am hotarat ?
- Mai nene , p-acolo nu e decat un prapadit de parau , din ce stiu io !
- Probabil c-acolo o sa dam , nu stiu . Vedem noi . Mai vorbesc si io cu baietii si ne hotaram .
- Voi nu sunteti normali ! Si dupa ce vreti sa dati ? Ca vad c-aveti scule de fix .
- Pai dupa crap , normal !
- Unde ati vazut voi crap la munte pe parau ? Chiar ca sunteti cu capu' !
- Am vazut , am vazut ! Am si prins odata mai demult !
- Nene , aveti o problema !
- Noi ca noi ! Sa vezi tu ce problema o sa ai dupa discutia asta ! O sa cauti crapu' pe parauri pan-la adanci batraneti ! incheie Moro discutia cu necunoscutul pescar din tren in maniera sa absolut serioasa si mucalita . De-atunci se-nvarte printre noi vorba ,, Trage crapu' la Sinaia " . O folosim de multe ori in cele mai tembele situatii , in acele situatii in care ne lovim de absurdul din pescuit , absurdul ce ne paste de multe ori in partidele noastre .
...................................................................................
Intradevar coboram in Timisul de Sus sub privirile siderate ale calatorilor mai mult sau mai putin pescari . Le facem cu mana plini de veselie insa descoperim ca-n loc sa ne raspunda gestului isi fac cruce si inchid geamurile de pe culoarul vagonului . Nu suntem nici acum siguri de ce au procedat in felul asta . Probabil era curent pe culoar .
Am uitat sa va spun ca targetul nostru era ...... varful Piatra Mare , si alesesem ca traseu varianta ,, canionul 7 Scari " . Ne aruncam reciproc rucsacele in spate si ne-ndreptam catre iesirea din Timisu . Daca reactiile celor din tren au fost cum au fost , as vrea sa le fii putut vedea pe cele ale satenilor prin ale caror porti treceam ! Unii radeau , altii-si faceau cruce ca cei din tren , unii tipau la altii ,, Ioaneeeee , ui , bah , la astia !!! Nu-i normali !!! , iar unele mamici tinere isi chemau speriate copiii in curte . Fireste ca tot tambalaul asta nu facea decat sa ne amuze si ma tare facandu-ne sa scoatem lansetele din huse sa fie absolut evident genul de bagaje ce-l caram cu noi inspre varful muntelui .
..............................................................
--- va urma ---
Va multumesc mult ptr faptul ca ati inteles, cei ajunsi in situatia aia sunt de obicei tratati cu spatele si lasati in voia sorti, aceasta fiind realitatea, prezentu, concretul!!! dar trecand peste toate ca nu vreau sa schimb ideea de baza a topicului, sa vorbim in continuare de pescuiala/barci.
Constructia unei barci, ptr mine este o treaba serioasa si nu as vrea sa ma apuc acum sa investesc bani si timp, deoarece nu am experienta in domeniu deloc, vreau sa imi iau intai o barca si sa invat cu adevarat ce inseamna sa fi pe apa.
Mai am de asteptat 2 luni si visul sa implinit, imi voi lua acel motocraft sl 410 despre care am mai vorbit pe aici.
Cu siguranta, o sa merg la pescuit cu oricine ma invita si eu o sa invit la randul meu atunci cand voi pleca, experienta in pescuit se face doar mergand cu oameni difreriti nu numai cu aceeasi prieteni, care adopta poate alte idei fata de tine si te face si pe tine sa deschizi altfel ochi, in acelasi timp iti faci prieteni noi si te distrezi.Dupa parerea mea ar fi ceva frumos sa iesim toti de aici cu barcile la pescuit, chiar m-ar bucura foarte mult acest lucru.
Modi iti multumesc, tot respectul si din partea mea ptr. tot ce am citit, scris de tine si tuturor va port un deosebit respect chiar daca nu ne-am vazut la fata niciodata, o sa o facem si pe asta!!!
Ne vedem cu siguranta la pescuit in delta anul acesta, dar cele 2 luni devind din ce in ce mai greu de suportat, si eu fara barca mea nu vin :D
Termin pe fuga ca plec la treaba, ne auzim diseara.
Salutare !!!
Buna dimineata domnilor ,
Apelez la voi in ideea de a lua cat mai repede o decizie in ceea ce priveste alegerea locului de pescuit pentru aceast weekend . Sambata plec in Delta si inca nu sunt decis incotro s-o apuc ,tinand cont de cotele actuale , de faptul ca este greu sa gasesti un loc de campare si pentru ca mai si curge vegetatie la greu atat la suprafata cat si in masa apei .
Ma gandeam initial la Sontea , intersectia cu Olguta dar astept de la Pupezica poze sa-mi dau seama cu este malul acolo .Ciby imi spunea ,de asemenea , pe site-ul lui Pupezica , ca sunt zone unde malul este mai inalt dar ca este multa vegetatie .
A doua varianta aleasa de mine ar fi Canalul Ingust de la Crisan iar a treia Mila 23 .Referitor la a treia varianta , ma gandeam sa campez la domnul Forgo ( cine intra pe pescuitul.ro stie despre cine vorbesc ) iar de aici sa plec zilnic cu barca la pescuit . Problema majora ar fi ca nu voi putea pescui in acelasi loc in fiecare zi plus ca din punct de vedere al costului o sa fie "destrabalare" maxima .Fataiala asta o sa ma coste destul de mult asa ca nu ma incanta foarte tare ultima varianta .
Una peste alta , vreau sa gasesc o locatie cu curent slab cu posibilitatea de a campa ... sa fie si putina umbra .
Astept parerile voastre .
Va multumesc anticipat
Marius
-Trage ? ..... Ce-ai prins ?
-O capra neagra si doi iezi . Da' la astia le-am dat drumu'
---- continuare -----
.............................................
Lasam in urma Timisul , lasam in urma si figurile siderate ale satenilor , si pe masura ce ne indepartam auzeam din ce in ce mai slab comentariile acestora . Nu-mi cereti sa le reproduc , niciunul din aceste comentarii nu ne-ar fi facut cinste . Ne strangem temeinic curelele rucsacilor si luam calea muntelui .
Drumul catre Piatra Mare este paralel cu paraiasul ce-si are izvorul undeva spre varful muntelui , iar debitul acestuia depinde sensibil de precipitatiile din ultimele zile cazute acolo la inaltime . Noi n-aveam de unde sa stim cat a plouat sau cat nu , si-apoi eram , asa cum spuneam , la varsta la care inca ,, ni se rupea de poporul Chinez " . Ne aruncam cu capul inainte nefacandu-ne , ca acum , prea multe calcule asupra vreunui traseu . Cert este ca n-am bagat de seama ca aici la poale , unde ar fi trebuit sa aiba un debit clar mai mare ca sus , paraul abia susura . Atat doar , faceam comentarii stupide despre cum o sa caute ala din tren crapii pe sub pietrele de pe fundul paraului .
.............................................................................................
Undeva pe traseul pe care noi abia-l incepusem se afla Canionul ,, 7 Scari " . Este o crevasa-n munte pe care o poti urca doar cu ajutorul a .... 7 tronsoane de scari metalice , unele mai lungi , altele mai scurte , ancorate in cabluri de peretii versantului . Chiar si prin aceasta crevasa ai ca vecin de drumetie nastrusnicul parau ce avea sa ne faca o ..... mare figura pana sus la cabana .
Scarile respective sunt inguste , nepermitand accesul a doi turisti trecand in paralel unul cu altul . Nu pot fi trecute decat individual pe sistemul ,, cedeaza trecerea " la intelegerea amiabila cu cel ce vine din directia opusa cu tine . In sfarsit , este un traseu frumos , deosebit si destul de frecventat de catre iubitorii muntelui . Insa inainte de accesarea canionului respectiv , exact la intrarea in acesta te poti odihni pret de cateva minute intr-un foisor dotat cu banci si cu masa . Foisorul respectiv avea sa fie locul in care multi trecatori si-au facut cruce sau carora le-au ,, cazut fetele " cat timp ne-am odihnit noi acolo .
............................................................................................
Asadar , cu lansetele-n spate , cu juvelnicele atarnand pe langa noi , distrati de ineditul situatiei , pe masura ce ne intersectam cu grupuri ce urmau traseul invers decat noi, in exact momentul in care estimam ca acestia deja puteau auzi cam ce vorbim ( nici nu era greu sa ne auda intrucat , fara exceptie , la vederea noastra ..... toti taceau ) discutam serios intre noi :
- Auzi , mah ? Ramele le-ai luat sigur ?
- Le-am luat , normal ! Sunt puse in buzunaru' la rucsac .
- Da' mamaliga ?
- Da' nu ti-am mai zis odata c-am luat-o ?
- Auzi ? Da' ce crezi ? Prindem ceva ?
- Sigur prindem ! Tata a fost saptamana trecuta cu sefu' lui si cu doi colegi si-au umplut juvelnicele . Numa' cu d-aia de la 4 kile-n sus . Au avut si ceva rupturi .
- Norocu' meu c-am fire groase .
Imaginati-va ! Inca nu era vorba la acea vreme despre ,, Camera ascunsa " insa am convingerea ca tocmai inventasem conceptul . Oamenii se opreau din coboras , se dadeau cu spatele catre marginea potecii si ne insoteau cu priviri tampe in timp ce noi ,, purtam discutii serioase " . Fireste , mai era cate unul care dupa socul initial isi revenea si intra elegant in ,, jocul " nostru :
- Pai fratilor , ce sa zic ? Fir intins , nene , oriunde-ati merge voi !
- Mersi , mersi !
- Da' nu-i nitel cam tarziu la ora asta ? Uite , e deja 11 ! Mai gasiti voi loc pe mal ?
- Gasim , gasim ! Mersi de grija . Da' avem pe unu' de-i plecat de dimineata si ne tine locurile !
- Ahaaaa ! Stiu ! E unu' mic si negru ! Grabiti-va , c-am vazut ca prinde bine !
- Prinde , da-l dracu . Prinde mereu ala . E dibaci !
- Am vazut . Mai devreme , pe la 9 prindea fluturi !
Mergem si mai sus , ne amuzam si mai tare , intalnim alte si alte grupuri , facem si-n preajma acestora discutii serioase despre pescuit , dar tot nu observam ca paraul susura din ce in ce mai timid . Dac-am fi cunoscut mai bine debitul firesc al acestuia am fi stiut ca pe drum vom ramane fara apa . Aveam la noi , daca va aduceti aminte , doar cate-un bidon de aluminiu cu apa . N-avea decat 750 ml si nu ne-a dat prin cap , pe masura ce-l golim sa reumplem cu apa din parau .
Ajungem dupa cateva ore la intrarea-n canion . Inainte sa ne avantam in maruntaiele muntelui ne lasam sa cadem pe bancile foisorului de care vorbeam mai sus . Ne scoatem cele cateva sandwich-uri pregatite cu dragoste de fetele noastre , acele sandwich-uri ce ar fi trebuit sa ne ostoiasca foamea-n drumul lung catre Delta Dunarii , mancam pe graba , terminam si apa ce-o aveam in bidoane , ne pragatim de continuarea drumului cand tocmai din canion vedem iesind un grup de turisti . La vederea acestora regizam ad-hoc o discutie tematica din care parea ca suntem foarte preocupati de populatia piscicola de pe masivul Piatra Mare :
- Ti-am spus , nu are rost sa dai la boaba . La vremea asta nu mananca .
- Stiu , acum tocmai depune . Si atunci va trebui sa dam cu momeala vie .
- Auzi ? Ia scoate putin lanseta aia . Ziceai ca nush ce problema ai la ea .
- Mda , are un inel bulit si taie firu' la aruncare .
- Da-o-ncoa sa vad ce are .
- Ti-am zis , da' ia , uite-te si zi-mi parerea ta .
- Hmm . Nu-i asa nasol . Pui un plumb mai usor , lansezi ceva mai lent si roaga-te sa nu-ti dea vre-unu' mare .
Astia de iesisera din canion inlemnisera in dreptul nostru si ne fixau cu priviri buimace . Noi ne straduiam sa ramanem seriosi , sa para fireasca discutia noastra , si cel putin aparent sa aratam ca nici nu i-am observat . Ori facusem acest efort tot drumul si fetele astora pareau mai uimite ca ale oricarui altul cu care ne intalnisem . Nu mai reusim sa ne abtinem si ne umfla un ras dement la care , dupa doua-trei secunde de blocaj , se prind astia ca toata treaba e la misto si se alatura hohotelor noastre incheind cu :
- Ba , nu stiu ce-i in capu' vostru , nu stim cat de sanatosi sunteti , ..... da' doua sticle de vin aveti de la noi ! Hahahahahahahahahahahaa !
Ne salutam cu ei , luam cele doua sticle de vin , le strangem mainile si ne indreptam catre prima dintre cele 7 scari . Nu era prima oara cand traversam canionul si-ar fi trebuit sa ne asteptam sa dam cu lansetele de toti peretii si de toate steiurile de stanca . Ne-am injurat reciproc cum ne-a venit la gura , ne-am balacarit de la origini pana-n viitor , ne-am distrat teribil cand vreunul dintre noi isi agata minciocul sau juvelnicul de cabluri , ne-am dat unii altora sau ..... aruncam unii dupa altii cu snopurile de lansete . N-am sa uit , poate , niciodata-n viata mea peripetiile noastre din acel traseu ,, 7 scari " . In sinea mea felicitam pe cel ce-a avut ideea de a merge si in mod special pe cel ce a venit cu tembela idee de a lua cu noi sculele de pescuit . Intuitiv stiam ca va deveni o amintire de ,, patrimoniu " .
La un moment dat , pe una dintre cele 7 tronsoane metalice lui Moromete ii aluneca rucsacul catre suvoiul de apa facandusi-l fleasca . Bagari , scoateri si mascari ,, la greu " in tot , in toate si mai ales , degeaba insa , in cel din fata si-n cel din spatele lui :
- Ce-ai mah ? Esti dus ? Ce injuri ca nebunu ? Dupa ce ca esti tampit si te-mpiedici de unu' singur ne-njuri pe noi ??
- Da !!! Normal !!! Pe cine vrei sa-njur ?
- Pe tac-tu ! El e ,, autoru " principal ! Te-am facut noi asa de bou ?
- Bai tampitule , dupa ce ca te rabd in juru' meu din clasa-ntaia mai esti si tare-n gura ?
- Pe cine rabzi tu , mah ? Te rabda pe tine natura , ca sa stii cum stai !!!
- Taci dracu' din gura ca te-arunc in apa .......
Nimic din toate astea insa nu erau spuse serios . Eram vechi si buni prieteni si genul asta de ,, amabilitati " faceau zilnic parte din ,, dulcegariile " cu care ne tratam reciproc . Si iata ca au dus la o amicitie ce nu s-a stins nici dupa 30 de ani si promite a mai dura cel putin inca pe atata .
Cu alte ,, milioane " de asemenea aventuri si mascareli reusim sa iesim la suprafata si dupa cateva minute de odihna ne continuam urcusul . Iesiti fiind din racoarea canionului , din nou printre peticele de soare si umbra ale padurii , dupa acele cateva minute de odihna fortam marsul catre ceea ce ne propusesem sa atingem imediat dupa orelke pranzului : cabana Piatra Mare . Fortand , insa , ne epuizam si ne insetam peste cat credeam c-o sa se intample . In scurt timp ramanem fara apa si chiar si fara cele doua sticle de vin primite la intrarea-n canion . Incepe sa ne fie sete .......
- Bai , mai da si mie niste apa .
- De unde ?
- Cum de unde ? Din bidon !
- Pai nu mai am .
- Da' ce-ai facut cu ea ?
- Cum adica ce-am facut cu ea ?
- Da , ce-ai facut cu ea ?
- Esti retard ? Ce se face cu apa ? Am baut-o , normal !
- Cum adica ai baut-o ?
- Bai , pe bune , tu nu esti sanatos ! Apa se bea , ca d-aia-i apa ! Ea curge si se bea cu gura !
- Relule , da , mah , tu putina apa .
- Nici io nu mai am . Am terminat-o si eu . Mi-am facut un soi de sprit cu vinu' de la ala . Vezi la Moro .
- Nici eu nu mai am , ce sa vada ?
- Pai si ce fac ? Ca mie mi-e sete !
- Sa fii sanatos ! Da-i inainte si bei la cabana !
- Bai Moro , mi-e sete rau ! Io nu mai po' sa urc !
- Daca nu mai po' sa urci iti trag la suturi in cur de urci de-a dura ! Misca !!!
- Da' nu-ntelegi ca nu mai pot de sete ? Nu esti normal ?? MI-E SETEEEEEEEE !!!
- ..... Tie sete , zici ?? Atunci sugea-mi-ai rucsacu , ca-i fleasca , ..... MISCA , N-AUZI ?? MISCA , SA NU-TI RUP OASELE !!! Te-a mancat in cur sa vrei la munte ?? Na la munte ! ...... Ai dracu' tampiti ce sunteti , ati vrut la munte ! In loc sa ma duc io la garla , sa stau in scaunel , sa beau o bere si sa bag in ac imi rup picioarele pe muntele lu' ma-sa !!! Sa va mai aud vreodata de munte ca va dau cu ceva-n cap !
- Da' gata , mah ! Tu ce-ai ? Tu n-ai vrut ? Sanchi , nu-ti place ? .... insa nu mai aveam cu cine vorbi . Moromete nervos la maxim o luase-n sus cu o viteza de invidiat . Nu mai vedeam decat un spate gigantic de care atarna un rucsac pe masura din care inca mai siroiau cateva picaturi cu apa , cateva accesorii de pescuit aruncate alandala peste el , iar intreg acest ,, ansamblu " era sustinut de doua picioare Pantagruelice ce se infigeau hotarate in pietrele aleii . Ultimul lucru de dorit in clipa aia era sa primesti un asemenea ,, monstru " in dos . Ne ridicam sfrasiti de sete si-o luam in tacere dupa el .
Dupa vreo ora de urcus il ajungem p-asta din urma . De nervi si probabil de sete o luase sensibil inainte probabil in ideea de a ajunge mai repede la cabana . Insa acest efort sustinut la un moment dat l-a doborat chiar si pe giganticul meu amic . Muntele il dovedise ... L-am gasit tavalit pe-o piatra gafaind si-n imposibilitatea articularii vreunui cuvant . Nici n-avea nevoie . Privirele sale au facut ca noi , la modul cel mai diplomat posibil , sa ne continuam cuminti traseul ocolindu-l cat de cuminte se putea .
Dupa inca aproximativ o ora si jumate , la limita fiind si insetati peste masura , impingandu-ne sau tragandu-ne unul pe altul , ..... in fata ne apare cabana Piatra Mare . La vederea acesteia grabim pasul convinsi fiind ca vom bea apa , nepretuita apa ce ne lipsise in cea de-a doua jumatate a traseului .
Insa ajunsi in fata acesteia , cu rucsacele aruncate pe jos , cu vocile sfarsite strigand .... la cineva , ..... descoperim ca nu ne raspunde nimeni ! Insistam , strigam , batem in usa , ocolim cabana , ..... nimic !
- Incredibil . Sa nu-mi ziceti ca asta nu-i aici , ca va strang de gat !
- Stai , mah , asa . N-are un' sa fie . E p-aici . Ai rabdare ca vine .
- Pai sa vina , nene , ca altfel ii sparg usa ! Mi-e sete de-am facut nisip in gat !
- Bea si tu un ceai , ca-ti trece .....
- Taci , fir-ai al dracu' de tampit ! Ceai imi trebe mie ? Si de unde , dracu , ceai ?
Dintr-o data , din closetul din fata cabanei apare ..... mort de beat ..... cabanierul . Incearca sa se tina pe picioare , incearca sa ne focalizeze pozitia , insa cade pe burta cat era de lat . Ne indreptam catre el , il ridicam , il asezam pe-o buturuga , ii dam doua palme si-l intrebam :
- Mai nene , unde-i apa ??
- ..... Nnnnnnu ee !
- Ce zice asta , mah ?
- Ca cica ,, nu e " .
- Bah ! Cum adica ,, nu e " ? Nu e apa ??
- ..... Nnnnnnu . C-a sssssecat apa ..... si nnnnn-a avut astia ..... cum sssss-aduca pe ,, fffffffamiliar " cu magaru' la bidoane . Asa ca ...... nnnnnnnu e apa de fro saptamana .
- Bah ! Io p-asta-l omor !
- Taci mah . ..... Mai nene , si noi ce bem ?
- ..... De un' sssssa stiu io ?
- Amice , hai sa nu ne certam . Apa n-ai . ..... Bun , am inteles . Bere ai ?
- ..... Nnnnnnnu ! Am .... baut-o !
- Cico ?
- ..... Nnnnnnnu !
- Quick Cola , citronada , ceva , orice ?
- ..... Nnnnnnnu !
- BAH !!!! .......CE CURGE P-AICI ?? AI CEVA-N VREO STICLA ??urla Moromete scos din minti si zgaltaindu-l pe cabanier de guler
- ..... Mmmmmda . Am . ...... Vin . ..... Roze ....ddddddemidulce .
- ...... Norocu' tau .......
.................................................................
---- Va urma ----
Super ! :)
Intrevad o sete crescand in tandem cu dulcea betie .
Dar cabanierul ala din ce fluide se hranea de atata vreme ? Tot demidulce ii curgea prin capilare ? ;)
Citat din: Florio din Iulie 03, 2013, 10:32:47 PM
Super ! :)
Dar cabanierul ala din ce fluide se hranea de atata vreme ? Tot demidulce ii curgea prin capilare ? ;)
Evident !!! ;D ;D ;D ;D ;D
-Trage ? ..... Ce-ai prins ?
-O capra neagra si doi iezi . Da' la astia le-am dat drumu'
ultima parte
.................................
Insetati pana peste masura , iritati si obositi , il taram pe cabanier pana in sala de mese a cabanei unde , oricat ne-am straduit sa-l asezam pe vreun scaun , omul a dovedit fara putinta de tagada ca iubeste dusumeaua . Ne-am conformat si l-am lasat intins pe jos printre picioarele scaunelor si meselor .
Ne aruncam si noi rucsacele si trusourile de pescuit intr-un colt al salii si pornim disperati in cautarea unor sticle ce-ar fii putut contine ceva de baut .
- Unde dracu'-si tine asta bautura , fratilor ? C-aici in bar nu-i nimic de baut in afara de sirop de zmeura .
- Pai unde poa' s-o tina ? In vreo magazie , ceva !
- Pai si unde-i magazia aia ?
- Ce stiu io ? Cautam .
- Atunci cauta ! Nu sta sa te uiti la mine .
- Caut , caut ? Da' un' sa caut ?
- Dac-as stii un' sa cauti as fii eu acolo deja ! De un' sa stiu eu unde sa cauti ? Cauta !!!
- Ce-ai mah ? Ce-ai ?
- Mi-e sete , aia am ! Mi-e sete si-am chef sa ma cert cu tine , e clar ?
- Ia certa-te tu in punga si nu ma mai freca la cap ! Ne e sete la toti .....
In tot acest timp scormoneam toti prin toate dulapurile , prin bucatarie , prin debarale , pe oriunde ar fii putut fii ascuns vinul roze de care pomenise cabanierul . Dupa cateva minute bune il descoperim exact in sala de mese , sub una dintre acestea , ascuns de fata de masa . Numaram sticlele sa-i putem spune cabanierului mai tarziu cate-am baut si desfacem una din navete . Le stiti , acele navete comuniste din lemn ce contineau 10 sticle de 750 ml . Dupa cca 2 sticle de fiecare baute de .... sete ... am trecut la sprit . Abia de-acolo-n-colo se putea spune ca ,, bem ceva " .
Va dati seama ca dupa un asemenea drum destul de obositor , fara sa fii mancat altceva in afara de cateva sandwichiuri , efectul dulcelui roze nu s-a lasat mult asteptat . Daca pana la acel moment ne ,, certam " in fraze coerente a urmat o perioada in care ar fi trebuit sa dai in bobi sa poti intelege cine cu cine vorbeste si mai ales ..... ce vorbeste ! Eram toti in aproape aceeasi stare in care-l gasisem pe cabanier . Este evident ca trebuie sa mancam ceva . Neavand in continuare placerea de a fi serviti de catre gazda , pornim iarasi prin debarale si frigidere in cautarea a ceva de mancare . De data asta a fost mai usor , descoperind usor proviziile cu alimente ale cabanei . Stabilim care-ce isi alege de mancare , facem o lista-inventar cu aceste alegeri si purcedem la un gratar in fata cabanei .
Dupa aproximativ doua ore de la sosire eram bine mancati , bine bauti , veseli din nou , si tot din nou .... pusi pe mistouri . Singurul ceva mai ciufut dintre noi era Moromete . Nu era prima oara cand facea asta , asa e el si asa-l iubim . Dintr-o data se ridica si decreteaza :
- Bai ! Eu ma duc sa dau la peste !
- Esti cretin .
- Ba nu ! Io dau la peste !
- Unde dracu' dai la peste ?
- Aici in fata , pe imas .
- Ia , mah , sa vedem noi , cum dai tu la peste ! Uite , noi stam si ne uitam la tine , bine ?
- Bine , da' ..... sa faceti liniste .
- Gata nene ! Nu scoatem o vorba . intram noi in jocul tembel al acestuia .
Moromete , tacticos si de-a dreptul patruns , isi desface meticulos trusele , cutiutele cu ,, mosmoande " , husele lansetelor , scaunelul pliant , gaseste pe langa cabana si-o umbrela de soare , isi alege un ..... loc bun .... de pescuit si-si intra-n rol intr-un mod in care te facea sa crezi efectiv ca-i pe vreun mal de garla .
Isi infige cracanele , arunca pe rand ,, monturile " ( care de fapt se limitau la avand la capat doar un plumb ) , asaza lansetele pe cracane , intinde firele si ataseaza bambinele si se pierde satisfacut in scaunel la umbra umbrelei . Ii promisesem ca nu scoatem o vorba , insa nu-l asigurasem deloc ca n-o sa .... radem in hohote ! Era cea mai tembela postura in care-l vazusem vreodata . Ne sfida ,, superior " parand a da multa importanta bambinelor ce se clatinau aiurea-n dezechilibrul conferit de raportul vant-lest . Atat de credibil arata incat in scurt timp ne-am ,, aliniat " cerintelor unei .... partide de pescuit .... alaturand-ne acestuia , fireste la distante regulamentare intre noi in asa fel incat ..... ,, sa nu aruncam peste ale vecinilor " . ...... Sa nu le-ncurcam , domle !
Iata-ne la cabana Piatra Mare , pe imasul splendid din fata acesteia , in scaunele pliante , cu lansetele in fata si cu cate-o sticla de vin in iarba langa picioare . Era absolut ireal !!! Era cea mai ,, imbecila " patanie din cate mai ,, zamislisem " pana atunci . Era atat de misto incat chiar ca nu mai vorbeam intre noi facand sa para si mai reala ,, partida " . Eram atat de beti si de entuziasmati incat eram convinsi ca suntem la pescuit . Doar crapul intarzie sa se prezinte la monturi .....
Totusi mai tarziu , vorbind insa incet , sa nu speriem pestele , deh , facem discutii tematice :
- Bai fratilor , la mine nu trage .
- Pai la ce dai , mah ?
- La boaba , la ce sa dau ? Tu ?
- Nene , sa fii sanatos ! Io dau cu salam .
- Cu ce , mah ?
- Cu salam , n-auzi ?
- Si ?
- Si ce ?
- Trage ?
- Ei na ! Cum sa nu ? N-ai vazut ca mi-a tras ? Mi-a dat cu bambina de bat !
- Serios ?
- Hai mah , ce dracu' ? Uite , intreaba-l p-asta , c-a vazut si el .
- Da mah , asa e . Am vazut io . Si era mare , sa dea dracii .
Noi discutam intre noi cu un sictir si-un misto de-a dreptul tampit , timp in care nu-l simtim pe cabanier iesind din cabana si apropiindu-se de noi . Cand in sfarsit il vedem omul avea o fata total tembela . Se vedea clar ca punea foarte serios la indoiala capacitatea sa de perceptie asupra mediului inconjurator , asupra ce-i vedeau ochii , asupra calitatii vinului roze ce-l bea de trei zile ( cum urma sa aflam ulterior ) . Se freaca la ochi , se intoarce catre cabana clatinandu-se , se reantoarce catre noi , se opreste , se balbaie , incearca saracul sa reactioneze firesc si dintr-o data facandu-si curaj striga :
- Baaaai , .......pescuitu' interzis !!!!!!!!
- Hai noroc ! Cum adica interzis , nene ? Cine-a spus ?
- N-a spus nimenea , spui io acu' !
- Hai frate , las-o dracu' , vino-ncoa sa bem un vin .
- ........ Hai ca vin , ca sa fiu al dracu' de-am baut vreodata cu mai nebuni ca voi , si Dumnezeu stie c-am baut cu toate soiurile de ticniti .
Ne imprietenim repede . Tipu'-i dintr-o bucata , mistocar si de gasca . Isi trage un scaun langa noi si ne dam la povesti . Printre acestea este , fireste , curios din cale-afara sa afle povestea noastra . Dupa ce-i povestim decreteaza ca-i cea mai originala metoda de-a scapa de femei si-si propune s-o puna vreodata-n practica . Ii inaintam lista cu ce consumasem , ii platim , insa decide ca o naveta de vin o da el . Cica meritam !
In timp ce ,, savuram " momentul , de pe drumul ce urca dinspre 7 Scari se vade apropiindu-se un grup de tineri , cam 8 la numar , patru tineri si patru tinere . Deja ne umfla rasul imaginandu-ne reactiile acestora , insa repede ne ,, punem fetele " alea serioase si asteptam .
Si ei obositi , insetati ca si noi mai devreme , ne vad , insa in primul moment .... nu realizeaza stupidul situatiei . Abia dupa cateva secunde se opresc ,, interzisi " , casca ochii mari si in soapta se sfatuiesc intre ei daca ar fii bine sa se apropie sau s-o ia urgent inapoi catre Timisul . Privindu-ne insa cateva minute bune trag concluzia ca nu suntem ,, periculosi " si decid sa se apropie . Daca pana-n dreptul nostru au rezistat si-au fost seriosi ( sau poate siderati ) , ajungand langa noi dintre ei se apropie unul dintre baieti si ne intreaba-n soapta ( in gluma , fireste ) :
- Noroc . .... Trage ?
- A mers mai devreme . De pe la 12-ncoa' nu mai vrea . Nush ce dracu' are .
- Da ? Si ce-ai luat ?
- O capra neagra si doi iezi . Da' la astia le-am dat drumu' . spune Relu mucalit si serios .
Nu mai putem rezista si ne umfla un ras nebun ! Pe ei la fel , insa era evident ca inca nu reuseau sa ,, proceseze " intreaga faza . Facem cunostiinta , le povestim cum am facut sa ajungem cu lansetele pe munte , le aratam si lor unde-s proviziile de vin si mancaruri ale cabanei si ne-am intins la una dintre cele mai reusite petreceri la care-am participat vreodata . Ne-a prins noaptea tarziu pe imasul din fata cabanei stand la sprit si la povesti ..... in fata lansetelor ce se incapatanau sa nu dea un crap afara .
Asta este , ne spuneam , nu-i nici prima si nici ultima iesire la care nu prindem nimic . Poate data viitoare ....... Poate la anu' sa avem mai mult noroc . Poate ..... or creste iezii mari si-or depune ....... Cine stie ... ? Sa ne vedem noi la anu' , sa ne vedem sanatosi !!! :hi: :hi: :hi:
Mortala ! :)
A reusit sa imi abata nitel gandul de la Matiz ! Dar a ramas rezident, imi da insomnii.
P.S>
Flacaii nu s-au prins pana acum, ca ne servesti sindromul Seherezadei :) . Dependenta de poveste, ca inainte mult mai este !
Radio , matizu' , si agentu' Dobre
-- partea a III-a --
................................................................................
Radio gesticuleaza si vocifereaza virulent , Dobre este deja scos din sarite , noi stam pe bordura cu doua "six-pack-uri" de Becks pe langa noi si asistam la ceea ce se presupunea a fi un dialog intre doua exemplare ale speciei dominante pe Terra . Dialogul se poarta intr-o moldoveneasca balbaita si texte militienesti invatate pe dinafara . Ne aducem contributia razand in hohote :
- Dobre , .... ajientu' Dobre , ...... she-ai tu cu mini ? Nu ţ-am facut ninica , nu ţ-am zis macar o vorba .....
- Stimate domn , insist , prezentati documentele la control . Nu as vrea sa escaladam situatia .
- Shi dracu' sa iescaladez , ca io abia ce stau in picere ! Da' nu viezi ? ..... Mi-s bat !
- Cu siguranta veti fi si testat cu etilotestul . Acum insa , va rog , documentele !
- Io-ţ spui ca daca-mi dai ietilotiest dintr-acela .... iexplodeaza , 'n pizda ma-sii de ietilotiest . Da' tu vrai sa murim ashilea 'preuna ?
Sunt intrerupti de hohotele noastre . Printre hohote mai bagam si cate-un "Sa traiesti Radiooo ! Esti king , mah ! Stiam io de ce te suport atatia ani !!!"
Dobre se irita de la o clipa la alta ..... Pare a se gandi la cum sa rezolve situatia , la cum si-n ce fel il va pedepsi pe Radio . Lui Radio insa i se fix rupe de analizele lu' Dobre . Este de la isteric la jovial , de la naiv la doct . .... Doar ca face toate astea pe limba fratilor nostri de peste Prut . Doar ca balbait .......
- Domnulie ajient , .... respiectuos va-ntrieb , .....shi documenti sa va priezint ?
- Permisul de conducere , cartea de identitate , talonul masinii .
- Na , iaca , ...... numa' o ţara . ..... Shi , ii grrrrraba ? ..... Ai traba pi vriundeva ?
- Domnule , deja exagerati !!! ACTELE DUMNEAVOASTRA LA CONTROL !!!
- Iara ţipi la mini ?? ..... Io abia ma tin cu ochii di pi matali , vrai sa si-ntelieg shi-mi zici ? .... Baremi zi-mi soptit , ca ma doare capu' ......
La faza cu "zi-mi soptit" ne loveste o criza de ras apoteotica . Intradevar Radio parea in dificultate nu doar de-al focaliza pe Dobre , ci ..... intreaga intersectie . I se invarteau ochii in cap ca la pacanele si mai abitir se sprijinea de oglinda din dreapta a micutului Matiz . Dar nu ne faceam griji in privinta lui . Tampitul nostru amic de sute de ori a gestionat fabulos situatii ca cea pe care tocmai o instrumenta . Mai mult , isi gaseste putin timp si scuipa pe oglinda dupa care-o sterge delicat cu palma , sfidand pentru cateva clipe prezenta agentului de la Rutiera . Dracului , era prea noroita . Cu siguranta nu dadea bine sa nu luceasca . Dobre intuieste ca mai are nitel si se va bloca . Oarecum panicat insista oficial :
- Sa stiti c-am sa recurg la masuri extreme !
- D-apai 'pusca-ma ! Baremi scap de nievasta-mea ! Pai tu 'ţi dai sama shi patesc io acasa cu femeia sheeia ?
- Nu este problema mea ce patiti cu sotia , problema mea este sa va controlez documentele si sa recurg la masuri . Conduceti in stare de ebrietate , avansata as spune , sunteti pasibil de pedeapsa .
- Shi fac io ? Domnu' ajientu' Dobre , io nu conduc !
- Cum adica nu conduceti ?
- Iaca , nu conduc ! Ca io daca mi-s bat nu ma sui la volan , ca nu ie voie de la leji .
- Cum adica nu conduceti ? Sunteti cu masina in trafic in stare de ebrietate !
- Pai ...... nnnn-ai vazut ca ma-npijeau sheeia ? ....... Io ieream vehicul cu trrrractiune animala ! ..... Io aia ieream .....
Asta duce la o explozie de mascari , injuraturi , bagari si scoateri din partea noastra . Dam noroc si-l mascarim pe Radio ca poate niciodata . Dobre se blocheaza pentru o secunda . Cel putin ipotetic , Radio , in dementa lui cea bahica are dreptate . Chiar si noi ne dam seama de acest lucru . Noi , cu atatea beri "la bord" . Un vehicol deplasat prin forta fizica , si nu printr-un ansamblu mecanic locomotor se numeste simplu ..... vehicol cu tractiune animala ! Radio demonstreaza a mia oara in atatia ani de cand il stim ca-i mai inteligent beat decat in stare de trezie ! Auzi , al dracu idiot , ..... noi impingand la Matiz eram echivalentul ..... tractiunii animale ! Il uram si-l iubim in acelasi moment . Nu stiu Dobre ce simtea in acel moment la adresa amicului nostru , dar daca ii interpretam corect grimasa ..... cred ca-l uraste din toata inima .
- Radiooo , fir-ai al dracu de smintit , aia eram noi ? Tractiune animala ?
- Da' tashi bai , ca n-am timp ghe tini . D-apai nu vezi ca discut cu domnu' ajientu' Dobre die la rutiera ?
- Bai tampitule , sa te vad io acuma cum iti scoti Matizu' din intersectie ! .... Tractiune animala , zici ?
- Mah , daca n-oi pute si n-oi pute ..... il rog pe domnu ajient sa ma 'pinga . Ca va' ca-i baiat bun .
Culmea coincidentei , in acel moment , dinspre Crangasi intra in intersectie o caruta tiganeasca ce cara fiare vechi . Un tigan uscat - vai mama lui - cu o tiganca grasa impart chinuiti o scandura din "prova" carutei incarcate pana la refuz cu frigidere ruginite , calorifere sparte , arcuri de la saltele Relaxa si alte asemenea nenorociri . Cum necum Radio ii focalizeaza . Tasneste nepermis de coerent de langa Dobre , se repede la capastrul martoagei flamande din hamuri si opreste caruta in evidentele sperieturi si revolte ale calului :
- Hooooooooo ! Stoi !!!!! Davai la dreapta , shilea , pe trotuar !!! Diiii boala , da-i la dreapta ! ...... DOBREEEEEEEE , vino-ncoa , sa nie lamurim odata , sa po' sa ma 'c sa deretic Matiizu' . N-apoi , iaca vino , vino !
Dobre , total blocat isi intoarce pe un model ceasornicar privirile dinspre Radio catre noi si invers . Situatia il depaseste categoric . Ne roaga sa tragem Matizul pe marginea intersectiei . Ii este evident faptul ca n-are cum sa se inteleaga cu Radio . Ultima speranta ii suntem noi . Beti , treji , ..... cum om fi . In hohote de ras ne indreptam catre nenorocirea de Matiz si-l impingem catre trotuar . Abia acum poate trece un 41 ce vine din pasaj dinspre Drumul Taberei . Saracu' vatmat probabil asteapta de 15 minute sa poa' sa treaca .
Radio e "pe val " , Dobre e-n crize , noi radem fara pauze exasperandu-l pe Dobre care chiar incearca sa lege un soi de discutie , Matizul e tras pe dreapta , tramvaiul 41 in sfrasit isi deschide usile in statia de dupa iesirea din pasaj .
.......................................................
- va urma -
p.s. ...... ;)
Modi, eu iti "zic soptit" ca asta e un scenariu pentru un film de milioane.
Doar ca trebuie scris de la inceput pe pelicula ca e un film documentar, nu unul plasmuit .
Bine-nteles ca n-o sa creada nimeni ca a fost intamplare adevarata, fiindca pare la fel de S.F. ca pescuitul pe pajistea montana :) .
P.S>
Acum ca exista GoPro , ar trebui sa aveti in permanenta la voi o camera de-aia. Ca demonstratie la expresia "viata bate filmul "
esti absolut groaznic!
treaba-i nasoala cu Modi !
creeaza dependenta....
Citat din: Florio din Iulie 04, 2013, 01:46:33 PM
Modi, eu iti "zic soptit" ca asta e un scenariu pentru un film de milioane.
Doar ca trebuie scris de la inceput pe pelicula ca e un film documentar, nu unul plasmuit .
E suficient sa-l cunosti pe Radio . In preajma lui imposibilul capata conotatii banale ......
Radio !.................................................................
Baiatul asta e nascut dincolo de Prut . Tac-su , nea Iura , a fost cadru militar ( "smecher" , colonel parca , la rachete ) , iar la un moment dat , nu mai stiu datorita carei conjuncturi de ordin profesional s-au mutat cu intreaga familie in Bucuresti .
Asa ne-am pomenit cu el la noi in clasa , cum ati inteles deja , cam prin clasa a II-a . Era mic , timorat , cu un accent imposibil , cu un par in cap ce nu se lasa pieptanat sub nicio forma ( imi aduc aminte ca-l asociam in mintea mea cu Nică al lui Creanga ) , ..... dar inca de-atunci debordand de energie . Daca am fi copilarit in zilele astea probabil ca i-am fi spus ..... Duracell .
N-a durat mult , poate un trimestru , un trimestru si ceva , si s-a integrat perfect in colectiv . Iar accentul l-a pierdut in maxim doi ani . Insa mult mai repede decat toate astea s-a facut celebru prin milioanele de poante ce-i zac in cap ! Un fel de Bulă , dar varianta sclipitoare a acestuia .
De-a lungul timpului s-a pricopsit c-o sumedenie de porecle . Unele le-a purtat mai mult timp , altele mai putin .
Ne punea Ceausescu sa adunam castane , hartie , sticle si borcane , etc . Apare Radio la scoala c-o cutie de carton din care zanganeau niste cioburi .
- Ovidiu , ce-ai acolo ?
- Borcane , tovarasa !
- Pai .... cum borcane ? Eu acolo vad niste cioburi !
- Pai da , ca le-am spart , sa aiba loc mai multe in cutie !
Asta a facut ca niste ani sa i se spuna "Borcane" .......
...........................................................
Mi-aduc aminte de-o "perla" de-a lui care candva l-a facut celebru in liceu ( pentru ca din generala am plecat impreuna la acelasi liceu ) : aveam o diriga ..... de numa' ! Mai nene , ..... buna rau ! Tinerica , zglobie , si cu un suflet urias . Si peste toate era de-o blandete nemaiantalnita . ..... D-na Dutckievici . Preda chimia .
Dar , odata , la dirigentie - va aduceti aminte , trebuiau atinse cu elevii tot soiul de subiecte : Munca Patriotica , lecturi de vacanta , si viata personala - ne vorbea despre cum si-n ce fel sa avem o relatie de prietenie cu o fata . La un moment dat isi indreapta atentia catre Radio si-l ridica p-asta in picioare cu urmatoarea intrebare :
- Ovidiu , tu ai o prietena ?
- N-am , doamna .
- De ce nu ai ? Nu ti-ai gasit nicio fata cu care sa ai o relatie ?
- Ba da !
- Si-atunci ?
- Doamna , ..... eu iubesc sincer ! Si odata ce iubesc o femeie ii sunt loial pe viata !
- Asa , si ?
- Si-o astept . .....
- Cum adica ?
- Astept sa divorteze !
- ...... Poftim ????? Tu iubesti o femeie casatorita ?
- Din pacate .... da .
- Dar ea te iubeste ?
- Nu stiu . N-am vorbit despre asta .....
Toti cascam ochii si urechile la discutia lor nevenindu-ne sa credem ce auzeam : Radio indragostit de-o femeie maritata ! Si nu ajungea asta , ci idiotu' o etala in fata dirigai si-a-ntregii clase c-o seninatate de care n umai el putea fi capabil .....
- Pai , mai Ovidiu , asta nu-i tocmai normal .
- Doamna , asta e ! O iubesc de mor ! Este cea mai tare femeie din viata mea !
- Uite , ..... cand vrei tu , te astept la mine la laborator sa discutam despre asta . Atata-ti spun , .... nu-i normal !
- Stiu doamna ca nu-i normal . Mai ales cand aceasta-ti este ..... diriginta !
Saraca diriga a intepenit , noi in primele secunde am inlemnit dupa care ne-a umflat rasu' , iar el sfida intreaga asistenta cu acea privire senina si limpede pe care-o poarta dupa el de atatia ani .....
O vreme i-am spus "Dirigu" .
........................................................................
A mai avut tot soiu' de porecle , n-am sa le pomenesc acum pe toate . Am sa va spun cum s-a ales cu cea de Radio :
Dracu' stie de unde-a facut rost de-un aparat de radio portabil Seiko . D-ala mic , cu doua baterii , nu mai mare decat un pachet de tigari . Ce spun eu ...... inseamna ..... de fo 25 de ani ! E d-ala cu husa de piele si cu atarnatoare de plastic de pus pe mana ! ..... Vai soarta lui de aparat ! E spart , "bandajat" cu izolir , legat cu vreo doua sarme , si mai are pe spate o bucata de plastic prinsa cu leucoplast care nu mai e roz de fo 15 ani . E de-un cacaniu infect ..... si deja pute !
Al dracului nenorocit de aparat de radio nu prinde altceva in afara de Radio Romania Actualitati , si-n mod predilect Viata la Sat ! S-au facut pariuri grele precum ca "javra" asta de aparat poa' sa prinda postu' asta si din Noua Zeelanda !
Altceva nu stie . Daca-i umbli la scala scartaie si piuie ca toti dracii de-ti vine sa-l arunci in foc ! Ei bine , Radio-l cara dupa el ori pe unde umbla si ne scoate pe noi din sarite cu el , punandu-l in permanenta sa-i "sune" la ureche . Are vesnic dupa el "un kil" de baterii ( sa-i ajunga ! Doamne fereste sa ramana fara ele ! ) . Nu suntem foarte siguri ca-ntelege sau ca asculta cu atentie ce emite "javra" , dar suntem extrem de siguri ca-l cara dupa el ca sa ne scoata pe noi din sarite !
"Javra" de aparat a dus la situatii incredibile in gasca noastra ! Odata , in drum catre Facaieni , a trebuit sa facem cale-ntoarsa de pe la Lehliu , pentru ca tembelu' il uitase acasa ! Oricat am incercat sa-l convingem ca pierdem vremea aiurea si consumam aiurea benzina , ...... el "Nu si nu" ! Sa mearga acasa sa-si ia "javra" ca altfel e de rau augur pentru sejurul nostru !
Ce sa-i faci nebunului ? Ori te-ntorci din drum sa-i recuperezi "relicva" , ori sa-i dai una-n cap !
..........................................................
Eee , .... si sta cu el la peste , il inveleste frumusel cu o batistuta ( pesemne sa nu-l bata soarele-n cap ) il aseaza frumusel pe cutia cu momeli , si numai Dumnezeu stie daca intradevar asculta Viata la Sat ...... sau desavarseste cu glorie ceea ce-as numi "scoaterea totala a noastra din sarite" !!!! Odata chiar a recunoscut pe jumatate ca de fapt asta urmareste .......
N-ajunge ca-l asculta ..... Nooooo ! Pai n-ar avea farmec daca la cate-o juma' de ora nu l-ai auzi pe Radio :
- Ai auzit ?
- Ce s-aud ?
- Ai auzit ce zice la radio ?
- Ce s-aud , mah ? Ce PLM zice la radio ?
- Ca cica-l cauta astia pe Bin Laden in Pakistan !
- Asa ! .... Si ?
- Si nimic ! ..... Ti-am zis !
sau :
- Bai , ia-uzi ce "zice" astia la radio !
- Radioooooo , ...... ma cac pe ea de "javra" bandajata ! Fiti-ar a dracu' sa-ti fie ..... Acu' zii , ce "zice" aia ?
- Ca cica vine un fenomen meteorologic nemaiantalnit !
- Ce fenomen , mah ?
- Nu stiu , ca n-am inteles bine . ..... Vezi ? ..... Vezi daca vorbesti ? N-am cum s-aud !
- Fi-ti-ar al dracu' de nenorocit , intr-o zi ti-l arunc pe axa Dunarii !
- Bineeeeee ..... Daca tu vrei sa ne certam ..... arunca-l !
.........................................................
Cert este ca a dracu' "javra" se incapataneaza sa ne distruga toate sejururile si vad ca n-are nicio intentie de-a-si buli vreun tranzistor , vreo rezistenta sau difuzoru' ! Cat e el de janghinos merge "brici" ! Atata doar , ..... numa' pe Radio Romania Actualitati !
..........................................................
Dar la fel de bine stim ca , insotit sau nu de catre "javra" , Radio ar fugi de la propriile-i funeralii daca ai avea nevoie de un cat de mic ajutor de la un prieten .
Citat din: tiganusmc din Iulie 03, 2013, 08:36:00 AM
Buna dimineata domnilor ,
Apelez la voi in ideea de a lua cat mai repede o decizie in ceea ce priveste alegerea locului de pescuit pentru aceast weekend . Sambata plec in Delta si inca nu sunt decis incotro s-o apuc ,tinand cont de cotele actuale , de faptul ca este greu sa gasesti un loc de campare si pentru ca mai si curge vegetatie la greu atat la suprafata cat si in masa apei .
Ma gandeam initial la Sontea , intersectia cu Olguta dar astept de la Pupezica poze sa-mi dau seama cu este malul acolo .Ciby imi spunea ,de asemenea , pe site-ul lui Pupezica , ca sunt zone unde malul este mai inalt dar ca este multa vegetatie .
A doua varianta aleasa de mine ar fi Canalul Ingust de la Crisan iar a treia Mila 23 .Referitor la a treia varianta , ma gandeam sa campez la domnul Forgo ( cine intra pe pescuitul.ro stie despre cine vorbesc ) iar de aici sa plec zilnic cu barca la pescuit . Problema majora ar fi ca nu voi putea pescui in acelasi loc in fiecare zi plus ca din punct de vedere al costului o sa fie "destrabalare" maxima .Fataiala asta o sa ma coste destul de mult asa ca nu ma incanta foarte tare ultima varianta .
Una peste alta , vreau sa gasesc o locatie cu curent slab cu posibilitatea de a campa ... sa fie si putina umbra .
Astept parerile voastre .
Va multumesc anticipat
Marius
Ca tot este Off Topic! Sau poate nu?
Acum sunt plecati la Mila 23 cativa prieteni. Am vorbit ieri dimineata cu ei si spuneau ca toata zona Olguta - Sontea este o mare balta fara maluri. Apa este trecuta si peste digurile pe care le stiam de regula uscate. Singura exceptie grindul lui Mos Pituh. Asa ca daca vrei sa mergi in zona nu ai decat sa ramai in sat undeva si sa faci naveta la pescuit cu barca!
Multam Ciby ... asta am sa fac . Voi intra pe la Crisan si de acolo voi merge spre Mila . In cazul in care nu voi gasi un loc de campat ma voi stabili la domnul Forgo , cu cortul iar de acolo fata-fata , cu barcuta ,la pescuit .
Multumesc mult
Marius
Citat din: modi din Iulie 05, 2013, 07:48:43 AM
E suficient sa-l cunosti pe Radio . In preajma lui imposibilul capata conotatii banale ......
Radio !
.................................................................
Foarte tare ! Un personaj, Radio asta :) .
Unul dintre personajele gashtii voastre dinamita. Am observat de-a lungul timpului, ca unor oameni li se intampla mereu lucruri iesite din comun. Orice ar face, atrag intamplarile bizare, problemele sau situatiile limita si culmea, toate se rezolva pana la urma intr-un mod (adesea unul haios) :) .
Ar trebui la un moment dat sa ne cunoastem si fata in fata, am un bagaj mare de intamplari reale ce n-au nici o legatura cu ceea ce numeste lumea "normalitate" :) .
vineri pe la 4 vreau sa merg in Insula Mare a Brailei la pescuit unde ramanem peste noapte la cort si plecam acasa Sambata dupa amiaza!
daca mai sunteti si altii interesati va rog sa scrieti aici pentru a face un program comun! ar fi frumos sa ne strangem mai multe barci!
Sa auzim numai de bine!
dupa cum scriam acum cateva zile aveam nedumeriri legate de concesiunile de pe Chilia si am scris un mail catre administratia ARBDD care mi-au raspuns acum!
Raspunsul e in attach
Bradutzu, dupa cum am zarit cu un ochi, in trecere pe siteul Pupezicii, te mananca de-o Chilia. Daca te interseaza un posibil punct de sprijin in zona, eu voi fi de vineri pana luni la Uzlina, dupa care plec spre Periprava, daca te intereseaza, ne intalnim la un pahar de vorba!
of of of
luni plec la mare cu familia!
innot as fi venit, ca imi e un dor de delta............
multumesc mult pentru invitatie!
De topicul asta am dat acum la 1 noaptea ,sunt 14 pagini ,stau pe forul de azi dimineata , le voi citi maine fara probleme , totusi prima pagina ma facut sa i-mi amintesc cum bateam acum multi ani la hodorog , prin noiembrie in Insula Mica,incepeam vara la undita ,apoi cate o setca o plasa de tras pe canaale si la urma hodorogul. Dupa ce se termina sezonul estival stateam si 4 ore sa vand 25kg de peste la pod ,toamna tarziu nu mai era trafic deloc la pod.
Sanatate va doresc
nu am mai scris demult aici , asa ca a venit momentul .....
Dupa cum poate stiti in aceasta primavara am avut ceva probleme cu motorul ( voi dezvolta la yamaha) , in urma caruia nu prea am avut ce povesti despre intamplari pe ape , dar ...
- totul incepe cu invitatia lui bradutul la un pescuit . Nu aveam nici chef , nici '' timp'' , sa ma duc la peste cu o alta barca , nuuuuuuuu clar . Dar bradutul a inceput cu o vrajala frumoasa la care niciunul din voi nu ar fi rezistat tentatiei , asa ca am zis DA .
A doua zi ai sosit baietii bradutu si cu varu cu barca la BAZA NAUTICA , unde m-au imbarcat dupa care am pornit la INALTA TENSIUNII . Dupa ce am desfacut un rand de beri si inca un rand ,CAPATANOSU nea dus ca vantu si ca gandu la destinatie .
_ Cum domne am ajuns , intreaba bradutu
_ Nuuuuuuu , mai mergem , mergem mai departe ....
BINE , m-am gandit eu hai mai sus si dai bataie noi la inca un rand de bere CAPATANOSU la inca cativa zeci de kilometri si asa am ajuns aproape de TACAU , unde am acostat si imedeat ne-am ridicat tabara .
Drumul a fost destul de lung , dar capatanosul aproape ca nu simtea cele trei pers din barca + bagajul , efectiv zburam pe deasupra apei .
Doamne si eu ma gandeam ca acasa ma asteapta o barca care nici macar nu-i merge motorul .....
Iesirea a fost super , las Cpt sa comenteze , eu doar tradez cu niste poze
vad ca nu reusesc cu pozele , poate mai tz
cateva poze
si inca
Dupa care s-a intors D-ZEU cu fata la mine si am reusit si eu cu motorul , asa ca am plecat si eu la un pescuit sa ma incarc cu energie , si am avut detoate ....
Am incarcat barca cu tot ce trebuia , m-am urcat in barca , am rasucit contactul si imedeat a inceput sa galgaie Yamaha meu de 25 hp 3 cil , am apucat mansa si dai ....... , dai bice ca parca simteam barca lipita de cheu si persoana meu plina de panze de paianjeni de care parca ma tineu legat de mal. Si dai ,dai ma mai uitam in urma la motor si la siajul din urma barcii , pfuuuu satisfactie totala , ma salutam cu pescarii care erau in ancora la pescuit si care parca nu ma mai vazusera de un sezon . Am oprit langa nea' Moisoiu , omul care mea reconditionat pompa de benzina si care parca mi-a dat viata la motor , la-m cinstit cu o bere si am mai povestit cate ceva de motor sa ma mai unflu in pene putin ...
_ Hm , mergi cu bidonuuu , vrei sa-i faci consumu' , dar a consumat bine pana aici si se infige bine ...
_ Da merge bine si barca ....
Si asa cate una alta am mai rasucit inca odata contactul GALLLLL , se auzea la curul barci si dai mai departe .
Am ajuns la destinatie am aruncat ancora , am intins lansetele am asezat umbrela de soare si a urmat un pescuit super ....
Am prin o ceguta care arata supeeeer tare , dar i-mi pare rau ca nu pot posta filmarea cu am eliberat-o
A urmat o noapte plina de tantari , m-au disperat la 15-20 m de mal , cu cateva trasaturi , nimic spectaculos , dupa care o noua zi de pescuiala si desmat pe balta .
Iar la intoarcere a fost si mai misto , pt ca am nimerit valuri mici si barca s-a comportat impecabil la viteza , nici-o picatura de apa nu m-a atins pe mine , pe motor sau partea superioara a barcii.
Si asa s-a incheiat o alta iesire de-a mea
inca cateva poze cu frumusetea
Incercare intrare in Insula Mica a Brailei ,esuata.Am plecat miercuri noaptea ,ne-am intors duminica noaptea.Am plecat catre Insula Mica a Brailei si am ajuns pe bratul Sfintu Gheorghe ,la butuci la Nufarul.(unde pescuiesc de multi ani) In termeni de navigatie ,a fost o tura frumoasa.
completare:
Nu am avut curaj sa coborim masina de pe bac pentru a intra in Insula Mica ,pentru ca Dunarea scazuse prea repede si nu apucasera sa se usuce malurile , ne-am intors si am traversat Insula Mare si am iesit pe la Piatra Frecatei ,cu directia Nufaru ,Tulcea ,catre vechile locuri devenite impracticabile datorita pomilor cazuti in apa.Cu ocazia asta am epuizat si stocul de plumbi (in jur de 3kg) si am micsorat si rezerva de ace gamakatsu.A sa nu uit ,locul meu de pescuit ales ,era la vreo 350m de tabara ,loc la care ajungeam prin toti rugi de pe marginea paduri ,cu ocazia asta o febra musculara crincena care a durat 3 zile ,ma scos din starea de bosorog ambulant si mi-a readus conditia fizica si un tonus placut. Tantari erau hotarati dar pentru ei ,in fiecare seara desfaceam o cutie cu spirale ,apoi se putea sta la maieu.
Fixatia omoara actiunea.
Saptamina trecuta am avut "weekend lung", adica luni a fost liber, si am decis, ca sa merg la pecuit de bass si alti rapitori, impreuna cu un prieten. Am stabilit sa pornim la drum la 6 dimineata, asa ca la 7 eram deja ancorati la locul de pescuit, adica picioarele unui pod, unde stiam ca "se prinde".
Pina la 7.30, am incercat tot felul de monturi carolina, texas, silicoane mirositoare de la Berkley, plastice, chestii care stiam ca merg, apoi jig-uri voblere, samd, cu foarte slabe rezultate. In acea dimineata parca nimica nu mergea. In jumatate de ora am prins doar doi-trei pesti micuti, si acestia munciti mult. Ce mai, ziua se anunta nasoala.
Din pur noroc am adus cu noi, mai mult ca sa scap de ea, si o cutie de rame pe care o aveam in frigider. Am decis sa incerc niste monturi la pluta culisanta si rama, pe carlig Gamakatsu bait holder de 6, dar cred ca 4 ar fi fost si mai bun. Dupa doua trei incercari, am avut adancimea sondata, si opritorul de pluta pe pozitie. Surpriza! Au inceput sa muste, aproape la fiecare incercare salai si bass FRUMOSI, Drill fantastic pe lanseta de pluta pt barca, un Fenwick lightweight HM-X de 2.60m. Si ea, dar si mulineta Pflueger Arbor, s-au comportat ireprosabil si mi-au permis sa lucrez cu firul Daiwa Samurai, care de obicei se incurca si daca te uiti la el.
Ce sa mai spun, o zi superba, care putea fi un fiasco daca stateam fixati pe metodele clasice si incercate.
Citat din: Mihaif99 din August 07, 2013, 10:50:03 PM
Fixatia omoara actiunea.
am incercat tot felul de monturi, plastice, silicoane, chestii care stiam ca merg, jig-uri voblere, samd
Mihai , ai incercat si Spinnerbait ?
Eu tin mereu clasa asta de naluci ca pe Asul din maneca . Unde nimic nu da rezultat Spinnerele imi salveaza partida .
Citat din: modi din August 08, 2013, 06:08:57 AM
Citat din: Mihaif99 din August 07, 2013, 10:50:03 PM
Fixatia omoara actiunea.
am incercat tot felul de monturi, plastice, silicoane, chestii care stiam ca merg, jig-uri voblere, samd
Mihai , ai incercat si Spinnerbait ?
Eu tin mereu clasa asta de naluci ca pe Asul din maneca . Unde nimic nu da rezultat Spinnerele imi salveaza partida .
Adevarul ca nu am avut spinnerbaiturile serioase la mine... doar ceva acolo, ca sa nu zic ca nu am si d-astea. Una cu fusta alba (vrede cu negru ar fi fost adecvat pt bass), si altul un pseudo spinnerbait cu un jig atasat in partea de jos.
A incercat in schimb prietenul care avea niste strike king-uri noi, dar a dat fara rezultate. Pestele era pe fundul apei, si nu pot sti daca prietenul a pescuit fundul cum trebuie: daca facut bump, daca a tarat... si toate tehnicile de spinnerbait pe fundul apei
Adevarul era ca pestele era destul de letargic. Pluta disparea lent, parca lua rama asa la misto, doar sa o guste un pic. Asa de lent se scufunda, incat te facea sa te intrebi daca e peste sau curentul.
Toti cei ratati, au mancat rama doar pe jumatate :)
Stiuca in schimb a "lovit" la 10-11, cand deja ne mutesem de ceva vreme la alt picior de pod si am decis sa (re)controlez primul picor de pod cu niste casturi lungi A lovit la un jig-pestisor de silicon de la Berkley, "l-a luat" in mode repetat, furioasa... de cum a "atins" apa. Ce frumos :) Al doilea aimal mi-a desfacut carabina, fara probleme. Cred ca era Muskie, si de fapt nici nu vreau aratari dinastea in barca...
Salutare,
Mihai ai folosit cumva CAGI SONIC ATRACTOR am tot cautat sa imi iau cateva dar nu am gasit nimic.Sti cumva cum se comporta.....
http://www.cagioutdoorproducts.com/ (http://www.cagioutdoorproducts.com/)
Plus am gasit in sfarsit un magazin care comercializeaza haine care tin insectele la distanta in Romania sunt raritati.Chiar inainte sa plec am vazut o stire in care o donsoara afirma ca un egiptean a descoperit tesatura care tine insectele la distanta... :o Chiar suntem cu 50 de ani in urma :)
http://www.exofficio.com/products/mens/bugsaway (http://www.exofficio.com/products/mens/bugsaway)
Citat din: Intersect din August 11, 2013, 12:04:51 AM
Salutare,
Mihai ai folosit cumva CAGI SONIC ATRACTOR am tot cautat sa imi iau cateva dar nu am gasit nimic.Sti cumva cum se comporta.....?
Nu . Sincer , nu . Este prima oara cand aud de el ....... Oricum , interesant design ! Tre' sa dau de ele si sa le plimb nitel pe apa .....
Cu siguranta acel "sonic atractor" din denumirea lor nu este deloc intamplator .....
Insa am niste spinnere ce amintesc flagrant de formele si presupusa dinamica a astora . As spune ca-s niste "hibrizi" , intre spinnerul clasic si astea.
Amicii ma iau la misto cand le dau la apa . Imi spun c-am iesit cu zmeul sau ca ma dau in elicoptere ! ;D ;D ;D
Ei cu mistoul , eu cu stiucile , "c-asa-i modelu' , deh !"
Ale dracu' functioneaza exact ca niste aspersoare de irigatii . O elice antrenata de curent loveste sistematic intr-un "stegulet" de aluminiu . Intreg ansamblul face ca toti dracii !
Am ferma convingere sa stiuca sau somnul nu se reped la asta .... de foame , ci total scoase din sarite de "balamucul" ce-l face-n apa "elicopterul" . Asociez starea lor cu a mea pe 1 Ianuarie , cand dupa revelion imi vine cate-un smintit la usa la 8 dimineata ..... cu colindu' ! Va dati seama , imi vine sa-l bat in cuie pe pereti ! :o
In fine , maine revin cu ceva poze ale astora .
Citat din: modi din August 11, 2013, 01:40:45 AM
Va dati seama , imi vine sa-l bat in cuie pe pereti ! :o
Bai , iertati-mi off topicul dar pur si simplu nu ma pot abtine sa nu va spun bancul mileniului !
.........................................................................
Se duce ratza la farmacie .....
- Buna ziua !
- Buna ziua !
- Aveti paine ?
- Nu ...
- Aveti paine ?
- Nu ...
- Aveti paine ?
- Nu , nu avem paine ...
- Aveti paine ?
- Nu !!! Nu avem paine ! Aici e farmacie !
- Aveti paine ?
- NUUUUU !!! NU AVEEEEM PAINEEEEE !
- Aveti paine ?
- ....... Ratza , daca o singura data ma mai intrebi daca am paine te bat in cuie pe pereti !!!
- .... Aveti cuie ?
- Nu , nici cuie n-avem !
- Aveti paine ? ........................................................
p.s. Eu pur si simplu o iubesc pe ratza aia ! ;D ;D ;D ;D ;D
Salut Modi,ăştia în Alaska pescuiesc la stiuca şi cu nişte muşte artificiale cam ciudate dar îşi fac treabă foarte bine....
Poate facem o stiucareala la toamna,ar fi foarte tare
La stiucareala ma bag si eu !!!! Am un chef teribil ce abia abia il mai potolesc cu cate o partida de clean mergand usor prin rau cu lacuste si muste artificiale....
Pai ar trebui sa ne organizam,eu as fi disponibil in noiembrie sper ca vremea sa tina cu noi.
Citat din: modi din August 11, 2013, 01:49:57 AM
Citat din: modi din August 11, 2013, 01:40:45 AM
Va dati seama , imi vine sa-l bat in cuie pe pereti ! :o
Bai , iertati-mi off topicul dar pur si simplu nu ma pot abtine sa nu va spun bancul mileniului !
.........................................................................
Se duce ratza la farmacie .....
- Buna ziua !
- Buna ziua !
- Aveti paine ?
- Nu ...
- Aveti paine ?
- Nu ...
- Aveti paine ?
- Nu , nu avem paine ...
- Aveti paine ?
- Nu !!! Nu avem paine ! Aici e farmacie !
- Aveti paine ?
- NUUUUU !!! NU AVEEEEM PAINEEEEE !
- Aveti paine ?
- ....... Ratza , daca o singura data ma mai intrebi daca am paine te bat in cuie pe pereti !!!
- .... Aveti cuie ?
- Nu , nici cuie n-avem !
- Aveti paine ?
........................................................
p.s. Eu pur si simplu o iubesc pe ratza aia ! ;D ;D ;D ;D ;D
Acelasi banc pe cantec :), plus o continuare. Stiu povestea pe dinafara Trebuie sa povestesc despre ratusca "cea nesuferita" aproape in fiecare seara :). Cu amanunte.
The Duck Song (http://www.youtube.com/watch?v=MtN1YnoL46Q#ws)
Citat din: Intersect din August 11, 2013, 12:04:51 AM
Salutare,
Mihai ai folosit cumva CAGI SONIC ATRACTOR am tot cautat sa imi iau cateva dar nu am gasit nimic.Sti cumva cum se comporta.....
http://www.cagioutdoorproducts.com/ (http://www.cagioutdoorproducts.com/)
Plus am gasit in sfarsit un magazin care comercializeaza haine care tin insectele la distanta in Romania sunt raritati.Chiar inainte sa plec am vazut o stire in care o donsoara afirma ca un egiptean a descoperit tesatura care tine insectele la distanta... :o Chiar suntem cu 50 de ani in urma :)
http://www.exofficio.com/products/mens/bugsaway (http://www.exofficio.com/products/mens/bugsaway)
Uite ca a venit si celalalt Mihai (adica eu) sa isi spuna parearea...
Momeli noi apar tot timpul. Pe aici merge o vorba, ca momelile din magazine sunt facute mai mult sa prinda pescarul decat pestii.
Sigur, mereu vine cineva sa spuna ca a descoperit o momeala revolutionara, ca sar pestii in barca dupa ea, samd. Pe apa e alta poveste.
Nu zic ca momeala de mai sus nu ar prinde in anumite conditii. Poate ar si merita incercat, cumparata cea cu rosu si alb, si vazut cand si cum merge.
De fapt asta e esenta stiucaritului, ceea ce merge azi si maine, se poate sa nu mai mearga peste o luna. De fapt conditiile se pot schimba in cateva ore. Una e sa pesuiesti intr-un lac de 2 m adancime pln cu siuca, si alta e sa pescuiesti intr-o zona fluviala, in care habitatele stiucii sunt foarte variate.
Uite, odata pescuiam in zona 1000 Insule pe fluviul St Laurent. Am strecurat apa degeaba cateva ore in locuri care pareau habitatul ideal al stiucii (ma raportam la lacuri). Surpriza am prins doua exemplare, mari, in fata unui camping, in apa adanca de 10-15 m, intre ape cam la 5 metri adancime! Probabil pe termoclina Am vazut stiuca pe sonar, am aruncat un yozuri rozaliu cu scufundare ultra rapida in spatele barcii cat am putut si am scos animale peste 4 kg. In doua zile diferite, la aceeasi ora 5PM, in acelasi loc.
Pentru ca era discutabil daca eram in apele americane sau in cele canadiene, nu am mai zabovit sa vad cum mai merge :) la treceri successive.
Uneori ataca lingurite grele trase prin apa cu viteza. In alte zile, numai lingurite ultra usoare, trase cat se poate de incet si apoi lasate sa cada. Primavara spinnerbaiturile albe fac prapad, Toamna nici nu se uita la ele. Uneori doar urmaresc momelile pina langa barca si daca tragi momeala facand un 8 cu varful unditei pe langa barca, atunci o inhata, de-ti sare inima din piept. Uneori se bat pe voblere de silicon care nu fac nici un zgomot. Alteori trebuie sa faci o montura cu un peste mort, etc.
Ce vreau sa spun, din experienta mea limitata, e ca stiuca e un peste la care... chiar mai mult decat in cazul altor pesti nu poti spune ca merge un tip de momeala tot timpul. Traiesc in habitate cat se poate de variate, si au instincte bune. Pescarul de stiuca trebuie sa gandeasca un pic mai mult decat alti pescari. Am mult respect pentru ghizii locali, care fac ce fac si te ajuta sa prinzi.
========================================
Acum despre tricourile ExOfficio. Imi place, sau mai bine zis im placea destul de mult firma asta. Acum vreo 10 ani aveeam destul de multe haine de la ei. In fine....
Un lucru ma intriga insa la hainele anti-tantari. Spune clar ca sunt date cu Permethrin, un pesticid: http://en.wikipedia.org/wiki/Permethrin (http://en.wikipedia.org/wiki/Permethrin)
Daca Permethrin rezista la 70 de cicluri de spalare, nu sta oare si pe pielea mea? Cat e de toxic este?, etc etc. Mai bine "deet" prin locurile esentiale. Macar iese la spalat.
Pe aici tantarii, deerflies, tauni, musca neagra, si cate si mai cate aratari se intrec sa te intepe/muste/ciupeasca si sa se infrupte din tine.
In situatii cand tantarii sunt insuportabili, pun o bluza din tesatura foarte deasa, prin care nu pot sa te intepe, eventual cu plasa in fata ca sa nu transpire prea tare, palarie cu plasa mai rara (nu tampenie d-aia "no see um"), pantaloni lungi si pe dosul palmei doar, niste deet.
Mai folosesc chestii natural citronella, tea tree oil. etc
Am postat odata o reteta pe barcaholic. Cam asa ceva:
http://chemistry.about.com/od/healthbeautyprojects/a/naturalinsectrepellent.htm (http://chemistry.about.com/od/healthbeautyprojects/a/naturalinsectrepellent.htm)
Cu mustele e mai simplu, daca esti complet acoperit, cu orice fel de tesatura subtire nu ai probleme.
Uite aici bug shirt. Asta folosesc, sau ceva similar
Camping Gear Review_ The Original Bug Shirt (http://www.youtube.com/watch?v=0t1PDbXhBWM#ws)
Citat din: Intersect din August 11, 2013, 08:33:19 PM
Salut Modi,ăştia în Alaska pescuiesc la stiuca şi cu nişte muşte artificiale cam ciudate dar îşi fac treabă foarte bine....
Poate facem o stiucareala la toamna,ar fi foarte tare
Am si eu o musca "soarece" :). Cred ca prin iunie ar merge si musca "boboc de rata", sau o alta musca undeva intre marimea unei mingi de ping pong si una de tenis. Fara nici urma de misto :).
Citat din: Mihaif99 din August 14, 2013, 04:57:02 PM
Acelasi banc pe cantec :), plus o continuare. Stiu povestea pe dinafara
Mihai , ..... MERSI DIN SUFLET , FRATE ! Am ras cu lacrimi ! Big "+" !
......"'Til the very next day !" ;D ;D ;D ;D ;D ;D ;D ;D ;D ;D ;D ;D ;D ;D ;D ;D ;D ;D ;D ;D ;D
Am si eu o musca "soarece" :). Cred ca prin iunie ar merge si musca "boboc de rata", sau o alta musca undeva intre marimea unei mingi de ping pong si una de tenis. Fara nici urma de misto :).
[/quote]
Mustele pe care le precizezi le-am vazut si eu dar in lipsa de probe nu am vrut sa le detaliez :)
Folosesc si eu haine anti tantari,dar de ceva timp chiar nu am mai gasit de unde sa imi iau,ar trebui sa detaliam mai mult
chestia cu insecticidul,daca imi amintesc corect sper sa nu gresesc hainele pe care le-am avut erau confectionate dintr-un anumit material...
Sa ajung in Groenlanda si am sa ies la pescuit,tantarime ca acolo nu am vazut nicaieri,parca sunt escadrile ce fel te repereaza ...
Citat din: Intersect din August 23, 2013, 07:22:05 PM
..........................
chestia cu insecticidul,daca imi amintesc corect sper sa nu gresesc hainele pe care le-am avut erau confectionate dintr-un anumit material...
...........
La ex Officio spune pe site, acolo unde ai dat link-ul ca sunt date cu Permethrin si ca rezista la 70 de cicluri de spalare :)
Nu cred ca existe haine anti tantari fara chimicale, decat alea care ii opresc fizic sa te muste. Daca exista vreau si eu :) Ca la mine in gradina si prin padure pe coclauri din Iunie pine in August... ca in Groenlanda :)
nu am citit tot dar ideia este asa DINTR UN OM SANATOS FACI UN PESCAR DI N PESCAR NICIODATA NU MAI FACI OM SANATOS
Citat din: dactari din August 23, 2013, 11:13:16 PM
nu am citit tot dar ideia este asa DINTR UN OM SANATOS FACI UN PESCAR DI N PESCAR NICIODATA NU MAI FACI OM SANATOS
Mai frumos o spune celebrul proverb chinezesc :
"Vrei sa saturi pe cineva odata ? .....Da-i un peste .....
Vrei sa-l saturi toata viata ? ..... Da-i o undita . " .... cam asta e .... IDEEA ! ;)
La ex Officio spune pe site, acolo unde ai dat link-ul ca sunt date cu Permethrin si ca rezista la 70 de cicluri de spalare :)
Nu cred ca existe haine anti tantari fara chimicale, decat alea care ii opresc fizic sa te muste. Daca exista vreau si eu :) Ca la mine in gradina si prin padure pe coclauri din Iunie pine in August... ca in Groenlanda :)
[/quote]
Ma interesez si iti spun...
am spart si eu gheata in sfarsit: un crap de 3-4 kg si un somn de 6 kg(cantarit!)
si crapul
da da , asa da ..... mai lasa sa mai treaca si la braila ceva ... , in rest bv , bafta multa si sa .. ... in continuare in betele tale :))
nu ai putut sa nu bagi si putina bafta in ecuatie! :-\
si o poza cu un monstru prins la spining in zona scurta la galati de un pescar ce a mai avut astfel de antecedente si in trecut!
bravo lui!
110 kg!
E prima oara cand vad asa ceva. Grasimea merge pusa in opaiț la iarnă?
Aia-i lanseta cu care l-a scos? Aia-i guma la care pune gura asa peste? Sigur nu era ceva curent prin apa?
Oricum, cred ca a sfarsit in bucatarie, deci - pacat!
Si articolul din ziarul local despre captura din poza de mai sus:
http://www.viata-libera.ro/sport/45634-galati-viata-libera-cotidian-fost-campion-mondial-la-popice- (http://www.viata-libera.ro/sport/45634-galati-viata-libera-cotidian-fost-campion-mondial-la-popice-),,profesor"-la-pescuit-a-scos-monstrul-de-pe-fundul-dunarii
Salut. Si noi mai modesti pe bratul Chilia.
Si pe mijlocul dunarii,zona Bac Galati.
am mai servit si eu unul aseara:crap de aprox 4 kg! ;D
Citat din: bradutzu din August 28, 2013, 12:34:09 PM
si o poza cu un monstru prins la spining in zona scurta la galati de un pescar ce a mai avut astfel de antecedente si in trecut!
bravo lui!
110 kg!
Cu tot respectul Bradutz , ala n-are 110 kg sub nicio forma , cum nu-s io cardinal !
Nici "imbuibat" cu pietre de baietii de la Vadu Oii ! Din ce-mi dezvaluieste poza are maxim 45 - 50 de kile .
La fel , ma indoiesc sincer c-a "lovit" la naluca aia de strap si c-a fost dat la aer cu "nuiaua" aia de lanseta . Asta-i somn curentat sau luat in plasa .
In fine , este doar parerea mea ..........
Cum ar fi insa , ..... frumoasa captura .
Insa urata , josnica si barbara poza cu franghiile alea infipte-n cap . Cum spunea un coleg mai sus , DIN PACATE a sfrasit in tigaie ! Nu s-a intrebat nimeni cati urmasi alevini ar fi lasat splendoarea aia de peste la anul in Dunare . Sau .... ba nu ! ma intreb eu ! :o
In Romania inca se mai pleaca cu peste de pe garla inspre meschina satisfactie de-o au unii cand sunt priviti cu invidie din balcoane de catre gospodinele si strungarii din bloc cand descarca ranjind a prost animale macelarite din portbagaj , nu neaparat din necesitatea strict fizica de-a consuma carnea acestuia .
Am ajuns sa cred ca a devenit ( pentru unii ) scopul in sine al unei fabuloase partide de ...... "pescuit" ( nu-s deloc intamplatoare ghilimelele ) sa fie invidiati de gospodine inculte ce privesc din spatele perdelei de la geamul bucatariei mirositoare a scovergi si-a ardei copt .........
Pestele seamana cu asta care a avut 103kg ,anul ala a fost depasit de altul de pina in 110kg ,altfel lua carligul de aur, chestia e ca nea Vasile ,care e prieten bun cu noi ,,pana la o limita ,, a spus ca la prins la lanseta ,mult timp am crezut asta , nici acum nu am dovezi ca nu ar fi asa ,dar atunci ,la ani aia , nea Vasile avea chiar si cata 50 de pripoane cu caras la suprafata intinse pe vreo 2km si aproape in fiecare dimineata gasea cate o bucata intre 25 si 50,60kg spanzurata de cate o creanga de salcie.El cand venea cu ei la noi ,ii prezenta drept captura la lanseta , era greu sa nu il crezi ,pentru ca era si cel mai bun crapar din toata zona,cei mai mari crapi el ii prindea ,in fata noastra, dar somn nu l-am vazut sa scoata nici-o data la lanseta,dar aproape in fiecare zi avea cate o bucata de 30,40kg in barca, asa ca ,,,, ata dintre realitate si fictiune ,e foarte subtire,,,de regula ,cand dai la stationar si esti ancorat (in cazuri fericite ,doar de o creanga ,fara bolovan la adanc , cand vine o matahala dinasta , nu mai ai timp sa dezlegi barca si el ori rupe firul ?ori lanseta, ii vad de multe ori pe uni ca dau cu fir textil la somn(fir extrem de rezistent, deci un ansamblu complet foarte rezistent , bineinteles ca sunt ageami ,cum eram si eu odata dar ei nu iau in calcul ca un somn la 50kg te smulge din barca sau de pe mal daca nu ai frana slaba ,iar chiar daca ai frana slaba se duce pana nu mai ramane fir pe lanseta si atunci se intimpla inevitabilul ,l-ai scapat ,singura sansa e sa apuci sa dezlegi barca cat el inca mai ia fir de pe tambur ,asta in cazul cand ai avut frana slaba, dar dupa aia , pana al vedea in barca ,iti mai trebuie multe sanse. )
Totusi au existat si martori cand a scos unul la vreo 70 kg in groapa care e putin mai sus de trecere bac Nufarul (dar acolo era barca trasa la mal si decat a sarit in ea si a plecat la plimbare .Cu captura asta am pus mai multe clipuri pe youtube ,la un clip se vede clar cum nea Petrica ,care e un tip aproape de 2m ,in jur de 100kg ,cand sa culcat langa somn era vizibil mai mic decat animalul.
de ex.aici e unul la 30kg
https://www.youtube.com/watch?v=fLYYOOuxvy8 (https://www.youtube.com/watch?v=fLYYOOuxvy8)
aici e clipul unde se poate vedea diferenta
https://www.youtube.com/watch?v=va7s1M2qAZk (https://www.youtube.com/watch?v=va7s1M2qAZk)
iar asta e primul clip din povestea asta
https://www.youtube.com/watch?v=9nu54pMz55s&list=TLsCTbuvEk57F7iSvPc41fUYShzfxHDvnV (https://www.youtube.com/watch?v=9nu54pMz55s&list=TLsCTbuvEk57F7iSvPc41fUYShzfxHDvnV)
La clonc ,sansele sunt mult mai mari ,din start nu esti ancorat si esti la distanta de mal,deci cracile nu te incurca.
Hai sa va arat eu captura !!! La mare !!!
Treaba de 2 persoane plecati la 5.30 ...de dimineata.
Ne-am intors pe la 9 cu aproape 2.5... kg de peste...guvid si stavrid ...prins la rama neagra si la taparina turceasca . Imbucurator faptul ca a aparut din nou stavridul...N-am mai prins de vreo 3 ani.
Nici n-aveti idee cata bere a intrat pe langa pestii aia !!!
am fost Sambata la Scurta si am ramas pana Duminica si rezultatul a fost: 0 trasaturi
Dunarea este braga din cauza Siretului care iar este un dezastru!
Sa auzim numai de bine!
;D ;D ;D ;D
cum se bucura unii de suferinta altora..........
si uite asa mai uitam sa calcam frana cand vedem pe unu altu pe strada.... ;D
.........
asta seara , cand trebuia sa petrec noaptea pe balta, am vanit acasa cu coada intre picioare la figurat . Am trecut milimetric pe langa momentul in care sa vin acasa cu un somn adevarat ( 1-0 ) pt somn care a rupt forfacu langa barca . Asa ca nu am mai rezistat am strans tot si am plecat acasa .
;D ;D ;D ;D
hi hi hi hi
asa iti trebuie sa nu mai razi de altii!
Citat din: ionitzady din Septembrie 09, 2013, 11:56:19 PM
.........
asta seara , cand trebuia sa petrec noaptea pe balta, am vanit acasa cu coada intre picioare la figurat . Am trecut milimetric pe langa momentul in care sa vin acasa cu un somn adevarat ( 1-0 ) pt somn care a rupt forfacu langa barca . Asa ca nu am mai rezistat am strans tot si am plecat acasa .
Cum Adi ? Ce-i aia somn adevarat 1-0 ?
Spune si aici, la profani, sa intelegem fenomenul :) . Si nu te lasa rugat, povesteste pe larg cu pescuitul, ca a venit toamna si e momentul !
Trebuie sa pun niste poze cu somoni de 15-20 kg si un castron cu 2 kg de icre de somon.
:) Weekendul trecut :)
Citat din: bradutzu din August 28, 2013, 12:34:09 PM
si o poza cu un monstru prins la spining in zona scurta la galati de un pescar ce a mai avut astfel de antecedente si in trecut!
bravo lui!
110 kg!
Parca e somul cu fratii sai mai mari :) :) :_
pai povestea ar fi cam asa :
Ieri pe la 11:00 am reusit sa ma strecor din casa ;D , asa ca am plecat pe balta, pana astazi dupa amiaza cand urma sa ajung acasa ....
Am ajuns la dunare , vb la tel cu bradutzu ;D facandu-i in ciuda , am urcat in barca bagajele , am pornit YAMY care acu sunt foarte multumit de el , am dezlegat barca si am plecat la locul stabilit . Pe drum m-am intalnit cu nea GIGI pe care DANY l-a cunoscut , am redus BESTIA ??? si am vb cu omu ...
_ E , ia zi nea Gigi , cum e ?
_ Nimic nepoate , nu trage , prost .
_Sa te ancorezi cu pupa in dreptul la 3 pietre de pe mal mai la deal de 2 plopi cu radacini afara ....
_ Gata nea Gigi am plecat , nu mai stau si GOOOOOOOOOO
Am ajuns la locul cu pricina , am aruncat artileria , am reanceput dialogul cu bradutzu si tacaneala , adica maruntis .
La 08:30 Vb cu sotia la tel cand varful unei lansete a plecat sa pupe apa , instantaneu am apucat lanseta cu dreapta , am aruncat tel din stanga cu care am inceput sa mulinez.
Nu a trecut mult timp si somnul a avut primul atac , a plecat de nebun in jos , fir nu i-am dat ca nu mai gaseam frana si nu mai folosisem frana pana atunci dar am reusit sa-l intorc si dai la mulineta dai putin cate putin si l-am ami ridicat putin , dar el nu si nu asa ca a mai avut inca un atac unde norocul iar mi-a suras si am reusit sa-l ridic inspre suprafata .
Afara era bezna totala , ochii mei vedeau doar 50-70 cm de luciu de apa de la lumina de ancora si speram cu fiecare metru de fir recuperat sa-l vad , sa-l am in barca . Dar la un moment dat pestele a mai atacat odata , cand dupa cateva secunde s-a rupt firul si plumbul a tasnit deasupra apei datorita lansetei care era tensionate la maxim.
m-am asezat pe scaun , am incercat sa-mi potolesc supararea si emotiile , dar dupa o ora timp in care nu a mai tras de loc , am ridicat ancora , am pornit si am plecat .
Mergem in noapte , glisam pe o apa linistita , ma uitam in urma si vedeam un siaj spumant , ma uitam in fata si vedeam un cheu plin de lumini si simteam toata satisfactia care ti-o ofera barca si tributul care ti-l ia Dunarea cum spunea bradutzu.
Asta este, daca se v-a mai intampla voi fi mai pregatit si mai experimentat , daca nu mai povestesc sau i-mi amintesc acest dril.
Citat din: Mihaif99 din Septembrie 10, 2013, 09:25:51 PM
Trebuie sa pun niste poze cu somoni de 15-20 kg si un castron cu 2 kg de icre de somon.
:) Weekendul trecut :)
Hai cu pozele,nu ne mai amagi,cred ca ai avut parte de o distractie pe cinste,am mai spus cred ca iubesc Canada :).
Am primit azi o poza de pe faleza nu imi vine sa cred ce scazuta este Dunarea cred ca nu am mai vazut-o niciodata asa de scazuta...
Iar o sa apara filmulete cu ´baietii´ care fac gratare pe mijlocul Dunarii,cam pe la bac p-acolo,cunoscatorii stie. ;D
Vad ca Bradutzu sa lasat de meseria de pescar si sa apucat de cea de musafir,bravooo
Citat din: Intersect din Septembrie 11, 2013, 09:55:53 PM
Hai cu pozele,nu ne mai amagi,cred ca ai avut parte de o distractie pe cinste,am mai spus cred ca iubesc Canada :).
Ma simt obligat :) :) :)
Frumos!
Am pescuit si eu la somon.......in supermarchet!
Cred ca ar trebui sa planific o excursie in Canada cat de curand :), ca ai avut putina febra musculara dupa activitatea asta intensa.
Frumoase exemplare...
Da da, nervos somonu', ia uite cat par alb i-a scos lui Mihai :P.
Citat din: Mihaif99 din Septembrie 12, 2013, 06:05:19 AM
Citat din: Intersect din Septembrie 11, 2013, 09:55:53 PM
Hai cu pozele,nu ne mai amagi,cred ca ai avut parte de o distractie pe cinste,am mai spus cred ca iubesc Canada :).
Ma simt obligat :) :) :)
Si eu ma simt obligat sa ma reculeg, dupa ce m-ai ravasit cu pozele astea ! :)
Cu asa ceva, pui oamenii pe ganduri, Mihai . Si asa incepe exodul catre Canada ;)
Cu scuzoaiele de rigoare pentru discutia bine profilata pe momeli si capturi impresionante, as mai avea o vorba cu un pictor-scriitor-vel pescar amator :) .
Modi, eu tac, tac, dar nu uit . Cand intru pe Cap Compas, caut intai in "Pescuitul, boala grea" sa vad daca ai pus urmarea ultimei povestiri, cea cu Radar pe linia lui 41, matizul cu tractiune animala in stare de ebrietate si atelajul cu fiare vechi dat exemplu ajientului Dobre :) .
Fa cumva cand ai timp si da spre delectare publicului cititor, ca tare se mai simte nevoia.
lasa Florio ca eu m-am dus la psiholog si mi-a spalat creerul si am uitat de poveste , ca altfel m-a lasa nevasta de atata stres povestind de matizu'... prin casa
mare dreptate aveti referitor la povestioarele lui Modi care trage chilul!
lasa ca il prindem intr-o zi pe malul baltii si pe el si il tragem la raspundere!
Si eu ma simt obligat sa ma reculeg, dupa ce m-ai ravasit cu pozele astea ! :)
Cu asa ceva, pui oamenii pe ganduri, Mihai . Si asa incepe exodul catre Canada ;)
[/quote]
Chiar am vrut acum cativa ani sa plec in British Columbia,dupa cateva vizite la ambasada si nesfarsitele chestionare
au spus ca sunt eligibil,dar nu a fost sa fie :-\...Sper sa fi fost o decizie buna,din ce ne povesteste Mihai si vazand cu ochii mei cum arata Canada incep sa regret :)
Dar o excursie tot trebuie facuta :D
pe 28plec in delta, pe Sfantu' pe la "29" asa ca daca mai e cineva prin preajma da-ti de stire sa ne vedem la un pahar de vin!
Salutare
Citat din: Vali din Septembrie 12, 2013, 11:27:24 AM
Da da, nervos somonu', ia uite cat par alb i-a scos lui Mihai :P.
Nu somonu' mi-a scos par alb ci ala cu deshtu'n iccre din ultima poza. :)
Citat din: Intersect din Septembrie 12, 2013, 10:27:33 AM
Cred ca ar trebui sa planific o excursie in Canada cat de curand....
Din pacate e somon de lac Ontario. Nu cred ca se compara cu cel de pacific. Pentru ca nu vine din mare, am incercat sa elimin toate partile grase (si gustoase) la filetare. Acolo se depun eventualii contaminanti.
In aceasta perioada urca el pe diversi afluenti ai lacului ca sa isi depuna icrele. Specia este Chinook Salmon. In poze sunt fost doi masculi si o femela. Se vede dupa forma capetlor. Masculii au dinti mari si nasuri coroiate :)
Citat din: Mihaif99 din Septembrie 12, 2013, 04:38:47 PM
Citat din: Vali din Septembrie 12, 2013, 11:27:24 AM
Da da, nervos somonu', ia uite cat par alb i-a scos lui Mihai :P.
Nu somonu' mi-a scos par alb ci ala cu deshtu'n iccre din ultima poza. :)
Sa-ti traiasca si sa te albeasca de tot !!! :)
Citat din: Fritz din Septembrie 12, 2013, 06:01:09 PM
Citat din: Mihaif99 din Septembrie 12, 2013, 04:38:47 PM
Citat din: Vali din Septembrie 12, 2013, 11:27:24 AM
Da da, nervos somonu', ia uite cat par alb i-a scos lui Mihai :P.
Nu somonu' mi-a scos par alb ci ala cu deshtu'n iccre din ultima poza. :)
Sa-ti traiasca si sa te albeasca de tot !!! :)
Mersi :)
Hai , .... ati "fiert" destul ! ;D ;D ;D
Mersi pentru asteptare .....
Radio , Matizu' , si agentu' Dobre
.................................................................
Facem o scurta recapitulare , privim in intersectie : Radio matol "praf" se tine de haturile martoagei sa nu cada , Dobre il urmareste obsesiv si siderat , noi stam in cur pe bordura band bere mascarind si hohotind totodata . Trecatorii deja se opresc curiosi sa inteleaga ce anume a dus la ceea ce le este dat sa vada ......
Oarecum dificil unii reusesc . Cei cu simtul umorului .... evident pufnesc in ras , dobitocii par "nemaipomenit de revoltati" de indrazneala amicului nostru .
.................................................................
Radio insa sfideaza dezinvolt intreaga "asistenta" si face ce stie el cel mai bine sa faca . Sa fie el . Il iubim !!!
- Dobre , .... ni-i pohui , iaca si tiganu' ista-i bat . Da' lui di shi nu-i sheri documenti ?
- Cum sa-i cer , domnule , documente ?
- Pai , iaca , o fi beut si el shiva pi toata ziua !
- Ce legatura are bautura astuia cu faptul ca dvs sunteti sofer ? Si-ati mai si consumat bauturi alcoolice !
- Dobre , ..... va' ca nu ni-ntelejim ! Mi-s bat rau ! ..... Rau di tat !!! Da' di shi nu-nteleji ca io nu ieream sofier ? Ui , se uita poporenshile aistea la noi , ni fashiem di ras . Vojdi ? Ca ma doare capu' si mai trebe sa shi dieretic sarashia aista de Matiz ......
Lui Radio i se trezesc accentele moldovenesti direct proportional cu numarul de beri baute . Nu este prima oara cand , la betie , ne intelegem din ce in ce mai greu cu el . In contextul de fata insa asta capata dimensiuni inimaginabile . Nu ne putem opri din ras .....
- Am sa va fac acum un proces verbal in care .....
- Fa-l , dar . Da' shi dracu sa scrii-n iel ? Ca mi-s bat si-atat ? Da , mi-s bat ! Si shi-i cu asta ?
- Vad ca nu intelegeti ..... Sunteti inscris in trafic in stare de ebrietate .
- ..... Dobrie , ui , ..... tu pari baiat distept . Ai ochi ..... asa , ghie om istet . Io asa va' la tini . D-apai di shie nu-ntieleji ca io-s ca tiganu' ista .....bat si cu tractiunie animala ? Lu' asta animalu'-i traji , mii animaliele ma-nping . Ui 'priejur , maladetz , nu viezi ca nu-i ghini ? Matizu' shesta , dracu' sa-l ieie , ie cu motoru' 'prit . Ca shica daca iesti bat nu ie voie sa-l condushi . Nu asa scriii la leji ?
- ...........
Dobre compileaza . Cel putin teoretic Radio are dreptate . Nu exista temei legal , articol in codul rutier , care sa prevada interzicerea sau sanctionarea impingerii unui autovehicol pe drumuri publice ...... in stare de ebrietate . Este a nenumarata oara in care il admiram uluiti pe ticnitul , genialul , imbecilul nostru vechi prieten . Nu stim daca sa radem sau sa-l aplaudam . Evident , noi fiind cel putin tot atata de bauti ca si el , avem probabil cele mai nepotrivite , galagioase si ostentative reactii .
Reactiile noastre cat si situatia in sine duce la declansarea - tipic romaneasca - multor opinii ale trecatorilor . Pietoni , dar care au probabil permis de conducere , si implicit cunosc Codul Rutier , intervin pe langa Dobre :
- Domle , omu' ..... are dreptate . N-ai pentru ce sa-l pedepsesti . N-ai ce sa-i faci , legal vorbind.
- Ba nu ! Poa' s-o faca pentru "deranjarea linistii publice" !
- Termina domle , ce-are linistea publica cu faptul ca asta-i beat si-ncurca circulatia ?
- Asa e . Am stat in tramvai 15 minute ca nu putea ajunge-n statie . Sa-l aresteze !
- Bai , e omu' beat da-i mai destept ca voi toti . Isi impingea masina , n-o conducea ......
Si asa mai departe . Care mai de care mai priceput la parametrii legali ai situatiei create . Noi intre noi dezbatem - la randul nostru - stupizenia si paradoxul situatiei . Dobre insa gandeste febril - sau asta da de inteles figura lui - articolul in baza caruia il va putea cumva pedepsi pe Radio . Noi dam noroc si facem pariuri , Relu se duce dupa inca doua six-packuri de Becks . Tiganu' si tiganca stau in pragul plansului neintelegand , saracii , de fapt de ce-au fost opriti iar acum sunt oarecum in centrul atentiei . Se aolesc si se jelesc in maniera tipic tiganeasca . Se jura pe copii ca n-au furat nimic , se jura ca n-or sa mai care fiare prin cartier , samd ....... Radio pupa calu' intre nari si-l mangaie sub barbie . Ba , mai mult , intr-o totala dezordine locomotorie , se repede la prima taraba , taraba la care o baba amarata care vinde fructe , ii da asteia 100 000 pe doua mere si i le aduce calului vorbindu-i ..... numai Dumnezeu stie in ce limba :
- Ni , niii , blea la pianka iabloni . Prrrrrrr , mai dragule ghi tini , prrrrrrr ..... Priroda ..... Iabloni , iabloni . Davai , ca-i bun , mah !
Decretam la unison ca este "MOMENTUL SAU DE MAXIMA GLORIE" ! A facut multe la viata lui , da' una ca asta niciodata ! Strig la el acoperind galagia din intersectie :
- Radiooooooo , ...... tampit , cretinoid sovietic , si-asa voiai sa-ti faci un tatuaj ...... Scrie , mah , pe tine " Radio + Dobre = Love " !!! Da' scrie undeva sa se vada de departe ! In culori , mah , si cu "degradeuri" ! Si cu sageata d-aia de intra-n inima si-o crapa-n doua !!! Boule ! ..... App , in rusa cum se zice "bou" ? Sa fiu sigur ca ma intelegi !
Dobre este categoric depasit de situatie . Radio se imbata incet-incet , din ce in ce mai rau , fara ca macar sa mai duca o bere la gura . Doar iubeste calu' tiganului mai abitir ca mai devreme . Pare a fi facut o adevarata pasiune pentru acesta , iar pe Dobre deja-l ignora evident . Noi bem in continuare , lumea incepe sa se imprastie .
Dobre isi face de lucru pe la statia de emisie-receptie a masinii de politie , mai fluiera doua-trei masini , si aproape fara de veste renunta la "polemica" cu Radio al nostru . Saracu' este probabil total dezarmat . Va tine minte ziua aceasta intreaga sa stralucita cariera la Politia Rutiera .....
........................................................
Il azvarlim pe Radio pe bancheta din spate si continuam sa impingem Matizul catre spalatorie . Pana sa adoarma ne striga pe geam tot soiul de indicatii ce tin de buna conduita pe drumuri publice a unui vehicol propulsat prin tractiune animala . Evident , il injuram cum ne vine la gura . La unison , nu mai avem rabdare sa ne "inscriem la cuvant"...
Cum-necum ajungem la spalatorie . Sa-l suportam in continuare dupa o zi ca asta ar fi echivalat cu o supra doza de extasy . Am fi vrut sa-l lasam sa doarma , dar cand au cerut aia 3 milioane s-o spele toata am fost nevoiti sa-l trezim , sa negocieze suma personal . Reactia lui a fost scurta :
- Tri niliona ? ..... Haraso , davai , ca ma 'moara femeia sheeia dac-o vede-asa .
- Ok , ne apucam imediat .
- Ssssspasiva .....
Dupa care se culca la loc . A dormit pret de vreo 4 ore , timp in care sarmanii spalatori n-au mai stiut ce sa-i faca micutului Matiz . Abia dupa vreo ora au reusit si ei sa vada ce culoare are acesta trecuta in talon .
Chemam telefonic un alt prieten care sa conduca Matizul si pe Radio catre casa , ne urcam in taxiuri si ne ducem si noi catre ale noastre . Probabil ca nici cina n-o s-o mai prindem in familie . Este deja 11 noaptea ...... 11 noaptea a unei zile de antologie in preajma prietenilor mei .
............................................................
Peste vreo luna de la asta ma suna Radio :
- Sa traiesti !
- Noroc !
- Hai la peste !
- Cand ?
- Acu' , in weekend .
- Unde ?
- PLM , vedem noi . Giurgiu , Fetesti , .......
- Nu stiu . Mai vorbim . Vedem . Da' cine mai merge ?
- Baietii . Baietii si cu Dobre .
- CUMMMMMMM , mah ?? Dobre ??
- Da , ca m-am intalnit cu el . Am oprit sa-l salut si sa-i cer scuze . Sa stii , e baiat bun . Din vorba-n vorba mi-a zis ca si el e pescar . Si i-am zis ca poate vreodata vrea sa mearga cu noi la Dunare .
- Si ??
- Si-a zis ca merge .........
- Radio , idiot fara de egal , cum ...... Sau lasa , ...... nimic .
Simt ca plezneste ceva in mine ,de cat am ras.Se uita nevasta-mea la mine de o ora si nu-i vine sa creada,ca rad ca boul singur in fata calculatorului....acum o pun sa citeasca si ea de la cap si e randul meu sa o studiez
Am si eu povesti nenumarate ,care de care mai haioase ,dar nu am talent sa le pun pe hartie,am si una similara, cu un garcea, de am ramas prieten de pescuit si nu numai
Spor la scris si nu ezita sa le pui intre doua coperti.Prima carte o cumpar eu
astept si alte patanii
felicitari!
Modi, sunteti mortali frate!
Daca ne mai tii vreodata in suspans cum a fost acum, o sa-ti uram ca la fiecare iesire sa ti se desnoade sfoara de la juvelnic, stii tu care!
Salutare tuturor,
Am revenit din Delta unde am stat 5 nopti in 3 locuri diferite, pe bucla la complexul cormoran prin zona pe acolo unde am mers decat carasul mic si nici ala bine. In ce-a de-a 2-a zi am fost la mila 7 pe bratul sulina dupa indicatiile domnului "ionpescaru" caruia ii sunt recunoscator deoarece acolo s-au prins cei mai multi ciortani si locul arata misto, ciortani pe la 1.5kg-3,5kg doar ca a mers bine decat 2 zile apoi din cate am inteles vantul si-a schimbat directia si batea contra curent si a marit cota apelor, ceilalti pescari din jur se vaitau ca numai merge crapul pe nicaieri, lucrul acesta este nou ptr. mine deci nu prea stiu exact de ce nu a mai tras crapul.
In cele din urma am ajuns pe la mila 23 unde am stat campati langa o statie de pompare apa pe o mica insula, unde sa prins foarte bine caras la 800gr-1kg, si a mers si stiuca cat de cat.
Una peste alta ciorba de peste si mancare la ceaun au fost superbe si a dat alta culoare partidei in ciuda ploii si vantului puternic ce ne-a zapacit cateva zile.
O sa revin si cu cateva poze mai ales cu barca SL 410 a si-a luat-o colegul meu, a mea mai dureaza putin, barca care sa comportat frumos si super incarcata pe valuri de intra cu noi in glisaj parca faceam surfing, si cu 2 persoane si bagaj ce glisa frumos si este manevrabila.
Am invatat multe din aceasta partida si abia o astept pe urmatoarea.
O seara buna!
Ati avut parte de o distractie pe cinste,va invidiez putin :)
Citat din: modi din Septembrie 21, 2013, 09:01:03 AM
Hai , .... ati "fiert" destul ! ;D ;D ;D
Mersi pentru asteptare .....
Radio , Matizu' , si agentu' Dobre
- Sa traiesti !
- Noroc !
- Hai la peste !
- Cand ?
- Acu' , in weekend .
- Unde ?
- PLM , vedem noi . Giurgiu , Fetesti , .......
- Nu stiu . Mai vorbim . Vedem . Da' cine mai merge ?
- Baietii . Baietii si cu Dobre .
- CUMMMMMMM , mah ?? Dobre ??
- Da , ca m-am intalnit cu el . Am oprit sa-l salut si sa-i cer scuze . Sa stii , e baiat bun . Din vorba-n vorba mi-a zis ca si el e pescar . Si i-am zis ca poate vreodata vrea sa mearga cu noi la Dunare .
- Si ??
- Si-a zis ca merge .........
- Radio , idiot fara de egal , cum ...... Sau lasa , ...... nimic .
Multumiri bardului Modi !
Radio e exemplu de sportivitate. Ca boxerii care se bat 12 reprize si se imbratiseaza la final, Radio i-a scos peri albi lui Dobre si apoi s-a imprietenit cu ajientu' :) .
Ce sa mai adaugam ?!? :)
Chiar a fost frumos si am avut parte de mai multe situati si de panica si de relaxare si de extaz, de pilda intr-o seara erau atat de multi porci domestici ce dadeau tarcoale pe langa noi se ne fure mancarea inca am facut un tarc din cordelina tensionata bine pe langa corturi si chiar a functionat ca ii auzeam cum se lovea de el si incerca sa treaca sa vina dupa mancare.
In alta seara a fost ce-a mai frumoasa luna si cu cerul clar si plin de stele, liniste de iti tiuiau urechile, auzeam pesti cum se jucau seara si un bursuc care a devenit prietenul nostru in 2 zile, statea seara mereu cu noi la o distanta de 5-6 metri si se plimba pe langa noi fara nici o grija.
Numai zic de mancarea la ciaun care iese buna mereu si mereu este picanta:)) ma usturau buzele cel putin 30 de minute dupa ce terminam masa.
La mila 23 era o insulica aveai 3 locuri de pescuit mici si spatiu ptr un foc si 2 corturi, si acolo am avut alt prieten un mare sobolan ce statea in 2 picioare cand vorbeai spre el:)))
Citat din: Florio din Octombrie 02, 2013, 08:16:14 PM
Ce sa mai adaugam ?!? :)
Tornada de la Facaieni Suntem de doua zile la Vladeni , pe malul Borcei . Nu prindem nimic . De fapt nu ! Mint ! Prindem tantari . Sunt zile toride si in padure este umed . Unde-n alta parte sau in alte conditii sa se cordeasca astia mai abitir ?
- Bai , sa mor io , asta-i cea mai inutila fiinta de pe Terra !
- Care fiinta , Radio ?
- PLM , tantarii astia ! ... Ce ? Vrei sa-mi spui ca au vreun rost pe lume ?
- Da' de ce-ntrebi ? Tu ai ?
- Io-s util , mah !
- Aaaaaa , da ? Si la ce esti tu util ? Ia explica-ne tu noua !
- Pai io scot lumea din sarite la nivel de arta ....
- Aia stim , nu spui o noutate . Da' unde-i utilitatea aici ?
- Pai daca nu gandesti ...... Ia zii tu acuma , nu te-ai plictisi daca nu te-as scoate din sarite ?
- Da' ce-ar fi sa nu ma plictisesc si tu sa taci din ....
- Acu' taci si lasa-ma sa ascult la stiri . E 12 si vin stirile .
- Sa ma pis pe radiou' tau !
- Ve' sa nu te curentezi . Acu' taci .
Asa este . Sunt orele pranzului si lancezim in scaunele pliante . Ne e lene si sa ne ridicam sa luam bere rece din lazile frigorifice . Doar stam si ne tragem palme printre bazaiturile "fiintelor inutile de pe Terra" .
In linistea baltii zbarnaie agasant rapandula de radio a lu' Radio . Probabil are membrana de la difuzor bulita ca din cuvintele crainicului nu distingem decat vocalele si cateva consoane . La fiecare doua litere se-aude un "brzzz" enervant . Facem exercitii de autocontrol incat sa nu-l aruncam p-asta cu tot cu radioul lui in Dunare . Doar speram sa se termine bateriile , desi stim ca idiotul are la el - cu siguranta - provizii de baterii cat sa-i ajunga pan' la iarna . Probabil , ca de obicei , vom sfarsi prin a ne resemna .
Insa Radio pare a intelege "bazaita" . Pe masura ce stirile se deruleaza sonor , acesta intinde palma catre noi cu aratatorul intins , semn ca cica ce aude el acolo este foarte important .
- Auzi , mah , ce zice , ca cica vine un fenomen meteorologic nemaiintalnit .
- Doamne ajuta !!! Or fi aparut in Romania trasnete anti rusi enervanti ?
- Nu ..... Cica ..... TACI SA-NTELEG !!!!!
- Da' tac , mai nebunule ! Tu vorbesti !
- Asa , .... cica niste curenti verticali de aer cald ..... TACI !!! N-AUZI CA NU-NTELEG LA RADIO ?
- Baah , .... tu nu esti sanatos ? Am zis io ceva ?
- Deci , .... niste curenti verticali care ....
Nu-l mai aud . Ma indrept catre masina sa-mi iau o bere . A reusit cu fenomenu' lui sa ma mobilizeze sa ma ridic . Aveam de ales : ori ii dau cu ceva in cap , ori iau o scurta "vacanta" . Daca tot m-am ridicat ma indrept catre liziera padurii . Ma trece de ceva vreme dar mi-a fost prea lene sa ma ridic . Si io , ca omu' , imi fac treaba . Evident , nici p-asta n-o pot face linistit , pentru ca ma intrerup tipetele sovieticului dilau :
- BAAAAAH , NU TE MAI PISA PE FRUNZE , CA FOSNESC ! PISA-TE PE POM , SA SE SCURGA-N LINISTE !
- Uite Radio , iti promit solemn ca data viitoare ma pis pe stirile tale !!!
- ACU' TACI !!!
Ceilalti il suporta stoic . Stau cu ochii inchisi de parca ar dormi . Insa daca-i privesti cu atentie vezi cum isi strang falcile de nervi . Cand si cand se aud scrasnete de masele . Insa astea nu par a-l deranja pe Radio . Sau e macar atat de inteligent incat p-astea sa nu le critice pastrand situatia sub cota de pericol pentru sine .
Da Dumnezeu sa se termine nenorocirile alea de stiri de cacat si din difuzorul antic se-aude o melodie populara olteneasca . Cel putin asa deducem printre bazaielile ce se succed acum mai iute ca la stiri . Si mai da Dumnezeu ca Radio sa-si dea blestematia mai incet facand posibil ca sejurul , sau cel putin dupa amiaza respectiva sa devina suportabila .
Intre timp e gata masa . Ne asteapta un bors "de trei pesti" si-o tocana de inimi si pipote langa care vom tranti o mamaliga vartoasa . Relu e specialist in mamaliga aia . Ii spunem "mamaliga Flubber" . Faci o bila din ea , o trantesti de pamant si sare ca mingea de ping pong . La fel face cu cea de patratica . A dracu' mamaliga sta-n carlig si cate doua-trei ore !
Mancam si ne ia somnul . Dupa cate-un intreg spray de tantari pulverizat pe noi , dupa ce aprindem spirale si le asezam sub scaune , mai luam cate-o bere si privim spre Borcea . Dunarea curge fara odihna la fel de frumos ca-ntotdeauna . Dincolo de ea este o insula de vis , cu o plaja intinsa pe care se harjonesc cativa cai . Probabil ai localnicilor . Obisnuiesc , cand nu au treaba cu ei , sa-i duca cu bacul in insula si sa-i lase liberi . Imaginile cailor bine hraniti , odihniti si cu chef de harjoana , ne incanta spiritele . Brusc constat ca "rasnita" lu' Radio nu se mai aude deloc . Pana si el considera ca asemenea priveliste n-are voie sa fie tulburata cu nimic .
Ducand privirea mai departe de plaja cu cai intalnim o padure splendida . Plopi zvelti rasar din marea de salcii sugrumate de vita salbatica . Insa printre varfurile nemiscate ale plopilor mai vedem cerul Dobrogei de-un gri-mov intunecat cel putin bizar . Nu dam mare importanta . Rand pe rand adormim in scaune ......
--- va urma ---
offfffffffffffffffffffff , mereu zic sa nu ma mai corupa modi cu povestile , dar vin de pe afara, plictiseala , copilul sa joaca in sufragerie cuminte , eu la calculator caut ziua de ieri , nimic nou asa ca ... , ca idiotul ma pun sa citesc povestea ... . Povestea ma cuprinde usor usor , la fiecare 5 cuvinte copilul vine la mine cu un lego stricat , pe care il asez si il dau pe care el il strica din nou , si ma concentrez sa citesc nu rad prea tare sa nu-l starnesc pe DARIUS, copilul, si citesc si citesc , ma cufund mai tare-n poveste , Darius nu ma mai streseaza si citesc VA URMA ...
AOLEU IAR M-A PACALIT >>>>> MODI TATI !!!!!! , NU MA MAI CHINUIIIIIIII
sper diseara sa citesc si restu , ca altfel sunt neterminat ci ma cert cu sotia, nevinovata
nea' modi , cum am asteptat o vara sa aflam ca radio s-a imprietenit cu dobre , acu tre sa treaca iarna sa aflu cu furtuna ?????? ai mila de un biet suflet si pune si restu
Citat din: ionitzady din Octombrie 07, 2013, 08:26:26 PM
nea' modi , cum am asteptat o vara sa aflam ca radio s-a imprietenit cu dobre , acu tre sa treaca iarna sa aflu cu furtuna ?????? ai mila de un biet suflet si pune si restu
Adi , mersi pentru aprecieri ( pe care le deduc din interventiile tale . Si nu doar ! Se pare ca multi asteapta urmarile povestilor mele ) . Insa , crede-ma , mi-am impus sa fiu extrem de drastic in ceea ce priveste intamplarile pe care vi le aduc . Sub nicio forma n-as continua cu ceva fad si lipsit de esenta . Acea esenta umoristica ce face , cred , deliciul lecturarii .
Evident , pot insirui "a prost" cele petrecute la Facaieni . Cum ca a venit urgia , vantu' , ne-a umflat corturile , ne-a bulversat tabara , cum Radio sfida tembel ceea ce toti vedeam siderati pentru prima oara-n viata , .... etc . Insa n-ar fi decat o cronica - repet - fada a unei intamplari ce-a avut farmecul ei ACOLO ! Ca sa o "transport" AICI cu acelasi farmec , sau poate cu ceva mai mult de atat ..... am nevoie de ..... " acel ceva" . Acel ceva pe care nu-l am mereu ..
In viata m-am inconjurat de oameni caracterizati de simtul umorului . L-au etalat si-n cele mai crunte si imposibile situatii . Ca pe un elogiu adus acestora , cand relatez ( scriu ) despre intamplarile petrecute cu acestia ...... nu ajunge doar evocarea in sine a faptelor . Este nevoie de "mulgerea" poantelor din dialoguri si din acele intamplari . Ori ..... nu mereu am inspiratia necesara sa le evoc si sa le ilustrez la valoarea pe care tu - si ceilalti- o apreciati in povestile mele .
Le am si eu pe-ale mele . Uneori greutati , alteori probleme , iar de multe ori am efectiv creierul "gol" . Ma apuc uneori sa le termin in Word , scriu ore intregi , ..... si dilesc totul ! Previzualizez forma finala si este total lipsita de poanta , de cantitate , de ceea ce ar trebui sa justifice intamplarea in sine .
........................................................
Concret : iertati-mi intarzierea cateodata . Nu-i rea vointa sau "fun" scenariu actoricesc . Ci pur si simplu nu mi se leaga cuvintele pe tastatura . Repet si insist , a mi se lega cu tot cu poantele si farmecul ce incerc sa le imprim povestilor respective .......
........................................................
Tuturor : va multumesc din suflet pentru aprecieri ! ;)
aha , atunci ai tot timpul din lume , numai sa citim la acelasi nivel.
Citat din: ionitzady din Octombrie 07, 2013, 10:04:37 PM
aha , atunci ai tot timpul din lume , numai sa citim la acelasi nivel.
Mersi pt . intelegere , om bun !
Promit sa tin "steagul sus" ! Cum spuneam , raman extrem de drastic cu mine , cu maniera in care evoc "tampiditiotismele'' petrecute langa amicii mei ! ;) ;) ;)
Citat din: modi din Octombrie 07, 2013, 09:41:46 PM
Insa , crede-ma , mi-am impus sa fiu extrem de drastic in ceea ce priveste intamplarile pe care vi le aduc . Sub nicio forma n-as continua cu ceva fad si lipsit de esenta . Acea esenta umoristica ce face , cred , deliciul lecturarii . .....................
..........n-ar fi decat o cronica - repet - fada a unei intamplari ce-a avut farmecul ei ACOLO ! Ca sa o "transport" AICI cu acelasi farmec , sau poate cu ceva mai mult de atat ..... am nevoie de ..... " acel ceva" . Acel ceva pe care nu-l am mereu ..
Am inteles lucrurile astea nespuse, demult. De aia am mers in varful picioarelor si am asteptat sa "le vina randul" :) .
Fiindca atunci cand le vine, se aseaza frumos intr-o povestire cu toata savoarea ei.
A venit toamna, ia cu vin fiert, cu tuica coapta, rupe o pastrama in dinti si aduna prietenii pe aproape. Ca inspiratia vine, si la tine vine debordant :) .
P.S.
Subsemnatul e la a treia zi de chef nebun si acum dupa ce am condus amicii la taxi, vad ca toamna imi prieste, ficatul rezista, beciul isi creste rezerva strategica . Hai sa traim :) !
Citat din: modi din Octombrie 07, 2013, 09:41:46 PM
...
Evident , pot insirui "a prost" cele petrecute la Facaieni . Cum ca a venit urgia , vantu' , ne-a umflat corturile , ne-a bulversat tabara , cum Radio sfida tembel ceea ce toti vedeam siderati pentru prima oara-n viata , .... etc . Insa n-ar fi decat o cronica - repet - fada a unei intamplari ce-a avut farmecul ei ACOLO ! Ca sa o "transport" AICI cu acelasi farmec , sau poate cu ceva mai mult de atat ..... am nevoie de ..... " acel ceva" . Acel ceva pe care nu-l am mereu ..
...
Asa spune Dom'le! Saptamana viitoare, dupa ce ma intorc din Delta, o sa-ti trimit un flacon cu "acel ceva"!
De care sa fie, de corcoduse, para sau tescovina?
Si sa stii ca mai aman urarile cu sfoara de la juvelnic!
Citat din: Ciby din Octombrie 08, 2013, 07:47:12 AM
........ un flacon cu "acel ceva"!
De care sa fie, de corcoduse, para sau tescovina?
Ciby , tata , ...... cu un flaconel de "acel ceva"
de para ....... scriu ca iepurasu' Duracell ! Sa mor io ! ;)
Hai , fir intins , vreme frumoasa , distractie over limit ! Te-asteptam cu snoave !
Multumesc!
Dar sa-ti spun un secret, sper sa ramana intre noi: eu in delta am luat de corcodusa, din prima serie facut a prin iulie. Am vreo doi la bunica-mea in curte, de zici ca-s caisi la gust. A iesit "parfum".
Maine cand ajung acolo bag o "coapta" cu piper si zahar!
Citat din: Ciby din Octombrie 08, 2013, 07:47:12 AM
Citat din: modi din Octombrie 07, 2013, 09:41:46 PM
...
Evident , pot insirui "a prost" cele petrecute la Facaieni . Cum ca a venit urgia , vantu' , ne-a umflat corturile , ne-a bulversat tabara , cum Radio sfida tembel ceea ce toti vedeam siderati pentru prima oara-n viata , .... etc . Insa n-ar fi decat o cronica - repet - fada a unei intamplari ce-a avut farmecul ei ACOLO ! Ca sa o "transport" AICI cu acelasi farmec , sau poate cu ceva mai mult de atat ..... am nevoie de ..... " acel ceva" . Acel ceva pe care nu-l am mereu ..
...
Asa spune Dom'le! Saptamana viitoare, dupa ce ma intorc din Delta, o sa-ti trimit un flacon cu "acel ceva"!
De care sa fie, de corcoduse, para sau tescovina?
Si sa stii ca mai aman urarile cu sfoara de la juvelnic!
Ciby ,incotro pleci la pescuit ?
O intind si eu de joia viitoare si vazand prognoza nush incotro s-o apuc .
Multam'
Marius
Merg cu un prieten la Maliuc, unde are o casuta, barca, motor. Si de acolo prin zona, Sontea, Fortuna, Baclanesti. Mai vedem .
Daca esti prin zona, 0745.159.282 si vorbim. Poate bem o "coapta"!
Citat din: Ciby din Octombrie 08, 2013, 01:56:42 PM
Merg cu un prieten la Maliuc, unde are o casuta, barca, motor. Si de acolo prin zona, Sontea, Fortuna, Baclanesti. Mai vedem .
Daca esti prin zona, 0745.159.282 si vorbim. Poate bem o "coapta"!
Eheee , pai daca e asa vorbim . Eu initial am zis ca ma voi duce pe Dunarea Veche , in zona Mila 23 - Crisan sa dau si la stiuca in una din zile .
Oricum , daca esti pe Sontea , poti ajunge si-n Mila :)) sau poate ne vedem intr-o dimineata pe Fortuna, la o " tuicareala " :) .
Eu am marfa buna , o combinatie de pruna cu tescovina , 100% naturala . Strugurii au intrat in combinatia aceasta fericita pt ca nu prea am avut prune.
Fir intins si vorbim
Tel meu : 0728 188 166
Sansa mea sa-l cunosc in persoana pe Ciby! Planul meu e sa ajung vineri la fata locului, la Partizani, pana la Maliuc e floare la ureche pentru Bouboulakia mea - sper cel putin. Si culmea, la pescuit, eu care-s zero barat la sportul asta!
Ciby tare as profita de o intalnire si o indrumare daca ai avea timpul si placerea, te pot suna?
500 internal server eror
Zic "Frate nu mai apuc sa-i raspund lui Byteworks!
Bine ca s-a dres!
Bineinteles ca da! Chiar te rog!
Poate o punem de o intalnire pe malul baltii undeva la pescuit si la o "coapta" la jar de salcie!
Suna-ma sa bag si eu nr. tau in agenda!
Abia astept sa-ti vad, cum i-ai spus.., Bouboulakia!
Sincer mie imi pare putin vargata, probabil din cauza chitului cu care ai astupat gaurile holtzsuruburilor, si ma gandeam ca se asorteaza cu bibanii din Delta! Sic!
PS
Am vrut sa spun o intalnire in grup, si Marius Tiganus, tu, eu, poate si Pupezica si Pilotul lui si sa-l sunam pe Florio care si el va fi prin zona Razim - Sinoe, macar asa sa fie cu noi, la telefon!
Despre pescuit la fel spunea si Pupezica si acum cauta stiuca si bibanul! Nu incerc sa te convertesc intrun maniac dar pestele salbatic proaspat are un gust deosebit daca-l gatesti in balta! Si Delta fara un peste e ca ... nu mai spun ca mai citesc si doamnele pe aici!
Super, facem gasca!
Asa-i Bouboulakia e cam bibanas acum, asa cum le sade bine incepatorilor, haina de primavara va fi cam asa:
(http://thebyteworks.com/gallery/waterways/LobsterBoat15/Lobster15p6_2.jpg)
Nu stiu ce sa zic, e frumoasa si asa. Dar pozele ce le-ai postat ieri m-au dat pe spate. Cum se comporta pe apa?
De fapt nu cred ca vei scapa fara sa o incerc!
Citat din: Ciby din Octombrie 08, 2013, 03:00:18 PM
....................................
si sa-l sunam pe Florio care si el va fi prin zona Razim - Sinoe, macar asa sa fie cu noi, la telefon!
Eu ma aprovizionez ca maine plec, ma trag la balta ca sarpele la lapte dulce :) .
Si imi iau de-ale ibricului, fi-v-ar tuicile sa va fie, ca mi s-a facut pofta sa ciocnesc o ceasca aburind cu o mana de prieteni "aburiti" :) .
O sa ne auzim la telefon, ca arealul meu e tot in Delta de sud, vrem sa iesim nitel la mare.
Dar pentru la anul, trebuie neaparat sa imi tin barca mai la nord, ca prea va destrabalati fara mine :) !
Ne auzim. Poate transmitem vreun dril in direct! ;D
In sfarsit am ajuns si in Insula Mica ,dupa vreo 30 de ani , a trebuit sa platesc un pustan ,pentru ca ne ratacisem ,acolo unde era camp ,acum e padure ,totul e schimbat ,ca sa ajungi intr-o japsa ,iti trebuie neaparat ghid ,nu mai sunt drumuri doar poteci de animale.De dragul amintirilor am facut un test ,am dat la hodorog vreo juma de ora am bagat plase in garla am facut bataie si am prins vreo 7kg de peste ,am avut ambitia sa il car eu pana la tabara ,vreo 3km ,pestele o setca de ata si 2 costume cauciucate ,cam dupa 1 km am abandonat ranita si am zis ca nu imi mai trebuie nimic din ea ,noroc cu colegul mai tanar care a carat-o pana la tabara.Viata sedentara isi spune cuvantul.Am tocmit o oaie si ne-am apucat batraneste de ea vreo 2 zile.La peste nu am dat.
poze
https://plus.google.com/photos/108761929763697666267/albums/5933054869192028305
https://plus.google.com/photos/108761929763697666267/albums/5933029578986799297?authkey=CL346ufpwNDwJw
"A-ti facut-o de oaie" pastrama sau in alt mod :))
Daca pestele nu a mers presupun ca distractia si aventurile au mers perfect.
Citat din: cosmin91 din Octombrie 11, 2013, 10:51:50 PM
"A-ti facut-o de oaie" pastrama sau in alt mod :))
Daca pestele nu a mers presupun ca distractia si aventurile au mers perfect.
........................
cea mai mare oaie din turma ,ne-a costat 3 mil , jumatate am facut-o la ceaun ,fiarta la foc mic pana mancai carnea cu gingiile ,cealalta jumatate am impartit-o si am luat-o acasa.Zona e una din cele mai braconate cu curent ,de peste nu am dus dorul ,borsul si saramura nu au lipsit,nea Radu dadea cate o toana in fiecare noapte pe Dunare ,aducea in fiecare dimineata maruntis,din balta aduceau hodorogari marlita tot in fiecare zi ,deci peste era, dar nu pe stilul nostru , am facut si o testare in amintirea vremurilor de demult ,dar nu se mai potriveste ,azi pescuim altfel si avem alte prioritati ,natura ,aventura , relaxarea ,pestele e pe ultimul loc.A fost o iesire de suflet ,pe insula aia mi-am petrecut in tinerete cativa ani.
Reapare cifra magica 7 (ca-n povesti :-)
"Pentru reținerea pescadorului, polițiștii de frontieră au folosit armamentul din dotare, executând șapte focuri de averstisment,
conform procedurilor legale, fără a fi înregistrate victime sau avarii.
Pescadorul, cu șapte marinari la bord, de cetățenie turcă" etc
http://www.dobrogeanews.ro/?p=1224 (http://www.dobrogeanews.ro/?p=1224)
Afirmatia "sute de plase monofilament" mi-se pare totusi exagerata, fiind vorba de un trauler mic...
Plecare pe Litcov ,de la Victoria pana pe Caraorman ,in continuare pe Dunarea Veche la nea Sioma apoi la Sulina ,in continuare Canalul Cardon ,Canalul Musura si putin pe bratul Chilia si retur acelasi traseu pana la Victoria.
Pe garla intalniri cu prieteni ,nea Mircea de la Sulina ,Coto,Aurica,Cezar si Costin (dunareanu) de la APC21 si Paco de la Ploiesti. Pestele sa lasat cautat ,noroc cu prieteni care m-au ajutat sa il gasesc mai usor. La dus si la intors ,nu conteaza ora ,traditionala baie combinata rece (in Dunare ) si calda la bai la Harsova.
Echipa de pe Cap Compas cu care am fost ,baieti de toata isprava. (nota 10)
aici poze
https://plus.google.com/photos/108761929763697666267/albums/5940187836354900753 (https://plus.google.com/photos/108761929763697666267/albums/5940187836354900753)
aici clipuri
https://www.youtube.com/user/ionpescarul/videos (https://www.youtube.com/user/ionpescarul/videos)
O partida frumoasa alaturi de nea Ion plina de invataturi si aventuri, si baile de la Harsova sunt geniale!!
Baile de la Harsova sunt rezultatul unui foraj orizontal realizat chiar sub Dunare, sunt mai multe locuri care au ape termale usor sulfuroase sub albia Dunarii; acolo am cunoscut un om tare inimos-Dl.Piperea care s-a zbatut mult sa incropeasca baile...dar, asa cum e la Romani;faptele bune nu raman niciodata nepedepsite...cred ca e o combinatie teribila apa Dunarii alternata cu baia termala...si apropo, drumul ala de langa e facut de nemti in primul razbel...frumoase poze, bravo!!!
Unde sunt, mai exact, "baile" de la Harsova ??? Si inca o intrebare : accesul este liber ??? Am trecut de sute de ori prin Harsova si nu am vazut NICIODATA nici o reclama, sau vreun indicator...
am fost si eu ptr. prima data si am pus poza asta, altfel nu stiam sa explic pe unde ar fi.
este inainte de harsova
Poza postata de Cosmin91 e exacta , anul asta sa facut un nou foraj ,peste drum ,forajul vechi datorita corodari malului e in albia Dunari de multi ani ,(apa din noul foraj e mai calda ,deoarece nu are contact teava de aductiune cu apa rece din Dunare ,cum are la vechiul foraj ,una peste alta ,de data asta a iesit super toata treaba ,DE POMINA ,dupa ce stai 15 minute deja iti este prea cald ,iar o baie in Dunare te racoreste ,eu la fiecare iesire stau cam 2 ore ,in care fac si cel putin 5,6 bai in Dunare (dupa primele trei bai in Dunare nu te mai deranjeaza ca e rece ,te miri de tine insuti ,cat esti de rezistent , durerile de mijloc au disparul ,iar de cand fac combinatia cu apa rece , nevasta zice ca am intinerit, (dupa 2 ore de combinati rece-cald ,pielea e rosie ca racul ,ATENTIE ,ULTIMA BAIE INAINTE DE PLECARE ,TREBUIE FACUTA IN DUNARE. Primarul din Harsova ,spunea ca vrea sa faca peste dig statiune de tratament cu hotel ,acolo va fi cu plata ,aici pe malul Dunari e la liber ,vara nu ai loc in bazin nici noaptea ,doar spre dimineata.Deci cand veniti dinspre pod Giurgeni ,dupa vreo cativa km. drumul face curba dreapta IN PANTA fara vizibilitate.La baza curbei (dealului) se face un drum de piatra la dreapta (aproape la 180grade ,deci practic intorci masina pe drumul paralel cu cel de asfalt) tineti drumul pana la un pod (acum il modernizeaza si trebuie ocolit prin dreapta ,va duce drumul de ocolire pana reveniti pe drumul principal ,paralel cu Dunarea ,de la podul in reparatie ,mai sunt vreo 600m) (drept ,iar pe ocolire ,max. 1km) bazinul e pe stanga soselei ,chiar in malul Dunari.Nu exista indicator la sosea ,catre bai.
Pentru cine nu stie ,nu ratati ,in timp , va deveni popas obligatoriu in drumurile voastre prin Dobrogea
Pentru cine stie ,stie
ma cam luase valul ,restul postari a fost mutat aici
http://forum.capcompas.ro/index.php/topic,927.0.html (http://forum.capcompas.ro/index.php/topic,927.0.html)
Citat din: Vali din Februarie 08, 2012, 09:31:30 PM
Pescuitul , boala grea !
Da ? Hai sa va "imbolnavesc" nitel cu niscaiva bibani de Bicaz :o :o :o
Woau!!!
Frate Modi, nu cumva sunt hraniti cu pui de Avicola? Din aceia indopati cu hormoni de crestere?
N-am vazut niciodata asa ceva!
Sunt prinsi de tine?
Citat din: Ciby din Noiembrie 07, 2013, 07:29:11 AM
Woau!!!
Frate Modi, nu cumva sunt hraniti cu pui de Avicola? Din aceia indopati cu hormoni de crestere?
N-am vazut niciodata asa ceva!
Sunt prinsi de tine?
Nu . Imagineaza-ti cat am suferit eu ! Eram la arbitraj pe Bicaz , vedeam cu ce veneau flacaii la masuratoare ( cel mai mare n-a avut loc in jgheab ! :o :o :o . 52 cm !!! ) iar eu pluteam pe deasupra bibanetului ala si nu puteam arunca o giugea dupa ei ! Eram in prag de suicid , de atac de cord ! ;D ;D ;D
Mi-am jurat sa ma duc odata acolo , sa stau trei-patru zile si sa-l cocosez . Este unul din subiectele pe care trebuie sa le discut cu Dany .
Care te mai inscri la o iesire pe Bicaz la vara ?
Ia uitati cam cum e p-acolo ( in nord , in Ceahlau ) :
Eu spun prezent fara doar si poate!
ce parere ai modi despre ce face nenea asta
How To Make A Fishing Lure, Balsa Crankbait Part 1 (http://www.youtube.com/watch?v=tIjDuvbbLJE#ws)
uite si episodul 2
How To Make A Fishing Lure, Balsa Crankbait Part 2 (http://www.youtube.com/watch?v=1YbLwJ1QLPQ#ws)
Citat din: cristiantutuianu din Noiembrie 07, 2013, 09:40:44 AM
ce parere ai modi despre ce face nenea asta
E un crankbait eficient - zic eu - pe ape repezi si tulburi ( intr-o apa limpede sclipirile soarelui in vopseaua astuia ... sperie)
Eficient predilect la avat . Mai apoi la stiuca si accidental la somn flamand sau aparator de cuib .
Se preteza perfect la jerking "fierastrau" sau evolutii rapide urmate de pauze de atac .
Este doar intuitiv ce spun . N-am dat cu el , nu-l cunosc . Asta-mi inspira .
Interesant design !
.....................................................
Personal consider ca naluca cea mai eficienta trebuieste sa imite ca forma si atitudine in apa pestele autohton . In mos special obletele , hrana de baza a rapitorilor din Romania . Aici spun fara nicio retinere ca naluca ce-l imita cel mai bine este Yozuri Cristal Vibe ( http://voblery.com.ua/images/product/89_l.jpg (http://voblery.com.ua/images/product/89_l.jpg) )
Din nefericire nu se mai fabrica , si se mai poate procura doar din stocurile magazinelor de pe intreg mapamondul prin intermediul cuiva de prin preajma .
Sebile a incercat sa copieze naluca asta , ba chiar s-o perfectioneze . Aiurea ! Mai rau a stricat-o ! Mult mai rau , a adus-o pe piata la un pret prohibitiv ( undeva la peste 10 E ! ) .
In fine , repet , naluca de-o prezinti ma inspira . Promite .
....................................
p.s. Eu zic sa ne facem sectiune de spinning . Prea ne-a luat valul p-acilea ! ;)
Citat din: modi din Noiembrie 07, 2013, 07:21:05 PM
Yozuri Cristal Vibe
Din nefericire nu se mai fabrica , si se mai poate procura doar din stocurile magazinelor de pe intreg mapamondul prin intermediul cuiva de prin preajma .
Baaaaai , chiar asa !!!!! Nouajnoua , Intersect , nu gasiti "maimuta" asta prin drumurile voastre ?
Vreau ..... 10-12 bucati !!!
Ma puteti ajuta ??
Citat din: modi din Noiembrie 07, 2013, 07:28:36 PM
Citat din: modi din Noiembrie 07, 2013, 07:21:05 PM
Yozuri Cristal Vibe
Din nefericire nu se mai fabrica , si se mai poate procura doar din stocurile magazinelor de pe intreg mapamondul prin intermediul cuiva de prin preajma .
Baaaaai , chiar asa !!!!! Nouajnoua , Intersect , nu gasiti "maimuta" asta prin drumurile voastre ?
Vreau ..... 10-12 bucati !!!
Da clar sa imi spui producător și tara de origine,o găsesc eu nu iti fa probleme.
Am si eu ceva asemănător sa o găsesc si o iau cu mine,parcă de la Salmo
Ma puteti ajuta ??
Citat din: Intersect din Noiembrie 07, 2013, 07:34:58 PM
Da clar sa imi spui producător și tara de origine,o găsesc eu nu iti fa probleme.
Mersi !!! Extrapolam sambata ! ;)
Modi am trimis la un amic din UK astept......poate,! poate !!!
http://voblery.com.ua/images/product/89_l.jpg (http://voblery.com.ua/images/product/89_l.jpg)
Citat din: cristiantutuianu din Noiembrie 07, 2013, 07:49:58 PM
Modi am trimis la un amic din UK astept......poate,! poate !!!
http://voblery.com.ua/images/product/89_l.jpg (http://voblery.com.ua/images/product/89_l.jpg)
Danke man !!!! Trei sixpack-uri de ..... ce bei tu ! Reci !!!! ;)
modi
ce daca produsul este scos din fabricatie
da zi mei omule nume cod produs fabricant ......
am vorbit aseara cu un amic din state si imi oferea tot ce era pe planeta dar nu .....ce iti doreste inima
baiatu foarte binevoitor dar..... ia uite ce imi oferea
pentru episodul "doua maini dibace"
Ca si imitatie de oblete mai este si Salmo Thrill,eu am avut succes cu el la avat.
pentru episodul "doua maini dibace" 2
Citat din: modi din Noiembrie 07, 2013, 03:19:08 AM
Citat din: Vali din Februarie 08, 2012, 09:31:30 PM
Pescuitul , boala grea !
Da ? Hai sa va "imbolnavesc" nitel cu niscaiva bibani de Bicaz :o :o :o
Ne imbolnavesti maine, Modi, cu preparatele alea care au sa paralizeze Arta Lemnului :) .
Bibanii sunt frumosi foc, dar nu stiu zau daca as gusta asa ceva... nu vezi in ce hal fumeaza ?
Viciosi, degeaba consuma apa plata. :)
http://yo-zuri.com/ShippingInternational.html#noship (http://yo-zuri.com/ShippingInternational.html#noship)
trimit si la noi si din ce se vede dreapta jos pe pagina accepta "plastic-uri"carduri
http://yo-zuri.com/OnlineStore/Classic_Lures/Crystal_Minnow_Series/Crystal_Minnow_Series_Yo-Zuri_Lures.html (http://yo-zuri.com/OnlineStore/Classic_Lures/Crystal_Minnow_Series/Crystal_Minnow_Series_Yo-Zuri_Lures.html)
alegi vezi pretul ......si treaba ta ;D
modi uite aici
http://www.ebay.com.my/itm/Yo-zuri-Crystal-Vibe-Fishing-Lure-70mm-11-5g-PMI-R669-GT-Sinking-NEW-/200984945306?pt=LH_DefaultDomain_0&hash=item2ecba2e29a (http://www.ebay.com.my/itm/Yo-zuri-Crystal-Vibe-Fishing-Lure-70mm-11-5g-PMI-R669-GT-Sinking-NEW-/200984945306?pt=LH_DefaultDomain_0&hash=item2ecba2e29a)
Acum e acum
am dat de magazinul asta online ..............................
http://www.rybalkashop.ru/index.php?categoryID=3223 (http://www.rybalkashop.ru/index.php?categoryID=3223)
cred ca este exact ce iti doresti
amu ni despre comanda ....vezi oarece ficior ce poate vorobi cu ei
no servus modi
MERSI MULT !!! ;) ;) ;)
Am sa apelez la Radio al meu sa ..... "sovietizeze" .... nitel cu aia !
da nu poti apele la '' radio'' sa transmita finalul povestii cu furtuna ...
Citat din: modi din Noiembrie 10, 2013, 06:13:00 PM
MERSI MULT !!! ;) ;) ;)
Am sa apelez la Radio al meu sa ..... "sovietizeze" .... nitel cu aia !
A schimbat ceva frecvente Radio ?
I-am dat un mail cu linkul respectiv si cu ce vreau de la aia . Inca nu mi-a raspuns .
Va tin la curent . :)
Ieri,13 nov.,primesc un telefon la ora 16.Un prieten,nepescar ,se afla in plimbare cu prietena in coada lacului din imediata apropiere si spre mirarea lor bancuri intregi de obleti faceau salturi disperate in urma carora se aflau hotarate ditamai stiucile....Am lasat treaba ,am inchis magazinul si cu lanseta de spining si geanta cu naluci am plecat val vartej spre lac.La 16 si 20 eram'' in coada''[v-am zis ca stau f. aproape].Pun un dollinger [lingura oscilanta pt.necunoscatori]argintata si dai.....Primul lanseu in bucatarie si-mi intra o cumatra pe care o aduc ca pe o carpa pana la 2-3m se mal,cand i-mi face o lumanare pt. poza si o sterge scuturand din cap cu putere.......LA REVEDERE !!!!!! ......M-a pacalit de data asta ....bagami-as...f...Cand sa lansez a doua oara,desteptii astia de la centrala electrica din amonte dau drumul la turbine si un val baban i-mi strica toata distractia!!!! Debitul meu verbal intrece debitul apei ce curgea vijelios prin fata mea,dar degeaba...Se linistesc apele ,i-mi schimb locul mai printre stufuri ,pe colo ,pe dincolo,degeaba....se intuneca si plec acasa cu buza umflata . SFARSIT . PS: dupa- amiaza ma duc iarasi ,un pic mai devreme,poate i-mi fac un cadou de ziua mea....47...MULTUMESC ANTICIPAT!!!!
La MULTI ANI !!! :)
La multi ani!
Multumesc baieti!!!Toate urarile de bine si voua !!! Azi am ratat partida cu coltoasele ,dar si maine e o zi...Bradutule nu ne-ai povestit nimic despre ultima ta iesire in delta !!! Am asteptat cam mult nu crezi?Atat stim cand ai plecat.Spunea-i ca vremea e urata si atat....
LA MULTI ANI!
Daca reusesc sa plec sambata la stiuca pe fortuna si bineinteles sa si sprind cate ceva te voi razbuna. Si poate voi avea si ce fotorafia( stiuci ).
Si distractie placuta( si la pescuit si la aniversare )
BAI DA NU MAI ARE OMU LOC PE FORUM DE LA MULTI ANI LU' DANY ????? :))
La ultima partida in cautarea salaului am avut o surpriza la Jig
(http://i42.tinypic.com/2aihmo4.jpg)
Am vazut twisterul verde si mi-a ajuns:esti meserias de siret!!!Felicitari!!!
Coltosul de azi prins pe barajul de la Ciuslea
(http://i40.tinypic.com/a5i26b.jpg)
Nu te dezminti!!!Asemenea captura mai rar ....Cu asemene capturi dai insomnii pescarilor neiesiti ??? ??? ???Eu ieri am luat o stiuca ce n-a avut mai mult de un kil ,paleste clar in fata salaului tau.Acum pot sa-ti raspund la intrebarea ta....meriti un raspuns cinstit.Pe Sascut dau la peste numai pe partea padurii la crap si salau uneori .Platica dupa cum stii este destula[daca nu multa]numai ca nu prea ma incanta.In coada lacului [orbeni]dau la biban si stiuca .Fir intins!!!!
Citat din: iulian_cioclin din Noiembrie 16, 2013, 09:41:11 PM
Coltosul de azi prins pe barajul de la Ciuslea
(http://i40.tinypic.com/a5i26b.jpg)
Cu plecaciune, om bun :) .
Eu nu vad asa ceva decat pe copertile revistelor.
Dar la mine a ajuns imaginea reala, nu minimalizata ca in pozele de mai sus :)
Citat din: Florio din Noiembrie 17, 2013, 08:35:07 AM
Cu plecaciune, om bun :) .
Eu nu vad asa ceva decat pe copertile revistelor.
Io-s deja in prag de ..... "icter mecanic" ! :o :o :o
Ce vezi tu pe coperti io am mai vazut doar prin concursuri ! Exemplare ca ale baiatului asta se duceau direct la CMMC ( cea mai mare captura - din concurs ) conferindu-i pescarului un avantaj net in drumul catre cele trei trepte ale podiumului ......
Iulian , mi-e clar ca esti tenace dand din bile si din zgarciuri ......
Da-ti un up-grade si inscrie-te la LRS . Individual sau prin intermediul unui club . http://www.lrs.ro/ (http://www.lrs.ro/)
Te asigur ferm ca pe langa ce stii deja :
- de la categoria "open" , unde vei participa ca "new entry" , vei ajunge cu siguranta sa te califici in "Master" ,
- te vei afla in permanenta in competitie cu "spuma" giugelistilor din tara asta , de la care nu vei face decat sa inveti si mai multe ( doar privind la ei )
Aici se cuvine sa citez cuvintele memorabile ale medicului-asistent al LRS , cuvinte rostite intr-o seara , dupa o mansa "supra plina" de capturi capitale , in urma unei batalii crancene duse intru capturarea cator mai multi salai pe Sarulesti :
-
"Mai baieti , stiti cum ma simt eu dupa 8 ore de mansa ?
- Ia zii , bai Mengele , cum te simti tu dupa 8 ore de mansa ?
- Bai , e "ca cum" joc miuta pret de 4 ani in curtea scolii , iar la patru ani odata imi iau mingea la sub-brat si ma retrag in casa sa ma uit la ..... Mondiale !" Dragilor , ...... ta-daaaaam , ...... "her Doktor Mengele" , medicul LRS !!!
( In prima poza pierd un pariu greu , pariu in care trebuieste sa-i gasesc macar un "floc" timid pe chelia stralucitoare , adapostitoare a unui creier absolut demn de admirat ! Un om minunat , ca de altfel oricine , cu orice rang , din intreaga LRS ! )
Desi dau destul de des la spinning, dragostea mea cea mare ramane tot stationarul de finete. Pe la concursuri am tot fost pana acum dar doar in calitate de spectator.
Fir intins tuturor!
Ps. Dany daca ai timp si poti ajunge la Ciuslea sub baraj sa sti ca a urcat multa stiuca.
O tura cu peripeti placute si stresante ,cu de toate ,inclusiv driluri dure , motoare chinezesti de barca care te fac sa iti blestemi zilele si sa te bucuri ca ai vasle in barca (intr-o zi am vaslit vreo 4 ore ,mai mult am vaslit decat am pescuit in ziua aia.in alta seara ma ia un localnic la remorca ,(picase iar chinezzimea) ,eu ma dadeam greu la bastinas ,cu un sac de ciortan prins in ziua aia , cand ma uit mai bine ? el prinsese 2 saci ).una peste alta , o iesire care mi-a mers la suflet ,cu peste ca pe timpul lui nea Nicu .
aici poze
https://plus.google.com/u/0/photos/108761929763697666267/albums/5947307645909577585 (https://plus.google.com/u/0/photos/108761929763697666267/albums/5947307645909577585)
aici clipuri
https://www.youtube.com/my_videos?o=U (https://www.youtube.com/my_videos?o=U)
Bun asa, Dunarea arata splendid in capotul de toamna!
Chinezaria aia e Hangkai de 3,5 cai asa-i? In afara ca nu porneste decat la a 15-a sfoara, daca asta nu se rupe intre timp, fiind si foarte greu de pus la loc, nu face trei cai jumatate nici pe departe, e puturos si zgomotos, mai sunt si alte probleme de semnalat?
Legatura la clipuri nu e buna.
Bune informatii. :)
Un prieten vrea sa-si ia unul de ..auxiliar !!! Eu i-am zis sa ia un Suzuki de 2.5 sau un mercury de 3.5 ...El nu si nu ca e cel mai usor motor de 3.5 cai...( si cel mai ieftin)... Probabil ca nu are nici camasa la piston...O fi ca drujba ..direct pe aluminiu. :o
Si link-ul la video clipuri ...duce la videoclipurile mele...probabil pt fiecare ...la ce are ,,upload "...
Pune link..la un singur filmulet ca ..gasim noi restul.
Frumoase pozele !!! :)
aici clipuri
https://www.youtube.com/user/ionpescarul/videos (https://www.youtube.com/user/ionpescarul/videos)
Citat din: ionpescarul din Noiembrie 18, 2013, 01:17:27 PM
O tura cu peripeti placute si stresante ,cu de toate ,inclusiv driluri dure , motoare chinezesti de barca care te fac sa iti blestemi zilele si sa te bucuri ca ai vasle in barca (intr-o zi am vaslit vreo 4 ore ,mai mult am vaslit decat am pescuit in ziua aia.in alta seara ma ia un localnic la remorca ,(picase iar chinezzimea) ,eu ma dadeam greu la bastinas ,cu un sac de ciortan prins in ziua aia , cand ma uit mai bine ? el prinsese 2 saci ).una peste alta , o iesire care mi-a mers la suflet ,cu peste ca pe timpul lui nea Nicu .
aici poze
https://plus.google.com/u/0/photos/108761929763697666267/albums/5947307645909577585 (https://plus.google.com/u/0/photos/108761929763697666267/albums/5947307645909577585)
aici clipuri
https://www.youtube.com/my_videos?o=U (https://www.youtube.com/my_videos?o=U)
Nene Ioane ,
Frumoase poze . Intr-adevar , Delta este deosebita toamna . Din pacate , n-am mai reusit sa ies la pescuit la finalul acestui sezon desi a fost o perioada excelenta , mai ales la crap .
Stau si ma uit la pozele astea si-mi imaginez cum o fi sa stai in barca , dimineata , savurand cafeaua aburinda , admirand rasaritul soarelui prin ceata care se ridica de pe luciul apei si , binenteles , cu betele in apa .
Cand ai facut anuntul ca vrei sa pleci in Delta si cauti pe cineva cu barca ,si ai mai si mentionat zona de unde ar putea veni barcagiul , Campina .... pt ca sunt din Campina , ma si gandeam , gata , ma duc la peste ! Pe dracu , ma duc la munca ! Si asa a fost , m-am dus la munca :( , dar nu-i nimic , merg data viitoare :)) .
Uite asa ne amagim si traim pentru clipele astea minunate petrecute in Delta .
Hai ca trebuie sa ies de pe net , nu de alta dar imi contorizeaza astia traficul si poate imi dau discount la salariu .
Promit sa intru sa pun niste poze faine de pe Chilia .
Zi faina ,
Marius
Citat din: Fritz din Noiembrie 18, 2013, 02:06:01 PM
Bune informatii. :)
Un prieten vrea sa-si ia unul de ..auxiliar !!! Eu i-am zis sa ia un Suzuki de 2.5 sau un mercury de 3.5 ...El nu si nu ca e cel mai usor motor de 3.5 cai...( si cel mai ieftin)... Probabil ca nu are nici camasa la piston...O fi ca drujba ..direct pe aluminiu. :o
Si link-ul la video clipuri ...duce la videoclipurile mele...probabil pt fiecare ...la ce are ,,upload "...
Pune link..la un singur filmulet ca ..gasim noi restul.
Frumoase pozele !!! :)
Pe el scrie 2 (probabil 2 cai) cand mergeam in blana mult timp avea tendinta sa se dezmembreze carcasa ,prima data a iesit un furtun de la rezervor (la distanta de 7km de orice servisare ) (dadeam sa umplu rezervorul si nu mai reuseam ,apoi am vazut cum curgea toata benzina in apa) , a trebuit sa vin remorcat ,noroc ca ma luat un roman bun la suflet ) , apoi nu se mai amorsa (dimineata bagam cu seringa jumatate cmc de benzina in carburator trageam socul ,si pornea ,dupa maxim 15 sfori (nu sa rupt sfoara ) (asta ma invatat Nicu Harabagiu de la Ploiesti ,mecanic specialist in motoare 2 timpi , , apoi sa blocat elicea ,abia acasa am vazut ca se desfacuse un surub la un capac de langa elice ,care o blocase. Poate dupa ce te imprietenesti mai bine cu el , incepi sa anticipezi urmatoarele defecte care pot apare. In rest ce sa zic ,politia de frontiere cand ma vedea ? isi punea mana in cap si se uita la mine ,cum ma-si uita eu la unu care merge cu roaba pe autobanda , totusi decat la rame ,e mai bine cu orice janghina de motor ,cu conditia sa nu se strice asa des ,sau e posibil ca la un momentdat ,posesorul ori devine expert in depanari de motoare ,sau il arunca in garla fara prea multa discutie. Sa urci contra curentului pe Dunare ?,era aproape imposibil (ceva de genul 2 pasi inainte ,unul inapoi ) ,eu mergeam doar pe canale ,consuma 1litru pe ora in blana (la 3 sferturi accelerata ,mergeam cu 1km mai mult ,cu un plin ) , cu o singura persoana , cu o barca de vreo 3,5m max 4m ,doar cu sculele de pescuit si alte cateva bagaje , intr-o ora mergeam cam 7 km . Da , cred ca este ca la drujbele chinezesti ,nu are camasa de fonta ,dar avea compresie nu e flescait .racirea e pe apa.
Citat din: tiganusmc din Noiembrie 20, 2013, 09:41:14 AM
Citat din: ionpescarul din Noiembrie 18, 2013, 01:17:27 PM
O tura cu peripeti placute si stresante ,cu de toate ,inclusiv driluri dure , motoare chinezesti de barca care te fac sa iti blestemi zilele si sa te bucuri ca ai vasle in barca (intr-o zi am vaslit vreo 4 ore ,mai mult am vaslit decat am pescuit in ziua aia.in alta seara ma ia un localnic la remorca ,(picase iar chinezzimea) ,eu ma dadeam greu la bastinas ,cu un sac de ciortan prins in ziua aia , cand ma uit mai bine ? el prinsese 2 saci ).una peste alta , o iesire care mi-a mers la suflet ,cu peste ca pe timpul lui nea Nicu .
aici poze
https://plus.google.com/u/0/photos/108761929763697666267/albums/5947307645909577585 (https://plus.google.com/u/0/photos/108761929763697666267/albums/5947307645909577585)
aici clipuri
https://www.youtube.com/my_videos?o=U (https://www.youtube.com/my_videos?o=U)
Nene Ioane ,
Frumoase poze . Intr-adevar , Delta este deosebita toamna . Din pacate , n-am mai reusit sa ies la pescuit la finalul acestui sezon desi a fost o perioada excelenta , mai ales la crap .
Stau si ma uit la pozele astea si-mi imaginez cum o fi sa stai in barca , dimineata , savurand cafeaua aburinda , admirand rasaritul soarelui prin ceata care se ridica de pe luciul apei si , binenteles , cu betele in apa .
Cand ai facut anuntul ca vrei sa pleci in Delta si cauti pe cineva cu barca ,si ai mai si mentionat zona de unde ar putea veni barcagiul , Campina .... pt ca sunt din Campina , ma si gandeam , gata , ma duc la peste ! Pe dracu , ma duc la munca ! Si asa a fost , m-am dus la munca :( , dar nu-i nimic , merg data viitoare :)) .
Uite asa ne amagim si traim pentru clipele astea minunate petrecute in Delta .
Hai ca trebuie sa ies de pe net , nu de alta dar imi contorizeaza astia traficul si poate imi dau discount la salariu .
Promit sa intru sa pun niste poze faine de pe Chilia .
Zi faina ,
Marius
discutam,planuim ,ne certam cu nevestele si plecam
acum 35 de ani ,cand vedeam un pescar pe Dunare cu lansete Germina si mulinete DAM ,ala sigur era din Campina GARANTAT ,mari pescari de Dunare a avut Campina.
Dicutam ,planuim ,plecam dar cu nevasta nu ma cert :)) este partenerul meu cel mai bun de pescuit si nu glumesc .Mare noroc am din punctul asta de vedere .
Culmea , anul asta a avut norocul de a prinde cei mai mari crapi :) . L-a zapacit si pe nea Dorin Forgo cu perseverenta ei .
Tare asta cu pescarii campineni :))
Seara buna ,
Marius
Citat din: tiganusmc din Noiembrie 20, 2013, 05:23:18 PM
L-a zapacit si pe nea Dorin Forgo cu perseverenta ei .
Ma lasi cu Forgo ?? E-n stare sa felicite si-un alpinist pentru cata stiuca a prins el pe piscuri , numa' sa-i merga "jucaria" Paradis ......
E pe pana maxima si e-n stare sa-si transeze cainele , sa-l dea bucati la pescarii de salau , numa' sa se vada iesit in primavara ......
Po' sa-i dai linku' asta , sa-i arati ce-am spus . Si sa-i mai spui ca ....... 300 000 pe-un bors de peste mai dau numa' in Kamtcheatka !!! Bors de somon cu labe !
.................................
Te duci la el si-i zici atat : "Bai , n-auzi , zice Pictoru pe forumuri ca esti Lache ! " . Va stii cu siguranta ce vrei sa spui .....
Citat din: modi din Noiembrie 20, 2013, 09:34:46 PM
Citat din: tiganusmc din Noiembrie 20, 2013, 05:23:18 PM
L-a zapacit si pe nea Dorin Forgo cu perseverenta ei .
Ma lasi cu Forgo ?? E-n stare sa felicite si-un alpinist pentru cata stiuca a prins el pe piscuri , numa' sa-i merga "jucaria" Paradis ......
E pe pana maxima si e-n stare sa-si transeze cainele , sa-l dea bucati la pescarii de salau , numa' sa se vada iesit in primavara ......
Po' sa-i dai linku' asta , sa-i arati ce-am spus . Si sa-i mai spui ca ....... 300 000 pe-un bors de peste mai dau numa' in Kamtcheatka !!! Bors de somon cu labe !
.................................
Te duci la el si-i zici atat : "Bai , n-auzi , zice Pictoru pe forumuri ca esti Lache ! " . Va stii cu siguranta ce vrei sa spui .....
Vai , in ce kkt m-am bagat . Mody , n-am nicio treaba cu omul asta si nu intentionez sa-i fac reclama . Eu am stat de doua ori la el , cu cortul , ultima oara in iulie, anul asta , si m-a taxat ca si cand as fi stat la o pensiune . Nu vreau sa comentez mai multe pt ca , intr-adevar , practica niste preturi de te ia ameteala .
Imi pare rau daca am fost inteles gresit , mentionand numele lui .
Preturile sunt, intr-adevar, mari pentru buzunarul romanului considerat mediu la noi, insa rezonabile spre mici, daca vorbim de nemti, austrieci sau ceilalti vestici.
La Paradis, acum, vin preponderent grupuri din Ungaria, Germania si chiar francezi, asa ca nu-i plangenti de mila si nici nu-i duceti grija.
Dragilor , ne putem vedea in acest topic in continuare de PESCUIT fara sa-l profanam numindu-l pe "mosieru' " Forgo ?
Bun , recunosc , eu sunt ala de-am "deturnat" discutia ..... Iertati-ma !
Insa panarama aia de pensiune "spatiala" a lu' Forgo , impreuna cu hapsanismul lui de neam prost ...... n-au ce cauta in acest topic .
Multumesc .........
Salut!
Un mic filmulet pentru voi!
https://www.youtube.com/watch?v=xI26mzuuVWY (https://www.youtube.com/watch?v=xI26mzuuVWY)
Gata , nene , mi-am gasit si barca , si ....... partener de pescuit ! ;D ;D ;D
.............................................
Bai fratilor , spre finele clipului vedeti cat de bine si-a echilibrat fatuca asta frana la mulineta raportat la sarcina !
Iar la final de tot ..... fata demonstreaza ca-i din neamu' Testiculentilor !!! :o :o :o
Brava ei ! As lua-o-n delta , sa mor io ! Pe "Sfantu' " , la gropanu' ala "ciumec" de nitel mai la vale de Nufaru' .......
Dev Yayın Balığı Avı (http://www.youtube.com/watch?v=pUav5nc36sA#)
Totul despre crapul de Dunare (de la ultima iesire cu Intersect) (burti prajite , capatani la tava din bors , mamaliga , muraturi si pasta de usturoi )
Buna dimineata , domnilor ,
Am fost duminica dimineata , o ora la spinning , la Valea Doftanei - baraj Paltinu , in cautarea stiucii .Este o zona faina , unde am copilarit si care imi trezeste cele mai frumoase amintiri din vacantele de vara, din perioada liceului ... si nu numai .
Din pacate , aceasta intindere de apa a fost concesionata de niste nemernici , multi ani la rand , Penes Curcanu' parca ii spune asociatiei , perioada in care au bagat plasele la greu si au terminat ecosistemul populand excesiv balta cu fitofag . Din fericire, de 2 ani ,se pare ca a expirat perioada concesiunii sau au pierdut-o(nici nu mai conteaza ) si , din fericire , au lasat natura sa-si faca treaba . O prima dovada a faptului ca natura se reface destul de repede am vazut-o in vara cand, plimbandu-mi copii in zona , bancuri de obleti misunau peste tot atragand bibanii si marlitele aproape de mal .
Spre surprinderea mea , ieri , am reusit in aproximativ o ora de ligurit & voblerit sa aduc la mal 5 marlite , nu mai mari de 500 g , insa destul de agresive tinand cont de temperatura apei .Toate 5 s-au intors de unde au venit .
Aceasta scurta iesire , in mijlocul naturii ,a facut sa-mi incep un 1 decembrie de neuitat . Ajuns acasa , putin amortit datorita temperaturii de afara , primul lucru pe care l-am facut a fost sa fierb o niscai tuica de la Cornu :) .
Va atasez cateva poze pentru a va clati si bucura ochii .
Numai bine ,
Marius
Daca tot vorbim de rapitori ce poate sa faca baiatul asta....
Bradutzu asta este costumul Fladen de care vorbeam.
dar sa nu uitam si de pretul costumului! :-\
:) Asa este si nici nu este waterproof rezista dar un timp limitat apoi faci turturi,cele mai bune sunt Helly Hansen din ce am vazut eu dar cine da 1200 de euro pe unul.Se justifica investitia la o folosire constanta pe timp rece.
Citat din: Intersect din Decembrie 03, 2013, 07:57:19 PM
Daca tot vorbim de rapitori ce poate sa faca baiatul asta....
Bradutzu asta este costumul Fladen de care vorbeam.
Fain .
Din pacate ,la noi , rar ai parte de asemenea capturi pe natural .Cred ca si pe incintele cu plata din jurul Chiliei sunt raritati .
Bine ca au suedezii si canadienii din belsug !
Citat din: Intersect din Decembrie 04, 2013, 01:21:42 PM
:) Asa este si nici nu este waterproof rezista dar un timp limitat apoi faci turturi,cele mai bune sunt Helly Hansen din ce am vazut eu dar cine da 1200 de euro pe unul.Se justifica investitia la o folosire constanta pe timp rece.
Ideale pentru iesit pe mare in aprilie si toamna tarziu ,cand nu e furtuna
Baiatu are o mana ...............imi place cum arata produsul finit
Nu are voie stiuca sa crească atât la noi are interzis prin lege.
Cristy nu este produsel finit acum este in lucru ultima poza este de la alt model,abia aștept si eu sa văd cu o sa o coloreze.
Categoric !! Cum sa creasca atat de mare !!! Devine periculoasa !!! Sare la beregata ;D !!! Mai poate omul sa intre-n apa sa faca o baie ???
O veste buna ...de la mare !!! Luate de pe facebook...pun aici link-ul...
https://www.facebook.com/pages/Pescaria-lui-Matei/349452848488396?id=349452848488396&sk=photos_stream (https://www.facebook.com/pages/Pescaria-lui-Matei/349452848488396?id=349452848488396&sk=photos_stream)
Pescaria lui Matei ...Asta e link-ul. Vestea buna e ca se reface ecosistemul din Marea Neagra... Eu nu am vazut PALAMIDA de 20 de ani ( am vazut la Istambul ) si lufar ...cam tot de-atunci. A aparut palamida, lufarul, stavridul...randunica de mare ... hanusul... Nu credeam c-o sa mai vad asa ceva in Marea Neagra !!! :)
Salut. Daca este sa ma iau dupa topic pescuitul este boala grea. Azi am plecat chitit pe cumatra stiuca si .........
Si m-am ales cu o spartura in barca de toata frumusetea. As vrea sa va arat si captura dar nu stiu sa atasez pozele.
Pozele cu gaura le vedem, le asteptam si pe cele cu captura (daca n-o fi doar gaura) si povestea. Asta e un forum, crezi ca merge asa cu picaturi homeopatice? Scrie!
Pai crezi ca mai puteam sa mai pescuiesc cand scoteam apa din barca cu galeata si mai aveam si de mers pana la tulcea o jumatate de ora.Iar captura este sau a fost cioata pe care am lovit-o. Imi pare rau daca te-am facut sa crezi ca am prins si peste. Cioata am lovit-o in drum spre balta spre pescuit.
Am cam banuit ... macar avem povestea acum (in rezumat), imi pare rau pentru incident si sper sa rezolvi problema repede si ieftin.
Salut Marius, bine ca totul s-a terminat cu bine si te-ai intors sanatos.
Din ce se vede in poze, treaba nu e prea ok cu barca ta. Asemenea ruptura de material nu trebuia sa se intample, oricat de dur ar fi fost impactul.
Motivul daunei semnificative se vede imediat in poze: in laminatul corpului, barca nu are deloc tesatura woven roving, care ar fi trebuit sa-i asigure rezistenta necesara la impact. In plus, nu stiu daca ma insel, parca se vede si spuma poliuretanica injectata in dublul-fund. Nu-mi dau seama din poze, spune-ne tu daca e asa sau nu.
Concluzia ar fi ca barca e de tipul celor facute in serie mare, cu laminare grosiera de mat si spuma injectata ulterior. Am vazut multe barci de afara facute asa, si inclusiv la noi mai sunt fabricanti care lucreaza in felul asta (nu vreau sa dau nume).
Treaba buna e ca orice barca de poliester se repara, si daca crezi ca e necesar, poti porni un topic despre remedierea problemei pe care ne-ai descris-o. Sugestia mea e sa nu te bazezi pe ce-ti spun meseriasii "consacrati", ci sa consulti cat mai multe surse atunci cand vei demara reparatia. Am experiente destule cu reparatii facute de meseriasi "consacrati", pe care a trebuit sa le reiau de la zero (ultima de acest fel a fost Pupezica lui Bogdan).
E bine ca daca ai ceva abilitati, poti sa-ti repari si singur barca. Oricum, noi iti suntem alaturi, si ce pot sa-ti spun decat succes si spor la treaba.
Salut Vali.
In primul rand multumesc petru incurajari. Impactul a fost intradevar dur, daca cunosti zona iti spun unde.
De la canalul Neunul la 100m aval pe Sontea pe partea stanga cand cobori este o cioata in forma de V. Eu am trecut prin ea.Batea soarele tare si am dat sa tin malul cu umbra iar cand am vazut cioata am preferat, de fapt am vrut sa o ocolesc dar in apa mai avea o ramura pe care nu am putut sa o evit.
Ceea ce spui tu ca este spuma de fapt este izolatia barcii pe interior, barca nu are spuma sau nu este umpluta cu nimic. Nici fund dublu nu are, este facuta podea pe care se circula in interior. Iar ce se vede in crapaturi sunt bucati din cioata, fibra a masurat-o meseriasul sambata cand am ridicat barca pe peridoc si are grosime de 8 mm.
Barca este shetland 498
Aveti ceva vesti de pe Chilia?
Am o invitatie saptamana viitoare
Buna seara. Tot ce pot sa va spun mai merge inca crapul, mai slab dar misca. Iar de rapitor nu stiu nimic.
Pana pe la 4 grade crapul inca o ia binisor,am auzit ca sa prins crap pe Chilia si la 1,5 grade ,vom vedea.
Atunci fir intins si la cat mai multe capturi.
@rover.marius: Daca crezi ca e cazul, poate pornesti un topic despre reparatia gaurii de apa la barca. Daca doresti sa pastrezi treaba mai discreta, putem povesti pe privat, bineinteles daca crezi ca e cazul.
Ce e bine e ca ai scapat de grija dublului fund, deci poti umbla lejer dinspre interiorul sparturii. Oricum, la tipul si dimensiunea avariei, solutia cea mai buna e reparatia prin laminare si la interior, si la exterior.
Nu e ceva super complicat, dar trebuie facut cum trebuie, ca sa ai si siguranta in exploatare, si confort psihic. Oricum, barca e buna, si e pacat sa nu fie din nou in stare buna, sau poate chiar mai buna.
Si produsul finit....
Misto slidere, dar ce parere ai de metoda de asamblare adica balamaua aia e o tija si lemnul care presupun ca e din balsa nu se rupe rpd?in schimb vizual arata misto si mai sunt curios de evolutie imi imaginez eu ceva dar cred ca m-ar surprinde, are ceva clipuri cu evolutia??
app vorbeati de hellyhansen am vazut o geaca de puf de vanzare nu fac reclama doar va pun in tema poate sunteti interesati pe la 150 ron second dar arata bine.
Stai sa gasesc pozele cu nebunul,leaga inelul de la cap de o bara si de restul inelelelor agata diferite greutati :)
@Vali. Momentan nu este nimic facut la barca pentru ca nu am avut timp. Ieri am fost pe la atelier si am reusit sa scot bucatile de lemn care au ramas in fibra si am baut o sticla de bere incercand sa realizez cum sa intamplat. Am cumparat si materialele pentru reparatie, am mai facut o inspectie amanuntita asupra corpului barci si a motorului. Ramane ca azi si maine sa ne apucam de treaba, sper daca nu apar alte probleme. Voi reveni cu poze si amanunte si poze in timp ce vom repara barca. O zi buna.
Lasand la o parte reparatiile la barci,sa-mi spune-ti si mie ce se intampla cu stiuca de nu mananca de 2 saptamani[cel putin in zona Bacaului ] In delta care-i treaba?are cineva date concrete?Sunt unii care se uita la luna si decreteaza:mananca, nu mananca,i-au cazut sau ii cresc dintii,etc....sunt ofticat!!!vreau sa ies la o stiuca cu noua mea barcuta pe'' lacul meu''si ies degeaba...na cam zis-o ;)
e gata barcuta noua?
ai dovezi?
Planurile de la tine stau momentan puse bine.In curand ma apuc,mai exact dupa sarbatori.Si daca tot ai ridicat problema adu-mi aminte ce placaj ai folosit si de unde l-ai luat.La oglinda ce ai pus? Multumesc. Si sa revin la barca noua ,mi-am luat una de 2,80 cu 1,40 de 50kg aproximativ pe care deja am dus-o la apa cu roti demontabile cum v-am spus ca am de gand sa nu mai depind de nimeni.Am echipat-o cu vasle +evinrude4cp ,2t .M-am dat o singura data cu ea cu motorul dar ma cam ridica de prova[numai eu in barca].Barca nu e de glisare dar am mai ridicat un pic oglinda ,sa vad acum cum o sa mearga[era prea jos elicea,aripa anticavitatie era la nivelul chilei,care este destul de pronuntata,acum aripa este mai sus cu5 cm,fata de chila,dar cu 1 cm mai jos de oglinda]....Oricum pozele vorbesc,si astea , o sa apara curand .Atunci am sa cer sfaturi de la voi cand o sa fiti mai bine informati,oricum la barca nu mai intervin cu nimic,eventual cu un motor mai mic si pe asta il las pt. viitoarea ,cea de la tine,Bogdan.Trimul este bine asa cum e,sa vad si cu doua persoane cum merge,dar pe mine ma intereseaza acum mai mult de mine [am redevenit pescarul singuratic,fara lista cu cine merg cu cine nu ,cu soacra ,fara ea,cu prietena prietenei si sotul acesteia ,s.a.m.d. >:( >:( >:(Salut si raspundeti-mi la intrebarea din postarea anterioara!!!!
Citat din: dany din Decembrie 17, 2013, 10:16:26 AM
Am echipat-o cu evinrude4cp ,2t .M-am dat o singura data cu ea cu motorul dar ma cam ridica de prova[numai eu in barca].Barca nu e de glisare
Dany , prelungeste mansa si muta-te mai spre prova . Am convingerea ca va pune botu' pe apa .
Salut Dany.
Eu am intrebat prietenii care bat toata zona de la Crisan si nici ei nu au vazut stiuca c-am in aceeasi perioada de care zici si tu.Daca reusesc sa termin barca de reparat pana vineri seara sper sa plec 2 zile in zona Stipoc-Sontea noua-Baclanesti-Fortuna-Trei Iezere-Bogdaproste si te anunt daca vrea sa manance stiuca.Nu dispera va veni ea in cele din urma la lingura ca nu are ce face.
Fir intins in continuare.
Hoata de stiuca si-a legat gura,si eu mi-am inchis barca in garaj .Vremea e destul de geroasa si ma gandesc sa-mi atasez barcii un spargator de gheata ;D ;D :o,.N-am apucat sa mai ies si ma oftic teribil.De acum la copca,ca nu stau eu bland acasa la gura sobei....numai sa fie gheata destul de groasa.De regula las pe altii sa incerce,sa faca primele copci si dupa aia intru si eu[v-am spus ca m-am lasat de baut ;)]Inainte,aveam mai mult curaj,sau mi s-a dezvoltat instinctul de conservare...Zic eu asa ,dar cand ma duc cu baietii mei la pescuit si nu este nimeni pe balta eu intru primul,ca astia au 110-115kg iar eu 70.Am patit odata ca la pranz a fost un soare puternic si cand sa strangem betele care erau rasfirate pe 500m2 ,astia au iesit pe mal caci gheata paraia ingrozitor si eu am strans toate sculele .Astia mai uscati castiga intotdeauna pana la urma , caci la ultimul bat cand am ajuns transpirat de emotie ca sa nu zic frica, am observat miscare la pluta.Am asteptat cumintel[astia strigau de pe mal cam agitati de-acum si ingrijorati],nu i-am bagat in seama,caci ei nu stiau motivul intarzierii mele ,crezand ca mi-am ingreunat izmenele de frica : ;D,si scot mancaia-si gura ei o frumusete de 3kg.In ziua aia in afara de cateva rateuri nu mai avusesem nimic...Am iesit de pe gheata cum iese fazanul din balarii cu capul innainte ,nici nu avut timp sa se ingrijoreze .Au ramas muti pt.cateva clipe si i-am trezit tot eu din uimire cu invitatia :hai ba sa mai stam ca de-acuma mananca!!!.Nici n-am terminat de vorbit caci baietii erau deja in masina si boscorodeau :Da BA!!!!am sa ma innec acuma pt. o stiuca ,macar daca era calda apa!!!Am ras de m-am spart pe seama lor si mai ales de ''siluetele'' lor.Scuze baietilor care sunt mai plinuti,dar asta-i dezavantajul pe gheata[sper sa nu cobesc si sa fac baie in iarna asta ; >:(].
In delta inca nu a inghetat tot, cel putin lacurile mari sunt practicabile se poate pescui. In schimb la baza malurilor apa a prins pojghita.Si din ce am inteles de la pescari anumite zone inspre Murighiol si Dunavat ar fi inghetate.
Nu este ceva sigur cu inghetatul pana nu vad cu ochii mei, asa ca ramane ptr sambata si duminica sa vad cum se prezinta balta pe real .
Sa traiesti Nea dany.
Nu stiu cum sa incep dar stiu cum o sa termin ;) Pe data de 14 luna asta am fost la ......"pescuit"la Topalu am ajuns dimineata la 7 pe malul Dunari .............nene un peisaj de am ramas fara aer superb .
Da si treci la treaba am momit cu tuica fiarta ...... s-a momit cu aproape 3 litri ......ultima jumate nu am fiert-o am momit cu ea asa cruda .
Am prins doi porci ;D ;D ;D ba fratilor gata cu tuica ca nu vedeti ca nu are rost s-a "stricam orzul pe gaste"
pierdem timp-ul si cine pui mei o sa faca carnati. Si cum am stabilit schimbam momeala dupa ce facem pomana porcului Hai sa votam :o :o :o plenul isi facea de lucru ......nu e hotarat sa treaca sa voteze....vrajeala ..ca ce frumoasa e vremea ,ca ..e porci de carne ...schimbau subiectul......bine .
Apar "colindatoriii.........ii"primiti cu...Nu primim dar intrati sa v-a momim si pe voi ...
firar sa fie nu au venit toti o data au venit :valuri valuri si hai momeste cu toti
Da si toaca ia si taie ....Hai noroc la multi ani ....Care de care ca ,sa vezi...carnati se fac asa ...ba e belea cu... Un colindator intreaba.
_Pai voi aveti carne de vita pentru carnati ?
_Da avem ....uite
_Nu se poate ...(tot el )nu aveti vita ????........pune mana pe telefon se intoarce cu spatele.....inchide telefonul
_Hai noroc !
_Noroc!
_Ba am dat telefon ,hai ca eu plec...a a a am zis sa taie o oaie ....sa o aduca aici bai ise niste carnati cu oaie .....cum ati plecat voi de la Constanta fara sa aduceti si vita Nu pot sa inteleg
A plecat cu miscari mici de buze si balanganeli de cap
Noi ne uitam mirati unu la altu ca la amenda in valuta ......ba esti nebun ba esti prost
Anul asta am prins o functie aiurea transator-conducator masina de tocat-bucatar
...
Executam pomana pocului afara la ceaun ..adapost cald bine de bine si ridic ochi spre Dunare
:o (vorbeam singur ..trebuie sa merg la schimbat ochelari ...nu nenea :o :o :o Uite un pescar de pescar )
Bai fratilor ia uitati ce e pe mal
E nebun zice un amic (care e inebunit cu pescuitul)
Un baiat din Topalu ...Nea Cristi sta ca prostu nu iese nimic ...bine ma Nicusor daca zici tu ....ia da fuga si adu o farfurie de unica folosinta sa pun si pentru pescar o portie de pomana porcului nu vezi ca e inghetat saracu si adu un pahar de om gospodar cu vin (pahar de om gospodar = pahar de 300ml din plastic ;D)
Duc la masa ,pomana porcului ,muraturi ,mamaliguta . O sarumana hai pofta buna ..ce faci Cristi nu stai la masa ???? Ba o sa stau ..merg sa vad ce face pe mal baiatu ala.
...
_Salut
_ ???
_Misca ceva
_ ???
_Uite te rog sa servesti ,ca sigur te-am zapacit cu mirosul ..si uite un pahar de vin sa te incalzesti.Pofta buna.
_ ??? ??? ??? Mes..c
_Hai sanatate vorbim ,vino si tu la noi la foc sa te incalzesti
_ :o
...
Cristi hai ca a adus nebunul oaia. :o :o :o
De momit am momit cu tuica fiarta pentru oaie ...am prins oaia la vin fiert ;D ;D ;D
Porci am momit cu tuica fiarta....am prins la tuica fiarta
Aloo nea Cristi ...nu faci o coasta de oaie ? Fac ma f-t-ti doua vecine din sat ..hai fereste sa o despic sa fac porti ..
...
A doua zi 'neata 'neata bem o cafea bagam o jumara belea.Hai ca la 12 plecam acasa
da e e bine facem carnati si plecam .
Hai ma !!! avem timp sa bagam si noi o lingurita ,un vobler o jucarie asa de distractie le zic Esti nebun lasa ....nu auzi ce zice Nicu ca nu e coada de peste..
Bine daca asa vrea plenu !
Bai fratilor unde e pescaru? :o :o :o sculele pe mal pescar ioc ....unde o fi...sa vezi de nu dispar sculele..
Apare o masina ...bai hai gata cu colindatori AAAAA nu vine la noi .
Coboara un nene se uita in stanga se uita in dreapta .Si striga din toate puterile Victore
Apare pescarul Victor din spatele unui pietroi Toti am ramas cu ochi pe Victor
_Ai prins ceva ?il intreaba soferul
_ ??? Nuuuuuu
_Hai strange ...ca plecam...................
Victor se pune pe strans .Noi bucurosi ca Victor nu a patit nimic il priveam cum strange sculele
La un moment dat am realizat ca Victor vorbeste ,vorbea ca la usa cortului ;D ;D ;D ;D s-a agatat >:( >:( >:( >:(
:o :o :o :o :o :o :o Nu nu e agatata Bai fratilor a prins asta ceva .....a prins pe dracu ....nea Cristi nu e peste va spun eu ce naiba sunt aici zilnic nu pica nimic...a agatat ceva o cioata ...cine stie stai ca vedem
Am ramas MUTI a scos o stiuca nu stiu cate kile dar avea pe putin 1 metru lungime.
Plenul a ramas :o :o :o :o :o mut juma de ora dupa ce a plecat Victor 8) care imi multumea pentru pomana de aseara ;D ;D ;D ;D ;D
...
Hai ...sa...... plecam .
Nicule:nu:e:peste Craciun Fericit La Multi Ani
Si mancat si baut si cu stiucanu-n traista 8) m-am distrat maxim si m-ai facut sa ma duc la frigider,brusc mi s-a facut foame ;D
Am stat 2 zile pe traseul pe care l-am descris mai sus si ceva modificari ( L. Tataru si Mesterul ) si nu am vazut stiuca, decat marlita si niste bibani. Momentan se pare ca nu vrea sa manance sau poate nu am gasit-o eu, dar mai incercam speranta moare ultima.
Nu stiu ce se intapmla dar de vreo 3 saptamani nu prea am mai auzit pe la nimeni sa prinda peste . Eu cel putin am avut 3 partide consecutive cu rezultate zero. O fi derutat de conditiile meteo... nu stiu ce sa spun
Ai dreptate IULIAN. Nu stiu de unde esti dar nici in delta( tulcea) nu vrea stiuca sa manance nici macar la pestisor viu.
salutare tuturor!
eu am inceput anul cu 2 iesiri la brates unde am prins 4 si 6 kg de platica frumoasa!
am pescuit la feeder cu carlige finute si o nada pentru ape reci cumparata
interesant ca am prins DOAR la carlicul de deasupra momitorului situat cam la 350 mm
Fir intins tuturor!
E bine ca Bratesul s-a dezghetat acum vreo saptamana, chiar ne gandeam sa dam ceva la apa. Apropo bradutzu, unde ati dat? Ma gandesc ca daca punem un barcaz pe apa ajungem in multe locuri bune. Asta daca nu da vreun viscol din-ala nervos si ingheata iar...
am dat cam la 500 m de la coltul dinspre Giurgiulesti!
daca avem o barca pe apa si cunoaste cineva locurile bune ma bag la o pescuiala pe Brates ;D
salutare
Metoda feeder: cosulet cu nada atasat pe o tija curbata[tub-sorry]prin care se trece firul principal,la capat se leaga un vartej,nu inainte de a se pune o bila de cauciuc.De vartej se leaga forfacul[but-se spune la noi]care se lasa mai scurt pe ape statatoare [10-15cm]depinde de substrat, si mai lung pe ape curgatoare.[max70cm].Se foloseste un singur carlig la capatul forfacului amintit.Tu ai mai pus un carlig mai sus pe linia principala si acolo ai avut intrari.DE CE? Forfacul de jos era scurt si s-a afundat in mal sau vegetatie care este pe substrat,singurul vizibil pestelui fiind cel de sus .Pune tu un singur forfac jos dar mai lung si vei avea rezultate . Pescuitul la feeder e o gaselnita f.buna DACA lansezi numai in acelasi loc,formand un pat de nada,suficient sa devina atractiv pt.pesti.care sa includa si multi viermusi.La inceputul partidei dupa prima lansare in locul dorit se agata firul de clama de pe tamburul mulinetei pt. a lansa de fiecare data la locul stabilit si se foloseste cosulet fara fund,la primele 5-10 aruncari,pt.a nadi bine locul,dupa care poti schimba cu un cosulet cu capac,depinde cat de multa nada vrei sa folosesti.Daca dai de crap sa zicem,scoti firul de dupa clama tamburului pt.ca s-ar putea sa fii nevoit sa dai drumul la frana si sa ia fir si atunci....PA..Poate stiai lucrurile astea,dar in avanpremiera dezvoltarii forumului cu sectiunea pescuit am indraznit sa fac o prezentare succinta a metodei [fiind mai multe de zis:fire,carlige,lansete,mulinete folosite,etc] Scuze bradutule,dar a trebuit sa scriu odata ce ai prezentat faptele si mirarea ca mananca la carligul de sus ;) la feeder exista un singur carlig si ala legat cum trebuie.
multumesc Dani
stiam ceea ce ai scris tu si asa am inceput pescuitul si am refacut moturile ulterior!
de pescuit se pescuieste de pe dig cam la 2 m deasepra apei iar pestele a tras in reprize semn ca umbla in bancuri si am pus carligul sus pentru a fi detectat de bancurile care erau in tranzit intre ape!
abia la final, pe la ora 15:00 am reusit sa opresc bancul pe patul de nada si am inceput sa prind constant adik un peste la 2-3 minute dar a coincis si cu fptul ca a trebuit sa plec si pentru ca ceilalti parteneri aveau ore de cand nu mai vazusera trasatura!
odata oprit pestele pe patul de nada puteam reveni la o montura "normala" dar mi-a fost lene si oricum trebuia sa plec!
mentiunea am facut-o mai mult pentru cei care vor sa mearga la pescuit in perioada asta sa faca montura si cu carligul sus in cazul in care nu nadesc locul sau nada nu isi face efectul. Pestele este oricum surprinzator de mobil noi fiind situati la 10 m unul de celalalt si cand incepea sa traga o lua de la un capat si prindeam toti pe masura ce pestii ajungeau in jurul nostru!
faptul ca am ratat partial nadirea a fost din vina mea pentru ca lansam cam la 60 m distanta cu varfurile de 40g si aruncam cu peste 60 g in total si mai mult de atat nu am mai pescuit la balte de asta primavara asa ca mi-a luat cateva ore pana am reusit sa imi reglez mana pentru aruncari de precizie! Ideal ar fi fost ca inainte de pescuit sa fac cateva lanseuri pentru acomodare si nu sa astept sa tragaa pestele......dar stii cum e omul.......
postarile astea ar trebui mutate la tehnici de pescuit, la topicul: pescuit la feeder!
apropos de feeder, ar trebui sa vezi ce mi-am achizitionat in iarna asta: 2 lansete de feeder(pilker) de 2,7 - 2.9m, cu actiuni de 90, 120, 180g si sunt niste bijuterii si le-am echipat cu 2 Tica Abiss cu tambur de 8000! abia astept primavara cand crapul e mofturos sa vad dk mai are vreo sansa 8)
of, of, of......mai sunt 52 zile pana la 1 martie cea mai incantatoare zi din an pentru mine!
`sunt si eu doritor sa achizitionez un bat de feeder.cum nu ma prea pricep,ma poate consilia cineva?
salut
pentru a te putea ajuta trebuie mai multe detalii
- ce peste vizezi
- in ce ape pescuiesti
-bugetul pe care vrei sa il aloci
- fregventa cu care merrgila pescuit
- pescuit de pe mal sau din barca
- de cat timp pescuiesti
In functie de raspunsurile tale atunciputem alege un bat potrivit!
de mentionat este ca batul perfect nu exista ci este vorba despre o suma de compromisuri ca si la barci de altfel ca si la orice lucru de pe lumea asta!
Citat din: cristi80 din Ianuarie 06, 2014, 09:57:05 PM
`sunt si eu doritor sa achizitionez un bat de feeder.cum nu ma prea pricep,ma poate consilia cineva?
Salutare ,
Pescuitul la feeder cu cosulet , sau mai bine zis , pescuitul la finete, m-a prins de vreo 2 ani si , de atunci , pe langa betele clasice de crap de 2,4 m pt barca am si doua feedere cu care ma inteleg foarte bine .
Folosesc betele power picker heavy 2.7 m, de la ET .Avand actiune heavy si o lungime relativ mica 2.7 m , se preteaza foarte bine la pescuitul din barca , in curent , dar si de pe mal , cu cosulet de 50-60 grame plus nada aferenta .
Uite un link folositor unde poti vedea si pretul : http://www.fisela.ro/produse/207/9527/ET-Power-Picker-Heavy-2-70m.html (http://www.fisela.ro/produse/207/9527/ET-Power-Picker-Heavy-2-70m.html)
Am vazut recent pe bigfish.ro niste feedere mici de 2.1 m ,de la Tubertini ,insa nu stiu cum lucreaza ...
http://bigfish.ro/produse-stationar/lansete-feeder/tubertini-talaxa-7000-2-10m (http://bigfish.ro/produse-stationar/lansete-feeder/tubertini-talaxa-7000-2-10m)
Sper ca iti sunt de folos informatiile date si , de asemenea , sper ca vei lua cea mai buna decizie .Daca te mai pot ajunta cu informatii ,stii unde ma gasesti :)
Marius
Citat din: bradutzu din Ianuarie 07, 2014, 09:34:14 AM
salut
pentru a te putea ajuta trebuie mai multe detalii
- ce peste vizezi
-in general crap,caras
- in ce ape pescuiesti
-dunare,prut,siret si ceva delta
-bugetul pe care vrei sa il aloci
-mediu
- fregventa cu care merrgila pescuit
-nu asa des pe cat imi doresc
- pescuit de pe mal sau din barca
-sper sa imi iasa kartopul lui Sedelnikov
- de cat timp pescuiesti
-dintotdeauna, dar cu ceva pauze(cam mari)
In functie de raspunsurile tale atunciputem alege un bat potrivit!
de mentionat este ca batul perfect nu exista ci este vorba despre o suma de compromisuri ca si la barci de altfel ca si la orice lucru de pe lumea asta!
Citat din: tiganusmc din Ianuarie 07, 2014, 09:39:40 AM
Salutare ,
Pescuitul la feeder cu cosulet , sau mai bine zis , pescuitul la finete, m-a prins de vreo 2 ani si , de atunci , pe langa betele clasice de crap de 2,4 m pt barca am si doua feedere cu care ma inteleg foarte bine .
Folosesc betele power picker heavy 2.7 m, de la ET .Avand actiune heavy si o lungime relativ mica 2.7 m , se preteaza foarte bine la pescuitul din barca , in curent , dar si de pe mal , cu cosulet de 50-60 grame plus nada aferenta .
Uite un link folositor unde poti vedea si pretul : http://www.fisela.ro/produse/207/9527/ET-Power-Picker-Heavy-2-70m.html (http://www.fisela.ro/produse/207/9527/ET-Power-Picker-Heavy-2-70m.html)
Am vazut recent pe bigfish.ro niste feedere mici de 2.1 m ,de la Tubertini ,insa nu stiu cum lucreaza ...
http://bigfish.ro/produse-stationar/lansete-feeder/tubertini-talaxa-7000-2-10m (http://bigfish.ro/produse-stationar/lansete-feeder/tubertini-talaxa-7000-2-10m)
Sper ca iti sunt de folos informatiile date si , de asemenea , sper ca vei lua cea mai buna decizie .Daca te mai pot ajunta cu informatii ,stii unde ma gasesti :)
Marius
multumesc de info,intradevar et power pare versatil si barca si de pe mal
pai recomandarea de mai sus este excelenta!
daca pescuiesti pe ape curgatoeare pestele nu va astepta sa il prinzi unde poti arunca to cu lanseta asa ca ar trebui lansete nu mai lungi de 2.7 m
Avand in vedere ca vrei sa prinzi si crap atungi ar trebui sa iei lansete mai puternice cu actiune incepand de la 60 g si al III-lea varf sa fie de 150 - 190 g
cel mai bine este sa mergi in magazine de profil si sa pui mana pe bat sa vezi ce iti place!
Atentie: Batul se probeaza cu mulineta pe el si niciodata altfel asa ca cere vanzatorului o mulineta apropiata de ce vrei tu si o rola de fir si trage de lanseta! mai bine sa rupi una in magazin si sa o platesti decat sa iei 4 buc si sa le strici pe balta!
eu personal am 4 lansete "de feeder": 2 de 2.7 m pentru barca si cu actiune heavy si 2 de 3.9 m pentru balta mai finute!
de asemenea conteaza mult si ce iti place tie ca actiune: mai moi sau mai rapide (eu le prefer pe cele mai rapide)
daca esti din Galati poti trece pe la mine sa pui mana pe ele sa iti faci o idee
va multumesc pt raspunsuri.
ca prima lanseta de feeder am cumparat asta
http://www.fishline.ro/joomla/index.php/e-SHOP/spro/Lansete-crapmatchspinning/Feeder/Spro/Seria-Walter-Tamas-/SPRO-SERIA-WALTER-FEEDER-360-MH-NEW-2011.html (http://www.fishline.ro/joomla/index.php/e-SHOP/spro/Lansete-crapmatchspinning/Feeder/Spro/Seria-Walter-Tamas-/SPRO-SERIA-WALTER-FEEDER-360-MH-NEW-2011.html)
am platit-o mai putin decat pe site si nu m-am putut abtine sa nu o cumpar.
bradutzule multumesc de invitatie,poate cand mergi odata la pescuit ma initiezi si pe mine in pescuitul la feeder.
sa o folosesti sanatos si sa iti aduca satisfactii!
ai grija sa corelezi varfurile cu greutatile de aruncare ca altfel risti sa o rupi!
vezi ce mulineta pui pe ea sa nu o dezechilibrezi si fir nu mai gros de 0.2 mono sau 0.16 textil!
fir intins!
eu azi sunt la munca dar maine as iesi la un pescuit la platica in Brates asa ca dk te intereseaza.........sau pe altcineva......
Ai PM bradurzule
"Folosesc betele power picker heavy 2.7 m, de la ET .Avand actiune heavy si o lungime relativ mica 2.7 m , se preteaza foarte bine la pescuitul din barca , in curent , dar si de pe mal , cu cosulet de 50-60 grame plus nada aferenta ."
banuiesc ca le folosesti la caras + albitura.am testat si eu un piker heavy de la ET si cu siguranta nu poti scoate un ciortan de 3 kg din butuci. eu cochetam cu ideea sa folosesc un piker din barca pt patratica de mamaliga dar sunt prea moi pt a putea controla un peste mai imbracat. pt pescuit din barca in butuci/craci eu folosesc bete de 3m cu actiune parabolica si putere de 40-80 primavara/toamna si semiparabolice de 50-120 vara. am ajuns la lugimea de 3m plecand de la germina de 1.8 m apoi bete de 2.1,2.4, 2.7 dar cel mai bun control in dril l-am avut cu 3m. acei +30cm te ajuta sa "salti" mai rapid pestele din structurile imerse
Citat din: mustatza din Ianuarie 11, 2014, 04:57:19 PM
"Folosesc betele power picker heavy 2.7 m, de la ET .Avand actiune heavy si o lungime relativ mica 2.7 m , se preteaza foarte bine la pescuitul din barca , in curent , dar si de pe mal , cu cosulet de 50-60 grame plus nada aferenta ."
banuiesc ca le folosesti la caras + albitura.am testat si eu un piker heavy de la ET si cu siguranta nu poti scoate un ciortan de 3 kg din butuci. eu cochetam cu ideea sa folosesc un piker din barca pt patratica de mamaliga dar sunt prea moi pt a putea controla un peste mai imbracat. pt pescuit din barca in butuci/craci eu folosesc bete de 3m cu actiune parabolica si putere de 40-80 primavara/toamna si semiparabolice de 50-120 vara. am ajuns la lugimea de 3m plecand de la germina de 1.8 m apoi bete de 2.1,2.4, 2.7 dar cel mai bun control in dril l-am avut cu 3m. acei +30cm te ajuta sa "salti" mai rapid pestele din structurile imerse
Salut ,
sa stii ca nu sunt chiar atat de rele betele .Am luat la feeder cu viremi pe carlig ,anul trecut ,in toamna , un salau de aproape 4 kg ( venit probabil la un baboi care se hranea cu viermii din ac ) pe care am reusit sa-l aduc in barca.Intr-adevar , probabil ca un crap care stie foarte bine ce are de facut atunci cand simte sa este intepat si are unde sa se ascunda , iti va face drill-ul un cosmar . Da , l-am luat pt caras in mod special si pt pescuitul la crap primavara .N-a intrat nimic mai imbracat sa vad cum se comporta :) .Ce bete folosesti ?
trebuie sa te contrazic putin!
eu am 2 bete Siweida Evolution cu actiune 20 -60 g si in delta, pescuind de pe mal cu mono de 0.2 am scos ciortani de 2-4 kg fara probleme si nu odata dar in acelasi timp mie imi si place pescuitul de finete!
imi aduc aminte ca pescuiam la un moment dat si in stanga aveam o cioata mare tare si de cate ori plecau spre ea imi luam adio de la pesti dar pre uimirea mea reuseam sa ii scot!
de mentionat ca o lanseta de feeder actioneaza cu totul altfel fata de una clasica de crap si oboseste pestele mult mai usor! deasemenea de mentionat ca lansetele sunt de 3.9 m!
recordul meu in materie de peste vs scule ramane in crap de 3 kg luat in timp ce pescuiam pe Vladesti la oblete cu varga ultrafina de 5 m, fir de 0.10 (monofilament) si bineinteles carlig pentru oblete cu pluta de 2 g. Mi-a luat cam 20 min sa il scot si am intrat in apa dupa el de cateva ori! cred ca este drilul care mi-l amintesc cel mai bine dintre toti pestii prinsi!
@bradutzu
nu poti compara 3.9m cu 3.0m pt ca puterea pe blank se imparte total diferit. de exemplu eu folosesc la feeder bete de 3.6 blak spider de la ET si cu exeptia pescuitului la caras unde folosesc mono 0.25, la crap folosesc 0.30. sunt prea scumpe momitoarele si cosuletele pt feeder pt a le pierde datorita firului de 0.20.
@tiganus
folosesc bete cormoran bull fighter de 3.0m cu puterea de 40-80 gr pt primavara/toamna- astea au varful pe primele 3 inele din fibra si sunt f senzitive la trasatura pe varf. pt vara am cu putere de 50-120gr - astea sunt mai rigide si sunt din carbon.
betele sunt pt spining si le gasiti la arow
Citat din: mustatza din Ianuarie 13, 2014, 01:04:05 PM
nu poti compara 3.9m cu 3.0m pt ca puterea pe blank se imparte total diferit ......
Si nu doar ! Capacitatea de preluare a unei sarcini , a socurilor , unei vergi de 3,9 este mult mai ridicata fata de "rigida" de 3 m . Evident , aici este mult de vorbit . De la sarcina la care se poate incarca o lanseta , la actiunea acesteia , la materielul din care este confectionata , la elongatia liniei ce-o "gospodareste" , la reglajul franei mulinetei , la dibacia pescarului , etc !
Daca acum cativa ani imi repugnau neconditionat sculele fabricate in China ( in general in Asia ) , ei bine , acum sunt nevoit sa accept c-au aparut pe piata si chinezarii dibace . Un caz concret il ilustreaza brandul Siweida , brand care a copiat nu doar estetic dar si performant sculele pe care le-a reprodus .
........................................
Referitor insa la feeder - practic ceea ce dezbatem pe moment - , este , intradevar , un stil si-o practica ..... sa-i spunem revolutionara sau "new entry" printre stilurile pescarului roman .
Este un stil rafinat , soft , cu satisfactii pe masura . Personal nu-l practic . Nu ca nu m-ar fascina , dar din IMPERIOASA nevoie de-a elimina din bagaje cat mai multe acareturi , nu este un stil pe care sa-l imbratisez cu ardoare , stiut fiind faptul ca Feeder-istul cara dupa el toate nenorocirile posibile si imposibile .
Practic feeder-ul doar in primavara , pe Arges sau pe alte curgatoare , si exclusiv in cautarea mrenei . Mreana care ofera drill-uri fantastice !
In fine , va citesc aporturile in discutie cu mare interes , va admir cautarea unui stil de pescuit "de clasa" - ca sa-i zic asa ...... !
Bravo baieti !
"Este un stil rafinat , soft , cu satisfactii pe masura"
Citat
nu stiu cat de rafinat poti pescui chiar si la feeder pe dunare(in DD sunt posibilitati mai mari).trebuiesc cautate locuri unde curentul intoarce sau unde curentul este foarte slab spre deloc :).aceste locuri sunt greu accesibile de pe mal iar cele care sunt accesibile,in proportie de 90%sunt la stafeta.sunt unii care au postat pe youtube filmulete cu ceva gen: crap de up5kg prins la feeder cu struna de 0.16,ac de 12/14 si linie principala de 0.20 si batul are un pretz de up 700 lei :o. povesti pt a promova si a vinde produsele din magazine. sunt multe de sris pe tema aceasta dar cel mai important lucru este practica la fata locului , pt ca experienta se capata pe malul garlei.poti citi mii de pagini de stiluri si metode,daca nu gusti si nu pipai.......nu-ti iese.
Daca acum cativa ani imi repugnau neconditionat sculele fabricate in China
Citat
la inceputuri am "lucrat" exclusiv cu chinezarii pt ca un bat costa 12-15 lei si nu te interesa uzura rapida pt ca schimbarea era foarte accesibila.in schimb nu am facut rabat dela fire si ace de calitate.asta se intampla cand pescuiam de pe mal si intindeam 6-8 lansete.de 6 ani pescuiesc numai din barca cu maxim 4 lansete, acest factor ma convins sa trec la lansete de o calitate mai superioara chinezariilor pt ca pescuiesc la varf.
din ciclul; la unii raurile inca mai au peste
https://www.youtube.com/watch?v=K7fzCWP8p3Y (https://www.youtube.com/watch?v=K7fzCWP8p3Y)
intr-o ora a avut trasaturi de crap............... cate am am avut eu toata vara trecuta
Primul "peste" prins, pe 2014 !
http://www.220.ro/documentare/Mii-De-Pescari-Golesc-Un-Lac-In-Cateva-Minute/fb3fT8bLMz/?utm_source=Newsletter__Alerta_Speciala&utm_medium=&utm_campaign=newsletter_106990 (http://www.220.ro/documentare/Mii-De-Pescari-Golesc-Un-Lac-In-Cateva-Minute/fb3fT8bLMz/?utm_source=Newsletter__Alerta_Speciala&utm_medium=&utm_campaign=newsletter_106990)
Un suli de zapada prins luni
(http://i62.tinypic.com/iqhe7t.jpg)
Frumos coltosul, Iulian!
Locul actiunii?
Citat din: cristi_pescar din Februarie 13, 2014, 08:36:19 PM
Frumos coltosul, Iulian!
Locul actiunii?
Ms, jos sub porti la Ciuslea
Felicitari Iulian ,inceput de an cu dreptul.
Citat din: sopvalentin din Februarie 14, 2014, 07:25:25 AM
Felicitari Iulian ,inceput de an cu dreptul.
Eram gata sa cred ca au invadat padurea si rontaie coaja copacilor :o
Frumos!
Citat din: Thor din Februarie 11, 2012, 09:52:51 PM
@Vali
Incearca un pescuit la munte, la pastrav adevarat si pe urma vorbim de pescuit sportiv.
Subscriu la cele spuse de Thor, uite / uitati aici:
https://www.youtube.com/watch?v=A4pOOMpFW_8 (https://www.youtube.com/watch?v=A4pOOMpFW_8)
Citat din: dany din Aprilie 01, 2013, 11:48:46 AM
Salut .Daca vrei sa pescuiesti la pluta cu undita la dunare , 4,20 m este putin Se folosesc undite de 6-7m si nu trebuie sa -ti cumperi pt. inceput vergi de carbon,cel mult compozit sau chiar fibra de sticla.
Pe Dunarea mare pescuitul la pluta este aproape utopic . Alta este povestea in cazul japselor sau a meandrelor domoale .....
In primul rand o pluta nu face decat sa tinda sa tina linia in pozitie verticala opunandu-se tendintei firesti a acesteia de-a se lasa dusa de curent . Treaba asta nu va duce la altceva in afara de inevitabila "deriva" a plutei odata cu intreaga linie . Reamplasarea acesteia in locul vizat pentru pescuit se va face intr-un ritm de-a dreptul innebunitor ducand intr-un final la sictirul pescarului .
Totusi , ... pentru un pescuit de finete au aparut pe piata "plutele de curent" , cele mai cunoscute dintre acestea fiind plutele Cralusso . Chiar si asa , sunt folosite predilect la Shefield , bologneza sau match . Mai putin la varga simpla datorita dificultatii lanseului cu aceasta pe linie ( http://www.energofish.ro/product.php/Pluta-Cralusso-Szorf/1307/ (http://www.energofish.ro/product.php/Pluta-Cralusso-Szorf/1307/) ) . E nevoie de putin exercitiu pentru reusita unor lanseuri de precizie cu o Cralusso pe fir . Mai ales in prezenta celui mai mic vanticel , corpul neobisnuit al acesteia comportandu-se exact ca o vela .
Pentru un pescuit la varga , mai ales pentru un incepator sau in lipsa unor scule usoare , de top , pe Dunare - si in general pe curgatoare cu curenti rapizi - se practica stilul "la stegulet" .
Acesta presupune un marker vizibil pe varful vergii ( personal il confectionez din putin izolir color ) marker care va semnaliza orice miscare iesita din comun a liniei , un fir sinking ( rapid scufundator ) , de preferat unul destinat liniilor si monturilor de match ( http://www.pescuitlafeeder.ro/magazin/monofilament/97-fir-carp-expert-match-sinking.html (http://www.pescuitlafeeder.ro/magazin/monofilament/97-fir-carp-expert-match-sinking.html) ) , un forfac mai scurt sau mai lung in apropierea substratului , iar la capatul liniei un plumb maricel - 10 , 15 , chiar 20 grame - care va functiona exact ca o ancora , tinand linia , dar mai ales carligul cu momeala exact pe patul de nada sau in lipsa acesteia , asa cum spuneam , in locul vizat pentru pescuit .
Insa acest plumb , supra ponderat , nu va duce decat si la o alta provocare . Anume atentia la lansare ! Putine vergi pot fi incarcate ca sarcina cu o lansare avandu-l pe acesta la capat .
La fel , si drillul cu un exemplar mai rasarit isi are nivelul sau de dificultate cu plumbul balanganindu-se necontrolat la capat de linie , riscand oricand sa se infasoare pe orice structura din apa .
.................................................
In fine , unde trage la varga ....... e un vis ! Uit si ca mai am lansetele la mine !
Iar un crap la 6 - 8 kile-n varga , ..... mai nene , ..... sa mor io de nu-i mai bun ca sexu' !
.................................................
Un alt stil de pescuit la varga pe Dunare , si cel pe care-l iubesc cel mai mult , este cu fir de suprafata si doar cu carligul la capatul liniei . Predilect incarcat cu ..... duda , pe sub coroanele duzilor de pe mal , unde se aduna bancurile de vaduvita sa culeaga de la suprafata dudele cazute .
Lansez in amonte si las carligul cu duda in deriva . Dar este un stil energic , plin de antren si activitate continua . Dar merita din plin , pentru ca am uitat sa va spun , din tot ce salasuieste-n Dunare ..... vaduvita e marea mea iubire !
Cel mai dificil este apropierea in deplina liniste de locul respectiv ( evident , si pastrarea acesteia ) si miscarile cat mai discrete in timpul lanseurilor .
Superb moncher +1
Un alt stil interesant cu pluta in deriva, este cu vergi de 4 m si centrepin reel de pe care se deruleaza firul aproape cu rezistenta 0. Absolut bestial. Asta o fi stilul Sheffield?
Citat din: modi din Aprilie 18, 2014, 12:38:14 AM
Citat din: dany din Aprilie 01, 2013, 11:48:46 AM
Salut .Daca vrei sa pescuiesti la pluta cu undita la dunare , 4,20 m este putin Se folosesc undite de 6-7m si nu trebuie sa -ti cumperi pt. inceput vergi de carbon,cel mult compozit sau chiar fibra de sticla.
Pe Dunarea mare pescuitul la pluta este aproape utopic . Alta este povestea in cazul japselor sau a meandrelor domoale .....
In primul rand o pluta nu face decat sa tinda sa tina linia in pozitie verticala opunandu-se tendintei firesti a acesteia de-a se lasa dusa de curent . Treaba asta nu va duce la altceva in afara de inevitabila "deriva" a plutei odata cu intreaga linie . Reamplasarea acesteia in locul vizat pentru pescuit se va face intr-un ritm de-a dreptul innebunitor ducand intr-un final la sictirul pescarului .
Totusi , ... pentru un pescuit de finete au aparut pe piata "plutele de curent" , cele mai cunoscute dintre acestea fiind plutele Cralusso . Chiar si asa , sunt folosite predilect la Shefield , bologneza sau match . Mai putin la varga simpla datorita dificultatii lanseului cu aceasta pe linie ( http://www.energofish.ro/product.php/Pluta-Cralusso-Szorf/1307/ (http://www.energofish.ro/product.php/Pluta-Cralusso-Szorf/1307/) ) . E nevoie de putin exercitiu pentru reusita unor lanseuri de precizie cu o Cralusso pe fir . Mai ales in prezenta celui mai mic vanticel , corpul neobisnuit al acesteia comportandu-se exact ca o vela .
Pentru un pescuit la varga , mai ales pentru un incepator sau in lipsa unor scule usoare , de top , pe Dunare - si in general pe curgatoare cu curenti rapizi - se practica stilul "la stegulet" .
Acesta presupune un marker vizibil pe varful vergii ( personal il confectionez din putin izolir color ) marker care va semnaliza orice miscare iesita din comun a liniei , un fir sinking ( rapid scufundator ) , de preferat unul destinat liniilor si monturilor de match ( http://www.pescuitlafeeder.ro/magazin/monofilament/97-fir-carp-expert-match-sinking.html (http://www.pescuitlafeeder.ro/magazin/monofilament/97-fir-carp-expert-match-sinking.html) ) , un forfac mai scurt sau mai lung in apropierea substratului , iar la capatul liniei un plumb maricel - 10 , 15 , chiar 20 grame - care va functiona exact ca o ancora , tinand linia , dar mai ales carligul cu momeala exact pe patul de nada sau in lipsa acesteia , asa cum spuneam , in locul vizat pentru pescuit .
Insa acest plumb , supra ponderat , nu va duce decat si la o alta provocare . Anume atentia la lansare ! Putine vergi pot fi incarcate ca sarcina cu o lansare avandu-l pe acesta la capat .
La fel , si drillul cu un exemplar mai rasarit isi are nivelul sau de dificultate cu plumbul balanganindu-se necontrolat la capat de linie , riscand oricand sa se infasoare pe orice structura din apa .
.................................................
In fine , unde trage la varga ....... e un vis ! Uit si ca mai am lansetele la mine !
Iar un crap la 6 - 8 kile-n varga , ..... mai nene , ..... sa mor io de nu-i mai bun ca sexu' !
.................................................
Un alt stil de pescuit la varga pe Dunare , si cel pe care-l iubesc cel mai mult , este cu fir de suprafata si doar cu carligul la capatul liniei . Predilect incarcat cu ..... duda , pe sub coroanele duzilor de pe mal , unde se aduna bancurile de vaduvita sa culeaga de la suprafata dudele cazute .
Lansez in amonte si las carligul cu duda in deriva . Dar este un stil energic , plin de antren si activitate continua . Dar merita din plin , pentru ca am uitat sa va spun , din tot ce salasuieste-n Dunare ..... vaduvita e marea mea iubire !
Cel mai dificil este apropierea in deplina liniste de locul respectiv ( evident , si pastrarea acesteia ) si miscarile cat mai discrete in timpul lanseurilor .
@Modi +10 , tata ;)
Fain !
Citat din: Mihaif99 din Aprilie 18, 2014, 04:36:08 AM
Superb moncher +1
Asta o fi stilul Sheffield?
Mersi baieti , dar nu-i neaparat meritul meu .... E al celor de la care-am invatat si eu candva .
Montura la Sheffield ( http://www.revistalupeste.ro/uploads/articles/image_318.jpg (http://www.revistalupeste.ro/uploads/articles/image_318.jpg) ) presupune alte si alte complicatii . Principala ar fi insusirea lanseurilor din lanseta cu lestul la doi-trei metri de capacitatea de strangere a liniei pe tamburul mulinetei .
Concret , ca-n poza din link , pluta evolueaza pe linie intre doua opritoare - mai putin sau mai mult apropiate unul de celalalt - si , cel mai enervant in toata istoria asta ( dupa parerea mea ) este finalul drillului , respectiv al recuperarii firului . Asta insemnanad ca ne vom apropia de captura cu minciogul dar avand nu mai putin de 1,5 - 2,0 - 2,5 m de linie incontrolabila ......
In acest sens recomand o linie avand ca baza un fir cu elongatie ridicata care sa preia socurile impuse de sarmana fiinta ce se chinuie sa scape din calvarul prin care este trecuta . In mod firesc am putea compensa asta cu frana mulinetei , dar avand in vedere finetea firului este de preferat evitarea frecarii acestuia pe galet .....
Vedeti voi , toate astea sunt stiluri "british", categoric elaborate de catre pescari cu experienta si cu stiinta pescuitului nativ implementata in ei . Dar sunt stiluri pe care ei nu le pot aplica in Dunare - de exemplu . Nu-si au aplicabilitate .
Am avut in "gazda"turisti britanici , pescari desavarsiti de altfel , pe apele Dunarii . La Giurgiu , la Cernavoda , sau chiar la Mila 23 . Au venit cu intregi arsenale de scule de-ti provocau ''erectii necontrolate'' ! Monturi cu lead core , plumbi eco , sheffielduri , snow-man , pop-up , etc .....
Tot respectul , neconditionat , pentru stiinta din capul lor . Insa fara exceptie au sfrasit prin a copia de la noi stiluri simple dar pe atat de eficiente .
Ei sunt ''scoliti'' pe carpodroame cu peste ''educat'' , noi ne facem damblalele pe salbatice pline de surprize , cu crapi total ''lipsiti de educatie'' dar plini de steroizi si absolut reticenti la orice montura ozenistica !
........................................
De sheffield , bolo , rube , fly , ..... am fugit ca dracu'de tamaie ! Constient fiind ca sunt in mare pericol ca unul dintre aceste stiluri imi va intra in sange si imi va conferi provocari majore , inclusiv de ordin material , presupunand schimbarea sau inlocuirea multor scule de le am deja .
Despre fly - de exemplu - sunt absolut fascinat si indragostit ! Mi se pare cel mai elegant stil de pescuit . Insa ..... nu-i de mine . Repet asta .
Concret , daca plecat de la batul de stuf sau de la cel de trestie , indreptate in flacara de la butelie , pot elabora stilul impus de acestea ducandu-l la nivel de inalt rafinament ..... e ok pentru sufletul meu . Si evident , pentru apele noastre !
La fel de adevarat este faptul ca am imprumutat multe chichite de la alte stiluri , cel mai important fiind repartitia lestului pe inaltimea liniei din ''margelute'' de 0,2 g , din cinci in cinci cm una de alta . Dar asta-i alta poveste .
Important ramane ca mie pluta - tot de inalta finete - sa-mi trepideze aproape insesizabil la orice vizita , sa pot reactiona ferm exact in momentul oportun .
Multi confunda pescuitul cu ..... a se prinde peste de unul singur in carlig . Dar si-au pus problema ca intre pestii prinsi au mai avut vizite la montura inca de cel putin 10 ori mai multe ?
Cand spun ''vizite'' la montura ..... ma refer la modul de hranire al pestelui , in mod special al ciprinidelor . Iata cat de pervers , reticent si timorat testeaza crapul o montura :
https://www.youtube.com/watch?v=31M1ZlBxpKY (https://www.youtube.com/watch?v=31M1ZlBxpKY)
Unul dintre mentorii mei in pescuit obisnuia sa ma acreasca cu urmatoarea fraza :
"Pictore , tu vrei sa prinzi peste ? Pai atunci invata sa gandesti ca pestele , mah ! Cunoaste-l , ca sa stii exact ce-i in capu' lui . Nu pescui dupa mintea ta , ca nu arunci carligu'pe ogor . Poate doar daca vrei sa prinzi oaresce cartite sau iepuri ..... ''
Citat din: modi din Aprilie 18, 2014, 12:47:54 PM
Citat din: Mihaif99 din Aprilie 18, 2014, 04:36:08 AM
Superb moncher +1
Asta o fi stilul Sheffield?
Mersi baieti , dar nu-i neaparat meritul meu .... E al celor de la care-am invatat si eu candva .
Montura la Sheffield ( http://www.revistalupeste.ro/uploads/articles/image_318.jpg (http://www.revistalupeste.ro/uploads/articles/image_318.jpg) ) presupune alte si alte complicatii . Principala ar fi insusirea lanseurilor din lanseta cu lestul la doi-trei metri de capacitatea de strangere a liniei pe tamburul mulinetei .
Concret , ca-n poza din link , pluta evolueaza pe linie intre doua opritoare - mai putin sau mai mult apropiate unul de celalalt - si , cel mai enervant in toata istoria asta ( dupa parerea mea ) este finalul drillului , respectiv al recuperarii firului . Asta insemnanad ca ne vom apropia de captura cu minciogul dar avand nu mai putin de 1,5 - 2,0 - 2,5 m de linie incontrolabila ......
Cred ca asta este ceea ce englezii numesc wagler. Iar stilul Sheffield pe bune e mai mult similar cu stilul float drift, adecvat pentru ape curgatoare. https://www.youtube.com/watch?v=6NmQp65R-aw. (https://www.youtube.com/watch?v=6NmQp65R-aw.) Vezi ca eu doar presupun aici. Nu vreau sa ma dau doctor. In mod normal normal, prefer monturi similar cu ce descrii tu, inclusive montura cu carlig nelestat.
Montura aia cu pluta culisanta are si ea merite. Opritorul trebuie sa treaca frumos prin inele.
Uite ceva interesant. https://www.youtube.com/watch?v=UMtuii3gXfA (https://www.youtube.com/watch?v=UMtuii3gXfA)
Citat din: modi din Iunie 01, 2013, 07:52:52 AM
Citat din: Thor din Februarie 09, 2012, 01:52:19 AM
Citat din: Laurentiu N. din Februarie 09, 2012, 12:37:36 AM
Carasul [la stationar],face mult rau celorlate specii,
De ce face carasul mult rau celorlalte specii?
El , saracul , e chiar nevinovat si blajin ....
Va amintiti de discutia asta ? Ei bine , iata ca este considerat UNA DINTRE CELE MAI DAUNATORE specii de pesti invazivi - non nativi ai apelor Romane . Si va mai spuneam cum si-n ce fel afecteaza reproducerea celorlalte specii de ciprinide .
Cititi aici o parere mult mai pertinenta :
Carasul argintiu
( Carassius auratus gibelio Bloch 1783 sau mai nou Carassius gibelio), face parte din familia Cyprinidae, ordinul Cypriniformes, clasa Actinopterygii, mediul de viaţă este bentopelagic, în ape dulci, salmastre, care au un pH cuprins între 7,1-7,5. Este originar din bazinul Amurului. Trăieşte însă şi în cea mai mare parte a Siberiei, Europa de Est şi în parte în Europa Centrală, bazinul Sâr-Dariei şi Amu-Dariei. În aceste ţinuturi nu este autohton ci introdus, dar nu se poate preciza în ce perioadă a avut loc introducerea (Bănărescu 1964). În ţara noastră a fost adus în 1912, din Basarabia, de către medicul veterinar Bărdescu şi introdus în lacul Fundeni (Pojoga 1959). De aici a trecut în lacul Tătaru şi apoi în Dâmboviţa, pătrunzând astfel în regiunea inundabilă a Dunării.
Puternica inundaţie din 1970 a contribuit semnificativ la expansiunea carasului argintiu în Delta Dunării (Oţel 1977). În prezent acesta trăieşte în România în toate categoriile de ape stătătoare de la şes şi până în zona de coline; nu prosperă în cele prea năpădite de vegetaţie.
Trăieşte şi în râurile de şes (în zona crapului, ocazional chiar şi în cea a cleanului şi în cea a mrenei), dar în număr destul de redus şi numai în părţile cu apă liniştită.
Prezenţa şi expansiunea carasului este principalul factor care contribuie la dispariţia din multe ape a 47 caracudei (Carassius carassius), explicaţia fiind aceea ca primul este mai euribiont şi ocupă nişa trofică a celui de-al doilea (care este o specie indigena).
Carasul poate fi considerat o specie invazivă şi totodata inamicul numarul unu al altor specii de ciprinide, precum crapul, datorită faptului că femelele de caras intra în sezonul reproductiv înaintea femelelor altor specii de ciprinide, folosind masculii acestora pentru reproducerea ginogenetică
. Astfel, femelele de crap rămân fără parteneri de împerechere în momentul maturării icrelorArticol preluat dintr-o ampla si foarte interesanta lucrare ce trateaza subiectul speciilor invazive :
http://www.editura.bioflux.com.ro/docs/Iacob.pdf (http://www.editura.bioflux.com.ro/docs/Iacob.pdf)
din pacate nu am prins caracuda decat pe cand invatam sa pescuiesc cu undita facuta din stuf, la tara!
acum se creste in balti crap KOY pentru "spectacol" ca a noastra caracuda.....nu era buna sa te faca sa zambesti cu gura pana la urechi candai in mana un astfel de peste si sa te faca sa uiti de tine chiar!
si deasemenea nu am mai prins LIN de o vesnicie!
Pacat!
Linul la pluta este sau mai bine spus era un "deliciu suprem"
si daca tot sunt nostalgic azi........ei bine..........imi e dor de o plutareala prin cine stie ce varsatura, cu mamaliga intre buze, plasa atarnata de gat si ochii pe pluta
Of, of, of............
Asa ! Acum , Bradutule , hai sa te dau pe spate cu un caras .... voalat , prins de un coleg de-al nostru pe-o balta de prin Hunedoara :
Si te mai ravasesc putin cu niscaiva bass-i prinsi de noi la Dabuleni acum vreo 3 ani ( nu putini ! )
Si de la mine, unul de dinainte de prohibitie :)
Reinviu acest topic cu un somn de Siret
(http://i61.tinypic.com/2a8qcsn.jpg)
(http://i61.tinypic.com/vrc19i.jpg)
frumos frumos , bravo domne ...
Citat din: bradutzu din Aprilie 22, 2014, 02:17:36 PM
din pacate nu am prins caracuda decat pe cand invatam sa pescuiesc cu undita facuta din stuf, la tara!
acum se creste in balti crap KOY pentru "spectacol" ca a noastra caracuda.....nu era buna sa te faca sa zambesti cu gura pana la urechi candai in mana un astfel de peste si sa te faca sa uiti de tine chiar!
si deasemenea nu am mai prins LIN de o vesnicie!
Pacat!
Linul la pluta este sau mai bine spus era un "deliciu suprem"
si daca tot sunt nostalgic azi........ei bine..........imi e dor de o plutareala prin cine stie ce varsatura, cu mamaliga intre buze, plasa atarnata de gat si ochii pe pluta
Of, of, of............
Ca tot ai adus vorba de plutareala ca pe vremea copilăriei.. :)
Citat din: modi din Aprilie 24, 2014, 10:59:09 PM
Si te mai ravasesc putin cu niscaiva bass-i prinsi de noi la Dabuleni acum vreo 3 ani ( nu putini ! )
Pictore, ala nu-i Murgoi Baltat?
Iuliane, si cu poza-n fata eu tot cred ca-i pescareasca! Pai asa se tine pestele la sedinta foto? Cu capul in obiectiv sa para cu mult mai mare decat in realitate? Asta nu se puncteaza!
PS
Tare as fi vrut sa am si eu cu ce ma lauda!!! :-[
Am vazut si eu pe alte forumuri dedicate pescuitului la somn ca asa il pozeaza lumea. Mici trucuri :))))
Frumos exemplar Iuliane !!! Eu n-am prins somn niciodata...Intreb si eu...
Si ti-ai facut un ,,selfie" si l-ai eliberat !?? ???
Hai ca pun si eu o poza ...captura record !!! 8) ;D ;D ;D Vazut tot din fata ...
Ecologistii sa ne spuna repede denumirea populara !!! ;D
Hmm...Nici un cunoscator ...Hai ca tot eu va spun ce e nenorocirea... :).E Pietrar ..sau popular ,,p_la ciobanului " ...Am lasat lansetele si seara m-am dus sa verific..cu lanterna !!! Nici n-am stiut ce draqu am in carlig ...Inghitise carligul nr 14 pana in esapament ,La lanterna ii sclipeau ochii ca la drac...Asa ca l-am luat sa-l vad mai bine...
M-am uitat pe net ...si uite ce-am aflat:
...Cum scapam de Penis Pastoralis cind pescuim?...
ca sa scapi de "****" ciobanului trebuie pescuit cu 2 lansete.
una pentru pescuit echipata cu ce montura poftesti. a doua lanseta va fi prevazuta cu un cosulet inchis in care se preseaza foarte bine 3.14zda tigancii care va fi de atractie pentru musafirii nepoftiti de la prima lanseta. se lanseaza la distanta mica una de cealalta. ;D ;D ;D
In alta ordine de idei, **** ciobanului sau pietrarul sau aspro zingel este mare amator de puiet de peste, icre, larve, etc. ca sa scapi de el, treci pe momeala preponderent vegetala gen mamaliga, peleti, paste,... Asa ca am facut o fapta buna ...De fapt doua ..ca l-am prins si pe frat-su...
De fapt pietrarii aia sunt fusari, ambele specii din - Fam. Aspridae - inrudite indeaproape cu rasparul si ghibortul si mai putin cu salaul si bibanul. In plus n-au nimic de'a face cu penis pastoralis (<=> guvidie de balta), din neamul guvizilor ;)
Apropos, acum nu mai stiu dar, nu cu multi ani in urma, atat fusarii cat si pietrarii erau specii protejate.
P.S. sunt gustosi ai dreaq :D
Multumesc de raspuns...Fusar...Pietrar .. Protejat .??? de ce-ar fi ?.Si.. daca inghite carligul pana in gaoaza ..trebuie sa chem SMURD-ul ??? e vina lui ...Eu i-am operat ..dar n-au supravietuit... :( :( O sa-i halesc cu usturoi...incet si trist ;D Am auzit ca n-au oase !!!
Dadeam la morunas ... E vina lor c-au pus botu" pe momeala mea...cumparata cu bani grei de la Obor.
Oricum de doua saptamani n-am prins NIMIC ...cu Dunarea in gradina. Mreana se mai inteapa singura. Nimic. Nici macar guvid.
Acum chiar e in gradina ...tulbure si plina de gunoaie din nou. Iar peste nu se va prinde curand...Am prins in iunie ..iulie cat a fost apa limpede , dar maruntis. morunas, salau , platica si caras. Un singur ciortan...
Dupa ultima iesire a mea in Delta, care s-a dovedit un mare fiasco (vant, ape mari etc.) m-ar "manca" sa mai incerc o data, altfel consider ca s-a dus vara in zadar...de parca nu s-a dus si asa :'(
As fi foarte recunoscator, daca userii din zona(Delta, Dunare), ar putea sa ne tina la "curent" cu evolutia "lucrurilor" din acea parte de lume... pescuit,vreme ,ape....tantari ;D etc.
Multumiri !! ;)
M-am uitat acum in ordinul de prohibitie pe 2014 si am vazut ca numai pietrarul (Aspro zingel) a ramas in continuare protejat, nu si fusarul. De ce este protejat? Probabil datorita raritatii si arealului restrans (atat petrarul cat si fusarul sunt specii endemice bazinului dunarean) ...
Din pacate asa e, sunt foarte lacomi si inghit carligele pana in stomac insa chiar si asa pot fi eliberati, daca se doreste, cea mai buna sansa de supravietuire avand-o daca se taie firul si se lasa carligul in peste (in mod normal sucurile gastrice "dizolva" carligele in cateva zile).
P.S. cu toata apa asta mare de pe Dunare (exagerat as putea spune, eu nu-mi amintesc sa fi vazut vreodata Dunarea asa mare in perioada asta ...) prin zona mea se mai prinde cate ceva (salau, stiuca, somotei, ba chiar si cate-un ciortan ...) dar trebuie cautat (atat cu barca cat si de pe mal) in cu totul alte locuri decat cele "clasice" pentru perioada asta ;)
Mosule...Eu las lansetele in gradina de vineri seara pana duminica la pranz...Nu trage nimic cat e apa namoloasa. Cand tragea...nu puteam pescui de guvizii ca degetul...Cand zic ca n-am avut NICI O Trasatura in ultimul weakend ...crede-ma. Cam asa arata apa in Dunare . :(
Te cred ca n-ai avut nicio trasatura Fritz, n-am spus ca nu te cred. Am "dat din casa" doar pentru ca intrebase Corsarul ... Si apropos de asta, din surse 101% de incredere se prinde si in Delta atat pe ghioluri (stiuca si biban) cat si pe unele canale, mai putin pe brate (pe Dunarea veche aval Mila 23 - in zona statiei de pompare - si pe bucla spre Bogdaproste se prinde binisor ciortan / crap).
Citat din: Fritz din Septembrie 22, 2014, 06:08:34 PM
...Cum scapam de Penis Pastoralis cind pescuim?...
ca sa scapi de "****" ciobanului trebuie pescuit cu 2 lansete.
una pentru pescuit echipata cu ce montura poftesti. a doua lanseta va fi prevazuta cu un cosulet inchis in care se preseaza foarte bine 3.14zda tigancii care va fi de atractie pentru musafirii nepoftiti de la prima lanseta. se lanseaza la distanta mica una de cealalta. ;D ;D ;D
Asta-i din rubrica "Invataminte, pornografie si folclor" .
Am ras de m-am prapadit. Adica p_la ciobanului se anihileaza eficient cu p_zda tigancii ? :) Pare logic si fiziologic corect.
Pentru Corsar pot confirma si eu ce face Dunarea zilele astea. Asa cum spune Fritz si sustine cu documentar foto, Dunarea e in viitura.
Zilele anterioare am iesit pe portiunea dintre Giurgiu si Vedea, am stat 3 zile si trei nopti numai in barca (eu si tata Noe), m-a primit Dunarea cu un curent de 3-3,5 nd si ape nu tulburi ci de-a dreptul mocirloase. Ce-a adunat si ea de prin Austrii incoace.
Pescarii erau cu totii dezertati de pe malul apei, se ascundeau probabil prin cearceafuri la neveste sau amante. Ca alte bucurii nu puteau avea pe asemenea viitura.
Eram solo.
Asa ca am colindat tot pana la insula Camadinu, vestita pentru plaja ei, unde saptamanile trecute am petrecut cu prietenii weekend de weekend. Acum plaja nu mai exista, avea peste 5m de apa peste ea, iar din insula se mai vedeau varfurile copacilor.
Peste era, am vazut eu pe sonar bucati faine si aglomerari serioase de solzosi, pe langa malurile inundate.
Am intrat in canalul lasat de Dunare intre malul ei si un ostrov al carui nume nu il cunosc, in dreptul localitatii Slobozia (de Giurgiu). Peste era, locul e mirific, arata copiat din Delta Dunarii, dar momelile mele diverse au ramas neglijate total.
Singura momeala care a mai dat un rezultat a fost un ficat alterat de pui, care dupa cum duhnea, atragea somoteiul de la Atlantic pana-n Urali .
A fost dragut, dar nu mai vreau.
Petele mai ies dar mirosurile sunt niste chestii tare pacatoase. Se imprima si in cortex, nu-l mai scoti decat cu psiho-terapie.
Cel putin asta de ficat alterat.
In rest Dunarea a inceput de ieri sa scada putin, insa in zonele de jos mai aveti de asteptat.
Cam asta e corespundenta de la fata locului, va urez fire intinse ( la lanseta), sa v-o traga la fund (la undita) si las legatura la Andreea.
Am trecut si eu Dunarea ieri (cu bacul) si confirm ca este groaznica si plina de copaci plutitori(mai mult sau mai putin plutitori), in schimb bratul macin arata imbietor si cred ca ii fac o vizita sambata dimineata sa vedem dk a mai ramas ceva sau e tot pestele prin paduri!
Multumesc si respect tuturor pentru raspunsuri !
Asteptam si vesti bune (cand or fi ;D), tot de la domniile voastre ! ;)
astazi 23 sept , dunarea arata la braila graznic , este exact ca intr-o galeata cu pamnt galben pe fund in care pui apa si o iei la mestecat >:(
Multumim Ady !
M-am gandit sa deschid un topic "Vremurile si vremea pe Dunare si in Delta", in care, cei care sunt din zona sau cunosc din surse sigure, pot si vor sa ne tina la "curent" cu evolutia "lucrurilor" din acea parte de lume... pescuit,vreme ,ape etc.
pai dk te intereseaza ceva potisa intrebi ca suntem cativa care monitorizam atent delta!
de ex eu am fost la Rosu acu vreo 3 weekenduri, marius Tiganus pe dunarea veche si mai sunt care au fost prin delta!
aici ma refer la pescari si nu la "plimbareti" :P
Sigur ca ma intereseaza...si cred ca nu numai pe mine :)
pai ce te intereseaza?
locul?
momeala folosita?
montura folosita?
strategia aplicata?
etc
Si din punctul meu de vedere, toate informatiile sunt utile, planuiesc o excursie in octombrie, probabil ca pe Dunarea Veche. Bradutu, nu te sfii, povesteste tot ce crezi ca e util, eu sigur o sa iti fiu recunoscator. Nu am un peste/stil de pescuit tinta, doar sa fie distractivo-relaxant.
Asa cum a scris "radasous", toate informatiile sunt bine venite...in special vremea..
pai distractivo-relaxant este prinderea-asteptarea pestelui!
de exemplu in ultima delta am pescuit dupa cum urmeaza:
am ajuns pe seara si am nadit in 6 puncte unde urma sa ajunga monturile. nadirea facuta din barca. deci PUNCTUAL si nu in zona.
Am nadit cu porumb fermentat dupa reteta simpla: porumb, apa, drojdie si in 3-4 zile este gata
Dimineata am mai facut o nadire cu prastia de nadit: cam 50 prastii ptr toate cele5- 6 lansete folosite
La fiecare 20 min pe ceas am dat cate o prastie de lanseta si mai repede dk am avut trasatura pe loc am dat imediat o prastie
Monturi:
Inaintas de 1 m leedcore, plumb inline dar blocat pentru autointepare, forfah de 15 cm Kryston supermantis de 15 lb de culoare verde camuflaj decojid cam 2 cm pana la carlig, carlige Gardner, Wide gape, nr 3. Firul de par cu o lingime de 2 - 2.5 si chiar 3 cm la un moment dat intre boabe si legatura si 3 boabe pe carlig.Agrafe quick link si opritoare, protectii de nod si alte nimicuri care il fac pe pescar sa fie mai sigur pe el
De ce am pescuit asa?
1. In zona era foarte mult maruntis care papa boabele si trebuia sa tin pestele pe patul de nada
2. am prins rosioara si platica si am lungit firul de par pana nu am mai prins maruntis si am ramas doar cu tzacanelile enervante
3. firul de forfah l-am ales pentru ca este mai rigid si si ajuta sa nu mai scuipe carligul si in acelasi timp aveam niste cioate in zona si deaemenea multa scoica pe substrat. deja eu trec la culoarea:auriu de saptamana asta si maro peste vreo3 saptamani
4. leadcore ptr ca apa era destul de limpede si am pescuit cu multe lansete si atunci am avut nevoie de camuflaj suplimentar
5.Carligele mici pentru ca in zona stiam ca sta in general ciortanul
Pestele il prindeam preponderent de sub plaur, practic aruncam la o palma de plaur si montura o lasam sa intre sub plaur!
6. Liniste
7. Liniste
8.Dk peste nu este in zona sau nu esti situat pe o zona de tranzit poti sa momesti cat vrei ca oricum nu prinzi
In mare cam asta este dar probabil ca se poate detalia dk mai este nevoie!
Citat din: corsarul din Septembrie 24, 2014, 11:37:41 AM
Asa cum a scris "radasous", toate informatiile sunt bine venite...in special vremea..
Pai vremea o vezi pe ACCU Weather.com care se instaleaza pe telefon si iti gaseste prognoza inclusiv ptr Crisan, Sf Ghe, Sulina, etc si de care eu sunt mai mult decat multumit, cotele apelor Dunarii si temperatura apei de pe http://www.afdj.ro/cote/cote.htm (http://www.afdj.ro/cote/cote.htm) singura necunoscuta ramane "tulbureala" pe care o putem afla de pe la prieteni si pensiuni!
Ramane sa mai prindem si peste acum!
Din pacate sunt putini cei care spun ce au prins si cel mai important cum l-au prins si la ce!
hmm, site-ul cu vreme e cam incomplet, unul pe care putem comanda vremea nu exista? 8)
bradutzu, multumiri!
Apropos de porumb, la ultima delteala, de acum 2 ani, am folosit exclusiv porumb uscat, adica ala doar jumulit de pe cocean, si la nadire si pe firul par. Ma rog, atunci se prindeau ciortani si carasi obezi din orice pozitie.
din ce am citit si eu se pare ca porumbul uscat il digera crapul cam in 36 de ore in caz de metabolism maxim in timp ce asta deja inmuiat il digera cam in 6-8 ore!
mai mult de atat porumbul asta fermentat pute rau si are si rol de atractant adik "lureaza" in apa fata de porumbul uscat care.....e uscat
si mai mult de atat porumbul uscat este mai usor si dk ai curent nu prea ai control la nadire fata de cel inmuiat care se duce mai bine la fund si poti nadi cat de cat controlat!
Acum depinde de fiecare cum vrea sa pescuiasca!
in ultma delta am avut 15 crapi in 2 zile si cu o saptamana inainte 14 crapi intr-o zi si jumatate de pescuit dar nu mai mari de 4 kg dar mi-am facut damblaua!
Cand pescuiesc pe o zona mai larga una din lansete este sacrificata pentru maruntis unde nadesc cu nada fina si dulce sa il atrag acolo sa imi lase celelalte in pace!
Cele de mai sus se refera strict la pescuitul de la Rosu ptr ca in alte zone apar modificari cu toate ca strategia este aceeasi!
Presupun ca ai dreptate, legat de eficienta porumbului, numai ca eu am ales in functie de greutate si de lene :)
Sa stiu ca si eu pun in galeata numai boabele si le acopăr cu apa din nou când ajung in delta
Cu lenea........tu stiu
Oricum iti trebuie cam o găleată de boabe pe zi
Poti pune si bere in galeata aia ...Pe bune...Cica da rezultate.
incerc data viitoare!
Acum mai am vreo jumatate de butoi facut si il las asa!
ocazional mai cumpar si alte seminte si mai pun dar nu am sesizat diferente dpdv al pescuitului la crap
Citat din: bradutzu din Septembrie 24, 2014, 11:52:55 AM
pai distractivo-relaxant este prinderea-asteptarea pestelui
Monturi:
Inaintas de 1 m leedcore, plumb inline dar blocat pentru autointepare, forfah de 15 cm Kryston supermantis de 15 lb de culoare verde camuflaj decojid cam 2 cm pana la carlig, carlige Gardner, Wide gape, nr 3. Firul de par cu o lingime de 2 - 2.5 si chiar 3 cm la un moment dat intre boabe si legatura si 3 boabe pe carlig.Agrafe quick link si opritoare, protectii de nod si alte nimicuri care il fac pe pescar sa fie mai sigur pe el
dupa parerea mea sunt cam multe noduri pe linie.
nod la leadcore,nod la agrafa/vartej,nod la bucla forfah-ului si nod la carlig.
daca ai un dril cu unul peste 8kg din atatea noduri undeva va plesni, mai ales daca lansetele sunt tari.
este stiut faptul ca la dunare/delta prezentarea monturii trebuie sa fie cat mai simpla si cu noduri cat mai putine.
cand pescuiesc in situatii ca cele de la rosu(plauri,scoici,curent puternic) folosesc sistemul Carp System Heli Rig,in rest plumb inline si acul.
Citat din: Fritz din Septembrie 24, 2014, 03:32:59 PM
Poti pune si bere in galeata aia ...Pe bune...Cica da rezultate.
Adi, pana aici ! Daca vad vreunul ca da si berea la peste, imi iau jucariile si plec.
Sau macar imi ascund vinul rosu, sa n-avem vorbe :) .
Vad ca e destul de grava afectiunea asta numita pescuit.
Am sa incerc sa o evit pe cat se poate, desi dupa ultimele weekend-uri petrecute pe Dunare, am fost dojenit de seful clubului San Giorgio, ca am lasat sailing-ul de-o parte in favoarea pescuitului :) .
Acum serios vorbind, am citit atent indicatiile detaliate ale lui Bradutzu, pe care mi le-am insusit cu grija, indiferent de numarul de noduri de pe montura. La mine orice peste trece de 300g e un peste bun. Si la un pescuit,dupa ce prind 3-4 pesti din astia sa avem ce manca, strang lanseta si ma ocup de altceva.
Dar acum, ca am indicatii, o sa astept un peste mai serios.
Florio , eu am facut deja bilantul pe anul asta... Am dat mai mult pe momeala decat am prins. Nu mai pun bani bagati in ace, fire , lingurite rotative , si alte momeli artificiale de KAKAO ...ca sa stie tot poporu;... Avatul se prinde la oblete VIU ..agatat de dorsala ...care se prinde la viermus de carne !!! nu de legume ...Mreana si morunasul... si chiar scobarul la buchet de viermi ...de carne....Doi.trei viermi pe carlig de 14.. Dar viermi de hoit ..din aceeia slinosi si puturosi...nu din cei fara miros ..colorati cu vopsea de oua rosii...
Salaul se prinde la guvid viu de Dunare ... care se agata la rama rosie. La rama neagra n-am avut nici o trasatura. Am pus si ficat... si peste mort ...L-au ciugulit racii ...La boabe de porumb de lapte n-am avut nici o tresatura. Nici la mamaliga ...dar a fost si apa numai namol. La asa apa pestele nici nu poate sa respire. Nu va asteptati sa prindeti ceva...Apa curata ne trebuie... si noua ...si pestilor !!! Uite poze din iulie...
Citat din: Fritz din Septembrie 24, 2014, 08:36:02 PM
Florio , eu am facut deja bilantul pe anul asta... Am dat mai mult pe momeala decat am prins. Nu mai pun bani bagati in ace, fire , lingurite rotative , si alte momeli artificiale de KAKAO ...ca sa stie tot poporu;... Avatul se prinde la oblete VIU ..agatat de dorsala ...care se prinde la viermus de carne !!! nu de legume ...Mreana si morunasul... si chiar scobarul la buchet de viermi ...de carne....Doi.trei viermi pe carlig de 14.. Dar viermi de hoit ..din aceeia slinosi si puturosi...nu din cei fara miros ..colorati cu vopsea de oua rosii...
Salaul se prinde la guvid viu de Dunare ... care se agata la rama rosie. La rama neagra n-am avut nici o trasatura. Am pus si ficat... si peste mort ...L-au ciugulit racii ...La boabe de porumb de lapte n-am avut nici o tresatura. Nici la mamaliga ...dar a fost si apa numai namol. La asa apa pestele nici nu poate sa respire. Nu va asteptati sa prindeti ceva...Apa curata ne trebuie... si noua ...si pestilor !!! Uite poze din iulie...
Ce bine iti mai sade..... :)
George ...Ai chef de caterinca...Am prins si eu ,cred ca doua saptamani apa curata in Dunare... Am muncit ca un tractor,,,am faut vreo 50 de metri de gard singur... si dimineata, sapand la gaurile de stalpi ma uitam ca tampitul cum sarea avatul la METRU dupa obleti...care erau din belsug. . Am luat si eu 10 obleti ..numarati !!! si doi avati;. Asta a fost captura din vara asta . Era apa scazuta si limpede...Cativa morunasi...caras...salau...
Lucrand la gard...tot dimineata ..vad cum curge la vale un catel mort... Ma gandeam eu atunci..care tocmai salvasem din namol un pisoi fara ochi aruncat in Dunare...Era intr-o urma de cizma in namol ...si mieuna ...pe duca... Cine draqu are sufletu' asta sa omoare o fiinta fara aparare...si baldabac...la 3 metri de mal un somn la 2 metrii cel putin...S-a incolacit in jurul lui...a facut ,,clonc" dar n-a putut sa-l inghita. Ori m-a vavut pe mine..ori mortaciunea a fost prea mare sau prea veche... Dar era peste. Acum nu am vazut nimic. Nici oblele..nici rapitor sa sara dupa el... Nici n-am mai auzit zgomotul pe care-l face somnul cand mananca la suprafata..foarte asemanator cu cel produs de unele cloncuri...NU de toate!.
Las ca vine si marea captura,Dunarea tot timpul te rasplateste cumva...(nu ma refer la inundatii).
Mie imi plac capturile mici si dese.!!! :) Sa iasa de-o saramura cat de mica... Prilej de-un spritz si voie buna...
Iesirea pe apa imi incarca bateriile !!! Imi place si pestele, si pescuitul...dar un rasarit pe apa ...o plimbare in natura...libertatea de a fi pe apa in salbaticie ...nu se poate compara cu nimic. Sunt fericit ca traiesc si ca pot sa vad si sa pipai frumusetile naturii (interzise sau nu)...dar le traiesc in direct. ...Sambata ..daca nu trage pestele..culeg via ...si-un gratar .. :)Tot fac ceva util...De ce-o fi viata asta asa surta ?
Mmm pescuit,cules via,grătar chiar de ce este viata așa scurtă.Ma făcui sa ma duc sa caut un șpriț si sa organizez mâine o pescuiala. ;D
Ce sa zic.. Fir intins ! :)
Ia si ceva carne de porc ... Apa e cacanie...a scazut si temperatura brusc,,, Deci ..muschiulet , ceafa si fleica ...(de porc)...de la supermarchet ...si lichide !!! Multe lichide ...Sa nu beti apa ...ca e contaminata !!! ;D ;D ;D
Se făcu mai am un kil de mațe mâine la somn cu el,măcar câștigăm o zi în sălbăticie....
Salut stimati colegi ,
Nu eram hotarat daca sa postez impresiile din Delta de anul acesta aici sau intr-un topic nou , dar nu avea rost pentru ca subiectul principal tot pescuitul este.
Am reusit acum in Septembrie sa dau o tura de 10 zile in Delta. Ideea nu a mai fost imbratisata de nici un camarad din cei virusati , motive gen sefu' concedii sau alte probleme la munca. Scopul turei a fost pescuitul nonstop 10 zile cat si traiul la bordul barcii in tot acest periplu. Zis si facut am plecat pe 12 si am avut urmatorul traseu: Galati – Tulcea – "vestitul" canal 36 – Chilia Veche - Bratul Cernovca. In ziua plecarii vremea favorabila din Galati m-a facut sa nu ma grabesc avand in vedere un gand mai vechi de a sonda mai bine malul Dunarii aval Isaccea in vederea gasirii unor noi locuri de pescuit. Dar vantul montand binisor Dunarea , valurile ajungeau si la 50 cm , nu am reusit decat partial sondarea. Un al doilea obiectiv a fost gasirea unor cioate pe malul insulei aval motelului Dunarea , dar dezamagirea a fost crunta tot malul era protejat de un sir nesfarsit de vintire al pescarilor din Patlageanca. Mergeam la relanti si nu puteam sa cred vintir dupa vintir.Am dat viteza si am plecat spre bratul Chilia.
Am trecut cu bine de Tulcea , Canal 36 , mirarea celor de la frontiera cand au vazut barca ( nu erau lamuriti cam ce avem sub puntea prova , si cam ce in ce scop aveam bas-urile asa generoase , tigari de Ukraina oare? Hmm). Dupa o scurta perioada am ajuns in dreptul platformei de incarcare cereale a celor de la Tatanir. Un munte de floarea soarelui era batut de vant direct in Dunare. Am aruncat ancora aval 150 metri obsevand inca un coleg cu sacul la apa. In maxim 15 min barca a avut cabina ridicata si lansetele la apa. Porumbul inmuiat de acasa si un amesctec de cereale dénumit generic mermelix déjà era pe fundul apei in scopul atragerii solzosilor. Dupaamiaza respectiva seara si toata noaptea neavand nici o trasatura , dimineata am luat directia Ostrov Tataru aval 3 sau 4 km stiind din experientele anterioare un loc promitator. Nadesc corespunzator doua cioate si reincep pescuitul.
Pe mal la 600 metri de mine doua echipaje din Constanta si din Bacau nu mai prinsesera crap decand cu tulbureala si cresterea apei. Era déjà a doua zi si nu avem nici o trasatura. Cei drept urmaresc pestii mari si stiti ca nu intra asa usor pe vad. Gasesc prin barca niste CSL ceva boostere de nada de pe la unguri si imbunatatesc usor nada , gandidesc ca nu e destul de atractiva pe tulbureala si curent mare a apei. Prin bunavoinat celor din C-ta ma capat cu o mana de obleti cu care reusesc sa cigulesc doi salai numai buni de tigaie. Pranzul fiind rezolvat trecem in asteptarea crapului. Crap care se face simtit la 1:25 noaptea , un exemplar reusit care stiind ce copaci sunt sub apa a tras 100 metri de fir dintr-o suflare pe sub o creanga din copacul de sub mine si a zbughit-o in viteza maxima direct in malul Ukrainei. Rup tot refac montura , cafea si astept . Ce ? nu stiu nici eu . Cota mare , apa tulbure in crestere, mica cei drept da crestere , ma gandeam ca am ratat anul asta de pescuit. Un telefon dimineata la Chilia confirma faptul ca nu este nimeni la pescuit in concesiunile lui Raduta si ca nu se prinde. Dimineata celei de a treia zi ma prinde dezorientat si fara tinta dar strang lansetele culc cabinuta si viteza spre Cernovca intr-un loc in care aveam incredere ca o sa-mi reserve surprize. Trec peste furtuna iscata in dreptul Chiliei , am cautat malul stang si pe buna dreptate am fost apostrofat da granicerii nostril , dar au inteles situatia.
Ajung pe Cernovca , lansetele la apa porumbul in carlige si nada aruncata regulamentar , pregatesc barca de cazare si astept. In scurt timp unul din paznicii de pescuit din zona ma viziteaza si-mi confirma ca sunt singurul nebun pe o raza de 20 km , ca apa e tulbure si ca nu se prinde. Ma gandesc nu se prinde ca nu e nimeni , logic nu? Hotarasc ca trebuie ceva deosebit nu numai clasicul porumb si scot boilesurile si peletele de halibut pentru nadire iar pentru carlig ceva special cu Krill si amino , o bunatate. Primul crap un exemplar reusit de 10 kg a intrat in dimineata zilei urmatoare la o peleta cu krill. Fericit mut toate cele 4 lansete pe krill si am mai avut inca doi unul de aprape 6 si unul de 4 kg. Maxim incantat de ziua respectiva nadesc cam din ora in ora cu doi pumni de porumb si 10, 15 bucati de pelete cu jumatati de boilesuri. Noaptea ca un obicei destul de prost al zonei nu au fost trasaturi. Ziua urmatoare cinci trasaturi din care fructificate doua 5 kg si unul mai mic. Bun las locul sa-si revina si ma mut aval 50 metri pe o alta cioata mentinuta si ea tot timpul cu porumb si pelete. Din pacate vantul se intareste apa incepe sa urce la deal si nu prind nimic.
In tot acest timp traiul la bord devine o rutina placuta in caldura soarelui de Septembrie. Mic dejunul campionilor oua cu sunculita , cafea , o visinata de lustruit fildesii. Pranzul a fost variat , in timpul zilei cate o platica cat tigaia era curioasa la pelete si cadea victima , cand o fasolica , tocanita , sau cartofi cu bacon. Macaruri placute pentru Delta. Nu am uitat nici hidratarea din timpul zilei (sprit alb de toamna) , hotarand in sinea mea ca deviza deplasarii trebuie sa fie : hidratare si relaxare.
Deja ma surprind consultand calendarul telefonului nemaistiind ce zi sunt , dar m-am plesnit singur peste mana.
Dupa ce te obisnuiesti cu miscarile si grohaiturile mistretilor de pe mal noptile au decurs foarte confortabil , salteluta si sacul de dormit o minune. Intr-o singura noapte m-am trezit alarmat , sforaia cineva in barca , da tare de tot.
Ledurile care le-am montat sub copastie cat si cele de pe oglinda barcii in dreptul lansetelor au luminat si au creat in barca un ambient placut.
Zilele au trecut intr-o rutina placuta trei pana la cinci trasaturi pe zi cu pauze lungi , pestii toti sariti de 5 kg in afara de cei doi mai mici din primele ziele. Intr-una din zile ma hotarasc sa fac o excursie la Periprava , petru o pauza de bere. Raman placut surprins, satul nu s-a schimbat deloc. Pozele o sa dovedeasca asta. Periprava e chiar ultima frontiera , e blocata in timp , aceeasi posta darapanata , aceeasi carciuma cu scaune de metal , drumuri acoperite de nisip ,lume putina si saraca in general batrani.
Gata pauza se termina si inapoi pe Cernovca.
Vineri am fost vizitat de Stefan, bun prieten din Galati , care era in drum spre niste locuri mai aval de Periprava , locuri banuite cu mustaciosi mari , da mari de tot. Porumbul fermenta si la el in barca boilesurile cu bechalan prospat roluite se odineau la cutii , ce sa va spun o placere sa ai pe cineva cunoscut in vizita. Organizez imediat o partida scurta dar intensa de hidratare incercand sa-l conving sa ramana in zona avand doua locuri bune nadite. Dar nu si nu , el pleaca la vale pe Stambulul Vechi la pesti mai mari. Sedintele prin telefon au continuat la mine taindu-se pescuitul din cauza tulburelii apei care se accentuase. Eu hataresc sa risc sa mai stau in zona , aveam déjà 10 crapi frumosi , Stefan in lipsa trasaturilor vineri si sambata dimineata si in urma unor informatii ia directia Musura , Sulina Canalul de Centura. Ma suna seara ca a prins in jur de 100 kg de crap dar nu mai mare de 3 kg. Ma manca sa mai stau si duminica da nu se mai putea. Duminica dimineata pregatesc barca de drum si cand ajung la Chilia se strica vremea ploaie , vant asa cum am eu noroc de vreme anul asta la drum pe apa. Bun am trecut si mai rele scot hainele de ploaie si suna brusc telefonul.
Surprizele se tin lant, doi vechi prieteni cu care dadeam iama prin stiuci prin anii '90 pe la Mila 23 erau cantonati pe malul Fortunei. Oameniii, cumsecade, ma invita la masa si la un rachiu . Eu le explic ca am cam 50 km pana la ei da nu se poate , trebiue sa le fac o vizita. Caut drumul prin aminitiri, consult busola pe care am inghiti-o de pe o curea de ceas cand eram mic , si plec la drum prin Mirifica. Pe la 10 deja faceam jonctiunea pe Fortuna , ei dadeu la stiuca da fara rezultate notabile. Iesim la mal rachiul trecea din mana in mana ca era frig si ploua , tigaia sfaraia cu niste bibanoi tavaliti bine prin faina , un prinz cald si placut in compania a doi prieteni vechi. Ora 13 ma pregatesc sa plec spre casa. Nu va mai povestesc decat ca Dunarea era cat casa ajunsese viitura in Delta , apa era plina de copaci, busteni, gunoaie , si culmea cum e traditia anul asta am pornit la drum cu furtuna dupa mine. Am incercat sa tin malul Ukrainei da am fost oprit si avertizat de Pol de Frontiera sa merg pe langa malul nostru. O fac pe a lor si in dreptul Gropii Catargului am prins valuri mai lungi ca barca si cam 1,5 metri inaltime , cei drept doar doua dar consecutive. Brr am zis ca gata pana aici , dar am iesit cu bine . Ora 17:30 , dupa patru ore si jumatate cu doi litri de benzina in rezervor am ajuns in port cu bine incheind 350 km de Delta si 10 zile de pescuit salbatic sau pescuit hard core.
Barca conform asteptarilor a trecut cu bine furtuna si a facut fata valurilor si vantului puternic.
Cazarea la bordul barcii a fost confortabila , bagajele la minim.
Azi cand postez ma gandesc sa o repret pe la inceputul lui Noiembrie.
Va tin la current.
Ostov Tataru
Panorama Ostov Cernovca
Cernovca
De prin barca
Periprava
Periprava 2
Spre Fortuna si o masa calda,
Frumoasa tura si peste prins,bravo ,ti-ai incarcat bateriile bine.La gasit bine si prietenul tau.Am si eu programata una la sfirsitul lui octombrie ,sau inceput de noiembrie ,in functie de timp si apa aleg perioada.
Citat din: ziuamarinei din Septembrie 25, 2014, 11:42:30 PM
Salut stimati colegi ,
Nu eram hotarat daca sa postez impresiile din Delta de anul acesta aici sau intr-un topic nou , dar nu avea rost pentru ca subiectul principal tot pescuitul este.
Am reusit acum in Septembrie sa dau o tura de 10 zile in Delta. Ideea nu a mai fost imbratisata de nici un camarad din cei virusati , motive gen sefu' concedii sau alte probleme la munca. Scopul turei a fost pescuitul nonstop 10 zile cat si traiul la bordul barcii in tot acest periplu. Zis si facut am plecat pe 12 si am avut urmatorul traseu: Galati – Tulcea – "vestitul" canal 36 – Chilia Veche - Bratul Cernovca. In ziua plecarii vremea favorabila din Galati m-a facut sa nu ma grabesc avand in vedere un gand mai vechi de a sonda mai bine malul Dunarii aval Isaccea in vederea gasirii unor noi locuri de pescuit. Dar vantul montand binisor Dunarea , valurile ajungeau si la 50 cm , nu am reusit decat partial sondarea. Un al doilea obiectiv a fost gasirea unor cioate pe malul insulei aval motelului Dunarea , dar dezamagirea a fost crunta tot malul era protejat de un sir nesfarsit de vintire al pescarilor din Patlageanca. Mergeam la relanti si nu puteam sa cred vintir dupa vintir.Am dat viteza si am plecat spre bratul Chilia.
Am trecut cu bine de Tulcea , Canal 36 , mirarea celor de la frontiera cand au vazut barca ( nu erau lamuriti cam ce avem sub puntea prova , si cam ce in ce scop aveam bas-urile asa generoase , tigari de Ukraina oare? Hmm). Dupa o scurta perioada am ajuns in dreptul platformei de incarcare cereale a celor de la Tatanir. Un munte de floarea soarelui era batut de vant direct in Dunare. Am aruncat ancora aval 150 metri obsevand inca un coleg cu sacul la apa. In maxim 15 min barca a avut cabina ridicata si lansetele la apa. Porumbul inmuiat de acasa si un amesctec de cereale dénumit generic mermelix déjà era pe fundul apei in scopul atragerii solzosilor. Dupaamiaza respectiva seara si toata noaptea neavand nici o trasatura , dimineata am luat directia Ostrov Tataru aval 3 sau 4 km stiind din experientele anterioare un loc promitator. Nadesc corespunzator doua cioate si reincep pescuitul.
Pe mal la 600 metri de mine doua echipaje din Constanta si din Bacau nu mai prinsesera crap decand cu tulbureala si cresterea apei. Era déjà a doua zi si nu avem nici o trasatura. Cei drept urmaresc pestii mari si stiti ca nu intra asa usor pe vad. Gasesc prin barca niste CSL ceva boostere de nada de pe la unguri si imbunatatesc usor nada , gandidesc ca nu e destul de atractiva pe tulbureala si curent mare a apei. Prin bunavoinat celor din C-ta ma capat cu o mana de obleti cu care reusesc sa cigulesc doi salai numai buni de tigaie. Pranzul fiind rezolvat trecem in asteptarea crapului. Crap care se face simtit la 1:25 noaptea , un exemplar reusit care stiind ce copaci sunt sub apa a tras 100 metri de fir dintr-o suflare pe sub o creanga din copacul de sub mine si a zbughit-o in viteza maxima direct in malul Ukrainei. Rup tot refac montura , cafea si astept . Ce ? nu stiu nici eu . Cota mare , apa tulbure in crestere, mica cei drept da crestere , ma gandeam ca am ratat anul asta de pescuit. Un telefon dimineata la Chilia confirma faptul ca nu este nimeni la pescuit in concesiunile lui Raduta si ca nu se prinde. Dimineata celei de a treia zi ma prinde dezorientat si fara tinta dar strang lansetele culc cabinuta si viteza spre Cernovca intr-un loc in care aveam incredere ca o sa-mi reserve surprize. Trec peste furtuna iscata in dreptul Chiliei , am cautat malul stang si pe buna dreptate am fost apostrofat da granicerii nostril , dar au inteles situatia.
Ajung pe Cernovca , lansetele la apa porumbul in carlige si nada aruncata regulamentar , pregatesc barca de cazare si astept. In scurt timp unul din paznicii de pescuit din zona ma viziteaza si-mi confirma ca sunt singurul nebun pe o raza de 20 km , ca apa e tulbure si ca nu se prinde. Ma gandesc nu se prinde ca nu e nimeni , logic nu? Hotarasc ca trebuie ceva deosebit nu numai clasicul porumb si scot boilesurile si peletele de halibut pentru nadire iar pentru carlig ceva special cu Krill si amino , o bunatate. Primul crap un exemplar reusit de 10 kg a intrat in dimineata zilei urmatoare la o peleta cu krill. Fericit mut toate cele 4 lansete pe krill si am mai avut inca doi unul de aprape 6 si unul de 4 kg. Maxim incantat de ziua respectiva nadesc cam din ora in ora cu doi pumni de porumb si 10, 15 bucati de pelete cu jumatati de boilesuri. Noaptea ca un obicei destul de prost al zonei nu au fost trasaturi. Ziua urmatoare cinci trasaturi din care fructificate doua 5 kg si unul mai mic. Bun las locul sa-si revina si ma mut aval 50 metri pe o alta cioata mentinuta si ea tot timpul cu porumb si pelete. Din pacate vantul se intareste apa incepe sa urce la deal si nu prind nimic.
In tot acest timp traiul la bord devine o rutina placuta in caldura soarelui de Septembrie. Mic dejunul campionilor oua cu sunculita , cafea , o visinata de lustruit fildesii. Pranzul a fost variat , in timpul zilei cate o platica cat tigaia era curioasa la pelete si cadea victima , cand o fasolica , tocanita , sau cartofi cu bacon. Macaruri placute pentru Delta. Nu am uitat nici hidratarea din timpul zilei (sprit alb de toamna) , hotarand in sinea mea ca deviza deplasarii trebuie sa fie : hidratare si relaxare.
Deja ma surprind consultand calendarul telefonului nemaistiind ce zi sunt , dar m-am plesnit singur peste mana.
Dupa ce te obisnuiesti cu miscarile si grohaiturile mistretilor de pe mal noptile au decurs foarte confortabil , salteluta si sacul de dormit o minune. Intr-o singura noapte m-am trezit alarmat , sforaia cineva in barca , da tare de tot.
Ledurile care le-am montat sub copastie cat si cele de pe oglinda barcii in dreptul lansetelor au luminat si au creat in barca un ambient placut.
Zilele au trecut intr-o rutina placuta trei pana la cinci trasaturi pe zi cu pauze lungi , pestii toti sariti de 5 kg in afara de cei doi mai mici din primele ziele. Intr-una din zile ma hotarasc sa fac o excursie la Periprava , petru o pauza de bere. Raman placut surprins, satul nu s-a schimbat deloc. Pozele o sa dovedeasca asta. Periprava e chiar ultima frontiera , e blocata in timp , aceeasi posta darapanata , aceeasi carciuma cu scaune de metal , drumuri acoperite de nisip ,lume putina si saraca in general batrani.
Gata pauza se termina si inapoi pe Cernovca.
Vineri am fost vizitat de Stefan, bun prieten din Galati , care era in drum spre niste locuri mai aval de Periprava , locuri banuite cu mustaciosi mari , da mari de tot. Porumbul fermenta si la el in barca boilesurile cu bechalan prospat roluite se odineau la cutii , ce sa va spun o placere sa ai pe cineva cunoscut in vizita. Organizez imediat o partida scurta dar intensa de hidratare incercand sa-l conving sa ramana in zona avand doua locuri bune nadite. Dar nu si nu , el pleaca la vale pe Stambulul Vechi la pesti mai mari. Sedintele prin telefon au continuat la mine taindu-se pescuitul din cauza tulburelii apei care se accentuase. Eu hataresc sa risc sa mai stau in zona , aveam déjà 10 crapi frumosi , Stefan in lipsa trasaturilor vineri si sambata dimineata si in urma unor informatii ia directia Musura , Sulina Canalul de Centura. Ma suna seara ca a prins in jur de 100 kg de crap dar nu mai mare de 3 kg. Ma manca sa mai stau si duminica da nu se mai putea. Duminica dimineata pregatesc barca de drum si cand ajung la Chilia se strica vremea ploaie , vant asa cum am eu noroc de vreme anul asta la drum pe apa. Bun am trecut si mai rele scot hainele de ploaie si suna brusc telefonul.
Surprizele se tin lant, doi vechi prieteni cu care dadeam iama prin stiuci prin anii '90 pe la Mila 23 erau cantonati pe malul Fortunei. Oameniii, cumsecade, ma invita la masa si la un rachiu . Eu le explic ca am cam 50 km pana la ei da nu se poate , trebiue sa le fac o vizita. Caut drumul prin aminitiri, consult busola pe care am inghiti-o de pe o curea de ceas cand eram mic , si plec la drum prin Mirifica. Pe la 10 deja faceam jonctiunea pe Fortuna , ei dadeu la stiuca da fara rezultate notabile. Iesim la mal rachiul trecea din mana in mana ca era frig si ploua , tigaia sfaraia cu niste bibanoi tavaliti bine prin faina , un prinz cald si placut in compania a doi prieteni vechi. Ora 13 ma pregatesc sa plec spre casa. Nu va mai povestesc decat ca Dunarea era cat casa ajunsese viitura in Delta , apa era plina de copaci, busteni, gunoaie , si culmea cum e traditia anul asta am pornit la drum cu furtuna dupa mine. Am incercat sa tin malul Ukrainei da am fost oprit si avertizat de Pol de Frontiera sa merg pe langa malul nostru. O fac pe a lor si in dreptul Gropii Catargului am prins valuri mai lungi ca barca si cam 1,5 metri inaltime , cei drept doar doua dar consecutive. Brr am zis ca gata pana aici , dar am iesit cu bine . Ora 17:30 , dupa patru ore si jumatate cu doi litri de benzina in rezervor am ajuns in port cu bine incheind 350 km de Delta si 10 zile de pescuit salbatic sau pescuit hard core.
Barca conform asteptarilor a trecut cu bine furtuna si a facut fata valurilor si vantului puternic.
Cazarea la bordul barcii a fost confortabila , bagajele la minim.
Azi cand postez ma gandesc sa o repret pe la inceputul lui Noiembrie.
Va tin la current.
Maestre, mi-ai bucurat dimineata :) !
Extrag cateva din sclipirile care, unele m-au facut sa rad singur, altele mi-au placut regasindu-ma in viata la bord :
-In scurt timp unul din paznicii de pescuit din zona ma viziteaza si-mi confirma ca sunt singurul nebun pe o raza de 20 km , ca apa e tulbure si ca nu se prinde. Ma gandesc nu se prinde ca nu e nimeni , logic nu?
-In tot acest timp traiul la bord devine o rutina placuta in caldura soarelui de Septembrie.
-Mic dejunul campionilor oua cu sunculita , cafea , o visinata de lustruit fildesii. Pranzul a fost variat , in timpul zilei cate o platica cat tigaia era curioasa la pelete si cadea victima , cand o fasolica , tocanita , sau cartofi cu bacon. (
Lustruit fildesii ? Cum, asa ceva ? :D )
-Nu am uitat nici hidratarea din timpul zilei (sprit alb de toamna) , hotarand in sinea mea ca deviza deplasarii trebuie sa fie : hidratare si relaxare. (
Stie tot omul ca pe temperaturi scazute ne deshidratam repede. Personal nu am in meniu "spritul alb de toamna" , ci "vinul rosu de toamna". In acest moment el fierbe in budane)
-Deja ma surprind consultand calendarul telefonului nemaistiind ce zi sunt , dar m-am plesnit singur peste mana. (
Eu pierd de fiecare data controlul temporal, din a doua zi :) )
-Intr-o singura noapte m-am trezit alarmat , sforaia cineva in barca , da tare de tot. :D :D :D
-Caut drumul prin aminitiri, consult busola pe care am inghiti-o de pe o curea de ceas cand eram mic , si plec la drum prin Mirifica.
Foarte frumos, multumesc de entertainment, reveniri spectaculoase in Delta iti doresc !
Citat din: ziuamarinei din Septembrie 25, 2014, 11:42:30 PMinvidie totala, 33 de ani si inca nu am vazut delta. :(
Salut stimati colegi ,
Nu eram hotarat daca sa postez impresiile din Delta de anul acesta aici sau intr-un topic nou , dar nu avea rost pentru ca subiectul principal tot pescuitul este.
Am reusit acum in Septembrie sa dau o tura de 10 zile in Delta. Ideea nu a mai fost imbratisata de nici un camarad din cei virusati , motive gen sefu' concedii sau alte probleme la munca. Scopul turei a fost pescuitul nonstop 10 zile cat si traiul la bordul barcii in tot acest periplu. Zis si facut am plecat pe 12 si am avut urmatorul traseu: Galati – Tulcea – "vestitul" canal 36 – Chilia Veche - Bratul Cernovca. In ziua plecarii vremea favorabila din Galati m-a facut sa nu ma grabesc avand in vedere un gand mai vechi de a sonda mai bine malul Dunarii aval Isaccea in vederea gasirii unor noi locuri de pescuit. Dar vantul montand binisor Dunarea , valurile ajungeau si la 50 cm , nu am reusit decat partial sondarea. Un al doilea obiectiv a fost gasirea unor cioate pe malul insulei aval motelului Dunarea , dar dezamagirea a fost crunta tot malul era protejat de un sir nesfarsit de vintire al pescarilor din Patlageanca. Mergeam la relanti si nu puteam sa cred vintir dupa vintir.Am dat viteza si am plecat spre bratul Chilia.
Am trecut cu bine de Tulcea , Canal 36 , mirarea celor de la frontiera cand au vazut barca ( nu erau lamuriti cam ce avem sub puntea prova , si cam ce in ce scop aveam bas-urile asa generoase , tigari de Ukraina oare? Hmm). Dupa o scurta perioada am ajuns in dreptul platformei de incarcare cereale a celor de la Tatanir. Un munte de floarea soarelui era batut de vant direct in Dunare. Am aruncat ancora aval 150 metri obsevand inca un coleg cu sacul la apa. In maxim 15 min barca a avut cabina ridicata si lansetele la apa. Porumbul inmuiat de acasa si un amesctec de cereale dénumit generic mermelix déjà era pe fundul apei in scopul atragerii solzosilor. Dupaamiaza respectiva seara si toata noaptea neavand nici o trasatura , dimineata am luat directia Ostrov Tataru aval 3 sau 4 km stiind din experientele anterioare un loc promitator. Nadesc corespunzator doua cioate si reincep pescuitul.
Pe mal la 600 metri de mine doua echipaje din Constanta si din Bacau nu mai prinsesera crap decand cu tulbureala si cresterea apei. Era déjà a doua zi si nu avem nici o trasatura. Cei drept urmaresc pestii mari si stiti ca nu intra asa usor pe vad. Gasesc prin barca niste CSL ceva boostere de nada de pe la unguri si imbunatatesc usor nada , gandidesc ca nu e destul de atractiva pe tulbureala si curent mare a apei. Prin bunavoinat celor din C-ta ma capat cu o mana de obleti cu care reusesc sa cigulesc doi salai numai buni de tigaie. Pranzul fiind rezolvat trecem in asteptarea crapului. Crap care se face simtit la 1:25 noaptea , un exemplar reusit care stiind ce copaci sunt sub apa a tras 100 metri de fir dintr-o suflare pe sub o creanga din copacul de sub mine si a zbughit-o in viteza maxima direct in malul Ukrainei. Rup tot refac montura , cafea si astept . Ce ? nu stiu nici eu . Cota mare , apa tulbure in crestere, mica cei drept da crestere , ma gandeam ca am ratat anul asta de pescuit. Un telefon dimineata la Chilia confirma faptul ca nu este nimeni la pescuit in concesiunile lui Raduta si ca nu se prinde. Dimineata celei de a treia zi ma prinde dezorientat si fara tinta dar strang lansetele culc cabinuta si viteza spre Cernovca intr-un loc in care aveam incredere ca o sa-mi reserve surprize. Trec peste furtuna iscata in dreptul Chiliei , am cautat malul stang si pe buna dreptate am fost apostrofat da granicerii nostril , dar au inteles situatia.
Ajung pe Cernovca , lansetele la apa porumbul in carlige si nada aruncata regulamentar , pregatesc barca de cazare si astept. In scurt timp unul din paznicii de pescuit din zona ma viziteaza si-mi confirma ca sunt singurul nebun pe o raza de 20 km , ca apa e tulbure si ca nu se prinde. Ma gandesc nu se prinde ca nu e nimeni , logic nu? Hotarasc ca trebuie ceva deosebit nu numai clasicul porumb si scot boilesurile si peletele de halibut pentru nadire iar pentru carlig ceva special cu Krill si amino , o bunatate. Primul crap un exemplar reusit de 10 kg a intrat in dimineata zilei urmatoare la o peleta cu krill. Fericit mut toate cele 4 lansete pe krill si am mai avut inca doi unul de aprape 6 si unul de 4 kg. Maxim incantat de ziua respectiva nadesc cam din ora in ora cu doi pumni de porumb si 10, 15 bucati de pelete cu jumatati de boilesuri. Noaptea ca un obicei destul de prost al zonei nu au fost trasaturi. Ziua urmatoare cinci trasaturi din care fructificate doua 5 kg si unul mai mic. Bun las locul sa-si revina si ma mut aval 50 metri pe o alta cioata mentinuta si ea tot timpul cu porumb si pelete. Din pacate vantul se intareste apa incepe sa urce la deal si nu prind nimic.
In tot acest timp traiul la bord devine o rutina placuta in caldura soarelui de Septembrie. Mic dejunul campionilor oua cu sunculita , cafea , o visinata de lustruit fildesii. Pranzul a fost variat , in timpul zilei cate o platica cat tigaia era curioasa la pelete si cadea victima , cand o fasolica , tocanita , sau cartofi cu bacon. Macaruri placute pentru Delta. Nu am uitat nici hidratarea din timpul zilei (sprit alb de toamna) , hotarand in sinea mea ca deviza deplasarii trebuie sa fie : hidratare si relaxare.
Deja ma surprind consultand calendarul telefonului nemaistiind ce zi sunt , dar m-am plesnit singur peste mana.
Dupa ce te obisnuiesti cu miscarile si grohaiturile mistretilor de pe mal noptile au decurs foarte confortabil , salteluta si sacul de dormit o minune. Intr-o singura noapte m-am trezit alarmat , sforaia cineva in barca , da tare de tot.
Ledurile care le-am montat sub copastie cat si cele de pe oglinda barcii in dreptul lansetelor au luminat si au creat in barca un ambient placut.
Zilele au trecut intr-o rutina placuta trei pana la cinci trasaturi pe zi cu pauze lungi , pestii toti sariti de 5 kg in afara de cei doi mai mici din primele ziele. Intr-una din zile ma hotarasc sa fac o excursie la Periprava , petru o pauza de bere. Raman placut surprins, satul nu s-a schimbat deloc. Pozele o sa dovedeasca asta. Periprava e chiar ultima frontiera , e blocata in timp , aceeasi posta darapanata , aceeasi carciuma cu scaune de metal , drumuri acoperite de nisip ,lume putina si saraca in general batrani.
Gata pauza se termina si inapoi pe Cernovca.
Vineri am fost vizitat de Stefan, bun prieten din Galati , care era in drum spre niste locuri mai aval de Periprava , locuri banuite cu mustaciosi mari , da mari de tot. Porumbul fermenta si la el in barca boilesurile cu bechalan prospat roluite se odineau la cutii , ce sa va spun o placere sa ai pe cineva cunoscut in vizita. Organizez imediat o partida scurta dar intensa de hidratare incercand sa-l conving sa ramana in zona avand doua locuri bune nadite. Dar nu si nu , el pleaca la vale pe Stambulul Vechi la pesti mai mari. Sedintele prin telefon au continuat la mine taindu-se pescuitul din cauza tulburelii apei care se accentuase. Eu hataresc sa risc sa mai stau in zona , aveam déjà 10 crapi frumosi , Stefan in lipsa trasaturilor vineri si sambata dimineata si in urma unor informatii ia directia Musura , Sulina Canalul de Centura. Ma suna seara ca a prins in jur de 100 kg de crap dar nu mai mare de 3 kg. Ma manca sa mai stau si duminica da nu se mai putea. Duminica dimineata pregatesc barca de drum si cand ajung la Chilia se strica vremea ploaie , vant asa cum am eu noroc de vreme anul asta la drum pe apa. Bun am trecut si mai rele scot hainele de ploaie si suna brusc telefonul.
Surprizele se tin lant, doi vechi prieteni cu care dadeam iama prin stiuci prin anii '90 pe la Mila 23 erau cantonati pe malul Fortunei. Oameniii, cumsecade, ma invita la masa si la un rachiu . Eu le explic ca am cam 50 km pana la ei da nu se poate , trebiue sa le fac o vizita. Caut drumul prin aminitiri, consult busola pe care am inghiti-o de pe o curea de ceas cand eram mic , si plec la drum prin Mirifica. Pe la 10 deja faceam jonctiunea pe Fortuna , ei dadeu la stiuca da fara rezultate notabile. Iesim la mal rachiul trecea din mana in mana ca era frig si ploua , tigaia sfaraia cu niste bibanoi tavaliti bine prin faina , un prinz cald si placut in compania a doi prieteni vechi. Ora 13 ma pregatesc sa plec spre casa. Nu va mai povestesc decat ca Dunarea era cat casa ajunsese viitura in Delta , apa era plina de copaci, busteni, gunoaie , si culmea cum e traditia anul asta am pornit la drum cu furtuna dupa mine. Am incercat sa tin malul Ukrainei da am fost oprit si avertizat de Pol de Frontiera sa merg pe langa malul nostru. O fac pe a lor si in dreptul Gropii Catargului am prins valuri mai lungi ca barca si cam 1,5 metri inaltime , cei drept doar doua dar consecutive. Brr am zis ca gata pana aici , dar am iesit cu bine . Ora 17:30 , dupa patru ore si jumatate cu doi litri de benzina in rezervor am ajuns in port cu bine incheind 350 km de Delta si 10 zile de pescuit salbatic sau pescuit hard core.
Barca conform asteptarilor a trecut cu bine furtuna si a facut fata valurilor si vantului puternic.
Cazarea la bordul barcii a fost confortabila , bagajele la minim.
Azi cand postez ma gandesc sa o repret pe la inceputul lui Noiembrie.
Va tin la current.
Ahoi,
In primul rand multumesc pentru aprecieri , totusi Florin "Maestre" e prea mult nu am facut decat sa povestesc cea mai recenta aventura din Delta. Cat despre vocabularul deltaic asta este cel de curat.
Sa explic:
Dimineata tot omul se spala pe dinti , spalat=lustruit , dinti=fildesi. Acasa si in mediile care ne constrang la o civilizatie excesiva omoram bacteriile cu chimicale, acolo in Mirifica cu un alcool ceva mai tare si innecacios sau mai dulceag.
Sa nu crezi daca cineva intreaba la pescuit: "Te-ai spalat pe dinti dimineata?" e interesat de vreun Colgate ,Cristal Tix sau alte creme /prafuri abrazive , te intreaba pur si simplu omeneste daca bei un rachiu.
La pescuit hidratarea se face constant si pe apa si pe uscat in limita bunului simt si a capacitatilor. Spritul alb de toamna e acelasi cu cel de vara da contine vin mai mult. Singur si cu vin rosu ? Cred ca ma urcam pe salcii....
Cat despre pierderea controlului temporal , oricum sunt pierdut si nu sunt singurul, din primul moment ce am ajuns pe apa(din om usor faci pescar dar invers...).
Ceea ce am povestit e real 100% , nu cred ca in 30 de ani de pescuit am avut o partida de pescuit plina de plictiseala , ceva a trebuit sa se intample, ceva a fost demn de retinut si povestit. Vali poate sa certifice, cand am conceput si amenajat barca , mai mult el cu munca se intelege, l-am tocat cum trebuie.
In timp uiti denumirile sofisticate ale monturilor, componentelor sofisticate si incerci sa retii doar soarele de toamna, ceata aia fina dimineata la nivelul apei , intalniri cu prietenii terminate cu hidratarile de rigoare , furtuni , motoare care nu pornesc sau scapate in apa , degete taiate la fulie , lansete sprijinite de copac si taiate de maceta unui coleg , pneumonii si predarea impricinatului acasa cu pulsul slabit si un firisor de apa ce izvora discret din nara dreapta doi ani la rand, participarea la o pomenire pe malul unui canal langa tabara (mortu' pomenit nu era a nostru dar din respect nu? popa era lipovan de nadejde si ducea bine la hidratare), sunca prajita pe esapamentul TN-ului , ingheturi , prima zapada in Delta la pescuit , si desigur pestii prinsi care culmea cresc in povestiri de la an la an.
Da, cam asta a fost. Daca apa si vremea e propice poate o reeditez. Oricum pescuitul exemplarelor mari de crap e la inceput.
Pacat colegule bbl81 ca nu ai apucat sa vezi Delta, dar nu e tarziu. Prima plecare e mai ciudata dupa care intervine rutina. Cele mai placute sunt pregatirile si asteptarea , dupa care apa , pescuit , apa, pescuit, rutina nu?
Poate la iarna mai scot ceva din juvelnicul cu amintiri , macar niste poze pt colegul bbl81.
Cam atat ,
La revedere si sper sa ne intalnim pe apa.
Somotel prins azi cu echipament ultra light. O adevarata placere
(http://i58.tinypic.com/jabec4.jpg)
Citat din: ziuamarinei din Septembrie 26, 2014, 08:03:25 PM
........ pneumonii si predarea impricinatului acasa cu pulsul slabit si un firisor de apa ce izvora discret din nara dreapta doi ani la rand, participarea la o pomenire pe malul unui canal langa tabara (mortu' pomenit nu era a nostru dar din respect nu? popa era lipovan de nadejde si ducea bine la hidratare) .......
:) :) :) :) :)
Mai tare decit fildesii! ;) ;D
@ziuamarinei
Mersi de poveste si de poze. Barca aia cu soft top arata excelent! Vreau si eu :)
Inca odata... frumoasa poveste si... la mai multe!
Felicitari
eu nu am ajuns niciodata pe chilia! Poate in toamna asta!
Multumim de poze care ne mai alina dorul pana ajungem si noi!
@ ziuamarinei
Cand ai personalizat barca nu intelegeam nimic , efectiv logica mea era in aer , dar vreau sa-ti spun ca dupa acest set de poze ;) , asa da . Sper sa reziste cat mai bine preleta la vijelie si conditii neprielnice
Salut ,
Da ai dreptate Bradutu toamna e abia la inceput , poate se aseaza si apele. Si eu as vrea inca o tura de pescuit.
Cat despre barca ce sa va spun se comporta excelent pe apa , e incapatoare . In excursia asta a fost testata din toate punctele de vedere glisaj excelent , capacitate de incarcare mare , versatilitate in amenajare , comportament foarte bun pe furtuna si vanturi puternice.
Da Adi, barca e adaptata pentru spining si pescuitul pasnic la crap. Softtopul il am in proiect de la barca anterioara , dar abia acum sa materializat.
Asteptam vesti de la tine despre apa, mai ales pe Macin sunt curios.
La revedere.
Ca tot veni vorba de pescuit , are cineva prin trusa un feeder Siweida Tick Tock 3,30...3,90
Am reusit sa rup unul in Mirifica si am setul descompletat.
Contra cost bineinteles.
eu am 2 siweida de 3.9 m dar finute:20-40 - 60 grame si nu stiu sa iti spun ce model sunt!
Sunt luate de la Viorel!
Frumoasa descriere , impresionant traseul ::) Neaparat trebuie sa ajung odata pe meleagurile alea !
Citat din: ziuamarinei din Septembrie 26, 2014, 08:03:25 PM
Ahoi,
In primul rand multumesc pentru aprecieri , totusi Florin "Maestre" e prea mult nu am facut decat sa povestesc cea mai recenta aventura din Delta. Cat despre vocabularul deltaic asta este cel de curat.
Sa explic:
Dimineata tot omul se spala pe dinti , spalat=lustruit , dinti=fildesi. Acasa si in mediile care ne constrang la o civilizatie excesiva omoram bacteriile cu chimicale, acolo in Mirifica cu un alcool ceva mai tare si innecacios sau mai dulceag.
Sa nu crezi daca cineva intreaba la pescuit: "Te-ai spalat pe dinti dimineata?" e interesat de vreun Colgate ,Cristal Tix sau alte creme /prafuri abrazive , te intreaba pur si simplu omeneste daca bei un rachiu.
La pescuit hidratarea se face constant si pe apa si pe uscat in limita bunului simt si a capacitatilor. Spritul alb de toamna e acelasi cu cel de vara da contine vin mai mult. Singur si cu vin rosu ? Cred ca ma urcam pe salcii....
Cat despre pierderea controlului temporal , oricum sunt pierdut si nu sunt singurul, din primul moment ce am ajuns pe apa(din om usor faci pescar dar invers...).
Ceea ce am povestit e real 100% , nu cred ca in 30 de ani de pescuit am avut o partida de pescuit plina de plictiseala , ceva a trebuit sa se intample, ceva a fost demn de retinut si povestit. Vali poate sa certifice, cand am conceput si amenajat barca , mai mult el cu munca se intelege, l-am tocat cum trebuie.
In timp uiti denumirile sofisticate ale monturilor, componentelor sofisticate si incerci sa retii doar soarele de toamna, ceata aia fina dimineata la nivelul apei , intalniri cu prietenii terminate cu hidratarile de rigoare , furtuni , motoare care nu pornesc sau scapate in apa , degete taiate la fulie , lansete sprijinite de copac si taiate de maceta unui coleg , pneumonii si predarea impricinatului acasa cu pulsul slabit si un firisor de apa ce izvora discret din nara dreapta doi ani la rand, participarea la o pomenire pe malul unui canal langa tabara (mortu' pomenit nu era a nostru dar din respect nu? popa era lipovan de nadejde si ducea bine la hidratare), sunca prajita pe esapamentul TN-ului , ingheturi , prima zapada in Delta la pescuit , si desigur pestii prinsi care culmea cresc in povestiri de la an la an.
Da, cam asta a fost. Daca apa si vremea e propice poate o reeditez. Oricum pescuitul exemplarelor mari de crap e la inceput.
Pacat colegule bbl81 ca nu ai apucat sa vezi Delta, dar nu e tarziu. Prima plecare e mai ciudata dupa care intervine rutina. Cele mai placute sunt pregatirile si asteptarea , dupa care apa , pescuit , apa, pescuit, rutina nu?
Poate la iarna mai scot ceva din juvelnicul cu amintiri , macar niste poze pt colegul bbl81.
Cam atat ,
La revedere si sper sa ne intalnim pe apa.
anul asta nu am sansesa vad Delta...(copil nou-nout, model 2014), dar la anu, ma bat cu tzantzarii parte in parte cu spritz si toate nebuniile. o sa caut sa inchiriez barca-ghid ceva pt ca ii prea departe sa trag barca din Timisoara pana in delta.
Un salau de toamna.
Frumos....Unde?
Cam 2 - 2,5 kg zic ca are , frumoasa captura .
Asta-i toata captura mea de anul acesta ...si de aici, va dati seama cat de "pescar parat" sunt....dupa juvelnic ;D :D
www.youtube.com/watch?v=Q5LrGd2NX84 (http://www.youtube.com/watch?v=Q5LrGd2NX84#)
Citat din: Intersect din Octombrie 23, 2014, 09:42:49 PM
Frumos....Unde?
Dunare colegul Intersect .
Nu exista pescari parati , trebuie insistat , pestele prins e direct proportional cu timpul petrecut pe apa.
Am postat asa sa vad ce fac pescarii forumului.
Au ce pofta am de o Mirifica.
Corsare, stai bine pe langa altii. Si persoanele de fata nu se exclud!
@Ziuamarinei, mare dreptate ai!
Citat din: ziuamarinei din Octombrie 24, 2014, 07:38:19 PM
Citat din: Intersect din Octombrie 23, 2014, 09:42:49 PM
Frumos....Unde?
Dunare colegul Intersect .
Nu exista pescari parati , trebuie insistat , pestele prins e direct proportional cu timpul petrecut pe apa.
Am postat asa sa vad ce fac pescarii forumului.
Au ce pofta am de o Mirifica.
Galati? Scurta?Bazinul Nou?Docuri?
Citat din: ziuamarinei din Octombrie 24, 2014, 07:38:19 PM
Citat din: Intersect din Octombrie 23, 2014, 09:42:49 PM
Frumos....Unde?
Dunare colegul Intersect .
Nu exista pescari parati , trebuie insistat , pestele prins e direct proportional cu timpul petrecut pe apa.
Am postat asa sa vad ce fac pescarii forumului.
Au ce pofta am de o Mirifica.
"pestele prins e direct proportional cu timpul petrecut pe apa". :-\
I am callin' bullshite'
Stiu, stiiiiu.... Asta era, ashaaaaa menita ca brainsorming sa vezi cine doarme si cine nu ;)
Citat din: Mihaif99 din Octombrie 25, 2014, 07:43:47 PM
Citat din: ziuamarinei din Octombrie 24, 2014, 07:38:19 PM
Citat din: Intersect din Octombrie 23, 2014, 09:42:49 PM
Frumos....Unde?
Dunare colegul Intersect .
Nu exista pescari parati , trebuie insistat , pestele prins e direct proportional cu timpul petrecut pe apa.
Am postat asa sa vad ce fac pescarii forumului.
Au ce pofta am de o Mirifica.
"pestele prins e direct proportional cu timpul petrecut pe apa". :-\
I am callin' bullshite'
Stiu, stiiiiu.... Asta era, ashaaaaa menita ca brainsorming sa vezi cine doarme si cine nu ;)
Hahahahahaha
Cam asa e , am testat vigilenta pescarilor dar a cam dat frigul peste noi. Am vrut sa vad cine mai are pofta de o Delta de un pescuit asa pe frig la inceput de iarna.
Citat din: ziuamarinei din Octombrie 26, 2014, 09:05:10 AM
Cam asa e , am testat vigilenta pescarilor dar a cam dat frigul peste noi. Am vrut sa vad cine mai are pofta de o Delta de un pescuit asa pe frig la inceput de iarna.
Eu plec pe 28,pentru cateva zile.Stat in barca,pescuit,mancare la ceaun.Te bagi?Plecare din Galati.
Citat din: Intersect din Octombrie 26, 2014, 01:35:30 PM
Citat din: ziuamarinei din Octombrie 26, 2014, 09:05:10 AM
Cam asa e , am testat vigilenta pescarilor dar a cam dat frigul peste noi. Am vrut sa vad cine mai are pofta de o Delta de un pescuit asa pe frig la inceput de iarna.
Eu plec pe 28,pentru cateva zile.Stat in barca,pescuit,mancare la ceaun.Te bagi?Plecare din Galati.
Si eu plec joi ... la fel ,dormit in barca si cautand pestele .Voi fi mobil pana voi gasi un loc bun .
Citat din: tiganusmc din Octombrie 26, 2014, 04:41:13 PM
Citat din: Intersect din Octombrie 26, 2014, 01:35:30 PM
Citat din: ziuamarinei din Octombrie 26, 2014, 09:05:10 AM
Cam asa e , am testat vigilenta pescarilor dar a cam dat frigul peste noi. Am vrut sa vad cine mai are pofta de o Delta de un pescuit asa pe frig la inceput de iarna.
Eu plec pe 28,pentru cateva zile.Stat in barca,pescuit,mancare la ceaun.Te bagi?Plecare din Galati.
Si eu plec joi ... la fel ,dormit in barca si cautand pestele .Voi fi mobil pana voi gasi un loc bun .
Ne vedem,vorbim la telefon.
Sigur ;)
Daca nu e vant puternic am si eu progamata o plecare miercuri sau joi .
Spre ce zone va indruma instinctul?
Citat din: ziuamarinei din Octombrie 26, 2014, 06:26:12 PM
Daca nu e vant puternic am si eu progamata o plecare miercuri sau joi .
Ultimele prognoze spun vant de 10-16 km/h ne descurcam.
Citat din: ziuamarinei din Octombrie 26, 2014, 06:30:51 PM
Spre ce zone va indruma instinctul?
In principiu Mila 23 dar ne miscam...
Citat din: ziuamarinei din Octombrie 26, 2014, 06:30:51 PM
Spre ce zone va indruma instinctul?
la fel si noi ,mila 23 ... Dunarea veche o vizam in mod special
Eu cred ca ma voi indrepta spre Chilia.
Cred ca voi pleca si eu joi,dar avand in vedere ca dunarea e in crestere si probabil tulbure,voi merge la rosu.decizia finala o voi lua cand vad cum se prezinta dunarea.
Din cauza asta vrem sa mergem pe Dunarea Veche si nu pe bratele principale. ;)
Ah ce sa inviorat topicul. Asa da.
In limita semnalului din Mirifica promit sa va tin la curent cu situatia apei si a capturilor.
Poate gasim timp sa ne vedem.Sa fim gramada.
ar fi fain ;)
Va salut,din cauza unor probleme personale cu regret ma retrag din gasca.Fir intins,distractie cat mai maxima.
Dim pacate cu cresterea cotei anuntata o mai aman si eu pe sapt viitoare
si eu imi doreream o delta in perioada asta dar din pacate nu pot merge
si imi este atat de dor de ea.............................
Citat din: bradutzu din Octombrie 27, 2014, 09:21:32 PM
si eu imi doreream o delta in perioada asta dar din pacate nu pot merge
si imi este atat de dor de ea.............................
Rasucesti cutitul in rana!
cred ca rasucesc acelasi cutit simultan in mai multe rani
eu sunt aproape de hemoragie totala!
Ora 5am , gata , nu are rost sa ma chinui. Plec in Mirifica.
sa iti fie de bine si fir intins!
Noiembrie in Delta,
In primul rand salutam colegii de forum pescari sau nu .
Dupa cum am promis in ultima postare revin cu o noua escapada in Delta , mai scurta de aceasta data.
In urma cu o saptamana dupa ce am ciocanit salaii prin zona Galatilor am fost cuprins de o pofta de pescuit la stationar (crapul fiind cel vizat) si de golaneala deltaica. In ciuda tuturor avertizarilor meteo si cresterile cotelor semnificative miercuri spre joi noptea am hotarat , gata cu chinul , dimineata plec la rasarit in Delta. Ca de obicei sotia a ramas fara cuvinte neintelegand a mia oara cam ce stimul, fenomen extern sau faza a lunii genereaza asa rapid startul plecarii. Itelegand ca de fiecare data nevoia mea acuta de a scapa de oras si civilizatie mi-a semnat biletul de voie in alb fara data de sosire.
In aceeasi seara am vorbit la telefon si cu colegul Marius tiganusmc , care si el pleca la o partida de pescuit in Delta urmand sa luam legatura si sa schimbam ceva informatii la fata locului.
Cum astrele se aliniasera favorabil la ora 4 dimineata clocoteam un ibric de cafea gandindu-ma cam de ce mai aveam nevoie prin barca , am constatat ca eram déjà pregatit (culmea aveam si 100 litri de benzina in garaj, asa ca din intamplare). Joi la ora 6 eram la barca caram benzina , mancarea , apa , vinul si echipamentul de iarna, celelalte trebuincioase fiind pregatite. Lansetele le-am surprins aliniate, armate si tremurand de nerabdare.
Dupa echiparea corespunzatoare in ton cu temperaturile existente 4 grade si un vant de nord cam 20 km/ora la rafala ies din port si directia Tulcea. Dupa doua ore de mars am ajuns la Tulcea cu gandul sa ma indrept spre Cernovca in cautarea crapilor capitali. Dar am constat ca apa era mult mai tulbure decat la Galati. Dupa un scurt moment de ratacire si disperare, am hotarat sa ma indrept spre Rosu, Rosulet sau Canalul de Centura si Sondei.
Planul era sa testez o zona de pescuit noua pentru mine dar sa si ma pot misca cat mai mult si in orice directie avand in vedere ca alte doua echipaje din Galati plecasera in zone diferite respectiv Chilia si Dunavat. Marius urma sa ajunga cam in aceeasi zona cu mine. Dupa alte doua ore si o calatorie anosta pe Sulina am intrat pe Imputita cu gandul sa ajung pe Canalul de Centura in cel mai scurt timp , dar nu mi-a iesit. Blocajele de vegetatie , plauri impinsi de vant, blocau intrarea pe Canalul de Centura si Sondei. Am ocolit prin Rosulet Rosu, Canalul Andrei, Lacul Eugen si in final Canalul de Centura.
Fericit de alegerea facuta din punctul de vedere a locatiei de pescuit am constatat cu placere limpezimea apei cat si adancimea potrivita a apei de 4 spre 5 metri in vederea pescuitului la crap. Mergand cu barca in ralantiul motorului si cu ochii in sonar am indentificat vreo patru locuri cu structuri si activitate in apa si am inceput pescuitul de tatonare urmand sa rotesc locurile intre ele pana dau de solzos.
Intre timp iau legatura cu Marius si cu celelalte doua echipaje urmand sa vedem cam prin ce zone manca pestele. Pranzul a venit fara nici o trasatura si cu ora de acalmie si un soare timid , dar pe la doua vantul rece de nord sa montat intarindu-se pana la 35...40 km/ora . Am fost surprins de schimbarea brusca de vreme cabinuta nu era ridicata barca nefiind pregatita de inoptat.
Nu stiam ce sa fac mai repede, unde sa ma bag la adapost, sa ridic cabina sa ma pregatesc de seara (la 17 se intuneca), sa ma incalzesc cu un wiskey sau sa fac un termos de ceai fierbinte. Una peste alta vantul a inceput sa aduca o ceata fina care s-a transformat intr-o burnita rece de toamna. Ceai nu am facut ca nu eram bolnav , ma simteam bine, am reusit sa bag barca la adapost intr-o peredea deasa de stuf, mi-am tras sufletul cu o inghititura de wiskey, am ridicat cabina, am mobilat-o cu o salteluta si doi saci de dormit si am constatat ca Delta e frumoasa si toamna daca ai un minim de confort generat de un echipament bun. Dupa lasarea serii spre surprinderea mea, culmea, o dadea in lapovita. Mi-am tras doua palme mentale zicandu-mi in gand: bai esti nebun , nu te mai faci bine, stai singur cuc pe lapovita in barca, noapte, bezna , nimeni in jur, la 160 km de casa.
Dupa o masa calda pregatita la aragaz in cabinuta si o tarie, moralul a crescut surprinzator.
Ma bag la somn gandind ca nu merita, toata ziua am mers cu barca (open fara parbriz ) cautand zone cu ape limpezi si ferite de vant, frigul si umezeala usor usor te roade de energie, ajungi sa te gandesti mai mult la cum sa te protejezi decat la pescuit. Dar ce sa fac, recunosc singur le caut, nu ma goneste nimeni pe asa vreme de acasa. Culmea este ca le gasesc de fiecare data si imi si ies.
Noaptea trece incet, in sacul de dormit cald, feresca sfantul sa uiti o mana afara sau nasul.
A doua zi, vineri iau legatura telefonic cu Marius, si eu si ei admirau un rasarit superb si savuram cafeaua in barca. Eu fiind la un km de mare auzeam si marea vuind fiind foarte agitata. Pornesc un pescuit rapid o ora in fiecare loc marcat joi. Nimic notabil un singur ciortan de 3 kg. Ajung la concluzia ca nu e in zona sau nu se hraneste. Discutii rapide pe telefon cu ceilalti. La Dunavat si Chilia scorul era zero apa super tulbure, la Marius zero pleca spre Mila 23 , echipa de pe Chilia venea si ea pe Rosu, un alt bun prieten venea grabit de la Galati. Ma gandesc trei barci toti dupa crap, ne rotim si incercam locuri noi pana il gasim. Vremea era in revenire, cerul se limpezise soarele incalzea placut.
Moralul era la cote bune, brusc eram intrat in programul normal de pescuit, incarci arunci astepti cureti de iarba nadesti, schimbi locul. Rutina placuta. Am incercat cred fara exagerari 5 sau 7 locuri pe Canalul de Centura si pe Sondei. Nimic, un singur ciortan. Cele doua barci, cea de pe Cernovca si cea care venea de la Galati ajung pe Rosulet si incep cautarile. Incep sa apara si ciortanii. Vineri dupa pranz abandonez canalele adiacente si ma mut si eu pe Rosulet pe langa maluri si plauri caut zone mai adanci si fara vegetatie si apar si ciortanii. Cu barcile la dos de vant si in bataia soarelui zici ca era vara, scurta sesiune de insorire si o ultima plaja in Delta. Ciortanii isi fac aparitia cate unul cate unul, nadim constant cu porumb si pelete. O echipa de bastinasi cu lansetele se foiau pe langa noi parca nu-si gaseau locul. Clar locul era bun si urma sa-l zapacim. Vinerea am incheiat cu cativa ciortani in jur la doua kg bucata, satisfacator. Sambata mai schimbam ceva pe la monturi aruncari mai la distanta , porumb, si incep sa vina piese mai dese si mai marisori. Vremea buna, ce sa zic chiar frumos. Zici ca joi nici nu a fost.
Duminica trezirea dimineata , ochii pe lansete, mai ciugulim catva ciortani si sedinta. Ce facem plecam sau mai stam si luni? O privire scurta spre juvelnice ( suficient zic) vremea era buna dar se schimba vantul incepea sudul sa bata si nu mai vreau sa vin pe valuri la Isaccea. La 11 duminica plecam spre casa satisfacuti ca am rezistat patru zile si trei nopti pe apa, la inceput de noiembrie. Fiecare a prins in jur de 40 pana la 60 kg de crap de toamna in conditii de apa crescuta si vreme rece. E de ajuns nu suntem lacomi ajungem acasa duminica fara evenimente notabile. Chestia distrac tiva s-a intamplat acasa. Dupa reunirea cu familia, indepartarea mirosului de barbat deltaic, mancare si inainte de culcare dau drumul la televizor culmea pe Fish&Hunting, Cristina face cu nervii si comenteaza "nu pot sa cred, dupa patru zile in Delta tu tot pe F&H" , adormim cu televizorul deschis toata noaptea . Dimineata la trezire Cristina imi spune ca se duce, la recomandarea celor de pe F&H, sa-si cumpere fir de 14 pentru forfac. Raman fara cuvinte, clar ma gadesc trebuie sa o consiliez sa-si ia barca, motor, lansete si alte acareturi.
Oare in decembrie s-o limpezi Dunarea?
=
=
Cam atat , pe data viitoare.
Nu pot sa ma abtin , cam asa am incheiat ziua de duminica la pescuit.
https://www.youtube.com/watch?v=gicdKN__umY&feature=youtu.be (https://www.youtube.com/watch?v=gicdKN__umY&feature=youtu.be)
Citat din: ziuamarinei din Noiembrie 18, 2014, 12:57:32 PM
Nu pot sa ma abtin , cam asa am incheiat ziua de duminica la pescuit.
https://www.youtube.com/watch?v=gicdKN__umY&feature=youtu.be (https://www.youtube.com/watch?v=gicdKN__umY&feature=youtu.be)
cloncul de aur este superb :)
O şalăială maine? Ceva cineva?
Maine la o stiuca!...., daca sta ploaia care s-a pus pe noi de trei zile...As fi vrut sa ies cu barca,s-o probez cum trebuie caci ultima data mi-a facut figura motorul.
P.S.ms CIBY .Ideea cu furtunul de la mag. piese auto a fost buna.Am gasit la 1 leu metrul,furtun de alimentare pt. scuter si sper sa reziste presiunii caci la scuter alimentarea este prin cadere,fara pompa de benzina ,nu?Oricum am vaslele, dar ar fi naspa :'( Fir intins,''Ziua marinei''si tuturor care va incumetati de-o pescuiala!
Pai la 1 leu metru' te vaiti ca n-ai furtun de schimb pe balta? :o
Cat despre pescuiala te invidiez mult! Doar pentru faptul ca ai unde si ai timp!
Iar despre urari, doar sa fii multumit de barca si motor! Pestele ar fi un bonus, vorba unui prieten: "La peste, ca la femei, prinzi, nu prinzi, trebuie sa te duci!".
A se privi de minutul 21.30 incolo Fascinant!! Tehnica e cum misti cotorul lansetei :)
https://www.youtube.com/watch?v=LkYAyhu1G7I&feature=player_detailpage#t=1296 (https://www.youtube.com/watch?v=LkYAyhu1G7I&feature=player_detailpage#t=1296)
Pina la minutul 23.30
Citat din: Mihaif99 din Noiembrie 22, 2014, 05:29:11 AM
A se privi de minutul 21.30 incolo Fascinant!! Tehnica e cum misti cotorul lansetei :)
https://www.youtube.com/watch?v=LkYAyhu1G7I&feature=player_detailpage#t=1296 (https://www.youtube.com/watch?v=LkYAyhu1G7I&feature=player_detailpage#t=1296)
Pina la minutul 23.30
Saracuta, a facut bataturi. ;D
Cam asa arata Dunarea azi.
Ma duc ieri sa dau zapada de pe barca si surpriza. Am avut vizitatori noaptea, sobolani cred.
Cum scap de ei? Ceva solutii?
A folosit cineva aparate cu ultrasunete pentru alungarea lor ( poz doi din pagina mi se pare pretabila si pentru barca) ?
http://ultrasunete.com/produse_antirozatoare.html (http://ultrasunete.com/produse_antirozatoare.html)
Am avut o lucrare la o vilisoara pe malul unui parau la poale de padure si propietarul avea o problema cu soareci,sobolani si sobolani de apa,arici,vulpi,serpi.... etc.A incercat cu mai multe feluri de dispozitive cu ultrasunete si nu au dat rezultate.Singura solutie:pisici multe si catei asisderea.A scapat de lighioanele mai sus mentionate dar datorita celor doi copii care erau permanent cu cate un caine sau pisica in brate,sau umplut de purici ;D ;D ;D
P.S.Cazul este real,dar pute-ti sa-l luati si ca un pamflet!Acolo erau oricum multe lighioane...
Da Dany m-am gandit si eu. Iau o pisica o dau cu superglue pe labute si o lipesc pe copastie. ;D
O singura grija am sa nu o violeze vreun drac de sobolan ca in port sunt pe steroizi. Tot timpul se incarca si descarca cereale, cred ca sunt miliarde fara gluma.
Cred ca otrava nu are rost , pisicile nu se aventureaza prin zona (stiu ele ceva sau e legat de instinctul de supravetuire ), tot un repelent trebuie.
Ceva recomandari?
Nu sunt specialist, dar urmele par mai degraba de pasare decat de patruped...
E doar o parere, dar pana apare pe forum o piele rosie cu mai multa pricepere in citirea urmelor, ramane singura... ;D
E sobo cu siguranta , se vedeau si urmele cozii. ;D
A coborat de pe ponton pe cauciuc si top pe prelata. o scurta inspectie prin barca dupa mancare si retur.
Cateva poze din partida de azi.
Doua , trei boturi , unu luat , si o ploaie inghetata de zici ca eram sablat cu grit. >:(
Bine ca nu a gasit si salaul tau ... ;D
:o. bine ca a prins-o , criminala. Au cam aceeasi marime nu? Asa ceva nu am mai vazut , canibalism la exemplare de aceeasi marime.
Bine ca nu stau in acelasi loc salaii cu stiucile.
Mai ai si restul de poze?
E la noi?
asta e noua reteta de stiuca umpluta , cu stiuca
Frumos, super tare !
Asta imi imi aduce aminte de o intamplare petrecuta cu tata si un unchi de-al meu. Aveam vreo 10 ani si hop si eu cu aia mari la pescuit in Delta. Barbat deh...Unchi-miu ,pescar inrait, scoatea din 30 in 30 min cate un exemplar frumos de caras , crap sau platica. Ca sa scape de mine , imi facusera si mie o undita cu doua carlige mici si dadeam si eu la carasei, mai incolo vreo 10 m. Distractie maxima. Pana spre dupa amiaza doar eu umplusem o galeata . La un moment dat cand am tras undita din apa, o stiuca s-a repezit in caraselul meu si s-a agatat cu dintii reusind sa o arunc pe mal. Asa de mare a fost socul pt mine sa vad nenorocirea aia cu botul cat dinozaurul sarind spre mine incat am aruncat undita pe mal si am luat-o la fuga spre taica-miu urlind: Aoleeooooo ...nici nu puteam sa mai vorbesc de socat ce eram ! Aia se zbatea pe mal intre carligele mele...eu tremuram ca varga ...la care il aud pe unchi-miu zicand: Vezi unde l-a muscat si da-i cu niste palinca. A fost rasul de pe lume, el crezand ca m-a muscat vreo viespe sau taun ceva de faceam in halul asta. Apoi am vazut ca luase primul carlig de jos pana in interior si la cel de mai sus unde prinsesem un carasel mai mic ca palma il inghitise si pe ala jumatate.
A fost prima mea captura mare !
Abia astept iesirea de vineri la stiucareala.
Stima tuturor.
Citat din: ziuamarinei din Decembrie 08, 2014, 09:25:07 PM
:o. bine ca a prins-o , criminala. Au cam aceeasi marime nu? Asa ceva nu am mai vazut , canibalism la exemplare de aceeasi marime.
Bine ca nu stau in acelasi loc salaii cu stiucile.
Mai ai si restul de poze?
E la noi?
E canibalism dar nu la exemplare de aceeași marime. Cea mare a avut 76 cm și 4.5kg iar cea inghitita in jur de 50cm cu tot cu coada (in jur de 1-1,3Kg cred). Și da, a fost prinsa la noi intra balta aproape de Dunare in jud. Cța...
In zonele, inclusiv de pe Dunare, unde stau atat stiuci cat si salai se ataca reciproc insa nu exista un învingător cert. Deși salaii mici cad mai ușor prada stiucilor decat invers, in cazul exemplarelor de aceeași mărime salaul iese mai mereu Invingător ;)
Salut.
Unde vrei sa te duci la stiuca?
Citat din: Moshu din Decembrie 09, 2014, 08:17:31 AM
Citat din: ziuamarinei din Decembrie 08, 2014, 09:25:07 PM
:o. bine ca a prins-o , criminala. Au cam aceeasi marime nu? Asa ceva nu am mai vazut , canibalism la exemplare de aceeasi marime.
Bine ca nu stau in acelasi loc salaii cu stiucile.
Mai ai si restul de poze?
E la noi?
E canibalism dar nu la exemplare de aceeași marime. Cea mare a avut 76 cm și 4.5kg iar cea inghitita in jur de 50cm cu tot cu coada (in jur de 1-1,3Kg cred). Și da, a fost prinsa la noi intra balta aproape de Dunare in jud. Cța...
In zonele, inclusiv de pe Dunare, unde stau atat stiuci cat si salai se ataca reciproc insa nu exista un învingător cert. Deși salaii mici cad mai ușor prada stiucilor decat invers, in cazul exemplarelor de aceeași mărime salaul iese mai mereu Invingător ;)
Acum ca am vazut si celelalte poze da sunt calibre diferite, dar totusi stiuca mancata si partial digerata destul de mare.
Pe Dunare nu prea stau pe aceleasi locuri. Am remarcat pe Bratul Macin un fenomen de disparitie al salailor din locuri consacrate, dupa inundatiile mai severe, si aparitia stiucii. Ciudat e ca au disparut guvizii si obletii de zici ca a dat cu praf de disparitie ::).
Frumoase poze.
Fire intinse.
Dragos,
N-am spus ca stau pe aceleasi locuri, desi o fac uneori (de ex. de-a lungul pragurilor, pe langa copacii scufundati, etc), ci in aceleasi zone. Iar asta se intampla destul de frecvent in apele curgatoare deoarece ambele specii cauta cam aceleasi zone si locuri: cu curent mai slab, cu obstacole submerse, marginile anafoarelor, cuptoarele de sub maluri, s.a. Altfel stau lucrurile in lacuri si balti unde, datorita lipsei curentilor, exista mult mai multe zone si locuri de tipul celor preferate de fiecare specie astfel incat cele 2 specii se pot evita relativ usor.
Am intalnit si eu situatii in care, dupa perioade mai indelungate cu ape mari sau chiar inundatii, salaii parca disparusera din zonele traditionale fiind "inlocuiti" de stiuci insa m-am convins ca lipseau de la apel doar strapazanii ... ;) Cei mari erau prezenti si nu o data mi s-a intamplat sa prind salai de >2 kg cu marle de pana la 3-400 g in stomac.
Acum ma gandesc, ca fiind dupa inundatii si nr de stiuci mult mai mare decat cel al salailor e normal sa intre stiuca mai des, iar salaul sa ne dea senzatia de disparitie.
Ahh ce m-am saturat de vremea asta. >:( >:( >:( >:( >:( >:(
Sambata si duminica trebuie sa ies neaparat, numai sa nu vina iar apele tulburi (cum au fost cam tot sezonul).
(Partial) adevarat si asta cu numarul mai mare de stiuci decat cel de salai desi, dpmdv, o explicatie mai buna e faptul ca salaii nu prea intra in zonele inundate pe cand stiucile da. Ori, odata cu retragerea apelor in matca, stiucile revin si ele avand practic loc un fel de invazie asupra teritoriilor ocupate de salai ;)
Desi ma deprima si pe mine vremea asta, n-as indrazni sa spun ca m-am saturat de ea avand in vedere cate stiuci mari am luat in ultima perioada ... ;D
Nu stiu daca si cat va creste Dunarea in zona Galatiului insa la Cernavoda se asteapta o crestere de cca 1m pana in week-end ...
Moshu v-am trimis un PM
@ cristi80 - ti-am raspuns la pm ...
Salutare,
Eu tocmai m-am intors dintr-o mica expeditie la Sfantul Gheorghe. Am dat sambata la crap pe bratul principal in locuri renumite ca fiind foarte bune si incercate personal pe timp de vara/toamna, cu inca doi prieteni experimentati, si din 8 lansete nu am avut nici macar un tzac ! Vineri la Mahmudia era apa cam tulbure, dar cand am coborat de pe catamaran la Sfantul inca nu ajunsese tulbureala. Sambata pe o vreme excelenta, apa foarte buna dar cam crescuta intr-adevar, nu am luat nimic indiferent cu ce am dat( mai aveam putin si ii puneam si tamaie in lansete). Ne-am mutat cu barcile de colo dincolo,etc...nimic...
Duminica am mers la stiuca pa canalul Tataru( Central cum ii spun localnicii) spre lacul Tataru - Rosu -Rosulet si am luat cu chiu cu vai trei stiuci mici care oricum erau sub limita asa ca au fost eliberate. Lingurite, jiguri, voblere, rotative ,etc etc ,tot arsenalul cu noi, mers la trena, lanseuri la stuf sau in larg pana ne-am rupt umerii, si tot degeaba. Incepusem fiecare cu superstii: ,, ca asta e lingura mea norocoasa, ca la jigul asta am prins sute de kg.de stiuca si biban''. Si prietenii mei erau foarte surprinsi de ce se intampla. Am tinut minte si anumite locuri unde altadata colcaiu stiuci, bibani sau salai, unde mai fusesem impreuna:,, bah zic poate am uitat eu ,nu era aici la stuful asta? Ba da mah ca recunosc dupa pomul ala stramb'' si tot felul de alte chestii.
Oricum, pescuitul vorba maestrului Caragiu, nu inseamna cat am prins, ce am prins , cu ce am prins...Noi am multumit Celui de sus pentru vremea nesteptat de frumosa de care am avut parte in jumatatea lui Decembrie.
Luni am mai incercat pe ici pe colo prin apropiere si tot mai nimic. Spre seara am intrat in marina in Sfantul si am facut o proba. Am dat la undita si in aprox. 2 ore( pana nu mai vedeam plutele) nici macar o trasatura indiferent cu ce am dat.
Vineri, sambata si duminica am tinut legatura telefonic si cu Rover Marius care era si el prin Delta. Nu stiu el ce o fi facut pana la urma ca luni nu am mai reusit sa mai vorbim...
Rog pescarii experimentati sa isi spuna o parere despre fenomenul asta deoarece, inainte sa plecam de acasa ne-am interesat si de vreme si de solunar, ne-am inarmat cu tot arsenalul, si poate eu care nu am o mega experienta in ale pescuitului, cu toate ca de multe ori am surprins asistenta cu capturi frumoase 8), dar ceilalti doi prieteni ,pescari de o viata, cu un portofoliu de invidiat nici ei nimic? Ma roade asta de cand am plecat de acolo si nu voi avea liniste pana la primavara :)
Oricum Delta ramane superba, fie ea vara sau iarna, fie ploaie, vant sau soare, ea ramane tot frumoasa si abia astept sa o revad la anul !
Stima tuturor.
Tot anul au fost ape mari ,toata lumea a tot asteptat sa se traga apele ca pestele sa se'traga pe gropi,brate ,se pare ca pestele va ierna in lacuri. pentru ca'apa'a fost mare tot timpul si proaspata , nu sa'stricat deloc.(are conditi si ii place si lui sa leneveasca ,DACA ERA cota mica ? acum era nevoit sa dea vartos din coada pe bratul principal ,pentru a sta pitit dupa butuc)Fenomenul asta nu sa intamplat niciodata de cand ma stiu ,la anu vom prinde crapi cu grasime pe burta ,una peste alta ,E DE BINE ,PESTELE A AVUT UNDE SA,SE'CAMUFLEZE ,toata lumea sa plans ,unde e pestele,la anu cand lucrurile vor intra in normal ,vom avea surprize placute.
E 300 cota la Tulcea si tot anul sa invartit in jurul acestei cifre.Asta e cauza.Cote pentru rezultate bune sunt :Tulcea max.170 ,minim 120 si in acelasi timp Sulina sa'se'mentina in jur'de'60 cel putin o saptamana ,la cotele scrise mai sus avem apa mica in lacuri ,canale si majoritatea pestelui e pe gropi si brate.
asa este
Anul asta au prins peste doar cei ce l-au cautat pe canalele dintre lacuri!
La rosu s-a prins f mult ciortan cu "mici" surprize de 5-6 kg ocazional si la sonde, in 'coada" lui rosu, intrarea in canalul Erenciuc, canalul Caraorman, etc
Oricum nu am auzit pe nimeni sa faca treaba pe brate!
In cazul stiucii lucrurile stau la fel: este in stuf si dk nu scade apa nici nu iese de acolo! Imi aduc aminte de un pescuit pe incintele de la Perisor unde la momentul respectiv era apa crescuta si stiucile erau cam la 2 m in stuf in apa de 20 cm, efectiv le vedeam cum "dormeau pe ele" in stuf. in 2 zile am prins o stiuca de 7 kg care a atacat pe apa adanca tot dintr-o aglomerare de ragalii cu un ochi de apa de 2 m pe un lanseu "sinucigas"
Asteptam cu interes anul care vine!
Nu generaliza bradutule. Eu am luat pe Chilia crapi frumosi si marisori cu colorit de Dunare chiar daca apa era in crestere si tulbure. Ce am observat in anii cu cote mari ciortanimea e pe canalele mici si lacuri, exemplarele mari putine cei drept ,raman pe bratele mari ale Dunarii. Acum doi ani pe cote foarte mici se prindea ciortan in delir pe bratele Dunarii, toti erau specialisti in crap. Ca sa scap de ciortanime nadeam 15 m aval de locul in care pescuiam si am luat unul de 7 kg dupa o zi de chinuiala si mistouri din partea colegilor. Raman la parerea mea, exemplarele mari nu pleaca de pe brate. Trebuie convinsi cu monturi, lansete finute, liniste.
Astept cu interes si alte pareri din partea colegilor pescari.
probabil ca ai dreptate!
Dupa cum ai vazut am scris si eu de ciortanime!
Crapii mari.........nu prea mai stiu cum e ca n-am mai prins unu de peste 10 kg de vreo 5 ani :(Ca sa fiu sincer anul asta nu am luat mai mare de 4kg :'( si anul trecut mai mare de 7 kg!
Felicitari celor care au reusit piese pe ape salbatice!
ar mai fi ceva
este posibil ca pestii mari sa fie un pic teritoriali si in acelasi timp fiind mai masivi sa aiba resurse mai multe ce le permite sa treaca mai usor prin perioade dificile ceea ce le permite sa ramana pe loc
Apropo de ciortani si crapi mari, daca in delta sunt aceleasi reguli ca pe balti, acestia se hranesc separat. De exemplu, sunt sanse mai mari sa prinzi un crap capital cu o montura plasata la marginea locului nadit. Mai depinde si de momeala cu care se pescuieste si se nadeste. Apropo de pesti mari in general, eucred ca cele mai mari din toate speciile traiesc pe bratele principale din delta.
nu te contrazic dar cel mai mare crap vazut vreodata de mine a fost pe holbina si era lovit de elice! era pur si simplu imens! Cand l-am atins in incercarea de a-l ridica sa vad cat cantareste a fugit, m-a luat prin surprindere eu crezand ca e mort!
Azi canci, vremea superba. soare. cald pana la 15 grade, vantul aproape inexistent, dar apa lasa de dorit. Dunarea e inca foarte tulbure.
Asta e, mancam porc. ;D
Va urez un Craciun fericit.
Precizez ca opinia este subiectiva, insa crapul e mai greu de gasit iarna pe brate, de obicei se baga la iernat in gropi pe ghioluri sau pe canale unde apa curge incet. . Ma refer aici la arealul natural, nu la incintele de unde nu are cum iesi. Conteaza foarte mult turbiditatea apei, cota, perioada din an in localizarea oricarei specii si in succesul unei partide de pescuit.
Din fericire sunt zone in care pestele se poate refugia, dar e clar ca presiunea omului (poluare, braconaj, pescuit industrial) reduce de la an la an populatiile. 2014 a fost un an in care apele au fost mari si foarte mari inclusiv in perioada calda, pestele a avut acces in multe zone ce erau in mod normal neinundate. Pescuitul la plasa a mers slab, ceea ce personal ma bucura, as vrea sa pot face o ciorba in delta cand va mai creste juniorul, dar nu ciorba de ciocanele de metro...
referitor la ciorba cu juniorul care trebuie sa mai creasca si eu sunt in aceeasi situatie!
A inplinit in Decembrie 4 ani si sper ca in toamna asta sa facem primele partide la oblet si poate peste 2 ani deja sa ma insoteasca la pescuit ;D
Barca o conduce deja de asta vara! 8)
oho, multi inainte! Al meu are 7 si juma, dar acum 2 veri am prins primii carasei la sfantu iar vara trecuta ceva obleti pe olt, ceva rosioare pe snagov. Ne place si pestele privit ca aliment, insa eu astept cu interes cand va putea sa se descurce la spinning, eu cam asta gust :).Poate il pacalesc anul asta la o bibaneala, daca voi da de ei, ca in 2014 a fost cam trist in delta cu bibi.
La motor inca nu l-am lasat, combo-ul meu e asa...mai nervos :)
bravo!
eu il las ca e cu volan si ii las motorul in viteza si el conduce din volan in timp ce eu stau in spatele scaunului langa el!
plimbarile le facem pe Siret unde nu avem trafic naval! nici nu respira cat e la volan! ;D
sa speram ca iese pescari din ei..... ::) ca la calculator oricum vor sta!
Prohibitie pescuit 2015 – A fost publicat proiectul de Ordin privind stabilirea perioadelor si zonelor de prohibitie a pescuitului, precum si a zonelor de protectie a resurselor acvatice vii in anul 2015 pe siteul anpa.ro
ORDIN
Nr......
privind stabilirea perioadelor şi zonelor de prohibiţie a pescuitului, precum şi a zonelor de
protecţie a resurselor acvatice vii în anul 2015
Având în vedere Referatul de aprobare nr. .............al Agenţiei Naţionale pentru Pescuit
şi Acvacultură şi Referatul de aprobare nr. ............al Direcţiei Biodiversitate din cadrul
Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice;
Luând în considerare prevederile:
- art. 12 alin.(4) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul şi
acvacultura, aprobată cu modificări şi completări de Legea nr. 317/2009, cu completările şi
modificările ulterioare;
- art. 1 din Anexa la Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind
cooperarea în domeniul protecţiei resurselor piscicole şi reglementarea pescuitului în râul Prut şi
în lacul de acumulare Stânca - Costeşti, semnat la Stânca la 1 august 2003, aprobat prin
HotărâreaGuvernuluinr.1207/2003;
- art. 7 alin.(5) din Hotărârea Guvernului nr. 725/2010 privind reorganizarea şi funcţionarea
Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a unor stucturi aflate în subordinea
acestuia, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi art.11 alin.(1) din Hotărârea
Guvernului nr. 544/2012 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului şi
Schimbărilor Climatice, cu modificările şi completările ulterioare.
ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale şi ministrul mediului şi schimbărilor climatice
emit următorul ordin:
SECTIUNEA 1 - Zone şi perioade de prohibiţie
Art. 1 -(1) Se instituie măsuri de prohibiţie pentru pescuitul în scop comercial,
recreativ/sportiv şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi al altor vieţuitoare
acvatice în habitatele piscicole naturale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 11 aprilie – 09
iunie inclusiv, iar în apele care constituie frontieră de stat, inclusiv Golful Musura, pe o durată de
45 de zile, în perioada 11 aprilie - 25 mai inclusiv, cu excepţiile prevăzute în prezentul ordin.
(2) Se interzice pescuitul în scop comercial şi recreativ/sportiv al oricăror specii de peşti,
crustacee, moluşte şi al altor vieţuitoare acvatice în râul Prut şi în zonele inundate permanent sau
temporar ale acestuia, precum şi în lacul de acumulare Stânca - Costeşti, pe o durată de 60 de
zile, în perioada 11 aprilie - 09 iulie inclusiv.
(3) Se interzice pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv şi familial al oricăror specii de
peşti, crustacee, moluşte şi al altor vieţuitoare acvatice în faţa gurii Dunării - Meleaua Sfântu
Gheorghe până la Ciotic, pe o durată de 60 de zile, în perioada 11 aprilie – 09 iunie inclusiv.
Art. 2 - În Complexul Razim-Sinoe şi lacurile litorale se instituie măsuri de prohibiţie pentru
pescuitul în scop comercial şi recreativ/sportiv al oricăror specii de peşti şi alte vieţuitoare
acvatice, pe o durată de 60 de zile, în perioada 11 aprilie –09 iunie inclusiv.
Art. 3 - Se declară zone de refacere biologică/zone de protecţie pentru resursele acvatice vii
următoarele:
a) pe râul Prut, sectorul cuprins între barajul Stânca-Costeşti şi confluenţa cu râul Elan, tot
timpul anului, cu excepţia pescuitului recreativ/sportiv, care se va desfăşura în afara perioadei de
prohibiţie prevăzute la art. 1 alin. (2);
b) pe Dunărea Veche sectorul cuprins între confluenţa cu canalul Sulina, de la Mm 8+900 şi
până la confluenţa cu canalul Răducu, tot timpul anului;
c) lacul Gâsca din Complexul Somova-Parcheş, tot timpul anului;
d) lacurile Erenciuc şi Zmeica, tot timpul anului;
e) cursul vechi al braţului Sfântu Gheorghe în zona rectificată (Uzlina) cuprinsă între........,
tot timpul anului, cu excepţia pescuitului recreativ/sportiv, care se va desfăşura în afara perioadei
de prohibiţie prevăzute la art. 1 alin. (1), cu eliberarea în mediul acvatic a peştelui şi a altor
vieţuitoare acvatice capturate;
f) pe braţul Chilia, zona km 72-77 Pardina, pe o durată de 60 zile, în perioada 15 martie - 13
mai inclusiv şi pe o durată de 60 de zile în perioada 01 octombrie - 29 noiembrie inclusiv, fără a
aduce atingere perioadei de prohibiţie instituite la art. 1 alin. (1);
g) pe Dunăre, zonele Mm 53-54 (Isaccea), Mm 64,5 - 65,5, Mm 67-68,5 (Groapa Catargului şi
Pluton) pe o durată de 60 zile, în perioada 15 martie - 13 mai inclusiv si pe o durată de 60 de zile
în perioada 1 octombrie - 29 noiembrie inclusiv, fără a aduce atingere perioadei de prohibiţie
instituite la art. 1 alin. (1);
h) pe braţul Borcea, zona km 37 - 41 ( Stelnica -Feteşti), pe o durată de 60 zile, în perioada 15
martie -13 mai inclusiv şi pe o durată de 60 de zile în perioada 1 octombrie - 29 noiembrie
inclusiv, fără a aduce atingere perioadei de prohibiţie instituite la art. 1 alin. (1);
i) zonele cu regim de protecţie integrală din perimetrul Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării",
tot timpul anului;
j) zona Rezervaţiei Marine Vama Veche-2 Mai, delimitată de coordonatele:
NV: 43° 47' lat. N şi 28° 35' 18" long. E;
NE: 43° 47' lat. N şi 28° 40' long. E;
SV: 43° 44' 20" lat. N şi 28° 35' 18" long. E;
SE: 43° 44' 20" lat. N şi 28° 40' long. E
şi a cărei limită dinspre mal este balizată, tot timpul anului;
Art. 4 - (1) În zonele de refacere biologică/zonele de protecţie sunt interzise:
a) pescuitul oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi al altor vieţuitoare acvatice;
b) lucrări care împiedică migrarea, reproducerea sau pun în pericol existenţa resurselor
acvatice vii, cum ar fi îngustarea/bararea cursului apei, tăierea şi recoltarea plantelor, extragerea
de nămol, nisip şi pietriş, colectarea gheţii;
c) lucrări în zona malurilor, precum şi tăierea arborilor şi arbuştilor de pe mal;
d) admiterea în zonă a raţelor şi gâştelor domestice.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), activităţile prevăzute la lit. a)-c) nu sunt interzise
în următoarele situaţii:
a) când pescuitul se desfăşoară în scop ştiinţific;
b) din considerente de prevenire a calamităţilor naturale.
SECŢIUNEA a 2-a Specii şi perioade de prohibiţie
Art. 5-(1) Se interzice pescuitul comercial, recreativ/sportiv şi familial al speciilor de peşti şi
al altor vieţuitoare acvatice, după cum urmează:
a) ştiuca, pe o durată de 45 zile, în perioada 01 februarie – 17 martie inclusiv, cu respectarea
prevederilor art. (1);
b) pietrarul (Zingel zingel), ghiborţul de râu (Gymnocephalus baloni), cernuşca
(Petroleuciscus borysthenicus/Leucisus borysthenicus), şalăul vărgat (Stizostedion volgensis),
aspretele (Romanichtyis valsanicola), pecarina (Pecarina demidoffi), guvidul de baltă
(Proterorhinus marmoratus), guvidul (Neogobius syrman), zglăvoaca răsăriteană (Cottus
poecilopus), lostriţa (Hucho hucho), mihalţul (Lota lota) şi caracuda (Carassius carassius),
precum şi alte vieţuitoare acvatice incluse în anexele nr. 4A şi 4B la Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor
naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011,
cu modificările ulterioare, tot timpul anului;
c) coregonul, păstrăvul de mare (somonul de Marea Neagră), lipanul, tot timpul anului;
d) păstrăvul indigen, păstrăvul curcubeu şi păstrăvul fântânel, începând cu data intrării în
vigoare a prezentului ordin până la data de 30 aprilie inclusiv şi din 15 septembrie până pe 31
decembrie;
e) sturionii, tot timpul anului, cu excepţia pescuitului în scop ştiinţific şi a pescuitului
reproducătorilor de sturioni în stare vie pentru programele de populare a Dunării şi dezvoltare a
acvaculturii de sturioni;
f) capturarea lipitorilor medicinale (Hirudo verbana), pe o durată de 62 de zile, în perioada 1
iulie -31 august inclusiv.
(2) În apele Mării Negre se interzic:
a) prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), pescuitul specializat al rechinului cu traul,
ohane şi paragate, precum şi capturarea, deţinerea şi comercializarea acestuia, de la data intrării
în vigoare a prezentului ordin până la 30 aprilie inclusiv şi în perioada 15 octombrie - 30
noiembrie inclusiv;
b) reţinerea la bord a femelelor de rechin gestante, pe toată perioada anului;
c) pescuitul sturionilor, tot timpul anului, cu excepţia pescuitului în scop ştiinţific şi a
pescuitului reproducătorilor de sturioni în stare vie pentru programele de populare a Dunării şi
dezvoltare a acvaculturii de sturioni;
d) pescuitul guvizilor, pe o durată de 30 de zile, în perioada 1 mai - 30 mai inclusiv;
e) pescuitul delfinilor, tot timpul anului, menţinându-se obligativitatea raportării capturilor
accidentale de delfini inclusiv din ZEE (zona economică exclusivă).
(3) Pescuitul calcanului se supune dispoziţiilor Regulamentului (UE) nr. .....al Consiliului din
.........de stabilire, pentru 2015, a posibilităţilor de pescuit pentru anumite resurse halieutice şi
grupe de resurse halieutice aplicabile în Marea Neagră.
(4) Pentru pescuitul calcanului se folosesc unelte (setci) cu dimensiunea ochiului de plasă
egală sau mai mare de 400 mm (2a ≥ 400 mm), iar dimensiunea minimă a exemplarelor care vor
fi reţinute pe timpul pescuitului va fi de cel puţin 45 cm (lungime totală).
(5) Prin excepţie de la prevederile art. 1, alin. (1) speciile marine de peşti altele decât cele
prevăzute la alin. (2) şi (3) din prezentul articol sunt permise la pescuit tot timpul anului, cu
folosirea uneltelor specifice autorizate;
(6) Capturarea rapanei (Rapana venosa) este permisă tot timpul anului. Utilizarea "beam
traulului" în perioada de prohibiţie a calcanului, se poate face cu obigativitatea notificării
Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură la fiecare ieşire/intrare în port a
ambarcaţiunilor, pentru verificarea eventualelor capturi accidentale de calcan.
Art. 6 - Prohibiţia pescuitului în scop comercial, familial şi recreativ/sportiv a scrumbiei de
Dunăre se stabileşte, pe sectoare astfel:
a) pe sectorul de Dunăre şi braţele sale, de la Marea Neagră până la Ceatal Chilia, Mm 43, pe
o durată de 12 zile, în perioada 11 aprilie - 22 aprilie inclusiv;
b) pe sectorul de Dunăre şi braţele sale, de la Ceatal Chilia, Mm 43, până la Vadul Oii, km
238, pe o durată de 21 de zile, în perioada 15 aprilie – 05 mai inclusiv;
c) pe sectorul de Dunăre şi braţele sale, de la Vadul Oii, km 238, până la Gura Timocului, km
845,6, pe o durată de 30 de zile, în perioada 02 mai – 31mai inclusiv;
d) în conformitate cu prevederile legale în vigoare în perimetrul Rezervaţiei Biosferei Delta
Dunării se admite pescuitul în scop familial al scrumbiei folosind maxim 2 setci în perioada
01aprilie - 10 aprilie inclusiv.
e) în sezonul de pescuit la scrumbie capturile accidentale de ciprinide asiatice (sânger, novac,
cosaş) se pot reţine în vederea valorificării.
Art. 7 – (1) Capturarea sturionilor pentru programele de populare de susţinere a Dunării şi
dezvoltare a acvaculturii de sturioni, precum şi în scop ştiinţific cu autorizaţie specială de
capturare a reproducătorilor de sturioni, se realizează în stare vie, pe o durată de 45 zile, în
perioada 15 martie -30 aprilie inclusiv, în zonele:
a) Dunăre, Mm 53-54 (Isaccea), Mm 64,5-65,5, Mm 67-68,5 (Groapa Catargului şi Pluton);
b) braţul Borcea, km 37 -41 (Stelnica- Feteşti);
c) pe braţul Chilia, zona km 72 - 77 Pardina.
(2) Capturarea sturionilor în scop ştiinţific, cu autorizaţie specială de capturare a
reproducătorilor de sturioni, se poate face şi în alte zone decât cele prevăzute la alin.(1), cu
marcarea şi eliberarea imediată a acestora în mediul acvatic.
SECŢIUNEA a 3-a Dispoziţii finale
Art. 8 -(1) Caracteristicile tehnice şi condiţiile de folosire a uneltelor şi metodelor de pescuit
comercial sunt cele prevăzute în Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 449/2008
privind caracteristicile tehnice, condiţiile de folosire a uneltelor admise la pescuitul comercial şi
metodele de pescuit comercial în apele maritime şi continentale, cu modificările şi completările
ulterioare.
(2) Se interzice folosirea năvoadelor în delta şi în lunca inundabilă a Dunării în perioada 01
aprilie – 31 august inclusiv şi în complexul Razim-Sinoe şi în celelalte lacuri litorale, în perioada
01 aprilie - 30 septembrie inclusiv.
(3) Se interzice folosirea uneltelor de pescuit de tip setcă în bălţile, lacurile, gârlele şi canalele
de pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", în perioada 1 iulie - 31 august inclusiv.
(4) Se interzice folosirea uneltelor de pescuit de tip setcă în complexul Razim-Sinoe şi în
celelalte lacuri litorale, tot timpul anului.
(5) Pentru Golful Musura, Meleaua Sfântu Gheorghe care cuprind habitate piscicole cu apă
dulce se aplică reglementările de pescuit pentru zonele de lacuri şi bălţi.
(6) Pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării este permis pescuitul cu cârlige cu nadă
(paragate şi pripoane), cu interzicerea folosirii ca momeală a speciilor de peşti protejate.
Art. 9 - (1) Capturarea speciilor de peşti şi a altor vieţuitoare acvatice incluse în anexele nr. 4
A şi 4 B la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, aprobată cu modificări şi completări
prin Legea nr. 49/2011, cu modificările ulterioare, se supune derogărilor stabilite potrivit
respectivei ordonanţe de urgenţă.
(2) Fără a aduce atingere prevederilor alin. (1), dimensiunile minime ale peştilor şi altor
vieţuitoare acvatice vii care pot fi pescuite sunt cele prevăzute în Ordinul ministrului agriculturii
şi dezvoltării rurale nr. 342/2008 privind dimensiunile minime individuale ale resurselor acvatice
vii din domeniul public al statului, pe specii, care pot fi capturate din mediul acvatic.
Art. 10 - (1) Prevederile prezentului ordin nu se aplică unităţilor de acvacultură, inclusiv celor
situate în ariile naturale protejate, cu excepţia celor din teritoriul Rezervaţiei Biosferei "Delta
Dunării".
(2) În amenajările piscicole situate pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării"
activitatea de pescuit este permisă, în perioada de prohibiţie, numai dacă administratorii
amenajărilor piscicole deţin licenţă de acvacultură eliberată de Agenţia Naţională pentru Pescuit
şi Acvacultură şi avizul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", eliberat în baza
următoarelor documente:
a) facturi fiscale în ultimii 3 ani, pe specii, de achiziţie a materialului piscicol de la societăţile
de profil autorizate în producerea de material piscicol şi dovada populării;
b) bilanţul financiar-contabil anterior anului pentru care se solicită avizul;
c) facturi privind consumul energiei electrice utilizate pentru vidarea heleşteielor;
d) licenţă de acvacultură eliberată de Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură.
(3) Activitatea de pescuit în amenajările piscicole se face prin notificarea prealabilă cu 48 de
ore înainte şi în prezenţa reprezentanţilor Administraţiei Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării".
Art. 11-Nerespectarea prevederilor prezentului ordin se sancţionează potrivit dispoziţiilor
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 317/2009, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale
Legii nr. 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", cu modificările şi
completările ulterioare.
Art. 12- Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României Partea I.
In concluzie perioda de prohibitie 11 aprilie...09 iunie , iar pt zona de frontiera pana pe data de 25 mai , stiuca e prohibita si in aceasta perioada , si atentie pe tot parcursul anului la guvizi si ghiborti ??? ??? sunt prohibiti tot anul. :) :).
Gata agenda e facuta , tragem tare cu pescuitul pana in aprilie dupa care scoatem barcile , le mai reparam pe ici pe colo, revizii la motoare si pe 25 mai ne intalnim la Ostrov, sau la Chilia cine stie ;).
Momentan este inca proiect.
Proiect , proiect da se va aproba ca in fiecare an fara modificari. Dar pana se mai incalzeste hai sa ne mai aducem aminte de vara trecuta:
Bombonele pentru crapi ;)
Stie cineva un magazin unde se mai gasesc peletele de la Top Secret - Barillo lochpellets cu spermamino?
https://www.youtube.com/watch?v=7iHfiAvjdqE (https://www.youtube.com/watch?v=7iHfiAvjdqE)
Azi nu am mai rezistat, gheata in bazin e topita, bateria pe barca si pe apa.
Capturi zero, dar am sondat vreo doua ore prin diverse locuri :-X si i-am gasit ;).
Hai sa vedem daca stiu pescarii cam ce peste este. :-\
A mai iesit cineva pe Dunare?
soooooooomni. si frumusei: 1.5 - 2m
:o :o :o :o :o :o
of ,o of, of........hai primavara..............
Da asa este. Apa are 2 grade dar sunt activi si disperati de foame. O zi doua cu soare si îi activam ;)
saptamana viitoare oricum imi dau barca la apa!
abia astept sa ies pe apa ca mi s-a facut rau de asfalt!
http://fishingandhuntingtv.com/ro/pescuit/undita_si_revolutia/cum-sa-omori-pescarii-din-dragoste-pentru-pescuit.html (http://fishingandhuntingtv.com/ro/pescuit/undita_si_revolutia/cum-sa-omori-pescarii-din-dragoste-pentru-pescuit.html)
Cititi si minunati-va.
Mai ales asta ....Ar trebui predata la scoala..Sau daca se baga examenul pentru permisul de pescuit(inutil in Romania din cauza baietilor)...
http://www.rapitorimania.ro/articole/recomandari/12-reguli-de-etica-in-pescuit-ial-bratescu-voinesti-1938-10095 (http://www.rapitorimania.ro/articole/recomandari/12-reguli-de-etica-in-pescuit-ial-bratescu-voinesti-1938-10095)
@Ziuamarinei foarte frumoase poze..Ma prins fiica-mea uitandu-ma la ele si ma taxat cu un tur intre ale noastre la Sfantu.
Foarte frumoase felicitari.
Manualul e plin de reguli de bun simt, pe care sunt sigur ca in proportie de 90% toti le respectam, dar nu examenul si manualul e problema.
citez din articol:
"Campionul luptei eterne cu AGVPS, Stefan Popescu, un fauritor de Federatii de Pescuit, ma suna si-mi spune la fel de triumfator ca are o veste minunata despre pescuitul in Delta Dunarii. Zice omul cu vocea plina de bune intentii ca va reusi sa faca ordine insfarsit in debandada pescuitului din Delta. Cum? A propus la ARBDD, din partea Federatiei – ca unic for legal si reprezentativ al pescuitului sportiv din Romania – ca pescuitul cu undita si lanseta in Delta Dunarii sa fie permis numai in zona administrata de primarii, cam doi kilometri in jurul asezarilor."
Cu camparea s-a rezolvat, proiect pt monitorizarea barcilor si acces exista, daca o rezolva si pe asta cu limitarea arealului de pescuit sportiv in zona administrata de primarii trebuie sa ne cautam alta Delta. >:( >:( >:(
Citat din: Intersect din Februarie 06, 2015, 09:27:50 PM
Mai ales asta ....Ar trebui predata la scoala..Sau daca se baga examenul pentru permisul de pescuit(inutil in Romania din cauza baietilor)...
http://www.rapitorimania.ro/articole/recomandari/12-reguli-de-etica-in-pescuit-ial-bratescu-voinesti-1938-10095 (http://www.rapitorimania.ro/articole/recomandari/12-reguli-de-etica-in-pescuit-ial-bratescu-voinesti-1938-10095)
@Ziuamarinei foarte frumoase poze..Ma prins fiica-mea uitandu-ma la ele si ma taxat cu un tur intre ale noastre la Sfantu.
Foarte frumoase felicitari.
Merci pt aprecierea pozelor, mai ales din partea ta, mai am un pic si plec in Brazilia definitiv ::) ::)
Mama ce ma enerveaza ecologista asta cu cutitoiul ala cat casa, am si eu o maceta in garaj e ruginita da i-o dau poate mai are nevoie de una. Si federatiile de pescuit niste bullshit-uri, nu vad padurea din cauza aschiei din ochi.
Citat din: ziuamarinei din Februarie 06, 2015, 09:59:40 PM
Merci pt aprecierea pozelor, mai ales din partea ta, mai am un pic si plec in Brazilia definitiv ::) ::)
Mama ce ma enerveaza ecologista asta cu cutitoiul ala cat casa, am si eu o maceta in garaj e ruginita da i-o dau poate mai are nevoie de una. Si federatiile de pescuit niste bullshit-uri, nu vad padurea din cauza aschiei din ochi.
Voi stiti mai bine care bate-ti balta de ani si o stiti asa in forma care ii place EI mai mult.Pasajul este din A.I Bratescu-Voinesti in anul de gratie 1938,nimic nu am invatat in anii astia.
Ecologista fiind printesa Lavinia nu? ;D O fost primul lucru care l-am facut pe facebook cand am ajuns in tara sa o vad donm-le si eu pe Amazoana ;D acum suntem prieteni buni.
Citat din: Intersect din Februarie 06, 2015, 10:05:38 PM
Ecologista fiind printesa Lavinia nu? ;D O fost primul lucru care l-am facut pe facebook cand am ajuns in tara sa o vad donm-le si eu pe Amazoana ;D acum suntem prieteni buni.
Da ea e printesa razboinica, mama ce as vrea sa o vad cu atitudinea ei de luptatoare eco cu parul in vant, buricul gol si maceta in dreapta (ma bufnit rasul ce postari are pe facebook) pe la gura Siretului printre braconierii aia din RFG , sau pe la Tacau sau Stancuta nu @ionitzady cand noatea ti se aprind ochii daca bagi mana in apa, prin Delta cand se recolteaza icra de stiuca de prin incinte, pisicanii cand dau cu plase la fund pentru o cega de 20 cm...... Pe astea nu le vede si nu le combate da are initiative pentru pescarii sportivi care distrug ecosistemul prin nepracticarea unui catch and release, socotind ca pot sa ma duc sa cumpar peste cu 20.. 30 kg la piata.
Cine spune ca nu a retinut peste la o patida de pescuit pentru consumul propriu acasa sau pe balta e un ipocrit.
Eu recunosc ca manac un peste prins de mine cu placere. La o partida buna eliberez o buna parte si retin cat mi se pare mie normal si de bun simt sa pot face o mancare de peste proaspat. Oare se gandeste ca pestele din pescarii mai mult de jumatate provine direct din braconajul cu plase sau in timpul prohibitiei din pescuitul asa zis stiintific sau de cercetare, daca iesiti in prohibitie pe Dunare o sa vedeti cati au autorizatie pentru asa ceva si ce fac cu pestele? Va spun eu ajunge in pescarii cu 20 30 ron pe kg. Oare asa nu se incurajeaza direct braconajul? Sau borcanasele de icre de stiuca proaspata care se gasesc prin piete? Sa nu credeti ca tot pestele din pescarii e pe acte si provine din bazine private.
Faceti o socoteala cu banii cheltuiti pe barci, motoare, service, lansete si scule de pescuit, benzina, permise, momeli si altele, si o sa vedeti ca kg meu de peste retinut e de patru sau cinci ori mai scump decat cel din pescarie. Si macar am satisfactia ca banii cheltuiti pe pescuit implicit pe peste nu finanteaza cine stie ce toana de pescuit.
Da de ce nu spune unde a aparut c&r, in tari in care se gaseste si se consuma peste oceanic. Sa se duca ea sa manance imputeniile ale de pesti din pescarii , pangasius si ale macrouri pescuite si inghetate acum doi ani.
Stiu si eu daca as trai prin Italia sau Grecia sau cine stie ce tara cu traditie in pescutul de mare sau oceanic as manca numai fructe de mare, pe bune.
http://www.whytraveltofrance.com/2008/01/30/why-you-shouldnt-eat-pangas-fish-in-france-or-anywhere-else-for-that-matter/ (http://www.whytraveltofrance.com/2008/01/30/why-you-shouldnt-eat-pangas-fish-in-france-or-anywhere-else-for-that-matter/)
Cititi si pofta buna Lavinia.
Da ca la noi nu e nicaieri in lume, unu cu o Federatie vrea sa limiteze pescuitul sportiv, pe Lavinia o freaca "braconajul" facut de pescarii sportivi , Anpa si Rezevatia no comment.
Poate gresesc dar asa gandesc eu.
Na ca m-am racorit , de fapt Lavinia e chiar simpaticuta dar nu ca o luptatoare amazoana cum se crede. ;) ;) ;)
Poate confirma cineva daca chiar este adevarat ?? "Pescarii pescuiesc inca la stiuca, pentru ca autoritatile nu s-au obosit sa publice in Monitorul Oficial , Ordinul de prohibitie pe 2015. De fapt nici nu stim daca a trecut in forma de proiect propusa..Ori in lipsa unui Ordin de Prohibitie nimeni nu poate fi tras la raspundere pentru ca pescuieste la stiuca.."
Da Betto linkul asta l-am postat si eu mai sus, despre asta vorbesc sau scriu sau ce naiba fac aici.
Maine ploua si ninge dar Duminica tot ma duc sa braconez putin. ;D ;D ;D.
Citat din: Betto din Februarie 06, 2015, 11:21:48 PM
Poate confirma cineva daca chiar este adevarat ?? "Pescarii pescuiesc inca la stiuca, pentru ca autoritatile nu s-au obosit sa publice in Monitorul Oficial , Ordinul de prohibitie pe 2015. De fapt nici nu stim daca a trecut in forma de proiect propusa..Ori in lipsa unui Ordin de Prohibitie nimeni nu poate fi tras la raspundere pentru ca pescuieste la stiuca.."
Da asa e nu e publicat ordinul de prohibitie, deci logic stiuca nu e pohibita.
S-a mai scris despre personaje p'afariste precum Lavinia. Atata vreme cat nu cunosti sistemul din interiorul lui, mai bine iti vezi de treaba, jucandu-te cu macetele si facebook-ul.
Eu as pune-o pe Lavinia in barca cu rfg-istul de Chivu si as trimite-o la toana, sa vada ce inseamna cu adevarat braconajul. Mai ales la braconat fier as trimite-o, s-o puna rfg-istii sa scoata sufe sau ancore de pe fundul Dunarii sau Siretului. Sau la furat cocs de pe banda portului mineralier. Bine ca n-a prins vremurile lu' alde Spataru, o intepau aia cu bahorul pana-i trecea de anti-braconaj.
Scuze de interventia acida, dar chiar nu pot concepe cum poate cineva sa se bage in seama intr-o chestiune despre care nu stie nimic. Lumea braconierilor de la Dunare e mult prea complexa pentru a putea fi macar creionata de cei care o cunosc in mod direct.
Vali ...ai perfecta dreptate... Sistemul...
Sa aplica noi restrictii pescarilor cu permis ...dar braconierii fara scrupule isi fac de cap in continuare ...
Cel mai distructiv e pescuitul electric ...care distruge TOT. ..de la icre la reproducatori.
Uite raspunsul unui distribuitor de astfel de aparate !!! :) Tupeu Obraznic !! Nu e pleonasm !!! :-X
,,De braconat, cine braconeaza, se braconeaza cu plase, cu substante chimice, cu aparate electrice homemade, deci cine vrea sa braconeze...BRACONEAZA!!!
CU deosebit respect si consideratie,acelsi, Tudor
Ar trebui interzisa in primul rand detinerea, fabricarea ,comercializare si folosirea tuturor astfel de ,,aparate ..de pescuit electric" !!! pe tot teritoriul Romaniei ...inclusiv balti, lacuri private. Interzis total ...fara portite... si gata.
http://www.infopescuitul.ro/aparate-pescuit-electric.html/comment-page-1 (http://www.infopescuitul.ro/aparate-pescuit-electric.html/comment-page-1)
http://www.tocmai.ro/samus-mp-725-20353528.html (http://www.tocmai.ro/samus-mp-725-20353528.html)
http://www.pescuitul.ro/ps/page.php/id/view_anunturi_detalii/ia/57089/i/13/of/null/var_anunturi/Samus-725-Mp-Original/bb/null/nm/null/cat/Accesorii/ (http://www.pescuitul.ro/ps/page.php/id/view_anunturi_detalii/ia/57089/i/13/of/null/var_anunturi/Samus-725-Mp-Original/bb/null/nm/null/cat/Accesorii/)
http://www.aaz.ro/detalii/634779/Vand-samus-725 (http://www.aaz.ro/detalii/634779/Vand-samus-725)
http://olx.ro/electronice-si-electrocasnice/mures-judet/q-vand-samus/ (http://olx.ro/electronice-si-electrocasnice/mures-judet/q-vand-samus/)
E plina tara de astfel de aparate de KKT aduse din Polonia si China ..care se vand pana si pe site-urile de pescuit sportiv.
Pe bratul Borcea se confisca bateriile. :)Politia de frontiera !!! :) Un lucru bine venit !!! Pai daca are un motor de 4-5 cai si autorizatie de pescuit industrial ..la ce draqu-i trebuie ditamai bateria de tractor !!! Aaa ...asculta manele ...si aparatul ala ,,samus " e de fapt amplificatorul...sau are o coaja de lemn ..si se duce dupa vreascuri in balta ...si bateria e pentru muzica...bla..bla,
Ce vedem pe sticla ...pesti imensi ...prinsi la momeli ,,minune" sunt basme. Sa fiu sincer ..un crap de ,,balta privata" mai mare de 2 kg nu e comestibil...E numai grasime ...gelatina si chimicale.
Am cumparat din hala de peste de la Obor un crap ,,de Dunare" de 3 kg. L-am facut la cuptor ..umplut cu legume..ciuperci, orez. Nu l-am putut manca. Mirosea a canalizare. Pentru copil am luat un salau. L-am aruncat . Plin de viermi sarma . Salau de Dunare...
Pe Dunare NU mai e peste ...Mai urca morunas , platica ...Curenteaza nemernicii astia tot. Nici guvizii ..care nu te lasau sa prinzi nimic nu mai pun botu'...
in ultimul timp au fost destule voci care au spus stop braconajului si mai mult de atat atunci cand au intalnit pe ape electricieni au pus mana pe telefon si au sunat la politie!
in acelasi timp lucrurile vor evolua pentru ca nu avem de ales si UE ne va forta sa o facem (pescuit normal) si atunci e mai bine sa nu mai ai martori pe ape!
'Electricienii de apa'ar trebui trasi in teapa ca pe vremea lui Tepes.Am vazut si eu pe bratul Sf Gheorghe.Spun ca branconeaza ca sa traiasca.Jur ca daca aveam putere i-i trageam in teapa.
Legile sunt prea blande in Romania,sau nu se aplica corect.
Fa tu asta pe Dunare in Germania,si sa te prinda politia.
Am gasit tratatul de pescuit de care amintea Intersect:
E interesanta, asa ca o lucrare despre pescuit scrisa pe la 1938.
Daca mai aveti pe acasa lucrari de acest gen, hai sa le postam.
http://we.tl/cqvotOeSqU (http://we.tl/cqvotOeSqU)
Profitand de vremea prielnica si de alti factori discutati mai sus ,pescarii de stiuca au reusit capturi remarcabile.S-au prins doua de 7 si una de 8kg pe un lac de pe bistrita.Nu mai spun de astea de 2-3kg,care au fost destule.Eu n-am avut nici timp nici chef sa ma duc,in schimb am mai ''tunat'' niste lansete ....da asta-i alta poveste
http://www.rapitorimania.ro/articole/recomandari/12-reguli-de-etica-in-pescuit-ial-bratescu-voinesti-1938-10095 (http://www.rapitorimania.ro/articole/recomandari/12-reguli-de-etica-in-pescuit-ial-bratescu-voinesti-1938-10095)
Pregatiri, pregatiri
Bilele articulate ce gramaje au? Ai idee unde gasesc astfel de bile cu greutati intre 30- 80 gr?
da cine da la lopeti sa te tina pe loc pana provoci atacul? :-\
Citat din: iulian_cioclin din Februarie 13, 2015, 10:03:02 PM
Bilele articulate ce gramaje au? Ai idee unde gasesc astfel de bile cu greutati intre 30- 80 gr?
Da o cautare pe net cu "greutati montura fudo"
Citat din: bradutzu din Februarie 13, 2015, 10:54:39 PM
da cine da la lopeti sa te tina pe loc pana provoci atacul? :-\.
Anul trecut nu am avut nevoie de vaslas ;). Am motor silentios si comanda la maner, e simplu. ;)
Da de ce trebuie sa stai neaparat pe loc?
Pai bilele articulate merg in general la pescuit pe verticalla si uneori dk dai de peste ar trebui sa stai deasupra pana provoci atacul
Citat din: bradutzu din Februarie 14, 2015, 10:46:52 AM
Pai bilele articulate merg in general la pescuit pe verticalla si uneori dk dai de peste ar trebui sa stai deasupra pana provoci atacul
Ai tu impresia ca pestele sta pe loc. E in miscare in masa apei. Chiar daca tu stai la punct fix cu ajutorul ramelor sau motorului, momeala sau jigul dispare rapid din conul sonarului, respectiv de sub barca.
Sau ai sa vezi cand te deplasezi odata cu apa, curentul Dunarii are viteze diferite in verticalul coloanei de apa.
Deci totul e relativ, filmele de pe net si realitatea de pe Dunare nu prea se potrivesc.
Top 10!!!
http://www.rapitorimania.ro/articole/international/top-10-cele-mai-mari-stiuci-prinse-in-europa-10104 (http://www.rapitorimania.ro/articole/international/top-10-cele-mai-mari-stiuci-prinse-in-europa-10104)
Era prea frumos ca sa stau in casa.
Unde ai fost? Pe la Siret? Apa cam tulburica si calie ? Da si tu niste detalii , ne tii asa pe uscat. :D
la confluenta Siretului cu Dunarea si dupa aia si la priza vreo 30 min!
am avut ceva ce nu sunt sigur dk a fost peste sau vreo creanga la vreo 2 m de mal ca s-a dezgatat repede!
interesant este ca am vazut 2 platicute cat degetul prinse la viermisor!
Apa destul de tulburica si de rece!
eu personal mi-am luat o doza maxima de energie!
PS
fata de anul trecut a aparut o duna de aluviuni in care se scufunda jigul si se incarca de mizerie si ingreuna considerabil pescuitul!
https://m.youtube.com/watch?v=EXwVQ_CZq0o
http://www.anpa.ro/acte-normative/ (http://www.anpa.ro/acte-normative/)
gata e publicata aprobata avem legea prohibitiei pe 2015, se poate citi mai sus pe ANPA.
Din păcate, nimic nou!
Ciobani sunt și la ei,dar au autorități eficiente.
Ciobanul a fost amendat cu 1000 usd și 2 ani interzis pe orice baltă.
http://www.fishhound.com/videos/misc/angler-kills-tosses-musky-no-reason-hd (http://www.fishhound.com/videos/misc/angler-kills-tosses-musky-no-reason-hd)
Citat din: Intersect din Martie 12, 2015, 12:46:24 PM
Ciobani sunt și la ei,dar au autorități eficiente.
Ciobanul a fost amendat cu 1000 usd și 2 ani interzis pe orice baltă.
http://www.fishhound.com/videos/misc/angler-kills-tosses-musky-no-reason-hd (http://www.fishhound.com/videos/misc/angler-kills-tosses-musky-no-reason-hd)
Cea mai joasa speta , as fi inteles daca pastra pestele dar sa-l omori asa, ca e facut sa fie rapitor de la mama natura.
Mai idiot decat toti plasarii cu permise de pescuit stiintific.
Nu sunt decat vreo 100 de autorizatii eliberate la Galati. >:(
Citat din: ziuamarinei din Martie 12, 2015, 08:05:55 PM
Cea mai joasa speta , as fi inteles daca pastra pestele dar sa-l omori asa, ca e facut sa fie rapitor de la mama natura.
Mai idiot decat toti plasarii cu permise de pescuit stiintific.
Nu sunt decat vreo 100 de autorizatii eliberate la Galati. >:(
Îl știu și eu pe unul,savant din ăsta, folosește permisul când apare prohibiția la scrumbie,Nea Marcel Pisicanul ultima speță îl deranja o măsea doctorul spune bagă antibiotice apoi vi la mine sa ți-o fac.Da ce mă Bogdane sunt prost,nu pot amesteca antibioticele cu rachiu,am vb cu dascălu de la biserică și mi-a spus sa bag tămâie în abces.Un an a durat,până ce Mea Marcele? Până mi-au căzut toți dinții, așa că nu mai mânca dreacu semințe în fața mea ca nu mai pot de pofta ;D.
Savanții ăștia.
am vazut multe pe apa dar asta este peste chiar incredibila!
Anii de glorie când m-am angajat în PBN după un voiaj la Chiciu. Ce multe mai am nici nu îți vine sa crezi eu în timpul facultății sa fac și eu ceva sa încep de undeva.
Lăsând deoparte Chiciu acolo povestim altă dată, ajung la Galați în port pe macaraua plutitoare Dobrinesti 2.
Macaraua având propulsie când m am prezentat la post credeau ca sunt ofițer de punte,ghinion,mașină nene,ei lasă că este bine coborâm pe macara.
Se făcea schimbul de tură munceam 15/15 acum tura care pleca îl injura pe un altul ca și-a lăsat geanta în autobuz.
În geanta avea alcool în port alcoolul era prohibit,moșul de la Luncavita nu spunea nimic(amintiți-vă prima oară când am ajuns la bord)în timpul ăsta vine șeful mecanic.
Facem cunoștință se ceartă un pic cu javrele bătrâne apoi îl întreabă pe moș, ce ai bre de taci?
Moșul începe ca a luat convenția și la intrare în port ia pus pe toți sa coboare sa posteze apoi sa urce înapoi în autobuz după bariera.
Da și care este problema?Păi să auzit ca sau uitat în genți, Da și?Pai aveam vreo 5 kile de vin un cocos ;D și restul de mâncare.
Șeful mecanic zice ei dă-le dracu ca o sa găsim mâncare, moșul tot supărat, ei dar acum ce a.
DoRinele nu pot sa o las.
De ce?
Am dinții în ea!!!!
Atât, nu am mai putut hemoragie de râs cred ca am făcut pe mine.
În fine geanta sa recuperat fără cocos și fără vin ;D
iar am înnebunit de râs.
Scuze pentru eventualele greșeli gramaticale dar scriu pe telefon plus ca râd singur când îmi amintesc toate tâmpeniile
Dar dintii ;D?
Cu dintisor am trecut prin multe fiind 2 marinari unul de la pisica și altul de la Luncavita făceau 7/8.Asa ca eram șapte zile la bord cu Nea Marcel pescuiam în draci când rămâneam seara dădeam barca la apa(aveam o barcă de aluminiu pe macara)și ieșeam la pescuit de regulă la lanseta.
Dar într-o anumită seară când impletisem toată ziua la o plasă pt napatca (ma învățase moșul,mi-am făcut și iglita din inox,aveam o groază de treabă) și Pisicanul bea,mi-a spus de ave plase de adâncime moruni......
Am ajuns la prostovol, deja era matol stai ca am unul sub pat.Îl scoate, ne uităm, logistică, ce face cum face.
Deodată vine ideea,Nu vrei sa vezi,ei cum naiba,haide.
Barca pe grui o lăsăm ne urcăm în barcă ;D trag un pic la rame ma opresc,eram ochi și urechi.
Încep sa am obiecții de ce nu îl legi de barcă, păi nu se desface cum trebuie.
Aoleu de ce îl bagi în gură? Păi se tine în dinți!
Păi și ai? ;D
Dute dracu,uită-te ;D
Îl aruncă nu ii iese era sa cadă.
Încerc sa îl conving sa nu mai încerce dar nu ma puteam abține din râs, ăsta se înfierbânta mai tare.
Ma trag lângă el,arunca, cade ;D, îl prind râdeam de mă pisam pe mine ăsta urla zicea nus ce dracu și se ducea spre lopeți.
Eu râdeam ma uit pe unde suntem sa îmi dau seama ce vrea sa facă eram în dreptul danei de combustibil.
Asta se agita în spatele meu,urla,ma potolesc, încerc sa deslușesc ce căuta.
În fine ma dumiresc își pierduse căciulă făcută din nus ce mortaciune.
Deja trecusem de Brazi eu când am auzit de ce se agita râdeam mai tare.
Convenim ca îl las pe tata fără o mortaciune sa nu mai fie supărat și sa ne întoarcem
:)) ;D ;D ;D ;D ;D ;D
cand veni vremea sa invat sa arunc prostovolul ... ;D ;D ;D , am invatai instantaneu . L-am apucat am bagat in gura si l-am aruncat ... de tot , si gata LESSON NR 1
;D ;D ;D ;D ;D ;D
Citat din: ionitzady din Martie 12, 2015, 09:18:58 PM
:)) ;D ;D ;D ;D ;D ;D
cand veni vremea sa invat sa arunc prostovolul ... ;D ;D ;D , am invatai instantaneu . L-am apucat am bagat in gura si l-am aruncat ... de tot , si gata LESSON NR 1
Doi profesori am avut care au incercat sa ma tenteze cu prostovolul. Cred ca din cauza zambetului lor nu am colaborat. Totul bine si frumos dar cand zambeau era vraiste, ;D ;D ;D.
Apropo de geanta pierduta /uitata in autobuz.
Prin '90 imi faceam de lucru cu niste stiuci prin Mila 23 , pe vremea cand Buhimexul era birt de sat cu preturi si vodca cinstita si cand motoarele outboard si barcile de fibra erau ciudatenii prin Delta. Eram sub aripa lui Nea Cici, pontonierul din Mila angajat al Navromului si responsabil cu toate pe langa ponton si cu mare grija fata de musafiri ca mine. La propriu eram sub aripa lui, drac bezmeuc venit in Delta cu un bilet agatat de gat si cu semnatura unui personaj de prin conducerea Navromului. In fiecare zi ne deplasam prin Delta cu o barca mare din lemn, gen lotca de nunta, propulsata de un vasnic TN intr-un cilindru care nu refuza nici un fel de combustibil sau amestec, eu interesat in mod evident de pescuit el de stolurile de rate si lisite de pe lacuri.
Responsabil in barca cu cartusiera si arma eram eu , doamne fereste sa le uit prin dormitorul pontonului sau sa nu fie pregatite in barca. Intr-una din zile plecam prin balta si predau cartusiera propietarului de drept pe motiv de curea uitata acasa, doua lansete si arma in barca, sfoaaaaaara lunga la motor si viteza .
Pe drum am vazut ca Nea Cicerone se cam caca pe el la propriu , nu stiu ce naiba mancase seara, dar era noasoala rau situatia. Opreste barca tusti pe un mal printe trestii dai bolboroseala si vine omul fericit si linistit. Pornim barca si pe primul lac observa un stol de rate, fetele cam neatente, Cici le inconjoara frumos cu barca asa parca dezinteresat de situatia lor, imi cere arma prinde echea la cescuta piciorului si dai cu mana pe la brau dupa cartuse. Scena era hilara arma franta intr-o mana el cu cealalta pe la brau, pantalonii cam liberi fluturau periculos eu atent la linia de tragere pe care o apreciam ca era periculos de aproape de urechea mea, ratele relaxate la maxim de parca intuiau penibilul situatiei. Intr-un final dandu-si seama de lipsa cartusierei cupleaza arma in speranta unor cartuse uitate pe teava si trage. Bineinteles se aud doua sunete metalice , cuiele percuteaza in gol si na asta e, incepe sa ma boscorodeasca, ca nu am grija ca nu stiu ce, ca de nu am luat cartusiera de la ponton, ca de ce.....
" Bre Nea Cici stai bre oliaca, cartusiera era la alde matele zic da unde naiba ai lasat-o?"
Atunci se lumineaza la fata si zice cu spreranta in voce: Sper ca nu m-am cacat pe ea. Ziua nu s-a sfarsit ce dracu inca era dimineata hai sa ne intorcem si sa recuperam munitia. Bun si facut ajungem la locul nasterii, Nea Cici coboara din barca ia arma si prin trestii, ca vezi draga doamne vazuse nu stiu ce urme si carari de animale, in fine de-ale lui. Dupa vreo cinspe minute apare imbujorat din stuf cu cartusiera pe umar si zic hai ca gata ne-am intrat in normal si mergem.
Da de unde, ca un facut se repeta in douazeci de minute episodul de mai sus numai ca acum lipsea arma, nu avea unde sa bage cartusele. Lasase arma in locul cartusierei pe motiv de a doua nastere.
Ce sa va mai spun a fost una din zilele alea in care mai bine nu iesi din casa .....
Pe la pranz eram la ponton cu tot cu arma si cu cartusiera, cu noi si barca intreaga eu suduind ca nu apucasem sa pescuiesc deloc , Cicerone imbujorat de la emotia nasterii, cred eu, si grabit cu un mers ciudat, frant asa de pe la genunchi, pe ulitele satului.
Uite cum arata pe vremea aia malul Milei.
cumva, acu vreo 2 ore, m-am gandit ca tre sa vina vreunu cu o poveste de prin delta si n-o sa mai dorm la noapte!
asa imi trebuie dk am intrat pe forum la ora asta!
Citat din: bradutzu din Martie 12, 2015, 11:49:03 PM
cumva, acu vreo 2 ore, m-am gandit ca tre sa vina vreunu cu o poveste de prin delta si n-o sa mai dorm la noapte!
asa imi trebuie dk am intrat pe forum la ora asta!
Am fost provocat. Somn nu am nici eu.
Intra aici: http://www.panoramio.com/user/5530209?show=all (http://www.panoramio.com/user/5530209?show=all) , am mai urcat vreo 60 de poze de pe Cernovca si de prin Chici poate dormi mai bine la noapte. :D :D :D
Eu am iesit azi vreo patru ore, un singur bot la salau iar Dunarea e tulbure rau si creste tot creste.
Somn usor :D :D :D
salut
am 2 prieteni din Bucuresti care au ajuns in delta acum pe seara, de fapt pe intuneric!
Abia astept sa vedem ce fac :o
Sunt pe canalul Puiu - Rosu care s-a dragat, acum se trece din Puiu in Rosu, glisat: au mai distrus o bucatica de ecosistem!
frumoase poze!
maine ies si eu in zona scurta cu un prieten ca nu m-am invrednicit sa dau barca la apa!
Asteptam vesti Cristi, cred ca anul asta acolo am sa fac si eu o expeditie. Zona e marfa rau cand Chilia e tulbure. Da sa stii canalul Puiu era liber la circulatie ani de zile in urma, nu blocat de plauri. Eu zic ca e bine venita actiunea de deschidere a lui.
vesti de la Dunare!
azi la spinning, un somn de 173 cm
Citat din: bradutzu din Martie 14, 2015, 10:58:47 PM
vesti de la Dunare!
azi la spinning, un somn de 173 cm
Iaca aici s-au intilnit dorinta vointa somnul si cu bucuria , felicitari si fir intins si in celelalte partide!
Da bine Cristi :) :)
Ma asteptam la ceva mai mult Cristinel ,tata :o ;D BV.ma baiatule !!! Ai spart gheata pe anul asta ,si nu cu securea ci cu dinamita!!!
Spune-ne cum s-a petrecut ....de la lanseu pana l-ai vazut in barca !!
Ma da cam pare mic :) ,sau esti tu inalt :D
Pe viitor am sa pun pe altcineva sa tina pestele in poza sa para si eu mai mari ca la cei 2m ai mei.........
Cristii adu-l pe la mine sa nu fie bonlav , ca pare cam palid , nu de alta dar sa nu-ti fie rau
Si mie imi pare cam galben ... Cu vreo 10 ani in urma am mancat unul de 10 kg in 3 insi ...cu mamaliga si mujdei ...si l-am udat cu bere vin alb palinca si iar bere...Mama ce rau mi-a fost ... ::) ...pe bune...Nu mancati !!!! ca va ingalbeniti !!! :D :D :D!!!
pai da mai Ady , daca nu mai avem noi grija de noi intre noi ... , atunci degeaba ne mai '' iubim '' pe forumul asta
Felicitari Bradutzu pentru captura !!! sper ca e in tigaie acum ! :) Eu iar n-am prins nimic. Am gasit o barja in fundul curtii si n-am putut iesi ... :o ::) ;D ;D ;D
nici arunca cu lanseta ;) ;D ::) ...Astia de la Navrom Galati ...au lasat-o si-au plecat.
\ O sa-i ridic stergatoarele .?!> Lasand gluma la o parte ..e ditamai barja, neagra, ancorata si nesemnalizata. nu are nici o luminita.
Am luminat-o aseara cu lanterna ( bate 500M) ..Nu am vazut nimic...un pic de ceata o face invizibila .
Revenind la pescuit... Deci iar n-am prins nimic...dar m-am dus in piata la Obor... Peste cacalau...Am luat un avat de 2 kg la 10 lei kg...Trage la portofel !!! ;D Acum e in cuptor.
Deci se pare ca ar mai fi peste pe Dunare... ;D
Scrumbia era 22...
Multumesc baieti.
un vis pe care nu am indraznit macar sa il visez devenit realitate: somn la spinning de 236 cm prins de Cristi si Larry
Citat din: bradutzu din Martie 23, 2015, 01:25:36 PM
un vis pe care nu am indraznit macar sa il visez devenit realitate: somn la spinning de 236 cm prins de Cristi si Larry
Bine , man !
La mai multi si mai mari ;)
Cred ca avea vreo 80-90 kg. Prins pe cicada?
Nici n-am curaj sa comentez :o!!!!!!!!!!!!
Si eu vara inot in Dunare... Deja ma gandesc ...ca monstruletul ala nu e singur pe Dunare...O avea si el parinti..bunici !!! ::) ::) :o ?
Grija mare cu inotatul! Mai ales daca inoti fara slipi...
Citat din: dany din Martie 23, 2015, 02:28:13 PM
Nici n-am curaj sa comentez :o!!!!!!!!!!!!
la cicada! ;)
Citat din: Fritz din Martie 23, 2015, 03:39:27 PM
Si eu vara inot in Dunare... Deja ma gandesc ...ca monstruletul ala nu e singur pe Dunare...O avea si el parinti..bunici !!! ::) ::) :o ?
daca somnii de dunare din zona ta devin obraznici, da si tu un telefon si venim sa ii certam ;D
L-ai gasit in bucatarie....cam pe ce adancime?L-ai dibuit cu sonarul?Ce fir ai pe lanseta?Ce....?..ce...?....cum....?Suntem neplutiti frate!!!!!
Gata , ma echipez si plec la peste... ;D
sa te duci la pescuit este cea mai buna strategie!
Somnii au atacat la suprafata: 0 - 4 m pe o apa de 20 m
Salutari!
Dany, echipeaza-te ca si noi avem somnalai pe barajele noastre. In decembrie am avut o aventura cu unul de 241 cm
Asta l-ai luat pe sascut,la baraj.Ai fost vazut si pozat chiar.. ;)
M-ati spart fratilor! Saptamana trecuta 173 de cm la Galati! Ce-ai facut Cristi, i-ai dat cu Bradutul pe la mustati? Si acu' asta, auzi tu, 236 cm!!!?!!!
Bai frate, sambata ma duc la Chitila la sabioara si daca nu prind mananc toti viermusii si ma spanzur cu linia de 0,08!!! Imi imprumuta si mie cineva un sapun?
Pai te duci la sabioare dupa care te spanzuri :o. Cum vine asta?
Pai sa ma spanzur inainte? Daca se rupe firul, cu ce mai pescuiesc pe urma sabioare? O sa le aliniez pe toate si tot trec de cei 236 cm, doar asa, sa va fac in ciuda!!! ;)
Ieri am fost in Tulcea si se spune ca a inceput crapul pe la Mila si Crisan. Am mai vazut si 2 barci pleand la pescuit in balta ceea ce ma duce cu gandul ca zvonul poate fi adevarat. Stie cineva ceva mai mult - poate confirma acest zvon?
pentru ca am cam ramas in urma cu capturile va postez azi ultimele 2 capturi: 190 cm respectiv 152 cm
Am avut un martie extraordinar care ne-a adus in echipa (eu si cu partenerul meu de pescuit) 10 pesti de vis
Felicitari Bradutu!...e clar. Bradutu e tata lor.
Smechereste rade somnul tau. Asta cred ca a stat cam mult pe langa reactoarele de la Cernavoda.
Salut. Cristi si eu am cere la Domnu profesor care a fost acceptata asa ca la anu eu trec la aparatu de fotografiat,am inteles ca asa se procedeaza.
Avea o cicatrice urata. Probabil lovit de vreo barca sau atacat de răpitori când era mai mic. Părea ca ii lipseste o bucata de maxilar
Citat din: dflorin din Aprilie 06, 2015, 10:05:53 PM
Felicitari Bradutu!...e clar. Bradutu e tata lor.
Crede-mă ca sunt multi mai buni ca mine
Eu sunt încă invatacel
Citat din: momaul din Aprilie 06, 2015, 10:17:42 PM
Salut. Cristi si eu am cere la Domnu profesor care a fost acceptata asa ca la anu eu trec la aparatu de fotografiat,am inteles ca asa se procedeaza.
Trezit
Mai întâi se trece la invatat, pe urma la munca.
Faci provizii de gheata ca dupa câteva mii de aruncari cu lanseta de spinning la somn iti vine sa iti bagi mana la congelator dar trece dupa câteva partide.
Dupa asta ai câteva rateuri ca nu stiu sa dai contra cum trebuie si abia dupa aia te gandesti sa iti faca cineva poze ca oricum tu nu esti in stare sa faci poze ca dupa primul somn scos tremuri ca varga
Salut. Cristi n-ai inteles eu ziceam ca primul an am inteles ca trbuie sa te ocupi cu fotografiatul celor care prind ca sa vezi cum sta traba si abia anul urmator pui mana pe lanseta de spining
Cum povestea Bradutu si anume ca a lansat de o mie de ori pina i-a amortit mina, eu cred ca are o mulineta cu baie de ulei, cu radiator de racire si cu reviziile la zi.... Inca odata...bravo!
Ce lanseta ai folosit cu ce mulineta si cu ce fir?
Observi ca e o singura intrebare! ::)
Unicat Dream Fish II de 3 m, Ryobi Applause de 8000, Berkley Whiplash de 65 lb, inaintas de 0.8 Kevlar
Salutari!
Ms. Bradutule
Urmeaza 2 luni de balti private mai mult sau mai putin imputite[scuza-ti termenul].catch&release la unele pt. crap,caras ,eventual vre-un ten sau in cel mai rau caz,rosioara,si raci.
Anul trecut am ''pupat'' si eliberat de mi s-a urat....s-a vedea anul asta
probabil voi merge de vreo 2 ori la balti cand nu voi mai rezista!
in rest, plimbare pe Dunare cu sonarul, si "vanat" locurile pentru "dupa prohibitie"!
urmeaza cea mai grea perioada pentru un pescar!
AMR 20 zile. ;) Offff
Stati linistiti pe la noi nimeni nu se leaga de tine daca dai la undita sau lanseta,stiu veti spune dar constiinta ta de pescar bla bla bla fratilor nenorocitii dau la curent si in prohibitie iar eu sa ma distrez un pic oare nu se cade?
Nu prea , frontiera e pe apa 24/24. E primul an cand nu am vazut toane in prohibitie. Cel putin in zona nostra, la Galati sat. :D
Dar mai e putin.
Pe Borcea numai PF-ul si guvidul mai misca. Dar guvid ca degetul mic...,,protejat" !!! ::)
Din păcate eu am văzut plase trase pe toată bucata Zimnicea Giurgiu de 1 mai .....și politia era pe acolo....
Pescuitul comercial la scrumbie a fost deschis pana pe 2 mai . Deci de 1 mai erau in legalitate.
c) pe sectorul de Dunăre şi braţele sale, de la Vadul Oii, km 238, până la Gura Timocului, km 845,6, pe o durată de 30 de zile, în perioada 2 mai-31 mai inclusiv;
+ e) în sezonul de pescuit la scrumbie capturile accidentale de ciprinide asiatice (sânger, novac, cosaş) se pot reţine în vederea valorificării...
din
http://www.info-delta.ro/blog/ (http://www.info-delta.ro/blog/)ordinul-307-din-2015-ordinul-privind-prohibitia-pescuitului-in-2015/
Cine vrea sa-si incerce norocul la scrumbie poate pescui fara probleme de la Gura Timocului in sus. Scrumbia este programata genetic sa urce numai pana acolo.
De la Gura Timocului pana la Portile de Fier2 sunt 16 km...intradevar .
La scrumbie a fost deschis pentru pescuit comercial...Cu plase.
Pentru pescarii amatori ...e inchis.
2008 la butuci
https://youtu.be/RxDWKAFRfxY
Ahhh... imi vine sa-mi las toate treburile si sa o tai. Dunarea si delta mereu au ceva aparte.
Somnul de pe final cred ca a facut partida memorabila.
Mult a fost putin a ramas din prohibitia 2015!
Nu ajung pe Chilia decat vineri 29 Mai.
Rugaminte mare pentru cei care se duc la deschidere: sa dea niste informatii!
Nu locuri, dar cum e apa, la ce momeli si nade a mers mai bine, in ce tip de locatii, d'astea generale!
Multumesc anticipat si fire intinse!
Salut Alex ,
Ne auzim la telefon .
Eu ajung in zona pe 27 .
Zi faina ,
Marius
Citat din: tiganusmc din Mai 22, 2015, 11:14:13 AM
Salut Alex ,
Ne auzim la telefon .
Eu ajung in zona pe 27 .
Zi faina ,
Marius
Norocosilor. Sa ne dati de veste ce si cum pe la Chilia. Pe unde va opriti Cernovca sau mai aval dupa Periprava?
Apa la noi la Galati e buna de pescuif cota stabila deci si la vale ar trebui sa aveti apa buna.
Salutare,
Eu nu cred ca ajung asa departe . Am bugetul de benzina limitat , asadar , raman in zona O Tataru - Chilia
Voi " transmite " live , daca imi permite providerul .
Marius
Salutare !
Ajung si eu prin zona pe 31 , poate ne gasim pe acolo. dau un tel cand ma intorc din grecia sambata seara.
Fir intins !
Salutare ,
Din pacate, noi iesim pe 31 .
Poate ajungi dimineata .
Vacanta placuta !
Gata am biroul pregatit :D ;)
Fain birou. Cicadele sunt de 60 gr? De unde ai facut rost de ele?
Cred ca numai noi tinem cont de prohibitie.Ce am vazut la Sfantu si pe drumul de intoarcere....
Pescarii profesionisti laudandu-se ca pescuiesc mai bine in ~Paradis~ decat pe dunare la scrumbie...
Parca avem si unul de-al nostru care zice ca a intrat crap de diferite kile...asa ca lasa bre ca merge asa...
Dragos sau Bradutzu eu cred ca pe 27 fug spre scurta,cred ca stau peste noapte ca mi-a priit experienta trecuta.
Haide sa ne combinam sa fim gramada,stiu ca nu iti place din prisma intamplarilor trecute dar totusi....
Citat din: Intersect din Mai 24, 2015, 08:07:38 PM
Cred ca numai noi tinem cont de prohibitie.Ce am vazut la Sfantu si pe drumul de intoarcere....
Pescarii profesionisti laudandu-se ca pescuiesc mai bine in ~Paradis~ decat pe dunare la scrumbie...
Parca avem si unul de-al nostru care zice ca a intrat crap de diferite kile...asa ca lasa bre ca merge asa...
Dragos sau Bradutzu eu cred ca pe 27 fug spre scurta,cred ca stau peste noapte ca mi-a priit experienta trecuta.
Haide sa ne combinam sa fim gramada,stiu ca nu iti place din prisma intamplarilor trecute dar totusi....
Nici nu incape discutie, deschiderea in Insula, daca se aliniaza astrele plec de joi dar cel mai sigur vineri. Ne gasim in zona.
Cu siguranta ne gasim in zona. In principiu cred k voi ramane si eu peste noapte dar tre sa imi cumpar cort ca cel vechi S-a facut praf. Din pacate s-a amanat proiectul barcii cu cort😞
Ne organizam la tel.
A venit si momentul primei iesiri dupa prohibitie. Ca de obicei vantul a batut ca nebunul, am ajuns joi pe niste valuri monstroase in insula de la varsarea Prutului. Echipa a fost super: eu cu finul Adrian din dotare si proaspetii colegi @Pava si @Ocatvian. Din pacate pescuitul a lasat de dorit apa fiind in crestere si sa tulburat pana duminica, dar vremea a fost buna spritul rece, compania super placuta si finu ca de obicei s-a intrecut pe el la ceaune. Cateva poze asa de rasucit cutitul in rana pentru cei care nu au iesit. ;)
;D
;)
;)
;)
Frumoasa iesire la insula , lipsa capturilor a fost compensata de mancarea la ceaun si natura salbateca . :D Bravo lui Adi pentru talentul de bucatar si ziuamarinei pentru trusa completa de bucatarie si organizare .
Din partea mea nu e vorba de rasucit cutitul in rana, din contra, ma bucur pentru voi. In weekend si noi ne-am dat cu barca pe Dunare, undeva in judetul Constanta, si stiu cat de placute sunt aceste iesiri la inceput de sezon.
Saptamana trecuta m-am intalnit si eu cu Octav la Cotu Pisicii, si m-a dat si cu Motocraftu' ca un gentleman ce este :). Merge bine jucaria, si chiar ne-am gandit sa facem pe viitor un "tete a tete" cu 4,30-ul de fibra al lui Cristi, si poate si cu Laguna 430 a lui Dan. Nu de competitie, ci asa de distractie.
Cand vad pozele din insula, imi aduc aminte de vremurile de acum 21-22 de ani, cand dadeam acolo toana la scrumbie. Trageam uneori cate o zi intreaga pentru 4-5 scrumbii, de care ne mai si usura cacanaru' de sef de la graniceri, fir-ar in bafta lui.
Eram odata stors de vlaga de la atata lopata, si ca prin vis am vazut o vela galbena care cobora incet in aval. Nu vreti sa stiti cum l-am injurat in gand pe velistul ala atunci, el a fost ala care mi-a rasucit cutitul in rana :D.
Salut.Multumiri de poze, mi-am mai alinat dorul de dunare.Din pacate nu pot sa ajung pana la sfirsitul lunii dar ma amagesc cu gandul ca oricum apa e foarte tulbure.
Uite aici captura !!! Guvizi de Dunare ...pe care i-am eliberat ...bineinteles. I-as fi mai retinut un pic ...pentru salau ...dar a trecut un prieten cu o lotca ...si un motoras Selva de 3.5 cai...L-am avut eu de auxiliar...
Ai scrumbie?
Da !!!
Da-o-ncoa' si ia tu berile astea !!! ;D
Am aruncat si guvizii , si coropisnitele ... 5 scrumbii sanatoase !!! Deci ..scrumbia trage la bere !! Rece sa fie ! ;D
Guvizii aia sunt niste ticalosi, halesc ramele carasilor ca disperatii :)
Frumoase poze Dragos, sambata doar am fost fugari prin zona, poate saptamina asta , pe final o sa reusim sa inauguram cortul care tocmai a sosit astazi prin curierat! Fir intins si vremuri bune!
@radasous ...asa e. S-au inmultit ...mananca icrele si puietul ...si culmea !!! sunt protejati !!! :o .
Rama o mananca din prima. Eu i-am luat la buchet de viermi.
Citat din: tiganusmc din Mai 22, 2015, 03:37:47 PM
Salutare,
Eu nu cred ca ajung asa departe . Am bugetul de benzina limitat , asadar , raman in zona O Tataru - Chilia
Voi " transmite " live , daca imi permite providerul .
Marius
Citat din: Gabytzu din Mai 22, 2015, 03:45:40 PM
Salutare !
Ajung si eu prin zona pe 31 , poate ne gasim pe acolo. dau un tel cand ma intorc din grecia sambata seara.
Fir intins !
Da ce sa intamplat pe Chilia oare?
Duminica trecuta la Giurgiu :)
Salut,
Pe Chilia apa a fost spre tulburica, a crescut usor si a batut vantul cu putere vineri si sambata dimineata.
Am fost in zona concesionata, caci ne-am gandit sa ne adapostim de vantul din NE pe Cernovca. Dupa ce a stat vantul si ne-au vizitat baietii de la concesiune -care ne-au atras atentia ca nu suntem in regula (pe granita) ne-am mutat pe Chilia.
Rezultate 8 prezentari la crap 3 capturi cel mai mare 5.5 kg (trec pe scule mai grele, gata!), 3 somotei -la lipitoare si 3 carasi, de vineri pana luni dimineata.
Altfel liniste, canatat cucul, ciripit de pasarele... berici, spritane, excelent!
Fire intinse!
Citat din: ziuamarinei din Iunie 02, 2015, 10:33:37 PM
;)
salutare,
poati sa ma ajuti cu ceva informatii si poze legate de biminitopul de pe barca? vreau si eu sa fac pentru barcuta mea de 3,3 m un biminitop-cort de barca.
multumesc,
Mircea.
Citat din: ziuamarinei din Iunie 04, 2015, 05:35:11 PM
Da ce sa intamplat pe Chilia oare?
Salut Dragos ,
Am vrut sa scriu miercuri , insa nu am putut accesa site-ul .
A fost o iesire placuta , insa nu din punct de vedere al pescuitului , Din cauza vantului a trebuit sa ne mutam de la Tatanir pana la Chilia , in cautarea unei zonei mai ferite , insa fara succes .
Sambata am reusit, intr-un final , sa iesim la clonc dar capturile au fost mici .In prima poza vedeti un mustacios cum ataca linia de jos ...
In rest , palinca , bere ... voie buna ;)
Citat din: bbl81 din Iunie 05, 2015, 12:49:39 PM
salutare,
poati sa ma ajuti cu ceva informatii si poze legate de biminitopul de pe barca? vreau si eu sa fac pentru barcuta mea de 3,3 m un biminitop-cort de barca.
multumesc,
Mircea.
Cum sa nu ajutam un coleg. Spune mai precis ce te intereseaza in legatura cu bimini si/sau daca vrei deschide tu te rog un topic nou (daca nu e unul deja deschis) si am sa postez acolo acolo tot ce vrei sa afli in legatura cu confectionarea lui. Cateva poze de inspiratie gasesti pe topicul "cum se naste o barca".
Citat din: tiganusmc din Iunie 05, 2015, 01:21:38 PM
Salut Dragos ,
Am vrut sa scriu miercuri , insa nu am putut accesa site-ul .
A fost o iesire placuta , insa nu din punct de vedere al pescuitului , Din cauza vantului a trebuit sa ne mutam de la Tatanir pana la Chilia , in cautarea unei zonei mai ferite , insa fara succes .
Sambata am reusit, intr-un final , sa iesim la clonc dar capturile au fost mici .In prima poza vedeti un mustacios cum ataca linia de jos ...
In rest , palinca , bere ... voie buna ;)
Citat din: Alex1958 din Iunie 05, 2015, 09:24:09 AM
Pe Chilia apa a fost spre tulburica, a crescut usor si a batut vantul cu putere vineri si sambata dimineata.
Am fost in zona concesionata, caci ne-am gandit sa ne adapostim de vantul din NE pe Cernovca. Dupa ce a stat vantul si ne-au vizitat baietii de la concesiune -care ne-au atras atentia ca nu suntem in regula (pe granita) ne-am mutat pe Chilia.
Rezultate 8 prezentari la crap 3 capturi cel mai mare 5.5 kg (trec pe scule mai grele, gata!), 3 somotei -la lipitoare si 3 carasi, de vineri pana luni dimineata.
Altfel liniste, canatat cucul, ciripit de pasarele... berici, spritane, excelent!
Fire intinse!
Salut Alex si Marius ,
Ce sa mai zic pescuit pe Chilia din prima, asa dupa prohibitie, asta a fost premeditata. Chiar si cu capturi putine a fost frumos din ce povestiti, nici nu are cum altfel sa fie in Delta.
Vantul a batut si la Galati, cred ca am eu o vraja ceva un blestem ceva, ca de cate ori plec pe apa bate vantul ca turbatul. Trebuie sa caut un smoc de par pubian de virgina sa ma afum sa-mi treaca de deochi, doar asa cred ca scap de vant si furtuna cand ies cu barca. Plus ca pe langa vant am avut si cresteri de 20 cm pe zi (la apa ma refer :D).
Cat despre scule mai grele pe crap nu as recomanda, eu personal prefer si recomand cat mai multa finete. Cand nu aveam trasaturi pe Cernovca bagam o singura lanseta de match cu fir de 0.18 carlig mic pe monturi cu plumb culisant si apareau trasaturile si pesti. Asa am scos crapi de 10 si 12 kg. plus ca drilul era ceva de vis. Bineinteles ca la un moment dat a cedat lanseta, dar au fost mai multe experimente care m-au convins ca finetea castiga. Momentan ca si lansete pentru crap folosesc exclusiv niste feedere fara care nu concep sa pescuiesc la crap chiar si in cea mai mare aglomerare de butuci, copaci sau ce mai e prin apa.
Poate reusim sa ne gasim prin Delta anul acesta.
Apropo taxa cat mai e tot 50 ron /zi , cine a venit pe zona Florin sau Inox?
Citat din: ziuamarinei din Iunie 05, 2015, 02:26:09 PM
Cum sa nu ajutam un coleg. Spune mai precis ce te intereseaza in legatura cu bimini si/sau daca vrei deschide tu te rog un topic nou (daca nu e unul deja deschis) si am sa postez acolo acolo tot ce vrei sa afli in legatura cu confectionarea lui. Cateva poze de inspiratie gasesti pe topicul "cum se naste o barca".
am comentat pe 'confectionare biminitop', creat de 'mustatza'. cred ca ii ok sa postezi acolo poze si idei.
multumesc.
Salut Dragos si celorlalti pescari!
Am mers si eu pe fineturi.... Dar am avut vreo doua plecari, ca sa zic asa, foarte voluntare, pe care nu le-am putut controla. Stie chitra de crap fiecare buturuga din apa si, odata intepat, se duce ca racheta intr-acolo.
E palpitant dar si cam frustrant.... toata saptamana m-am gaindit la drilurile alea.
Voi merge pe compromis. Imi iau tamburi de rezerva cu nailon mai subtire si daca vad ca nu su nu ... schimb la loc!
Sper sa pot pleca de joi si sa stam pana duminica.
Fire intinse!
Citat din: Alex1958 din Iunie 08, 2015, 08:19:10 AM
Salut Dragos si celorlalti pescari!
Am mers si eu pe fineturi.... Dar am avut vreo doua plecari, ca sa zic asa, foarte voluntare, pe care nu le-am putut controla. Stie chitra de crap fiecare buturuga din apa si, odata intepat, se duce ca racheta intr-acolo.
E palpitant dar si cam frustrant.... toata saptamana m-am gaindit la drilurile alea.
Voi merge pe compromis. Imi iau tamburi de rezerva cu nailon mai subtire si daca vad ca nu su nu ... schimb la loc!
Sper sa pot pleca de joi si sa stam pana duminica.
Fire intinse!
Asa e stie tot ce e prin apa. Mergi in paralel cu doua echipamente si mai hard si pe finete, poti face in timp diferenta. Crapul salbatic de Dunare cred ca ofera cele mai palpitante drilluri. La Galati apa a inceput sa se limpezeasca. Sa vad weekendul asta unde si la ce o sa dau , cotele sunt cam mari pt crap.
Fire intinse.
Si in intervalul in care am fost eu (29 Mai- 1 Iunie) a crescut apa la Tulcea 34 de cm.
Nu s-a simtit chiar asa rau in jos pe Chilia. Apa se mai distribuie pe brate, in lacuri, pe canale si cresterile nu mai au acelas impact. La Sulina in acelas interval apa a crescut numai 10 cm. Important e sa nu fie tulbure.
Imi dau seama ca la Galati variatiile se resimt mai dur.
Cred ca toata cresterea din ultima vreme se datoreaza manevrelor de la Portile de Fier. La Orsova a scazut lacul cu 3.3 m incepand dupa 25 mai. Parca se joaca cu nervii nostrii!
Acum incepe sa scada la deal, tin pumnii stransi sa nu vina Prutul si/sau Siretul tulburi in intervalul urmator.
Necazul este ca odata ajunsi acolo (dupa ce arzi un rezervor de benzina), daca vine tulbure nu prea mai ai ce face....
Fire intinse!
eu am vrut sa plec la Orsova da m-a sunat lumea,./.. nu am unde baga barca in apa. de la mal, sunt zeci de metri de namol uscat pana ajungi la luciul apei.
Prima zi dupa prohibitie.Ploua baban cu tunete si fulgere.Astept sa ploua si-n amonte de bacau[ma refer la bazinul siretului].O sa fie bine pt. pescuitul somnului...Acuma cand scriu,ma uit pe geam si nu cred ca ploaia v-a tine mult ,cel putin aici la bacau .Naspa. S-a racorit...
salut Dany,
nu te mai plange, cei care se pot plange cu adevarat sunt cei cu dunarea de sus, in amonte de portile de fier. Cica a mai scazut Dunarea cu inca 3 m pe langa ce 2,5 initial. :'(
Salut ,
Ce se intampla in zona portilor nu-i deloc bine .
Uitati aici un articol http://m.adevarul.ro/locale/turnu-severin/conflict-precedent-hidrocentrala-portile-fier-i-sarbii-romanii-nu-mai-inteleg-imparta-energia-ei-uzineaza-haotic-scazut-cota-dunare-1_5575f86ccfbe376e35121318/index.html (http://m.adevarul.ro/locale/turnu-severin/conflict-precedent-hidrocentrala-portile-fier-i-sarbii-romanii-nu-mai-inteleg-imparta-energia-ei-uzineaza-haotic-scazut-cota-dunare-1_5575f86ccfbe376e35121318/index.html)
Mi-e teama ca pescuitul va fi compromis anul acesta .
este un dezastru ecologic pe clisura dunari !
Cine stie mai multe despre aceasta situatie , sa ne povesteasca si noua ...
nivelul apei a scazut foarte mult pe alocuri ,lacurile au secat, viteza apei a crescut foarte mult, abia mai gasesti loc unde sa lansezi barca la apa, asta am vazut intre moldova noua- bazias
Toată Dunărea de la calarasi in sus scade cu puternic. In câteva zile la Giurgiu a scăzut cu cca 2m
Am fost la o pescuiala de 24 de ore pe siret,in amonte de Bacau ,locuri salbatice,greu accesibile,cioate maluri abrupte...Fain ce mai...Am reusit sa prind un somotel de 15 cm la ditamai rama neagra ,dar vestea cea mare este ca am avut un drill scurt, din pacate ,cu cea mai mare captura a vietii,sau ma rog ar fi putut fi...Imaginati-va ca abia am reusit sa scot lanseta din suportul facut din fier beton de 14 ,cu inele sudate ,infipt bine in malul siretului.Noroc de frana un pic slabita caci aveam sanse sa-mi rupa lanseta.Am scos lanseta cu chiu cu vai in timpul cand maria sa i-si lua fir.Am incercat sa-l tin un pic sa nu se duca inspre cioate dar firul a cedat.Prea repede s-a intamplat totul si am ajuns la concluzia ca firul s-a frecat de scoica sau cioata,sau piatra ,poate.NU TREBUIA SA CEDEZE !!!....nu atunci!!!!
Cer iertare pomelnicului amintit in urma ''DEZASTRULUI''!!!!!!!!!!
sfarsit ???
Citat din: dany din Iunie 14, 2015, 05:52:58 PM
Am fost la o pescuiala de 24 de ore pe siret,in amonte de Bacau ,locuri salbatice,greu accesibile,cioate maluri abrupte...Fain ce mai...Am reusit sa prind un somotel de 15 cm la ditamai rama neagra ,dar vestea cea mare este ca am avut un drill scurt, din pacate ,cu cea mai mare captura a vietii,sau ma rog ar fi putut fi...Imaginati-va ca abia am reusit sa scot lanseta din suportul facut din fier beton de 14 ,cu inele sudate ,infipt bine in malul siretului.Noroc de frana un pic slabita caci aveam sanse sa-mi rupa lanseta.Am scos lanseta cu chiu cu vai in timpul cand maria sa i-si lua fir.Am incercat sa-l tin un pic sa nu se duca inspre cioate dar firul a cedat.Prea repede s-a intamplat totul si am ajuns la concluzia ca firul s-a frecat de scoica sau cioata,sau piatra ,poate.NU TREBUIA SA CEDEZE !!!....nu atunci!!!!
Cer iertare pomelnicului amintit in urma ''DEZASTRULUI''!!!!!!!!!!
sfarsit ???
Dany ,uneori unele intamplari la pescuit ne arata cine e seful ,mai ales in mijlocul veri cand el are ce-a mai mare forta.Si cele mai putine sanse le avem cand pescuim de pe mal,situatia nu se schimba nici cand pescuim din barca ,daca nu tinem cont unde sa ne ancoram ,tinand cont'ca el are obiceiul sa plece la adanc.Cand ne ancoram si tinem cont'si de aspectul asta trecem cu bine peste prima jumatate de minut ,care e ce-a mai periculoasa.
Monstrii iti dau tarcoale Dany. Dupa numaratoarea mea, ar fi al doilea. Pe primul l-ai ratat aici http://forum.capcompas.ro/index.php/topic,1041.msg16723.html#msg16723 (http://forum.capcompas.ro/index.php/topic,1041.msg16723.html#msg16723)!!! ;)
Eu l am cam basicat pe canalul de" apa calda "crap de 5,5kg, de trei de patru. Am ciugulit ceva pana acu
Cibylica draga.Chestia aia a fost cu totul altceva...Mi-am adus aminte si cred ca nu ma-nsel,nu mai revad acum postarile ,dar am mai avut un drill baban,dar cu o patura din pacate, tot pe siret...Atunci totul s-a terminat bine caci am vazut patura in mincioc :o.Oare acum a fost o plapuma sau o pilota!!!!Asta ca sa ramanem la articole de ''dormitor'' ;D ;D ;D.
Una peste alta,revenind cu picioarele pe pamant,ceea ce-ti doresc si tie ciby draga,pot sa spun ca momentele alea nu le voi uita curand si le voi pastra ca amintiri placute in sertarul ''pescuit''.Asta e pescuitul adevarat ,in care cel mai bun castiga.Acum e 1-0 pt. el.Am sa revin la locul cu pricina cat de curand si cu o mai buna pregatire sper sa-nving.Oricum el e acolo si asteapta.E pregatit.Are multe avantaje caci e pe terenul lui,dar s-ar putea sa aiba o surpriza!!!
Si chiar daca nu se mai prezinta la apel tot ramai cu iesirea si cu bucuria statului in natura.
Pun pariu ca daca ai fi avut in dotare "monstrul" din linkul postat mai sus, ar fi tras la alte lansete, nu la cea pregatita special pentru el! "C'asa e'n tenis!", pardon, la pescuit! ;D
Salut pescari si barcagii!
Am fost din nou pe Chilia. Din pacate, de data asta n-a mai fost asa de palpitant. 4 driluri in 2 zile jumate cu doi ciortani in minciog si ceva somotei. Dunarea a scazut la Tulcea 33 de cm si cred ca s-a aplicat principiul "apa scade, peste (nu mai) cade!". O plecare spectaculoasa de somn pe lanseta solida si fir textil care n-a putut fi oprita.
La Portile de Fier a crescut apa intr-o saptamana cu aproape 4 m, dar articolul la care m-a trimis Marius explica situatia. Poate da Dumnezeu (caci in oameni slaba speranta!) si se reglementeaza situatia.
In rest, liniste si consens plus berica si spritulet rece, mai putin duminica dimineata cand au avut ukrainienii ceva exercitiu si au circulat niste salupe mari- valuri tata! - si elicoptere pe la Kilia lor.
Fire intinse!
Salut baieti. Am venit duminica de pe Sfantu. In 6 zile si 6 oameni nu s-a prins decat somn ( dar destul ... ) - cel mai mare de 12 kg si un singur ciortan. Apa destul de mare si tulbure. In rest sprituri si voie buna cat incape. Am pescuit numai din barci de la 54 pana la Erenciuc si Ivancea.
Informatie importanta si recenta : PG - permis de granita - OBLIGATORIU - indiferent de zona in care mergeti la pescuit , pe brate sau in delta , lacuri.
PG-ul este gratuit , se obtine dupa ce luati permisul de pescuit. Impreuna cu permisul de pescuit si copie CI mergeti la Politia de Frontiera - la intrarea in Tulcea pe dreapta - si se elibereaza pe loc.
Informatia vine de unde trebuie , va garantez.
Fire intinse !
Citat din: dany din Iunie 14, 2015, 05:52:58 PM
Am fost la o pescuiala de 24 de ore pe siret,in amonte de Bacau ,locuri salbatice,greu accesibile,cioate maluri abrupte...Fain ce mai...Am reusit sa prind un somotel de 15 cm la ditamai rama neagra ,dar vestea cea mare este ca am avut un drill scurt, din pacate ,cu cea mai mare captura a vietii,sau ma rog ar fi putut fi...Imaginati-va ca abia am reusit sa scot lanseta din suportul facut din fier beton de 14 ,cu inele sudate ,infipt bine in malul siretului.Noroc de frana un pic slabita caci aveam sanse sa-mi rupa lanseta.Am scos lanseta cu chiu cu vai in timpul cand maria sa i-si lua fir.Am incercat sa-l tin un pic sa nu se duca inspre cioate dar firul a cedat.Prea repede s-a intamplat totul si am ajuns la concluzia ca firul s-a frecat de scoica sau cioata,sau piatra ,poate.NU TREBUIA SA CEDEZE !!!....nu atunci!!!!
Cer iertare pomelnicului amintit in urma ''DEZASTRULUI''!!!!!!!!!!
sfarsit ???
Dany draga,
anul trecut am avut un dril de 1 ora si 15 min in care nu am recuperat nici macar un metru de fir in conditiile in care eram in barca
m-am pregatit si la urmatoarele intalniri am iesit invingator.....................in majoritatea drilurilor de anul asta caam mai avut si vreo 2 rupturi anul asta ;).
dk te tii de treaba si esti perseverent vei avea si poze frumoase, cu siguranta!
ce inaintas ai folosit?
Am facut o greseala si am intrerupt firul textil de 0,32 de pe mulineta si am pus un forfac de rahat legat cu agrafa si vartej,solide ce-i drept dar ce folos ca a cedat forfacul.De regula eu dau la somn cu firul de-antregul.Nod la carlig si atat.Trebuie sa fiu mai atent la alegerea forfacului,acum am pus ceva ''no-name''
La somn trebuie folosit fir special rezistent la dintii somnului. Il gasesti la role de 15-20 m. Textilul normal, folosit ptr linie este taiat de somnul mare instantaneu.
Dk urmaresti pesti de peste 1,7 m, nu prea ai ce cauta cu inaintas mai subtire de 0,7 si de fapt eu nu am gasit mai subtire.
Spor la cumparaturi :D
Stiti daca pot cumpara boabe de porumb uscate de la Chilia Veche sau de la Crisan ,vreun magazin ?
Salut!
In vara gaseam porumb la Sulina in piata la pret foarte bun. Sa ma oftic ca eu il carasem de la Bucuresti.
In ultima vreme am folosit porumb fermentat.
Fire intinse!
Citat din: Alex1958 din Iunie 19, 2015, 08:08:42 AM
Salut!
In vara gaseam porumb la Sulina in piata la pret foarte bun. Sa ma oftic ca eu il carasem de la Bucuresti.
In ultima vreme am folosit porumb fermentat.
Fire intinse!
Am luat si eu din Sulina ,pe o strada mai in spate e un tip cu magazin general ,vinde si cereale ,acolo am gasit porumb anul trecut cu 0,6 ron/kg si la Tulcea era 1 ron/kg ,dar acuma sper ,poate gasesc mai in zona centrala a deltei ,sa te duci dupa porumb pana la Sulina si sa urci inapoi pana la canalul Caraorman ,e cam mult de mers.
Am vorbit la Crisan ,a adus porumb la un magazin in partea de jos a satului.
STIE CINEVA DACA MERGE PESTELE IN ZONA ORSOVA-CAZANE?
in 20-21 iunie a mers doar somn la coropisnita !
ok,
multumesc.
ieri am prins si eu primii somni la clonc!
am avut dimineata mai multe ratari reusind sa intep unul de vreo 250 g iar dupa amiaza am mai prins inca 5 din care cel mai mare 116 cm.
Citat din: bradutzu din Iunie 25, 2015, 09:35:01 PM
ieri am prins si eu primii somni la clonc!
am avut dimineata mai multe ratari reusind sa intep unul de vreo 250 g iar dupa amiaza am mai prins inca 5 din care cel mai mare 116 cm.
pai si poze? sa ne clatim ochii si noi astia care muncim in loc sa pescuim.
Stai linistit ca nu-si strica Bradutzu imaginea pentru un somn de 116!!! ;)
Daca vrei poze, il gasesti cateva pagini mai in urma acompaniat de un mustacios cu prestanta! :P
un somn de 132 cm prinns la clonc
Citat din: bradutzu din Iulie 18, 2015, 12:36:43 PM
un somn de 132 cm prinns la clonc
Numa bun de rondele tavalite in malai amestecat cu faina sare si piper macinat.
Felicitari, in ce zona, tot scurta?
Multumesc
In scurta l-am luat dar merge extrem de slab. In 6 iesiri abia un peste.
cred ca si-a gasit somnul NASUL la Galati ;)
Unul, dar frumusel!
Citat din: ionitzady din Iulie 18, 2015, 06:29:00 PM
cred ca si-a gasit somnul NASUL la Galati ;)
Sa nu exageram......
Sunt încă invatacel........... Sunt pescari mult mai buni ca mine in Galati
Modestie la un pescar......Hmmmmmmm.....rar,foarte rar!
Felicitari!
Și eu încerc sa învăț de ceva timp cu cloncul dar deocamdată reușesc doar sa mă racoresc (stropesc) nici poveste de sunetul dorit!Insistam...insistam!
Azi dupa 6 ore de spinning si 4 ore de clonc au iesit la iveala 2 somotei pe la 700 grame
haha, Bradutzule..cred ca te-am intrecut :) la stationar, dupa 3 nopti si zile de pescuit. a tras 30 de minute, am prins 2 pisicuti.
am luat și eu un motan,dar la vobler!locația Ogradena,pe clisura Dunării::)))
Frumos.
La vobler a muscat?
La mai mare!
bravos Liviule, asa mai vi de undeva.
Ne arati si noua vobleru?
Acum ceva timp,povesteam cu tipa ce reprezinta tubertini in romania si spunea ca are voblere la care somnul nu-i rezista.Urma sa-mi iau si eu dar intre timp am uitat....Sunt de la tubertini?
Vin si eu cu poze din utimile iesiri care s-au incheiat cu un towing scurt (asa de vreo 4 ore >:() , strapi la limita decentei dar destul de numerosi, cativa ciortanei intre 2 si 4 kg asa ca de inceput de sezon. Am reusit in ultimele saptamani sa aloc destul de mult timp pescuitului si am atacat Canalul Macin, Chiciul si zonele lui din aval si bineinteles Ostrovul varsare Prut. Toate iesirile au fost super atat a companiei, vremii, capturi ok, plus o perdea de apa racoroasa si revigoranta oferita de un remorcher in probe de la Damen :D bineventa pe canicula din ultimile zile. A se observa floarea soarelui crescuta dintr-o samanta adusa de apa care a gasit intr-o crapatura din capul de mol loc de incoltit. In toamna iesim la treierat ;D ;D.
Fire intinse si c@c@t in traista.
PS: Toti salaii sacrificati si o stiuca erau infestati cu viermele sarma. Cred ca si somnul are aceeasi problema, daca cineva a gasit paraziti poate sa ne dea de veste.
Au, am uitat barca a primit si ea o sirena tip air raid , compas , proiector si lumini navigatie un panou nou de comanda. Ce sa mai zic tuning curat. ;)
PS cred ca am inceput sa uit ca babele:
Aviz amatorilor, aval Cotul Pisicii pescarii se afla in Rezervatia Biosferei DD si sunt necesare permise de pescuit emise de ARBDD , inspectorii umbla insotiti de jandarmi si fac controlul actelor si a marimii capturilor, nr de lansete. Intram in normal, e bine zic. Nu?
Salut.Dragos,zine si noua despre viermele sirma,unde sa-l cautam cat de periculos este eu personal nu am auzit de el pana acum.
cel putin salaul este infestat TOT. nu prea cred ca mai gasiti exemplare care sa nu fie infestate de viermele de sarma. daca este gatit pestele, nu este periculos viermele.
Viermele sarma il gasesti in mai toate speciile de pesti rapitori si in cele pasnice (mai rar la ultimii), pozitionat in interiorul cavitatii toracice. Cand spinteci pestele, cauta cu atentie printre intestine, un vierme gros de 0,4 - 0,8 mm, cu lungimea intre 4 si 7 cm, de culoare rosu - maroniu. Ii mai gasesti intre pielea din interiorul cavitatii si coaste, sub forma unor "banuti" cu diametrul de 4-5 mm, in care respectivul vierme sta incolacit sub forma de spirala. Tot la fel stau si pe sub pielea pestelui, la exterior.
La sararea pestelui sau la congelare, acesti viermi incearca sa paraseasca acei "banuti" si la pregatirea de consum, ii vei gasi prin cavitatea toracica, cu toate ca tu stii ca l-ai verificat "la sange" si n-a mai scapat niciunul.
Cazurile de imbolnavire la om, sunt destul de rare (eu unul n-am intalnit personal un astfel de caz) si daca ne gandim cat peste infestat se consuma in Delta Dunarii, fara a vedea pe la stiri macar un caz de astfel de imbolnavire, ne dam seama ca nu trebuie sa ne facem griji prea mari din cauza asta. Eventual, sa gatim mai bine pestele si sa-l verificam temeinic inainte.
Pentru mine, singurul inconvenient legat de acest aspect, este scarba viscerala produsa de intalnirea cu acest "extraterestru" in farfuria cu mancarea preferata de peste! Barrr!
S-a mai vorbit de asta: http://forum.capcompas.ro/index.php?topic=867.0 (http://forum.capcompas.ro/index.php?topic=867.0)
Citat din: momaul din Iulie 21, 2015, 07:41:36 AM
Salut.Dragos,zine si noua despre viermele sirma,unde sa-l cautam cat de periculos este eu personal nu am auzit de el pana acum.
Salut,
ce sa va mai zic, ca saptamana trecuta am facut si eu cunostinta cu el. Ciby a dat un raspuns destul de cuprinzator. Poze cu viermii daca vrei data viitoare setez aparatul pe macro si am sa fac, da sa spuneti daca va e scarba ca nu am sa le postez.
Sunt convins ca la o precongelare si preparare corespunzatoare mor parazitii. Am mancat cred, vreo cateva sute fara sa stiu, ;D, salaul si bibanul sunt in topul preferintelor mele culinare.
Poate ati mai vazut-o, mesajul e tare. ;D
multumesc ziuamarinei pentru poza de desktop. :)))))))))))
Eu ca sa evit ce i s-a intamplat tipului astuia ,inainte de a ma casatori i-am zis regulile mele:
-niciodata sa nu zica ''NU''cand vreau sa ma duc la peste
-niciodata sa nu comenteze ca avem altceva de facut
-niciodata sa nu vrea sa mearga cu mine si cu baietii la pescuit[eventual si ei cu sotiile]
etc.....
Totul a tinut 15 ani.....dupa aia am divortat.....
A fost una din cauze,as minti daca as zice ca a fost singura ......[la cauze ma refer!]
Salut. la mine a fost altfel.in urma cu aprox 20 ani sotia a incercat sa puna lucrurile la punct si a zis sa mai termin cu pescuitul,cu barci cu motoare etc. Am raspuns,bine Mama e ok si asa ma cam plictisisem mai bine ma duc si eu cu baietii la o bere la un fotbal etc.Dupa cateva zile de plecat aproape in fiecare seara de acasa a inteles mesajul si a ziz ca mai bine e sa ma duc cand vreau la pescuit.De atunci nu am mai avut nici o discutie pe tema asta ba de vreo 15 ani merge si ea cel putin 1 data pe an cateva zile.
Hm, sotiile si pescuitul, cateodata se potrivesc alteori nu, dar sunt ale noastre si ne suporta asa cum suntem.
A mea consoarta a trecut prin cateva partide de pescuit pe Prut toamna tarziu spre iarna si i-am explicat ca nu se trosnesc lemnele pe mal ca deranjam pestele si a inghetat saraca de frig am adus-o lemn acasa. In alta partida, deplasandu-ma spre locul de pescuit cu masina prin niste sleauri sapate de un tractor am cazut intr-un sant, bineinteles pe partea ei, s-a lasat cu cap spart in stalpul de rezistenta al usii.
Nu mai vorbesc de tantari, serpi, broaste sau cate un soricel gasit chiar in bagajul ei de mana pe care jur ca nu l-am pus eu. Degeaba am incercat sa-i explic ca nu ei ne invadeaza ci noi suntem in mediul lor. A trecut cu brio si prin cateva partide in Delta dar mai asa de relaxare, a fost pescuit relaxant nu hardcore asa de barbati.
Cu patru cinci ani in urma ne dadeam pe la Vadu pe mare cu un RIB nervos, adrenalina pura valuri, soare, frumos ce sa zic. Vine Pol de Frontiera cu o barca confiscata de braconieri la remorca, ne controleaza la acte, totul in regula dar nevasta-mea mai mult serios decat in gluma ii intreaba: Da pe asta mica nu o confiscati ca poate se linistete si barbata-miu ca numai cu inima in gat am stat trei zile. Politistii sau uitat unul la altul, eu la Cristina si am izbucnit in ras. Remarca lor a fost ca oricum ne-au urmarit tot timpul escapadele in viteza pe mare dar au fost intelegatori.
Acum vreo doi sau trei ani era sa ne rasturnam cu un Lotus a fost ceva de vis si a jurat ca numai vrea. Acum doua saptamani eram la salau si ma suna ca vrea la plaja cu barca. Mi-am facut cruce in cerul gurii, ma duc la un mal unde era acces cu masina am preluat sotia din dotare si dau sa plec in viteza catre locul de pescuit, avem ciocane in jiguri la fiecare lanseu, dar stai stai ca zici ca aveam ANR-ul cu tot cu TN-ul in barca, ca unde sunt vestele, am baut sau nu, ca de ce conduc in picioare, ca stia de cand a plecat de acasa ca se hazardeaza, ca sa merg in ralantiu, ooooffffff.
Dar cu toate astea niciodata nu a comentat cu cheltuielile aferente pescuitului. S-a trezit acasa cu trei barci si trei motoare asa fara veste sau apropouri din parte mea. Cand mi-au speriat motorul de pe barca si am vandut Lotusul a doua zi a zis ca gata ma linistesc dar cand m-a vazut cu schite, machete si alte tampenii de ale noastre a zis ca sunt pierdut iremediabil.
Cea mai dura faza prin care a trecut a fost cand dupa o partida de cinci zile pe Valciu ajung in fata blocului deschid garajul cu gandul sa parchez barca si bagajele, cand ce sa vezi un amic care era si vecin cu mine incarca bagaje in masina cu destinatia Delta. Ce era sa fac sa-l las sa plece singur? NUUUUU , mai ales ca nu apucasem sa bag nimic in garaj. Fuguta sus, un tricou curat, o explicatie scurta cu motivul "Nu pot draga sa las omul asa sa plece aiurea, ca nu se descurca". Pana sa se dezmeticeasca eram deja la bac.
Intr-un an am ajuns sa fac vreo noua partide pe Cernovca, intre 4 si 7 zile, chiar odata ma trezesc cu telefon pe la 7 seara ca ce fac de nu mai vin la masa, mai intarzii ai treaba?. Da zic intarzii vreo cinci zile ca sunt la Chilia.
Dar ce sa faca, i-am explicat si eu ca si-a asumat un risc cand sa luat cu mine.
A dar era sa uit mai iesim si la pasaj toamna sau la iepuri si mistret iarna ca am si prieteni vanatori, mai mult i-am facut creierii praf intr-o toamna cand ne antrenam cu niste chematori de rata. Sa vedeti ce de macaituri erau prin casa.
Mai sunt si altele dar altadat'.
Ce îmi place când încep sa se depene amintiri......Băgați mare!
(http://i61.tinypic.com/rmnvpi.jpg)
(http://i58.tinypic.com/141rbn.jpg)
Ieri am facut o partida scurta de clonc la mine pe Siret. A fost o partida plina de adrenalina, am avut inca un dril de vreo 20 sec de am crezut ca sar din barca. Pana la urma a iesit frumuselul asta.
Bravo Iuliane ! Fire intinse in continuare si multa sanatate.
Frumos peste. Bravo
A fost cred una din cele mai calduroase zile in care am pescuit. La recomandarea celor de pe media am stat hidratat tot timpul :D. Pot sa ma laud ca am cel mai mare pahar de cocktail.
Reteta care ne-a tinut in viata: rom alb superior, sirop de zmeura, lamaie, menta, gheata multa si sifon rece rece. Asa am reusit sa trecem prin pojar.
In rest ciortanei si relaxare maxima.
Citat din: bbl81 din Iulie 20, 2015, 04:10:20 PM
bravos Liviule, asa mai vi de undeva.
tura următoare aduci un miel,când vii pe insulă!!!!::)))ai uitat că mă cheamă Iulian??ești dator cu un miel,eu aduc vinul,și așa facem insula Golu să fie iar voioasă!!
dada, scuzele betzivanului. Pai zaibarelul nu ii rau, asa ca un berbecut om gasi noi pe undeva. Da si purcelusii de Golu merg la protap cu zaibarelul. :P
Va salut,
O informatie poate buna: Tin legatura zilnic cu prietenul meu de la Sfantul Gheorghe si in ultimele zile s-a dat crapul bine de tot. Spre exemplu ieri 20 kg intre orele 09-13. Numai bucati de 3-5 kg. In schimb un alt prieten la Harsova vineri -sambata-duminica nici macar un tzac, cu lansetele la apa non stop!
Si cum nu ma pot abtine, azi am mai fugit la o partida de clonc.
Cu toate ca vremea se anunta cam nefavorabila, am riscat. Dupa nici 5 minute de cloncanit un frumusel de 176 isi face aparitia.
(http://i60.tinypic.com/jug4gh.jpg)
Nici nu am apucat sa ma dezmeticesc bine si iar eram in drill.
(http://i58.tinypic.com/2nlwl02.jpg)
Bucuria mea a durat o ora si jumate pana a inceput un vant puternic. Am iesit la mal in speranta ca se mai lasa. Neinspiratia mea a facaut ca am iesit pe celalt mal si nu pe cel cu masina.
Dupa vreo 3 ore de asteptat am hotarat sa traversez lacul pana la masina, am avut parte de o adrenalila mai ceva ca un drill, abia am ajuns la masina cu barca pe un sfert cu apa.
Una peste alta a fost o partida f scurta dar traita la intensitate maxima
Citat din: iulian_cioclin din Iulie 31, 2015, 12:19:49 AM
Si cum nu ma pot abtine, azi am mai fugit la o partida de clonc.
Cu toate ca vremea se anunta cam nefavorabila, am riscat. Dupa nici 5 minute de cloncanit un frumusel de 176 isi face aparitia.
(http://i60.tinypic.com/jug4gh.jpg)
Nici nu am apucat sa ma dezmeticesc bine si iar eram in drill.
(http://i58.tinypic.com/2nlwl02.jpg)
Bucuria mea a durat o ora si jumate pana a inceput un vant puternic. Am iesit la mal in speranta ca se mai lasa. Neinspiratia mea a facaut ca am iesit pe celalt mal si nu pe cel cu masina.
Dupa vreo 3 ore de asteptat am hotarat sa traversez lacul pana la masina, am avut parte de o adrenalila mai ceva ca un drill, abia am ajuns la masina cu barca pe un sfert cu apa.
Una peste alta a fost o partida f scurta dar traita la intensitate maxima
Iuliane fa tată o poza la cloncul ala ,vreau sa cumpar unu ,cum se numeste cloncu tau? Invatăne si pe noi cum dai ce ace folosesti si ce pui in ele.
Gand la gand ,nea Ioane!!!M-a spart asta cu pestoii lui prinsi pe siret!!!!
Adrenalina de care ai avut parte in momentul iesirii la mal pe vreme rea,nu se compara cu nimic,asa-i!!!!!!Cred ca am sa te sun.Sa ai temele facute!!!
Frumoase exemplare Iuliane, felicitari!
bv Iulian, la mai mare!!!
Cloncul este binecunoscutul Ebro 2 de la Tilo.. E mai nasol cu procurarea lui. Se da comanda in Germania si acum costa 40 e unul. Dar merge si cu cloncuri autohtone. S-a mai vb aici de el http://forum.capcompas.ro/index.php?topic=1155.15 (http://forum.capcompas.ro/index.php?topic=1155.15)
Eu folosesec banalele rame de ploaie de cele mai multe ori
bravo iuliane, esti artist!!! pacat ca nu te-am putut vedea in actiune la Scurta
Salut.Iulian vad ca tragi tare sa castigi concursul surpriza pus in joc de Zoran.Din partea mea toata stima si apropo si eu tot in ebro 2 am cea mai mare incredere desi am muulte altele inclusiv 2 Tarenzi.
Cand am fost pe chilia,erau doi intr-o barca pe partea ucrainei,ce urcau in amonte cu motorul si se lasau sa curga odata cu apa si dadeau la clonc....Ore -n sir fratica fara sa aiba o trasatura,sau cel putin n-am vazut noi,ca daca era ceva baban era imposibil sa nu-i bunghim[eram si cu binoclul pe ei].Eu m-am mirat de cel cu cloncul [dadea numai unul-cel ce conducea si barca].Cata rabdare avea,numai vorbesc de conditie fizica sa dai 5 ore continuu.Avea pauza 10 min cat urca cu motorul si dupa aia iar 20-25min.Cel de pe botul barcii cred ca se plictisise grozav,sau avea alta treaba,habar n-am....... care-i spilul la clonc!!!!In spatele lui era un mincioc cu care ar fi scos si un porc cu el,dar din pacate nu l-au miscat de acolo.Daca pute-ti, explicati-ne si noua muritorilor de rand care-i treaba cu cloncaiala?!Ce face unul,ce face celalat,cam cum arata montura si ce muschi trebuie sa-i lucram inainte de trebusoara asta????
Multumesc!!
Am citit azi cateva ore despre treaba cu ,cloncul ,cu putina pregateala se poate incropi un echipament ,gasesti pe net toata informatia ,poate voi incerca si eu ,e pacat ,ca ajung in zone unde e mult somn.
Nea Ioane, la mine in zona se pescuieste la clonc de cand se stiu pescarii pe Dunare. Stii care-i treaba cu echipamentul...? Cat mai simplu, nu lansete deosebite, nu mulinete de firma, multiplicatoare sau cine stie ce "scule". Pescarii locali folosesc un fir de relon impletit de 15-20 de metri, dar un fir tare care sa nu se incurce, la capatul firului un plumb fusiform de 180-200 de grame, si apoi un ochet facut din firul de relon, ochet de care agata forfacul de 50-60 cm facut din "leadcore" de 1mm cu un carlig mare(al carui numar nu stiu sa vi-l spun, dar are 5-6 cm). Am uitat sa mentionez ca firul principal e de 5-6 mm, practic o sfoara subtire insemnata de la carlig in sus din metru in metru pe lungime de 4-5 metri ca sa stie omu' la ce adancime tine carligul. Marea majoritate foloseste doar coropisnita pentru momeala, 2-3 in carlig, si cam asta e tot.
Partea urmatoare e indemanarea pescarului, locurile unde "cloncaneste"... ca de, nu batem aiurea pe oriunde. In general pe malul gropilor, pe langa praguri, nu pe intinsura. Si daca ai trasatura, chiar daca l-ai prins ori nu, mai intorci si mai bati zona inca odata, poate chiar si de 2 ori, pentru ca "el" e acolo si asteapta, nu-i un peste "vitezoman", e mai mult ca un politist roman care pandeste cu radaru'(scuzati comparatia).
Acum partea cu al doilea in barca, nu mereu se pleaca la clonc cate doi, dar e de preferat, pentru ca mai bate vantul, mai intri intr-ul anafor, cel de la vasle tre' sa tina barca constant, cu ciocul in vant sau pe un traseu anume astfel incat celalalt sa bata la clonc fara grija barcii.
Sper ca am lamurit cate ceva... si pot sa va spun ca pana acum un an nu eram pescar de clonc, dar dupa ce am iesit prima data la pescuit cu un pescar priceput, abia astept sa plec iar. Si am prins...MEREU. Macar 2-3 pesti, dar niciodata nu am "cloncanit" degeaba.
Si pentru ca mi-am adus aminte de o "zicala"....cica sunt 2 feluri de pescari! Cei traditionali care prind fara pregatiri deosebite si fara scule deosebite, si "pompaii", cei care pompeaza bani in industia sculelor de pescuit, a nazilor si a accesoriilor. Eei, si ca o completare, dupa ce am descoperit cloncul, am iesit din a doua categorie! Fire Intinse!
Catab,ai inceput bine si ai terminat cum ai terminat....Nu ca reprezint categoria de pescari din care tu tocmai ai iesit dar nu vad nimic rau in asta.Asa cum unii[cei mai multi]au lasat barcile de lemn cu rame si acum se dau in fibre de sticla sau aluminiu cu motorizari din ce in ce mai performante asa si ''unii'' dintre pescari prefera sa se bucure de ''noutatile''din domeniu....Povestea un unchi de-al meu ca-si facea fir de pescuit luand din coada calului firele cele mai lungi,de care lega o sarma ce-i dadea forma unui carlig,pluta o facea din ''ciocan''de porumb,etc....Stau sa ma gandesc si cred ca pt. un tambur de mulineta,fie si ea ''arges''sau ''delfin'' mi-ar trebui vreo40 de cai pe care sa-i las fara cozi[poate mai putin?!]
Iarta-ma Catab,dar tonul tau de la sfarsitul postarii tale ,m-a facut sa fiu ironic[cred ca ti-ai dat seama
Asa cum acum te interesezi de o barca de aluminiu,de un motor mai bun eventual,asa si altii vor sa se bucure de ceva.Cred ca ar trebui ca cineva sa-si ceara scuze!!!
Incep in cazul asta cu scuzele de rigoare, dar si cu observatia ca nu ar fi trebuit sa se simta nimeni ofensat nicicum, pentru ca nu e nici o ofensa. Plus de asta, greseala mea a fost ca am spus ca am iesit din a doua categorie si corect ar fi fost sa spun ca am intrat in prima... ;), neiesind din cea dea doua, dupa spusele nevestei.
Asa ca Nea Dany, in nici un caz nu am vrut sa aduc vreo atingere afacerii... Asa era bancul. Tot respectul!
Citat din: catab din August 01, 2015, 08:54:50 AM
Nea Ioane, la mine in zona se pescuieste la clonc de cand se stiu pescarii pe Dunare. Stii care-i treaba cu echipamentul...? Cat mai simplu, nu lansete deosebite, nu mulinete de firma, multiplicatoare sau cine stie ce "scule". Pescarii locali folosesc un fir de relon impletit de 15-20 de metri, dar un fir tare care sa nu se incurce, la capatul firului un plumb fusiform de 180-200 de grame, si apoi un ochet facut din firul de relon, ochet de care agata forfacul de 50-60 cm facut din "leadcore" de 1mm cu un carlig mare(al carui numar nu stiu sa vi-l spun, dar are 5-6 cm). Am uitat sa mentionez ca firul principal e de 5-6 mm, practic o sfoara subtire insemnata de la carlig in sus din metru in metru pe lungime de 4-5 metri ca sa stie omu' la ce adancime tine carligul. Marea majoritate foloseste doar coropisnita pentru momeala, 2-3 in carlig, si cam asta e tot.
Partea urmatoare e indemanarea pescarului, locurile unde "cloncaneste"... ca de, nu batem aiurea pe oriunde. In general pe malul gropilor, pe langa praguri, nu pe intinsura. Si daca ai trasatura, chiar daca l-ai prins ori nu, mai intorci si mai bati zona inca odata, poate chiar si de 2 ori, pentru ca "el" e acolo si asteapta, nu-i un peste "vitezoman", e mai mult ca un politist roman care pandeste cu radaru'(scuzati comparatia).
Acum partea cu al doilea in barca, nu mereu se pleaca la clonc cate doi, dar e de preferat, pentru ca mai bate vantul, mai intri intr-ul anafor, cel de la vasle tre' sa tina barca constant, cu ciocul in vant sau pe un traseu anume astfel incat celalalt sa bata la clonc fara grija barcii.
Sper ca am lamurit cate ceva... si pot sa va spun ca pana acum un an nu eram pescar de clonc, dar dupa ce am iesit prima data la pescuit cu un pescar priceput, abia astept sa plec iar. Si am prins...MEREU. Macar 2-3 pesti, dar niciodata nu am "cloncanit" degeaba.
Si pentru ca mi-am adus aminte de o "zicala"....cica sunt 2 feluri de pescari! Cei traditionali care prind fara pregatiri deosebite si fara scule deosebite, si "pompaii", cei care pompeaza bani in industia sculelor de pescuit, a nazilor si a accesoriilor. Eei, si ca o completare, dupa ce am descoperit cloncul, am iesit din a doua categorie! Fire Intinse!
Asa'e ,echipament cat mai simplu,dar vroiam sa te intreb de clonc,cloncul folosit de localnici e cumva Ebro 2 ,sau borcanul de iaurt.
Citat din: ionpescarul din August 02, 2015, 12:10:34 AM
Asa'e ,echipament cat mai simplu,dar vroiam sa te intreb de clonc,cloncul folosit de localnici e cumva Ebro 2 ,sau borcanul de iaurt.
Daca esti atent la cloncurile pescarilor, nu vezi 2 la fel. Si pescarii locali nu prea stau pe net asa ca putin probabil sa foloseasca vreunul cloncuri importate. Asta nu inseamna ca le stiu eu pe toate. Ce pot sa spun e ca am vazut prin partea locului doar cloncuri cu pastila dreapta, nu concava sau convexa.
Salut.Dupa parerea mea tocmai echipamentul face diferenta intre un pescar amator si unul comercial.Primul se duce la pescuit in primul rand pentru placerea unui drill pe cinste,al doilea doar ca sa prinda pestele.Am toata stima pentru cei care practica pescuitul ca si mijloc de trai,e o meserie tare grea si nesigura(nu vorbesc aici despre braconieri)dar pentru mine pescuitul la clonc cu sforasul nu are nici un farmec,dupa ce intepi parca ai scoate ancora di apa.
Nu prea stiu ce e ala ,,sforas'' dar pot sa te asigur la la clonc cu lanseta, la un peste trecut de 20 kg ai un dril de tremuri tot la finalul drilului.
Citat din: iulian_cioclin din August 02, 2015, 03:59:30 PM
Nu prea stiu ce e ala ,,sforas'' dar pot sa te asigur la la clonc cu lanseta, la un peste trecut de 20 kg ai un dril de tremuri tot la finalul drilului.
Cu sforașul cred ca se referă ,direct cu sfoara in mană.
Salut.Iulian,tocmai despre asta vorbeam si eu,cred ca asta este ce cauta un pescar sportiv,un drill pe cinste depre care poti sa povestesti peste ani.Stiu ce poate sa faca un somn de 10 kg dar dorinta mea cea mai mare e sa aflu cam ce poate unul de peste 50.Si da sforasul e denumirea uneltei cu care dau la clonc localnicii de pe malurile Dunarii si se compune din o sfoara groasa de citva mm diametru,cam de 30-50m,la capat o bucata de guta de mimim 1mm diametru lunga de cativa m plumb greu si un carlig mare.
Si doi proaspeti de dupa amiaza.😀😀😀
Voi stiti ce eveniment este in weekend. ????
Pe ape.
Scuze pt poze luni ca nu ma lasa providerul. Bagumi . 😈😈😬😬
Azi am avut parte de inca o partida reusita :D
(http://i61.tinypic.com/sx24ib.jpg)
(http://i58.tinypic.com/bil34j.jpg)
Citat din: ziuamarinei din August 13, 2015, 07:32:19 PM
Scuze pt poze luni ca nu ma lasa providerul. Bagumi . 😈😈😬😬
Asa cum v-am promis cateva poze dintr-un week-end prelungit, de joi pana duminica "Ostrov" a scris pe tricourile noastre. Am incercat sa postez ceva in timp real dar transmisia de date era ceva din vremea dial-up. Bineinteles am prins iar vant putenic de Est la plecare, vant care in Cotul Pisicii si pe malul drept al ostrovului a dus la crearea unor valuri cu care deja sunt obisnuit (am cel putin 15 iesiri consecutive anul acesta in care nu scap de vant, dar ce sa-i faci?).
Week-endul a fost prolific, pestii nu au fost sfiosi, bineinteles daca stii unde sa-i cauti :P :P :P.
Eu am ciocanit cativa crapi frumosi altii au ajuns direct in cioate, trasaturile fiind prezente in zonele in care sunt colonii de scoica Zebra, semn ca se hraneau.
Am gasit in sacii de pastrare numai cochilie de scoici macinate. Octav s-a dedicat somnului preferand sa cloncaneasca dimineata si seara cu un amic comun, cloncanit care s-a soldat cu vreo 15 bucati de somn. Am cateva poze din telefonul lui, cea mai interesanta fiind cea in care se ridica, in urma batailor, simultan pana la cinci exemplare de somn.
Concluzionand pescuitul a fost super, vremea in schimb ne-a rezevat cateva surprize. Vineri a fost o rupere de nori cu vant la rafala pana la 65 km/h combinat asa cu un inceput de grindina. In timpul furtunii am fost mutat cu barca, ancora grapand cel putin 50 de metri in amonte de locul unde pescuiam. Mi-am promis ca data viitoare cand vad semnele unei asemenea vremi sa trag la mal. 8).
Fenomene inexplicabile cu sloiuirile de gheata din sprit :D :D, gheata luand tot felul de forme .... :o :o :o, zici ca in barca se turna pornache de pe vremea RFG-ului "schnell Turboman, schnell uah afff plici " 8)
in rest rasaritul ca de fiecare data, iti da energie pentru toata ziua, iar in perioadele de canicula din zona pranzului, Octav ne prelua pe mine si Stefan din barci, aceste ramanad ancorate si cu lansetele lasate pe intepare automata ;D, barca lui luand rolul unui taxiu, destinatia finala fiind o plaja pe care apele scazute ale Dunarii au descoperit-o in capul Ostrovului.
La intoarcere am facut si un consum al barcii dupa ce am schimbat elica si am trecut de la pas de 13" la 15", rezultatul fiind un consum orar de 7,2 litri la 4200 rot/min cu o viteza medie de 34 km/h. Cred ca e un rezultat rezonabil.
A fost un preambul al expeditiei spre Periprava. ;D.
;)
:D :D
;D
:P :P
O fi pescuitul boala grea,dar fericiti mai erati in pozele alea,minune mare cortul si biminitopul de pe barca,a costat mult?
Da am remarcat si eu ce zambete aveam. Era hilar, barci in ancora, lansete pe pozitie fara nimeni la bord, si noi ne intrebam:
"Bai , ale cui e bai barcile ale frumoase?" :D
Citat din: ionpescarul din August 17, 2015, 08:40:15 PM
O fi pescuitul boala grea,dar fericiti mai erati in pozele alea,minune mare cortul si biminitopul de pe barca,a costat mult?
Nu mai stiu exact, grosso modo 250 €.
Pfuaiii, daca stiam puneam barca pe apa si va faceam o vizita, poate imi scapati si mie ceva din capturile voastre....
Citat din: gvincentiu din August 17, 2015, 09:47:32 PM
Pfuaiii, daca stiam puneam barca pe apa si va faceam o vizita, poate imi scapati si mie ceva din capturile voastre....
Somnii au fost toti eliberati, la fel vreo doi sau trei crapusteni, am trimis eu sambata dimineata vreo trei crapi acasa ca nu prea rezista pe caldura, asa ca daca veneai puteai sa zici ca suntem niste mincinosi. :D.
Nu ma intereseaza adevarul, mie imi plac povestile. Mai ales cand sunt spuse de oameni de isprava.
Felicitari Dragos,frumoase fotografii,nu am mai fost la garla de 3 saptamani si fotografiile tale ma indeamna sa las totul balta si sa fug la superba noastra Dunare.
Eu deja am inceput pregatirile, am o singura grija: sa nu strice ploile Dunarea. ;)
Salut,
Citesc ca va pregatiti de Periprava.
De sambata pana marti dimineta am dat la Obrizuri.
De data asta nu l-am gasit! Pe acelas loc acum 3 saptamani luam 6 bucati acum in a doua zi am avut doi ciortani restul nimic. Somotei la scoica putreda doar unul mai imbracat restul moace.
Apa avea peste 27 gd C si statea sa vina o furtuna-care s-a declansat marti dimineata cu 45 de minute de ploaie torentiala in Chilia- pe seama asta am pus rezultatele foarte slabe.
Fire intinse!
Citat din: Alex1958 din August 20, 2015, 02:13:56 PM
Salut,
Citesc ca va pregatiti de Periprava.
De sambata pana marti dimineta am dat la Obrizuri.
De data asta nu l-am gasit! Pe acelas loc acum 3 saptamani luam 6 bucati acum in a doua zi am avut doi ciortani restul nimic. Somotei la scoica putreda doar unul mai imbracat restul moace.
Apa avea peste 27 gd C si statea sa vina o furtuna-care s-a declansat marti dimineata cu 45 de minute de ploaie torentiala in Chilia- pe seama asta am pus rezultatele foarte slabe.
Fire intinse!
Salut Alex, merci de informatii sunt binevenite. Asa e cu pescuitul o enigma, Sunt o multime de factori care influenteaza pescuitul in mod pozitiv sau nu. Periprava o pastrez pentru a doua jumatate a lui Septembrie, astept sa-si termine lumea concediile si sa se racoreasca bine, nu ca ar fi foarte cald acum :D. Destinatia momentana este pe langa GalatiSat, dar a inceput Siretul si Prutul sa bage tulbureala dupa ploile din aceasta saptamana. Vom vedea, incercam toate locurile si secretele pe care le stim.
Fire intinse.
Mi-am doborat recordul la somn. Ieri luat la clonc. am si filmarea cu drilul intergrala, dupa ce editez putin filmarea o pun si aici.
(http://i59.tinypic.com/jpda1j.jpg)
Citat din: iulian_cioclin din Septembrie 01, 2015, 01:16:11 PM
Mi-am doborat recordul la somn. Ieri luat la clonc. am si filmarea cu drilul intergrala, dupa ce editez putin filmarea o pun si aici.
(http://i59.tinypic.com/jpda1j.jpg)
Iuliane ne-ai nenorocit de tot,ti-ai mai luat si camera !,le bagi direct pe Discovery.
Ba ,da hai ca pe Bradutu-l inteleg...sa zicem....E galatean, e crescut pe malul dunarii,bine de tot caci are aproape 2m...da' tu m-ai spart...Te gasesc eu pe siret odata si-odata!!!!!!!Eu am fost 3 nopti pe''corni''la stationar si n-am avut nici o intrare de somn...Am avut 4 intrari de crap,babane ce-i drept ,si nici unul dat afara,datorita scoicilor nene.Pragurile alea pline de scoica i-mi fac bucata.Poate -mi dati sfaturi cu un inaintas bun.
La mai mare -ti urez!!!...cu teama ce-i drept,caci in ritmul asta ai s-ajungi sa ne bati pe toti la --r
Si mai am o teama ,ca o sa te traga unul dupa el ...aici ''doamne fereste''
Felicitari!!!!!!
Dany, in zona corni e aproape imposibil de pescuit de pe mal, sunt f multe trunchiuri de copaci pline cu scoici. Am un prieten ce a adoptat o tehnica mai deosebita pt zona aia. Da cu pluta cu cocoloi de mamaliga (din barca) da contra dupa care lasa firul liber. Se duce in larg 20 m se ancoreaza si de acolo face drilul. Numa bucati sarite de 10 kg.
Somnii eu ii prind preponderent la clonc, la stationar intra numa mici.
Ms de urari
felicitari Iuliane
foarte frumos. astept si eu sa fac descgiderea la clonc cu un asemenea peste
weekendul trecut am dat si eu contra ca in stanca si atat............... :o
hai ca de acum incepe sezonul monstrilor!
;D
Citat din: bradutzu din Septembrie 02, 2015, 08:31:29 PM
felicitari Iuliane
foarte frumos. astept si eu sa fac descgiderea la clonc cu un asemenea peste
weekendul trecut am dat si eu contra ca in stanca si atat............... :o
hai ca de acum incepe sezonul monstrilor!
Salutare barcagii pescari!
Dezamagire mare dupa 3 1/2 zile pe Chilia -mai jos de Tatanir. Un singur ciortan si niste somotei anemici.
L-am vazut pe sonar, l-am nadit, a mai sarit - da' n-a poftit!
Toti cei pe care-i intrebam se jeluiau!
Jale mare, nu ma mai duc pana nu se raceste apa- avea 26-27 de grade.
Pe malul ukrainean am auzit intr-o noapte cel mai mare si persistent atac de somn auzit de mine vreodata- a batut din coada vreo 10 secunde. Il cautau si ei cu cloncul dar si la stationar, fara sa-l gaseasca.
Fire intinse!
Salut De joi pana duminica pe bratul macin la cotul baciului am facut cea mai frumoasa partida de pescuit la clonc.S-au ridicat in draci multi au muscat am avut si o dihanie care mi-a indreptat carligul a fost super.doi au ajuns acasa,3 mai mici care au fost raniti mai rau pe gratar iar restul inapoi in apa poate poate mai vin si alta data.
Citat din: Alex1958 din Septembrie 07, 2015, 03:26:34 PM
Salutare barcagii pescari!
Dezamagire mare dupa 3 1/2 zile pe Chilia -mai jos de Tatanir. Un singur ciortan si niste somotei anemici.
L-am vazut pe sonar, l-am nadit, a mai sarit - da' n-a poftit!
Toti cei pe care-i intrebam se jeluiau!
Jale mare, nu ma mai duc pana nu se raceste apa- avea 26-27 de grade.
Pe malul ukrainean am auzit intr-o noapte cel mai mare si persistent atac de somn auzit de mine vreodata- a batut din coada vreo 10 secunde. Il cautau si ei cu cloncul dar si la stationar, fara sa-l gaseasca.
Fire intinse!
Da jale e si pe la noi aval GalatiSat, cel putin saptamana trecuta toti erau incruntati si mosmondeau prin barci tuguind buzele a paguba ;D. Nu stiu ce e cu crapul, dimineata pe la prima geana de lumina ii vedeai in oglinda apei cum scoateau discret dorsala sau altii mai curiosi si curajosi sareau.
Am stat trei zile in barca, am rotit 3 locuri in permanenta nadite (locuri care mie mi-au dat peste cam tot timpul pe cote scazute) si nici o trasatura. Imi venea sa inghit lansetele cu tot cu monturi asa intinse cum erau. Am fost atent la toate detaliile care fac diferenta intre a prinde si nu , dar asta e.
Am zis ca trebuie o pauza si am trecut la spining unde iar surpriza, strapii si salaiii lipsa la apel, locurile tin stiuca acum frumoasa cei drept dar totusi. Am reusit sa scap cea mai mare stiuca vazuta pana acum de mine la Dunare ceva mult peste metru, ceafa lata asa cam cat piciorul. Am adus-o langa barca si cand sa iau minciogul a facut o lumanare de era sa raman fara lanseta.
Oricum vad ca rapitorul e singurul care mai raspunde si se prezinta la apel.
Alex ai pescuit cumva si la grupul ala mare de copaci scufundati din Ostrov mai aval de intrarea pe Tataru intre km60 si 61, sau numai aval de platforma de cereale?
Ceva info ai de la Cernovca sau aval Periprava?
Strang si eu vesti sa vad pe la sfarsitul lunii cam in ce directie o apuc.
Salut!
Am dat mai jos de siloz la o intersectie de canale (din Ukr.) Aia de la siloz sunt niste trogloditi. Arunca in apa de la iarba cosita, gunoaie, adidasi, sticle de pet pana la motorina din spalarea tancurilor. Nu mai stau niciodata acolo! Am vrut sa sun la 112 dar cand ma hotaram parca se potolea.
Si mai sus si mai jos de unde am stat eu au venit pescari din barca sa-l incerce la cioata, fara rezultate.
In jurul barcii, mai ales ca las lumina aprinsa noaptea se adunau obleti- am si facut o prajeala- si atacau avatii si salai de mai mare dragul. La mosmoande n-au poftit!
Am fost initial si pana la locul ala de la Ostrovul Tatarului de care zici. Agatatura la greu si apa mica pentru cotele astea.
Despre zona concesionata n-am alte informatii in afara de fetele lungi si gesturile celor care treceau la deal.
Fire intinse!
Salut.
Despre cernovca iti pot spune eu ca nu mananca crapul( duminica si luni am scos niste pescari ) dar mai aval de periprava catre bastroie mananca foarte bine numai la boiles mare 24 - 26. Am dus un pescar in zona, la prieteni veniti mai devreme si aveau piese frumoase ( stati de 4 zile ) am intrebat la ce si mi-au aratat.
Daca mai apare ceva va anunt, si daca am timp sa mai ,,frunzaresc" forumul.
Fir intins sa aveti.
Citat din: rover.marius din Septembrie 08, 2015, 08:48:56 AM
Salut.
Despre cernovca iti pot spune eu ca nu mananca crapul( duminica si luni am scos niste pescari ) dar mai aval de periprava catre bastroie mananca foarte bine numai la boiles mare 24 - 26. Am dus un pescar in zona, la prieteni veniti mai devreme si aveau piese frumoase ( stati de 4 zile ) am intrebat la ce si mi-au aratat.
Daca mai apare ceva va anunt, si daca am timp sa mai ,,frunzaresc" forumul.
Fir intins sa aveti.
Citat din: Alex1958 din Septembrie 08, 2015, 08:19:26 AM
Salut!
Am dat mai jos de siloz la o intersectie de canale (din Ukr.) Aia de la siloz sunt niste trogloditi. Arunca in apa de la iarba cosita, gunoaie, adidasi, sticle de pet pana la motorina din spalarea tancurilor. Nu mai stau niciodata acolo! Am vrut sa sun la 112 dar cand ma hotaram parca se potolea.
Si mai sus si mai jos de unde am stat eu au venit pescari din barca sa-l incerce la cioata, fara rezultate.
In jurul barcii, mai ales ca las lumina aprinsa noaptea se adunau obleti- am si facut o prajeala- si atacau avatii si salai de mai mare dragul. La mosmoande n-au poftit!
Am fost initial si pana la locul ala de la Ostrovul Tatarului de care zici. Agatatura la greu si apa mica pentru cotele astea.
Despre zona concesionata n-am alte informatii in afara de fetele lungi si gesturile celor care treceau la deal.
Fire intinse!
Multumesc, si eu am asa un feeling pentru zona aval de Periprava.
Am fost la pescuit(asa se zice) in zona Greaca mai precis pe la km 448. Nu stiu cat de bine sa pescuit pe Chilia dar pe mine m-a rapus matasea broastei. Cu cantitatea agatata pe fir intr-o zi dadeam de lucru la o tesatorie o luna intreaga. Asa ceva ca anul asta n-am intalnit de cand sunt. Inca o iesire ca asta si ma fac croitor. Rog pe cei ce pescuiesc mai sus, Severin, Clisura Dunarii, sa imi spuna daca si la ei se intalneste problema asta.
Si la Galati e jale cu matasea broastei cam de saptamana trecuta. Am fost azi in jud Tulcea si la trecere bac Braila se vedeau in apa . Sunt convins ca si pe la Tulcea a ajuns. Ar fi bine sa ne anuntam reciproc de aparitia sau disparitia ei din apa. Eu sunt cu ochii pe apa si am informatii din zona Galati.
Asteptam vesti de la Tulcea si de prin Delta.
Salut, Sulina navigabil este plin de iarbă Sfântu este în regulă nu am găsit nici un pic de iarba. Portul are iarbă multă abia apărută.
În rest cât am avut timp de pescuit 2 crapi unul de 5300 celălalt de 6800 în câteva ore aseară nici o trăsătură, cred ca au trecut cu bateriile.
Dacă mai aveți alte întrebări......
Am plecat astazi dimineata de pe Sfantu , in zona km 45 este plin de matasea broastei , se pescuieste f dificil >:(
zona cernavoda- seimeni- dunarea, matasea broastei de aprox. o luna de zile, m-a disperat, ti-e scarba sa mai dai la peste , nu mi explic ce se intampla, apa s a racit un pic ar trebui sa se termine , nu stiu,?/? daca in septembrie nu prinzi crap cand il mai agati, de craciun?
Salut!
Ceva noutati?
Mai curge matase? Tacerea asta este suspecta! Ori se prinde de se rupe, ori deloc!
Am fost legat de glie 3 saptamani si ma frige rau de o iesire....mai ales ca ultimele doua au fost fiasco!
Dunare - Oltenita sau Delta - Chilia.
Nu vreau detalii de locuri ci feeling general...
Multam!
Pe bratul Borcea ...curge matase . Pescarii au scos barcile pe mal de vreo trei saptamani...si le dau cu catran.
Nimeni nu prinde nimic.
Citat din: Alex1958 din Septembrie 28, 2015, 08:57:51 AM
Salut!
Ceva noutati?
Mai curge matase? Tacerea asta este suspecta! Ori se prinde de se rupe, ori deloc!
Am fost legat de glie 3 saptamani si ma frige rau de o iesire....mai ales ca ultimele doua au fost fiasco!
Dunare - Oltenita sau Delta - Chilia.
Nu vreau detalii de locuri ci feeling general...
Multam!
Pe Chilia sa ai sare multa la tine.
La Galati se poate pescui. Iarba este prezenta dar f f putina, nu deranjeaza. Din ce informatii am adunat de pe Sfantu si Chilia s-a putut pescui dar fara capturi deosebite. Si pe mine ma inghesuie asa un sentiment de plecare.
Vreau sa fac o tura lunga, cu plecare de la Galati, pe la Rosulet, Can de Centura, Sondelor dupa care as vrea cateva zile pe Chilia. As fi vrut sa adaug, la aceasta tura, ultima bucla de pe Sfantu dar a fost un amic saptamana trecuta si mi-a zis ca era aglomeratie si pe mal si pe apa, asa ca am renuntat la Sfantu.
Matasea broastei nu va disparea asa usor cum speram toti, e o consecinta a cotelor scazute din acest an combinata cu temperaturile ridicate. Trebuie sa ne adaptam, vremea sa tina cu noi, oricum ar fi pana la Craciun tot mai avem de pescuit. :D
Pentru colegul @bica77 : feeder siweida tick-tock 3.30 .. 3.90 cu tronson intermediar de 60cm , actiune 30 60 90gr
Nea Ioane!
Am retinut chestia cu sarea dar am frigider....si berea/spritul e rece mereu!
Toata lumea zice despre crap ca e in craci si nu iese de acolo.
Pe 17 Oct incep o saptamana - traditionala - la Crisan. Dar pana atunci as face o scurta de 3-4 zile pe undeva.
Oricum multumesc tuturor de raspunsuri!
Citat din: Alex1958 din Septembrie 28, 2015, 12:50:11 PM
Nea Ioane!
Am retinut chestia cu sarea dar am frigider....si berea/spritul e rece mereu!
Toata lumea zice despre crap ca e in craci si nu iese de acolo.
Pe 17 Oct incep o saptamana - traditionala - la Crisan. Dar pana atunci as face o scurta de 3-4 zile pe undeva.
Oricum multumesc tuturor de raspunsuri!
Pa Sulina ,zona Crisan ,crap selectat ,pe adancimi intre 10 si 12 m ,nadit cu boabe si boilesuri in cantitate mai mica ,se pescuieste la boiles ,merge treaba placut.
Neata ,
Cei care vor sa mearga in zona Mila 23 trebuie sa aiba neaparat in trusa bile cu aroma de capsuna , Caperlan , de la Decathlon . Au facut diferenta in partida de la finalul saptamanii trecute .
In rest , savurati la maxim peisajul de toamna , zic eu unic .....
Fir intins !
Marius
Citat din: tiganusmc din Octombrie 06, 2015, 09:22:46 AM
Neata ,
Cei care vor sa mearga in zona Mila 23 trebuie sa aiba neaparat in trusa bile cu aroma de capsuna , Caperlan , de la Decathlon . Au facut diferenta in partida de la finalul saptamanii trecute .
In rest , savurati la maxim peisajul de toamna , zic eu unic .....
Fir intins !
Marius
Frumoase poze. Ieri noapte m-am intors si eu din Mirifica.
Ai pescuit numai pe langa Mila? Ceva capturi?
Citat din: ziuamarinei din Octombrie 07, 2015, 08:32:03 AM
Frumoase poze. Ieri noapte m-am intors si eu din Mirifica.
Ai pescuit numai pe langa Mila? Ceva capturi?
Salut ,
Numai in zona Milei am pescuit .
S-a prins destul de bine .
Marius
Si eu m-am întors din delta 8)
A fost superb!
Detalii te rugam!
Nu ne mai fierbe!
Citat din: Alex1958 din Octombrie 08, 2015, 01:46:05 PM
Detalii te rugam!
Nu ne mai fierbe!
Hai Alex ca iti spun eu cum a fost, vad ca Cristi aka @Bradutu ori nu e inspirat ori nu vrea sa dea din casa. Glumesc desigur.
Dupa o luna de matasea broastei urmata de o saptamana vantoasa rau, saptamana in care am amanat plecarea in Delta in fiecare zi si in care cred ca am consultat toate prognozele meteo posibile si imposibile, vinerea trecuta prima din octombrie am profitat de o calmare a vantului si am decolat cu un prieten in Delta fiecare cu utilajul din dotare. Plecarea a fost din Galati catre zona Rosu-Rosulet urmand ca dupa doua sau trei zile in functie de rezultate sa plecam pe Stambulul Vechi sau mai pe intelesul tuturor zona obrizurilor aval Periprava.
Vineri fiind, bineinteles ca din Tulcea se mai indreptau spre interiorul Deltei alte zeci si zeci de barci de zici ca era regata. A fost normal ca in dreptul Maliucului cinci sau sase barci doream sa ajungem cat mai repede catre Sulina, pasagerul pleca de la ponton, un slep mergea in legea lui incarcat cu lemne iar din aval urcau catre Tulcea alte trei sau patru barci toate cu motoarele la maxim. Zici ca eram in cea mai aglomerata intersectie din oras in perioada de trafic maxim si a mai crapat si semaforul. Ma bufnit rasul zburau injuraturile pe apa, unul zicea ceva de mama altuia, altul ii lua motorul in p__a unuia care mergea in semiglisaj cu un val imens in pupa. Frumos si caracteristic traficului de pe Sulina. Eu personal am oprit si am asteptat sa se decongestioneze traficul .
Restul drumului a decurs fara incidente si am remarcat ca apa era buna de pescuit inclusiv pe canal si drept dovada intre mila 8 si mila 2 barci in ancora destul de multe inclusiv tabere in fiecare loc in care se puteau pune pe mal un cort sau doua. Activitate deosebita nu aveau, caras mare si ciortani la litru.
Am ajuns rapid la trecerile dintre Rosulet si Rosu si am incercat sa gasim ceva miscare cu sonarul dar surpriza, apa mica cam stricata, asa opalescenta si cu o suspensie verde, o alga cred. Lipsea zic eu cam doi metri de apa. Ca drept urmare pestele mare lipsea si el din zona dar se mai ratacea in lansetele amicului meu cate un ciortan pofticios la nada de pe plumb.
Eu am preferat sa nadesc numai cu porumb si sa pescuiesc cu ceva pop-up si boabe de silicon flotante crezand ca am sa selectez ceva mai mare. Dar am intutit gresit ceva mare in zona era foarte rar.
De vineri dupamiaza si pana duminica dimineata nu am reusit decat sa agat un crap sarit de cinci kg, timp in care prietenul a reusit cu nada pe plumb si boabe din galeata sa prinda vreo zece ciortani regulamentari masurati trecuti de 35 cm. Am facut si o incercare de cateva ore sambata dupaamiaza pe Sondelor si Centura dar nimic, rezultat zero.
Intre timp am fost vizitati ziua de agentul eco din zona permise, bla bla ca unde e pestele daca e in dimensiunile legale si de cate zile suntem prin zona, dur rau tipul, dar politicos in felul sau, iar in prima noapte de un mistret care era sa se suie la mine in barca. Cand am legat barca cu prova in stuf am remarcat o carare care pleca din prova si se pierdea prin stufuri si am banuit ca e de salbaticiune dar am zis ca nu am eu norocul asta. Pe la doua dimineata a venit in goana a dat cu ratul de barca mea sa speriat si s-a repezit catre barca vecina dupa care a mai grohait si vanturat stufurile vreo doua minute prin zona si a disparut. Am zis ca daca se mai repezea odata trecea prin prelata softtopului si avea pretentii sa doarma cu mine in sac.
Intre timp aflu ca Cristi e si el prin Delta il sun si iau pulsul de pe Chilia, asa ca duminica dimineata am decolat catre zona intersectiei cu Bastroie. Am intrat pe Cardon apa avea fix un metru, canalul avea maxim doi metri latime si ca drept dovada daca incetineai si iesiai din glisaj mai atingeai cu pintenul din loc in loc. Inainte de al doilea pod in intersectie ne-am intalnit cu o barca de localnici plus o cabinata care mergea spre Sulina si noi doua barci care doream sa ajungem pe Chilia, am oprit toti de urgenta sa ne organizam si bineinteles ca ne-am pus care pe uscat care cu motorul prin buruiana si prin mal. Ajungem pe la pranz pe Chilia facem o tura in ralantiul motorului il salut pe Cristi.
Stabilim o zona pe care sa o pescuim nadim si dupa ce ne ancoram si pregatim lansetele se porneste un vant de Sud si Sud-Est combinat cu o hula care urca apa in amonte de iti pierea cheful de pescuit. Strange lansetele si ancora gaseste o zona de mal si iar nadire, repeta ritualul cu barca, lansetele etc etc. Pestele sa lasat asteptat, duminica nu am prins si nu am avut trasaturi.
Luni dimineata am avut doi crapi frumosi in lansete, in cinci minute am avut doua trasaturi dar nu am reusit sa scot niciunul ambii au plecat direct in cracile unui copac scufundat in fata mea la 12 metri. Am mai iesit cu barca in larg pana sa inceapa sa bata turbatul de vant dar fara rezultate. Intre timp Cristi a reusit sa tranteasca vreo doi sau trei in barca. Cand a pornit vantul am plecat spre Cernovca cu gandul sa caut zone adopostite de vant dar cotele scazute s-au facut simtite si acolo, apa mica locurile bune pe care le cunosteam malite si cu apa mica. Cristi zicea ca a inceput sa mearga treaba la vale asa ca ne-am intors pe obrizuri Cand ne-am intors il gasesc pe Cristi cu miciogul rupt de o boala de crap care a considerat ca un miciog nu il poate rupe din mediul lui. Cristi avea marfa prinsa, dar pescuitul se taiase din nou trasaturile disparand brusc. Ceva locuri schimbate si nadite in speranta ca noaptea vor aparea pestii la masa, dar nu. Noaptea am avut fost surprins de o nava ucraineana care a intors cu pupa la zece metri de lansetele mele, nu stiam ce sa fac sa sar pe mal, sa urlu la tampitul de la timona, sa scot lansetele. Dar pana la urma nu s-a intamplat nimic.
Marti a inceput cu o vreme superba si cateva platici curioase la carligele noastre. Cristi pleaca dimineata pe la zece si ma suna ca pe la Sulina l-a prins o ploaie si o furtuna buna asa ca de toamna. In maxim o ora a juns si deasupra noastra furtuna. Amicul meu se pune pe facut bagaje in zece minute barca pregatita si pleaca spre Galati speriat ca vremea se va strica toata ziua. Eu incapatant raman sa vad ce se intampla cu pestele. Ca drept rasplata odata cu furtuna au aparut trasaturile si rezultatele doi in barca si inca doi inecati la o cioata in larg. Mai spre ora doua dupa ce se mai potolise ploaia si vantul strang si plec spre casa.
Ca rezumat cinci zile de pescuit, 440 km pe apa, peste putin la mine cel putin, multi pierduti prin cioate, pestele a stat numai pe adancimi mari care greu pot fi pescuite cu barca trasa cu prova pe mal in caz de vant puternic. Cantitatea de nada folosita in cazul asta e mare pentru ca nu poti nadi punctual din barca direct pe fiecare lanseta. Dimineata devreme am vazut sarind coplet din apa un crap cat un copil de zece ani hranit temeinic la MacD' si cozi de somn mare pleznind la suprafata apei. Peste este si mult si mare dar e greu de pescuit. Trasaturile au fost concentrate pe perioade foarte scurte de o ora sau doua maxim, perioade pe cale daca le ratai erai fiul ploii toata ziua. Vremea frumoasa dar zona foarte vantoasa.
Poze putine ca a luat-o aparatul razna, cred ca vrea sa fie schimbat.
Una peste alta marti aproape de noua seara am ajuns in port sfarsit de oboseala dar déjà cu gandul la urmatoarea partida.
Va las ca e tarziu si maine, adica azi peste patru ore plec sa zgarii niste strapi daca ii gasesc.
PS Cristi daca am omis ceva poti sa adaugi.
Si ceva foto din zona obrizurilor.
:)
:)
:) Supravegheati din aer de catre tehnica de razboi a vecinilor.
:)
Salut!
Multumesc mult de informatii!
Eu plec vineri sau sambata la Crisan, vom fi 3 barci si avem baza la o pensiune, caci numai a mea e cabinata.
Voi incerca pe Sulina, pe Dunarea Veche si poate si la Rosu pe canal. Avem niste amici care vor sta la ponton acolo si culegem informatii.
Sper ca schimbarea asta de vreme sa-i schimbe apetitul, dar din toare relatarile pe care le-am citit e mai ales problema se localizare. Toata lumea l-a gasit in craci. Nu ma bag cu botul in mal, ma ancorez sau ma leg de vre-un pom din mal si imi bag o greutate mai in larg sa ma tina la 10-15 m de mal. Parte proasta este ca nu pot sa ma repozitionez asa usor, e multa munca la asta si musai trebuie 2 insi.
Fire intinse!
Salut Alex,
Eu sicer as incerca numai pe bratele mari. Vad pe Foreca si pe Windguru ca o sa aveti parte de vreme buna.
Fire intinse si asteptam informatii si impresii din zona.
Si eu am pregatit barca de plecare dar o mai aman din motive de timp liber.
Citat din: ziuamarinei din Octombrie 10, 2015, 01:22:50 AM
Cantitatea de nada folosita in cazul asta e mare pentru ca nu poti nadi punctual din barca direct pe fiecare lanseta.
Salut,
Referitor la citatul de mai sus eu am invatat doua tehnici care rezolva cat de cat problema.
Una este sa iei pamant uscat din mal si sa legi porumbul nada cu el -il framanti cu noroi de consistenta potrivita olarituui si il lansezi in zona lansetelor -se duce la fund si ramane o vreme pe zona.
Alta este cu saculeti de PVA inmuiati in melasa. Absorbind melasa PNA-ul nu se dizolva asa usor si saculetul ramane agatat in carlig vreo 2 minute apoi se dezintegreaza in zona acului. Fiind muiate in melasa si boabele sunt mai grele si raman pe zona.
Fire intinse!
Citat din: Alex1958 din Octombrie 12, 2015, 02:54:38 PM
Salut,
Referitor la citatul de mai sus eu am invatat doua tehnici care rezolva cat de cat problema.
Una este sa iei pamant uscat din mal si sa legi porumbul nada cu el -il framanti cu noroi de consistenta potrivita olarituui si il lansezi in zona lansetelor -se duce la fund si ramane o vreme pe zona.
Alta este cu saculeti de PVA inmuiati in melasa. Absorbind melasa PNA-ul nu se dizolva asa usor si saculetul ramane agatat in carlig vreo 2 minute apoi se dezintegreaza in zona acului. Fiind muiate in melasa si boabele sunt mai grele si raman pe zona.
Fire intinse!
Da sunt viabile ambele metode, in decursul anilor am aplicat ambele metode, dar acum din comoditate si motive de ordine si curatenie la bord (cine ma stie , am devenit maniac, recunosc) la cea cu pamantul sau argila din mal am renuntat complet iar melasa sincer in zona noastra nu se mai gaseste, iar ca si cantitate de nada transportata cu saculeti de PVA la o lansare mi se pare cam mica pentru Dunare.
Personal bilele, peletele si boabele de porumb le arunc cu o cobra improvizata dintr-o teava de instalatii de la Dedeman cu dia de 35mm la care am pus un dop la capat (tot de la raionul de instalatii). Ies aruncarile bine pentru bile si pelete mari, porumbul (datorita diametrului destul de mare) cate un pumn se poate arunca si el precis dar se imprastie pe o suprafata cam prea mare pentru gustul meu, si raman stropi din zeama de la inmuiat prin barca. Acum nu mai e cazul dar in vara m-au napadit viespile atrase de picurii dulci din apa in care se inmuia porumbul. Trebuia dupa fiecare nadire sa dau cu buretele iar caldarea era legata sub prova cu un rest de camana.
Data viitoare daca nu bate vintul nadesc direct in curent din barca ancorata in timpul pescuitului putin si des (asa cum m-am obisnuit in ultimii ani) pana se face o dara de nada in curent. Daca nu-mi pemite vantul am sa pescuiesc cu barca trasa in mal, strang lansetele de doua sau trei ori pe zi si nadesc o cantitate mai mare. Secretul in zona este sa te adaptezi la vant si la adancimile destul de mari la care au circulat pestii.
Citat din: Alex1958 din Octombrie 12, 2015, 08:51:51 AM
Nu ma bag cu botul in mal, ma ancorez sau ma leg de vre-un pom din mal si imi bag o greutate mai in larg sa ma tina la 10-15 m de mal. Parte proasta este ca nu pot sa ma repozitionez asa usor, e multa munca la asta si musai trebuie 2 insi.
Fire intinse!
La ce spuneai mai sus cu greutatea la larg data la travers, nu ai patit sa vina in drill un crap vitezist pe langa barca si sa se incurce? Ma gandesc, nu am incercat, oare daca punem in pupa o acora de vant nu ne stabilizeaza curentul apei? A incercat cineva? Oricum viitoarea tura fara doua ancore (traditionale de Scurta) nici nu ma gandesc sa plec. Trebuie sa gasesc pe loc o metoda de a ma ancora in vant puternic.
Adevărul este ca pescuitul a fost unul tare dificil. Eu cu plumbi de 150g a trebuit de multe ori sa mai arung lanseta odata.
In rest, ptr cine este interesat, prin lacul uzlina se trece doar glisat fiind o coloana de apa de 70cm.
Pe Caraorman s-a prins doar caras si babusca subdimensionata.
De mentionat ca abia astept sa revăd delta de care ma reindragostesc si mai tare dupa fiecare vizita si de cand m-am întors nu fac altceva decât să mă gândesc la cum sa fac sa mă întorc in acest paradis. Faptul ca am mai prins si peste este un bonus frumos.
Nu stiu daca este bine sa pun aici un filmulet, sau poate la Bancuri. Dar il pun:
https://www.facebook.com/petre.titi/posts/1413440198695068?notif_t=like (https://www.facebook.com/petre.titi/posts/1413440198695068?notif_t=like)
Citat din: ziuamarinei din Octombrie 12, 2015, 03:57:02 PM
La ce spuneai mai sus cu greutatea la larg data la travers, nu ai patit sa vina in drill un crap vitezist pe langa barca si sa se incurce? Ma gandesc, nu am incercat, oare daca punem in pupa o acora de vant nu ne stabilizeaza curentul apei? A incercat cineva? Oricum viitoarea tura fara doua ancore (traditionale de Scurta) nici nu ma gandesc sa plec. Trebuie sa gasesc pe loc o metoda de a ma ancora in vant puternic.
Salut,
Da am avut unul care s-a frecat de ancora laterala si a rupt. Dar de obicei ii obosesc mai departe caci si dau si nadesc un pic mai departe de barca ca sa nu-i sperii cu eventualele zgomote din barca sau cu vibratia saulei de ancora.
Aceasta ancorarea in vant /curent am gasit-o cea mai potrivita dupa ceva tentative. Am stat ancorat relativ bine si pe Chilia si pe Dunarea Veche
Am auzit de o metoda care se preteaza la barcile mai mici pentru ancorat in curent. E vorba de ancorare cu o ancora de fund in prova si de o placa de tabla mai rigida agatata in doua bare rigide de copastia barcii- un fel de carma pe care curentul apei ajunge s-o echilibreze. Nu te mai misti nici la val nici la vant, dar placa aia cu cele doua bare de sustinere, pe care poti sa le faci demontabile in suruburi, ocupa destul de mult loc.
Si eu abia astept sa plec, desi relatarile din teren spun ca a crescut si s-a tulburat apa. Pana vineri poate ii trece...
Fire intinse!
Si doi lupi din tulbureala asta de Dunare.
Salut,
Am petrecut o saptamana de pescuit in zona Crisan.
Verbul "a petrece" defineste cel mai bine ceea ce am facut noi, in special, pe acolo.
Invazie de rosioara pe Dunarea Veche pe intinsura. Cam in 5 minute dupa ce nadeai incepea un adevarat recital, unele fiind si pe la jumate de kg. Caras mare ocazional mai ales daca reuseai sa abati atentia rosioarei in alta zona. Carasul si rosioara se prindeau si la bile sau la 3 boabe de porumb uscat legat.
Crapul era numai in craci pe Ingusta, un amic din grup a avut 4 rupturi intr-o jumatate de ora. Poate acum ca a crescut apa sa inceapa sa iasa dupa mancare. In sase insi cu trei barci si de pe mal am scos un crap si doi ciortani in cele patru zile de stationar alocate.
Stiuca a intrat pe lacuri si ne-am salvat onoarea cu pescuiala cu artificiale. Au mers atat linguritele dar si voblerele de fund pe Lumina si Puiulet.
Pescuitul la rapitor e mai obositor decat asteptarea crapului dar nu ne-a parut rau.
Fire intinse!
Salut Alex,
Chiar ma intrebam, nici o veste din Delta?
Cum era apa pe bratele mari?
La Galati e tulbure rau si a si crescut, doar la rapitor ceva activitate, dar cand te uiti la apa iti vine sa...
Aveam programata o iesire la Periprava saptamana urmatoare dar cred ca o aman. Ceva informatii din zona Rosu - Rosulet?
Salut,
Pe bratul Sulina apa era tulburica si crestea spectaculos (cat am stat eu acolo a crescut de la 74 la 141 la Tulcea). Nu dadea nimeni. Si Sf Gheorghe era tulbure.
Apa avea 14-15 gd pe brate si mai putin (12) pe lacuri si canalele mici.
Pe canalul Rosu Puiu am avut trei amici care au luat in total doi crapi pe zi de duminica pana miercuri. Ziceau ca zona de dupa plaur spre tabara e full de pescari in barci.
Eu n-am placat din zona Crisan desi aveam de gand sa stau peste noapte daca dadeam de el.
Noi am dormit peste noapte in pensiune si, cum nu l-am gasit, tentatia unui pat confortabil la caldura si o masa calda si buna plus cele de dupa a fost mai puternica.
Mai fac cel putin una, spartana, pe 4-8 Noiembrie, ma gandesc la Chilia... Depind de primirea unei piese si montarea incalzitorului inapoi pe barca. Vad in prognoza ca s-ar stabiliza cotele.
Deasemenea daca nu ninge pare tentanta perioada sarbatorii nationale -4 zile libere!!!
Fire intinse!
Salut!
Se baga cineva la o iesire pe Chilia in perioada 5-8 Noiembrie?
Am vazut ca un specialist al locului n-a avut mare succes a doua oara, dupa o perioada exceptionala in Septembrie, dar se pare ca se stabilizeaza apa si nici nu s-a racit prea tare.
Noi intentionam sa dormim in barca dar, daca o fi prea frig, puteti recomanda in Chilia Veche sau in Periprava o pensiune la un pret decent care poate asigura si acostarea in siguranta a barcii? Daca da, rog indicati un numar de telefon!
Multumesc anticipat!
Citat din: Alex1958 din Octombrie 29, 2015, 09:06:19 AM
Salut!
Se baga cineva la o iesire pe Chilia in perioada 5-8 Noiembrie?
Am vazut ca un specialist al locului n-a avut mare succes a doua oara, dupa o perioada exceptionala in Septembrie, dar se pare ca se stabilizeaza apa si nici nu s-a racit prea tare.
Noi intentionam sa dormim in barca dar, daca o fi prea frig, puteti recomanda in Chilia Veche sau in Periprava o pensiune la un pret decent care poate asigura si acostarea in siguranta a barcii? Daca da, rog indicati un numar de telefon!
Multumesc anticipat!
Sanatate,eu ma bag dupa 17 noiembrie ,(daca apa pe Chilia va fi buna ? Daca nu va fi ? ,mai asteptam 5,10 zile ,poate ne apuca decembrie cu plecarea asta? Vom merge in sud ,de la Musura catre Obrizu 1 sau 2 ,sunt si la noi propuneri sa dormim la mal ,dar exista si varianta sa dormim la Cardon ,25 ron/noapte ,aici. 0745 888 945 .,o cazare cu cantina si lazi frigorifice,mancarea o platiti separat.
Citat din: Alex1958 din Octombrie 29, 2015, 09:06:19 AM
Salut!
Se baga cineva la o iesire pe Chilia in perioada 5-8 Noiembrie?
Am vazut ca un specialist al locului n-a avut mare succes a doua oara, dupa o perioada exceptionala in Septembrie, dar se pare ca se stabilizeaza apa si nici nu s-a racit prea tare.
Noi intentionam sa dormim in barca dar, daca o fi prea frig, puteti recomanda in Chilia Veche sau in Periprava o pensiune la un pret decent care poate asigura si acostarea in siguranta a barcii? Daca da, rog indicati un numar de telefon!
Multumesc anticipat!
Si pe mine ma cam mananca :), dar nu cred ca se linisteste tulbureala pana saptamana viitoare. la Galati apa e tulbure inca si baga Siretul o apa maloasa rau de tot.
De dormit, din experienta proprie, se poate inca dormi pe barca fara probleme.
Ar fi interesant de aflat cum e apa pe Chilia.
Eu am iesit si pe tulbureala, dar pe langa casa sau mai bine zis ma joc in curtea din spate :D.
Azi i-am crosetat rau de tot, s-au adunat pe praguri si pleaca in haita dupa obleti pe langa maluri.
Asta inseamna sa fii pescar:
Salut!
Novacul ala a dat in plastice? Wow!
Multam fain pentru poza de pe sonar! Asa ceva caut sa invat!
Nu sunt 100% decis sa ma duc joia asta. Problema este ca saptamana viitoare nu pot iar pana week-end-ul viitor (19-22 Nov) imi e ca se raceste prea tare apa si nici n-am nici o garantie despre cote.
Pe de alta parte daca mai aman apuc sa-mi remontez incalzirea pe barca.
Daca cotele si apa sunt naspa ar fi varianta Rosu dar mi-a cam sila de aglomeratie si nici nu s-au inregistrat cine stie ce rezultate.
Ar mai fi varianta sa o comit si acum si peste 2 saptamani dar cred ca stiu pe cineva apropiat care ..... nici nu vreau sa ma gandesc!
Mai reflectez, fire intinse!
Citat din: Alex1958 din Noiembrie 02, 2015, 10:02:46 AM
Multam fain pentru poza de pe sonar! Asa ceva caut sa invat!
Salut Alex,
Uite daca te ajuta am mai scos din filmarile din weekend cateva PrtSc. Se observa in prima si penultima salaii solitari si teritoriali, sunt exemplarele mai mari. In rest strapi adunati pe praguri. Sambata si duminica am avut una din cele mai frumoase partide la salau, pestele a fost cooperant, atacuri ciocane si dataturi in jiguri destul de frecvente si cu intensitate mare, vremea nu mai spun super, sub zero dimineata la 5 am (prelata plina de gheata la barca) dar in timpul pranzului era perfect pt pescuit. Rasaritul si apusul nu mai zic pozele vorbesc de la sine. Prietenul meu Octav a fost si el prezent, am avut cu cine schimba informatii si testa tot felul de jiguri si plastice.
Duminica a inceput scaderea si la Galati, azi am vazut ca incepe apa sa capete o culoare usor verzuie semn ca se limpezeste, sper sa nu fie o autosugestie pentru ca imi e pofta de un drill cu un crap. Oricum din zona Rosu Rolsulet si Sondelor, Canalul de Centura vestile sunt nasoale rau, am pe cineva plecat de sambata si nu a crosetat nimic. Joi mai pleaca un echipaj din Galati, o sa astept ceva vesti si de la ei.
Postez cateva poze din telefoane si camera lui Octav. Sper sa faca deliciul celor care nu au iesit in weekend.
;)
;)
;)
frumoase capturi
bravooo
Citat din: radu andritoiu din Noiembrie 02, 2015, 09:31:49 PM
frumoase capturi
bravooo
Merci, merci. Astept vinerea cu nerabdare. Tare sunt curios pe scaderi cam pe unde se ascund.
Citat din: ionpescarul din Octombrie 29, 2015, 08:21:15 PM
Sanatate,eu ma bag dupa 17 noiembrie ,(daca apa pe Chilia va fi buna ? Daca nu va fi ? ,mai asteptam 5,10 zile ,poate ne apuca decembrie cu plecarea asta? Vom merge in sud ,de la Musura catre Obrizu 1 sau 2 ,sunt si la noi propuneri sa dormim la mal ,dar exista si varianta sa dormim la Cardon ,25 ron/noapte ,aici. 0745 888 945 .,o cazare cu cantina si lazi frigorifice,mancarea o platiti separat.
Buna ziua,
Am renuntat la week-end-ul asta. Imi pun incalzirea pe barca si daca apa stationeaza incerc de duminica 15 Nov sau 19-22 Nov.
Tinem legatura!
Toate cele bune!
Citat din: Alex1958 din Noiembrie 04, 2015, 10:29:49 AM
Buna ziua,
Am renuntat la week-end-ul asta. Imi pun incalzirea pe barca si daca apa stationeaza incerc de duminica 15 Nov sau 19-22 Nov.
Tinem legatura!
Toate cele bune!
Mari sanse sa ne gasim pe apa
https://www.youtube.com/watch?v=t1EEJBQu20E&spfreload=1 (https://www.youtube.com/watch?v=t1EEJBQu20E&spfreload=1)
PS. De luni 9 noiembrie pana sambata sunt la Dunavat cu bataie pe sf ghe. , perivolovca , erenciuc , ivancea , - solomon,holbina,taranova,etc. , crap,somn,stiuca,salau.
Daca este vreun coleg in zona , palinca si spritul il dau eu 5 zile !
Daca nu , va informez cand ma intorc.
Sa limpezit, Dunarea e buna de pescuit la Galati. Ieri ceata si frig 4 grade C la pranz si doar trei strapi eliberati si subdimensionati.
Azi aceeasi ceata, o burnita usoara dar mai cald si aproape fara vant. Ca rezultat vreo sapte salai plus doi degorjati si alti doi subdimensionati si trimisi la mama lor sa mai creasca. :)
felicitari!
am iesit si eu ieri dar imediat ce am iesit pe apa am dat telefonul nada si am rupt batul de somn asa ca nu am mai vut chef de pescuit si am plecat acasa :-[
mai vedem saptamana viitoare........ ;D!
Citat din: bradutzu din Noiembrie 07, 2015, 06:55:40 PM
felicitari!
am iesit si eu ieri dar imediat ce am iesit pe apa am dat telefonul nada si am rupt batul de somn asa ca nu am mai vut chef de pescuit si am plecat acasa :-[
mai vedem saptamana viitoare........ ;D!
Mai treci si tu pe la o baba sa-ti dea de deochi. ;D
Bine ca tu ai ajuns acasa cu bine, telefoanele se mai dau nada, lansetele se mai rup , victime colaterale.
Cristi ai vazut ceva semnale? Siretul sa mai limpezit?
Siretul este mai limpede ca Dunarea dar mai rece ca Dunarea cu un grad.
Semnale earau de novaci am zis eu!
Cam atat!
:P O alta zi frumoasa la birou. ;D
Azi au aparut si vreo doua stiucaline pe langa salai, apa e ceva de vis, vremea superba.
Fire intinse.
PS
Ceva vesti din Delta?
Salut!
Pe Dunare mai trage crapul pe langa mal in apa nu foarte adanca: 4-6 m, langa agatatura la boabe pe ata sau mamaliga, apa este 10.5 -11 gd C.
Am fost 4 zile (18-21 Nov) pe Chilia in zona concesionata.
A mers mai bine joi apoi a scazut foarte tare presiunea atmosferica si s-a rarit. Altfel vremea a fost OK, s-a putut dormi OK in barca, spre sfarsit a inceput vantul si a pus multa frunza de salcie pe apa. Frunze de salcie erau si la fund trebuie scos cam la 1/2 -1 ora ptr curatenie.
Oricum e miscare, ceea ce pentru sezonul asta e OK. La plecare sambata am vazut multe barci pe Canalul 36 si toti aveau juvelnicul la apa.
Somnul si salaul au passat.
In minivacanta cu sarbatoarea nationala poate incerc la rapitor.
Fire intinse!
Citat din: Alex1958 din Noiembrie 23, 2015, 12:29:39 PM
Salut!
Pe Dunare mai trage crapul pe langa mal in apa nu foarte adanca: 4-6 m, langa agatatura la boabe pe ata sau mamaliga, apa este 10.5 -11 gd C.
Am fost 4 zile (18-21 Nov) pe Chilia in zona concesionata.
A mers mai bine joi apoi a scazut foarte tare presiunea atmosferica si s-a rarit. Altfel vremea a fost OK, s-a putut dormi OK in barca, spre sfarsit a inceput vantul si a pus multa frunza de salcie pe apa. Frunze de salcie erau si la fund trebuie scos cam la 1/2 -1 ora ptr curatenie.
Oricum e miscare, ceea ce pentru sezonul asta e OK. La plecare sambata am vazut multe barci pe Canalul 36 si toti aveau juvelnicul la apa.
Somnul si salaul au passat.
In minivacanta cu sarbatoarea nationala poate incerc la rapitor.
Fire intinse!
Salut,
Daca stiam poate iti faceam o vizita pe Chilia.
Ieri, luni, m-am intors si eu din Delta, plecat de joi spre zona Rosu - Rosulet. Am stat in zona Rosu joi si vineri pana cand a intrat in vigoare prognoza de vant foarte puternic (la rafala ajungea pana la 70 - 80 km /h ??? :o) fara nici un rezultat, cred ca si crapul a fost deranjat de scaderea de presiune combinata cu un vantul puternic, predominanat din S SW. Vazand ca vantul devenea din ce in ce mai puternic si lacul se monta foarte rapid, valurile crescand cu fiecare ora, am plecat spre Dunarea Veche in aval de zona Raducu unde am stat o noapte si o sambata dimineata pana ma luat la ture un agent eco pe motiv ca in aceasta perioada este pescuitutl interzis pe motiv de reconstructie ecologica. Oricum vroiam sa ma mut din cauza rosioarei care devora tot, indiferent ce punei la carlig. Am prins exemplare aproape cat capacul de la galeata cu porumb, frumoase si distractiv dar totusi...
Am plecat spre Ingusta cu gandul sa ma adapostesc de vant si sa incerc crapul in zona. Zis si facut, ma cazez sambata pe la pranz, nadesc pregatesc lansetele cu porumb si surpriza, platica care ciugulea tot inclusiv boabele de silicon. Scot porumbul si dau pe bile de la Caperlan. Am scapat de platica si ca rezultat in doua zile, mai precis in doua nopti trei ciortani intre doua si patru kg si unul care se apropia de cinci. Rezultate slabe avand in vedere vremea, cotele si foiala de barci de pa Ingusta.
Trasaturile au fost doar noaptea undeva intre zece si trei dimineata. Oricum sambata noaptea a batut vantul de ziceam ca ma ia pe sus, au nimerit din plin prognoza, aveam momente cand simteam cu imi trage aerul din cabinuta. Frunze multe si aici pe apa ajungeau pe carlig rapid, dar daca pui un opritor mare de silicon mai sus de plumb se putea evita mascarea carligului si a momelii o perioda mai mare de timp. Luni dimineata a si plouat cateva ore, asa cat sa strang bagajeria pe umezeala. In rest relaxare si mancarica buna, dar usor usor cu beuturica, am uitat rachiul in garaj >:( >:(, noroc ca aveam ceva provizii pe la barca. ;D. Vremea este destul de buna pt dormit la barca sau cort, inca nu s-a racit, poate mai tine Barbosul cu noi si nu vine zapada ::).
;)
;)
;)
;)
Superbe poze.
Multumesc ,ziuamarinei!
Si uite asa gandul zboara departe,pe ape....mai ales cand esti la birou.. ;D
Citat din: ziuamarinei din Noiembrie 24, 2015, 11:32:45 AM
;)
Salut,
Mi-am anuntat intentia. Initial trebuia sa plecam de joi dar vazand prognoza am devansat o zi.
Daca devansam doua eram mai castigati!
Curios ca ti-a tras noaptea, dar pe Ingusta, la traficul ala, probabil ca-si adapteaza orele de masa. Anul asta pe Chilia am avut numai 2-3 trasaturi noaptea. Eu cred ca abandonez zona Crisan- M23 din cauza traficului. Arzi mai mult gaz si mai platesti si concesionarului dar esti infinit mai linistit pe Chilia.
Presiunea a scazut brusc in noaptea de joi spre vineri.
Sa vedem cu ce se prezinta Nea Ion de pe la Obrize.
Poate reusesc sa merg la rapitor de sarbatoarea nationala caci am reusit sa-mi conving consoarta sa vina cu mine. De data asta mergem cu barca deschisa sa intram pe lacuri.
Fire intinse!
Citat din: MBG din Noiembrie 24, 2015, 11:59:32 AM
Superbe poze.
Multumesc ,ziuamarinei!
Si uite asa gandul zboara departe,pe ape....mai ales cand esti la birou.. ;D
Cu placere, ma bucur ca am putut oferi cateva momente de destindere pe ape.
Citat din: Alex1958 din Noiembrie 24, 2015, 01:48:53 PM
Salut,
Mi-am anuntat intentia. Initial trebuia sa plecam de joi dar vazand prognoza am devansat o zi.
Daca devansam doua eram mai castigati!
Curios ca ti-a tras noaptea, dar pe Ingusta, la traficul ala, probabil ca-si adapteaza orele de masa. Anul asta pe Chilia am avut numai 2-3 trasaturi noaptea. Eu cred ca abandonez zona Crisan- M23 din cauza traficului. Arzi mai mult gaz si mai platesti si concesionarului dar esti infinit mai linistit pe Chilia.
Presiunea a scazut brusc in noaptea de joi spre vineri.
Sa vedem cu ce se prezinta Nea Ion de pe la Obrize.
Poate reusesc sa merg la rapitor de sarbatoarea nationala caci am reusit sa-mi conving consoarta sa vina cu mine. De data asta mergem cu barca deschisa sa intram pe lacuri.
Fire intinse!
Da ai dreptate cu traficul si aglomeratia, dar dupa zece ani de pescuit pe Chilia simteam nevoia sa schimb peisajul. Nu mai fusesem de multi ani prin zona Sulinei si a Crisanului si de aceea anul acesta nu am facut decat un pescuit pe Chilia. Oricum am observat si eu, pestele s-a adaptat motoarelor, traficului si aglomeratiei. Si eu am ramas surprins de activitatea din timpul noptii. Stau acum si ma gandesc deja cum sa o planific pe urmatoarea pana nu da gerul si zapada peste noi.
Despre rapitor nu pot sa-ti spun nimic, treceau pe canal barci pline de spiningari, veseli dimineata dar unii cam abatuti dupaamiaza. Cred ca nici pe ei nu ia avantajat vantul puternic de la sfarsitul saptamanii.
Eu am renuntat sa caut rapitorul in delta, din fericire am destule locuri bune aproape de casa.
E tentanta minivacanta de 1Decembrie, dar ma uit pe WindGuru si iar vad prognoze cu vanturi puternice, din Nord de data aceasta dar si presiuni in scadere. Dar sa nu disperam, speranta moare ultima.
Dupa experienta ta ''ziua marinei'' intre ce valori ale presiunii atmosferice se poate desfasura un pescuit atractiv.Si daca difera valorile de la pestii rapitori la cei pasnici.Multumesc.
Citat din: dany din Noiembrie 25, 2015, 05:30:31 AM
Dupa experienta ta ''ziua marinei'' intre ce valori ale presiunii atmosferice se poate desfasura un pescuit atractiv.Si daca difera valorile de la pestii rapitori la cei pasnici.Multumesc.
Salut dany, din ce am observat sunt mai multi factori ce influenteaza un pescuit reusit.
La crap in general este bine ca presiunea atm sa fie constanta 750 ... 760 mmhg sau in usoara crestere. Vantul usor spre moderat 4 pana la 8 km/h. Daca urmaresti graficul de pe Guru ai sa observi ca toate sunt legate. Caderile sau cresterile bruste de presiune inseamna mase de aer care se schimba, cald cu rece si sunt insotite si de vanturi puternice.
Acum partida mai depinde de cote, cresterile si descresterile mari si bruste iar nu sunt bune. Cresterile mari sunt insotite si de cresteri ale vitezei apei, ma refer la Dunare, sau si de tulburare a apei. In general pt Dunare la pescuitul crapului urmaresc: cota apei sa fie stabila sau usoara descrestere, limpezimea apei, viteza vintului si o pres atm stabila adica vreme buna.
In general cresterea apei si putina tulbureala pt rapitor e prielnica cel putin la Dunare.
Eu cam asa ma organizez cu partidele , dar acum sincer pescuitul eu il vad cam asa: jumatate e sonarul si cealalta jumatate inspiratie si vreme buna, si bineinteles si pestele sa se hraneasca.
Pt starea vremii urmaresc prognozele de pe Foreca, Windguru si AccuWeather. Cotele Dunarii le gasesti pe site-ul AFDJ. Pt Siret si Prut sau alte rauri din tara care alimenteaza Dunarea este un site al gospodaririi apelor romane unde anunta viiturile si cotele.
Oricum timpul disponibil al fiecaruia dicteaza perioada partidelor.
Sper ca ti-am fost de folos.
Multumesc de raspuns.
Citat din: ziuamarinei din Noiembrie 24, 2015, 08:06:17 PM
Da ai dreptate cu traficul si aglomeratia, dar dupa zece ani de pescuit pe Chilia simteam nevoia sa schimb peisajul. Nu mai fusesem de multi ani prin zona Sulinei si a Crisanului si de aceea anul acesta nu am facut decat un pescuit pe Chilia. Oricum am observat si eu, pestele s-a adaptat motoarelor, traficului si aglomeratiei.
Poate ca pestele s-a obisnuit dar eu nu! Am patit-o vara asta cu un idiot localnic care, pe Dunarea Veche spre Mila 23 a vrut sa treaca printre barca mea si mal desi erau numai vreo 10 m. Batea tare vantul si numai in ancora si legatura laterala ma tot muta stanga dreapta asa ca am legat o saula de mal. Cand l-am vazut pe unde vine l-am atentionat dar mergea tare si pur si simplu a trecut peste saula (10 mm). Am crezut ca-i sare motorul in cap dar sa vezi chestie -mi-a taiat-o. Au urmat "urarile traditionale" de rigoare.
Aia pe Ingusta trec tot timpul zilei si in sezonul mai rece si chiar sa vrea, n-au alta varianta sa te ocoleasca. Rar mai gasesti cate unul sa treaca cu viteza mica. Singurul motiv pentru care merita sa mergi acolo sunt variantele de fuga la rapitor sau spre zone mai ferite (Rosu, Sonde) cand nu merge crapul sau se tulbura apa.
Apropo de variatia de presiune un singur mmHg echivaleaza cu variatia adancimii apei cu 1.37 cm. Crapul percepe presiunea totala pe din coloana de apa data de adancime (cota) plus presiunea atmosferica. Daca presiunea atmosferica scade brusc el percepe aces lucru ca pe scaderea brusca a apei si normal ca intra in panica si nu-i mai arde de mancat.
Cu ploile astea precis vine turbureala de pe Siret/Prut si se caciureste apa. Desi temperatura apei e inca buna pe la 11 gd C nu cred ca Dunarea se aseaza prea curand.
Oricum, fire intinse!
Citat din: Alex1958 din Noiembrie 25, 2015, 12:31:53 PM
Poate ca pestele s-a obisnuit dar eu nu! Am patit-o vara asta cu un idiot localnic care, pe Dunarea Veche spre Mila 23 a vrut sa treaca printre barca mea si mal desi erau numai vreo 10 m. Batea tare vantul si numai in ancora si legatura laterala ma tot muta stanga dreapta asa ca am legat o saula de mal. Cand l-am vazut pe unde vine l-am atentionat dar mergea tare si pur si simplu a trecut peste saula (10 mm). Am crezut ca-i sare motorul in cap dar sa vezi chestie -mi-a taiat-o. Au urmat "urarile traditionale" de rigoare.
Aia pe Ingusta trec tot timpul zilei si in sezonul mai rece si chiar sa vrea, n-au alta varianta sa te ocoleasca. Rar mai gasesti cate unul sa treaca cu viteza mica. Singurul motiv pentru care merita sa mergi acolo sunt variantele de fuga la rapitor sau spre zone mai ferite (Rosu, Sonde) cand nu merge crapul sau se tulbura apa.
Apropo de variatia de presiune un singur mmHg echivaleaza cu variatia adancimii apei cu 1.37 cm. Crapul percepe presiunea totala pe din coloana de apa data de adancime (cota) plus presiunea atmosferica. Daca presiunea atmosferica scade brusc el percepe aces lucru ca pe scaderea brusca a apei si normal ca intra in panica si nu-i mai arde de mancat.
Cu ploile astea precis vine turbureala de pe Siret/Prut si se caciureste apa. Desi temperatura apei e inca buna pe la 11 gd C nu cred ca Dunarea se aseaza prea curand.
Oricum, fire intinse!
Sa stii ca am ramas uimit, marea majoritate a barcagiilor si aici ma refer strict la pescarii sportivi nu localnici, mergeau cu motoarele la ralanti iar localnicii treceau in glisaj sau cei cu barci mari chiar incetineau din timp, deci ambele variante cu valuri minime. Bineinteles printre oameni sunt si melteni care ori opresc politicosi brusc din glisaj chiar in dreptul tau sau merg asa apupati la viteza mica si taraie apa dupa ei, implicit valuri mari si urari de motoare si barci, in general frigidere pline cu carne sa le ajunga toata iarna.
In general totusi cine isi da seama cum se merge cu o barca reduce mai departe de zonele de pescuit, barci ancorate sau turisti in caiace, pneumatice, etc si merg incet sau viteza maxima in glisaj cu val minim. Bineinteles cazul din urma nu se aplica si barcilor mari care in orice situatie fac val mare foarte periculos pentru participantii la trafic mai ales pe canalele inguste. Nu vreau sa starnesc polemici referitor la motoare mari versus motoare mici sau restrictii de viteza sau interdictii, dar putina experienta si mult bun simt nu ar strica unora.
Asta vara refuz sa ma intorc acasa sambata seara de la o partida f buna de pescuit la salau si in ideea de a fi la prima ora in actiune, ma ancorez asa la vreo douazeci de metri de malul drept, acesta fiind taluzat cu pietre deci nu puteam trage barca in mal decat cu riscul lovirii ei pe timpul noptii, ridic cabinuta pun lumina alba de ancora si dai somn dar asa mai cu un ochi deschis. Pe la miezul noptii aud funia de la ancora ca nu mai freca in bordaj si disparuse un zgomotul specific de funie intinsa in curentul Dunarii. Parca si barca avea un leganat ciudat. Cand ies afara ce sa vezi o barca de pescuit au dat toana in ancora mea, si acum cred ca daca nu ma trezeam ancora ramanea la ei in barca iar eu in deriva. Ma dau la ei dur, bai ce plm faceti ? dati toana in ancora, ce dracu nu vedeti lumina alba?
Raspunsul din partea lor a fost dezarmant:
"Daaa ci breee, noi videm pi fundul apii noaptea sa stim ca ai ancora." Iti dai seama ca am ramas fara replica.
Lipsa de instruire/scoala sau cine le da dreptul de a naviga si pescui industrial nu le deschide capul ca o barca noaptea pe Dunare cu lumina alba are si o ancora undeva in amonte. Noroc ca am somnul usor si nu eram in zona de granita cu Ucraina ca mai ajungeam arestat pe la aia, sau sub un convoi de barje pe timpul noptii. De unde si gluma ca in barca, fiecare trebuie sa aiba si un mop curat, ca nu stii cand ajungi la ucrainieni si te pun granicerii sa faci sectoare pe la WC-uri. Macar sa ai mopul tau curat. :D.
Exact pentru situatia de mai sus sa pot dormi linistit in ancora recomand o aplicatie utila pe marketul android "Anchor Watch". Am mai citit de ea prin povestirile lui Florio, daca nu ma insel, probata e jos palaria dormi linistit.
Referitor la ce spui despre presiuni confirm. Cred ca e unul din factorii decisivi in pescuitul crapului, extremele sau variatiile mari si bruste nu sunt bune.
Altceva de care eu mai tin cont sunt fazele lunii, si este un fapt dovedit stiintific ca animalele sunt mult mai active, din toate punctele de vedere, in perioadele cu luna plina.
Siretul si Prutul sigur vor tulbura Dunarea, vin si cresteri, ploua de doua zile in zona noastra si cred ca vor continua. Exact din acest motiv am testat zone ca cele amintite de tine, sunt perfecte de pescuit cand bratele mari ale Deltei sunt tulburi sau cu apa prezinta suspensii si mizerie.
Sa stii totusi ca eu am ramas placut surprins de populatia mare de crap din zonele foarte circulate. Se adapteaza nu are incotro. Cei drept sunt zone de trecere nu de cantonare a lui si poti sa ai un pescuit foarte bun daca-l nimeresti prin zona si reusesti sa-l tii pe un pat de nada.
Dar cam atat, poate mai sunt colegi care au ceva nou de adaugat sa mai aflam si din experienta altora.
Apropo de apk-uri utile la pescuit sau pe apa, voi ce mai aveti instalate pe telefoane?
Eu am cam urmatoarele instalate:
Navionics Europe HD
Oruxmaps (cu o mica modificare sa pot face download la harti de pe googlemaps cu scopul sa fie disponibile si offline)
Earth
Anchor Watch
Accu , Foreca si Windguru pt prognoze
Moonphase
In mod normal o scurtatura pe ecran pentru cotele Dunarii si una, ghici, pt forum normal.
Era sa uit, pt perioada asta de sezon cu peste 12 ore de intuneric nu strica in barca o tableta doldora cu filmele sau serialele ratate in cursul anului.
Citat din: ziuamarinei din Noiembrie 25, 2015, 04:09:21 PM
.............
Apropo de apk-uri utile la pescuit sau pe apa, voi ce mai aveti instalate pe telefoane?
..........................
View Ranger, pe orice Android, gratis, foarte util pentru Delta, are toate canalele.
Aplicatia Danube Delta (https://play.google.com/store/apps/details?id=com.readfwd.deltaapp) are aceeasi harta ca si ViewRanger, adica OpenstreetMap, pe langa alte chestii bune de citit in asteptarea monstrului :) Harta OpenstreetMap, intr-adevar cea mai buna la ora actuala, este disponibila in o multime de alte aplicatii de gen. Se poate pune si pe dispozitive Garmin.
Citat din: byteworks din Noiembrie 25, 2015, 08:24:26 PM
Aplicatia Danube Delta (https://play.google.com/store/apps/details?id=com.readfwd.deltaapp) are aceeasi harta ca si ViewRanger, adica OpenstreetMap, pe langa alte chestii bune de citit in asteptarea monstrului :) Harta OpenstreetMap, intr-adevar cea mai buna la ora actuala, este disponibila in o multime de alte aplicatii de gen. Se poate pune si pe dispozitive Garmin.
Pe asta nu o stiam. E interesanta, promoveaza Delta f frumos.
Cu un soft gratuit MOBAC pe un calc se poate extrage din openstreetmap sau alte harti gratuite pt navigatie sau drumetii ski, bucati de harti pe care apoi le incarcati pe diferite dispozitive. Nu stiu daca Viewranger primeste harti din alte surse dar pe Orux sigur merge. Pot fi folosite si cand esti offline sau 4G indisponibil.
Citat din: Alex1958 din Noiembrie 24, 2015, 01:48:53 PM
Salut,
Mi-am anuntat intentia. Initial trebuia sa plecam de joi dar vazand prognoza am devansat o zi.
Daca devansam doua eram mai castigati!
Curios ca ti-a tras noaptea, dar pe Ingusta, la traficul ala, probabil ca-si adapteaza orele de masa. Anul asta pe Chilia am avut numai 2-3 trasaturi noaptea. Eu cred ca abandonez zona Crisan- M23 din cauza traficului. Arzi mai mult gaz si mai platesti si concesionarului dar esti infinit mai linistit pe Chilia.
Presiunea a scazut brusc in noaptea de joi spre vineri.
Sa vedem cu ce se prezinta Nea Ion de pe la Obrize.
Poate reusesc sa merg la rapitor de sarbatoarea nationala caci am reusit sa-mi conving consoarta sa vina cu mine. De data asta mergem cu barca deschisa sa intram pe lacuri.
Fire intinse!
Slab ,ceva nu sa potrivit ,am nadit pentru duminica ,sambata dupa masa la obrizu 1 si in gura la Musura ,duminica a fost vant mare de la sud,nu sa putut pescui ,am mers pe canale catre letea la stiuca ,marlite si vreo 3 buc la kil,luni am mers iar la obrizu 1 unde nadisem ,dar dimineata am nadit si in gura la Musura,am luat 2 ciortani la 2 kile si ceva la obriz si unu la 3 kg in gura la musura,in ultimele 2 ore de lumina am plecat la obrizu 3 ,unde am incercat 3 locuri intr-o ora si ceva,marti dimineata am plecat acasa ,sa ivit o problema si a trebuit sa plec ,(normal trebuia sa mai pescuiesc 2 zile si sa plec joi).ghinionul a fost de bine ,de marti ploua puternic in zona Sulina ,pe mine ma prins ploaia la intoarcere pe la mila 8 pe Sulina ,,a plouat pana la Ploiesti ,,NEA PLOUAT CA PE CAPRE,,am venit in slip in masina ,toate hainele erau ude ,in sudul deltei probabil ploua si acum,Peste mult au prins doar 2 localnici din Sulina ,unu luase vreo 50kg intr-o zi si altul vreo 25 ,pe gropi ,oameni cunosteau perfect zona .Multa ciortanica la palma ,nu am vazut ciortan mare sarind dimineata,in alti ani vedeam ,parea ca nu e peste ca in ani trecuti,poate fugise de vantul de la sud.Am luat barca de la Alin Anditoiu ,aia facuta de pictoru.la intoarcere am golit-o de 4 ori de apa ,asa de tare ploua ,ia facut Alin o structura de rezistenta de zici ca e tanc,acasa am mai golit-o de doua ori de apa ,de la ploaia din zilele astea,abia azi am reusit sa o bag in garaj ,in iarna asta mai cioplesc la ea ,sper ca la sfarsitul lui februarie sa ies la migratia crapului.
s o stapanesti sanatos
mai trebuie vopsita
in primavara te insotesc in delta
Citat din: radu andritoiu din Noiembrie 28, 2015, 03:26:11 PM
s o stapanesti sanatos
mai trebuie vopsita
in primavara te insotesc in delta
Multumesc ,doamne ajuta
Salut!
Am facut ultima iesire de anul asta - trei zile de spining in zona Caraorman.
Nu m-am dus week-end-ul trecut pe motiv de vreme. Legendele .... spun ca a fost show. Am impresia ca sunt unii care lanseaza zvonuri d'astea de se aduna lumea (pe)... garla.
In orice caz, la pensiunea la care am stat in prima seara in Murighiol (am venit joi seara sa avem trei zile intregi) erau niste baieti care pescuisera vreo 20-25 de stiuci pe canale in sudul deltei- poze aratate!
Noi ne-am cazat la o pensiune in Caraorman. In prima zi n-am gasit-o nici pe Puiulet si nici pe Lumina in locurile cunoscute. Am agatat doar doua marlite. A doua zi am batut Puiu, canalul Mocansca si o scurta iesire pe Erenciuc. In trei insi am retinut vreo 7-8 bucati punctabile din Puiu. Mergeam la trena si unde agatam una insistam. Multe marlite. Si duminica am luat 7 bucati, ceva mai imbracate dar nimic spectaculos, tot in Puiu.
Zvonerii spuneau ca sulineni au dat de ea pe Rosu. Noi n-am intrat, dar i-am urmarit pe niste baieti care au incercat la salau in canal si dupa o ora au abandonat. Balta destul de populata insa, in ciuda frigului.
Vremea a fost prea senina vineri si sambata dar duminica ne-a ajuta ceata si vantul moderat. In fiecare dimineata era frig cu promoroaca pe barca.
Acesta a fost pentru mine ultima iesire pe 2015, care, una peste alta, a fost un an bun!
Toate cele bune si fire intinse!
Salutari de pe cetoasa si friguroasa Dunare. Poate avem noroc anul asta sa nu dea cu inghet. Rapitorul colaboreaza, greu e sa te mobilizezi dimineata pe racoare.[emoji100] [emoji100]
frumos ! Sa-l mananci fericit ! Eu prind numai ososi...platica, batca, morunasi....si ultima achzitie ..o mreana [de aproape un kg ...Nici n-am curatat-o . Am bagat-o in congelator ...Sunt racit cobza...si as manca ceva de porc.,.gras si fierbinte...cu mamaliga si usturoi...
Merci. Mai mult conteaza partida si iesitul din casa, daca mai cade ceva e perfect, pestele e ca cireasa de pe tort. Am scapat si de aglomeratie, Dunarea e toata a mea si e frumoasa si iarna.
S-a decis continuarea prohibiției la pescuitul de sturion pentru o perioadă de cinci ani.
http://luciansimion.ro/?p=418 (http://luciansimion.ro/?p=418)
Citat din: Betto din Decembrie 20, 2015, 07:46:26 AM
S-a decis continuarea prohibiției la pescuitul de sturion pentru o perioadă de cinci ani.
http://luciansimion.ro/?p=418 (http://luciansimion.ro/?p=418)
Oricum era oprit numai pe hartie, ca in zona Galati dau pisicanii in Cotul Pisicii si toanele aval de Zona Libera numai cu plase de fund, saraca cega nu are scapare.
In vara ma opresc cu un prieten sa bem o bere la un beach bar dechis proaspat anul asta in Cotul Pisicii pe malul drept (@intersect stie ca era sa nu ne mai dam dusi intr-o vineri de acolo ::) ::) ::) :D, sau era joi poate, ca nu mai tin minte) si se serveau niste rasoale cu tone de mujdei si un storgeac de sturion de am salivat ca un caine.Erau la masa toate somitatile satului in frunte cu preotul si coana preoteasa. Asa ca legi avem, intentia e buna dar cam atat. Ca de obicei cei ce dau cu plasele rad tot din apa.
Dar sa revenim, avem noroc ca tine vremea cu noi ceva de speriat. Am avut un sfarsit de saptamana superb, apa linistita si numai buna de pescuit, temperaturile sunt suportabile. Jur ca daca nu eram in perioada Craciunului saptamana asta eram plecat in Delta. Postez cateva poze, preferata mea e cea cu apusul. Asa am venit ieri in lumina apusului, apa lisa....
ho ho ho ... bv domne , frumos . Duminica am facut adunarea cu barcagii in baza sa mai cinstim vremea cu un vin bun o sunculita si povesti frumoase si stateam toti , ne uitam la Dunare , la vreme si muream de ciuda ca aveam barcile pe mal la iernat .
Citat din: ionitzady din Decembrie 21, 2015, 03:53:50 PM
ho ho ho ... bv domne , frumos . Duminica am facut adunarea cu barcagii in baza sa mai cinstim vremea cu un vin bun o sunculita si povesti frumoase si stateam toti , ne uitam la Dunare , la vreme si muream de ciuda ca aveam barcile pe mal la iernat .
Merci, merci. Intr-un singur an m-am grabit sa scot barca la prima bruma si bineinteles a fost o vreme de pescuit si o apa buna, iti dai seama ca-mi taiam venele de ciuda.
Pana nu ingheata portul nu o scot. Mentenanta o sa o fac ca de obicei in prohibitie.
Nu pot sa-ti descriu ce fete fac cei din port cand ne vad pe mine si prietenul meu dimineata pe la cinci cand plecam. Unul ma intreaba intr-o zi: "Merita , merita dom'le?"
Ce sa-i mai explic...pasiune, hobby etc, am dat din cap si am plecat.
Am un amic mai ceva ca mine, pescuieste la crap in ianuarie si februarie ceva de speriat. Uite am uitat sa-l intreb "Merita, merita dom'le?" :D :D
Citat din: Betto din Decembrie 20, 2015, 07:46:26 AM
S-a decis continuarea prohibiției la pescuitul de sturion pentru o perioadă de cinci ani.
http://luciansimion.ro/?p=418 (http://luciansimion.ro/?p=418)
Revin la postarea lui Betto cu urmatorul link: https://www.youtube.com/watch?v=0JD8F9JcqRM (https://www.youtube.com/watch?v=0JD8F9JcqRM)
Daca aveti rabdare si-l urmariti cu atentie o sa remarcati spusele ghidului, cpt Dean:
-min 8:30 cat dureaza sa ai o populatie sustenabila
-min 16:09 referire la timpul de crestere a unui sturion de un metru...!!!! doar un metru!!!
-piesa prinsa la final nascuta in perioada interbelica :o :o
Ei si acum comentati masura de a introduce doar o prelungire de cinci ani a prohibitiei la sturioni. Nu e cam mult... ;)
Hai sa facem un exercitiu de imaginatie.
Cum ar fi sa mai avem si noi in Dunare asa pesti, sa invatam sa-i prindem si mai ales sa ne obisnuim sa-i eliberam (recunosc ca si eu mai am de lucrat asupra mea la acest capitol, cu toate ca eliberez destule exemplare dar inca mai am in mine lacomia aia romaneasca "a mieu, a mieu eu l-am prins")
Sau cum ar fi sa fie prohibita activitatea de pescuit industrial pe o perioada de 10 ... 15 ani. Cam la ce nivel de populatie de pesti am ajunge?
Ce s-ar intampla daca plasarii braconieri nu ar impanzi Dunarea, gurile porturilor sau malul insulelor cu plase bagate bine la adanc sau sute de pripoane, sau electricienii eradicati...
Cred ca vorba unui amic al meu hatru si mai in etate: "Bai hai ca ne manaca de vii, coclaie de peste, nu baga mana in apa".
Oare daca inspectorii ANPA si-ar face meseria pe apa si nu in birouri....?
Sau cum ar fi ca cei ce traim pe malurile Dunarii sa fim ghizi de pescuit pentru cei din alte zone, pentru care un pescuit la Dunare e o adevarata provocare din punct de vedere logistic si o enigma in gasirea si abordarea locurilor si perioadelor de pescuit. Ii pui clientului la dispozitie barca, motor,lansete si sonar performant si cel mai important experienta ta acumulata in ani si ani de pescuit, bani investiti in scule si timp, mult timp pe apa.
O mai legi si cu un magazinas online de scule de pescuit, daca nu ai doua maini stangi poti sa mai customizezi ceva barci de pescuit sportiv suporti pt lansete punte bassboat biminiuri etc etc, in timp mai strangi o legatura cu ceva firme de afara sa le testezi si promovezi sculele de pescuit nazi si momeli.
Doi sau trei ghizi ar putea sa deschida o marina, asa cam ca afara cu toate necesare. Vine omul in costum si in juma de ora e la pescuit.
Ma opresc ca am inceput sa delirez, am ars si friptura.... >:(
De aici dezvoltati voi.
...DA, de-a dreptul impresionant! Cam așa arată Dunărea pe care mi-aș dori să o lăsăm după noi. Dar, ca să citez o replică celebră din filmul de căpătâi al tuturor îndrăgostiților de Deltă, "cât mai avem de lucrat asupra nouă înșine"?
Exact scena asta imi venea in minte ieri.
Filmul din care ai citat celebra replica reflecta realitatea in proportie de 99.9%
,, Ce s-ar intampla daca plasarii braconieri nu ar impanzi Dunarea, gurile porturilor sau malul insulelor cu plase bagate bine la adanc sau sute de pripoane, sau electricienii eradicati..."
Pana la urma lucrul asta se intampala datorita saraciei lucii si totalul dezinteres al Institutiilor. Braconajul este datorat lipsei de educatie (saracia si educatie de orice fel nu fac casa buna) dar si lipsa de sanse a localnicilor care nu au posibilitatea legala si corecta de a beneficaia de bogatiile naturale . Un alt motiv este si lipsa lucrarilor de reconstructie ecologica ( sunt cateva dar prea putine ). Pe de alta parte , ma uitam pe informatiile oferite de salvati Delta : mii de de controale , sute de dosare penale si 1 condamnare ???.
De 2 ani numai pe bratul Sf. Gheorghe si adiacent au fost facute cca. 60 de dosare penale pentru braconaj , cu confiscari de barci , etc. Nici una nu s-a sfarsit cu condamnare cu executare efectiva , cateva cu suspendare - maxim 8 luni si restul ......nu au fost probe concludente !!!!!
In gura portului unde tin barca e o plasa data la fund din cap de mol pana in mal, inchide gura portului perfect. Am obs ca pestele in perioada de prohibitie vine si depune in apa linistita a incintei. Dupa pestele pasnic migreaza si rapitorul. Plasa o agat cu jigurile frecvent, e plina de platicuta ,morunas. ciortani si strapi in general peste marunt care creste in bazin pana la o anumita varsta dupa care prinde curaj si da sa iasa in Dunare. Dar plasa fiind omniprezenta va dati seama ce urmeaza. Personal am distrus, taiat in doua trei bucati plasa , in alte doua ocazii am agatat intentionat ancora in ea si am tras-o in mijlocul Dunarii si am aruncat-o. Am vorbit cu cei de la TN si au scos-o si ei, iau facut dosar braconierului si cam atat. Duminica plasa era la locul ei. E dezarmant. In alte dati am anuntat pana si Pol De Frontiera, am filmarea acasa cand au scos plasa. A doua zi era alta in loc.
In ultima iesire in delta exact pe portiunea de reconstructie ecologica a Dunarii Vechi intre Raducu si mila 8 am depistat cu sonarul cel putin 9 plase. Vin noaptea le controleaza si le pun la loc. Agentul Eco din zona doarme, cum dorm toti si la ANPA. Exista doar pt a recolta taxa aia de 30 roni si a toca fonduri europene. Niste .... nici nu stiu cum sa-i numesc. Din punctul meu de vedere toata vina e a agentilor din zona care cred ca sunt depasiti de situatie.
Maine cand ies o tai toata. Am sa va pun niste poze. >:( >:( >:(
Ca fapt divers , in august in 4 zile am fost controlat de 3 ori consecutiv de ei , de un domn , Marco , cred , pe Sfantu , mi-a gasit 2 somni de 52 si 54 cm in juvelnic , la vedere . I-am spus ca sunt legali - pe interior bordaj am trasat cu marker negru cm , sa nu fie probleme - mi-a spus ca sunt mici , degeaba i-am spus ca se masoara de la bot pana la baza cozii 50cm la somn, etc. Ca vine frontiera , ca vor fi probleme ... . l-am intrebat ce se intampla cu plasarii din holbina,solomon,cei din prima bucla stanga ,gura perivolvca....... a ramas ca-n tren.
Am eliberat pestele , eram in concediu si am vasle de aluminiu, nu dor foarte tare , si sunt prieten cu seful lui . Data viitoare , anul viitor , uit de prietenie si iau vasle de lemn ......
Problema nu este la noi , turisti sau pescari amatori - este la ei => atitudine , masuri , eficienta si poate rezultate !!!
Nu m-am putut abtine. ;) Pe la 4:30 a.m. m-a luat asa o neliniste si ca drept urmare la 6:30 deja dublam capul de mol cu directia Scurta. O zi supeba, companie placuta, motivati pana in varful jigurilor de vremea frumoasa.
Trei dataturi, gume mermelite si o groaza de jiguri lasate nada prin cioate, doar un ren mic pe la doua litre luat.
Spre finalul partidei mi-a dat un somn in jig si a facut ce a vrut el cu mine. Dupa 20...30 min, timp in care a iesit coada langa barca de doua ori, a plecat intr-o cioata si dus a fost. Oricum adrenelina curata avand in vedere ca Basspara-ua combinata cu un cast Shimano nu e ceea ce trebuie pt un asemenea peste. Nu regret decat ca nu am avut acumulatorul schimbat la camera.
In rest trageti voi concluziile. ;)
Pe o vreme ca asta nu merita o secunda sa stam printre asfalturi.
PS Plasa nu era ;D :D :D :D.
:D
:D
Magnific. Superb.
Multumim Dragos.
Citat din: mariusbig din Decembrie 23, 2015, 08:18:10 PM
Magnific. Superb.
Multumim Dragos.
Cu placere. E superba Dunarea, buna de pescuit si plimbare, cat mai tine vremea cu noi.
Am terminat de personalizat si bradul. ;D
Hehe ! Eu am si un rapitor activ in zona !
Nu sunteti normali !!!!!!
Citat din: pava din Decembrie 25, 2015, 05:45:34 PM
Hehe ! Eu am si un rapitor activ in zona !
La iarna, cand da frigul vin la tine sa ne antrenam cu pisica. ;D ;D
da , cand a vazut gumele: atac instant si precis ;D
Eu am sperat sa vina Mosu" cu asta , dar poate la anul ......
! No longer available (http://www.youtube.com/watch?v=s0I-76_pHLQ#)
Citat din: mariusbig din Decembrie 26, 2015, 12:55:55 PM
Eu am sperat sa vina Mosu" cu asta , dar poate la anul ......
! No longer available (http://www.youtube.com/watch?v=s0I-76_pHLQ#)
Sau asa ceva: https://youtu.be/S6_KOMt3XtQ (https://youtu.be/S6_KOMt3XtQ)
Cum ar fi sa ai barcuta in garaj, tot timpul din lume sa o intretii si in maxim zece minute, cazul meu :D, pe apa.
Vis.
Si a venit vremea ultimului lanseu din 2015. Pe 27 dec, duminica am incheiat ultima partida de pescuit. Am plecat cu Compass-ul lui Octav. Una din cele mai bune partide de salau 8 sau 10 buc, la un moment dat am pierdut sirul, majoritatea prinsi de Octav eu fiind cameramanul de serviciu. Macar am facut niste filmari pe cinste. Toata marfa fiind eliberata, am zis ca trebuie sa avem grija de stocul din primavara ;).
Luni am profitat de vremea buna sa scoatem barcutele de la apa. Bineinteles ca nu a fost fara peripetii, cota fiind scazuta, malul moale, la alfa lux-ul lui Stefan am ramas intepenit si eu si peridocul in malul namolos. Dupa urarile de rigoare cu multa carne si sos alb edililor Galatilor, oras la apa cu un rahat de rampa si o marina de tot rasul, am chemat ajutoare. S-a lasat cu un trenulet pe cinste.
Dar pana la urma am incheiat ziua cu bine.
Nu vreti sa stiti ca s-a luat si crap prin Insula si pe la Scurta. iar apa ceva de vis. :D :D :D
;)
;)
;)
In ce fel este apa ,abia astept sa ajung pe apa...Fir intins si pe anul viitor.
Hai ca nu ne-am intalnit din vara. ☺
asa sa va clatiti ochii ... s-a prins la Paltinu , pe 22 ;)
Citat din: tiganusmc din Decembrie 29, 2015, 03:14:11 PM
asa sa va clatiti ochii ... s-a prins la Paltinu , pe 22 ;)
Cam cate kg si cati cm? Frumoasa.
eu zic ca a avut cel putin 110 cm ... intr-adevar , frumos exemplar
Am plecat de pe 26 pana pe 29 in Delta, am stat cu cortul la murighiol, dar intai am trecut pe la baile termale de la Harsova cum ne-a invatat nea Ion.
Am prins vreme superba, a mers si stiuca cat de cat, nu sa pastrat niciuna, dar nici nu sa prins vreun exemplar mare.
Ne-am plimbat foarte mult, am fost pana la canalul Holbina in prima zi, am incercat stiuca pe mai multe zone.
A doua zi ne-am dus pe Erenciuc unde sa prins ceva, apoi am intrat in Puiu unde nu a miscat nimic, si ne-am dus spre Lumina, nu am gasit intrarea buna in Lumina din Puiu si a trebuit sa tragem barca pe uscat vreo 20 de metri :D a fost super distractie.
In Lumina, iara sa prins ok, rog pe cine stie intrarea buna sa ma ajute si pe mine cu o poza :D
Poze >>> https://picasaweb.google.com/115678872894484195166/DeltaDunarii2629Decembrie2015
App...Fix la intrarea in lacul Erenciuc un pic spre dreapta este un copac mare cazut in apa, este foarte periculos fiind la 5cm sub apa. Se poate evita mergand pe partea stanga, dar cel mai bine intrati incet pe lac.
Salutare si fire intinse !!!
Salut,
Am obtinut on-line, platind cu cardul (singura posibilitate) permisele de acces si pescuit pe 2016 in RBDD pentru mine si prietenii mei la:
http://www.ddbra.ro/activitati/permise-online (http://www.ddbra.ro/activitati/permise-online)
Am primit imediat pe E-mail permisele in format PDF.
Despre monitorizarea pozitiei ambarcatiunii pe teritoriul RBDD (HG 538/2015) inca nimic. Dar cum am permisul de acces pot intra deja.
Am facut, tot on-line, cerere de eliberarea AVIZULUI PENTRU DESFASURAREA ACTIVITATII DE PESCUIT SPORTIV pe formularul atasat, la care am atasat copii dupa CI si copii ale permisului de pescuit ARBDD si le-am trimis la:
'stpf.tl@igpf.ro'
Inca nu le-am primit, dar inainte am intrebat la telefon si au zis ca se poate.
Totul de la birou fara sa pierd timp, hai ca mergem in directia buna!
Toate cele bune!
Citat din: Alex1958 din Ianuarie 20, 2016, 09:28:09 AM
Salut,
Am obtinut on-line, platind cu cardul (singura posibilitate) permisele de acces si pescuit pe 2016 in RBDD pentru mine si prietenii mei la:
http://www.ddbra.ro/activitati/permise-online (http://www.ddbra.ro/activitati/permise-online)
Am primit imediat pe E-mail permisele in format PDF.
Despre monitorizarea pozitiei ambarcatiunii pe teritoriul RBDD (HG 538/2015) inca nimic. Dar cum am permisul de acces pot intra deja.
Am facut, tot on-line, cerere de eliberarea AVIZULUI PENTRU DESFASURAREA ACTIVITATII DE PESCUIT SPORTIV pe formularul atasat, la care am atasat copii dupa CI si copii ale permisului de pescuit ARBDD si le-am trimis la:
'stpf.tl@igpf.ro'
Inca nu le-am primit, dar inainte am intrebat la telefon si au zis ca se poate.
Totul de la birou fara sa pierd timp, hai ca mergem in directia buna!
Toate cele bune!
Super , pana pe 16 ianuarie nu au eliberat permise online, probleme tehnice cred, acum imi fac si eu sa nu se termine :D :D.
Poate pe la sfarsitul lui februarie inceputul lui martie iesim pe apa, Dunarea intra usor in cote de primavara ... semne bune ;).
http://www.info-delta.ro/proiect-de-ordin-privind-prohibitia-pescuitului-in-anul-2016-p237.html (http://www.info-delta.ro/proiect-de-ordin-privind-prohibitia-pescuitului-in-anul-2016-p237.html)
Ordinul de prohibitie pe 2016 e aprobat si publicat in MO. Datele sunt clare, acum stim cand pornim la lupta. :D
Din povestile pescarilor cu fabulatiile lor din mai multe timpuri, am auzit ca cineva a capturat un crap de 32 de kile la mamaia. E posibil asa ceva? Eu nu cred.
Nu e foarte neobisnuit sa se prinda crap in Marea Neagra. Raman intr-un fel de bule de apa dulce care provin din Dunare si curg pe langa mal duse de curentul circular al Marii Negre. Ajung si pana in Bulgaria.
M-am exprimat gresit, la Mamaia dar in lacul Siutghiol. Ce nu imi vine sa cred este dimensiunea crapului intr-un lac foarte poluat unde abia mai gasesti guvizi.
Lacul Siutghiol tine somni uriasi, de ce n-ar tine si crapi capitali? Nu se poate pescui la navod, are gropi foarte adanci, a fost adancit la maluri pentru cursele de barci de catre un primar controversat, cartierele de pe maluri suntan racordate la canalizare si chiar e un loc de pescuit bun!
https://youtu.be/pOqCzc2LR3c
Si continuarea
https://youtu.be/dKAagzkVvx8
Pentru ce sa mai cumperi scule scumpe?
https://www.facebook.com/SilviaSaintOfficial/videos/1035971049794659/ (https://www.facebook.com/SilviaSaintOfficial/videos/1035971049794659/)
Hehe ! da se poate simplifica pescuitul ;D
am fost azi pe Dunare in cautarea somnilor care inca hiberneaza pe undeva! :)
Mai vedem in urmatoarele saptamani :)
norocosule ,baftosule ai pupat balta anu asta .......
[emoji1]
Se vor mari taxele la pescuit sportiv. Este adevarat, sunt mici in prezent, dar parca prea mult de 5 ori.
http://www.anpa.ro/wp-content/uploads/file/Legislatie%20/HG%20-tarife%202016var%20finala.pdf (http://www.anpa.ro/wp-content/uploads/file/Legislatie%20/HG%20-tarife%202016var%20finala.pdf)
Bun, inteleg!
Dar eu mi-am vizat si la ANPA si la ARBDD (care, pun pariu ca vor urma exemplul!) si am premise valabile pentru 2016.
Ce se intampla cu cei care sunt in situatia mea?
Este doar o propunere a unui act normtiv facut de catre A.N.P.A. catre guvern. Inca nu a fost promulgata legea. Dar are toate sansele sa treaca. Ar putea intra in vigoare, cred eu, in ceea ce priveste taxele, incepand cu anul viitor 2017. Pentru anul acesta nu cred ca avem motive de ingrijorare.
Propuneri acte normative
HOTARARE pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1016/2008 privind cuantumul taxelor de licenţiere şi autorizare în pescuit şi acvacultură. http://www.anpa.ro/propuneri-acte-normative/#more-59 (http://www.anpa.ro/propuneri-acte-normative/#more-59)
Am cumparat scrumbie din piata ...Pe o taraba se zbateau vreo 100 de kg de carasei vii ...asa la 10-12 cm. Am luat 5 bucati ...M-au costat 1 leu. Sunt vii intr-o cutie cu apa si le-am dat de lucru la pisici pentru toata saptamana. Nu s-au miscat de acolo de azi dimineata. Ma gandesc sa-mi fac o baltoaca in gradina ...si sa bag vreo doua galeti de carasel...sa se distreze copiii prietenilor . Aveam la tara cand eram copil asa ceva...
Hrănește-i bine. Poate o punem de saramura😄
poate un pui de somn ...sau un salau...ca din astia n-ai ce alege... :)
I-am eliberat in lacul din parcul Lia Manoliu. Doar 4 buc .Un carasel l-au prins pisicile...N-a avut noroc. Erau 4 pui de crap...Unul singur a fost caras...Ar fi fost pacat sa moara degeaba. In lac e multa rosioara. Vin oamenii cu copii si arunca paine, pufuleti...Cred ca n-am facut ceva rau. Imi pare rau ca n-am luat vreo 5 kg ...Erau la 2 lei kg ...Probabil c-au bagat disperatii plase de scrumbie si-au scos tot puietul de crap si caras.
Salut,
Vazand vremea de afara si temperatura apei incepusem sa imi fac vant cu coada pentru o iesire de primavara in delta.
Dar cotele apelor Dunarii imi dau fiori... Nu stiu ce asteapta baietii aia de la Portile de Fier din susul Dunarii dar au scazut incepand din 12 Feb. cota lacului de acumulare cu peste cinci metri fata de cota normala (1920 fata de normalul de 2500 cm). A ajuns apa la cote de atentie pe la Calafat.
Am facut ceva investigatii si am aflat ca vine mare apa de sus. Daca oamenii nu fac prostii -si sper ca nu e cazul- inseamna ca vom avea o primavara zbuciumata cu ape mari in prohibitie. Asta nu e rau din punctual de vedere al populatiei piscicole, dar mi-ar fi placut totusi o iesire inainte de 8 Aprilie.
Fire intinse!
As avea si eu o intrebare pentru cei care cunosc mai bine Dunarea: avand in vedere cum se prezinta nivelul apelor acum, as avea sanse sa prind stiuca pe natural intre 6 si 10 aprilie, cand am planificata o iesire? Nu as vrea sa ma duc pana acolo si sa ma intorc fara capturi.....
Ar trebui sa se stabilizeze nivelul apei pana atunci. Chiar daca apa e mare, daca nu e curent mare dinspre canale spre lacuri, apa e limpede si ar fi sanse sa mearga stiuca, mai ales spre stuf, unde se baga cand e apa mare. Dar cel mai bine ar fi sa te decizi cu cateva zile inainte, cand ai mai multe informatii, cam greu sa estimezi cum va fi apa peste o luna.
Si eu am in program o iesire in Delta la stiuca pana in prohibitie.(15 aprilie)
Din proprie experienta daca nivelul apei se stabilizeaza ,asta insemnand ca apa nu va mai creste din amonte de Bazias cel putin 2 saptamani este OK.Eu pescuiesc pe lacurile din zona Crisan si in perioada asta caut mult japsele,care acum sigur sunt mai usor de gasit.Daca aveti alt pont astept cu interes.
Iti dau eu un prin pont...:) vezi cum iti programezi sejurul, ca prohibitia incepe pe 10 aprilie, si nu pe 15.
O sa fie vreun coleg de pe aici prin Mila 23 in acest week-end?
La o iesire inainte de prohibitie?
Eu :)
Va doresc fir întins și distracție placuta
Si eu ajung dar cred ca ma duc spre Rosu.
Sunt cu niste prieteni care se vor caza la Caraorman. Noi dormim pe barca.
Inteleg ca nu prea a fost activitate....
La Rosu , din ce am auzit ieri , este aglomerat si nu se prinde .
Poate se va schimba situatia odata cu incalzirea vremii .
Fir intins !
La Mila, oare cum e apa, stie cineva? as veni cu niste prieteni miine.
Citat din: serbanj din Aprilie 01, 2016, 01:17:58 PM
La Mila, oare cum e apa, stie cineva? as veni cu niste prieteni miine.
Saptamana trecuta era f f f mare, dar curata si in scadere vizibila de vineri pana duminica!
multumesc mult
Apa e foarte mare in Mila dar merge si somnul si crapul ......detalii daca e cineva interesat
Acum am venit de acolo, am fost la groapa...nimic... in Fortuna, stiuca... nimic. Cred ca de data asta, am avut noroc in...dragoste 1 :)
Nasol daca nu ai luat nimic...nu stiu ce sa zic dar Joi,Vineri si Sambata nu a plecat nimeni fara cativa somotei frumusei de acolo la rama neagra si tipar...apoi Duminica a mers crapul super....http://www.pescuitul.ro/ps/page.php/id/view_forum_detalii/i/34/domeniu/null/ppg/1/cauta/null/idf/218281/cautad/null/topforum/null/ (http://www.pescuitul.ro/ps/page.php/id/view_forum_detalii/i/34/domeniu/null/ppg/1/cauta/null/idf/218281/cautad/null/topforum/null/)
Din somnul ala din bors am mancat si eu ..:)
SUper tare ! O sa ma orientez data viitoare sa cer un sfat despre locuri si momeli ! Mersi MariusM !
Salut,
Nici noi n-am fost mai breji! Pe Sf Gheorghe zona Erenciuc un somotei la tipar si o "plecare" la rama neagra cu dril de 5 min urmat de ruptura textil de 25.
Crap s-a prins sporadic pe canalul spre Puiu.
N-am vazut in viata mea atata apa iesind din intinsura spre bratul Sf Gheorghe. Pe o latime de 50-60 m curgea un soi de parau de 7-8 cm adancime cu o viteza de cel putin 1 m/s. Apa limpede care se amesteca cu cea noroioasa a curentului.
Fire intinse!
Salutare ,
Eu am prins destul de multi ciortani , avand in vedere conditiile actuale , insa mici , cca 1.5 Kg .
Din pacate se dovedeste iar ca la noi instituirea prohibitiei se face fara un studiu concret , Spun asta pentru ca toti pestii prinsi , inclusiv carasii si platica , erau iesiti din bataie , prezentand lipsa solzilor , aripioare rupte si pete rosii pe piele . Am oprit peste cat pt o prajeala si intr-adevar putinele icre pe care le-am gasit erau " apoase " . Nici nu vreau sa ma gandesc cati pesti au fost prinsi in plase in timp ce se indreptau spre zone de reproducere .
Exceptand experienta destul de urata , cauzata de vantul nebun care a batut vineri noapte , cu rafale care din punctul meu de vedere au depasit 90km/h , de ne-a luat pe sus la propriu in timp ce dormeam , a fost o iesire de primavara cu o atmosfera cum numai in Delta intalnesti .
Pana pe 20 iunie ,,,, PAUZA ! Barca intra intr-un proces de cosmetizare elaborat :))
Tare frumoasa a fost ieșirea asta.
Atât de frumoasa încât ma bate un gând sa fac o mica aroganta și sa campez de Vineri pana Duminica prin zona milei 23.(ca la pensiunea mea favorita de acum ,Gigant Fish sigur nu mai e loc).
Întrebare.....Sâmbăta se poate sigur pescui dar Duminica mai se poate sau nu fiind 10 aprilie?
Salut ,
Din cate stiu pe 10 intra in vigoare prohibitia , asadar poti pescui pana sambata .
Si da , du-te pe balta pt ca acolo este pestele , nu la pensiune :))
oai ce va invidiez!!! ati iesit, ati prins peste, ati fost pe apa...
Ceva vesti din zilele dinainte de inchidere?
Numai asa ca sa ne zgariem pe ochi cei care n-am fost!
"Mi se pare o adevarata prostie faptul ca pescuitul la stiuca in aceasta perioada este prohibit pe apele publice. Voi solicita ANPA pentru participarea la o interpelare parlamentara pe aceasta tema, pentru a explica cum de doar in Romania se poate intampla asa ceva. Colegii pescari ar trebui sa beneficieze de aceleasi drepturi ca restul pescarilor din Uniunea Europeana si nu sa fie singurii carora li se restrange dreptul de a pescui la specii de pesti pentru care nu este justificata in aceasta perioada prohibitia." https://www.facebook.com/media/set/?set=a.1129426337123605.1073741843.711146738951569&type=3 (https://www.facebook.com/media/set/?set=a.1129426337123605.1073741843.711146738951569&type=3)
Foarte buna ideea, iti stau la dispozitie daca ai nevoie de ajutor
Salut,
Am planificat riguros o iesire pe apele de frontiera -Chilia- din 26 in 29 Mai.
Din pacate toate site-urile de prognoza meteo anunta vreme ingrozitoare in toate aceste zile.
Asa ca am amanat pentru 2-5 Iunie.
Se mai "baga" cineva? Poate facem vreun schimb de informatii...
Fire intinse!
Citat din: Alex1958 din Mai 25, 2016, 09:25:02 AM
Salut,
Am planificat riguros o iesire pe apele de frontiera -Chilia- din 26 in 29 Mai.
Din pacate toate site-urile de prognoza meteo anunta vreme ingrozitoare in toate aceste zile.
Asa ca am amanat pentru 2-5 Iunie.
Se mai "baga" cineva? Poate facem vreun schimb de informatii...
Fire intinse!
Eu ma bag ,dar pe 8 iunie,cand deschide,pentru ca altfel voi fi blocat pe ape tulburi pe Chilia .Dar dupa 8 pot sa il caut si pe canale ,pe apa limpede ,unde am facut treaba buna.Daca pana atunci se limpezeste Chilia ?,e iar bine ,vor fi mai multe optiuni.
La ce apa a adunat si inca aduna Siretul si Prutul din toata Moldova cred ca nici in patru saptamani nu se va limpezi Dunarea. Ieri noapte a crescut Siretul cu un metru , curgea cu viteza f mare numai bun de rafting. Bineinteles ca a tulburat Dunarea de nedescris. Oricum e cam compromisa deschiderea sezonului de vara.
Citat din: ziuamarinei din Mai 27, 2016, 02:47:32 PM
La ce apa a adunat si inca aduna Siretul si Prutul din toata Moldova cred ca nici in patru saptamani nu se va limpezi Dunarea. Ieri noapte a crescut Siretul cu un metru , curgea cu viteza f mare numai bun de rafting. Bineinteles ca a tulburat Dunarea de nedescris. Oricum e cam compromisa deschiderea sezonului de vara.
Cu cat e mai tulbure pe brat ,cu atat sunt sanse mai mari pe canale.
Salut,
La deschidere n-am fost de frica ploii. Am auzit ca a dat piatra si a fost furtuna dar parca tot imi pare rau.
Acu', imi ziceti de Siret si Prut, 4 saptamani - voi tineti cu ursu'!
Week-end-ul 10-12 Iunie imi este blocat irevocabil, iar in week-end-ul urmator sunt Rusaliile si ies oricum. Ideea este ca am "aprobate" doua iesiri si ce-i in mana nu-i minciuna!
Deci fratilor de suferinta -mai ales cei din Galati- rogu-va sa ne tineti la curent cu tulbureala Dunarii. N-o vreau limpede cristal dar nici noroioasa ca la viitura, daca se poate....
Multam!
Nu am putut sa ratez deschiderea in zona de frontiera, asa ca am iesit trei zile mai mult pentru relaxare. Apa a fost noroi, imi era frica sa inmoi buretele in apa sa spal barca, dar in afara de tulbureala deranjant mai era si curentul foarte mare al apei si miile de crengi si gunoaie care se agatau de fire. Totusi Ostovul arata bine, copaci multi cazuti de curand in apa, malurile s-au mai schimbat au aparut locuri noi pe care am avut tot timpul din lume sa le scanez cu rabdare ;).
Bineinteles ca multi au dezertat la prima iesire dar a fost bine. Am avut o datatura buna de somn in jig si am scos bale pe leader iar prietenul meu Octav nu s-a putut abtine si la al treilea lanseu a bufnit un somotel de vreo opt kg. Salaul e apatic complet pe tulbureala asta iar la crap nici nu m-am mai obosit sa dau.
Sincer pe asa apa nici eu nu m-as incumeta sa plec pana pe Chilia, poate doar in zone interioare stiute ca nu tulbura usor.
Din ce am vazut pe apa, mai sus de gura de varsare a Siretului e curata, asa ca de pe 8 iunie cand se deschide zona la pescuit poate fi atacata. Oricum din momentul cand la Galati se linisteste apa mai dureaza o saptamana cel putin pana se scurge toata tulbureala de pe bratele Deltei.
:)
:)
:)
:)
Salut,
Am fost sambata in zona Oltenita-Spantov cu barca mica.
Apa arata excellent, limpede, dar scadea accentuat. Am cloncanit, fara succes, cateva ore, drept e ca n-am avut nici sonar.
Ma duc de Rusalii in Sulina si de acolo functie de apa, vedem....
Fire intinse!
Ma bate un gand la o iesire cu tot familionul in Delta > Mila > Crisan, in 10-12.06. Va rog sa imi spuneti, daca stie cineva, cum este apa in zona?
Salut.
Apa este mare totul este inundat dacă te referi la maluri. Dunărea este ciocolata.în rest apa se limpezește începând de la candura pe șoptea.
Distracție placuta
Multumesc mult. Presimt ca iar o sa caut rapitorul absent ;D
Nu vreau sa va intristez, dar in urma ploilor de vineri Siretul a crescut f mult, barajele au fost deschise iar ieri apa era foarte foarte murdara, jumate era pamant. Sincer va spun si sonarul dadea rateuri. Mai asteptam .
De raspoimane 9 iunie se ridica prohibitia peste tot.
Daca nu se limpezeste pana de Rusalii -trei zile libere de la statu (palma barba cot!) ma duc in Delta si incerc pe interior.
Din ce am discutat alaltaieri cu un amic si cand s-a ridicat prohibitia pe granite s-a prins peste la Chilia vreo doua zile.
Acum si cand s-o limpezi, crapului, aluia de a stat in cafea cu lapte trei saptamani, n-o sa-i fie si lui foame?
Sincer , din ce vad eu la Galati nu se va limpezi sigur pana de Rusalii. Dar merita incercat pe ape interioare mai limpezi. Eu personal atac amonte de Siret, spre Braila sau Macin unde apa e acceptabila spre buna. E cota cam mare dar cui ii pasa
Ieri era murdara si la Giurgeni +crengi ,copaci si diferite "chestii"plutitoare. Ialomita varsa noroi,deci este murdara si in amonte de Braila
Au. Si ce planuri aveam pt weekend. Sper sa-mi iasa totusi.
Am plecat la vale ,cu ocazia asta am testat si cortul,acu sunt pe la crisan, ma mai plimb pe canale vreo 2,3 zile ,pe la gropi ,unde mi se pare ceva ,dau boabe.
https://www.facebook.com/paun.ion.12/videos/1240564985961336/?fallback=1 (https://www.facebook.com/paun.ion.12/videos/1240564985961336/?fallback=1)
Si Argesul baga astazi noroi, dar in sus de Oltenita era limpede.
Citat din: ionpescarul din Iunie 06, 2016, 10:36:52 PM
Am plecat la vale ,cu ocazia asta am testat si cortul,acu sunt pe la crisan, ma mai plimb pe canale vreo 2,3 zile ,pe la gropi ,unde mi se pare ceva ,dau boabe.
https://www.facebook.com/paun.ion.12/videos/1240564985961336/?fallback=1 (https://www.facebook.com/paun.ion.12/videos/1240564985961336/?fallback=1)
E pe canale
Boaba uscata , aromata sau alcoolizata , nea Ion ?
Smecherie mare nea Ioane sa o stapanesti sanatos cu tot cu coviltir :) :)mare meserie ce mai - sper ca pe 26 sa ne vedem pe ape cred ca o sa te recunoastem fara probleme
merge crapul pe canal?cat de cat nu de alta dar sa plecam si cu ceva la traista
Numai de bine si sa fim sanatosi
Citat din: Haiduc din Iunie 09, 2016, 01:43:43 PM
Smecherie mare nea Ioane sa o stapanesti sanatos cu tot cu coviltir :) :)mare meserie ce mai - sper ca pe 26 sa ne vedem pe ape cred ca o sa te recunoastem fara probleme
merge crapul pe canal?cat de cat nu de alta dar sa plecam si cu ceva la traista
Numai de bine si sa fim sanatosi
Pe brate e tulbure tare ,pe canale e limpede,dar nu mananca oriunde ,sau mai bine zis ,nu mananca aproape deloc.Ieri si azi nu am prins nimic ,am prins doar alaltaieri ,am fost pe canalul sondelor ,ma refer la crap,el e vizat. plauri multi in miscare,ma blocat acolo ,azi am iesit ,am luat-o pe imputita si catre caraorman m-am blocat de plauri,acum am parcat am inchis sandramaua si ma culc ,maine cobor inapoi pe la Rosu si o iau catre Caraorman ,e acolo un canal care vreau sa nadesc ,apoi cred ca plec catre Dunarea Veche
Citat din: mariusbig din Iunie 08, 2016, 07:26:23 PM
Boaba uscata , aromata sau alcoolizata , nea Ion ?
Am nadit cu boabe uscate ,am avut 3 trasaturi in prima zi ,apoi nimic ,azi am facut mamaligi cu usturoi ,boilesuri de mamaliga cu usturoi ,peleti ,NIMIC ,NIMIC ,Calin a luat pe ingusta aproape la capat spre dunarea veche intr-o ora 5 ciortani intre 1,5 si max.2,5.,unu pe canal la rosu ,aproape de plaur. ( pe ultima suta de metri ) a luat in jur de 100 kg ,( cred ca nu e minciuna ca acolo am vazut si eu pe uni ,care au dat recital ,daca nu or fi tot aia ?)
Citat din: ionpescarul din Iunie 09, 2016, 10:14:47 PM
Am nadit cu boabe uscate ,am avut 3 trasaturi in prima zi ,apoi nimic ,azi am facut mamaligi cu usturoi ,boilesuri de mamaliga cu usturoi ,peleti ,NIMIC ,NIMIC ,Calin a luat pe ingusta aproape la capat spre dunarea veche intr-o ora 5 ciortani intre 1,5 si max.2,5.,unu pe canal la rosu ,aproape de plaur. ( pe ultima suta de metri ) a luat in jur de 100 kg ,( cred ca nu e minciuna ca acolo am vazut si eu pe uni ,care au dat recital ,daca nu or fi tot aia ?)
La sondelor pe groapa colcaia de crap mare ,pe sonar era puzderie de peste mare ,dar nu era pe fund ,era intre ape.
Nea Ioane daca ai facut de o prajeala e bine pe mocirla asta, barca ai incercat o si nu te a facut de ras chiar cred ca a slujit foarte bine.
Daca mai ai de gand sa pleci pe la sfarsitul luni da un semnal si poate mergem impreuna
Noapte buna si sa auzim numai de bine
Apel catre galateni!
S-a mai limpezit apa pe la voi. Nu cristal, dar asa spre limonada...?
Apa e inca tulbure. Siretul isi face datoria dupa inca trei zile de ploi. Sambata spre duminica se limpezise spre Braila.
Ma duc de joi pana luni in Delta. As vrea sa incep pe Chilia dar vad cum e apa si ma orientez.
Fire intinse!
Citat din: Alex1958 din Iunie 14, 2016, 11:33:44 AM
Ma duc de joi pana luni in Delta. As vrea sa incep pe Chilia dar vad cum e apa si ma orientez.
Fire intinse!
Fire intinse, asteptam cu interes rezumatul.
Ieri am venit de la Periprava și apa este încă tulbura. Iar de prins peste nu am auzit de la pescari sa fi prins încă.
Dar pana joi mai este.
Siretele inca baga dar mi-a promis ca se linisteste. Azi am iesit pentu un antrenament scurt, ceva lanseuri dupaamiaza incheiate cu cativa salai la poza.
Amonte Siret apa era chiar limpede.
frumos dintosul
felicitari
Citat din: radu andritoiu din Iunie 16, 2016, 09:46:46 PM
frumos dintosul
felicitari
Merci, da cu adevarat frumos avand in vedere conditia apei.
Am zis sa fie de incurajare pt cei ce se tem de apele tulburi. 8)
felicitari!!! foarte frumos.
Frumos derbedeul la mai mare si sa speram ca vin si alte vremuri soare adieri mici de vant pestii in miscare ca destul am lenevit pe langa barci
Hai ca ala e trucaj..Glumesc dar.....futu-i!
Salut.Daca pentru voi e frumos pentru mine este exceptional.Nu am mai prins asa ceva pe dunare de peste 10 ani,dar se pare ca Dragos a aflat unde aste azilul de salai batrani,am vazut ca nu este o intampare.
Salut,
Sunt pe Sondelor de 2 zile. Am intrat destul de greu dar e bine caci nu ne-a deranjat nimeni.
Nu prea e activitate, doar somotel noaptea.
Am nadit pentru crap si il asteptam. Azi noapte au intrat 2 ciortani, unul prins si unul scapat.
M-as muta pe Chilia dar din ce aud e prea tulbure pentru crap.
Fire intinse!
Azi am fost martor la capturarea a peste 25 somni peste 1.5 kg.
În Mila23 chiar pe Dunăre pe senal.
La clonc...desigur.
Și nu la mine :)
Salut colegi si multumesc pt aprecieri, dar acum ce vina am eu ca am avut profesor bun, am fost receptiv si am avut si timp de pescuit, fie primit.
Am iesit si sambata si duminica, doar cativa strapi fara pretentii de salai doar doi retinuti si predati unui amic ce se chinuia sa adune de o ciorba sambata, pana la urma am mancat o fasole la ceaun ;D.
M-am racnit si am impul*t doi jegosi de braconieri plasari care tot timpul strecoara apa in vazul nostru cu niste setci pe malul Dunarii, au si niste plute din peturi adaptate de tot rasul. Culmea, toata actiunea se desfasoara pe malul drept vizavi de Pol de Frontiera. Am urlat la aia au aruncat pestele si plasa in apa si au plecat cu bicicletele la pas.
Apa a venit de sambata dupaaminaza tulbure din mal in mal si a inceput si un vant destul de puternic.
Duminica am reusit sa prind toata furtuna de dimineata pe apa, ploaie, fulgere si tunete combinate cu un vant foarte puternic ce a montat Dunarea asa cum nu crede nimeni cand povestesti.
Pana la urma am renuntat si m-am retras in port.
Deja ma dispera canicula, tantarii (care s-au facut anul acesta) se poate pescuit doua trei ore dimineata si vreo doua seara.
Aseara am avut doi strapi dupa sapte seara, cateva atacuri in mal al lor dupa obleti i-au tradat 8) eu vigilent ... am si facut ordine in zona.
Deja faceam in minte recenzia partidelor din februarie, martie si aprilie cand se putea pescui omeneste.
Oricum asteptam apa mai limpede.
Salutare baieti
Apa ca apa ca va veni si limpede da cu zanzare ce facem trei ore dimineata si trei seara si intre?oare🍻 are prezentare....
Salutare!
Iar ma manaca si vreau sa ma duc de joi pana duminica pe Chilia.
Ieri am trecut peste poduri pe A2 si parea limpejoara. Pot oare colegii nostrii galateni sa ne spuna cum e pe la vale?
Multumiri anticipate!
E mult mai limpede fata de saptamanile trecute. Sunt momente cand se vede clar elica dar mai vin din cand in cand volume de apa mai tulburi. Oricum rapitorul si aici ma refer la salau si somn merg. Crapul inca nu l-am incercat , mi se par cotele si curentul apei cam mare. Dar trebuie sa incercam ca altfel nu sare singur in horet.
Am avut o saptamana plina de salai dar din pacate weekendul a fost dezastru si o gaura in buget cum nu am avut niciodata. Rapturele pt jigging la somn rupta iar un combo de cast pt salau Daiwa Tatula plus o Calcutta s-au dus in Dunare in urma valurilor facute de salupa Gama Major a Spat-ului condusa de un arogant meltean jegos.
Cred ca am stat prea mult pe apa si mi s-au tocit simturile si atentia . In fine, apa e bunicica spre buna.
Multumesc Ziuamarinei!
Imi pare rau de pierderile suferite!
Fire intinse!
Va salut domnilor ,
M-am intors din Delta sambata trecuta , dupa aproape 7 zile petrecute in zona Mila 23 , insa acum am gasit cateva minute libere sa va relatez cum sta treaba pe Dunarea Veche .
Curge iarba fara oprire de luni , 27 iunie , pana in prezent , atat la suprafata cat si "intre ape" , fenomen ce face din pescuit un adevarat sport extrem/substitut al mersului la sala . La un moment dat veneau insule formate din iarba si buturugi de dimensiuni destul de mari , cu locatarii aferenti , cormoranii :) .
Cum nu s-a putut sta mult cu betele in apa , capturile au fost putine . Am reusit sa aduc in barca un crap la 5.5 kg , cativa carasi si ciortani .
Asadar , de evitat zona pana se termina cu iarba din lacuri .
Fire intinse !
Marius .
...
Bravo Mariusica...nu stiu care din voi sa zic ca e mai frumusel...tu sau crapul :) ?
Asa este Dunarea plina de iarba,dar de acum majoritatea a dat in mare.Dunarea este curata,aseara am iesit la salau dar vant mare si din pacate nu am twistere mari(40 g) greseala mea ,macar am gasit pragurile si oportunitatile.Daca aveti nevoie de informatii de la Sfantu intrebati-ma.Fire zbuciumate.
si uite asa se naste o idila [ " nu stiu care din voi sa zic ca e mai frumusel...tu sau crapul " ], evident , doar pescareasca
Citat din: mariusm piesenoi111 din Iulie 05, 2016, 01:35:24 PM
Bravo Mariusica...nu stiu care din voi sa zic ca e mai frumusel...tu sau crapul :) ?
Crapul ,Mariusica , crapul :))
Citat din: Intersect din Iulie 05, 2016, 02:05:57 PM
Asa este Dunarea plina de iarba,dar de acum majoritatea a dat in mare.Dunarea este curata,aseara am iesit la salau dar vant mare si din pacate nu am twistere mari(40 g) greseala mea ,macar am gasit pragurile si oportunitatile.Daca aveti nevoie de informatii de la Sfantu intrebati-ma.Fire zbuciumate.
Te rugam sa ne mai tii la curent cu situatia apei maine si poimaine, daca mai esti pe acolo!
Multumesc!
PS Ai rezolvat cu motorul?
Si pe mine ma mananca ,dar cred ca ma duc degeaba si a mai aparut o necunoscuta in ecuatie ,(ba chiar 2 daca tinem cont de vremea schimbatoare de la sfarsitul saptamani) deci daca Chilia e inca destul de tulbure si nu i-mi convine sa stau cateva zile degeaba ,in unele lacuri apa a inceput sa se strice si sunt cam in ceata.
Apa este in scadere pe toata linia. Daca scade, se va si limpezi. Pescuitul la crap la aceste cote crescute ale Dunarii si interferentelor de nivel, anul acesta a fost pana acum, un an dezastruos. Somn sa prins la si cate 20-30kg la un pripon, insa de 2 zile de cand a dat apa in scadere sa taiat de tot. Daca tendul scaderii nivelului Dunarii se va mentine asa, nu cred ca acest sfarsit de saptamana va fi unul fructuos. Pestele statea doar in locurile adanci si involburate, unde temperatura apei e mai rece. http://www.afdj.ro/ro/cotele-dunarii (http://www.afdj.ro/ro/cotele-dunarii)
Salut,
Eu unul mi-am notat la toate partidele de anul trecut (si am continuat si anul asta) data de intrare/iesire, cotele la Tulcea si temperaturile.
Anul trecut am avut o partida buna pe Chilia -in 11-14 iunie si pe scadere de 33 cm. In schimb cand s-a incalzit apa si in masa Dunarii dupa 15 August -scoteam plumbul de la +10m cald - n-a mai mers. S-a reluat in jumatatea a doua a lui septembrie.
Anul asta m-a deranjat tulbureala- n-a fost chip sa merg pe brate....
Inainte sa se incalzeasca de tot incep sa moara scoicile. Putrezesc si ies la suprafata. Am avut partide bune si foarte bune la somn si crap anii trecuti cu carne de scoica putreda. E nashpa, miroase dar prinde...Ma intreb daca au inceput sa pluteasca scoici deja...
Eu oricum ma duc maine dupa masa. Nu stiu exact unde, ma orientez la fata locului.
Fire intinse!
Salut Alex ,
Pe DV incepusera sa iasa la suprafata scoicile moarte .
Fir intins !
M
Citat din: Alex1958 din Iulie 05, 2016, 03:28:25 PM
Te rugam sa ne mai tii la curent cu situatia apei maine si poimaine, daca mai esti pe acolo!
Multumesc!
PS Ai rezolvat cu motorul?
Da cum sa nu(0740334470),azi am sa ies un pic pentru ca sa lasat vantul.Maine cred ca am sa merg pe Erenciuc apoi ma intorc la Sfantu prin balta.
Cu motorul urmeaza sa se rezolve,cand va veni timpul am sa descriu in topicul dedicat.
Miezul noptii, miercuri, un sfasit de zi sau un inceput de zi, in barca la pescuit.
Marunti cei drept , dar au facut deliciul unei partide scurte inceputa la ora noua seara.
(http://uploads.tapatalk-cdn.com/20160712/0a9a5269ab28ba76e6b590c7696c9f53.jpg)
(http://uploads.tapatalk-cdn.com/20160712/3589bd9a0f38499bee19c229f06ab7e2.jpg)
(http://uploads.tapatalk-cdn.com/20160712/0e5feaf2d65340e670bc0b5e8a8a4e62.jpg)
frumos, macar ati avut activitate.
Frumos, activitate si racoare. Oricum spiningul pe timpul noptii e interesant. Sper sa iasa si ceva mare la poza.
Miroase a activitate pe bratele principale
,stiti ceva?
,am vazut si vreo 2 clipuri cu crapi frumosi ,apa scade tare pe brate,crapul simte si fuge la adinc ,plus ca mai vine si apa stricata din unele ghioluri,E o liniste c-am suspecta in mediul online,nu stiti nimic ?
MERGE
Ce ai aflat nea Ioane ?
Citat din: tiganusmc din Iulie 15, 2016, 10:36:09 AM
Ce ai aflat nea Ioane ?
A inceput sa manance crapul pe brațe
Foarte zgârcit în exprimare nea Ion de data asta!
Presupun ca e legănat de ape pe undeva și nu are timp de noi ăștia de pe uscat :)
Da,da, asa zic si eu...vrea să ia tot pestele din Balta ;)
Nu i pe ape, saptamana viitoare organizam o expeditie pescsreasca
Citat din: mariusm piesenoi111 din Iulie 15, 2016, 04:10:05 PM
Foarte zgârcit în exprimare nea Ion de data asta!
Presupun ca e legănat de ape pe undeva și nu are timp de noi ăștia de pe uscat :)
Nu sunt in balta,dar sunt 4 echipaje de la unu din ei am informatia ,am impresia ca m-am bucurat cam devreme,
Zona Nufaru nu mananca deloc de vreo saptamana
Zona Partizani sa prins bine ieri ( am fost cam sceptic la informatie ,dar e reala,dar azi nici-o trasatura ) in mod normal el migreaza catre cele 3 brate pe fondul scaderi fortate si a apei clocite ,din canale ghioluri si lacuri ,dar din cauza scaderi continue ,nu prea mananca pana nu se domoleste scaderea.
O solutie ar fi sa pescuim cat mai aproape de varsare la mare ,pentru ca la mila 0 scaderea e nula ,Pentru Sulina undeva pana pe la mila 7 scaderea e ne deranjanta ,cand la Tulcea scade 10 cm ?la Sulina scade 1 cm la mila 7 in jur de 2,3 ,nesemnificativ ,pentru Chilia la fel,pana pe la Obrizul 1 scaderea e nesemnificativa. ,Pentru bratul S.Gheorghe nu ma pronunt ,ani trecuti sa dat cu ,curent'masiv'si nu stiu ce mai e acolo.Nu stiu cum e cu iarba care se scurge din lacuri ? Cine merge la crap,trebuie sa ia in calcul ca poate ajunge in sudul deltei dupa el.Saptamana viitoare il voi cauta pana la varsare daca va fi nevoie.
Daca bate vantul dinspre mare ,pica si varianta pescuitului aproape de mare.Vom vedea.
Asta da analiza pescareasca
Salut ,pe DV între Mila și Crisan se prinde ciortan între 2 și 4 kg, și caras din cand în când . Din păcate ,iarba, ne a dat bătăi de cap ,ieri ,insa astăzi s a mai potolit. Acum bate un vânt posedat ,din NE, dar parcă i a dat peste lui un stimulent și mănâncă mult mai bine decât ieri.Stiuca din ce am auzit se prinde pe Babina.
Va tin la curent!
Mariusica ia legatura cu Marian(Gigant Fish) ca a rupt gura somnului azi la clonc...
Salut,
Ma duc spre Obrize de vineri, in premiera cu doamna mea pe barca, 3-4 zile la pescuit.
Am ceva emotii, nu despre pescuit ci despre cum o sa suporte doamna...
Apoi ne tragem spre Sulina la plaja si la final, poate inca ceva pescuit.
Pentru cine trece prin zona sunt amator de schimb de informatii la o bere rece....!
Fire intinse!
Salutare la toata lumea
As vrea sa plec la o partida de pescuit in perioada 9.08-13.08 si nu am nici o directie imi poate da cineva o informatie mai actuala cam unde sa ma duc, am inteles ca a crescut nivelul cu 10cm saptamana trecuta si apa a devenit tulbure pestele tace mălc.Astept concediul adta de la inceputul anului si chiar as vrea sa am ceva activitate(fara bere)asa ca daca a fost cineva recent sau este acum in balta sa ne spuna ceva
Optiuni ar fi "chilia/sulina/crisan/mila/canal 36 etc" dar niste pareri actuale in plus nu strica nimanui
Salutare tuturor !
As avea o intrebare celor care au "batut" zona...si anume Gorgova.
Daca se mai poate"circula" pe dig, pana in satul mentionat mai sus ? ...as vrea sa ajung in zona cu auto si nu mai cunosc detalii referitor la drum.
Fac aceasta intrebare deoarece ultima data cand am fost prin zona, aproape ca am "cacarisit-o".... scaoabe, busteni cu sarma ghimpata, cuie batute in scanduri etc....aproape ca m-au alergat aia pe acolo, ptr ca am indraznit sa cobor de pe dig si sa-l ocolesc putin...
Multumesc pentru timpul acordat unor eventuale raspunsuri si lamuriri !
Salutare tuturor
Multumesc de raspunsuri vad ca toata lumea s a inghesuit sa raspunda chiar nimeni nu este in balta?
O zi buna tuturor
Salut Corsare!
Eu bat zona de ceva ani și, cel mai adesea, am mers cu mașina.
Drumul este practicabil, în viteza întâia și a doua, dacă nu a plouat recent.
Situația pe care o descrii, survine pe linia dreaptă de după Partizani, unde un fermier, uită că și utilajele lui au distrus digul și își protejează culturile.
După porțiunea aceea, până la Maliuc (travers) este relativ O.k. Mai este o "punte a suspinelor suspensiei" pe ultimul kilometru la intrarea în sat.
Și repet: dacă nu a plouat în ultimele 3 zile. Dacă a plouat... ei... să zicem că s-ar putea să descoperi că dintre toți caii putere din lume, cei mai importanți sunt cei doi ai lui Paraschiv (este un localnic).
În concluzie: drumul (nu mai este drum public deși pe hartă scrie altceva) se poate parcurge cu răbdare și atenție. Eu am parcurs Nufăru - Gorgova, în medie, în 2 ore. Sunt 28 Km.
Dacă vezi bălți, nu pleca singur, măcar două mașini.
Distracție plăcută! Te invidiez din toată inima.
Salut,
M-am intors ieri.
Pe la Obrize -am fost la Obrizul 3 pe un loc ales si pe criterii de umbra...- de sambata 30 iulie s-a limpezit apa. Se prinde ciortan si somotel dar caldura te incearca din greu. Mi-a murit pestele in sacul de pastrare....
Dupa 5 zile de plaja am incercat din nou o partida de 40 ore pe la Obrizul 1- tot de ciortan am dat.
Astept o racorire...
Fire intinse!
Citat din: NessyRO din August 09, 2016, 08:31:33 AM
Salut Corsare!
Salut Nessy !
Multumesc pentru rabdarea de a-mi raspunde !
Deci, situatia este neschimbata...
Eu am ajuns de cateva ori la Gorgova cu auto, dar ultima data am intalnit cele relatate de mine in prima postare...
Fermier zici !?...un tampit de om care in loc sa lase 2m de teren pe langa dig sa poti trece cu masina... in lacomia lui, este in stare sa-si puna porumbul si pe apa.....si-ti " buseste" si toate rotile...TAMPIT !
Mai este un drum si prin liziere, dar tot dai de tampitul ala cu porumbul lui....
Anul trecut am vazut pescari cu masina mult mai jos de gorgova,i-am intrebat cum au ajuns acolo ,si au zis ,cu atentie,nu era nociun drum ,pe dig erau pietroaie cat capul si masina lor era acolo
Da, Nea' Ioane
Se poate trece încă vreo 4 Km dincolo de Gorgova, dar depinde de cât de mare este apa în ce a rămas după taluzare din canalul care făcea legătura dintre Bara Sulina și Babinți.
Se mai practică și dusul cu bacul până acolo și lăsatul/luatul pe/de pe mal, în special pentru cei cu rulote și care stau mai mult. În ultima vreme însă nu prea, din motive eco...
Citat din: corsarul din August 09, 2016, 01:05:58 PM
Salut Nessy !
Multumesc pentru rabdarea de a-mi raspunde !
Deci, situatia este neschimbata...
Eu am ajuns de cateva ori la Gorgova cu auto, dar ultima data am intalnit cele relatate de mine in prima postare...
Fermier zici !?...un tampit de om care in loc sa lase 2m de teren pe langa dig sa poti trece cu masina... in lacomia lui, este in stare sa-si puna porumbul si pe apa.....si-ti " buseste" si toate rotile...TAMPIT !
Mai este un drum si prin liziere, dar tot dai de tampitul ala cu porumbul lui....
:))) ,Corsarul transant am ras cu lacrimi :))
A mai fost cineva aval Periprava? Ceva vesti din zona...
Toamna se anunta lunga , apa e buna, ar cam fi timpul de crap.
Eu am fost dar in perioada in care toate vanturile au fost scapate de sub control si ne-a cam chinuit.
de prins.........18 crapi (3 -7 kg) in 9 zile in conditiile in care 12 buc au fost prinsi in zilele 2 si 3
Din pacate se pare ca eu pur si simplu nu pot nimeri o delta in care sa nu ma spulbere vantul: ori drumul este un cosmar ori pescuitul sau chiar amandoua :-[
Merci Cristi, asta stiam [emoji1] [emoji1] , ne-am intalnit pe apa si mi-ai mai povestit. Cautam ceva informatii cat mai proaspete gen apa limpede , trasaturi etc....
Salut,
Eu am fost la Obrize in August si am prins ciortan din care o parte mi-a murit de caldura.
Un amic a fost la Chilia -in zona Cernovca -saptamana trecuta.
Apa perfecta -limpede. Crapul a mers slab: rar si mic. Se pare ca mai bine a mers pe intinsura decat in butuci.
Alt amic a prins noaptea pe Dunarea Veche -pe intinsura. Tot el s-a inatalnit cu cineva care I-a spus ca la Rosu e apa imputita si nu se poate pescui. Nu prea imi vine a crede....
Ma duc si eu de joi, inca nu m-am hotarat unde... Oscilez intre Chilia si Sonde.
E bine de stiut ca e apa buna pe brat intr un final de an in care ploile au stricat multe partide. Cred ca pe weekend sau luni ajung si eu in zona. Mai studiez prognoza de vant pe final de samptamana.
In acest moment, pe obrize apa este verzulie si plina de suspensii (cam cum era la Galati in weekend)
Un prieten este acolo de ieri de dimineata si inca nu a avut trasatura :-[
probabil ca lucrurile se vor inbunatati in urmatoarele 2 saptamani dupa ce va mai scadea ceva temperature apei
si eu vreau sa mai fac o iesire undeva in jur de 15 Oct
salutari
Salut,
Am fost pana la urma pe Dunarea Veche -Intinsura la indicatiile lui Marius- Multumesc!.
Am plecat joi dupa amiaza si am zis ca ne oprim acolo pentru noapte si crap la bile de la Decathlon. Am avut 5 prezentari din care 3 capturi si n-am mai plecat nicaieri. A tras crap numai noaptea.
Ziua prindeam caras frumos -cand se mai dizolvau bilele- si rosioara. Din pacate a doua noapte am rata de trei ori iar a treia 2 din 2. Nu mari, 2-3 kg.
Ne-am vazut cu Dragos si ii multumim pentru ajutor la ancorare!
Fire intinse!
Cu placere Alex. Eu am plecat catre Cernovca duminica pe o ceata groaznica. Sambata pt mine a fost un chin. Fiecare cu bidonul marcator, multe barci de turisti, pescari f multi si bineinteles tantarii prezenti si ziua si noaptea indiferent de ora. Acum sunt pe Cernovca , ploua frumos ca pe Amazon, drept si cu bulbuci. Apa superba. Am avut si ceva trasaturi timide dar azi noapte mi-a intrat unul pe la trei a facut ce a vrut el. 😈.
Da, asa e pe acolo- aglomeratie si multi ghiolbani, de aceea iubesc Chilia si te astept cu vesti!
Curios este ca a fost un amic la Ceatalchioi, a iesit tot duminica si la ei n-a fost ceata deloc.
Noi am plecat pe la 11:30 dupa ce s-a ridicat ceata, care a persistat deosebit de mult!
Apoi a venit zapuseala si canicula!
Fire intinse tuturor!
Conform AFDJ astazi cota la Tulcea a crescut cu 18 cm.
Nu-mi aduc aminte sa fii vazut asa o crestere intr-o singura zi de cand urmaresc eu cotele. Imi imaginez ce turbureala a venit si ce effect va avea asupra pestilor!
Jale mare!
cota la Tulcea este mai mult influentata de mare de cat de cresterile Dunarii in amonte de Tulcea. Probabil ca a batut vantul dinspre mare si a tinut Dunarea pe loc. :o
Asta nu inseamna ca Dunarea nu se face rahat dupa ploile astea! :-[
Trei luati 4 spre 5 kg , doi ratati. Ploua ca la tropice dar ies aburi din gura. E perfect. Love delta. Sunt SINGUR. Nu e NIMENI. 😊Se pare ca sunt specialist im coduri portocalii.
:)
Se pare ca este o specialitate a pescarilor galateni. Tu ai prins toata ploaia si su tot vantul :(
Fir intins!
Salut Dragos,
Nu ne tine incordati, da-ne detalii, te rugam!
S-a tulburat apa?
Fire intinse!
Ieri patru luati, trei mai ciucilanei unul singur mai cu muschi, apa e buna inca doar un pic mai opalescenta. De tulburat sigur se va tulbura , iti dai seama cand incepe sa bage Siretul dupa ploile din zilele trecute. In rest rutina ,nadesti schimbi momeli , refill la sprit. Raman pe Cernovca pana duminica. Noaptea 8 grd C , e cam racoare cand iesi din cabina dar suportabil.
(http://uploads.tapatalk-cdn.com/20160922/d7bead2f3eaa2602da18d0d915715b1a.jpg)
(http://uploads.tapatalk-cdn.com/20160924/fed011c4ee5fdbda9a94d3b6d2c66c66.jpg)
Buna dimineata. O vedere catre malul Ucrainei. Ieri m-am mutat catre Stambulul Vechi, Cernovca deja s-a populat, linistea mea s-a spulberat. A venit in zona un personaj din Galati pe care efectiv nu-l inghit, generatoare si lumina noaptea , sirocou pe barca, intr-un cuvant o bazaiala continua. Nu inteleg, cat e Delta de mare fix langa mine vrea sa pescuiasca. Are doi donatori care au platit salupa si gazul el fiind un fel de cunoscator al zonei, sau cel putin asa vea sa para.Ceva deosebit. Oricum se cam taiase apetitul pestilor in zona. Apa e inca buna nu s-a tulburat inca.
Duminica am revenit in civilizatie cam tavalit de conditiile meteo dar in concluzie a fost o alta excursie in Delta reusita. Am facut iar vreo 400 si ceva de km pe apa, m-am cunoscut cu Alex si-l salut pe aceasta cale ( promit sa bem o bere impreuna daca nu vin iar cu antibioticele in buzunar, oricum am recuperat sa stii :)).
Mi-am testat orientarea pe timp de noapte, intunericul m-a prins la dus pe la Ceatal, si pe o ceata de nu vedea prova am plecat din zona Raducu spre Cernovca, dar e OK, cu toate ca nu recomand acest lucru, oricum ti se ascut toate simturile si intri in modul de alerta maxima.
Am facut jonctiunea pe Chilia cu prietenul Vali , Stefan si Dan si asa cum ne e obiceiul ne-am rasfirat pe doua zone destul de intinse.
Peste a fost pt toata lumea, cu toate ca in preziua cutremurului si a doua zi pana seara nu s-a mai prins nimic.
Apa e buna, Siretul nu a tulburat inca Dunarea. In concluzie barca e pregatita deja pt a doua tura.
De remarcat a doua Antonoava din gasca noastra propulsata de un Suzuki 40HP Limited Edition de data asta cu comanda la distanta si pupitru. Mie mi-a placut, il asteptam pe Dan alias @pava sa ne spuna impresiile, mai ales de drumul ales pentru intoarcere ;) ;)
Postez si niste poze asa de facut pofta pentru o evadare in Delta
(http://uploads.tapatalk-cdn.com/20160926/606d697db47101ee20c86c7a6581e447.jpg)
(http://uploads.tapatalk-cdn.com/20160926/2ba1cef082f3795ed7117f81ef3560cf.jpg)
(http://uploads.tapatalk-cdn.com/20160926/69b6406e14d23ad232ec6a15aa73a025.jpg)
(http://uploads.tapatalk-cdn.com/20160926/925094f4fd96be2ffd98404841905ea9.jpg)
(http://uploads.tapatalk-cdn.com/20160926/71bad0a5b20f43981885ef7158f19859.jpg)
(http://uploads.tapatalk-cdn.com/20160926/c553105cc317331b04dffa35ebaf1222.jpg)
(http://uploads.tapatalk-cdn.com/20160926/636dadffd1ade3c347f4674918dcfea8.jpg)
(http://uploads.tapatalk-cdn.com/20160926/87f3da14c3fef84114cf87038333e912.jpg)
(http://uploads.tapatalk-cdn.com/20160926/4e709f16c3181d10bf2a7f39400ab406.jpg)
(http://uploads.tapatalk-cdn.com/20160926/cdf3598e261c92e1b6e1bcd53797b28c.jpg)
(http://uploads.tapatalk-cdn.com/20160926/be53a098c885a6b33443158ec36d6e33.jpg)
(http://uploads.tapatalk-cdn.com/20160926/8998ec442066c89cadacc57a13a775b2.jpg)
Salut Dragos si tuturor pescarilor!
Si eu m-am bucurat de cunostiinta!
Si eu de abia stept sa ies din nou. Va fi pe 6 Octombrie, 3-4 zile pe Chilia cu dormit in barca si apoi o saptamana la Crisan la pensiune.
Colegii care sunt pe zona sunt invitati la un pahar de vorba si cunoastere reciproca!
Fire intinse!
si eu tot de pe 6 oct pe Chilia vreo 3-4 zile!
Ne vedem pe teren.
Pe barca mea o cheama Arielle si are numele scris pe ea, asa m-a abordat si Dragos.
Eu mai astept sa mai scada temperatura apei si sa vina frigul. Pana atunci sunt cu ochii pe voi.😂😂
Prima transa de crap marinat pt iarna e deja la beci.
eu sunt panicat de cresterea apei care este posibil sa tulbure Dunarea. om vedea......
Salutare la toata lumea
si eu voi fi prin zona de pe data de 4 pana pe 8 poate ne gasim pe ape(speram sa nu creasca apa asa tare)
Sa ne vadem sanatosi
Daca creste si se tulbura pana atunci propun o varianta de fuga la Sonde.
Salutare fratilor
@Alex1958 @bradutzu cred ca iar o sa avem o partida buna:(:(:( v-ati uitat putin la vreme
Numai de bine
:( A nu se programa iesiri in delta odata cu mine: veti avea de infruntat: uragane, ploi torentiale, furtuni de zapada, etc :P................stiu ce ma asteapta dar eu tot ma duc! ;D
Bradutz inseama ca suntem frati eu marg cu norul deasupra mea cam tot timpul si cand prind soare norul tot ma cauta😄😄
m-am uitat si eu prognoza acum si saptamana viitoare ploua in continuu. Pe mine ma intereseaza mai putin ca ploua dar mai sunt 2 prieteni care sunt mai sensibili si nu prea stiu ce sa fac pentru ca imi este teama ca se va tulbura Dunarea dk ploua o saptamana si dupa aia trebuie sa mai astept ink 2 ssaptamani sa se linisteasca si uite asa ajungem in Noiembrie!
Eu ma gandesc f serios sa o sterg maine dupa amiaza singurel........
Om vedea...........
vreme buna sau cat se poate ce sa zic, noi ne am sucit dar de plecat tot plecam de marti pana sambata cred ca mergem pe la dunavat ca nu prea imi este de stat pe barca in ploaie kiar daca e acoperita si asa ramane varianta pensiune plus baraca
poate ne vedem pe undeva nu se stie unde ne poarta norii
din pacate eu nu am pe barca nici macar bimi top asa ca sa stau 4 zile in ploaie nu este prea placut mai ales dk nici nu trage pestele dar nu inseamna ca nu este de plecat ;D
problema este de ceilalti care nu vor sa stea in ploaie!
cred ca mai aman vreo saptamana sau chiar 2 in functie de cum arata apa!
daca te hotarasti noi mai avem un loc in casuta la dunavat, si de ploaie cu barca doar nu o ploua tot timpul
multumesc pentru invitatie dar dk tot ma urnesc de acasa prefer sa merg in natura ca de stat in casa sunt satul ::)
ink nu sunt hotarat dk sa plec maine spre Chilia sau sa o aman cu o saptamana.......
vedem ce mi se nazare la noapte!
Noaptea e un sfetnic bun dar nu prea te lasa sa dormi😄 In conditiile astea
Citat din: calin1967 din Februarie 16, 2016, 10:34:39 PM
Nu e foarte neobisnuit sa se prinda crap in Marea Neagra. Raman intr-un fel de bule de apa dulce care provin din Dunare si curg pe langa mal duse de curentul circular al Marii Negre. Ajung si pana in Bulgaria.
De noua luni mi-a ramas postarea asta in cap ca o melodie care o fredonezi la nesfarsit si nu stii cine o canta.
Bai mai citisem demult si nu mai tineam minte. Am gasit, am scapat de obsesie[emoji1] [emoji2] [emoji2] [emoji2]
(http://uploads.tapatalk-cdn.com/20160929/0d48cbb4271da2bbb6057e5fae8b511a.jpg)
Cineva ori are acces la literatura veche ori ... ne da teste. [emoji2] [emoji2] [emoji2]
Oricum e de pe vremea cand Delta era plina de peste, era normal sa-l mai dea si in mare.
Apropos de pește,
Slăbuț de tot în zona Șonrea-Olguța și adiacente. Nu curge multă iarbă și apa este ok dar...
Oricum, Mirifica este pur și simplu... mirifică!
Vrabia malai viteazu vise taica vise
Multumim Dragos,
Aveam si eu informatia asta in cap dar nu stiu de unde. Acum ai confirmat-o si tu ;D
Barca este incarcata, echipata si gata de drum. Cum scap de la munca am plecat!
Salutare @bradutzu
pana la urma te-ai hotarat pleci?incotro?
greu de spus incotro.........
Depinde de ora de la care plec de la munca(oricum mai devreme de ora 16:00 nu scap) ma hotarasc incotro.
Pe lista:
1. Mila 23 - Dunarea veche
2. Canalul Caraorman
3. Sonde
4. Chilia
Ma hotarasc dupa ce trec de Tulcea si in functie de ora la care ajung si de conditiile meteo!
Cel mai important lucru este sa respect programul: relaxare si pescuit ca de fapt..........nu este niciun program! ;D
Intoarcerea este Luni sau Marti!
O zi buna tuturor si fir intins celor ce vor iesi la pescuit!
O escapada scurta , am iesit pe la zece, ma uit la apa si zic: Azi, albastru cu gliter .
Si au iesit la poza cativa frumosi.
(http://uploads.tapatalk-cdn.com/20161002/ce5fc7b66bfc94f638ef5a0644459317.jpg)
(http://uploads.tapatalk-cdn.com/20161002/e39b5ac4ac723472eeab88c46f55d79a.jpg)
Dragos, daca ai nevoie de un fotograf, ridicator de ancora, paharnic, om bun la toate, ma ofer voluntar...:)
N-are rost sa te chinui cu telecomenzi, chestii din astea. Pescarul tre sa se concentreze pe pescuit.
Citat din: dan_rotaru din Octombrie 02, 2016, 08:21:39 PM
Dragos, daca ai nevoie de un fotograf, ridicator de ancora, paharnic, om bun la toate, ma ofer voluntar...:)
N-are rost sa te chinui cu telecomenzi, chestii din astea. Pescarul tre sa se concentreze pe pescuit.
Te astept.
Salutare Dragos
Unde ii cauti frate?frumosi nu avem ce zice sau astia vin doar duminica😄😄
Acum asteptam ceva vesti de la bradutzu dar cred ca nu sa intors inca de ne lasa asa cu okii in ploaie
Numai de bine
[emoji23] [emoji23] [emoji23] nu au venit si azi vreo sapte mai mici cei drept, dar si Dunarea curgea la deal din cauza vintului. Oricum eu am inceput sezonul.
Ce s-a prins oare prin delta ?
Salut, m am intors ieri din Delta după 2 zile petrecute pe Întinsură. N am făcut mare brânză , 2 ciortani la 2 kg și câțiva carași care s au întors în Dunăre ,însă cu tot cu sacul de păstrare 😭. M am distrat puțin ,la final, cu niște bibani indragostiti de shadurile D. Fine Lime de la Daiwa.
Și eu m-am întors ieri din Deltă, zona GORGOVA, mai precis Canalul Olguța și Șontea îngustă.
Numai ciortănică și ceva ciortani (sub 2 Kg). Caras deloc! Știucă, subțire de tot, creioane și mârliță, rar câte o bucată la 1,5 - 2 Kg.
Am văzut capturi frumoase de avat, pe Sulina. Roșioară mare și biban la greu - dacă se poate spune așa.
Cel putin ati avut o vreme splendida. Pestele e bonusul, excursia e importanta.
Stiti voi cum e "Delta asta se repeta pregaririle sunt noi"
Numai de bine acuș plec
Salut
M-am intors si eu Luni de la Periprava.
Vineri pe la 5 am deslegat barca si pe la ora 21:00 eram pe obrizul 2 unde ma asteptau niste prieteni cu caras prajit si un vin rece ca sa ma dreg dupa un drum greu. De la Chilia am avut parte de o noapte neagra si cetoasa - daca trecea vreuna calare pe matura prin fata mea nu cred ca clipeam macar.
in prima zi am reusit sa prind un crap de vreo 6 kg, a II-a zi a fost fara trasatura asa ca m-am mutat si abia luni inainte de plecare am pacalit unul frumos de 9,8 kg. A fost frumos si mai mult de atat m-am intalnit si cu prieteni cu care am petrecut o seara minunata la cort. Intoarcerea spre casa a fost un cosmar din cauza valurilor care m-au zdruncinat tare de tot .
Sper ca la inceput de noiembrie sa mai fac o iesire in cautarea unui trofeu!
Citat din: bradutzu din Octombrie 05, 2016, 08:59:42 AM
Salut
M-am intors si eu Luni de la Periprava.
Vineri pe la 5 am deslegat barca si pe la ora 21:00 eram pe obrizul 2 unde ma asteptau niste prieteni cu caras prajit si un vin rece ca sa ma dreg dupa un drum greu. De la Chilia am avut parte de o noapte neagra si cetoasa - daca trecea vreuna calare pe matura prin fata mea nu cred ca clipeam macar.
in prima zi am reusit sa prind un crap de vreo 6 kg, a II-a zi a fost fara trasatura asa ca m-am mutat si abia luni inainte de plecare am pacalit unul frumos de 9,8 kg. A fost frumos si mai mult de atat m-am intalnit si cu prieteni cu care am petrecut o seara minunata la cort. Intoarcerea spre casa a fost un cosmar din cauza valurilor care m-au zdruncinat tare de tot .
Sper ca la inceput de noiembrie sa mai fac o iesire in cautarea unui trofeu!
Ha ,l-ai pacalit pana la urma .. Bravo, Cristi ! ;)
Pune Cristi si tu o poza cu tigaia de carasi prajiti ca nu mai pot de pofta [emoji2] [emoji2]
Din pacate nu m-a dus capul sa fac o poza. imi era prea foame si pofta sa ma gandesc la fotografii!
:)
Salut,
Am fost in Delta de vineri 7 Oct pana Sambata 15 Oct. La inceput pe Chilia - unde am prins furtuna de pe 8 Oct si apoi in zona Crisan unde am prins-o p'aia de pe 11-12 Oct. Rezultate proaste catre jalnice. Cel mai bine a mers stiuca pe langa maluri pe Dunarea Veche -intinsura.
Rosioara si caras, foarte rar cate un ciortan, la rama pe feeder (A inceput sa caute proteina). Biban mare si marlite pe lacuri.
Dar au fost si fapte bune. M-am gasit cu colegul de pe Cap Compas Marius din Piatra Neamt cu care socializat si am pescuit la stiuca si caruia ii multumesc de companie si sper sa ne mai vedem!
Desi n-are logica vreau sa ma mai duc odata pana vine nea.
Fire intinse!
Citat din: Alex1958 din Octombrie 17, 2016, 03:03:48 PM
Desi n-are logica vreau sa ma mai duc odata pana vine nea.
Fire intinse!
Sa te interesezi de apa pe la localnici cand pleci, in urma ploilor si viiturilor Siretul s-a umflat si seamana cu un rau de munte. A adunat apa din tot judetul si acum a tulburat groaznic Dunarea, rar am mai vazut asa curent si gunoaie pe Siret. Sambata nu reuseam sa urc cu gazul la jumatate. Si ca sa fie treaba ca lumea duminica a plouat iar toata ziua. Eu cand am vazut vinerea trecuta apa Dunarii stricata de Siret am intrat brusc in depresie.
Oricum sambata am iesit amonte de Siret cu Dan de la Iasi, pe care l-am avut invitat la o partida de rapitor si cu mult chin, sprit si pastrama am reusit sa pacalim cativa strapi si vreo doua trei marlite. Sper ca Dan s-a simtit bine si ca partida a fost ceva inedit pt el.
Eu, ca gazda, nu m-am facut de rusine si am prins cel mai mic peste din lume. :) :) :)
(http://uploads.tapatalk-cdn.com/20161017/49c050fb66c98b3c3b73562d9e345aa0.jpg)
Salut Ducu. Placerea a fost de partea mea. Din pacate erai plecat cand am decolat eu si nu am apucat sa ne salutam.
Eu voi fi in aceeasi locatie exclusiv dupa stiuca si salau incepand cu 13 noiembrie timp de 4-5 zile.
Daca ne gasim atunci , te cinstesc cu palinca si vin fiert tot sejurul !!!
Citat din: ziuamarinei din Octombrie 17, 2016, 06:09:53 PM
Sa te interesezi de apa pe la localnici cand pleci, in urma ploilor si viiturilor Siretul s-a umflat si seamana cu un rau de munte. A adunat apa din tot judetul si acum a tulburat groaznic Dunarea, rar am mai vazut asa curent si gunoaie pe Siret. Sambata nu reuseam sa urc cu gazul la jumatate. Si ca sa fie treaba ca lumea duminica a plouat iar toata ziua. Eu cand am vazut vinerea trecuta apa Dunarii stricata de Siret am intrat brusc in depresie.
Oricum sambata am iesit amonte de Siret cu Dan de la Iasi, pe care l-am avut invitat la o partida de rapitor si cu mult chin, sprit si pastrama am reusit sa pacalim cativa strapi si vreo doua trei marlite. Sper ca Dan s-a simtit bine si ca partida a fost ceva inedit pt el.
Eu, ca gazda, nu m-am facut de rusine si am prins cel mai mic peste din lume. :) :) :)
(http://uploads.tapatalk-cdn.com/20161017/49c050fb66c98b3c3b73562d9e345aa0.jpg)
Dragos, daca a fost cu chin, inseamna ca ai fost o gazda exceptionala, ca eu nu l-am simtit deloc. Dimpotriva, nu m-am simtit atat de bine si mai ales nu am ras atat la o partida de pescuit de foarte mult timp. Nasu si cu finu fac o echipa atat de buna, ca deseori ma opream din mulinat ca sa pot rade.
Oricum scopul a fost socializarea, si mai ales observarea dotarilor barcii tale, pe care le voi avea in vedere la viitoarea mea barca; pescuitul a fost pe planul 2, deoarece stiam de cum e apa inca dinainte de a ajunge la Galati.
Multumesc lui Dragos- ziuamarinei, pentru primul strap prins de mine la Dunare, primul dintre multi altii care, sper, vor urma:
Vor mai urma, dar sa ne lase ploile si viiturile sa-i prindem. [emoji12]
Salutare ,
M-am intors sambata din Delta , dupa 2 zile petrecute pe Intinsura , fiind singura portiune cu apa buna de pescuit la stationar din zona .N-am vazut in viata mea Dunarea Veche(intre Mila si Crisan ) tulbure, ciocolata :( .La fel erau Olguta si Sontea , mai putin Sontea Lata , de la Fortuna , pana la intersectia cu Babarada .
Pe Intinsura am prins mult caras frumos si cativa ciortani . Lacurile din zona Mila 23 nu mai tin stiuca , zona unde mai toata vara a fost prezenta. Drept urmare am plecat sambata , la spinning , pe Cuibida (aici apa era cristal , asadar nu s-a prins nimic ) si pe Isaac unde am prins multa marlita si bibani faini .
Pe Macovei s-a prins stiuca vineri , sambata s-a tulburat , insa am inteles ca duminica , pe o japsa a acestui lac , mai limpede , s-au prins exemplare mai imbracate .
In toata aceasta perioada am dormit in barca , atmosfera fiind una de exceptie , ingnorand total vantul si ploaia marunta , Peisajul deltaic de toaman tarzie , tuica , tulburelul ,coniacul de casa , mancarea de exceptie si compania si-au pus amprenta facand si din aceasta iesire una de care imi voi aduce aminte mult timp de acum incolo .Pestele a fost bonusul acestei expeditii .
Vreau sa mai ies , exclusiv la stiuca , insa ramane de vazut cand .
Cam asa erau carasii.
Cam asa era apa unde se prindea stiuca la greu...max 30cm si cristal.
Ala e vinovatul pt toate capturile.
Nu am poze cu cele mari deocamdata dar o sa imi parvina si alea.
Nu am fost impreuna cu Marius dar ne-am intalnit acolo.
Citat din: tiganusmc din Octombrie 25, 2016, 10:31:17 AM
Salutare ,
M-am intors sambata din Delta , dupa 2 zile petrecute pe Intinsura , fiind singura portiune cu apa buna de pescuit la stationar din zona .N-am vazut in viata mea Dunarea Veche(intre Mila si Crisan ) tulbure, ciocolata :( .La fel erau Olguta si Sontea , mai putin Sontea Lata , de la Fortuna , pana la intersectia cu Babarada .
Pe Intinsura am prins mult caras frumos si cativa ciortani . Lacurile din zona Mila 23 nu mai tin stiuca , zona unde mai toata vara a fost prezenta. Drept urmare am plecat sambata , la spinning , pe Cuibida (aici apa era cristal , asadar nu s-a prins nimic ) si pe Isaac unde am prins multa marlita si bibani faini .
Pe Macovei s-a prins stiuca vineri , sambata s-a tulburat , insa am inteles ca duminica , pe o japsa a acestui lac , mai limpede , s-au prins exemplare la 3-4 kg .
In toata aceasta perioada am dormit in barca , atmosfera fiind una de exceptie , ingnorand total vantul si ploaia marunta , Peisajul deltaic de toaman tarzie , tuica , tulburelul ,coniacul de casa , mancarea de exceptie si compania si-au pus amprenta facand si din aceasta iesire una de care imi voi aduce aminte mult timp de acum incolo .Pestele a fost bonusul acestei expeditii .
Vreau sa mai ies , exclusiv la stiuca , insa ramane de vazut cand .
Bibanul ala e superb. Mai ca-mi vine sa ma bag intr-un echipament ultralight si sa dau o fuga in delta.
La noi apa isi revine la normal, ies azi de proba sa vedem ce fac coltosii😉
Trimis de pe al meu GT-I9195 folosind Tapatalk
http://www.info-delta.ro/blog/in-2017-nu-mai-platim-permisul-anpa/#more-11519 (http://www.info-delta.ro/blog/in-2017-nu-mai-platim-permisul-anpa/#more-11519)
Salut,
Urmarea este, dupa parerea mea destul de previzibila. ANPA va concesiona asociatiilor de pescari (organizatii non profit!) habitate piscicole naturale iar acestia vor percepe cotizatii de membru si taxe pentru ne-membrii care doresc sa pescuiasca acolo.
Si asa ANPA nu facea nimic pentru banii pe care-i lua -in sensul de controale, paza, populari, actiuni de curatenie, etc.
Acum probabil ca aceste activitati vor fi mutate in sarcina asociatiilor care vor plati pentru concesiune banii necesari ANPA ca sa-si plateasca salariatii (care nu fac nimic!). La randul lor asociatiile vor trebui sa plateasca paznici, controlori, personalul salarizat al asociatiei, etc. Adica ce vedem pe F&H ca se intampla la vecinii unguri. Numai ca la ei chiar se intampla...pe cand la noi...!
In orice caz mai rau ca acum n-are cum sa fie! Vor exista asociatii care chiar isi vor face treaba si poate incet, incet, cu ajutorul divin, ajungem si noi la o normalitate. Eu unul nu mai sper s-o apuc!
Din punct de vedere financiar, pescarul de rand va plati, cu certitudine, mai mult decat cei 30 lei, care urmau sa creasca la 150 lei pe an, ca sa pescuiasca in ape naturale.
Speranta, pe termen scurt si mediu ramane Delta, unde pariez ca ARBDD va mari taxa de pescuit!
Si daca tot am intrat in subiectul pescuit-pe care vad ca de la o vreme utilizatorii l-au cam ignorant- intreb si eu colegii daca au de gand sa mai faca o iesire la stationar inainte de venirea iernii?
Acum doi ani imi aduc aminte ca cei din Galati au facut o iesire de final de an care s-a lasat cu recital de trompeta!
Eu am de gand sa ies in minivacanta de Sf Andrei/ Ziua Nationala dar la stiuca. Insa m-ar tenta o iesire la stationar pana atunci. Se baga cineva?
Fire intinse!
Personal am renuntat la ideea de a mai face o partida de crap. Cand vad Dunarea ce murdara e ma apuca dracii. Am pescuit numai spre Braila unde apa e mai limpede dar tot are o culoare albicioasa. Asa ca am carat de la barca tot ce tine de stationar, se odihnesc frumos in garaj. Ma bag numai la rapitor dar pe langa casa.
Rapitorul a inceput sa miste dar nimic deosebit ca si capturi capitale. Sambata trecuta vreo opt salai plus o stiuca in marimi legale si vreo trei sau patru strapi eliberati.
Cat despre noile propuneri legislative ce sa zic, s-ar parea ca momentan concesionarea ar fi singura solutie pt stoparea braconajului piscicol. O sa fie ca la Chilia. Vrei sa pescuiesti, platesti. Eu concesionarul, teoretic, am grija sa nu fie electricieni si plase ilegale pe apa. Sambata eram vreo trei barci ancorate fiecare pescuia cum il ducea capul cand a sosit din malul Brailei o barca cu doi indivizi care in maxim zece minute au dat la fund din mal in larg cinci poale de setca delimitand clar zonele in care noi platitorii de permise aveam voie sa pescuim. Nimeni nu a zis nimic. Poate daca zona ar fi concesionata de cineva bine intentionat ar avea in zona unu sau doi paznici, sau PF ul sa fie mai activ si mai prezent in zona nu s-ar mai bracona. Dar astea cred ca sunt vise. Mai degraba, in pur spirit romanesc, cred ca se vor concesiona zonele fix de catre cei ce braconeaza si vor rade la adapostul legii tot ce misca prin apa.
Oricum ANPA e depasita total. Abia anul asta in toamna am vazut un Rib cu insemnele ANPA pe apa, dar nu am auzit sau vazut sa se remarce prin controale sau altceva.
Probabil nu se vrea sau se considera ca resursa piscicola nu e importanta. Oricum nu mai cred in basme.
PS: Care din colegii de forum au pescuit la salau sambata trecuta in zona farului cu o barca in genul celor facute de Modi? M-am simtit urmarit ;D ;D ;D.
Dupa cum sondau si pescuiau nu erau din zona. ;).
Eu si colegul de barca de pe 20 noiembrie-duminica sunt la Crisan dupa salau si stiuca pana joi dimineata. Daca sunt colegi in zona ne auzim la o pescuiala si un vin fiert.
Pana la urmatoarea iesire in DD am iesit pe Snagov sambata cu Radu ... un pix si biban ... seara am pus o de chefal la gratar.
(https://c7.staticflickr.com/6/5715/30798328686_cf8a699e4e_b.jpg)
(https://c2.staticflickr.com/6/5497/30834925305_16aed13021_o.jpg)
(https://c4.staticflickr.com/6/5787/30199950843_541f41c595_o.jpg)
(https://c2.staticflickr.com/6/5707/30747065841_e16f55e6d6_o.jpg)
Localitatea Km Nivelul apei Variatia
Sulina 0 50 cm -8
Tulcea 71 127 cm -4
Isaccea 103 162 cm -2
Galati 150 204 cm 0
Braila 170 200 cm -1
Harsova 253 148 cm -2
Cernavoda 300 74 cm -1
Calarasi 370 75 cm 3
Oltenita 430 121 cm 7
Giurgiu 493 96 cm 11
Zimnicea 554 147 cm 15
Turnu Magurele 597 146 cm 17
Corabia 630 114 cm 20
Bechet 679 180 cm 29
Rast 738 174 cm 48
Calafat 795 185 cm 69
Cetate 811 250 cm 81
Gruia 851 250 cm 100
Drobeta Turnu Severi 735 cm 60
Se duce dracu si iesirea la stiuca la cum arata cotele ....
Oricum in urma ploilor, ieri era f tulbure. Nu am mai gasit nici un semnal, am iesit asa sa fac doua trei lanseuri. Miercuri am prins toate reprizele de ploaie, un curcubeu si vreo patru strapi cu pretentii de salai. In masina vorbea una la radio de litri pe metru patrat . Nici nu am bagat-o in seama😂.
(http://uploads.tapatalk-cdn.com/20161111/ab1719bc42f30951e283880ad494b125.jpg)
(http://uploads.tapatalk-cdn.com/20161111/5afe40983b2e9986cff36e2aa1592bfa.jpg)
Cam asa arata Dunarea pe ploaie.
Of si incepuse alaltaieri sa manance crapul pe Chilia ...
Toamna mai capricioasa ca asta n-am vazut de mult . O sa incepem sa depanam amintiri :((
Citat din: tiganusmc din Noiembrie 11, 2016, 12:43:58 PM
Of si incepuse alaltaieri sa manance crapul pe Chilia ...
Toamna mai capricioasa ca asta n-am vazut de mult . O sa incepem sa depanam amintiri deja :((
Eu deja mi-am luat gandul de la Chilia si de la un pescuit pasnic la crap.
Ma gandeam sa deviem cursul Siretului sa-i facem o gura de varsare tocmai la Bastroie in Ucraina sa se spele ei pe cap cu tulbureala asta. ;)
Mai nasol decat tulbureala este vantul, nu am intalnit toamna mai vantoasa ca asta si tot ma uit pe WindGuru la prognozele de vant de zici ca ma pregatesc de windsurf.
Anul asta insistand pe rapitor vad ca am tras lozul castigator.
Sa mai asteptam o saptamana, mai consultam Guru si Afdj-ul ,vad ca vine crestere, poate poate ...
Salut!
Sulina a crescut ieri 21 si azi a scazut 40 cm. Tulcea a crescut 14 si apoi a scazut 9 cm. De sus vine viitura.
Parca e blestemata si isi bate joc de noi.
Dupa ce ca ploua de rupe pamantul mai se joaca si aia la baraj la Portile De Fier.
Si localnicii zic ca s-a prins crap si pe Sf Gheorghe si pe Chilia zilele trecute.
Galatenii zic ca la ei e ciocolata.
De pe la Rosu si / sau Sonde stie cineva noutati?
Citat din: Alex1958 din Noiembrie 14, 2016, 12:10:32 PM
Salut!
Sulina a crescut ieri 21 si azi a scazut 40 cm. Tulcea a crescut 14 si apoi a scazut 9 cm. De sus vine viitura.
Parca e blestemata si isi bate joc de noi.
Dupa ce ca ploua de rupe pamantul mai se joaca si aia la baraj la Portile De Fier.
Si localnicii zic ca s-a prins crap si pe Sf Gheorghe si pe Chilia zilele trecute.
Galatenii zic ca la ei e ciocolata.
De pe la Rosu si / sau Sonde stie cineva noutati?
Nu intreba de lucruri sfinte (auzi , crapul ce mai face ? ),trebuie sa extindem perioada de deltarit,eu deja ma gandesc ca iesirea din decembrie se va numi
,,O tura prin delta iarna ,, merg sa vad cum merge barca cu noul motor ,cat de mult deranjeaza cortul glisarea ,cum e sa ai un acoperis deasupra capului pe apa cand afara ninge ?,deci,cu totul alte teste ,la peste nu visez de loc ,dar i-mi voi face datoria de pescar si voi incerca si pescuitul.Am si o dilema ,nu stiu ce butelie sa iau cu mine,am una de 10 litri ,camping si una de rezerva de acasa ,de 24 de litri ,de la aragaz ,poate fac cozonaci pe acolo ,sau parlesc porcul ,neprevazutul ma omoara.sau raman blocat prin gheturi ?
Nea Ioane pentru aventura asta eu zic sa mergi pe aproape pe la Snagov ca sa faci teste nu de alta dar sa nu ciocnim ouale prin delta de pasti ca de sarmale nu poate fi vorba
Numai bine
Citat din: Haiduc din Noiembrie 14, 2016, 06:29:15 PM
Nea Ioane pentru aventura asta eu zic sa mergi pe aproape pe la Snagov ca sa faci teste nu de alta dar sa nu ciocnim ouale prin delta de pasti ca de sarmale nu poate fi vorba
Numai bine
Pe Snagov nu pot'veni decat daca incalic pe motor ca pe cal ,ca barca e la Tulcea.
Salut!
Turele astea de iarna au multe dezavantaje, dar pe mine cel mai tare ma deranjeaza ziua scurta. Pestele trage doar ziua cand se mai incalzeste apa, ori ziua tine de la 7 dimineata pana pe la 16:30. Apoi, daca dormi pe apa - si ai de dormit nu gluma!- trebuie sa-ti omori timpul cu ceva, mancare, beutura, conversatie (asta daca nu esti singur!), un film pe tableta. Daca te duci la vreo pensiune mai pierzi din lumina aia de 9.5 ore inca o ora sau doua. Nu mai ramane nimic.
Dar microbul e agresiv! Daca nu sunt drumurile in conditii de iarna, macar o tura la rapitor in minivacanta tot fac!
Citat din: Alex1958 din Noiembrie 14, 2016, 12:10:32 PM
Salut!
Sulina a crescut ieri 21 si azi a scazut 40 cm. Tulcea a crescut 14 si apoi a scazut 9 cm. De sus vine viitura.
Parca e blestemata si isi bate joc de noi.
Dupa ce ca ploua de rupe pamantul mai se joaca si aia la baraj la Portile De Fier.
Si localnicii zic ca s-a prins crap si pe Sf Gheorghe si pe Chilia zilele trecute.
Galatenii zic ca la ei e ciocolata.
De pe la Rosu si / sau Sonde stie cineva noutati?
Salutare ,
Saptamana trecuta a fost o cunostinta la Rosu si la Sonde .
Nici o trasatura in aproximativ 4 zile de stat in zona ...
Inteleg ca pe canalul de la intrare in Puiu , s-a luat vineri si sambata caras iar sambata dupa pranz a picat si un ciortan la 3 kg .
Stiuca este de negasit dupa cresterea asta ... bibanul inteleg ca este activ .
Marius
Citat din: ionpescarul din Noiembrie 14, 2016, 07:52:24 PM
Pe Snagov nu pot'veni decat daca incalic pe motor ca pe cal ,ca barca e la Tulcea.
Nea Ioane,
Daca vrei sa-ti incerci motorul au niste barci de inchiriat la debarcaderul de langa fostul strand (zona El Capitan).
Citat din: tiganusmc din Noiembrie 15, 2016, 11:32:34 AM
Salutare ,
Saptamana trecuta a fost o cunostinta la Rosu si la Sonde .
Nici o trasatura in aproximativ 4 zile de stat in zona ...
Inteleg ca pe canalul de la intrare in Puiu , s-a luat vineri si sambata caras iar sambata dupa pranz a picat si un ciortan la 3 kg .
Stiuca este de negasit dupa cresterea asta ... bibanul inteleg ca este activ .
Marius
Un sulinar ,mult mai pescar ca mine ,spune ca pestele va incepe iar sa manance ,dupa ce se va obisnui cu apa mai rece.
Citat din: Alex1958 din Noiembrie 15, 2016, 12:52:30 PM
Nea Ioane,
Daca vrei sa-ti incerci motorul au niste barci de inchiriat la debarcaderul de langa fostul strand (zona El Capitan).
Treaba cu Snagovul nu i-mi rezolva dilemele mele ,legate de caruta mea.Motorul e ok.,restul voi vedea pe teren.
Crapul inceteaza hranirea de la 4 grade in schimb ii scade metabolismul. daca imi aduc aminte bine digera proteina pe timp de vara la o temperature de 23 - 28 grade in 4-5 ore in timp ce la 10 grade o face in 16 - 18 ore.
Informatiile le-am retinut dintr-un tratat de crestere a crapului la nivel industrial (piscicultura)
Luand in calcul cele de mai sus atentie la cantitatea de nada oferita!
Citat din: bradutzu din Noiembrie 15, 2016, 03:11:39 PM
Crapul inceteaza hranirea de la 4 grade in schimb ii scade metabolismul. daca imi aduc aminte bine digera proteina pe timp de vara la o temperature de 23 - 28 grade in 4-5 ore in timp ce la 10 grade o face in 16 - 18 ore.
Informatiile le-am retinut dintr-un tratat de crestere a crapului la nivel industrial (piscicultura)
Luand in calcul cele de mai sus atentie la cantitatea de nada oferita!
Foarte adevarat ,cu mici excepti ,pe apa de 3,5 grade am prins crap binisor pe Musura ,acum vreo 3 ani in decembrie ,la iesirea cand sa pierdut Intersect intr-o noapte prin balta. ,Dorin Forgo a prins crap si pe apa de 1 grad ,Atuul situatiei era ca la vremea aia era foarte mult crap in zona la timpul ala ,anul trecut in decembrie nu i-am vazut culoarea
practic nu era peste in zona .
A fost o nebunie atunci Intersect ma lasat pe mine la Cardon seara ,pe la 5,6 si au plecat ,chipurile la mila 23 ,el si prieteni erau sprituiti corespunzator nu se intelegea nimeni cu ei si au orbecait prin zona pe canale toata noaptea ,spre dimineata,probabil pe la 3,4 Au ajuns la un bar la Sulina ,de unde au plecat cand sa luminat .Nu i-am condamnat cu nimic ,eu pe vremuri eram mai nebun.
Acu poate se supara ca am dat din casa? Dar sunt amintiri frumoase .
Nu este frumos sa dai din casa, mai ales povestile din delta!
Atentie: apa are alta temperatura la suprafata fata de straturiile inferioare unde creste cu un grad la fiecare metru pana la un plafon(nu mai stiu care) de unde ramane constanta!
Cred ca cea mai buna scula care te poate ajuta sa prinzi crap in Decebrie ar fi un termometru care sa iti dea temperatura in diverse straturi ale apei.
Oricum ar fi, pescuitul pe timp de iarna este superb si eu personal merg in sezonul rece mai des la pescuit decat vara cand este canicula cand prefer aerul conditionat!
Salut,
Acum o dam pe stiinta. Densitatea cea mai mare a apei (1kg/l) este la 4 gc C. Cand scade temperature sub 4 gd apa e mai usoara se duce la suprafata unde la 0 gd ingheata. Pe partea cealalta cu cat creste temperatura peste 4 gd apa e mai usoara. Deci in acest sezon avem cca 9 gd la suprafata si cand coboram pe coloana de apa scade temperatura. Nu cred ca s-a ajuns acum ca temperatura la fundul apei sa fie 4 gd C dar cand ingheata Dunarea la fund sunt sigur 4 gd.
Dar daca e tulbure- cum e acuma....
Citat din: ionpescarul din Noiembrie 15, 2016, 09:17:12 PM
A fost o nebunie atunci Intersect ma lasat pe mine la Cardon seara ,pe la 5,6 si au plecat ,chipurile la mila 23 ,el si prieteni erau sprituiti corespunzator nu se intelegea nimeni cu ei si au orbecait prin zona pe canale toata noaptea ,spre dimineata,probabil pe la 3,4 Au ajuns la un bar la Sulina ,de unde au plecat cand sa luminat .Nu i-am condamnat cu nimic ,eu pe vremuri eram mai nebun.
Acu poate se supara ca am dat din casa? Dar sunt amintiri frumoase .
Ei Nea Ioane ma supar eu dintr-atat pai ma sti.
Nu m-am suparat eu cand am incarcat barca la Tulcea cu nimicuri pentru pescuit , motor termic,nada de cateva zeci de kile si scule de pescuit de nu am putut glisa deloc si am mers pe burta pana la Mila 23,atunci am dat in patima alcoolului :).Bine ca nu am venit incarcat cu bagaje de la Galati si ne-ai luat rucsacii in duba.
M-am suparat eu sau amicii mei ca am pierdut 2 zile de pescuit ? Ca deh am lasat omul in balta trebuie sa il si iau nu?
M-am suparat eu cand am carat pana la Tulcea de la Sulina vreo 50-70 de kile de peste fiindu-ti teama de politia care poate astepta la pasager?Eu spunandu-ti ca nu prea imi convine sa se care din balta peste cu sutele de kile si politia este indrepatatita sa taie in carne vie .Dar deh pestele era congelat ,in balta nu se putea arunca si nici ca pictoru sa arunc cu benzina pe el,parca prea era de porc.Noi dupa cum sti aveam cate 4 stiuci de persoana, ce sa spun,ca noi.Nu traiam cu regretul ca nu am retinut mai mult si nici ca erau nus care pe nu stiu ce loc de pescuit si au plecat cu 200 de kile de crap.
Nu m-am suparat ca ai vrut sa ma ajuti si te-ai oferit sa scoti barca dar cu peridocul fara barca ai ras toate semnele de circulatie din sensul giratoriu de la bac "Nu credeam ca vine atat de repede dupa mine" si a trebuit sa refac toata instalatia electrica cablul rupt in mai multe bucati si a facut scurt.(iti sarise o siguranta de la masina pe care ti-am schimbat-o).
Nu m-am suparat nici cand te-am ajutat cu bagajele si mi-ai dat o galeata cu peste "Asa sa ne scadem din datoria de la benzina" galeata pe care ti-am returnat-o.
De suparat nu prea ma supar eu asa de usor dar eu nu prea ma regasesc in amintirile frumoase.
Citat din: Intersect din Noiembrie 16, 2016, 09:11:17 PM
Ei Nea Ioane ma supar eu dintr-atat pai ma sti.
Nu m-am suparat eu cand am incarcat barca la Tulcea cu nimicuri pentru pescuit , motor termic,nada de cateva zeci de kile si scule de pescuit de nu am putut glisa deloc si am mers pe burta pana la Mila 23,atunci am dat in patima alcoolului :).Bine ca nu am venit incarcat cu bagaje de la Galati si ne-ai luat rucsacii in duba.
M-am suparat eu sau amicii mei ca am pierdut 2 zile de pescuit ? Ca deh am lasat omul in balta trebuie sa il si iau nu?
M-am suparat eu cand am carat pana la Tulcea de la Sulina vreo 50-70 de kile de peste fiindu-ti teama de politia care poate astepta la pasager?Eu spunandu-ti ca nu prea imi convine sa se care din balta peste cu sutele de kile si politia este indrepatatita sa taie in carne vie .Dar deh pestele era congelat ,in balta nu se putea arunca si nici ca pictoru sa arunc cu benzina pe el,parca prea era de porc.Noi dupa cum sti aveam cate 4 stiuci de persoana, ce sa spun,ca noi.Nu traiam cu regretul ca nu am retinut mai mult si nici ca erau nus care pe nu stiu ce loc de pescuit si au plecat cu 200 de kile de crap.
Nu m-am suparat ca ai vrut sa ma ajuti si te-ai oferit sa scoti barca dar cu peridocul fara barca ai ras toate semnele de circulatie din sensul giratoriu de la bac "Nu credeam ca vine atat de repede dupa mine" si a trebuit sa refac toata instalatia electrica cablul rupt in mai multe bucati si a facut scurt.(iti sarise o siguranta de la masina pe care ti-am schimbat-o).
Nu m-am suparat nici cand te-am ajutat cu bagajele si mi-ai dat o galeata cu peste "Asa sa ne scadem din datoria de la benzina" galeata pe care ti-am returnat-o.
De suparat nu prea ma supar eu asa de usor dar eu nu prea ma regasesc in amintirile frumoase.
Da ,corect,am o datorie catre tine,dar tu nu ai spus o suma ,eu m-am retinut sa dau o cifra nerealista pentru ca nu stiu cat consuma motorul tau .Cred ca cel mai corect ar fi sa faci tu un calcul ,spui cat costa si platesc.Nu sunt de rea credinta.Telefonul meu e 0732422211,dar cred ca il sti de mult.Treaba asta a fost si putin incurcata ,planul iesiri a fost initial sa ducem barca de la tine de acasa pana la Tulcea pe peridoc cu masina mea ,acolo urmand sa o dam la apa ,iar la intoarcere sa procedam asemanator (daca spun ceva gresit te rog sa ma corectezi) Vizavi de planul asta eu nu am cerut nici-o plata de tractare ,peridoc + barca ,,pentru ca am crezut ca ne compensam ,eu duc barca pana la Tulcea si inapoi la tine acasa ,tu ma duci pana la Cardon si inapoi.Cand am ajuns la tine ai schimbat planul.Dam barca la apa la tine in oras ,tu cobori cu barca usoara cu prieteni tai pana la Tulcea ,sa vezi viteza si consumul ,urmand ca eu sa vin cu masina cu toate bagajele la Tulcea.Singurul bagaj care la-ti luat in barca a fost o traista cu sticle cu antigel ,era totusi decembrie .Cand ne-am intalnit la Tulcea ,tu si prieteni tai ,erati aproape tepeni sprițuiți corespunzator.(apoi am incarcat bagajele in barca si am plecat ,) pe mine nu ma deranjat si nu ma va deranja vreodata ca tu si prieteni tai erati ranga de beti si ca de cateva ori era sa ne urcam pe digul de la Cardon ca adormisei la volan ,Sti de ce ?,pentru ,ca eu am fost ca voi si va inteleg ,inteleg oameni care ajung in delta si beau de bucuria eliberari ,beau pentru ca au ajuns acolo ,acolo unde viseaza poate de un an sau mai mult,asa visam si eu si tot asa ma imbatam si eu ,de bucuria revederi deltei.Bineinteles ca greseam ,pericolul e langa noi ,dar uneori se zice ca exista un dumnezeu al betivilor.Sa nu crezi ca te-am caracterizat acuma ca un mare betiv, NU ,eu acasa nu beam deloc ,o luna ,poate doua ,pana ajungeam in delta ,acolo beam de bucurie.Oamenii de genul asta nu sunt betivi notori ,ei beau rar si cu placere ,doar de bucuria revederi a ceva frumos.Asa eram eu si probabil asa esti si tu.Hai sa trecem la peste .Ce era sa fac ,Eu sunt mancator de peste ,pescar inrait ,din pestele ala am mancat cateva luni cu mare placere ,de cate ori am avut pofta.Au fost si vremuri cand am eliberat in dunare si crap de 9Kg ,dar au trecut ,in ultimi ani ies in delta de maxim 6 ori pe an ,de vreo 2,3 ori nu prind aproape nimic ,rar se intampla ca atunci cand am fost impreuna ,poate o data la 10 ani sa prinzi ,2,3 saci.Pentru mine a fost o iesire ok ,frumoasa ,tu si prieteni tai i-mi aduceati aminte de cat de nebun eram si eu la varsta voastra,peste am prins cum nu mai prinsesem de multi ani.Dar datorita faptului ca tu ai schimbat planul sa nu mai ducem barca pe peridoc pana la Tulcea si inapoi trebuie sa faci o recalculare ,pentru ca iti repet ,e barca ta , tu sti cat consuma ,te rog sa calculezi si schimbarea sigurantei de la masina mea si cablul rupt de la peridoc..O poveste putin jenanta ,din cauza unor planuri schimbate.
Heii baieti nu e cazul sa ne impungem astea sunt amintiri si peripetii facute si traite cam de noi toti nu cred ca e cineva cu patima noastra sa fie sfânt ca vorba aia mai bem mai gustam mai mancam mai ne prostim dar tot noi suntem buni sau rai asa ca nu are rost.Si asa pentru amuzament sa stiti ca altii au oprit in petrom la Harsova sa alimenteze si sa faca o presiune la peridoc.....neputind manevra bine peridocul a fost dezgatat si acolo lasat pana la intrare in Tulcea cand cineva si a adus aminte "auziti dar barca nu a ti luat o"
Asa ca sa auzim numai de bine
Nea Ioane ca sa incheiem orice discutie si poluare a topicului.Nu m-am suparat si nici nu o sa ma supar vreodata daca cineva ma face in vreun fel.Amicii mei da erau bauti cand am ajuns la Tulcea.Pana la iesire din Tulcea nu am beut deloc pentru ca nu am vrut si doar sti,dar mergem pe mana ta ca doar ai par alb pe cap.
Nu mai stau sa mai dezbat ce ai scris acolo pentru ca ar insemna sa ma manjesc iar si nu mai vreau.
Cu banii lasa-i,tine-i nu este problema,planuri schimbate deh.
Bine ca au fost aminitiri frumoase si ma bucur ca am putut fi parte din istorie.
Citat din: Haiduc din Noiembrie 17, 2016, 07:00:08 AM
Heii baieti nu e cazul sa ne impungem astea sunt amintiri si peripetii facute si traite cam de noi toti nu cred ca e cineva cu patima noastra sa fie sfânt ca vorba aia mai bem mai gustam mai mancam mai ne prostim dar tot noi suntem buni sau rai asa ca nu are rost.Si asa pentru amuzament sa stiti ca altii au oprit in petrom la Harsova sa alimenteze si sa faca o presiune la peridoc.....neputind manevra bine peridocul a fost dezgatat si acolo lasat pana la intrare in Tulcea cand cineva si a adus aminte "auziti dar barca nu a ti luat o"
Asa ca sa auzim numai de bine
:) :) :) :)
Asta cu peridocu' uitat (cu barca cu tot) in benzinarie e una din cele mai tari pe care am auzit-o vreodata! ;D
Citat din: Intersect din Noiembrie 17, 2016, 07:04:23 AM
Nea Ioane ca sa incheiem orice discutie si poluare a topicului.Nu m-am suparat si nici nu o sa ma supar vreodata daca cineva ma face in vreun fel.Amicii mei da erau bauti cand am ajuns la Tulcea.Pana la iesire din Tulcea nu am beut deloc pentru ca nu am vrut si doar sti,dar mergem pe mana ta ca doar ai par alb pe cap.
Nu mai stau sa mai dezbat ce ai scris acolo pentru ca ar insemna sa ma manjesc iar si nu mai vreau.
Cu banii lasa-i,tine-i nu este problema,planuri schimbate deh.
Bine ca au fost aminitiri frumoase si ma bucur ca am putut fi parte din istorie.
Vezi ,daca tacem ,nu ne intelegem,dupa ce ai scris am inteles ,(cel putin asa cred ,ca am inteles) cred ca ai avut un motor prea mic pentru bagajul care se adunase.Ca o comparatie ,am iesit de cateva ori in delta cu un prieten cu o salupa de aproape 6 m ,cu motor de 90 cp .Eu ii adunam pe toti de acasa cu duba ,uneori vreo 4 insi ,se umplea duba de bagaj pana sus ,cand incarcam barca ancoram bagajul cu chingi ,ca era prea inalt si mult ,conducatoru barci nu mai statea pe canapea ,statea in picioare ca nu mai vedea sa conduca din cauza bagajelor ,se opintea motorul ala vreo 50 de metri ,apoi o scotea in glisare ,apoi o mai regla putin din trim si zbura pe deasupra ,niciodata nu am avut bagaj sa ingenuchem motorul ala,o honda de 90 cp.Acum inteleg ,supararea,tu erai cam in teste cu barca, ,parca aveai si o elice pusa atunci ,nu prea iti convenea cum merge ,iar eu aveam bagaj serios ,cred ca aveam chiar 2 saci cu porumb.Barca grea,bagaj mult ,motor prea mic pentru greutate totala
. Bagajul vostru la 3 insi nu cantarea nici cat lansetele mele.La antigel stateati totusi bine .Probabil faptul ca barca nu mai glisa a fost motivul petreceri care a urmat ,de fapt nu prea a fost petrecere ,a fost istorie .Cat am fost eu langa tine la carma si te-am supravegheat din umbra nu am fost ingrijorat ,de cateva ori am tras de volan sa nu sarim pe dig sau sa nu intram in stufuri ,v-am rugat sa dormiti cu mine la Cardon ,am insistat ,gazdele la fel ,voi nu si nu ,apoi ati plecat si am intrat in panica totala ,pentru ca nu mai eram langa tine sa te supraveghez ,stiind in ce stare erati ( eu nu mai beau alcool din 2010 deloc ,vreau sa vad delta si cu alti ochi) .Dar uneori exista un dumnezeu si in noaptea aia a fost pe aproape.Ce sa zic ,ai fost TOP ,asa cum ii sta bine unui om care se elibereaza de stres,A fost tare si parcarea de la mila 23 ,cand ai incercat sa urci salupa pe ponton ,sau cand sa incurcat elicea in plase noaptea pe la Cardon ,,sau cand sa incurcat elicea din nou in aceleasi plase ,noroc ca erau proprietari lor in apropiere si ai avut cu ce sa ii cinstesti ,au descurcat elicea de doua ori apoi v-au scos din labirintul de canale si vau condus pe canalul principal ,spunandu-va ,daca tineti drept pe canalul asta ,ajungeti la Sulina .In tot acest timp pana pe la vreo 12, 1 noaptea ,;eu am stat pe mal la vreo 300 de metri ,si sunam si pe voi si pe Vali si pe pictoru si pe nu mai stiu cine ,cand auzeam motorul ma bucuram ca sunteti vii si ca nu ati cazut in apa ,cand va auzeam urland iar ma bucuram .Asa se scrie istoria.
In concluzie ,crap se prinde cu sacu si la 3,4 grade daca e in zona iar ceilanti factori sunt pozitivi.
Citat din: pelicanul din Noiembrie 17, 2016, 07:41:10 AM
:) :) :) :)
Asta cu peridocu' uitat (cu barca cu tot) in benzinarie e una din cele mai tari pe care am auzit-o vreodata! ;D
Da ,si asta e TOP.
@ Ion Pescarul: cred ca este momentul sa te opresti
Citat din: bradutzu din Noiembrie 17, 2016, 09:04:42 AM
@ Ion Pescarul: cred ca este momentul sa te opresti
Las să continue ne mai înseninează ziua ;D. Am scris și ne-am înțeles!!! Ca doar nu ne-am vorbit la telefon și înainte și după!!! Ori poate eram răgușit de la chiuit sau obosit după 14-18 ore de băut 🍻. Sau poate lipsa de antrenament, de asta am decis sa continui până la perfecțiune. :o.
Ne închide Vali și ne ceartă, scuze dar nu m-am putut abține când m-au podidit amintirile frumoase, nu am să mai fac.
Citat din: bradutzu din Noiembrie 17, 2016, 09:04:42 AM
@ Ion Pescarul: cred ca este momentul sa te opresti
Nu am vorbit cu rautate,daca ma apuc sa povestesc cate nebuni am facut pe dunare la bautura ,cred ca Vali ma exclude de tot de pe forum.Poate chestile astea ar trebui sterse ,poate nu ,de fapt spriturile in delta le facem toti ,dar putem baga gunoiul sub pres cu un simplu delete.O fi bine ,o fi rau ,Vali decide.
Citat din: Intersect din Noiembrie 17, 2016, 09:23:22 AM
Las să continue ne mai înseninează ziua ;D. Am scris și ne-am înțeles!!! Ca doar nu ne-am vorbit la telefon și înainte și după!!! Ori poate eram răgușit de la chiuit sau obosit după 14-18 ore de băut 🍻. Sau poate lipsa de antrenament, de asta am decis sa continui până la perfecțiune. :o.
Ne închide Vali și ne ceartă, scuze dar nu m-am putut abține când m-au podidit amintirile frumoase, nu am să mai fac.
Bre ,i-mi pare rau ca nu mai beau ,sa facem un chef impreuna sa ne pupam si sa chiuim ,ca mari emoti mi-ai facut in noaptea aia.
Șprițul nu era în discuție aici,poate la Siguranța Navigației.
Citește cu atenție primul răspuns și ai să înțelegi.
Tupeul și restul de deviații de comportament este în discuție.
Postările nu au de ce sa fie șterse,dacă adminul consideră de cuviință le poate șterge sau muta în vreun topic cu bălăcăreli.
Trimis de pe al meu D6503 folosind Tapatalk
Îmi cer scuze tuturor pentru că am deturnat discuția
Vali spune doar atat: hai sa ne intoarcem la pescuit ;). Cum o fi oare sa pescuiesti pe asa o apa:
Iti spun dupa weekend. 😂 [emoji1] [emoji1]
Acum imi vine in minte doar un cuvant: provocator. Am mai avut rezultate bune pe asa apa.
si eu abia astept sa ies la bpescuit. Rapitorii gasesc cu greu hrana pe asa o apa si daca reusesti sa il localizezi si saii dai o naluca pe la nas nu o va refuza asa ca.........vb Duminica de rezultate
Asteptam cu interes baieti vesti cand va intoarceti
Citat din: pelicanul din Noiembrie 17, 2016, 07:41:10 AM
:) :) :) :)
Asta cu peridocu' uitat (cu barca cu tot) in benzinarie e una din cele mai tari pe care am auzit-o vreodata! ;D
Am ras cu sughițuri......Multumesc
Cam asa arata apa azi. Cresteri mari, Dunarea curata malurile ...
(http://uploads.tapatalk-cdn.com/20161118/0b651be20c1fd641936caf23f01aadf7.jpg)
Ce sa mai zicem Dragos vai noua,dar cu poza aia am dat lovitura pentru ecologie
Locul 1. Asta e realitatea. Toate peturile si alte plasticuri ajung in Delta.
Nu pot sa nu ma abtin , dar dupa discutiile pescarilor de pe mal stand langa barcile asezate pe peridoc si dupa un an de esec , i-ti vine in minte '' uite si apa asta de c...t ''.
Poate este un indicator ..... :) :) :) :)
Este un indicator. Din acelea care indica cresterea apei si care iti semnalizeaza acest lucru de regula la elice, in mars.
In cazul acesta si cu o nota de umor.....:)
ieri am iesit si eu pe apa cateva ore dar fara vreun rezultat notabil cu exceptia unei trasaturi violente la care insa am ratat inteparea ca eram pierdut in visare pe valurile Dunarii!
Duminica: cateva semnale ametite pe sonar, apa da semnale sa-si revina, in rest: o Saragosa si o Stella plus un M1 de 6oz si o Daiwa moale mai de crankuri combinatii intre ele ,gume , cicade ,rattlinguri, pp-uri de 20 30 50 lbs, inaintasi de la Zeck si ceva fluoro, sapte mii de lanseuri .... , visinata un vin rosu cu ceva gras de porc, intr-un cuvant setup-uri si teste.
Am fost in weekend in delta, zona Crisan. Am pescuit doar la stiuca, doar cu oscilante. In prima zi am incercat in Iacob, Capcicova (apa destul de tulbure), si Cuibida (apa cristal). N-am avut nici macar un atac. In a doua zi, prindem o informatie si mergem in Isac. Acolo soc - vreo 20 de barci dadeau la stiuca - unii si cate 5 in barca. Lacul e mare, asa ca nu ne-am incurcat unii pe altii. Nu stiu ceilalti ce au prins, dar noi am luat niste pixuri de 2-300 g. Dupa care, ne-am mutat in Gherasim unde am dat pe langa stuf (in Isac toti dadeau in larg) si luam aceleasi pixuri, dupa care, pe la 1 au inceput sa vina marlite - 500 g si pe la 4 cand ne-am hotarat sa plecam am luat fiecare cate una peste kil. Una peste alta a fost foarte placut.
Azi a fost super de pescuiala.Apa s-a asezat,numai buna de stiucareala .Am incercat ''n'' naluci si pana la urma tabla mea de 16 gr..made in germany de pe vremea lu'honeker si-a facut treaba.Am putut sa fac poze cu ea acasa.....Telefonul meu este cum este...Bunica de 7 kg avea o singura punguta de icre in ea de marimea a doua cutii de chibrit ,de culoare maro-rosiatic si cu sange inchegat....Oare o fi de la electricieni asa?
Citat din: dany din Noiembrie 25, 2016, 07:00:50 PM
Azi a fost super de pescuiala.Apa s-a asezat,numai buna de stiucareala .Am incercat ''n'' naluci si pana la urma tabla mea de 16 gr..made in germany de pe vremea lu'honeker si-a facut treaba.Am putut sa fac poze cu ea acasa.....Telefonul meu este cum este...Bunica de 7 kg avea o singura punguta de icre in ea de marimea a doua cutii de chibrit ,de culoare maro-rosiatic si cu sange inchegat....Oare o fi de la electricieni asa?
Am prins si eu anul trecut ,cativa crapi cu icrele sangeri ,nu stiu cauza .
Vreo doi azi au iesit la control. Temperaturi negative toata ziua, soare cu dinti, inele si fire inghetate, apa acceptabila.
(http://uploads.tapatalk-cdn.com/20161130/d59bebf6fc45e5342d99152df5f0509a.jpg)
(http://uploads.tapatalk-cdn.com/20161130/05451ae9fc8dfc67a63c18361d57c485.jpg)
Astia nici in poze nu incap :o :o :o
Incap, cum sa nu incapa, nu sunt chiar asa mari.
Apropo de "acceptabila" mi-am adus aminte:
Doi amici in Delta, deja trecuse vreo zece zile de pescuiala, cazati la pensiunea unui alt prieten bun. Asta din urma, apropitaru, avea ajutor in pensiune o femeie asa la vreo 50 ani cu un ochi usor scurs si parca putin albicios, permanent in cisme de cauciuc si niste pantaloni cu turul lasat. La intoarcerea din balta stand la o bere, unul intreaba, in ideea de a afla cum sa dea de femeie sa-i ajute la curat pestele, "Bai cum plm o gasesti pe Tanța?". Celalalt scufundat in ganduri necurate raspunde: "Dupa zece zile e acceptabila in plm".
Bahahaahha mi-am adus și eu aminte de o pățanie.Ajungem la navă eu cu Vali șeful electric. La receptie o prințesă noua,neagră ca tuciul care ne ia În primire.
Din vorbă în vorba o întreb: Malani de unde ești? Ea prompt răspunde Elveția.
Noi râdem în barba comentăm și ne continuam procesul de acomodare. Malani exact ca și descrierea de mai sus nimic de luat în seamă. După o lună ajung în ședință și ii spun: Vali ai văzut-o pe Malani azi ( se plângea despre niște chestii nesignifiante) .?
Vali: Da frate de aseară in club, arăta într-un mare fel ( imposibil). După ce am râs isteric am concluzionat că trebuie să avem contracte mai scurte.
Azi canci, doar doi ciuciulani fara par pe piept, prima ninsoare in barca din sezonul de iarna
(http://uploads.tapatalk-cdn.com/20161201/a96dc23670c12ca5725ba32f55ee9884.jpg)
si o gasca de caiacisti sarbatoreau 1 Dec pe apa.
(http://uploads.tapatalk-cdn.com/20161201/107b8a77ee023371ea0917459b47a305.jpg)
Salut!
Am facut si eu ultima iesire pe 2016 intre 30 Nov si 4 Dec in zona Caraorman.
Am cautat stiuca pe Puiulet, Lumina, Puiu, Rotund si Gabardin.
E rara si mica. Cele mai bune rezultate au fost pe Puiu la trena cu linguri oscilante grele, de fund. In cea mai buna zi (vineri pe ploaie) am retinut 6 bucati. S-a mai prins sporadic salau la plastic si chiar si la trena pe Puiu.
Am avut prieteni care au incercat la crap pe Caraorman spre Puiu si la Rosu -fara trasatura.
Din pacate a fost si un accident mortal- inec- al unui localnic din Caraorman.
Cod galben de vant vineri noapte si sambata pana seara, Puiu trecut cu muschii fesieri bine incordati, frig rau si conditii vitrege. M-am potolit pe anul asta!
Fire intinse!
Trebuie sa zic si eu una.
Septembrie, deci primavara devreme in Noua Zeelanda. Ma intorceam impreuna cu copilul dupa o excursie in Insula de Sud, inainte de un contract de munca de 6 luni. In fine...
Ultima zi plina inainte de ziua in care trebuia sa luam feribotul spere Insula de Nord Relaxare totala, aproape de Abel Tasman, la Motueca. Plimabare. Am mers asadar sa vedem laguna ca aerata bine din Google Earth. Acolo frumos, ce za zic (asa si asa) Merge copilul pe malul apei si incepe apa sa clocoteasca dintr-o data, apoi si pe mal un peste (mic), piper pe numele lui.
(to be cont'nd)
A swoooordfeeesh a zis David fericit si l-a ridicat victorios deasupra capului. :) ;) :D ;D O cocoana liberala in convingeri care se uita si ea curioasa l-a incurajat pe mititel sa arunce piperul in apa. :o Dar taica-sau, adica subsemnatul i-a zis sa il tina strans ca avem treaba cu el. Mititelul a rasuflat usurat
Asadar am mers repede la portbagaj, am scos lanseta de 2.40 din 4 segmente stil spigot. Apoi o montura iraida cu pluta plus un shot ;D de 30 grame ;D, piperul in carlig de 5.0 si in apa cu el. 10 secunde am apucat sa vad cum inoata saracul piper spre larg si BAM un kahawai de 2 kg. L-am tras pe mal, am scos Victorinoxul care nu ma paraseste niciodata, , l-am crestat la bronhii, si apoi .... apoi... cu ce sa dau la peste???? ca piperii nu mai voiau sa sar pe mal.
Mi-am adus aminte ca cu daoua saptamani in urma am gasit o momeala itata pe un dig, hexagon pe numele ei. Un metal 40 grame, cu o ancora de neam prost. Am pus hexagonul, si intamplator lanseta mea arunca 40 grame ca din tun. Pac 60 metri las sa cada un pic... trag, las iarasi trag BAM!!!! alt kahawai. Copilul sarea de fericire, de data asta l-am lasat pe el sa "cresteze" pestele la bronhii. Bine ca mi-am ferit degetele ;)
Apio iar 60-70 metri, de data asta nimic. Mai arunc odata, at kahawai. Acum aveam si spectatori. L-am rugat pe david politiocos sa se ocupe de el, ceea ce a si facut, apoi BAM alt kahawai, si tot asa.
Dupa 8 pesti, din care pe ultimii 4 i-am lasat sa mearga liberi in traba lor, aruc iar hexagonul pe care l-am inteles cum functioneaza, si BAAAAAM ceva mare, cel putin 10 kg peste oceanic. Probabil Kingfish. Lanseta la 120 grade, mulineta setata desul de tare, cu ambreiajul la 7 kg nu prea lasa fir, asa ca il aduc spre mal. Mainline 50 lb, struna 30 lb, si incet inncet credeam eu ca e al meu, dar eeeei,nu si pestele ;D. Cam la 10 metri de mal a prins viatza, bzzzzzzzzzz Mulineta... a luat-o ca porkul cu ratul prin nisip si scoici si in cateva secunde a rupt struna de 30 lb fluorcarbon. Cam asta a fost partida de pescuit inopinata. (To be Contn'd)
woooaw...Long time no see Mihai
Bine ai revenit!
Salut, bine te-am regasit.
Am lucrat o saptamina de acasa dupa cutemurele din NZ. Deh, cand pisica nu-i acasa, soarecii pe Cap Compas :)
Salutare!
A aparut proiectul de ordin de prohibitie pe 2017 pe site-ul ANPA!
http://www.anpa.ro/wp-content/uploads/file/Legislatie%20/Proiecte%202016/ORDIN%20PROHIBITIE%20_2017.pdf (http://www.anpa.ro/wp-content/uploads/file/Legislatie%20/Proiecte%202016/ORDIN%20PROHIBITIE%20_2017.pdf)
Surpriza, prohibitia de 60 zile incepe pe 1 Aprilie si se termina pe 30 mai. Pe apele de frontiera pe 15 mai.
De minivacanta (pentru slujbasi!) dintre 1 si 5 Iunie (ziua copilului & Rusaliile) e liber pescuitul pisti tat!
Fire intinse!
Citat din: Mihaif99 din Decembrie 06, 2016, 12:05:06 PM
A swoooordfeeesh a zis David fericit si l-a ridicat victorios deasupra capului. :) ;) :D ;D O cocoana liberala in convingeri care se uita si ea curioasa l-a incurajat pe mititel sa arunce piperul in apa. :o Dar taica-sau, adica subsemnatul i-a zis sa il tina strans ca avem treaba cu el. Mititelul a rasuflat usurat
Asadar am mers repede la portbagaj, am scos lanseta de 2.40 din 4 segmente stil spigot. Apoi o montura iraida cu pluta plus un shot ;D de 30 grame ;D, piperul in carlig de 5.0 si in apa cu el. 10 secunde am apucat sa vad cum inoata saracul piper spre larg si BAM un kahawai de 2 kg. L-am tras pe mal, am scos Victorinoxul care nu ma paraseste niciodata, , l-am crestat la bronhii, si apoi .... apoi... cu ce sa dau la peste???? ca piperii nu mai voiau sa sar pe mal.
Mi-am adus aminte ca cu daoua saptamani in urma am gasit o momeala itata pe un dig, hexagon pe numele ei. Un metal 40 grame, cu o ancora de neam prost. Am pus hexagonul, si intamplator lanseta mea arunca 40 grame ca din tun. Pac 60 metri las sa cada un pic... trag, las iarasi trag BAM!!!! alt kahawai. Copilul sarea de fericire, de data asta l-am lasat pe el sa "cresteze" pestele la bronhii. Bine ca mi-am ferit degetele ;)
Apio iar 60-70 metri, de data asta nimic. Mai arunc odata, at kahawai. Acum aveam si spectatori. L-am rugat pe david politiocos sa se ocupe de el, ceea ce a si facut, apoi BAM alt kahawai, si tot asa.
Dupa 8 pesti, din care pe ultimii 4 i-am lasat sa mearga liberi in traba lor, aruc iar hexagonul pe care l-am inteles cum functioneaza, si BAAAAAM ceva mare, cel putin 10 kg peste oceanic. Probabil Kingfish. Lanseta la 120 grade, mulineta setata desul de tare, cu ambreiajul la 7 kg nu prea lasa fir, asa ca il aduc spre mal. Mainline 50 lb, struna 30 lb, si incet inncet credeam eu ca e al meu, dar eeeei,nu si pestele ;D. Cam la 10 metri de mal a prins viatza, bzzzzzzzzzz Mulineta... a luat-o ca porkul cu ratul prin nisip si scoici si in cateva secunde a rupt struna de 30 lb fluorcarbon. Cam asta a fost partida de pescuit inopinata. (To be Contn'd)
Ohohohoooo..copii si frati !
Odata cu noul an am gasit timp sa citesc ceva si din topicul de pescuit. Mama Doamne, ce mai topic ! :)
Plin de subiecte! Calin, Ziuamarinei, Dani, Alex, Intersect, etc...etc...
Si acum din NZ, stand cu capul in jos, Mihai!
Mihai, nu te-am mai vazut de multa vreme si s-ar cam cere :) .
Frumoasa foc aventura cu puștiul !
Iaca o proba de Mihai pe Nemo :)
Scuze pentru interventie ... ;D
Un tip, s-a postat pe FB, cu o captura destul de frumoasa de caras, prinsa la copca pe Dridu...zice el ???
As ramane indatorat, daca cineva dintre dvs. a auzit de cum se pescuieste pe Dridu, si din alte surse !
Sunt putin sceptic vis-a-vis de postarile de pe FB. :-\
Multumesc !
Salut,
Hai ca te lamuresc eu ce a fost p'acolo in 2 Ianuarie. Cam aceiasi densitate de pescari ca masinile de pe DN 1 pe Valea Prahovei.
Am o poza -prea mare deci n-a intrat - in care se vad pe o portiune cu niste tufe care ies din apa cel putin 50 de insi.
Colegul meu care a facut poza zicea ca s-a intalnit cu toti concetatenii lui din Valeni care pescuiesc -vreo 60.....
S-au blocat ulitele satului cu masini parcate de n-au mai putut aia sa iasa d'acolo.
Distractie maxima.
Merci !!
Sssst. care hala baieti care hala,acolo de unde luam noi flori....
haiducule , tu iei direct din balta ;), sau direct din barca
Dor de vara...de leneveala...de-o pescuiala....
leganat de valuri
Radule, fa si tu pozele culcate, sau intoarcele inainte de a fi postate (ne rupem gatul).
Si pe viitor cand vei dori sa le vezi pe LCD (LED), vor umple tot ecranul.
glumind as zice ca daca eu eram culcat, cum putea sa iasa si poza
nu ma prea inteleg cu tehnologia asta si sa ti spun sicer nici nu mi prea pasa de ea
asa ca ...
Era ca un sfat. Daca o faci panoramica, peste vremuri cand vei strange multe poze si filmari pe un HDD, si stai iarna cu prietenii la o cana de vin fiert in toiul iernii la suete, le vei pune pe un televizor si-ti va parea rau ca nu ai facut o poza panoramica. Sau si mai rau cu un film, va trebui sa intorci televizorul, ca poza macar poate fi rotita.
Si nu in ultimul rand, daca ne pui cate-o poza, am dori si noi s-o vedem fara a intoarce monitorul, ca ne face placere sa vedem poze de pe ape sau cu realizari.
multumesc ptr sfat, insa uneori sunt atata de bucuros ca s pe apa ca nu mai sunt atent la chestiile tehnice
promit ca pe viitor ma imprietenesc cu tehnologia si ma lepad de neatentie
sa ne vedem bucurosi pe apa
Un mare avantaj al pescarilor de spinning este ca pot merge la pescuit si iarna, asa ca sa ne mai alinam dorul de vara. Un somn prins inainte de Craciun
https://www.youtube.com/watch?v=Vu8gUWRhLVo&t=52s (https://www.youtube.com/watch?v=Vu8gUWRhLVo&t=52s)
Frumos, foarte frumos, bravooo iuliane
Sper ca i ai dat drumul mustaciosului
Trebuie sa ma inveti si pe mine sa prind monstrii din aia
Citat din: radu andritoiu din Ianuarie 05, 2017, 11:34:05 PM
multumesc ptr sfat, insa uneori sunt atata de bucuros ca s pe apa ca nu mai sunt atent la chestiile tehnice
promit ca pe viitor ma imprietenesc cu tehnologia si ma lepad de neatentie
sa ne vedem bucurosi pe apa
Radu..e simplu: cand vrei sa faci o poza gandeste-te cum ai tu televizorul acasa (sigur nu e pus in mod portret ci landscape) si asa tine si telefonul...De-a latul :)
Am notat
Dar e o problema, n am tv acasa
Radu, este anti tehnologie. Pun pariu ca acasa inca foloseste telefon fix cu rotita. Numa cand vine vorba de barci, se schimba treaba.... armasari... EFI... 2016...
https://m.youtube.com/watch?v=asXgSAaTU2Y
La passione
Azi pot spune ca am bagat la iernat barca si motorul!!!.Am mai sperat la o iesire,dar nu se mai poate .Ultima iesire a fost pe 2ianuarie.Am iesit pe 31dec.,1 si pe 2 ...trei zile superbe cu soare intre orele 10 si 14.Pacat ca istetii astia cu hidroelectrica cresc si scad lacurile incontinuu,ceea ce face imposibila pescuiala.Am dat de stiuca rar ,dar si cand am gasit-o am dat de aia mare.Pe sfarsitul asta de an am luat cinci bucati intre 5 si 8 kg.Am avut peste 20 de iesiri fara sa am un ''tac''.Astept primavara.La ultimele iesiri a trebuit sa merg cu ochii cat cepele sa pot vedea portiunile cu gheata.Nu era groasa[1-2 cm],dar se desprindea de la maluri si plutea cand in aval cand in amonte dupa cum crestea sau scadea nivelul apei.
Iulica hai cu barca mai repede nu de alta dar sa nu te inghita vreun somn din ala
Ne faci in necaz😏
Haiduc si eu sunt nerabdator, visez barca aia de fiecare data cand inchid ochii. Dar am invatat o lectie, lucrurile bune se dobandesc cu rabdare!
Haiducule, ii recunosti?
Si eu numai la pescuit ma gandesc! cred ca ma organizez ptr o copca weekendul viitor!
si eu cu marius, o copca
snagov
sper sa mai apucam primavara :o
Radule mai avem cate ceva de la arhiva dar de ce sa ne facem ganduri negre ca mai e mult pana departe
haide mai haiducule, acuma faci poze si cu pestii colegilor ;)
Nu tata erau de plastic le-am gasit pe televizor in pensiune si am rugat si eu gazda daca imi da voie.....,.daca veneai si tu te lasa si pe tine vb.eu cu el😃😃
mihai, dar pe cine cereai de stai intr un genunchi
acuma asa se poarta in familiile pescarilor
se vede ca sunteti nepescuiti, ma baieti!
Ai dreptate bradutzu inchidem subiectul sa nu ne certe Vali
de pe vremea cand eram " primitiv" si nu i eliberam
pesti
(https://uploads.tapatalk-cdn.com/20170114/1342306a25ab3bb3bfbb08a379c6409a.jpg)
Dunarea la Galati. Apa e superba.
La Borcea e pod de gheata pana la trecere bac... Sloiuri ..si apa e in crestere.
frumoase... Radule !!! Am bagat si eu anul trecut doua cumetre la marinat... cu otet, ceapa, cateva rondele de morcov, un pic de ulei de masline... Ieri am desfacut ultimul borcan. Toate oasele s-au topit. ::)
Multumesc
Vrem si noi reteta de stiuca marinata
Sau orice retete cu peste
Citat din: radu andritoiu din Ianuarie 13, 2017, 04:42:19 PM
de pe vremea cand eram " primitiv" si nu i eliberam
Adica noi astia care nu ii eliberam ,suntem primitivi?
Sau te referi la faptul ca ii luai si pe aia sub masura?
Nea ioane, aprecierea era doar ls mine
Nu mai are voie omul sa si faca autocritica
N am retinut vreodata pesti sub limita
Am ajuns sa mi placa atata de mult ca nu i mai pot manca
La asta ma refeream
Citat din: radu andritoiu din Ianuarie 15, 2017, 01:43:32 PM
Nea ioane, aprecierea era doar ls mine
Nu mai are voie omul sa si faca autocritica
N am retinut vreodata pesti sub limita
Am ajuns sa mi placa atata de mult ca nu i mai pot manca
La asta ma refeream
In viata avem perioade ,cand eliberam,cand nu eliberam,cand mancam peste din delta sau cand refuzam.
nea ioane, nu s asa de categoric si nici radical
numai ca de cele mai multe ori nu mai retin pestele
uneori cand vreau peste proaspat, retin 1-2 bucati, restul eliberate
Nea Ioane,
Stiu ca esti fan Germina si vreu sa cer un sfat.
Am facut rost de una de 210 cm la care ii pun inele noi si pe care vreau s-o folosesc la pescuitul de primavera la crap.
Ce mulineta si ce fir ma sfatuiesti sa pun pe ea?
Multumesc anticipat!
Citat din: Alex1958 din Ianuarie 18, 2017, 01:27:27 PM
Nea Ioane,
Stiu ca esti fan Germina si vreu sa cer un sfat.
Am facut rost de una de 210 cm la care ii pun inele noi si pe care vreau s-o folosesc la pescuitul de primavera la crap.
Ce mulineta si ce fir ma sfatuiesti sa pun pe ea?
Multumesc anticipat!
FIRUL E ASTA
http://www.totalfishing.ro/fir-monofilament-jaxon-satori-carp-025mm13kg600m-p-14664.html (http://www.totalfishing.ro/fir-monofilament-jaxon-satori-carp-025mm13kg600m-p-14664.html)
Mulineta nu stiu ,eu nu am niste mulinete speciale ,am si gioarse si chinezesti si vreo 4 TICA ,de vreo 10 ani ,dar mi-a venit pe o panarama de 15 lei ,bucata de 8 kg si a fost luat,de regula cand am o mulineta panarama pe o lanseta ,ma obliga situatia sa fiu foarte cumpatat ,iar asta e benefic drilului.
Citat din: ionpescarul din Ianuarie 18, 2017, 01:47:40 PM
FIRUL E ASTA
http://www.totalfishing.ro/fir-monofilament-jaxon-satori-carp-025mm13kg600m-p-14664.html (http://www.totalfishing.ro/fir-monofilament-jaxon-satori-carp-025mm13kg600m-p-14664.html)
Mulineta nu stiu ,eu nu am niste mulinete speciale ,am si gioarse si chinezesti si vreo 4 TICA ,de vreo 10 ani ,dar mi-a venit pe o panarama de 15 lei ,bucata de 8 kg si a fost luat,de regula cand am o mulineta panarama pe o lanseta ,ma obliga situatia sa fiu foarte cumpatat ,iar asta e benefic drilului.
Am mai facut rost de o Germina de 2,1 si eu ,i-am scos inelele ,le schimb su inele SIC
Tronsonul de la varf o sa il mai iau cu jmilger sa il subtiez ,sa devina mai sensibil , il subtiez mult ,va fi un experiment pentru mine ,pentru ca voi exagera putin ,
numa sa nu fie gol la interior, unele par a fi pline, dar de fapt au gaura in interior.
Citat din: bbl81 din Ianuarie 18, 2017, 01:53:59 PM
numa sa nu fie gol la interior, unele par a fi pline, dar de fapt au gaura in interior.
eu nu am vazut Germina teava ,dar poate or fi facut ,nu le stim pe toate, in orice caz ,astea ale mele sunt pline ,inclusiv asta care am inceput sa dau cu jmilger pe ea.
Folosesti Germine tot anul sau numai primavara pe finete?
Citat din: Alex1958 din Ianuarie 18, 2017, 02:33:22 PM
Folosesti Germine tot anul sau numai primavara pe finete?
Le folosesc permanent ,dar anul trecut au fost depasite de situatie de vreo 2 ori ,dar asta e ,trebuie sa aibe si pestele sansa lui
Salut!
Pentru cei interesati se pot obtine PG-uri pentru Tulcea pe e-mail (stpf.tl@igpf.ro), pe baza cererii, copiei dupa permisul de pescuit ARBDD/2017 si copiei dupa CI.
Foarte amabili, mi-au trimis avizele pe e-mail a doua zi!
Hai dezghetare!
Fire intinse!
Au disparut permisele de pescuit on line ? Am vazut doar permis acces turisti , ambarcatiuni sau auto. ?????
Am observat si eu. Ori sunt anulate, ori ceva modificari de tarife. Nici despre permisele ANPA nu e nimic clar. E ceata completa.
Ne transformam toti in braconieri.
La Ajvps Galati au aparut tarifele pt permisul de pescuit dar nimic despre zonele concesionate. E tipic in Romanica noastra.
Trimis de pe al meu GT-I9195 folosind Tapatalk
Am trimis un mail celor de la ARBDD legat de lipsa optiunii de achizitionare a permisul de pescuit. Astept raspuns ... :-\
Citat din: ziuamarinei din Februarie 02, 2017, 10:48:07 PM
Am observat si eu. Ori sunt anulate, ori ceva modificari de tarife. Nici despre permisele ANPA nu e nimic clar. E ceata completa.
Ne transformam toti in braconieri.
Salut ,am intrat acum si se pot achizitiona fara probleme .Probabil au lucrat la pagina .
(https://uploads.tapatalk-cdn.com/20170203/47add63d72270816b381aa5a1407f56b.jpg)
Ciudat . Mie nu imi apare in pagina
Trimis de pe al meu GT-I9195 folosind Tapatalk
Pe acelasi site ARBDD:
,,Potrivit Legii nr. 1/2017 privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru
modificarea şi completarea unor acte normative, permisul de pescuit
recreativ/sportiv în rezervaţie se eliberează fără perceperea de taxe şi tarife,
conform Art. 23."
Cautati pe site la ,,achizitionare online permise ARBDD,in coltul din dreapta si dati click pe ,,>> Condiţii de acces şi de practicare a pescuitului recreativ/ sportiv în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării.pdf"
Se pare ca e gratis.
eu am facut o simulare de achizitie si pare ok
Permisul de acces si de ambarcatiune da sunt si se pot achizitiona. Ala de pescuit e disparut. Probabil o sa ne lamurim de la raspunsul colegului care a trimis mail.
Trimis de pe al meu GT-I9195 folosind Tapatalk
Permisul de pescuit cf. L1/2017 este gratis. Am scris cu 3 postari mai sus. Cum si daca se elibereaza ,e alta poveste. Dar ,daca nu mai este purtator de taxe,de ce s-ar mai elibera permis ?
Citat din: Nakasone din Februarie 03, 2017, 03:08:34 PM
Permisul de pescuit cf. L1/2017 este gratis. Am scris mai sus. Cum si daca se elibereaza ,e alta poveste. Dar ,daca nu mai este purtator de taxe,de ce s-ar mai elibera permis ?
Da am citit si eu. Inseamna ca pescuim gratis. Iar pt localitatile riverane si accesul e gratis.
Sa vedem si cu Ajvps ce se intampla. Or exista ceva dosare de concesiune pt Dunare?
Am trimis aseara actele la frontiera Tulcea - permis acces ambarcatiune si permis acces turist - pentru PG si mi-au solicitat permisul de pescuit ! De unde sa-l iau ? Avem un coleg in Tulcea care poate verifica la automate daca se mai elibereaza ?
Marius, ai rabdare probabil nu esti singurul care va solicita PG ul si se vor pune si ei la punct cu legislatia sau mai sigur vor primi vreo instiintare de la ARBDD.
Trimis de pe al meu GT-I9195 folosind Tapatalk
Citat din: mariusbig din Februarie 03, 2017, 05:25:38 PM
Am trimis aseara actele la frontiera Tulcea - permis acces ambarcatiune si permis acces turist - pentru PG si mi-au solicitat permisul de pescuit ! De unde sa-l iau ? Avem un coleg in Tulcea care poate verifica la automate daca se mai elibereaza ?
Da, Marius, eu locuiesc in Tulcea.
Zi-mi exact ce te "doare" si merg la ei sa aflu.
Cum maine e sambata, probabil ca abia de luni o sa pot sta de vorba si cu fiinte vii nu doar automate si masini.
Deci, ce vrei sa fac(aflu)??
Te rog daca se poate sa ne spui daca se elibereaza permise de pescuit de la automatele de la ARBDD sau din holul hotelului Delta de pe faleza. Daca se elibereaza , eu vreau un permis de pescuit pe tot anul chiar daca are sau nu are taxa - trimit banii in avans pe card plus deranjul tau plus taxa pt curier. Multumesc anticipat in numele meu si al colegilor Macar stim cum stam
Daca nu maine, luni trec pe acolo si va spun care-i situatia...
Mulțumim în avans Nicolai!
Din ce stiu eu, la automat era nevoie de date personale(nume, prenume, cnp).
Asa ca doritorii sa-mi trimita pe privat detalii, ca altfel n-o sa stim care e permisul pt marius piesenoi si care a lui marius cel mare(big)... :-\
Lui mariusbig i-am spus deja acest lucru pe PM, dar probabil inca n-o apucat sa citeasca.
Oricum tinem legatura si vedem ce se poate face.
Parca am a avut gura aurita.
In 25 Ian am platit permisele la ARBDD -inclusiv cele de pescuit - pe logica "sa nu le vina si la astia idei!".
https://forum.capcompas.ro/index.php/topic,743.msg37862.html#new
Uite ca le-au venit si acum lumea este pentru Delta in aceiasi dilema in care este pentru restul apelor nationale.
Cred ca suntem condusi de niste diletanti periculosi!
Salut Alex, nu ai avut gura aurita, ai fost doar grabit.
Am vb la Arbdd si intradevar cf legii 1/2017 permisele de pescuit recreativ sportiv sunt gratis. Pt obtinerea vizei de la frontiera se vor scoate de pe site la rubrica permise online/ gratuite , permisul de pescuit gratuit care se va atasa la email pt PF.
Trimis de pe al meu GT-I9195 folosind Tapatalk
Da, se pare ca m-am grabit. Sper sa pot obtine banii inapoi sau un deal tip CAER: doua premise de acces pentru alte doua persoane in locul celor doua pemise de pescuit achitate in loc de a fi primate gratis.
Pe site-ul ARBDD la descarcare premise gratuit apare:
***Permisele de pescuit recreativ/sportiv sunt gratuite pentru toate categoriile de persoane fizice conform Legii 1/2017.
Surprinzator, astazi am fost sunat de ARBDD si tinut la telefon 10 min sa imi explice o doamna modificarile legislative si cum pot descarca gratuit de pe site permisul de pescuit.
In 2 minute l-am descarcat si printat.
Sincer, ciudat de normal ... :-\
Nu e ciudat, este absolut normal. Toate intrebarile sau reclamatiile adresate prin email sau telefonul gratuit de pe site se inregistreaza si sunt obligati sa-ti raspunda oficial in termen de 30 de zile. E valabil pt toti bugetarii cu care avem neclaritati. Eu am vreo doua sesizari trimise prin email la ARBDD ref la braconaj si alte prob si culmea a doua zi agentul eco a rezolvat problema dupa care am fost instiintat in scris cu scrisoare oficiala si nr de inregistrare cu detalii despre cine s-a ocupat de pb si cum a rezolvat-o. Asa am de gand anul asta sa reclam toate activitatile de braconaj de pe apa cu probe filmate si fotografiate. Cred ca daca sunt pusi in fata unor probe si reclamatii legale se vor rezolva macar o parte din ele. Oricum e mai elegant decat sa ma iau de gat cu toti borfasii pe apa.
Trimis de pe al meu GT-I9195 folosind Tapatalk
Zilnic ma lovesc de comunicarea cu diferite birouri ale statului. Am zis ciudat deoarece raspunsul vine la limita celor 30 zile.
Este de apreciat si sper ca raspunda si la sesizarile legate de braconaj lafel de repede si eficient.
Legat de PG pentru delta pana la Golful Musura trebuie sa-l obtinem de la Tulcea, dar pentru zona de litoral pana la Portita cumva trebuie sa adresam celor de la Garda de Coasta? Acesta a fost sfatul primit anul trecut de politia de frontiera care se ocupa de zona Sulina - Portita.
Multumesc!
Pt Delta de la Tulcea se obtine prin email. Dar nu mai gasesc prin calculator cererea de aviz. Poate o pune Alex pe forum. Cat despre cordonul litoral cred ca de la C-ta. Oricum si Tulcea si C-ta apartin de Garda de Coasta.
Trimis de pe al meu GT-I9195 folosind Tapatalk
https://www.garda-de-coasta.ro/meniu/informatii_utile.htm (https://www.garda-de-coasta.ro/meniu/informatii_utile.htm)
Uite aici ai info depre Garda de Coasta, e un formular in josul paginii.
Poate ne spune Alex daca e acelasi care l-a trimis la Tulcea.
Permisul de pescuit sportiv in RBDD este gratuit de la 1 februarie 2017 si se poate obtine de la automate, sau direct online. Varianta online o putem printa sau o putem salva pe o jucarie(telefon, tableta) de pe care la nevoie o aratam organului.
Acum daca s-or mai schimba guverne si legi, om mai vedea...
Iar despre zona concesionata se zice asa:
"• Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării anunţă pescarii sportivi că în zona de
pescuit Braț Chilia între km. 40 – km. 0 (delimitată de următoarele limite geografice: la est km
0, iar la vest braţul Babina) resursa piscicolă este concesionată societăţii SC RĂDUȚA
SPORTING TOURS SRL în baza contractului de concesiune valabil până în 2018. Zona
concesionată include braţele Babina şi Cernovca, ostroavele Babina şi Cernovca, braţul Musura
până la vărsarea sa în golful Musura, canalul de centură al amenajării piscicole Popina, precum
şi canalele Cardon, Sondei şi Sfiştofca.
• Conform condiţiilor contractuale concesionarul va putea valorifica resursa piscicolă şi prin
pescuit sportiv(art. 10 pct 11 din Legea nr. 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei
Delta Dunării; va asigura paza şi protecţia zonei de valorificare a resurselor piscicole şi va
semnala ARBDD toate fenomenele negative constatate în zonă.
• Concesionarul primeşte, spre capturare, resursele piscicole ale întregii zone, iar pentru
valorificarea acestora primeşte dreptul de utilizare a căilor de acces."
Doamne ajuta si vremuri faine.
Cerere pt PG , trebuie completata si trimisa la stpf.tl@igpf.ro impreuna cu copie dupa carte identitate scanata si permis pescuit 2017
Succes
Multumim.
Delta e ca si rezolvata. Sa vedem ce e cu restul Dunarii.
Pentru Dunare imi este teama sa nu ajungem sa alergam pe la n AJVPS uri.
Din auzite, modul in care distrug activitatea de vanatoare a dus la lipsa de fonduri, multi vanatori au spus adio la cotizat. Poate asta este solutia gasita la sediu mama ... AGVPS. Ma rog ... sunt vorbe.
Poate vedem putina normalitatea din partea celor cu care noi pescari sportivi intram in contact. :)
Om vedea, noul sezon bate la usa. Eu in trei maxim patru saptamani vreau sa incep pescuitul. Daca nu se afiseaza noii concesionari si zonele de pescuit concesionate ma autodenunt ca braconier.[emoji1]
Trimis de pe al meu GT-I9195 folosind Tapatalk
Salut,
N-as trimite formularul care face referire la permisul de pescuit ANPA caci n-aveti de unde-l lua.
Eu l-am trimis pe cel de anul trecut- atasat- si am primit PG-urile.
Fire intinse!
Am primit si avizul de frontiera de la Tulcea prin email. Operativi cei de la Tulcea, nu am cuvinte decat de lauda.
Astazi am primit si eu avizul de la Tulcea pe mail.
Foarte ok si promti domnii de la Frontiera.
Multumesc colegului Nicolai.
[emoji1]
(https://uploads.tapatalk-cdn.com/20170211/e6410cdff0a73fde9f13c2500ff62b2c.jpg)
Trimis de pe al meu GT-I9195 folosind Tapatalk
Anul trecut, pe vremea asta, aveam barca la apa si prindeam salai.......
anul asta...... :'(
Anul asta stam in casa si rasfoim prin cufarul cu poze ,filme ...eu m-am apucat sa montez cateva fimulete din vara :www.youtube.com/watch?v=UAiwMS_4uDo
Ce soft folosesti pt montajul filmelor?
Trimis de pe al meu GT-I9195 folosind Tapatalk
Gopro ... Nu i cine știe ce,însă este ușor de folosit.
Citat din: tiganusmc din Februarie 12, 2017, 02:41:18 PM
Gopro ... Nu i cine știe ce,însă este ușor de folosit.
Eu folosesc Sony vegas pro , dar parca indiferent de setarile de randare al filmului ceva imi afecteaza calitatea culorilor. O fi ceva de la hardware.
Am revazut si eu azi toate filmarile din 2016 [emoji12] , daca mai tine mult iarna asta o luam razna cu totii.
Trimis de pe al meu GT-P3110 folosind Tapatalk
hai ca mai e putin.....
Pare o vesnicie
anunt ANPA
http://www.anpa.ro/category/s3-anpa/c3-recreativsportiv/ (http://www.anpa.ro/category/s3-anpa/c3-recreativsportiv/)
Super. Era de asteptat.
sa vedem cum se va reglementa si cu P.G-ul pt. zona Galati, pana acum se elibera pe baza permisului de pescuit,dar permisul 2016,avand valabilitatea expirata...
PG ul eliberat de PF Galati e numai pt raul Prut. Daca nu pescuiesti pe Prut poti solicita PG ul de la Tulcea si l prezinti pe cel de Tulcea . Eu asa fac de vreo patru ani si nu e nici o problema
am inteles, multumesc de informatie.
Azi am vb. la ANPA;
Sunt propuse patru variante de modificare a reglementarilor privind pescuitul sportiv.
Pana nu se ia o hoatarare au valabilitate vizele din 2016.
Si cine nu are in 2016?
Citat din: ziuamarinei din Februarie 13, 2017, 04:42:24 PM
PG ul eliberat de PF Galati e numai pt raul Prut. Daca nu pescuiesti pe Prut poti solicita PG ul de la Tulcea si l prezinti pe cel de Tulcea . Eu asa fac de vreo patru ani si nu e nici o problema
vezi ca dk vrea sa ajunga la scurta pe jos ii cere, la pichet, PG de Galati!
Saptamana viitoare avem 10 garde
Turati motoarele baieti
Nu msi e mult pana departe
Citat din: bradutzu din Februarie 14, 2017, 08:14:15 AM
vezi ca dk vrea sa ajunga la scurta pe jos ii cere, la pichet, PG de Galati!
Poate ajunge la Scurta pe la ferma Zatun , drumul de pe dig pana la statia de pompare.
Nu are nici o treaba cu pichetul, doar daca vrei sa ajungi la Ghimia sau Prut.
Solutii sunt.[emoji12]
Trimis de pe al meu GT-P3110 folosind Tapatalk
Citat din: bradutzu din Februarie 14, 2017, 08:14:15 AM
vezi ca dk vrea sa ajunga la scurta pe jos ii cere, la pichet, PG de Galati!
Nu cred că o să vrea sa ajungă la Scurta pe uscat 8) 8)
8)
Astăzi am trimis cereri la PF Giurgiu, Călărași, Tulcea si Garda de Coasta.
Felicitări celor de la PF Tulcea care in câteva ore mi-au trimis viza. Sunt un exemplu de eficientă!
Stie cineva o modalitate de a lua PG pentru cei ce nu au avut viza ANPA pe 2016? Daca da, va rog sa-mi comunicati. Mi-ati face un mare bine. Anul trecut am pescuit pe frontiera pe NV. Nu e placut deloc.Stai cu inima cat un purice la fiecare barca sau masina aparuta langa tine.
Normal este si cu o copie dupa permisul de pescuit de la ANPA sa primiti avizul. Daca refuza cereti in scris motivul.
Daca n-ati avut ANPA anul trecut atunci cea mai sigura abordare este printr-o asociatie de pescari recreativi din lista celor inregistrate la ei.
Altfel trebuie sa ateptati permisul pe 2017 de la ANPA.
Permisul meu de pescuit ANPA este emis în 2012. În anii 2012,2013, 2014, 2015 am plătit taxa la ANPA și nu am avut probleme cu pg-ul. Acum care ar fi soluția ideala?
La Mahmudia merge salaul !Printre sloiuri ! Nu glumesc !
ne omori cu zile
deja s a umflat ficatul in mine
n o mai fi mult pana in we
M , fugim maine la gr ?
Prieteni pescari, barcagii si tu mihaita,
Subsemnatul, adica je si M, azi am deschis sezonul de pescuit si de hoinareala
Frateste va urez fire intinse , iar barcutele sa va aduca multe bucurii
Tie mihaita, din tot sufletul sper sa ai parte de multa bafta si noroc la pescuit
PS
Mama lu mihaita, il lasati pe mihai sa vina cu noi cu barcile la joaca
asa fara poze... nu va credem ;)
Multumesc mai baieti ce sa zic acum....ca ne cearta Vali dar vine ia vremea aia, eu stiu ca nu prinserati nimic si de necaz ce ai zis na ca ne a pacalit asta.
Referitor la cine iese.... si cand iese eu nu aș deskide aia cum ii zice gura mergi pe șest ca sperii pestii
Bravo bine ca a ti spart gheata pe anul asta ca referitor la peste ramane stabilit tot la plastic trage se stie.
Numai de bine
esti prietenul nostru
nu ti fa griji, impartim pestele
iar daca nu prinzi, iti imprumutam 1-2 pesti ptr poza
asteptam o expeditie in dd in formatie completa, inclusiv master chef
Aaaa e clar iar a ti prins da nu e problema daca vreti am la bunicamea un peste din ala care sta pe televizor daca vrei....e frumos dar ai grija sa nu il scapi ca se sparge
Vine ia si dd cu nea Gica stai bland ca deja il mananca sandalele si pe el
Citat din: radu andritoiu din Februarie 26, 2017, 09:21:45 PM
asteptam o expeditie in dd in formatie completa, inclusiv master chef
Daca ma primiti, as merge si eu cu voi. Necazul este ca eu am sa merg in Delta in prohibitie, cand voi cred ca nu sunteti interesati. Asta deoarece atunci e cel mai liniste, fara barcuiala, si e si clima cea mai placuta. Mai ales ca eu nu am absolut nici o treaba cu pescuitul :).
Se rezolva Valica bine ai venit mai ramane doar sa stabilim data
Numai de bine
Salutare,
eu vreau sa fac o iesire in delta dunarii in prohibitie, doar ptr plimbari in natura
asa ca ar trebui sa dezbatem subiectul
Haiduculeee, iti mai pluteste barca???
Salut,
Si eu fac o tura in DD in prohibitie sa-mi plimb niste prieteni.
Am mai fost odata cu cineva si a fost excellent.
Toate cele bune!
Deja am programat 2 ture in aprilie si sfarsit de mai pentru foto, gastronomie locala, etc. :) pentru a ma incarca doar pentru 6 zile pe apa si pescuit in iunie :).
Citat din: drmarius din Martie 01, 2017, 03:21:12 PM
Deja am programat 2 ture in aprilie si sfarsit de mai pentru foto, gastronomie locala, etc. :) pentru a ma incarca doar pentru 6 zile pe apa si pescuit in iunie :).
Ce bine mai e de unii...
Vrea sa se insoare
Priveste in perspectiva
S ar putea sa nu ti se mai para assa
Masa , dansul si pescuiala au loc in dd
Cine si cand vine la targul din weekend?
Poate ne intersectam la o bere :)
Sambata ma bate gandul la o plecare din Galati pt.Targ,daca sunt doritori ma bag mai mult ca sigur.
Eu ma voi duce duminica, in jur de 10 sunt acolo cred ca vom face o adunare la standul de bere
Am fost astăzi si pentru mine a fost pierdere de timp. Nume importante nu au fost. Cel mai mare magazin de la noi cu stand cat o vitrina de alimentara. Cel putin pentru rapitor f f slab. O vizita la primele 3 4 magazine din Bucuresti este mai ok.
Marius,ceva voblere Megabass si Jackall si vazut ?
Multumesc.
Nu tin minte. Si eu m am uitat dar nu am văzut. O vizita la bigfish si marelepescar oferă mai mult. Juma de vobler e intrarea ... 30ron. Intra pe site ul lor si vezi cine vine.
Ok,multumesc.
Spinnin la somn 2017!
Un urias de Dunare de 2.32m si probabil sarit de 80 kg. Nu pot atasa poza asa ca va pun lincku-ul si revin cu atasamentele mai pe seara!
http://www.pescardesomn.ro/spinning-la-somn-21-05-2017-2-32m/ (http://www.pescardesomn.ro/spinning-la-somn-21-05-2017-2-32m/)
Si?Ochelarii?Cui ii mai pasa,nu?
Superb....sper ca e bine langa familia lui de monstrii :)
Felicitari sincere!!!
Multumesc!
bineinteles ca nu am mai gasit ochelarii :'( ;D
Cred ca va fi singurul somn cu ochelari din dd ,cine il va mai prinde il va recunoaste cu siguranta
Brava pentru eliberare
Olala ce frumusete
Bravooo
Jos palaria ptr release
RESPECT !!
Toata stima ptr gest.Pestii mari eliberati ne asigura ca si pe viitor vom avea partide frumoase de pescuit
Multumesc
Am reusit sa atasez si drilul!
Superb peste, foarte importanta si eliberarea cu rabdare, pentru ca un peste de dimensiuni mari isi revine foarte greu! De laudat si drillul, o lupta tacuta, cu respect pentru oponent, nu o nunta cu lautari... felicitari pentru tot! 8)
Salut,
Am fost pe Chilia in zona concesionata sa pescuiesc stationar, la crap.
Dupa 2 zile de nadit moderat de putin dar constant, la prag, am reusit sa atrag cativa crapi si ciortani la boabele mele.
Apa limpede, in scadere usoara, acolo, la Tulcea a scazut 10 cm in 3 zile.
In cateva cuvinte, am fost pe Chilia o saptamana si m-am intors ieri Duminica 16.07.
Apa a fost la inceput destul de tulbure, s-a mai limpezit apoi si iar s-a tulburat odata cu furtuna din weekend.
M-am dus, m-am plimbat, am pescuit, am prins, am mancat, m-am intors.
frumoase capturile, bravos dle
Bravo , Noris .
Frumoase capturi . In ce zona ai ajus ? Sambata plec si eu si nu stiu incotro s-a apuc .
Merci
Marius
Inspre Periprava.
Aha. N-am fost mai jos de Chilia .
Fain canalusul cu stuf de jur-imprejur .
saptamana viitoare, de marti pana duminica sunt pe chilia, e cineva in zona?
posibil eu de Joi pana Duminica.............
Luni voi sti mai multe detalii
Ok, eu sunt cu an de 5,1 albastru
stai linistit ca recunosc barca lui Vali de la 5 km departare!
Am o lada de 1m3 cu bere rece
Te astept cu placere
Mai ales ca vreau sa te descos cu privire la pescuitul de mustaciosi
mustaciosi cu solzi sau fara?
trimite un nr de de tel, te rog.....
Am prins o repriza fara ,,electricieni ,, si am reusit sa i ridicam in barca !! :)
Frumoasa captura
La spin sau clonc ?
Imi place ideea de baut bere
Citat din: radu andritoiu din Iulie 24, 2017, 01:50:47 AM
Frumoasa captura
La spin sau clonc ?
Imi place ideea de baut bere
La clonc ! am tras de el de la 15 m ! cei mai mici au venit la 6-4 m !
Citat din: teo pes din Iulie 23, 2017, 07:48:01 PM
Am prins o repriza fara ,,electricieni ,, si am reusit sa i ridicam in barca !! :)
Super capturi!
Imi doresc sa invat si eu sa prind somni macar cat crapii pe care-I prind deja! :)
Se intampla foarte rar ! de fapt numai dupa 12 pt ca in rest sunt speriati si decimati....noaptea stau fara jena cu luminile aprinse cate 4-5 echipaje si pana nu termina bateriile 2-3-4 ore nu pleaca !!!nu I intreaba nimeni nimic!!! ;D
Unde se intampla actiunea berea lacustra? :)
misto ideea!
merge si cu suc?!
Citat din: mariusm piesenoi111 din Iulie 24, 2017, 05:22:45 PM
Unde se intampla actiunea berea lacustra? :)
Mai sus putin de Gropeni ! si pe Valciu !
Aha, acum am inteles, zona electrificata intens!
Ai eliberat niste norocosi de supravietuitori....
Nu sunt un mare fan al lui Malin Musatescu dar textul scris de catre Alter Eduard ma amuzat teribil.
Georgel e mare ghertoi , strange din cur un an sa mearga in delta. Si nu vine se la Arad ci de pe la Braila, Slobozia, Lehliu... e suparat tare ca il duce excursia sute de euro, 1000 chiar. Dar el e mai excentric si nu ii place la Egreta ci vrea sa stea la cort, ca e mai frumos. Cortul nici el nu stie de unde-l are, stie doar ca l-a imprumutat acum multi ani cand era prin armata, e putin carpit dar tine apa, asta e important si aventual mai incap si ceilalti 3 colegi cu care a venit.
Si-ar lua si lada Coleman cu ei dar prefera sa o lase acasa... in Loganul lor MCV nu mai e loc pentru ca in spate printre cele 34 de lansete Mifine si Rainbow mai au si un sac de gogosari, conserve si butelia GPL.
Odata ajunsi ghertoii se fac muci din berea aia calda la pet de 2 L isi aranca lansetele la apa , ttx-ul si mamaliga de pe cotoarele lansetelor dau semn clar ca oamenii sunt mari consumatori de caras.
Zilele trec, ghertoii sunt in aceleasi tricouri si pantaloni cu care candva se mandreau dar s-au futut in timp si sunt bune la peste, bronzul e intens, manelele nu mai rasuna cu aceiasi intensitate pentru ca bateriile la casetofon s-au terminat de mult...
Cu ultimile puteri isi aduna carasii si bibanii in saci, aia gata eviscerati si curatati din prima zi sunt pusi la sare, marlitele inca sunt pe sirag de vreo 3 zile si isi gasesc loc gramada in galeata aia de 15L de la Vinarom care tine loc si de scaun si de juvelnic...
Dupa 7 zile de Delta in care i-a dus sute de euro de persoana ajung ghertoii acasa si acum e acum... Marea imparteala: se suna cu prioritate vecina de la 2 si pe Nelu de la poarta de la intreprindere, au nevoie sa cumpere niste peste ca fac o pomana, apoi se fac pachetele si pt fini, mama soacra ai pisica iar restul de 47 kg de caras si biban se portioneaza pentru fiecare duminica pentru tot restul anului.
Ghertoiul isi face dus, mai bea un pet de 2L de bere, rece de data asta, isi descarca bateria de pe telefon impartasind amintiri cu ceilalti ghertoi, mai da vreo 2 telefoane la unii de au cumparat 10 kg de peste si anul trecut iar in final se culca.
Dimineata este trezit de nevasta-sa pe la 8, care-l roaga sa o ajute si el sa termine de curatat pestele, el e recalcintrant ca a fost trezit asa devreme , ii da vreo doi dumnezei pe motiv ca e casa plina de muste. Amandoi constata cu stupoare ca cele 4 sertare de la combina frigorifica sunt pline, congelatorul e la fel, la vecina nu poate sa mai duca pt ca i s-a parut ghertoiului ca aia face econimie la curent si mai scoate vechiul Fram din priza.
Ghertoiul isi aprinde o tigara , isi mai pune din berea de aseara lasata pe bufet si isi porneste Pentium 4 sa-l ia peste picior pe Malin Musatescu. Ca nu unditarii fac ravagii... ci aia cu plasele si ca penisul lui cheltuie mii de euro pe sejur in Delta si sa se intoarca si el cu ceva acasa...
Fix asta este problema in delta ... :(
Chiar mai merge cineva la pescuit in delta !? Trebuie sa ai mari frustrari sa ti cumperi scule de mii de euro sa te duci in delta la pensiuni de sute de euroi pe noapte si sa te intorci si cu ...ceva peste acasa (cumparat de la patronul pensiunii) sa nu zica lumea ca n ai fost la pescuit !! si unde mai pui ca atunci cand te vad eliberand mai si striga dupa tine ,,ma prostule ti l cumparam eu !!!" ...ca vorba aia el are banul !!
Hai ca exageram!
Ce scule de mii de euro? Iti iei scule odata si cheltuiesti cu consumabilele, sa zicem 500 lei pe an.
Ce sute de euro la pensiuni? Aia care se duc la mai mult de 300 lei/noapte pe camera n-au treaba cu pescuitul.
Pentru mine ca barcagiu, la o iesire de 3-4 zile banii se duc pe mai mult de 50% pe benzina de la barca. Mai costa si cea de la masina.
De mancat si de baut bei si mananci si acasa. Hai sa zic ca balta "trage" si bei cu 50% mai mult acolo...
Mai sunt momelile - vreo 100 de lei daca te arunci la specialitati.
Este evident - vorba soacra-mii - ca daca dadeam banii astia pe peste din Obor nici nu incapea in frigider!
Iar despre pestele prins, sa fim seriosi, cati dintre noi prind de fiecare data.
O partida reusita iti alimenteaza inca vreo trei ne...
Nu din pescuit sportiv s-a dus pestele... De ce la 2-3 ani dupa mari inundatii se prinde mai bine?
Ia sa renunte baietii destepti la agricultura cu support APIA din DD si sa se renatureze mlastinile, sa vezi atunci baboi!
subscriu
delta i pentru, natura, pasari si pesti,
agricultura n delta nu are ce cauta, numai daca ma gandesc cate chimicale se folosesc in agricultura
banuiesc ca locatiile respective aveau destinatia de acvacultura, probabil fiind concesionate tot ptr aceeasi utilizare, oare cum s au sucit spre agricultura si cu voia cui
pe nenicii astia de la arbdd si apia nu i deranjaza nimeni oare ?
Ai perfecta dreptate !! ;D la mine n ultimii 2 ani 75% e pe benzina ! ;D ,aci au fost aia azinoapte!!!... hai acolo! ....plm plase!!!.... hai mai sus !!!....ee apa mica !!!.... hai in malul alalalt !!... vine nunta cu manele si taie lemne cu cazmaua !!... si ete asa te plimbi de ti ies pistoanele apa !! ;D...in privinta deltei ...un singur lucru as fi vrut si poate vi se pare curios ...mult mai multa prezenta a autoritatii indiferent de aceasta ..sa ma controleze nene nu ma deranjaza !! oamenii au fost draguti cand au venit ! nu au deranjat si faptul ca ti atrag atentia la diferite chestii de ce sa fie suparator !!?
Din pacate cam peste tot pe Dunare controalele cam lipsesc si problema cea mai mare,dupa parerea mea,o contituie "electricienii".Anul acesta am 5 partide la Gostinu din barca si nu m-au controlat decat o singura data (bineinteles ca in jurul insulei Lungu acolo unde m-au controlat e plin de vintire sau varse cum dracu se mai numesc,dar nu le vede nimeni nici macar pe alea care raman agatate prin pomi dupa ce scade apa).Mai am 2 partide pe Oltenita si 2 pe Vedea si nici un control bineinteles.Deci o solutie ar fi controale mult mai dese.Sa auzim de bine
Corect sa ne controleze fratilor sa ne controleze, si ziua si noaptea nu trebuie decat la motoare prima data controlul si dupa......nu prea vom mai vedea barci multe, totul se va regla din mers vointa sa fie si pentru a fi eficiente controalele nu trebuie sa fie personalul din zona
Nu va ganditi asa departe. Ei nu au resurse pentru politia terestra - nu au benzina sa se deplaseze pt a prinde hotii samd. Ce vreti sa le cereti?? Iar o barca consuma muuuult mai multa benzina decat o masina.....
Electricienii si braconierii pe asta mizeaza.
Iar celelalte autoritati nu mai prididesc cu plimbatul sefilor sau cunostintelor prin delta, nu sa faca controale.
Citat din: crysty din Iulie 27, 2017, 06:42:55 AM
Nu va ganditi asa departe. Ei nu au resurse pentru politia terestra - nu au benzina sa se deplaseze pt a prinde hotii samd. Ce vreti sa le cereti?? Iar o barca consuma muuuult mai multa benzina decat o masina.....
Electricienii si braconierii pe asta mizeaza.
Iar celelalte autoritati nu mai prididesc cu plimbatul sefilor sau cunostintelor prin delta, nu sa faca controale.
;D ;D ;D ;D ;D ;D ;D ;D 8) 8) 8) 8) ete ce uniforme frumoase au !!
Se pare ca au de plimbat pe cineva in uniforma de gala - ca doar nu se vor duce sa prinda braconieri cu barca aia si imbracati asa!
ce barca este aia? imi place cum arata......
Citat din: bradutzu din Iulie 27, 2017, 03:23:32 PM
ce barca este aia? imi place cum arata......
Seamana cu Forward 535....
NU S CAM MULTI PTR O BARCA, FIE EA SI FORWARD
pe domnita in uniforma ma ofer sa o dau eu cu barca
sunt dispus sa nma fac si braconier daca utilizeaza catusele din dotare
ce ganduri eroice.........
Cred ca s-au adunat sa impinga Aro-ul, care fie nu mai porneste, fie a ramas fara gaz! ;D
Vestele de salvare de 2 lei, peste uniformele de gala - priceless!
Citat din: bradutzu din Iulie 27, 2017, 04:26:25 PM
ce ganduri eroice.........
cred ca-ti lipseste un "t" ;)
ce neatent sunt.......
Ma acuzati de niste fapte ...
Pe gustul meu
Salutare la toata lumea
Stie cineva daca exista vreo rampa sau o posibilitate sa dai barca la apa in zona Gropeni voi avea niste prieteni acolo intre 5-10 septembrie si as vrea sa ma duc si eu dar cu barca pentru a avea mai multa mobilitate
Numai bine tuturor
La bacul de la Gropeni malul coboara lin in apa. Se poate cobori cu masina si de asemenea se poate urca usor.
@kama3 stii ceva daca pot lasa masina si peridocul la cineva in curte?contra cost ca vorba aia sintem oameni buni si stim sa ne descurcam
Imi pare rau, dar nu stiu pe nimeni. Mai merg la pescuit pe acolo, dar cam atat...
Exista o parcare sus la bac .
Multumesc Nea Teo si kama3.
Numai de bine
salut prieteni ,
saptamana viitoare , de marti vreau sa plec in DD si nu stiu incotro sa apuc .
daca se poate o indicatie sau o zona , va multumesc .
mentionez ca e prima iesire cu barcuta proprie .
Fir intins @Haiduc!
@Sofinel65, daca esti asa laconic noi ce sa-ti zicem decat "Drum bun"!
Salut sofinel,
Spune ne ce fel de pescar esti - rapitor/ stationar / somn, sa ti spunem incotro s o apuci
Cate zile vrei sa hoinaresti
Cort sau dormi in barcura
Am pescuit mai mult pe olt si dunare la stationar , crap , somn .
in delta am fost de cateva ori doar cu masina ,acum cu barca ma pot misca mai mult,
in privinta camparii am si cort dar pot sta si pe barca , suntem doi si vrem sa stam
4-5 zile.
Da mi un tel si ti zic ceva trasee
0726675591
Multumesc mult Radu .
Fir intins si bere rece
Primul somn pus pe mal in 2018 si inca 2 ratati!
Promit sa revin cu povestea completa in seara asta!
bravooo
ce culori frumoasa are
i ai dat drumul? sper
Bravo domnule, frumos exemplar.
Felicitari !..FROMOS DOM LE !!! :D
scuze!
Am plecat la munte si nu am mai postat povestea weekendului asa ca pentru azi partea I
https://www.pescardesomn.ro/pescuit-la-dunare-3-4-februarie-un-weekend-fabulos-partea-i/ (https://www.pescardesomn.ro/pescuit-la-dunare-3-4-februarie-un-weekend-fabulos-partea-i/)
Dupa cum estimam de săptămâna trecuta weekendul ce a trecut se anunța a fi unul propice pescuitului și va invitam sa ieșiți sa prindeți un somn de mari dimensiuni!
Toata săptămâna am stat cu ochii pe cote și pe temperaturi făcând planuri și estimări. Trecând de la agonie la extaz a venit weekendul pe care-l planificasem sa-l petrec pe malul apei pentru ca barca o am pe mal și nu am fost pregătit sa o dau la apa. Cu greu trece săptămâna........dar trece, iar noi(eu și Laurențiu) refacem planurile în funcție de prognoza meteo și de temperatura apei care se anunța sa ajungă la 4 grade ceea ce este bine dar nu senzațional eu sperând la un minim de 4.5 -5 grade celsius asa ca decidem sa ieșim la pescuit după ora 11 când apa se încălzește și iese mărunțișul la joaca! In ceasta perioada somnii vor ieși la vânătoare doar la sigur și nu își vor consuma energia inutil asa ca dimineața șansele sa prindem somn se apropiau de zero!
Am ajuns pe mal undeva după ora 11:30 pentru ca eu a trebuit sa livrez o lanseta de pescuit la clonc asa ca odata instalați după ce am întins pe iarba cutiile cu năluci ne-am apucat de pescuit.
Întotdeauna încep pescuitul cu jiguri pentru ca jigurile sunt mai ieftine decât cicadele și ne ajuta sa ,,cartografiem" locul identificând eventuale structuri și noua configurație a fundului urmând ca sa ocolim obstacolele odată de am început pescuitul cu cicadele. Prima data am început sa verificam un prag micuț din zona malului unde știm ca stau șalăi micuți dar care sunt pe placul somnilor care-i culeg cu plăcere dacă fac greșeala sa se aventureze mai în larg. La primul lansau am 3-4 atacuri pe un shad de 12.5 cm dar nici măcar nu fac un efort sa înțep ca știam de fapt ce este în apa și nu are rost sa ma stresez ci doar voiam o confirmare! Laurențiu cu un shad de 10 cm începe sa exploreze pe larg un prag mai mare după șalăii mari care prefera pragurile mai mari și după 2-3 lanseuri înțeapă în gol scuzându-se ca ,,a uitat sa pescuiască" de când nu a mai ieșit la pescuit dar nu îl cred și îmi confirma când îl vad imediat ca schimba pe un shad de 7.5 cm. Ma opresc din pescuit, schimb pe cicada și aleg alb cu rosu pentru ca asta a dat cele mai bune rezultate pe vreme închisa și îl admir cât fumez o țigara (fumatul dăunează grav sănătății). Pescuiește extrem de fin cu ridicări lente nu mai mari de jumătate de metru în timp ce eu încerc sa îmi dau seama dacă ridica shadul de pe substrat sau efectiv târâie jigul pe fundul apei.....este un tablou minunat sa-l privești cât de concentrat pescuiește și cât de atent! Deodată tresar involuntar fiind readus la realitate de o înțepare scurta și lanseta care se curbează trădând prezenta șalăului ce scutura nervos din cap dar după 2-3 m scapă din cârlig. Situația se repeta la următoarele 2 lanseuri în timp ce shadurile sunt recuperate cu coditele zdrențuite – Este mârâit! concluzionează Laurențiu în timp ce moșmondește printr-o cutie scoțând victorios un shad firetiger armat cu un jig de 21g. Primul lanseu, primul șalău......la vreo 2 kg dar și asta scapă la mal după ce ma încurc eu printre niște crengi recalcitrante iar el încearcă sa-l ridice în varga! Deja adrenalina începe sa se instaleze și este cazul se ne ocupam de lucruri serioase asa ca luam lansetele de somn și ne apucam de treaba: sondam zona din jumătate în jumătate de metru luând repere de pe malul opus în asa fel încât sa nu rămână necercetata nici măcar o bucățica de loc........somnii pot fi oriunde! Dupa ce terminam toată zona o luam de la capăt dar la adâncimi diferite: practic arunc năluca și o las sa cada în numărând în gând câte secunde au trecut. în acest fel știu clar unde îmi îmi este năluca: dacă i-a luat 10 secunde sa bată fundul.......după 5 secunde sunt exact la jumătatea coloanei de apa și în acest fel știu ca am explorat și toate zonele atât ca suprafața cât și ca adâncime iar dacă nu am avut un atac înseamna ca nu a fost acolo!........într-un cuvânt munca grea și organizata, bineînțeles împărțita pe zone. Mie îmi revin niște praguri mai mici și niște gropi pe care noi le numim ,,ceaun-uri" în timp ce el muncește pe pragurile Dunării dar singurele momente ce sparg monotonia sunt momentele în care mai atingem cu nălucile câte o mizerie din apa sau vreun solzos rătăcit care ne face sa tresărim și sa înțepam în gol!
Totul se precipita în momentul în care aud frâna mulinetei lui Laurențiu cum începe sa urle și vad Vencata făcuta covrig (ce frumos lucrează.....nu ma satur sa o privesc chiar și atunci când sunt în dril și ar trebui sa fiu mai atent la unde pleacă firul decât la lanseta) dar după 30 de secunde sare cicada din gura.
Istoria se repeta si la mine după vreo ora și amândoi rămânem doar cu amintirea firelor pline de bale și cu genunchii tremurând de emoții!
Ca sa nu treaca ziua fara inca o surpriza frumoasa la un moment dat ma izbește un șalău estimat pe la vreo 3.5 – 4 kg în cicada verde de am zis ca este somn dar care mi-a adus o satisfacție enorma chiar dacă drilul făcut cu o lanseta de somn nu prea a lăsat foarte mult loc de manevra șalăului!
A fost o zi de început de februarie nesperat de buna în care am avut de toate: driluri, pești, vreme buna și mai ales compania unui bun prieten!
Noaptea ne prinde urcând în mașina cu dureri de spate cu genunchii încă tremurând și cu un zâmbet laaaaaarg pe fata! cred ca și voi cunoașteți senzația! Am avut atacuri, am prins peste si ne-am luptat fiecare cu un somn mare care din păcate au fost extrem de ,,mârâiți" și nu au vrut sa muște decisiv!
Nu cred ca ne apropiem de Dunare/Delta inainte de prohibitie.
Speram sa pot sa ajung pe Chilia pana pe 22 Apr., dar nu vad nici o sansa....
O sa ziceti că sunt tâmpit dar ....când independent prohibiția și cât ține?
Mulțam fain
http://www.anpa.ro/wp-content/uploads/file/Legislatie%20/Ordine%202018/Ordin%20prohibitie%202018.pdf (http://www.anpa.ro/wp-content/uploads/file/Legislatie%20/Ordine%202018/Ordin%20prohibitie%202018.pdf)
Pe scurt Prohibitia generala a inceput pe 7 Apr si tine pana pe 5 Iunie.
Pe granita cu Ucraina 22 Apr-5 Iunie.
Pe granita cu Bulgaria 15 Apr- 30 Mai.
Pe alte granite 7 Apr-22 Mai.
Chilia weekendul trecut a recompensat cumva pe cei care au indraznit sa o viziteze!
Va salut,in perioada asta de prohibitie este permis sau nu pescuitul la stiuca pe natural?Nu ma refer la idiotenia aia de lege din DD ci la celelalte ape naturale.
nu este permis pescuitul stiucii in perioada de prohibitie! Nici C&R nici cu retinere
Am inteles.Multumesc
Salut,
N-a fost nimeni la garla dupa prohibitie?
Eu am fost pe Chilia in zona concesionata. De la niste pescari profesionisti din zona am auzit ca Raduta e pe cale sa-si piarda concesiunea. Se pare ca ii expira in august si ARBDD-ul refuza prelungirea. Oamenii ziceau ca Raduta a epuizat si ultima cale de atac.
Are cineva mai multe detalii?
Fire intinse!
Am fost si eu in zona Litcov. Multa iarba. Pe Gorgova nici nu am intrat din cauza aceasta.
Am pescuit pe Isac si Lumina in zone cu apa ok. S-a prins multa marlita, cateva exemplare de 2 kg si in rest bibani si 2 rosioare frumoase.
Pe Isac, duminica erau cateva barci.
Inca nu am iesit anul asta in delta dar urmeaza in curand o iesire! sper.....
Frate, m-am saturat de atata ploaie! Nu atat de ploaie cat de viituri.
Dau de baut primului care anunta (cu probe!) ca s-a limpezit garla sa putem iesi la pescuit!
De 3 saptamani aman din nou si din nou!
Tu de trei saptamani astepti "putin foarte putin" eu de vreo doua luni. In general am un somn adanc daca pun capul jos dar in ultima vreme ma trezeste consoarta cu "vezi ca trage" si stii ce repede ma trezesc😃😃 parca nici nu dormeam. Una peste alta cu totii am luat o razna din cauza asta dar tot raul spre bine, la jumatea lui August suntem buni de treaba vor inceta ploile si se va curata si batrana doamna dar pana atunci"Vezi ca trage"🤣🤣
Numai de bine sa avem parte
Eu mi-am luat inima in dinti si am fost acum o luna. Stiuca a mers bine pe lacuri, parca sa ne faca in ciuda ca trebuie sa o eliberam.
Somoteiul acceptabil, dar crapul nici vorba.
Pana atunci incerc sa vad cum e cu pescuitul in Grecia peste 5 zile :)
Baieti,
asa am fost si eu intre 5 si 8 Iulie.
Pe Dunarea Veche au fost niste amici care au nadit 4 zile cu 70 kg de bile si l-au adunat pe crap (mai putin crap prins decat bile aruncate). Am dat si eu langa ei si am luat un ciortan, dar ala nu e pescuit de Dunare, e ca la balta, mai venea si bradis....
M-am mutat o zi pe Chilia dar fiind tulbure, n-a vrut, nici nu sarea rapitorul, nimic!
De aia tot zic ca de trei saptamani aman, ca aveam programata (si aprobata!) inca o iesire.
Anul trecut pe vbremea asta aveam 4 iesiri si anul asta am doua!
Pai se poate?
Am fost acum doua saptamani la Dunavat de Sus cu treaba la casa batraneasca. . Am iesit si un pic la pescuit pe Dunare mai jos de insulita, pe zona de intinsura(pentru cunoscatori). Dunarea nu era deloc tulbure. Am pescuit multa platica si morunas. Dar in special morunas. Langa mine era un baiat din Ilfov care pescuia doar la crap. Cred ca a facut ceva performanta. A avut niste trasaturi de m.am speriat. Tinea lansetele ancorate. Asa ca nu stiu ce sa zic.... Am observat un lucru: se pare ca morunasul a inceput usor, usor sa ia locul carasului. De ce oare?
salut
M-am intors si eu de la Mila 23 unde am petrecut cateva zile cu familia!
Plimbare, stiuci si bibani, baie in mare la sulina si iar plimbare!
A fost superb!
Iarba curge groaznic. Din Gura lui Eracle pana la capatul satului (spre sontea) mi se impotmolea motorul in iarba cel putin odata!
salut
Am avut un weekend superb, captura cea mare fiind peste 100 kg!
Pestii au fost eliberati!
Citat din: bradutzu din August 05, 2018, 11:10:31 PM
salut
M-am intors si eu de la Mila 23 unde am petrecut cateva zile cu familia!
Plimbare, stiuci si bibani, baie in mare la sulina si iar plimbare!
A fost superb!
Iarba curge groaznic. Din Gura lui Eracle pana la capatul satului (spre sontea) mi se impotmolea motorul in iarba cel putin odata!
Salutare , oare asa ceva ajuta la iarba sau nu ?
nu stiu dar cred ca fura cam multa apa din fata elicei. O sa ai randament mai slab in mars.
Nu, categoric nu!
Colivii la elice se pun numai pentru a proteja eventualii inotatori.
Poate ca nu ti-ar mai intra iarba in pale dar ar opune o rezistenta hidraulica semnificativa, iar apa, pe care elicea o arunca cu viteza inapoi ca sa-ti impinga barca inainte, nu poate avea viteza din cauza ierbii si in plus a coliviei tale.
Citat din: dan roh din August 05, 2018, 11:00:56 PM
...Am observat un lucru: se pare ca morunasul a inceput usor, usor sa ia locul carasului. De ce oare?
Si eu am prins cativa morunasi la fiecare partida in ultimii doi ani. Dar nu cred ca vor inlocui vreodata carasul.... Chinezul numai vine ni si pleaca!
Sunt simpatici morunasii cu nasul ala! Ma intreb daca se pot gati in vre-un fel mai deosebit, ca par destul de impliniti! Eu pana acum le-am dat drumul.
Morunasul este unul dintre cei mai gustosi pesti pe care i-am mancat vreodata!
Sunt foarte grasi si sunt orgasm la papilele gustative facuti saramura!
Morunasii ar trebui sa se intoarca in apa! Destul sunt braconati morunii pentru icrele lor negre. Dar de,,,,,, cu pretul pe 10 kg de icre negre cumperi barca cu motor mare.
Morunasii nu sunt pui de moruni, sunt mai degraba rude cu scobarul!
Mea culpa! Sunt aia care seamana mai mult cu o platica?
putem spune ca seamana relativ bine cu o mreana daca iti este mai cunoscuta ca specie!
Morunasul,
https://ro.wikipedia.org/wiki/Moruna%C8%99
Risc scazut de disparitie!
Bradutzu: Noted!
Si totusi....
https://www.agerpres.ro/social/2019/12/13/tulcea-administratia-deltei-dunarii-continua-actiunea-de-populare-a-complexului-razim-sinoe--419368 (https://www.agerpres.ro/social/2019/12/13/tulcea-administratia-deltei-dunarii-continua-actiunea-de-populare-a-complexului-razim-sinoe--419368)